Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 2 februarie 2017

Ma duceam ieri cu colega sa ducem niste plicuri la posta si ma plangeam, chiar protestam, ca ma plictisesc de nu mai suport. De la vreme, de la rutina asta in care am deja impresia ca sunt captiva, probabil si de la lipsa de fier ca tocmai ma sunase doctorul sa-mi spuna ca am ceva carenta. I-am zis ca daca as fi nesimtita, i-as spune si ei sa se duca pe partea cealalta a strazii ca nici de ea n-aveam chef. Nu s-a suparat ca stia ca glumesc, desi nu glumeam. In principiu, ce nu-mi convenea era, ii ziceam, ca in fiecare zi se intampla acelasi si-aceleasi lucruri, cu regularitate si chiar precizie, pana intracolo incat am impresia ca nu se intampla niciodata nimic. (Mi se intampla si lucruri deosebite, dar despre alea alta data.). Mi-am zis atunci, si-mi scuzati cinismul, vezi daca ai plecat din tara? Acum nu te plictiseai!...In contextul acesta as vrea sa scriu cateva randuri, ca mai multe nu mi se cuvin avand in vedere distanta, la propriu, de la care privesc, despre protestele care au loc zilele astea in Romania. Daca as fi fost acolo, dar thanks God nu sunt si nici n-o sa mai fiu, as fi iesit si eu la proteste ca pentru mine tot ce e mai vulgar, mai grotesc, mai grohanesc in gena speciei om e adunata sub mustata subspeciei aleia pachiderme Dragnea, sau cum pizda ma-mii lui il cheama, la extirparea caruia as fi contribuit garantat. Dar nu sunt acolo si, fara nicio exagerare, consider ca prin gestul meu radical, chiar fanatic, de a parasi tara am protestat mai abitir decat toata masa de protestatari din piete la un loc. E adevarat ca eu nu ma pot impauna cu innobilata mandrie ca am facut ceva pentru tara, eu am facut ceva numai pentru mine, si cel mult pentru alta tara. Dar cu siguranta impotriva lor, ca Dragnea o fura el si de pe morti, ca si de pe vii, dar nu si de la mine. Cu alte cuvinte, acolo nici mort n-ai scapare. Cu tot respectul si cele mai oneste aprecieri pentru cei care au iesit si ies in continuare din case la manifestatiile astea de strada, eu personal, nu-mi pot imagina o viata, care sa conteze, in tara aia. Si cu atat mai putin o viata pentru familia mea! Si nu ma refer acum doar la momentul acesta al protestelor, ca acestea nu sunt decat incununarea pe de o parte, a mizeriei politice, iar pe de alta, a frustrarii unui popor rablagit. Dupa trei decenii de deruta si cine stie cate de-acum incolo tot la fel. Eu prefer sa contribui la bunastarea natiunii in care traiesc muncind (chiar si cu plictiseala, daca nu cu drag si spor), platindu-mi cu rost taxele, facand copii, nu cu pumnii stransi pe la proteste si stat toata noaptea geana pe banditii care-mi fura din buzunare si banii de lapte!

In 2004, cand veneam de la protestele "Sa traiti bine!" de la Universitate, un taximetrist i-a zis lui Bobi, "ba, baieti, degeaba va agitati, in tara asta n-o sa fie niciodata bine! ". Oricat de pesimist ar fi sunat, la 13 ani de-atunci, inca il consider cel mai optimist indemn pe care l-am primit vreodata. De aia suntem azi aici, sau si mai bine zis, nu mai suntem acolo!

3 comentarii:

  1. Nu o sa fie bine , ca pleaca masa , vine tasu ...toti sunt la fel . Cei care ies in pirte sfarsesc prin a fi masa de manevră...intrebarea mea trista e la alegeri unde naiba au fost ? Ca pe la sectiile de votare nu prea....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca nu s-au dus la vot din acelasi motiv spus de tine mai sus: pentru ca sunt toti la fel si n-au nici de ce si nici pe cine alege. In momentul acesta, protestele mi se par mai importante decat votul.

      Ștergere
    2. Parerea mea e ca dunt inutile . La fel ca alea de acu 2, 3 , 5 , 27 de ani ... sad , hopeless . That is.

      Ștergere