Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 20 iulie 2017

Bebe doarme si ma-sa isi face de cap. Poza asta nu e ceea ce pare, nu ma relaxez adica, ci ma ostenesc si aici ca sa scap de ce-am in plus. Nu merg la sala pentru ca nu pot lipsi prea mult de acasa, chiar daca GoodLife e aici peste drum, si apoi nici corpul meu nu e inca pregatit pentru spinning sau alergari. Incep cu niste exercitii de aquafit la mine in piscina si cateva minute de sauna. Sper sa slabesc din cateva balaceli, dar cum stiu ca pe asta o sper degeaba, macar sa-mi fac incalzirea. Vreo luna am zis, si ajustez apoi in functie de rezultate. Trebuie sa slabesc 20 de kilograme. Asta ar fi ideal, dar as fi multumita si cu 15 macar. Ba la cat mi-e de incapatanat cantarul in ultima vreme, m-as multumi acum si cu 1. As vrea 20 pentru ca atatea am pus pe mine, mai precis, cu atatea am ramas pe mine. La spital nu stiu cu cate m-am dus pentru ca spre sfarsitul pregnanciului n-am mai vrut sa ma sui pe cantar. Voi fi ok insa si cu 15 pentru ca nu mai am minte de teenager sa fiu obsedata de silueta, vreau doar sa nu ma stranga pielea pe mine. Acum mi se pare, desi ar fi bine sa fie doar o parere, ca sunt prea grasa si nu ma simt confortabil in pielea mea, adica in grasimea mea. Nici nu stiu ce fel de haine sa-mi cumpar sa ma acopar. In demersul acesta am nevoie de vointa si disciplina, dar si de timp. De toate dispun cu greu, dar mai ales de ultimul. De aceea, mi-am pus traget la numarul de kilograme de care trebuie sa scap, dar nu si la timp, sperand sa-mi treaca pana ma marit (!!!), vorba aia. Oricum, se spune ca ce se pune in noua luni, in cel putin tot atatea se da jos.
Desi nu-mi place deloc ca m-am ingrasat atat de tare, nu-mi reprosez niciun kilogram pus pe mine. Daca ar fi sa dau timpul inapoi probabil ca as face din nou aceleasi greseli pe care le-am facut, pentru ca organismul meu nu a fost foarte prietenos cu sarcina de la inceput pana la final, iar eu nu am facut decat sa-l ascult. Vreau adica sa spun ca nu am fost numai eu de vina.
Singurul lucru pe care mi-l reprosez este ca nu am investit mai multi bani in haine de maternitate. M-am tot zgarcit gandindu-ma ca oricum nu le voi putea purta decat cateva luni, dar cum eu inca sunt gravida, am ajuns acum sa-mi cumpar mai multe haine din astea lalai si urate decat o faceam atunci.

duminică, 16 iulie 2017

Azi va aduc si pe voi in parcul in care ma distrez eu cu Catiuşa in fiecare zi. Eu stau pe langa blocurile alea de la vedeti un pic mai jos, iar poza e facuta de pe peluza parcului, deci nu ne indepartam prea tare pentru ca e foarte aproape de casa. E adevarat ca si blocurile alea sunt foarte inalte si s-ar fi vazut si de la aeroport, cert e ca parcul nu-i, de la mine, la mai mult de 10 minute de mers pe jos. Ma laud cu treaba asta pentru ca atunci cand m-am mutat in zona am crezut ca am prin jur numai zgarie-nori si niciun locas verde unde sa-mi linistesc sufletul. E adevarat ca nu-i un parc in sensul torontonez al cuvantului, la unul din ala nu am acces per pedes din pacate, asa ca sunt multumita sa ma laud si cu acesta, mai ales ca am si toate motivele s-o fac. Acesta este mai degraba un parculet de joaca. Un loc unde zi de zi parintii de prin cartier isi aduc copiii la scaldat sub fantanile arteziene. Nu vezi pe-acolo mosnegi care sa joace sah, nici macar tineret pe dupa artari. Doar puzderie de copii, majoritatea mici, dar si mai mari, caci parcul are si un teren de tenis, si unul de baseball, ba si pista pentru biciclisti, cu acces direct catre trail-ul Finch, trail pe care eu nu ma pot duce cu strollerul, desi mi-ar placea, pentru ca este in camp deschis si nu vreau sa ne bata soarele in cap. Parcul acesta este deci un mare bonus in viata mea de mama pentru ca mai tarziu imi voi putea scoate copilul afara sa se joace cu alti copii avand in vedere ca iesitul in fata blocului nu se practica. Acum e prea mica sa se joace cu ceilalti, dar de apa aia se bucura de pe-acum si ea. Susurul ala, dupa cum vedeti, o adoarme pe loc.


E clar ca nu seamana cu mine ca, dupa cum se vede, nu-i place sa stea la selfie.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Ma gandeam sa fac o lista cu produsele pe care le folosesc eu pentru ingrijirea bebelusului, daca nu pentru a-i folosi acesta lista cuiva, macar sa ma dau mare ca ma pricep in conditiile in care acum cateva luni, cand am intrat prima data intr-un magazin de copii, sa cumpar cele necesare pentru nascare, ma uitam pe rafturile alea ca vitelul pe gaura cheii. Produsele pe care le voi pune pe lista nu sunt neaparat cele mai bune de pe piata, dar cu siguranta ii merg bine copilului meu intratat incat sa nu am nicio nevoie in a le schimba. Inainte de a incropi lista, imi va lua ceva timp ca trebuie sa le fac si poze, mi-am amintit, in contextul acesta, de discutia pe care am avut-o aici pe blog despre cei mai buni pampersi. Tin minte ca aproape in unanimitate s-a votat cu Pampers atunci. Atunci Pampers sa fie!!! Colegii lui Bobi il sfatuisera sa se duca sa ia pampersi de la Costco pentru ca sunt cantitate mai mare (foarte important) la un pret mai bun (si mai important) decat au Shoppers sau Toys R'Us. Pentru cei care nu stiu, Costco este un magazin de tip en gros. Noi credeam ca si la Costco au Pampers si Huggies, doar ca mai multi si mai ieftini. Costco insa nu are decat acesti Supreme, vanduti sub marca magazinlui, Kirkland. Iar pretul nu e deloc cu mult mai mic decat sunt ceilalti, cu brand, in alte magazine. Am fost foarte dezamaginiti cand am vazut, doar ca am luat totusi o cutie atunci, pe care am si inceput s-o folosim, alaturi de wipe-sii vanduti sub aceeasi marca. Bebe era foarte happy cu ei, avand in vedere ca nu avea nicio jena sa foloseasca si cate 20 pe zi. Iar curuletul ei era curat si fin ca coconul de matase. Mie insa imi statea pe creier ca nu-mi tratez copilul cu cei mai frumosi si cei mai destepti pampersi de pe piata, adica Pampers, si m-am dus si i-am luat. Surpriza!!! In aceeasi zi, daca nu chiar de la prima folosire, bebe a inceput sa se irite si sa i se faca curuletul rosu ca de maimuta ce-i. Am continuat inca ceva vreme, dar iritatia, sau cum i se zice in engleza, diaper rash, desi tratata cu crema buna cu oxid de zinc, se agrava. Am revenit la Kirkland si, ca prin minune va zic, iritatia a inceput sa dispara vazand cu ochii. Prin urmare, acum folosesc doar acesti "no name" (desi am inteles ca ar fi facuti de Huggies) si nu i-as mai schimba pentru toti Pampersii din lume, nici sa mi-i dai gratis. Pentru ca acum, ca te uiti la făţuca ei sau la curulet, e la fel de frumoasa pe ambele feţe.
Primul lucru care nu mi-a placut la Pampers a fost mirosul. Asa miroseau a talc de imi intorceau stomacul pe dos asa cum un pampers folosit nu mi l-a intors niciodata. Kirkland nu au miros deloc, capata ceva doar atunci cand se umplu :). Prin urmare, sunt bune sfaturile catre "mamici", ca si eu m-am luat dupa ele si asta intentionez si eu sa fac cu lista mea, sa dau sfaturi, dar, tratati-le deci cu precautie, ca nu intotdeauna sunt si cele mai bune pentru voi.

vineri, 14 iulie 2017

Acum ca bebe doarme si eu imi permit, prin urmare, sa-mi fac putin de cap, ma jucam cu gandurile cand mi-am amintit ca o tipa de la job mi-a zis ca cel mai greu in perioada asta imi va fi cu lipsa de somn. Asa o fi fost pentru ea, pentru mine insa lipsa de somn e cea mai mica problema, atat de mica incat nici n-o consider problema. Dar nici nu pot sa zic ca sunt foarte deprivata de somn, doar e putin mai dereglat decat inainte. Ma trezesc de doua ori sa-i dau scurt mancare lu' bebe, si eventual s-o schimb, si zic scurt pentru ca ea nu se lungeste noaptea cu masa, si cam atat. Ea e cel mai mare ajutor al meu pentru ca e un copil foarte cuminte. Cineva m-a intrebat "dar tot tu te ocupi si noaptea de ea"? Cu aluzie la sensul ca barbat n-ai? Am barbat, si inca unul de n-ai vazut tu, doar ca eu alaptez si barbatul meu n-are ţâţe. Doar in prima luna mi-a fost mai greu cu trezitul, pentru ca nici eu nu eram obisnuita ca noaptea sa-mi fie intrerupta si nici somnul ei nu era reglat pe-atunci. Acum insa despre asta nici nu merita sa vorbesc.

Cel mai greu altceva mi se pare. Plecarile de acasa imi dau mie trepidatii. Si nu pentru ca am atasat de mine un carut, nici macar ca-i vine in mijlocul drumului sa suga, ci pentru ca aproape mereu ajungem in situatii neprevazute, hilare pana la un punct, exasperante pana la altul. Ultima patanie a fost acum cateva zile cand am mers cu Bobi la ceremonia lui de P.Eng. Festivitatea s-a tinut undeva pe-aproape, la un club de golf in Tornhill. Bobi a vrut foarte mult sa faca poze cu Cati la acest eveniment mare din viata lui si a noastra. Asa ca i-am cumparat rochita noua, cu volanase rozalii, am dichisit-o cat sa fie mandra toata natia de ea, dar mai ales taica-su. Regula organizatorilor a fost ca nu e voie in sala cu copii sub 10 ani. Dar n-a fost asta o problema, ca oportunitate de o poza gaseam oricum, chiar si daca era s-o facem in parcare, ba daca ma gandesc mai bine, ne lasa sigur si cu ea in sala daca insistam un pic. Au venit si prietenii nostri cu noi si pentru ca Bobi nu putea avea decat un invitat, a intrat cu prietenul lui, care era si pe post de fotograf, iar noi, adica eu cu prietena si fetita, am ramas pe-afara. Mi-a lasat Bobi cheile de la masina, in caz ca i se facea foame guguistiucei sa intru sa-i dau mancare si am plecat apoi sa ne plimbam. Am luat-o spre nord, pentru ca spre sud, venind cu masina, vazusem ca nu-i mai nimic de admirat. Ne-am tot dus asa in sus, sporovaind despre toate cele, si-apoi ne-am intors. Incepuse sa picure. Si pentru ca la un moment dat nu mai picura, ci deja ploua de-a binelea, ne-am aciuat in curtea unei biserici sau centru de ceva asemanator, sub un acoperis. Am zis sa stam acolo cateva minute pana se opreste, numai ca in cateva minute s-a pornit o vijelie de nu ne mai vedeam om cu om, iar acoperisul sub care ne aciuasem, destul de rezistent pana atunci ca nu ne atinsese un strop, "a cedat" sub puterea vantului, si in cateva secunde ne-am facut fleasca. Toate restaurantele erau pe partea cealalta a strazii, iar centrul sub acoperisul caruia stateam era inchis. Incepusem sa tremuram din toate incheieturile. Si de frig, dar eu mai ales de nervi. Ca nu-mi era de noi, cat imi era, bineinteles de Cati. Ea statea cuminte sub prelata carutului, water&windproof. N-a ajuns un strop la ea, dar cum ploaia nu se mai oprea, iar vantul parca devenea tot mai puternic incepuse si-o tornada in capul meu de-mi venea sa plang la gandul ca ar putea s-o ude pe Catiusa. Ei ii place cel mai mult pe lumea asta s-auda cum curge apa si zgomotul ala de ploaie pesemne o contraria ca ma uitam la ea si avea ochii larg deschisi a mirare si curiozitate. Statea acolo cumintica si asculta, dar eu, care inca ii descopar reactiile la nou, ma temeam sa nu inceapa sa planga, ca nu aveam cum sa o iau in brate si s-o linistesc. M-a sunat Bobi, sau l-am sunat eu, nici numai stiu, dar n-am stiut sa-l directionez spre noi ca nici noi nu stiam unde suntem. I-am dat niste indicatii vagi, si pana la urma m-a gasit ploata ca o curca chioara, ca ochelarii nu-mi mai foloseau la nimic, dar el si mai plouat caci dupa cum am spus, cheile de la masina erau la mine si el a inotat pana la noi. Costumul lui de gala si camasa scrobita si calcata de mine ajunsesera niste carpe ude numai bune de sters pe jos...cu noi. Daca eram doar noi, am fi chemat un Uber, dar tocmai asta e problema, si dificultatea de care vorbeam mai sus, ca nu eram doar noi, si nu stiu daca exista Uber cu car seat. Si daca Uber ar fi avut car seat, ce faceam cu carutul? Daca nu incapea in portbagaj? Etc. A luat Bobi cheile de la mine si s-a intors sa aduca masina. In drum spre noi se si lepadase de costum ca atunci cand a coborat din masina era in chiloti, in sosete si intr-un tricou de scandal pe care il gasise pe sub unul din scaune. Ne-a luat, ne-a adus acasa, ploaia intre timp se oprise, s-a schimbat si s-a intors la ceremonie unde, prinzand inceputul sfarsitului, si-a luat diploma.

miercuri, 12 iulie 2017

Pianista la 2 luni 😎


Cati a facut 2 luni si deja e pianista. Inca de cand era in burta am observat ca e foarte talentata ca dadea din clape fara astampar zi si noapte. De aceea, i-am oferit de ziua ei acest instrument sa ne incante pe toti cu harul ei 😇.

marți, 11 iulie 2017

Le cer scuze celor care intra regulat pe blog si nu gasesc nimic nou, nu scuze ca n-am timp sa scriu, ci scuze ca nu am lasat un cuvant ca n-am vreme sa scriu si sa nu mai intre degeaba. Dar nu-i chiar un bai, nu moare nimeni daca nu stie de mine, si-apoi sa dai un clic, doua, in gol pe zi nu-i asa mare lucru. Nu imi propun sa inchid blogul, nu inca, dar acum sunt foarte ocupata ca ma marit. Nu, nu e nicio gluma. Ma marit la City Hall. Atata am vrut sa zic, nu de alta, dar atunci cand voi reveni sa ma recunoasteti, ca voi avea alt nume. V-am pupat! 😇