Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 11 ianuarie 2017

N-am mai intrat demult prea mult pe internet, din niste motive, dar am vazut si eu azi pe facebook o gramada de poze din Romania, unde imi pare ca a nins foarte tare. La noi aici se anunta 8 grade maine, dupa ce, pana acum, rar s-au dus temperaturile sub 0, iar de nins, cred ca a nins de vreo doua ori, dar nu sunt sigura ca de-asa de multe ori. Si nu zic asta ca sa fac cuiva in ciuda, ci o spun cu mare invidie. Mi-ar placea si mie in Toronto, nu sa se duca temperaturile sub 0, ci sa ninga ca acolo, dar sa si reziste zapada ca acolo, sau macar mai mult de-o noapte, sa apuc s-o vad si eu. Dar nu rezista, o data pentru ca, dupa cum ziceam, temperaturile sunt prea ridicate si daca se pune ceva, vine si-o ploaie dupa si asta e, iar pe de alta, pentru ca se toarna mai multa sare decat poate ninge si se topeste si ce mai ramane.
Ieri, pe la ora pranzului ningea foarte fain afara, exact asa cum se zice, linistit si ca-n povesti, apoi era nu cald, dar numai buna vremea de-o plimbare fara sa te sufle vantul sau sa-ti inghete vreo ceva, asa ca m-am dus cu colega pe-afara de-am inconjurat cladirile astea de cateva ori prin ninsoare. N-am mai facut chestia asta de ani de zile, si imi pare rau ca n-am avut telefonul in buzunar sa fac si-o poza ca azi nu mai am la ce. N-am mai facut chestia asta de ani de zile si tocmai pentru ca n-am mai facut-o de ani de zile, desi m-am simtit atat de bine, imi dau seama ce-mi lipseste mie aici in Toronto, desi daca as zice cuiva n-ar crede, caci cum sa-i zici cuiva, si sa te mai si creada, ca te-ai mutat in Canada si-ti lipseste zapada? Chiar imi lipseste zapada. Nu ca nu ar ninge, mai si ninge, anul asta insa pare ca deloc, dar cand ninge, toata zapada e luata de pe strazi imediat, cateodata nici n-apuca lumina zilei, si ceea ce ar trebui sa fie motiv de putina bucurie, cel putin pentru mine, devine mereu motiv de mare deceptie. Flescaiala, zloata si mizerie...Romanii se vaita ca-i zapada pe strazi, eu invers, acum fiecare cu problemele lui, sau mai bine sa zic cu punctul lui de vedere.

Un comentariu:

  1. Din mai, fiecare zi, luna, an vor avea un alt farmec. Prima ninsoarea, primul Craciun... Se vor schimba perceptiile tale!
    An bun!

    RăspundețiȘtergere