Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 25 mai 2017

Azi Berenica mea implineste doua saptamani. Intre timp tata s-a intors la munca, iar eu am ramas singura cu ea acasa. Ne descurcam bine deocamdata, inca nu ne-am certat. Ii dau sa manance, o schimb, nu-i mare lucru de facut, doar ca fac treburile astea atat de des incat toate celelalte raman de facut pe fuga sau pe altadata.

Asa ca si pe blog tot pe fuga am intrat sa zic doar ca cea mai mare provocare, desi nu neaparat o problema, a fost in tot timpul asta si este in continuare alaptarea. Am plecat de la spital doxa de "carte", ca nu era asistenta care sa nu ma dezbrace ca sa-mi arate cum trebuie sa pun copilul la ţâţă. E o intreaga teorie si aici. Trebuie sa stii cum sa-i bagi ţâţa in gura ca sa n-o rupa, caci alaptatul trebuie sa fie o placere, nu o corvoada si un chin. Pana am invatat, amandoua, am avut si eu de suferit, dar, dupa ce am cumparat si folosit inutil o crema luata de pe la Shoppers, mi-a prescris un doctor de la spital un unguient foarte bun, Dr. Jack Newman's Nipple Cream, si acum nu mai am nicio problema. Asa ca acum trebuie sa ma laud ca la agatat copilul de ţâţă sunt experta. M-a laudat si doctorita de familie, care, de asemenea, m-a pus sa ma despoi ca sa vada si ea daca stiu sa-i dau copilului de mancare. Toate bune pana aici, problema e ca nu prea am lapte destul pentru elefantica mea. Unii care se pricep m-ar intreba "da' de unde stii ca nu ai?". De altfel, am si primit intrebarea asta de nenumarate ori. Acum am mai mult cred si chiar reusesc sa o satur doar de la ţâţă de cateva ori pe zi, dar saptamana trecuta statea bebe si cate o ora agatata de mine si tot o desprindeam de la ţâţă plangand. Si nu e un bebelus plangacios deloc. In afara de cateva mofturi, nu prea plange, nici macar noaptea.

Medela - supliment de formula
La indemnul unei asistente de la spital, am rezolvat problema, desi pentru mine e rezolvata doar partial, suplimentand cu formula. Nu i-am bagat inca biberonul in gura, decat sa vad ca deja il refuza, chiar daca la inceput, de disperare, m-a tentat s-o fac. Nu ca as avea ceva impotriva biberonului, nu am chiar nimic, dar stiu ca daca se va invata cu biberonul, nu va mai vrea la ţâţă, iar eu chiar imi doresc sa alaptez din cel putin doua motive, in urmatoarea ordine: in primul rand, laptele meu e cel mai bun pentru copilul meu, iar eu imi doresc ce-i mai bun pentru ea, si, in al doilea rand, alaptatul este cel mai usor pentru mine. Nu trebuie sa ma chinui preparand in miezul noptii formule si spaland biberoane cu noaptea-n cap. Ii bag ţâţa-n gura o jumatate de ora si kaput. Chiar daca ar trebui sa o fac de mai multe ori pe noapte. Acestea sunt motivele practice, ca mai am un motiv mai putin practic, dar la fel de puternic. Niciun biberon din lume nu va putea inlocui sentimentul pe care il da mamei copilul atasat la piept. La fel ca si sarcina, e un loc rezervat femeilor, din pacate. Zic din pacate pentru barbati. In fine, cum suplimentez totusi daca nu folosesc biberonul? Folosind un un feeding tube, o instalatie cu un fir care se ataseaza de san si din care bebelusul trage, sugand si la ţâţă in acelasi timp, stimuland si lactia totodata. Chiar daca nu ar stimula lactatia realmente, bebe e totusi la ţâţă pe care, eu fac tot posibilul, sa n-o uite, sperand in acelasi timp ca in curand va veni mai mult lapte ca sa o pot satura pe elefantica mea care e mai mancacioasa din fire si in plus, s-a si nascut destul de marisoara, prin urmare are nevoi alimentare mai mari decat o mâţă. Initial, instalatia acesta era o improvizatie. Ne-a dat de la spital un fir care se foloseste, in mod normal, la prelungirea seringilor, si bagam un capat al firului in sticla cu formula, si pe celalalt il atasam cu leucoplast de san. Sa executi operatiunea asta de cateva ori pe noapte este intr-adevar tot ce-ti poti dori de la viata. Acum insa folosesc o instalatie pe care am comandat-o online de la Medela si sunt foarte incantata de ea, mai ales ca se si spala foarte usor. E foarte practica si simplu de folosit. Tubul ala cu lapte se ataseaza de haina, iar firul, de san.

Alaptatul e cea mai mare provocare in momentul acesta, dar, cum ziceam, nu e realmente si o problema. Eu inca ma chinui si insist in speranta ca in curand voi reusi s-o fac fericita doar cu ţâţa mea, chiar daca ea e fericita oricum. E sanatoasa, rosie in obraji si din ce in ce mai frumoasa. Dar tot nu stim cu cine seamna inca.

joi, 18 mai 2017

Au trecut numai 7 zile din cele 40 de lauzie si daca da Domnul ca intr-adevar numai atatea sa fie si sa n-am nevoie de mai mult timp sa ma repun pe picioare, pe picioarele mele, nu pe astea inca umflate ale lui Michelin Man, tot cam atunci voi reveni si pe blog ca am atat de multe de scris si de povestit, dar si alte prioritati deocamdata.

Pana imi revin si revin, las aici o poza cu Berenica mea, cu mentiunea ca eu nu ma mai satur sa ma uit la ea si sa ma minunez de cat e de frumoasa, nu stiu zau cu cine seamana ca nu suntem niciunul in familie urati, dar nici nu m-as fi gandit vreodata ca puzzle-ul genelor noastre poate crea ceva atat de perfect. Eu ca eu, dar taica-su e pur si simplu topit tot dupa ea. Nu l-am mai vazut in viata mea atat de indragostit...Abia astept sa povestesc despre lucruri din toata perioada asta de 10 luni nepovestite pana acum.

Printesa si Unicornul. Am pozat-o in cadourile pe care le-a primit de la prieteni. Toata lumea i-a dat cate ceva. Ba a doua zi dupa ce am ajuns acasa de la spital, am primit un telefon de jos de la security ca e cineva afara sa ne livreze un cadou mare. Ne-am trezit la usa, ca-n filme, cu un ditamai aranjamentul sofisticat printre care era si rochita asta alba cu care am imbracat-o in poza. Ii e cam mare, dar ei ii sta bine cu orice 😋

sâmbătă, 13 mai 2017

După un travaliu de o săptămână şi o naştere nu tocmai uşoară, m-am întors în sfârşit acasă cu un cornuleţ cu dulceaţă. Altceva nici nu-mi mai trebuie.

A primit numele Kathryn Berenice (primul nume, cu spelluirea mai neobişnuită, i l-a pus tac-su, al doilea nume, de regină, şi care, în greaca veche, înseamnă "care aduce victoria", i l-am ales eu).

In love ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

Abia ne-am văzut prima dată şi deja nu mai putem una după alta: ea nu se desprinde de mine deloc, iar eu nu mă mai satur să mă uit la frumuseţea asta

marți, 2 mai 2017

Pe mine cred ca m-a apucat cuibareala. Asa-numitul "instinct de cuib" cica le-apuca pe femeile gravide pe la sfarsitul sarcinii si babele spun ca asta-i semn ca se apropie travaliul. M-am trezit dimineata cu gandul acut sa nu mai frec azi menta pe internet, ci mai degraba sa frec baile. Nu stiu daca cuibareala asta are vreo explicatie stiintifica pentru ca logica nu prea are, dar daca nu are, am eu una. Pe mine, cum stau toata ziua singura acasa si lipsita fiind de orice urgenta, cred ca m-a apucat de la plictiseala.

Pana la urma, baile n-am reusit sa le spal, dar am spalat haine si asternuturi de bebelus, ba mai mult, le-am si calcat. Mama mi-a zis ca e bine sa le calc pentru ca fierul le omoara microbii. Cand am auzit-o, am zis: WHAT?!!! Eu nici nu stiam daca am fier de calcat in casa. Dar mai mult decat atat, sincer, in cazul meu nu cred ca e necesar pentru ca eu usuc hainele la dryer. Banuiesc ca are acelasi efect. Mama nu usca hainele la dryer si de aia nu stia. Le-am calcat totusi, deocamdata doar pe cele pe care o sa le iau la spital, ca arata mai frumos asa la dunga. Si-apoi nu vreau sa fiu lenesa cu guguştiuca mea chiar de la inceput.

Le-am spalat cu detergentul special de bebelusi, Ivory Snow, si mirosul ala proaspat si dulce combinat cu aburii de la fierul de calcat m-au drogat putin de nu m-am mai oprit din trebaluiala pana seara tarziu.

De la cuibareala asta insa am tras si-o frica azi. Sa nu faceti ca mine!!!! M-am pus sa scot afara ce era deja pus la bagajul de spital ca sa spal si tot ce-aveam acolo. Dupa ce-am bagat insa totul la spalat, incepuse sa mi se roteasca gandurile negre in cap in ritmul motorului de la masina, cum ca ar fi chiar culmea sa-mi vina acu' sa nasc si sa ma prinda cu pantalonii in vine. Adica cu toate catrafusele ude si cu bagajele goale, dupa ce statusem cu ele facute bine-mersi de cateva saptamani bune. Dar nu s-a intamplat nimic, slava Domnului, si gata, bagajul meu e refacut si deja la usa. Cineva insa mi-a zis ca si la usa e prea departe. Ar trebui sa-l duc in masina...Deci dupa cum se vede in cuibusorul meu pana si gandurile imi sunt marunte. Asa ca hainutele astea de care m-am ingrijit eu azi.