Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 29 august 2017

Am citit mai devreme pe un blog postarea unei tipe care se intreba daca e o mama rea ca vrea bona? E obosita si stresata, nu-i place sa stea acasa ca nu-i fericita si ceva de genul. Adica se plange ca are un copil in grija, copilul ei. E fix treaba ei, nu stau sa comentez aici sentimentele materne ale altora, sau motivele pentru care fac ele copii, dar citind mi-am dat seama ca eu, probabil, am vocatie de casnica. Pe mine, din contra, singurul lucru care ma streseaza e ca nu am concediu de maternitate mai lung. Nu mi-e deloc de-ajuns un an. Evident ca il pot prelungi eu, renuntand la job. Ne-am descurca doar cu salariul lui Bobi, dar cu al meu in plus ne-am permite sa ii oferim mult mai multe, de la lucruri pana la experiente, iar pentru mine asta este esential. Vreau ca atunci cand imi cere ceva, sa nu-i zic ``n-are mama``, ca mi-ar fi scarba de mine.

Tipa e in Romania si mai are din cand in cand acces la ajutor parintesc, din ce spune ea. Eu cu Bobi nu suntem atat de norocosi, ba suntem singuri, singurei si ne ajutam doar unul pe altul. Mai mult ma ajuta el pe mine decat eu pe el. El face mancare, el face curat, el face cumparaturi. El merge si la munca in fiecare zi si mai are si grija seara de copil. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum e sa-l scap si eu pe el de rahaturile astea de treburi casnice asa cum si el m-a scapat pe mine. Motiv pentru care ma gandesc tot mai serios sa apelez la o firma care face curat prin casele oamenilor, lucru pe care nu l-am facut pana acum ca nu am avut chiar asa mare nevoie. Dar apelez la ajutor extern sa-mi aiba grija de treburi prin casa, nu sa-mi aiba grija de copil, atata vreme cat am eu posibilitatea sa am grija de ea. Si in niciun caz nu-mi trece prin cap sa zic ca vreau mai repede la job, this is my full time job. And I really love it!

luni, 28 august 2017

Daca ar fi sa o descriu pe Catiuşa printr-o singura trasatura de personalitate, n-as zice ca e cea mai frumoasa sau cea mai desteapta ca asta e implicit, ci ca e extrem de pupacioasa. Deocamdata doar primeste, dar va veni si momentul celalalt. Daca as zice ca e asa din nastere sau ca asa s-a invatat ar fi amandoua ipotezele deopotriva de adevarate ca, dupa cum spuneam, seamana cu taica-su, si apoi, de cand s-a nascut pana acum, atat am pupat-o de nu stie altceva. 🐒 mea cauta pupaturile si in somn. II place sa se cuibareasca si doarme numai c-o mana pe mine. Daca sunt prea departe de ea, se foieste pana inteleg sa vin mai aproape. Cand ii simt degetelele alea firave pe fata mea, o trag in sufletul meu, si ii pup obrajorii aia pe rand si pe amandoi odata pana le pierd sirul si incep s-o pup in nestire. Ziua, la fel, nu sta deloc singura si vrea numai in bratele mele. Daca lipsesc de langa ea cateva minute, isi pune asa un zambet pe fata cand ma intorc de nu rezist si-o iau iarasi la pupat. Iar ea numai nu-mi intoarce si curuletul, s-o pup si acolo. Si uite asa incontinuu. Cele 3 kile pe care le-am pierdut deja sunt numai de la cat imi misc toata ziua muschii de la gura.

La Fairview Mall. Fac ce fac si in fiecare zi ii cumpar Catiuşei cate ceva. Am ajuns sa ma dau eu cu curul de pamant ca nu ma lasa taica-su sa ii cumpar TOT RAFTUL de jucarii. Imi zice sa-i iau una, doua, ca mai e si maine o zi. Iar eu se pare ca-i urmez sfatul. Daca nu pot sa i le iau pe toate odata, i le iau in fiecare zi.

vineri, 25 august 2017

Daca ati vazut pozele de mai jos si v-ati intrebat cu cine seamana acest copil asa frumos, ei bine, trebuie sa recunosc ca nu cu mine. Cu tac-su seamana. Nu prea vi-l arat eu pe tac-su, dar trebuie sa ma credeti pe cuvant ca-i asa. Cei de pe aici cu care ma intalnesc frecvent si pe facebook stiu ca nu mint, ba ca sunt chiar modesta. Sincer, mi-as dori sa semene cu el nu numai fizic, ci si la temperament, creier si caracter, desi 🐒 da semne ca a luat destule si de la mine. Ceea ce nu-i neaparat rau, dar poate fi problematic. Uite in poza de mai jos cu cata admiratie se uita la taica-su!



Am facut zilele trecute un mini sondaj pe facebook, care suna cam asa:   

"Am si eu o dilema, care se pare ca e de fapt una a generatiei, este OK sau neOK sa postezi poze cu copiii tai pe social media, fie ele facebook, instagram, blog sau whatever?...Evident ca ei nu-si pot da acordul pentru aparitia lor online si asta mi se pare putin neOK, dar daca pozele sunt decente, alt motiv, care sa nu fie paranoic, eu nu prea am. Eu postez poze cu bebe meu pentru ca e super cute si nu ma pot abtine...Sper ca ma va ierta pentru asta."

Raspunsuri:

Friend 1: vine ea si vremea cand nu vei mai avea voie sa o postezi. profita acum cat poti

Friend 2: Eu le pun cu setări de confidențialitate în funcție de poze, rar de tot las poze publice. Acum că Amalia este mare, poze de la mare doar daca are bustiera pe ea, in rest oricat de simpatica i-ar fi moaca...raman in telefon/laptop. Nu pun poze cu ei dezbracați sau în ipostaze aiurea. Ma gandesc si eu la psihopati, dar cred ca aia din real life sunt mai periculosi decat astia din online.
 
Friend 3: Deacord cu Cristina. Pozele le pun sa fie vizibile doar pt prieteni..poze cu fundul gol nu pun deci sper sa nu ma dea in judecata cind cresc 😉

Friend 4: cata vreme e securizat profilul , eu zic ca e ok, pozele mele le vad doar prietenii din lista si ii cunosc pe toti...nu dau add persoanelor necunoscute

Friend 5: Fiică-mea, deși are aproape 17 ani, face parte din generația care nu vrea poze pe FB ori alte rețele. Greu o pot prinde în poze, măcar pentru noi. Ce negocieri sunt pentru puținele poze ale ei postate de mine 😉.

Friend 6: Nu te mai ingrijora de poze Francisca, bolnavii nu pot fi evitati oricum. Fa ce-ti trece prin cap, pozele astea vor deveni amintiri fantastice peste ani.

Friend 7: Daca inveti sa faci setari corecte nu vad unde e problema . Daca ai discernamant in ce postezi , iar nu vad unde e problema . Exagerarile nu imi plac in nici o directie . Acum nu o sa ii tinem in incubatoare o viata doar pentru a-i feri de tot ce ii inconjoara . Nu de alta dar devenim paranoici .

Friend 8: Eu pun rar poze cu a mea, desi nu exista zi sa nu ii fac poze, dar nu e pt ca nu as vrea sa le postez pe toate, e mai mult pt confidentialitate; imi plac super mult pozele cu bebei si te inteleg perfect, ca doar are mama o fetita frumusica foc! :)

Friend 9:  Ceva pe tema asta:
https://www.theguardian.com/.../children-privacy-online...
Și eu postez, dar cu mare discernământ.


Friend 10: Ok, nu ii scoateti din casa ? M-as teme mai mult de necunoscuti decat de cei pe care ii accept eu in lista mea. Iar daca inveti sa faci setari corecte NIMENI nu iti va vedea pozele pe care tu nu vrei sa le arati . Trebuie doar puțin efort sa inveti si sa intelegi un seting . Not big deal. Cred ca lasam prea multa paranoia sa ne guverneze viata . Ne e frica de ce mancam , de ce bem , de ce respiram , de ce atingem , de ce vedem ... ne lasam cuprinsi de atatea frici incat uitam sa traim si asta e trist si pacat . Pentru ca de fricile noastre se folosesc altii. Ok, nu ii scoateti din casa ? M-as teme mai mult de necunoscuti decat de cei pe care ii accept eu in lista mea. Iar daca inveti sa faci setari corecte NIMENI nu iti va vedea pozele pe care tu nu vrei sa le arati . Trebuie doar puțin efort sa inveti si sa intelegi un seting . Not big deal. Cred ca lasam prea multa paranoia sa ne guverneze viata . Ne e frica de ce mancam , de ce bem , de ce respiram , de ce atingem , de ce vedem ... ne lasam cuprinsi de atatea frici incat uitam sa traim si asta e trist si pacat . Pentru ca de fricile noastre se folosesc altii.

Eu: Cred ca tine si de common sense. Nu as posta cu ea poze de care nu mi-ar placea nici mie ca altii sa posteze cu mine. Eu, de exemplu, nu as posta poze cu ea cand face baie, sau cand nu are haine pe ea, oricat de inocent e un bebelus in pielea goala, si nu as posta poze in situatii in care s-ar putea rade de ea, oricat de amuzanta ar fi. La un moment dat, aveam o poza cu ea cand ii facea taica-su baie. Era cea mai faina poza pe care i-o facusem pana atunci si desi nu i se vedea nimic ca era acoperita cu un prosopel, nu am postat-o desi ma mancau degetele de nu mai puteam. Mi-am dat una peste ele si m-am abtinut. In legatura cu setarile de privacy, cica in realitate pe internet nu exista asa ceva. Ba unii zic ca nici macar pozele din laptop sau telefon nu sunt 100% safe, ceea ce cred ca e adevarat, dar, pe de alta parte, cum zicea si Elena, nu cred ca e normal nici sa alimentam frici din astea paranoice. Trebuie sa ne mai si bucuram in viata asta. Mai ales de si cu copiii nostri 🙂

Sondajul a avut si like-uri, fara comentarii, transformandu-mi astfel intrebarea intr-una retorica...Am dedus ca erau de acord cu mine.

joi, 24 august 2017

Luni seara si marti seara a fost concert Coldplay la Rogers Centre, dupa unele pareri, cel mai tare concert ever, whatever. Am avut si noi bilete. Bobi e fan, eu, nefan, adica nu sunt capabila sa recunosc nicio melodie de-ale lor, chiar daca sigur mi-au trecut pe la urechi. Biletele le-a cumparat Bobi luna trecuta cu $500. Stiind ca el isi doreste foarte mult sa mearga, iar fara mine nu se duce, i-am spus ca vin si eu. In realitate, nu am avut nicio secunda vreo intentie sa ma duc, dar am facut-o, cum s-ar zice, pentru el, la sensul ca biletele fiind deja luate, cu mine sau fara mine, el se va duce oricum. Nu mi-a mers insa, pentru ca, vazand ca n-are cu cine, a repus biletele pe ticketmaster si le-a vandut altcuiva. Eu am sperat pana in ultimul moment sa nu gasesca pe nimeni care sa le cumpere, dar se vede treaba ca nu stiu cine-s Coldplay.

Daca nu era sa fie Cati in ecuatia asta, m-as fi dus. M-as fi dus si la Irina Loghin, la o adica daca ceva mai bun n-aveam de facut. Dar pur si simplu nu am putut, la sensul ca nu m-a lasat sufletul s-o las pe Cati singura acasa. Singura, adica fara mine, ca as fi lasat-o in grija cuiva bineinteles. Prietenii nostri s-au aratat mai mult decat ok sa stea cu ea cateva ore. Cel mai mult am lipsit de langa ea 3 ore cat am mers la dentist, si-atunci a stat cu taica-su, dar mi-a lipsit cat un secol. Ma uitam in metrou la poze cu ea, iar la un moment dat parca incepusem sa am si usoare atacuri de panica ca n-ajung mai repede acasa.

Poti sa-mi fluturi acum pe la nas si vacante exotice, daca nu pot s-o iau si pe ea cu mine, cauta pe altcineva. Am hotarat cu Bobi ca de-acum, pana creste suficient cat sa ne fie usoare deplasarile si noua, si ei, putem merge pe rand la un film, un teatru, un spectacol...desi eu nu simt nevoia niciunei evadari ca mai libera ca acum n-am fost niciodata!

miercuri, 23 august 2017

Sper ca nu v-am indus in eroare. Aia de mai jos nu este casa in care stau, ci una dintre cele pe care le-am vizitat. A mea nu arata asa, ci ca un rau din ala din India, pe care plutesc in deriva si la gramada maldare de jucarii sau bucati de jucarii. Nu o acuz pe bebe de indisciplina asta, nu inca, ci pe mine, ca eu le arunc cat colo pana se desfac in bucati dupa ce o plictisesc si pe ea toata ziua. Pe bune. Se plictiseste de orice jucarie sau activitate in mai putin de jumatate de ora, asa ca toata ziua imi pun imaginatia la munca sa-mi fac 🐒 sa rada si sa se uite la mine cu admiratie. De aceea, dupa ce i-am citit in intregime si catalogul de la Ikea, am cumparat si o carte care sa ma ajute cu noi idei ca mintea mea nu-i asa de productiva: Baby Play for Every Day - 365 activities for the first year. Unele idei sunt foarte bune, altele nu sunt deloc idei (ca, de exemplu, sa-mi fac eu un smoothie), iar altele, desi nu o implica pe bebe foarte mult, sunt interesante si-i vor trezi si ei poate interesul mai tarziu. De exemplu, sa fac o placa din air-dry clay (nu stiu traducerea exacta in romaneste), adica din material din ala alb pe care il folosesc sculptorii, pe care sa ii imprim piciorusele ei de 3 luni, dupa care sa o agat intr-un cui in baie, sau in camera ei, cand ii voi face una. Am si cumparat clay din asta de la Walmart si m-am apucat de treaba. Mi-ar placea acum sa va arat o poza cu ce am si facut, dar mai bine nu, ca dupa ce am naclaiet toata bucataria si m-am uns si eu pana m-am facut statuie, am sfarsit prin a-i spune Catiuşei, care ma privea destul de contrariata, "Ce sa-i faci mai, bebe, ma-ta nu-i Brancusi!".

marți, 22 august 2017

S-a facut deja anul de cand ne-am mutat la casa noastra, timp nesuficient totusi sa ne oprim din a ne felicita pentru ea in fiecare zi. Am fost zilele trecute si am vizitat niste apartamente de vanzare la noi in bloc, nu pentru ca vrem sa ne mai luam unul, nu inca, ci pentru ca eram curiosi de ce s-au scos pe piata si cu $200,000 mai mult decat pretul dat de noi anul trecut pe vremea asta, desi piata imobiliara s-a mai astamparat putin in ultimul timp. Diferente majore intre ce am cumparat noi cu $400,000 si cele de vanzare acum cu $600,000 nu prea exista, asa ca singurul motiv ramane faptul ca oamenii, in special tinerii, inclusiv cei cu copii, se orienteaza mai nou spre condo-uri pentru ca inca si le permit (cat o mai tine si asta), casele in Toronto nemaifiind de mult de nasul lor.
Am facut o socoteala vesela si am constatat ca in mometul acesta partea noastra valoreaza exact cat avem datorie la banca, ceea ce inseamna ca suntem pe 0, adica mortgage free 🤣.

vineri, 18 august 2017

Colega de care ziceam mai jos ca i-a dat lui Cati girafa si sosetele cu pampoane ma pune sa ii trimit in fiecare saptamana la munca poze cu Catiuşa. Daca uit sa-i trimit pe principiul ca numai asta am eu pe cap, imi da email de avertizare. Ieri, dupa ce i-am mai trimis cateva, mi-a spus ca bebe va fi un "trouble maker" ca la cat de activa e la trei luni, cum va fi oare cand va incepe sa se taraie, ba la ce sa ne mai gandim cand o sa si mearga? Eu abia astept. Cand zic ca abia astept nu e urma de graba in cuvintele mele. Nu sunt nerabdatoare, nu abia astept sa treaca timpul, ci sunt entuziasta pentru momentele care vor veni asa cum sunt pentru toate cele de acum. Mi-a mai spus colega ca vede cum imi enjoy timpul cu ea. Chiar o fac. Ma dedic ei toata. Eu de trei luni nu am facut o data curat in casa si nici vreo mancare sau ceva. Decat sa-mi pierd vremea smotruind sau ranind la blide mai bine ma joc cu ea. Sau pur si simplu ma uit la ea. Pentru altceva exista masini de spalat vase si soţi. Asa inteleg eu concediul de maternitate. In concediu nu te apuca gospodareala, ci pleci in vacanta, cauti sa-ti petreci timpul liber cat mai placut cu putinta. Asa e si cu concediul de maternitate. O aventura doar cu si pentru bebelus. Am ajuns sa si dorm cu ea in pat si nu am nici cea mai mica intentie s-o mut in patutul ei, daramite in alta camera, chiar daca dimineata ma trezesc cu oasele contorsionate ca o masina busita in gard. Daca imi fac griji pentru mai traziu, ca se va invata greu sa doarma singura, mai degraba imi fac pentru mine decat pentru ea. Nu stiu cum o sa mai dorm eu fara mirosul asta de laptic langa mine. Daca nici Bobi nu a reusit sa ma faca s-o las de langa mine, nu va reusi cu siguranta nimeni altcineva. Acesta este anul nostru.

joi, 17 august 2017

Memory Box - 3 luni

Desi pare un dialog al surzilor, ca nu prea pricep ce-mi spune ea acolo, nici ea iota din ce-i spun eu, un lucru inteleg clar din vorbaria asta: o sa palavrageasca mai mult si decat mine .

Tummy time. Mai bine zis tummy timer ca-i pun cronometru, macar 2 minute sa stea asa.
 Ca toti bebelusii din lume, si mie imi place s-o mozolesc toata pe girafa Sophie. Asta cica a fost la un moment dat cea mai vanduta jucarie pe Amazon. Cati a primit-o de la colega J. dinainte de-a se naste, la baby shower. Si sosetele astea cu pampoane tot de la ea sunt. Pe astea am de gand sa i le adun intr-un memory box real. Nu atat pentru ea, cat mai ales pentru mine.
Cand chiar vreau sa-i fac lu' mami o bucurie, dorm si eu 10 minute pe zi. De obicei nu-s asa de generoasa.

Dupa cum vedeti nu m-am grabit sa scriu despre maritis si asta pentru ca eu eram maritata demult. Pe langa faptul ca noi nu ne raportam altfel unul la altul decat ca sot si sotie, ba ne si numeam astfel in fata oricui, ca nu eram doar boifrienzi dupa atatia ani de mancat aceeasi pita, aveam prieteni, pe care i-am si invitat la party-ul de dupa, care nici macar nu stiau ca noi nu eram oficial casatoriti. Pentru ca neoficial ne-a mers intotdeauna super bine. A fost, prin urmare, doar o oficializare a relatiei, pe care am considerat-o mai necesara de cand s-a nascut Cati. Initial, aceasta oficializare era in plan, desi nu planuita, a avea loc in Romania. Eram gravida si ziceam ca vom merge in august s-a botezam pe Catiusa, s-o vada de fapt si bunicii, si la o adica ne vom si cununa. Eram in 3 luni si mi-am intrebat doctorita daca e ok sa zbor cu un bebe de 3 luni peste ocean. Ea mi-a zis ca de putut, pot, dar imi va fi foarte greu sa ma car cu un sugar in carca. La momentul respectiv, asta cu greul mi s-a parut cel mai usor. Am zis ca atata vreme cat medical e voie, cu restul ne descurcam noi. Evident ca habar n-aveam ce ziceam. Cati nu poate nici sa mearga, daramite sa zboare.

Pe de alta parte, asa cum s-au petrecut lucrurile aici, asa s-ar fi petrecut si in Romania. In tara am fi avut in plus, familia alaturi, desi nu in plus, ci ca sa intregeasca atmosfera. In rest, ca si aici, doar prietenii apropiati si atat. Spre nefericirea parintilor, n-am avut niciodata chestia asta sa ma imbrac in printesa, sa ma uit la ginerica prin gaura colacului, sa ma fure si sa ma duca la discoteca si sa ma cumpere dupa aia cu o sticla de beutura. Daca mai era beutura ca la ultima nunta la care am fost in Romania, in loc de mireasa s-au furat sticlele. Pe bune, cu politie si taraboi. Pe acelasi principiu, nici nuntile de aici nu-mi trezesc niciun interes chiar daca sunt oficiate la capela si costa $60,000. Eu cu banii aia n-as face categoric nunta, dar m-as duce sigur in cateva luni de miere.

Prin urmare, am fost la primarie, am jurat si am dat cu semnatura ca ne luam unul pe altul, desi noi eram si luati si dusi demult. Ba acum imi dau seama ca eu m-am maritat, desi el nu m-a cerut niciodata de nevasta. Ca sa va faceti o idee mai buna, nunta era la ora 5:30 dupa-masa, iar eu pe la 3:30 ii cantam lu' Cati, nu sa-si ia mireasa ziua buna, ci s-o adorm sa am si eu 10 minute de-un dus macar. N-am fost la coafor sa-mi fac coc, iar buchetul mi l-am facut singura cu trandafiri de la Costco.

Ne-am intors apoi acasa unde am petrecut cu prietenii si ne-am simtit super bine pana pe la 2 noaptea. Dar a ramas, spre fericirea parintilor, sa facem o nunta ca-n povesti cand ne ducem cu prima ocazie in Romania. Desigur, cand o zbura porcul acesta, cu tot cu mar in gura.

sâmbătă, 5 august 2017

Catiuşa face acus trei luni si trece, prin urmare, la urmatoarea marime de haine. Trebuie sa-i cumpar altele adica, nu pentru ca face trei luni si urmatoarea marime incepe la trei luni, ci pentru ca nu-i mai vin cele pe care le are. Doar ca acum eu nu mai sunt atat de mobila, dar nici dornica sa-mi pierd vremea prin magazine.  Desi am vreme de pierdut ca nu fac nimic in casa, mai bine ma duc cu ea doua ore in parc sa ne uitam la frunze decat s-o agit pe la mall. Mai ales de cand am gasit o solutie sa nu mai fac nici cumparturile, pe langa ca nu fac nici mancare, nici curat si nicio alta treaba din asta cu care n-am eu nicio treaba. E bine ca am inceput, ce nu mai e chiar asa de bine, cred, e ca nu ma mai opresc. Bine ca-s singura acasa si nu vede nimeni de cate ori ma viziteaza postasul 😊.


Un magazin care are haine faine pentru bebelusi, la un pret foarte bun, este Old Navy. Nici la Walmart sau Winners nu-s atat de ieftine. De cand mi-am facut cont pe site-ul lor, bag la cos fara numar. Ei au mereu tot felul de promotii online, de-am ajuns sa cumpar body-uri pentru bebe si cu $3. Din bumbac, nu cacaturi din plastic sau mai stiu eu ce materiale din astea odioase. Cu sau fara taxe, habar n-am ca la preturi din astea chiar nu ma mai uit. De exemplu, pe maldarul asta de haine am dat $80. Unele dintre ele nici nu-i vin (riscurile shoppingului online), dar la cat au costat, nici nu mai conteaza. Oricum pot sa le trimit inapoi daca tot vreau sa-mi bat capul. Alta treaba care imi convine la astia e ca nu platesc livrarea pentru cumparaturile peste $50. Zice acolo ca pachetele ajung in 7-8 zile parca, dar mie mi-au venit intotdeauna a doua zi.


Nici macar nu trebuie sa fiu acasa cand trece postasul pe la mine. Cand nu-s acasa sau n-am chef sa deschid, imi “azvarle” hainele in fata usii.

Fotomodela mea in toaleta noua

miercuri, 2 august 2017

SAPTAMANA INTERNATIONALA A ALAPTARII. Am aflat de pe facebook ca acesta ar fi Saptamana Internationala a Alaptarii. Tot pe facebook am citit un articol despre cum este tratat acest “subiect” in spitalele de stat din Romania. Spunea autoarea articolului cum asistentele din maternitatea unde a nascut fugeau cu seringile cu lapte praf dupa nou-nascuti, fara a oferi vreun ajutor in sprijinul alaptarii nici macar celor care se aratau interesate.
Dupa ce am postat textul si poza de mai jos si pe facebook, autoarea articolul mi-a scris: "Fran, tu vorbesti acolo despre sf-uri. Pe mine (fosta) pediatra lui Alexandru m-a intrebat de ce mai alaptez la 6 luni, ca NU MAI SCAP DE EL. Exact asa s-a exprimat. O femeie in prag de pensie, zică-se cu experiență. Aici daca nu ai noroc sa poti sa alaptezi sau daca nu ai vointa, lapte praf scrie pe tine."

Si eu am nascut tot intr-un spital de stat, dar experienta mea este diferita, chiar opusa, daca ma gandesc ca la un moment dat, de disperare, neputinta si nestiinta, cu sanii franjuri si copilul flamand, cautam empatie in randul asistentelor in a ma sustine sa renunt la alaptare. Pe fondul devastarii fizice si chiar mentale post-partum simteam ca nu mai am nevoie de mai multa suferinta. Nu am gasit niciuna. Dimpotriva:

Toate asistentele care, dintr-un motiv sau altul ajungeau in salonul meu, ma puneau sa ma dezbrac ca sa-mi arate cum sa-mi hranesc nou-nascuta. Cu o mana imi tineau copilul, cu cealalta ii bagau sanul meu in gura, povestindu-mi in acelasi timp ca bebelusul se naste cu reflexul suptului ca doar am vazut si eu asta, dar ca mama trebuie sa-l invete sa o faca corect, iar cand nici mama nu stie, trebuie sa invete mai intai ea. Asta se intampla in spital la cateva ore dupa ce am nascut.

Tot in spital, pentru femeile care inca se aflau acolo dupa nastere, s-a organizat un curs despre alaptare, la care l-am trimis pe Bobi pentru ca eu nu puteam nici macar sa stau jos pe un scaun. Si in pat stateam cu dificultate, iar in picioare, cu copilul in brate, nici nu se punea problema sa ma lase cineva sa umblu pentru ca aveam toate nesansele sa lesin. A filmat Bobi tot cursul ca sa mi-l arate acasa.

Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, tot atunci a venit in salon la mine o consultanta in lactatie si mi-a spus ca a doua zi sa ma intorc la spital, la un curs privat, adica doar pentru mine, despre alaptare. Cand m-am dus la intalnire, imbracata in pijamale, pentru ca erau singurele haine din casa care ma incapeau, fiind ca un balon de umflata din cauza intravenoaselor care imi fusesera administrate in timpul travaliului, eu nu aveam lapte, dar se pare ca nici colostrum suficient, ca bebelusa mea pierduse in greutate mai mult decat prevedeau standardele. M-a asezat pe un fotoliu confortabil, mi-a adus o perna pe care sa pun copilul, dupa care l-a “prins” la ţâţă. Intre timp, lipise cu scotch de sanul meu un fir pe care i-l bagase pe langa sfarc in gura. Prin fir tragea dintr-o formula, din san, poate nimic, dar il stimula. Cu acest fir cu lapte praf atasat de san a crescut urmatoarele doua saptamani. Prostind-o ca suge la ţâţă, pana a ramas asa cum se zice, pentru ca sistemul acesta imi regla laptele in acelasi timp.

Ca o paranteza, si tot ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, tot in ziua aia aveam la spital programare pentru a-i verifica bebelusului nivelul bilirubinei din sange. In timp ce asteptam rezultatele, ca sa nu stau o ora in picioare, am intrat intr-o incapere cu doua paturi. Era acolo un tip cu un baietel nascut cu 4 ore inaintea fetitei mele, care astepta aceleasi rezultate, si in trecere, o asistenta sau doctorita, habar n-am cu ce se ocupa si ce cauta pe acolo, dar si aia a stat mai bine de jumatate de ora cu mine sa-mi faca filosofia laptelui de mama si sa-i arate lui bebe practic cum sta corect treaba cu suptul. Tot acesta femeie, aflata acolo intamplator, mi-a prescris pe loc o reteta pentru unguientul minune a lui Jack Newman de refacere rapida a sanilor.

Si ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, la cateva zile dupa ce am ajuns acasa, am primit un telefon luuung de la Toronto Public Health, nu stiu de unde aveau numarul meu, probabil de la spital, in care o tipa mi-a povestit o ora cum e cu alaptarea. Sfaturile de milioane pe care le-am primit de la ea au fost de ce trebuie sa-mi cumpar o pompa electrica (sau sa o imprumut de la centrele pentru lactatie din Toronto) si cand sa introduce biberonul avand in vedere ca sfarcurile artificiale pot crea confuzie la inceput, ba copilul poate abandona sanul daca mama nu stie cand e mometul potrivit pentru a-i da si biberon. Biberon cu lapte matern. Recomandat pentru a-i oferi bebelusului putina independenta cand mama merge la dentist de exemplu si altcineva trebuie sa se ocupe de hranirea lui.

Si ca si cum nici asta nu ar fi fost de ajuns, tot la cateva zile dupa nastere am mers si la doctorul de familie pentru controlul postnatal. Prima intrebare pe care doctorita de familie mi-a pus-o a fost daca alaptez, ba m-a pus sa ma despoi acolo sa vada si ea cum stiu eu sa dau de mancare la copil. Nu stiam atunci, dar dupa doua saptamani, cand m-am reintors la ea, m-a felicitat, spunandu-mi fix asa: “You are now a professional feeder”.

Acum alaptez exlusiv. Daca nu as fi avut parte de ajutor, tehnic, si chiar sustinere morala, din partea personalului medical, as fi renuntat poate inainte de a incepe si nu as fi stiut niciodata ce pierd. Pentru ca alaptarea e hrana pentru trup, dar mai ales pentru suflet.