Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 27 aprilie 2017

10 motive pentru un curs prenatal

Macar hainele i le am pregatite :)
Acum ca am fost si la scoala, ma simt mai nepregatita ca niciodata sa-mi aduc copila acasa si sa am grija de ea. La North York General, spitalul unde voi naste, se tin tot felul de cursuri din astea pregatitoare, inclusiv de cum sa respiri in travaliu sau cum sa-ti pregatesti copiii mai mari sa primeasca noul membru al familiei, adica si prostii din astea, dar pe mine nu m-au interesat altele decat cele de avut grija de bebe dupa ce o voi aduce acasa pentru ca eu n-am niciun fel de experienta cu puradeii avand in vedere ca in ultimii 15 ani cel putin, nici macar n-am tinut unul in brate. Apoi, voi fi si singura cu ea. Nu voi beneficia de niciun ajutor, asa ca aveam nevoie de ceva indrumare. Bobescu isi va lua concediu si va sta cu noi acasa o vreme, dar nici el n-a crescut copii vreodata asa ca un curs prenatal am considerat amandoi ca e un inceput macar.

La curs, ne-au facut cateva demonstratii si ne-au invatat cum sa shimbam scutece, cum sa-i facem bebelusului priză la ţâţă, cum sa-i tinem capul, cum sa-i facem prima baie, lucruri din astea care mai degraba se arata decat se explica din vorbe, ca sa poata fi intelese cum trebuie. Dar as vrea sa scriu 10 lucruri, desi au fost mai multe, despre care eram mai putin educata inainte de a ma duce la curs, dar pentru care spun acum ca a meritat sa dau $60, singurul serviciu pe care l-am platit de cand ma tot duc la spitalul asta, chiar daca era mai bine sa nu dau nimic. Ca asa m-am invatat.

1. Practica "piele pe piele": e foarte indicat pentru linistea bebelusului sa fie tinut pe piept de cateva ori pe zi cate un sfert de ora macar, inclusiv pe pieptul tatalui. E o buna practica de calmare si inainte de a afla de ce urla, de exemplu;

2. Bebelusii mananca de 8-12 ori pe zi, dar fie ca mananca la fiecare ora sau o data la trei ore, el e seful. Bebe e cel care decide de cate ori si cand trebuie sa manance, nu mama, nu ceasul, sau mai grav, vreo baba nebuna;

3. Trebuie sa speli bebelusul "pe dinti" din ziua 1;

4. Bebelusii dorm pana la 16 ore pe zi. (Deci cine zicea ca n-o sa mai apuc eu sa dorm?!!)...Dar nu trebuie niciodata lasati sa doarma mai mult de 4 ore incontinuu (îhî!!!);

5. Bebelusul nu are nevoie de un patut fancy. Plapumile si plapumioarele, indiferent de cat or fi ele de dragalase, nu au ce cauta in patul copilului, si nici vreo jucarie nu trebuie atarnata pe undeva; un cearceaf peste o saltea rigida e tot ce are nevoie; bebelusul trebuie culcat intodeauna pe spate, nu cum iti spun babele, pe burta; "tummy time" este, intr-adevar, recomandat, dar nu cand doarme si, mai ales, intotdeauna sub supraveghere;

6. Co-spleeping-ul este recomandat, bed-sharing-ul insa, nu; co-sleeping-ul inseamna ca bebe doarme cu tine in camera, dar in culcusul lui separat, nu in pat cu tine. Asta din urma se numeste bed-sharing si e o practica extrem de riscanta pentru cel mic;

7. Locuinta nu trebuie sa fie supraincalzita si nici bebelusul infasat sau incotosmonat; el nu are nevoie de mai multe straturi de haine decat au nevoie parintii, poate cu exceptia iernii, cand merge unul in plus;

8. Punctele 5, 6 si 7 sunt importante pentru ca reduc riscul SIDS (Sudden Infant Death Syndrom);

9. Bebelusul nu trebuie lasat sa planga pana ii sar plamanii pe motiv ca daca ii raspunzi la fiecare boceala, il alinti; sunt o mie si una de motive pentru care bebelusul plange, unul dintre ele fiind lipsa oricarui motiv, dar chiar si asa, trebuie sa sari in sus de fiecare data cand il apuca pentru ca astfel il faci sa se simta in siguranta si il ajuti sa capete incredere ca mereu e cineva acolo pentru el;

10. Trebuie sa ii vorbesti bebelusului tot timpul inca din prima zi de viata. (Indiferent de ce prostii ii spui, el oricum nu intelege, dar asculta).

Stiu ca multe femei isi dau ochii peste cap doar pentru ca ele nu au facut intocmai asa si a fost bine. Ceea ce am enumerat eu mai sus nu sunt recomandarile mele si cu atat mai putin sfaturile mele. Eu am ramas la fel neexperimentata ca inainte de a ma duce la curs, sunt doar mai informata cu privire la practicile actuale recomandate. Nu si mai pregatita.

20 de comentarii:

  1. Nu lua de bune toate punctele de sus ... :))) daca urmam toate prostiile moderniste ajungeam la balamuc si cu copii si cu nepoții...iti imaginezi sa ai gemeni si sa urmezi ce scrii acolo :)))
    Dupa 20 de ani de medicina pediatrica definitiv nu as recomanda alimentatia la cerere ( omg la o ora ) in nici un caz . Din motive ce tin de sanatatea fizica a copililui si mintala a mamei ... si in nici un caz daca e vb de alim la biberon ...
    Sunt si multe prostii moderne ( sic ... veganismul de ex :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar am intrebat eu in mod special daca trebuie sa ii dau de mancare atunci cand cere bebe si nu la un program facut de mine pentru ca imi spusese o colega la job ca tr sa ii fac eu program o data la doua ore, dar tipa care a tinut cursul a zis ca atunci cand vrea bebe, nu cand vreau eu. Ea vorbea de san, nu de biberon. De biberon ne-a zis ca e diferit si ne-a aratat si niste tehnici de cum sa i-l dai ca sa si munceasca putin sa traga din el, nu sa-i curga mura-n gura.

      Acum,despre recomandarile astea n-as zice ca sunt doar prostii moderniste totusi avand in vedere ca vin de la un spital unde se nasc anual peste 6,000 de bebelusi. Nu sunt recomandari a la Olivia Steer sau cum o cheama pe proasta aia din Romania cu vaccinurile.

      Faptul ca atunci cand ai gemeni e mai greu sa le urmezi e una, dar asta nu cred ca le face mai putin valide.

      Eu, cum ziceam si in final, nu pot sa le contrazic prea mult pentru ca nu am avut de-a face cu asa ceva pana acum. Cu siguranta, dupa ce se va naste pitica imi voi crea si eu rutina mea, dar mie mi s-ar parut de bun simt si logice. Cu siguranta eu le voi urma.

      Ștergere
    2. Deci , cele care fac cursurile sunt tot genul ala de power flower ....verificat , crede-ma in 8 ani de experienta aici plus peste 20 in tara . Nu vrei sa te transforme copilul in suzeta si nici lui sa-i suprasoliciti sistemul digestiv . Ca sa explic ar trebui sa tin o lectie de fiziologie 😉

      Ștergere
    3. Asistentele care au tinut cursul lucreaza in maternitatea spitalului de ani de zile.

      De la curs am inteles ca on-demand feed este foarte important pentru crearea de milk demand & supply. Organismul se regleaza singur in functie de nevoile bebelusului, iar bebelusul isi va forma singur ritmul lui. Merg in cerc. Asta insa este valabil daca mama intentioneaza doar sa alapteze. Asistentele alea au insistat foarte mult pe alaptare, n-au pomenit prea multe de biberon.

      Ștergere
    4. Mda, nu cunosc experienta altor persoane si nu comentez, dar un bebelus alaptat se hrăneste la cerere, nu la program ...restul e can can :)

      Ștergere
  2. Hei, dar ce garderoba de domnisoara aveti. Exista un lucru numit instinct, te vei descurca, fii fara grija. Nici eu nu am avut ajutor pentru ca am vrut sa am incredere in mine. De orar eu nu am tinut cont, cand a vrut a mancat. De dormit, precis si noua ne-a spus la curs de 4 ore, dar acum am citit la tine ca si cum ar fi fost prima oara cand aud. De plans, nu l-am lasat sa planga, dar nici nu a fost plangacios. Iar de dormit, ti-am mai scris ca eu am avut un pat in camera micutului. Dupa nastere, prima saptamana a fost mai ciudata, dupa aia am prins curaj. La prima baita acasa, eu si sotul numa l-am muiat in apa, cand a inceput sa urle, ne-am speriat si am hotarat sa incercam a doua zi. Cu peripetii, dar te vei descurca. Ai sa te prinzi tu! Haha.

    RăspundețiȘtergere
  3. A si de temperatura, tot timpul la noi sunt 21 de grade. Inclusiv cand i-am facut baita. Si fara jucarii sau paturici in pat. Eu am folosit saculetii aia de dormit. Foarte faini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar am intrebat ce parere au de saculetii de dormit in conditiile in care tocmai ne spusesera ca infasatul nu mai este recomandat si mi-au zis ca saculetii sunt foarte buni pentru ca nu sunt stransi pe corp si bebelusul isi poate misca membrele in voie fara sa se supraincalzeasca. Poate fi o alternativa la compleurile alea inchise. Cand doarme are nevoie de un body, de un saculet pe deasupra (sau un compleu) si atat. Nu trebuie invelit cu altceva.

      Ștergere
  4. foarte bune recomandările, mai ales cea de hranire la cerere ptr bebelusii alaptati, asa se reglează lactatia cel mai bine, vorbesc din experienta alaptarii cu succes a 2 copii care nu stiu ce este laptele praf; si este recomandat ca in primele 6 săptămâni sa fie hrăniți ziua la maxim 2-3 ore si noaptea la maxim 4 ore, asta in cazul in caredorm mai mult din cauza unui icter prelungit; trebuie treziți usurel si alaptati ca să nu se deshidrateze; ca sa-ti dai seama că primeste destul laptic, in primele 6 săptămâni trebuie sa ude 5-6 pampersi cu echivalentul a 3 linguri de lichid in ele, iar dupa 6 săptămâni cu echivalentul a 6 linguri :) daaaar, vei vedea ca instinctul te va ajuta in multe situatii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce zici tu mai sus ne-au spus si noua. Lactatia se regleaza singura in functie de nevoile bebelusului.

      Tin minte ca mi-ai zis o data ca daca decid doar sa alaptez bebelusul, sa uit de biberoane pentru ca alternanta asta il va face confuz. Asa ne-au zis si de la spital. Ca daca alternam cele doua metode, bebelusii, cel putin in primele sapatamani de viata, vor prefera garantat biberonul pnetru ca este mai usor de supt si, ca si noua, nu le place nici lor sa munceasca prea mult :). Ne-au zis sa facem cum e mai bine pentru noi, dar ca daca vrem doar sa alaptam, atunci biberonul si suzeta sunt contraindicate. In plus, asta bineinteles afecteaza si productia "fabricii" de lapte.

      Ștergere
    2. deci daca ai nelamuriri despre pusee de crestere, greva suptului, regresia somnului, frenuri restrictive si orice alte chestii, ma găsesti aici :)) am trecut prin toate

      Ștergere
    3. Mersi Anca, intai tr sa ma documentez sa vad ce inseamna toate astea si apoi daca ma confrunt cu ele, o sa intreb sigur :)

      Ștergere
  5. si da, hai sa ne punem la curent cu actualele recomandari OMS, nu să trăim folosind practicile de acum nu stiu cati ani... apropo de asta , ptr ca in Romania încă sunt pediatrii fantoma care recomanda diversificarea de la 3-4 luni din oficiu, au inceput campanii pe toate posturile tv ca se recomanda alaptarea exclusiva pana la 6 luni, imi creste inima când le văd :) tara noastra sta prost la capitolul alaptare, bebelusii sunt indopati cu lapte praf de la nastere in majoritatea spitalelor! norocul meu ca am nascut intr-unul privat, a meritat fiecare leu... dar asta e o alta poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diversificarea precoce este din nou recomandata . Ajuta la evitarea alergiilor ... boala acestui secol . Iti pot oferi studiul . Unul extrem de pertinent .

      Ștergere
    2. deci recomandările Organizației Mondiale a Sănătății sunt apa de ploaie, nu? eu m-am documentat suficient si am gasit si pediatrii care susțin aceleasi principii prin simplul fapt ca sistemul digestiv nu este pregatit asa repede de diversificare...iar diversificarea precoce duce la multe alte boli peste ani...alergenii da, se introduc sub varsta de un an, cu asta sunt de acord ! :)

      Ștergere
    3. Eu fac pediatrie de vreo peste 25 de ani . Plus am acces la cercetari si concluzii recente . Concluziile mele dupa experienta clinica si documentare stiintifica recenta este ca introducerea trebuie facuta treptat , nu înlocuite mesele cu suplimentate dupa 4 luni . In special la cei alimentati natural . Laptele de mama nu ofera tot ce are nevoie sugarul dupa 6 luni .
      Plus ar trebui sa hu mai fiti atat de pushi cu alaptarea naturala . E ideala , dar nu le mai faceti pe restul femeilor sa se simta vinovate daca nu reușesc sa alimenteze natural . In BC e un proces in care asistente au fost acuzate ca au contribuit la sinuciderea unei femei care nu a reusit sa alăpteze.
      Mama , indiferent de modul in care isi hraneste copilul o face cu aceasi dragoste. Nu e nimic mai prejos. Period.

      Ștergere
    4. Eu imi doresc foarte mult sa alaptez, asa cum imi doresc foarte mult sa nasc natural, nu cu mofturi, prin cezariana. Dar asta numai daca se va putea. Daca din punct de vedere medical se va decide ca am nevoie de cezariana, ok, asta e. Daca, de asemnea, nu voi putea alapta, din nou, asta e. Asta nu inseamna ca nu voi face tot posibilul, dar cu siguranta eu nu ma voi sinucide ca nu voi putea alapta.

      Eu cred ca trebuie sa vedem lucrurile exact asa cum sunt: alaptarea este ideala si toata lumea trebuie sa stie asta, dar daca nu e posibila, exista alternative foarte bune. Eu nu cred ca a pus nimeni problema ca cele care nu alapteaza nu isi iubesc copiii, mie cel putin nici nu mi-a trecut asa ceva prin cap, ci ca e mai benefica alaptarea decat formulele. Atata tot.

      PS: Eu personal nu am fost alaptata pt ca maica-mea nu a putut sa ma alapteze. Exista vreun motiv sa creada cineva ca asta a fost vreo problema? :)))

      Ștergere
    5. Am trecut cu fiica mea in ianuarie-februarie printr-o exoerienta destul de nasty cu cateva nurse extrem de agresive . Daca voi avea vreodata energie voi aseza experienta pe hartie . Noroc cu medici destepti care le-au pus la punct . De aceea am spus ca acest curent este extrem de agresiv si nociv . Și te poate destabiliza serios . Mai ales cand hormoni tai post natale sunt razna rau de tot .

      Ștergere
  6. Copiii nu vin cu manual de utilizare! Instinctul matern este mai puternic decât orice carte... Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exista femeie cu care sa fi vorbit si sa nu-mi fi zis acelasi lucru despre instinct! Cu siguranta vine totul natural, dar cred ca e bine si sa stii anumite practici ca poate ajuta la evitarea unor situatii neplacute sau pot face viata mamei si a bebelusului mai usoara, si deci mai buna.

      Ștergere