Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 8 februarie 2017

Rog pe cei care ma intreaba cum ma mai simt, in general, si eu le zic, ca fapt divers, ca am facut diabet gestational, sa nu ma mai compatimeasca cu "imi pare rau" sau chestii din astea, ca ma enerveaza. N-am nicio boala ca sa-i para cuiva rau dupa mine. Asta a tinut sa ne bage bine la cap si nursa cu care am avut azi clasa educativa la spital. Diabetul gestational nu este o boala, este doar o conditie temporara, care apare strict in sarcina, si dispare imediat dupa. Este cauzata de placenta, deci cand nu va mai exista placenta, nu va mai exista nici acest diabet. Daca il mai tin si sub control, ceea ce va trebui sa fac, atunci chiar nu exista niciun motiv de ingrijorare, nici pentru mine si bebelusul meu, deci cu atat mai putin pentru altii.

Ca sa il tin sub control am priceput azi ca nu e mare lucru, atata doar ca e cam incomod. Va trebui sa-mi controlez alimentatia, dar nu asa cum vorbeam eu in dodii mai jos ca nu mai am voie sa mananc paine, cartofi sau paste, ba e obligatoriu sa mananc si din astea, dar in cantitati mai mici si distribuite pe toata durata zilei in stricta asociere cu multe proteine si grasimi. In postarea de mai jos trebuia sa zic nu ca "sunt gravida si nu mai am voie sa mananc ce imi pofteste inima", ci ca sunt gravida si nu mai am voie sa mananc cat imi pofteste inima...Ceea ce era si indicat. Deci, ne-a vorbit azi un dietician despre alimente si categoriile in care se incadreaza fiecare, precum si despre care ar fi cea mai buna asociere intre ele pentru toate cele trei mese ale zilei si pentru snack-uri. Nu am voie sa sar peste nicio masa, nu e recomandat nici ca sport, chiar daca trebuie sa fac si miscare. Ba chiar trebuie sa-mi monitorizez mesele zilnic pentru ca vor fi un indicator bun, si pentru mine, si pentru doctori, in caz ca glicemia mi se deregleaza. Daca intr-o zi de exemplu, am o glicemie prea mare, ma pot duce in urma sa vad unde am gresit sau ce e de schimbat. Fara lista asta cu siguranta nu mi-as aduce aminte ce-am mancat avand in vedere ca in perioada asta eu nu tin minte nici daca am mancat sau nu. Inainte de a merge la acest centru de educare, eu m-am interesat de pe internet cum sa asociez mancarea in caz de diabet gestational, dar stiti cum e internetul, ce zice pe-un site se contrazice pe altul. Acum chiar mi-e foarte clar ce trebuie sa mananc si cum si nu mi se pare absolut nimic iesit din comun, ba am impresia ca e o dieta corecta de urmat in general, nu numai intr-o situatie de genul acesta, atata doar ca e mult mai stricta decat in conditii normale. N-am voie dulciuri, e adevarat, dar in rest, pot manca orice, doar ca trebuie sa stiu cand, cat si mai ales cum. Ideea este sa reduc carbohidratii si sa asociez alimentele in asa fel incat sa-mi tin glicemia in limite normale. Cum voi sti ca e in limite normale? O sa ma înţep in fiecare zi in deget de patru ori (ouch!). Am primit de la ei un glucometru si m-au invatat sa-l folosesc. Nu e nimic complicat sau dureros, atata doar ca e incomod cand ma gandesc ca o sa-l port dupa mine tot timpul ca sa-mi masor glicemia la fiecare doua ore dupa ce mananc. M-a vazut si un endocrinolog, care mi-a zis ca se poate ajunge si la insulina, dar doar in cazul in care glicemia nu poate fi controlata prin dieta. Eu m-am intepat azi de doua ori deja si mi-a iesit glicemia normala, semn ca da rezultate regimul alimentar pe care l-am urmat in ultimele zile dupa ce am aflat ca tam-nesam am facut si diabet. Va trebui sa-mi monitorizez si mancarea, si valorile glicemice, pana saptamana viitoare, cand voi merge cu fiţuicile astea iar la doctor pentru follow-up. Ca tot ma plangeam eu ca ma plictisesc, acum am si teme pentru acasa!

2 comentarii:

  1. Numai maine nu-i mai, luna mai! Sarcina usoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Sonia, zboara timpul! Si eu devin din ce in ce mai neicapatoare pe usa 😎.

      Ștergere