Oamenii, pentru ca nu pot accepta ca nu-s perfecti si n-au vieti perfecte, zic ca nu regreta niciodata nimic din ce li s-a intamplat sau din ce au facut. In conditiile acestea nu au voie sa spuna nici "se putea si mai bine" pentru ca deja asta presupune o doza de regret. Eu regret niste chestii, dar nu vreau sa spun ce. Cred ca e mai onest asa. Ca sa nu se creada ca mint, lumea stiind despre mine ca sunt perfecta si am o viata perfecta, o sa vorbesc totusi despre un regret pe care il am de ceva vreme. Imi pare rau ca nu am stiut deloc sa-mi enjoy pregnancy-ul. Imi zicea toata lumea sa ma bucur de perioada aia si sa enjoy fiecare secunda c-o sa-mi fie dor de ea, iar acum nu mi-e dor de ea asa cum a fost, ci regret ca n-a fost altfel. Si nu ma refer acum la problemele medicale pe care le-am avut de la inceput pana la sfarsit si dupa, la faptul ca am suferit ca un caine beteag in primele luni, c-am facut apoi diabet, ca m-am ingrasat si m-am uratit si altele cate am mai patimit eu. Astea nu m-au afectat prea tare stiind ca sunt normale si temporare.

Am fost insa torturata de ganduri negre. Ganduri negre care imi ucideau fiecare gand pozitiv, fiecare gand normal. Ca un cancer psihic. Ma gandeam tot timpul, obsesiv, daca nu se va naste copilul sanatos...Fiecare copil pe care il vedeam pe strada, fiecare urare de bine, orice discutie despre bebe erau de-ajuns sa-mi strice ziua, lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa-mi provoace reactii opuse, de fericire. Ajunsesem sa vad oameni cu copii pe strada si-mi spuneam cat sunt ei de norocosi fata de mine, asta in conditiile in care, dupa atatea teste facute, nu aveam absolut niciun motiv sa-mi fac vreo grija, ba toti doctorii ma asigurau ca am un "happy puppy". Motiv pentru care nici nu puteam sa vorbesc cu nimeni despre asta pentru ca oricine m-ar fi considerat, pe drept, nebuna. Si-apoi nici nu voiam sa creez un tam-tam mai mare decat cel din capul meu ca sa-mi alimentez si mai tare frica. Desi nu mi-am propus niciodata sa am mai mult decat un copil, acum cu atat mai mult spun asta. Atat de tare m-a traumatizat perioada aia ca nu cred ca as mai putea trece inca o data prin asa ceva. De aia zic ca regret, ca desi a fost o experienta unica, si la propriu, si la figurat, eu am reusit s-o ratez.