Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 21 aprilie 2017

Azi m-am emotionat pana la lacrimi, si cum inca nu mi-am revenit, s-ar putea sa gasiti unele din randurile urmatoare cam patetice pe-alocuri. Ca de exemplu acum cand zic, din incipienta, dar deja vasta mea experienta de viata, ca nu-i nimic mai trist pe lumea asta decat sa nu simti niciodata nimic. Cand trec zile intregi, luni intregi, chiar ani intregi, fara sa fii, macar din cand in cand, patruns de-un sentiment. Cand nu traiesti nimic, nici nu-ti aduci aminte de nimic. Ca singure trairile autentice, cele reale, devin amintiri. Si amintirile, cele frumoase indeosebi, contin ceva mult mai important decat dorinta de a le retrai, si anume pe-aceea de-a trai. Nu ti s-a intamplat niciodata sa vezi o poza in care te simteai bine si sa-ti dea pofta de viata? Sa-ti vina deodata sa vrei sa traiesti mai mult? Mai mult decat o amintire?...

Ceea ce trebuia sa fie azi o zi obisnuita de vineri a devenit una de care sigur imi voi aduce aminte toata viata. Stiam de vreo doua saptamani ca azi trebuia sa merg la Boston Pizza cu colega si cu inca o fosta colega care a plecat de la noi sa lucreze la guvern, dar nu ne-a uitat. Urma sa luam impreuna lunch-ul, inainte de-a pleca eu sa-mi vad de mamicie, treaba care deja a inceput sa ma sperie mai ceva ca durerile facerii. M-am imbracat frumos, mai frumos de-atat nici n-aveam cum, avand in vedere ca aia e singura rochie din dulap care ma mai incape, si-apoi nu mai fac fata nici macar unei plimbari pana la mall sa-mi cumpar alta. A insistat colega sa ma imbrac in rochie cu ocazia asta, si asta de vreo doua saptamani, ca doar urmeaza sa ne intalnim cu Mary-Lou, mi-a zis. Mi s-a parut totusi cam ciudat sa-mi spuna cu ce sa ma imbrac, mai ales ca stiam ca Mary-Lou de-aia nu mai poate ea. M-am gandit atunci c-oi fi aratand eu ca o butie, dar nu sunt totusi in curul gol. Am ripostat putin ca-car-ca-mar, ca rochia nu-i spalata si ca numai s-o spal nu-mi arde mie, atat cat sa inteleaga ca nu mi-a convenit. In fine, pana la urma m-am imbracat cum a vrut ea, nu de alta, dar mi-a promis si-o sedinta foto. Desi nu mai sunt eu atat de dornica de-a ma arata in poze, azi intru in cea de-a noua luna de sarcina, si ultima deci, si-am zis ca motivul asta e ok sa ma mai selfuiesc o data.

Era 11:50 cand mi-a zis ca Mary-Lou va intarzia putin asa ca o sa plecam undeva pe la 12:05 de la birou. I-am zis ok, desi numai ok nu simtea stomacul meu de foame si pofta unei pizze de care nu mai mancasem de luni de zile si la care ma tot gandeam de c-o seara inainte. Pe la 12:03 am dat sa-mi iau geaca pe mine, dar colega mi-a zis ca nu-i nevoie ca mergem cu masina pana acolo. M-am gandit, frate, nici geaca mea nu-i place?! Dar am zis iar ok si-am dat sa-mi iau geanta. N-o mai lua nici pe aia ca...Deja incepea sa ma enerveze. Aveam impresia ca ma teleghideaza si nu-mi placea. I-am zis mai rastit ca trebuie s-o iau ca sa platesc. Ea, nu, nu, ca pizza o platesc ele. Pana la urma am scos din geanta doar portofelul si telefonul si-am coborat cu ea sa mergem la masina ca ne-astepta Mary-Lou. Am ajuns la parter si mi-a zis sa vin intai cu ea s-o ajut sa ia ceva din boardroom. Ea a intrat inaintea mea si cand am intrat si eu, toti colegii mei, care nu stiu cum au ajuns cu totii deodata acolo, au iesit de dupa baloane si-au inceput sa ma aplaude. O fractiune de secunda mi-a trebuit sa-mi dau seama ce se intampla si tot atat sa incep sa plang cu sughituri. Imi pregatisera un baby shower surpriza, asa cum eu numai in filme am mai vazut. Reactia mea a venit deodata, nu am avut timp sa ma gandesc cum ar trebui sa reactionez la asa ceva, ci pur si simplu am reactionat. Emotiile mele au fost complet date peste cap ca in loc sa rad si sa sar in sus de bucurie, mie imi venea sa ma pun in cur si sa nu ma mai opresc din plans.

Firma a cumparat pizza si tort pentru toata lumea, colegii au cumparat cadouri pentru pitica mea si au strans bani pentru un gift card foarte generos, dar mai important decat toate lucrurile astea a fost ce au facut ei pentru mine, ba mai mult, cum au facut ei chestia asta. Desi s-au pregatit doua saptamani, cu mine in fiecare zi acolo, eu n-am avut nici cea mai vaga banuiala ce se coace pe la spatele meu, de fapt, in fata mea. Acum stiu in detaliu cum s-a petrecut totul, ca mi-a povestit colega, care are biroul vizavi si care a si fost tartorul, si tocmai pentru ca stiu cat de multe aranjamente au trebuit sa faca, mi-e cu atat mai greu sa inteleg cum au reusit sa tina cu totii atat de bine un secret, cu atat mai mult cu cat n-a parut ca se-ascunde nimeni in vreun fel de mine. Sau poate ca n-or fi ei atat de buni, cat oi fi eu cea care se prinde mai greu. Caci o colega mi-a spus ca a mers cu fiica ei sa-mi cumpere cadoul si-i povestea pe drum cum imi vor face o surpriza si cum eu nu stiu nimic din ce se intampla, si-atunci fiica-sa a intrebat-o: "Wow, mommy, she doesn't know that she will have a baby?" Cam asa ceva.

5 comentarii:

  1. Fran , m ai emotionat si m ai facut pe mine sa mi dea lacrimine , imi imaginez cum ai fost tu , motivul tau de a trai acum o sa il ai cu adevarat,d acum inainte o sa ai muuuult mai multa bucurie si emotie . Anca

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost foarte emotionant si pentru mine pentru ca a fost totul foarte autentic. O surpriza adevarata. Singurul lucru care nu mi-a placut a fost ca am visat atata la pizza aia de la Boston Pizza ca in toiul petrecerii cand mi-am dat seama ca nu vom mai ajunge acolo, am simtit ceva parere de rau :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos din partea lor! Chiar ca emotionant! Cate saptamani mai aveti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oficial, o luna. Neoficil, mai putin de-atat :)

      Ștergere