Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

luni, 30 ianuarie 2017

Cum optiunile outdoor de petrecere a timpului liber de la munca sunt limitate sau lipsesc cu desavarsire, din cauza, evident, a vremii, cautam sa ne aciuam nevoia de relaxare pe ici, pe colo, ba la un restaurant, ba la un teatru in oras, ba chiar acasa la un film, un serial, o carte, o piscina cu amicii. Mie imi lipsesc activitatile afara insa, iar vremea asta nu ma ajuta deloc sa uit de asta, ba dimpotriva imi face nevoia convulsiva. N-am avut pana acum iarna grea, si nici n-o sa avem dupa prognoza specialistilor, temperaturile au fost mai mereu nu peste 0, ci peste 5, nici zapezile nu ne-au ingropat, dimpotriva. Asta nu-i o problema pentru mine, ca nu mi-as fi dorit sa fie invers in niciun caz, dar ce ma enerveaza pana la deprimare este lipsa de culoare, si de sentiment: pe langa ca-i maro totul, si la propriu, si la figurat, nici nu ninge, nici nu ploua, si mai ales nici soare nu-i. Acesta este vremea specifica lunilor Martie, Aprilie, de obicei, acelui asa-zis wing season, fara niciun rost in calendar, pe care eu l-am urat de cand am pus piciorul aici, de unde trag nadejdea totusi ca poate primavara va veni mai devreme anul asta, avand in vedere ca iarna se pare c-am sarit-o, sau ne-a sarit ea pe noi.
Paul Braunstein in Infinity (Photo by Cylla von Tiedemann)
Din acest motiv cum ziceam am mers ieri sa vedem o piesa la teatrul nostru preferat Tarragon, una la care am vrut sa mergem saptamana trecuta, dar din nu mai tin minte ce motiv, am amanat-o, pana cand era cat pe ce sa n-o mai vedem deloc, ca pana m-am cacait eu sa iau bilete, s-au vandut toate, noroc ca, din prea multa ciuda, am mai intrat o data pe site, si dadusera unii cancel la 4 tichete de astfel am apucat sa luam si noi. Tineam mult sa mergem la piesa asta ieri pentru ca era ultima zi de reprezentatie, deci nu am mai fi avut cand sa amanam inca o data. Aceasta piesa, Infinity, a facut parte din sezonul de-acum doi ani, dar a fost readusa pe scena si in sezonul prezent la cererea prea mare a publicului. Noi ne doream s-o vedem si datorita popularitatii, dar mai ales pentru ca ne place actorul Paul Braunstein (care l-a jucat pe Elliot Green in piesa). Este un actor de comedie exceptional, desi ieri n-a fost doar funny, caci piesa a fost mai degraba o drama. Care m-a facut atat sa plang ca Bobi la final a crezut ca m-am pisat pe scaun. Imi curgeau lacrimile ca de la robinet si mi se scurgeau pe fata, pe gat, si se pare ca si prin pantaloni. Nici bebelusa nu mai putea de emotie ca incepuse sa sughite si ea, probabil plangea ca ma-sa. A fost una dintre cele mai bune piese pe care le-am vazut la Tarragon, daca nu chiar cea mai buna, desi mi-e greu sa fac astfel de categorisiri, ca, in realitate, cam toate mi-au placut. De aia si mergem acolo foarte des, ca stim ca niciodata nu dam banii degeaba pe bilete.
A fost despre timp, si despre teoria timpului, din care am retinut ca cel trecut e static si, deci, nemaleabil, pe cand viitorul e in miscare, deci in continua schimbare, ca, prin urmare, si Universul. Dar teoriile, emise de fizicianul Elliot Green, si inspirate din cartea Time Reborn de Lee Smolin, autor la a carei consultanta a apelat scriitoarea piesei, Hannah Moscovitch, nu au fost deloc cele care au contat in contextul piesei, ci povestea familiei Green, privita in "slow motion" de la nasterea fetitei lor, pana la moartea lor. Caci cam asta-i timpul pentru noi, viata noastra ordinara (de la "ordinary life"). Mai ales cand o privesti in slow motion, adica in rutina evenimentelor banale de zi cu zi, iti dai seama cat de ordinara e, dar noroc ca viitorul e mereu in schimbare!

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Hellooooo, mai e cineva pe-aici? Uite ce lumina v-am aprins ca sa va treziti...Am zis sa invii si eu putin din moartea virtuala si sa va arat lampile noastre handmade, care ne-au venit aseara din Turcia. Si de care dupa cum vedeti sunt foarte incantata de vreme ce au reusit sa-mi mobilizeze sezutul meu princiar pe blog. O sa scriu la un moment dat, daca o sa mai am chef, si de ce-am lipsit atat...Mai avem doua din astea de mai demult, pe noptierele din dormitor, cu un singur bol insa si cu alte culori dupa cum vedeti mai jos, pentru ca Bobi are o pasiune mai neinteleasa, desi cand te uiti la ele intelegi, pentru lampile de la turci. Dar si pentru ca nu avem becuri prin casa. Nu stiu daca am mai zis ca locuintele din Toronto sunt un pic mai ciudate decat am fost eu dintotdeauna obisnuita in Romania. Nu au becuri in tavan, in afara de cateva pe ici, pe colo, au mai multe prize ca sa luminezi peste tot cu lampi. Aceste doua veioze dichisite le-am cumparat pentru living si sunt puse acum pe jos pentru ca masutele pe care vor sta in curand n-au venit inca. Doua end-tables la set cu o masuta de cafea, care au niste decoratiuni si motive orientale, asa ca se vor impleti numai bine cu abajururile noastre artizanale. Masutele le-am gasit la un Leon's, pe la unul din Richmond Hill, de unde am luat si sectional-ul. Si o amenda de parcare langa Structube. Desi spusesem ca nu ne-a impresionat ce-aveau aia la Leon cand am mers prima data, asta pentru ca fusesem sedusi de mobila de pe la niste magazine de lux de care n-avem noi fata, sectional-ul asta, un fel de canapea cu ataş, ne-a placut foarte mult si daca tot eram acolo, desi ne dusesem doar pentru canapea, am mai luat si altele si vom mai merge peste vreo doua luni sa luam si inca altele, pentru copil. Nu intentionez sa-i decorez deocamdata nicio camera lu' picolina pentru ca va dormi cu noi in dormitor pana se face mai mare, dar trebuie sa ii iau un patut macar. Ce ne-a convins sa ramanem mai mult prin magazinul ala, si sa si cumparam mai mult de-acolo, a fost oarecum si politica lor de plata. Ca poti sa platesti cand vrei tu. Pana cand iti zic ei. Nu e plata in rate, desi poate fi, dar noi, de exemplu, putem plati ce ne-am cumparat in juma' de an. Se poate si intr-un an si chiar pana la sfantul asteapta. Nu e plata in rate ziceam, pentru ca poti foarte bine sa platesti toti banii pe loc cand cumperi mobila, sau pe loc in ultima zi din cele 6 luni sau un an, la fel ca si esalonati lunar, saptamanal sau cum iti pica tie mai bine. Nu e cu dobanda sau tarsenii din astea, ci e tipul de plata pe credit terms. Asa se vand de exemplu si produsele fabricate la firma la care lucrez eu. Se livreaza sa zicem azi, iar clientul plateste cand vrea, dar nu mai tarziu, teoretic, de-o luna. Practic, nu e chiar asa, ci intotdeauna cand isi aduce el aminte. Si asta imi da mie batai de cap, dar sa lasam asta. Deci incetul cu incetul nu mai sunt doar eu singura piesa de mobilier din casa acum de cand am devenit cat dulapul.
Veioza mea de noptiera, la lumina rosie a careia cedez eu in fiecare noapte inainte de a apuca sa citesc un rand din cartea care o insoteste, pe drept, decorativ.

duminică, 15 ianuarie 2017


Ma enerveaza de nu mai pot manelistii astia de-mi canta pe facebook de ziua lui Eminescu. Dar pun si eu aceasta poza facuta la Campul Romanesc de la Hamilton ca sa ma uit de fapt la mine cat de slaba si draguta eram acum jumatate de an. Ca o craiasa din povesti. Acum sunt de doua ori pe-asa 😂.

miercuri, 11 ianuarie 2017

N-am mai intrat demult prea mult pe internet, din niste motive, dar am vazut si eu azi pe facebook o gramada de poze din Romania, unde imi pare ca a nins foarte tare. La noi aici se anunta 8 grade maine, dupa ce, pana acum, rar s-au dus temperaturile sub 0, iar de nins, cred ca a nins de vreo doua ori, dar nu sunt sigura ca de-asa de multe ori. Si nu zic asta ca sa fac cuiva in ciuda, ci o spun cu mare invidie. Mi-ar placea si mie in Toronto, nu sa se duca temperaturile sub 0, ci sa ninga ca acolo, dar sa si reziste zapada ca acolo, sau macar mai mult de-o noapte, sa apuc s-o vad si eu. Dar nu rezista, o data pentru ca, dupa cum ziceam, temperaturile sunt prea ridicate si daca se pune ceva, vine si-o ploaie dupa si asta e, iar pe de alta, pentru ca se toarna mai multa sare decat poate ninge si se topeste si ce mai ramane.
Ieri, pe la ora pranzului ningea foarte fain afara, exact asa cum se zice, linistit si ca-n povesti, apoi era nu cald, dar numai buna vremea de-o plimbare fara sa te sufle vantul sau sa-ti inghete vreo ceva, asa ca m-am dus cu colega pe-afara de-am inconjurat cladirile astea de cateva ori prin ninsoare. N-am mai facut chestia asta de ani de zile, si imi pare rau ca n-am avut telefonul in buzunar sa fac si-o poza ca azi nu mai am la ce. N-am mai facut chestia asta de ani de zile si tocmai pentru ca n-am mai facut-o de ani de zile, desi m-am simtit atat de bine, imi dau seama ce-mi lipseste mie aici in Toronto, desi daca as zice cuiva n-ar crede, caci cum sa-i zici cuiva, si sa te mai si creada, ca te-ai mutat in Canada si-ti lipseste zapada? Chiar imi lipseste zapada. Nu ca nu ar ninge, mai si ninge, anul asta insa pare ca deloc, dar cand ninge, toata zapada e luata de pe strazi imediat, cateodata nici n-apuca lumina zilei, si ceea ce ar trebui sa fie motiv de putina bucurie, cel putin pentru mine, devine mereu motiv de mare deceptie. Flescaiala, zloata si mizerie...Romanii se vaita ca-i zapada pe strazi, eu invers, acum fiecare cu problemele lui, sau mai bine sa zic cu punctul lui de vedere.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

duminică, 1 ianuarie 2017

Uite aici trebuia sa fiu eu acum daca Bobi ma lua pe mine cu el. L-a preferat pe un coleg al lui insa pe motiv ca eu o sa mor de frig atatea ore afara, desi afara nu-i chiar frig sa mori. Adevarul e ca in afara de faptul ca Bryan Adams a cantat la pauza si asta as fi putut intelege si eu, altceva n-aveam ce cauta pe-acolo, ca nici macar nu stiu precis ce se intampla. Stiu doar ca Bobi a castigat de la munca niste bilete foarte scumpe la un centenal de hockey, unde joaca Toronto Maple Leafs si Detroit Something. Super! Mi-a trimis filmuletul de mai jos sa ascult si eu macar imnul, nici asta nu stiu de ce 😋.

2017 🍾🍼😘

Anul 2016 a insemnat pentru noi noi inceputuri, deci pentru noi propriu-zis nu s-a sfarsit, caci eu nu-mi pot face, ca-n anii din urma, planuri independente pentru noul an, ci doar in continuarea lui. Nu mai pot scrie aici ca acum cativa ani ca imi doresc sa-mi cumpar nu-s' ce lentila si sa ma sui pe Grand Canyon ca sa fac poze, dorinta care, daca se implinea sau nu se implinea, tot aia era. Anul acesta nu am dorinte, caci nu ma pot baza pe nesiguranta unei dorinte, ci am nevoi, vreau chestii sigure: sa ne fie bebe sanatos, si noi la fel ca sa il crestem.

...Seara de Revelion ne-am petrecut-o in masina, ca ne-am dus cu prietenii pana la Niagara. N-a fost nimic programat, in afara de faptul ca ne gandisem cu cateva zile inainte ca am putea face un drum pana acolo, ca sa avem de unde ne intoarce. N-am avut rezervari la bal si nici toalete sofisticate, ba ne-am incotosmonat bine in haine ca sa nu ne fie frig pe-afara, am vrut doar sa vedem artificiile, iar eu, si cascada noaptea ca nu am vazut-o niciodata cu lumini. Am avut noroc c-am gasit repede o parcare ieftina, am dat $15, la Casino era $50, si nici locuri nu mai aveau ca se blocasera masinile pe loc de cat de multe erau pe strada, am avut noroc si ca afara nu era frig deloc, chiar daca nu ningea asa cum mi-as fi dorit, ci era o mizerie de ploaie sau ceva, dar ne-am putut plimba si selfui pe langa cascada colorata vreo ora jumate pana a inceput sa pocneasca cerul. Artificiile au fost frumoase, dar, cum ne si asteptam, nu chiar asa de multe. Mi-au placut insa ca au fost aproape de noi si destul de joase de parca ne explodau in fata ochilor. A venit foarte multa lume, in zona evenimentului, masinile, deci si camioanele, nu aveau acces, oamenii nu se imbata in public, nici macar nu beau, deci nu-ti pocneau nici dopurile de sampanie in ochi. In fine, nu am stat decat vreo doua ore pe-acolo, si alte trei pe drum. Dupa ce-a trecut de miezul noptii si-am mancat niste poale-n-brau pe porbagajul masinii, aia fiindu-ne masa de Revelion, am plecat inapoi spre Toronto. Desi n-a fost cine stie ce mega destrabalare, a fost mai frumos afara decat sa fi stat in casa si mult, mult mai bine decat sa ma fi dantuit de-a lela prin vreun bar.

Vedeti mai jos filmuletul pe care l-a facut prietenul nostru in timpul exploziei de artificii de peste Cascada Niagara 😉


Va doresc un an nou fericit tuturor! Si sa mai veniti pe-aici si anul asta, ca pe mine tot aici ma gasiti!

Niagara 2017