Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 14 iulie 2017

Acum ca bebe doarme si eu imi permit, prin urmare, sa-mi fac putin de cap, ma jucam cu gandurile cand mi-am amintit ca o tipa de la job mi-a zis ca cel mai greu in perioada asta imi va fi cu lipsa de somn. Asa o fi fost pentru ea, pentru mine insa lipsa de somn e cea mai mica problema, atat de mica incat nici n-o consider problema. Dar nici nu pot sa zic ca sunt foarte deprivata de somn, doar e putin mai dereglat decat inainte. Ma trezesc de doua ori sa-i dau scurt mancare lu' bebe, si eventual s-o schimb, si zic scurt pentru ca ea nu se lungeste noaptea cu masa, si cam atat. Ea e cel mai mare ajutor al meu pentru ca e un copil foarte cuminte. Cineva m-a intrebat "dar tot tu te ocupi si noaptea de ea"? Cu aluzie la sensul ca barbat n-ai? Am barbat, si inca unul de n-ai vazut tu, doar ca eu alaptez si barbatul meu n-are ţâţe. Doar in prima luna mi-a fost mai greu cu trezitul, pentru ca nici eu nu eram obisnuita ca noaptea sa-mi fie intrerupta si nici somnul ei nu era reglat pe-atunci. Acum insa despre asta nici nu merita sa vorbesc.

Cel mai greu altceva mi se pare. Plecarile de acasa imi dau mie trepidatii. Si nu pentru ca am atasat de mine un carut, nici macar ca-i vine in mijlocul drumului sa suga, ci pentru ca aproape mereu ajungem in situatii neprevazute, hilare pana la un punct, exasperante pana la altul. Ultima patanie a fost acum cateva zile cand am mers cu Bobi la ceremonia lui de P.Eng. Festivitatea s-a tinut undeva pe-aproape, la un club de golf in Tornhill. Bobi a vrut foarte mult sa faca poze cu Cati la acest eveniment mare din viata lui si a noastra. Asa ca i-am cumparat rochita noua, cu volanase rozalii, am dichisit-o cat sa fie mandra toata natia de ea, dar mai ales taica-su. Regula organizatorilor a fost ca nu e voie in sala cu copii sub 10 ani. Dar n-a fost asta o problema, ca oportunitate de o poza gaseam oricum, chiar si daca era s-o facem in parcare, ba daca ma gandesc mai bine, ne lasa sigur si cu ea in sala daca insistam un pic. Au venit si prietenii nostri cu noi si pentru ca Bobi nu putea avea decat un invitat, a intrat cu prietenul lui, care era si pe post de fotograf, iar noi, adica eu cu prietena si fetita, am ramas pe-afara. Mi-a lasat Bobi cheile de la masina, in caz ca i se facea foame guguistiucei sa intru sa-i dau mancare si am plecat apoi sa ne plimbam. Am luat-o spre nord, pentru ca spre sud, venind cu masina, vazusem ca nu-i mai nimic de admirat. Ne-am tot dus asa in sus, sporovaind despre toate cele, si-apoi ne-am intors. Incepuse sa picure. Si pentru ca la un moment dat nu mai picura, ci deja ploua de-a binelea, ne-am aciuat in curtea unei biserici sau centru de ceva asemanator, sub un acoperis. Am zis sa stam acolo cateva minute pana se opreste, numai ca in cateva minute s-a pornit o vijelie de nu ne mai vedeam om cu om, iar acoperisul sub care ne aciuasem, destul de rezistent pana atunci ca nu ne atinsese un strop, "a cedat" sub puterea vantului, si in cateva secunde ne-am facut fleasca. Toate restaurantele erau pe partea cealalta a strazii, iar centrul sub acoperisul caruia stateam era inchis. Incepusem sa tremuram din toate incheieturile. Si de frig, dar eu mai ales de nervi. Ca nu-mi era de noi, cat imi era, bineinteles de Cati. Ea statea cuminte sub prelata carutului, water&windproof. N-a ajuns un strop la ea, dar cum ploaia nu se mai oprea, iar vantul parca devenea tot mai puternic incepuse si-o tornada in capul meu de-mi venea sa plang la gandul ca ar putea s-o ude pe Catiusa. Ei ii place cel mai mult pe lumea asta s-auda cum curge apa si zgomotul ala de ploaie pesemne o contraria ca ma uitam la ea si avea ochii larg deschisi a mirare si curiozitate. Statea acolo cumintica si asculta, dar eu, care inca ii descopar reactiile la nou, ma temeam sa nu inceapa sa planga, ca nu aveam cum sa o iau in brate si s-o linistesc. M-a sunat Bobi, sau l-am sunat eu, nici numai stiu, dar n-am stiut sa-l directionez spre noi ca nici noi nu stiam unde suntem. I-am dat niste indicatii vagi, si pana la urma m-a gasit ploata ca o curca chioara, ca ochelarii nu-mi mai foloseau la nimic, dar el si mai plouat caci dupa cum am spus, cheile de la masina erau la mine si el a inotat pana la noi. Costumul lui de gala si camasa scrobita si calcata de mine ajunsesera niste carpe ude numai bune de sters pe jos...cu noi. Daca eram doar noi, am fi chemat un Uber, dar tocmai asta e problema, si dificultatea de care vorbeam mai sus, ca nu eram doar noi, si nu stiu daca exista Uber cu car seat. Si daca Uber ar fi avut car seat, ce faceam cu carutul? Daca nu incapea in portbagaj? Etc. A luat Bobi cheile de la mine si s-a intors sa aduca masina. In drum spre noi se si lepadase de costum ca atunci cand a coborat din masina era in chiloti, in sosete si intr-un tricou de scandal pe care il gasise pe sub unul din scaune. Ne-a luat, ne-a adus acasa, ploaia intre timp se oprise, s-a schimbat si s-a intors la ceremonie unde, prinzand inceputul sfarsitului, si-a luat diploma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu