Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 30 decembrie 2016


De luni seara am inceput sa primesc suturi in stomac. Si nu va ganditi, asa cum ma gandeam si eu, ca imi da cate unul cand si cand, nuuu, ma bate tot timpul, e de-ajuns sa ma asez in pat si sa stau un pic cu burta in sus ca si incepe sa ma altoiasca. Ba cateodata cer eu bataie si ma pun singura la orizontala doar sa simt cum imi mai da cateva. Imi face si burta cucuie acolo unde loveste, intotdeauna cu precizie. Central-dreapta jos, pentru ca, din pozitia in care sta acum, pana acolo ii ajung uriasele picioare pe care le vedeti in poza, care arata ca niste urme preistorice. Deci ganditi-va ce lovituri primesc. I-am aratat si lui Bobi cum imi tresare burta, si i-am vazut bucuria pe fata, cu oaresce parere de rau totusi ca el nu le poate simti asa cum le simt eu.

Poza am primit-o cadou la ultrasound-ul pe care l-am avut ieri, printre altele mult mai importante, si pentru depistarea sexului. In Canada, cel putin in Ontario, sau, si mai precis, cel putin la clinica unde merg eu, tehnicianul nu are voie sa dezvaluie pacientului nimic din ceea ce vede pe ecran, nici daca-i de bine, nici daca-i de rau, desi sexul copilului nu s-ar incadra in cazul de fata, nici la una, nici la alta. Tehniciana mi-a zis inca de la inceput ca ramane in sarcina doctorului sa ma informeze, asta insemnand ca asa, cu toata nerabdarea mea pusa la incercare doua luni de zile, va trebui inca sa mai rabd cateva zile in plus. Mi-a zis ca poze pe ecran ne arata, iar daca noi putem sa ne dam seama ce e, bine, dar de spus, ei nu-i este permis sa ne spuna nimic. M-am linistit cand mi-a zis asa pentru ca nici nu ma gandeam ca n-o sa ne dam noi seama ce are copilul intre picioare, dar cu toata atentia cu care am cautat pe ecran un mic penis, noi n-am fost in stare sa ne dam seama de nimic. Nici daca il are, nici daca nu il are. Acum suntem mai confuzi decat inainte. Rolul ecografiei pe care am facut-o ieri, care a durat mai bine de o ora, a fost, in primul rand, medical. Sa masoare copilul din crestetul capului si pana la ultimul degetel ca sa se i se constate dezvoltarea si, deci, starea de sanatate. La final, ne-a aratat si noua imagini cu creierul, ochii, nasul, stomacul, inima, coloana vertebrala...dar noi, cautandu-i cu disperare puţa, eram cat pe ce sa nu vedem nimic din toate astea, daca nu ma trezeam eu deodata gandidu-ma ca e mai important sa-l vad sanatos si mai frumos sa ma uit pe ecran la piciorusele astea doua cu care ma trezeste dimineata din somn decat sa stiu neaparat acum daca-i fata sau baiat, lucru care pentru noi oricum nu conteaza deloc in afara de faptul ca suntem irational de curiosi.

miercuri, 28 decembrie 2016

La Targul de Craciun de la Distilarie mi-am dorit foarte mult sa ajung in perioada asta. A fost deschis de pe la inceputul lunii, daca nu chiar mai devreme, dar cum eu, cu altele luandu-ma tot timpul, n-am apucat sa merg pana acum, m-am dus abia aseara ca tot eram noi in cautare de diverse activitati de vacanta. Vacanta asta pe care o facem la plapumioara. Neavand nici prea multa, nu ne-am permis niciodata sa ne irosim asa zilele libere. In fine, am vrut mult sa ajung la Targul de Craciun ca sa beau acolo hot chocolate cu chili. Si-apoi, daca nu sa cumpar, macar sa ma uit, la ce aveau de vanzare in casutele alea lemn, ca de turta dulce, pe care numai pe la targuri din astea le vezi. Stiam si eu ca s-a terminat Craciunul, dar tot ma asteptam sa vad lume multa pe la foc pe-afara, mai ales ca si incepuse sa fulguie putin si mai ales ca pe-acolo e tot timpul lume multa, sa vina galagie de prin berarii, dar am ajuns si noi chiar la spartul targului de Craciun, ca de cum am intrat pe straduta aia de la Distilerie, inca la primul magazin, era o fetiscana cocotata pe-un scaun de dezlipea stelutele din geam. Bradul din centru era ravasit, parca atarnau de crengi paharele goale de dupa party, iar casutele aveau toate obloanele trase. Palpaiau si luminitele de pe strada sa se stinga, dar chiar si-asa o maya chili, o ciocolata iute cu lapte, tot am apucat sa beau, dar asta pentru ca am avut norocul prostului pe care il are de obicei ultimul client. Mi se pare oarecum anapoda sa deschizi un targ de Craciun c-o luna inainte si sa vie toata suflarea orasului, iar a treia zi de Craciun sa sufle pe-acolo numai vantul. E ca si cum, ceea ce cred ca se si intampla, iti impodobesti bradul si-l pui in centrul atentiei inca de dupa Halloween, iar a doua zi de Craciun il azvarli fara remuscari la tomberon. De ce sa nu fie invers? In fine, ati inteles, vreau doar sa zic ca am fost oarecum dezamagita ca am batut atat drum pana acolo degeaba, ca a trebuit sa cobor din susul pana in josul orasului pentru asta. Dar ca sa nu plec suparata acasa, am intrat intr-o berarie, la Mill St., unde ne-au plasat ospatarii chiar langa semineu, imi bateau flacarile alea chiar in fata, asa ca daca tot n-am putut bea tot m-a inrosit si pe mine ceva in obraji, si pana la urma ne-am intors spre casa un pic mai bucurosi c-am fost si-acolo.
De azi imi reiau activitatea favorita din vacanta. Imi place la nebunie sa ma duc in fiecare zi la piscina ca piscina noastra, spre deosebire de toate piscinele in care m-am balacit vreodata, are apa calda. Ieri a avut o problema de ne-au trimis acasa cand ne era lumea mai buna, dar sper ca azi s-o fi rezolvat. Imi iau o carte, si stau acolo cu orele, ca si-asa altceva mai bun nu poate fi de facut.

duminică, 25 decembrie 2016

Daca nu mi se rostogoleau planurile ca o avalansa peste mine si ramaneau tepene asa cum le facusem eu acum vreo jumate de an in urma, acum ar fi trebuit sa fiu in Romania. Nu-mi pare rau ca nu sunt, nu ca as avea vreun motiv sa-mi para bine, dar mintea mea nu mai era demult setata pe vreo plecare si atunci cand nu te gandesti ca trebuie pleci, nici nu incepi sa te aginti in sensul ala, ci te obisnuiesti cu gandul ca nu te mai duci nicaieri. Anul acesta, spre deosebire de anii din urma cand de Craciun am tot fost plecati, din motive ce tin de alte prioritati, am decis sa stam pe langa casa. A facut Bobi vreo doi cozonaci, eu niste racituri, nu ca suntem noi cu traditiile, dar din obisnuinta, am avut si un musafir, si, in mare deci, un Craciun mai neobisnuit. Nu in sensul de super fericit, ci dupa cum spuneam mai sus, altfel decat anul trecut, sau decat acum doi sau trei ani si tot asa inapoi. Dar chiar daca am decis noi sa stam acasa, asta nu inseamna ca am stat in casa. Caci ieri am fost la Twist your Dickens.
Daca ati avut drum prin North York in ultima vreme sigur ati vazut pe toti stalpii reclame si afise la spectacolul de comedie a celebrei trupe de teatru "The Second City". Celebre la Toronto, Chicago si la Hollywood. Spectacolul s-a tinut la Toronto Centre for the Arts, care e la o statie de metrou mai jos de noi de ne-am si dus pe jos pana acolo. Initial am vrut sa iau bilete la A Christmas Carol, dupa Charles Dickens, tinut la teatrul Soulpepper, dar din cauza de sold out n-am mai apucat. Asa ca am ales alternativa, si bine am facut ar zice toate review-urile de pe internet, fara ca eu neaparat sa le contrazic. Twist your Dickens a urmat de asemena linia romanului, dar nu la modul nostalgic si emotionat pana la lacrimi ca originala, ci twisted, adica pana la lacrimi de amuzant pentru ca Scrooge nu era un personaj victorian, ci unul gasit cu usurinta in vremurile noastre. A fost mai degraba o parodie dupa faimosul roman manifest al scriitorului englez al Marilor Sperante. Scopul spectacolului nu a fost unul educativ, desi, in cazul in care mai exista cineva care nu stia povestea lui Ebenezer Scrooge, puteau s-o afle si de-acolo, n-a fost nici unul care sa te indemene la compasiune de sarbatori, ci simplu, sa te faca sa razi. Si a reusit. Dar recunosc ca mie probabil mi-ar fi palcut, daca nu mai mult, macar la fel de mult, sa merg sa vad povestea originala, pentru ca n-am vazut-o jucata niciodata, doar o stiam din carti.

La fel cum niciodata pana azi nu am fost la un spectacol de patinaj artistic. Disney on Ice, o trupa cu reputatie mondiala si aprobata de Walt Disney, e in Toronto zilele astea si curiozitatea m-a impins sa merg la Rogers Centre sa le vad spectacolul pe patine, Dream Big, chiar daca, pe langa si complet eronat, eu am crezut ca e mai mult un eveniment pentru copii.
Este si pentru copii, dar doar prin prisma faptului ca cei mici isi vad personajele din desene animate dansand pe gheata in fata lor. Cei mari insa sunt la fel de incantati de gratia si priceperea artistica a patinatorilor, care nici nu mai conteaza ca vin din desene animate, aceleasi desene animate pe fundalul sonor al carora au crescut si ei, sau din alta parte. Dintr-o lume, macar pentru doua ore, altfel. Eu am si lacrimat. Serios va spun. Atat de tare mi-au placut ca nu m-am putut abtine. Poate si pentru faptul ca, repet, n-am fost niciodata la un spectacol de patinaj de cel putin asemenea anvergura, am avut impresia ca a fost cel mai frumos spectacol pe care l-am vazut vreodata in viata mea. Dream Big le aduce pe patinoar (ca sa nu-i zic scena) pe Alba ca Zapada, Cenusareasa, Frumoasa din Padurea Adormita, sirena Ariel, patinand in duo cu printii lor, acestea fiind cele mai frumoase strofe ale unei adevarate poezii pe gheata. Caci spectacolul a fost in asa fel secventionat incat au intrat pe patinoar zeci si zeci de personaje ale minunatei lumi Disney, dar care pregateau de fapt intrarea acestor cupluri celebre din basmele copilariei noastre. S-a incheiat dupa doua ore in care eu mi-am zis intruna ca as mai putea sta sa ma uit asa la ei inca doua ore, si inca doua fara sa-mi revin din uimire. Elsa din Frozen a incheiat reprezentatia, intr-un decor de lumini si alte efecte care imitau o adevarata furtuna de zapada de exemplu, si a fost cu adevarat pentru toata lumea o senzatie, inclusiv pentru mine, chiar daca pentru mine Elsa este un personaj mai nou, cu povestea careia sunt prea putin familiarizata. Dar dupa cum ziceam, asta nici n-a prea contat ca nu la desene animate m-am dus. De fapt, am acum impresia ca aceste personaje ar fi mai sarace daca n-ar si patina!

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Va uram tuturor Craciun fericit si Sarbatori indestulate! Nu mancati prea mult totusi ca ajungeti ca mine!

marți, 20 decembrie 2016

Am atat de multe lucruri sa povestesc ca nu stiu cu ce sa incep. Am fost foarte ocupata zilele astea, dar nu cu jobul, ala imi da cea mai mica bataie de cap, ci cu alte activitati extracuriculare, cum ar fi shop around-ul dupa mobila. Pe baza unui design interior pe care nu-l avem, dar la care lucram, vrem pentru inceput sa ne cumparam macar o canapea. Nu de la Ikea, in niciun caz de la Ikea, am zis ca incepem cel putin de la Leon's. In mintea mea, cea cu care judecam lucrurile atunci cand am aterizat in Canada si cautam si noi sa ne intindem capul pe ceva, Leon's era un magazin de calitate si pe-atunci nu pentru buzunarul nostru. Aseara am ajuns din nou la Leon's si ne-am dat seama ca e de fapt un magazin care pute rau a chinezarii, chiar daca-i c-o treapta mai sus decat cele suedeze. Greseala noastra insa, sau norocul nostru, depinde, a fost ca am intrat in Leon's dupa ce ne-am invartit prin magazinele nisate de mobila din North York. Acolo unde se face mobila dupa gusturile clientului cu materiale care tin o viata. Canapele din piele, sau fabric, customized dupa nevoile celui mai pretentios client, ba inclusiv cu culoarea la alegere. Unele dintre ele sunt italiene, altele made in Canada, dar dupa ce intri intr-un magazin din astea, Ikea este un container de deseuri. Preturile sunt exorbitante, dar nu atat de exorbitante ca la Ikea, avand in vedere ca gunoaiele alea ar trebui sa fie gratis, ba si cu promotie la gratis. Ne-a placut foarte mult The Chesterfield Shop, un magazin imens, unde aveau doar canapele, si ceva foarte dragut care sa le asorteze, niste tablouri originale, de la un moment dat uitasem de ce am intrat acolo, ma simteam ca la un muzeu, ca incepusem sa le admir la rand picturile de pe pereti. Acolo probabil ca ne vom intoarce, dar dupa ce ne mai plimbam si prin altele ca imi face o placere mare sa intru in magazine din astea nisate, unele chiar foarte mici, cu piese ca de muzica clasica.

Prima poza e facuta in magazinul Elte MKT, acolo unde am vazut niste decoratiuni de casa foarte dragute, a doua in Leon's, magazin care ne-a dezamagit dupa ce multa vreme am crezut ca e cine stie ce, iar cele doua de jos sunt  din Chesterfield, aia cu televizorul fiind un concept pe care il vrem si noi. Sa ne luam un suport de televizor cu fierplace, si o un model similar de canapea, desi nu alba.
Tablourile din Chesterfield

marți, 13 decembrie 2016

Initial nu am vrut sa scriu nimic de treaba asta ca nu aveam nici chef, nici ce, dar acum daca tot m-a intrebat cineva aseara daca am votat, am zis sa scriu. N-am votat ca am avut alta treaba. Am fost foarte ocupata duminica cu niste treburi si n-as fi putut sa ajung, nu ca as fi intentionat. Acum insa imi dau seama ca am facut foarte bine ca am stat acasa pentru ca sa le fac un bine romanilor trebuia sa ma duc sa votez PSD. Ca romanilor asta le place. Sa le umple PSD-ul gurile.
Cand am venit eu in Canada, si chiar inainte, auzeam mereu de la astia care plecau din tara ca o fac pentru copii. La momentul ala mi se parea un motiv cam penibil, ba chiar ziceam ca se folosesc de copii ca sa se justifice. Acum, nu pot fi mai de acord cu ei. Judecand din perspectiva copilului, si nu a parintelui, mi-ar fi placut ca parintii mei sa vina in Canada inaintea mea si sa ma fi adus cu ei. Mi-ar fi facut intr-adevar un mare bine. Si si-ar fi facut si lor unul, ba chiar mai multe. Un mare bine la sensul, printre multe alte sensuri, ca ne-am fi avut acum impreuna aici. Asta e oful meu, ca in rest romanilor, le doresc tot binele din lume. Ala pe care si-l doresc ei, cum ziceam la inceput!

luni, 12 decembrie 2016

A venit un pic mai devreme o colega sa-mi arate pe telefon bradul ei de-acasa. Era foarte frumos. Artificial, dar cu coroana mare si bogata, si impodobit cu alb si auriu. Parea foarte festiv, cam asa cum se vad cei de prin salile mari de spectacole. Dupa ce i l-am admirat, i-am zis, stai asa, sa-l vezi si tu pe-al meu, ca si eu am. E imbracat de la Dollarama, i-am zis, slaiduind cu degetul pe telefon ca sa i-l arat din toate pozitiile. Cica si al ei tot la fel. I-am socotit ca toata afarcerea asta m-a costat 60 de dolari. 40 de dolari ornamentele si 20, bradul. Exemplar natural. A ei cica un pic mai mult, dar fara sa depaseasca 100 si asta numai pentru ca a dat mai mult pe brad. In conditiile acestea, daca nu ar fi asa simpatice, nu-mi va parea rau ca atunci cand voi arunca bradul sa-l arunc cu podoabe cu tot, ca nu intentionez oricum sa le "port" si la anul. La anul il voi face cu alte culori, alte ornamente, alte figuri. Chiar vorbeam cu mama weekendul asta, cand eram acasa, ea tot timpul ne facea brad. Nu-mi aduc aminte un an in care sa nu fi avut. Ni-l impodobea in Ajunul Craciunului, niciodata mai devreme. Dar an de an folosea aceleasi si aceleasi globuri, aceleasi ghirlande, acelasi suport, acelasi varf (de care aveam grija ca ochii din cap), pe care le tinea in timpul anului in acelasi dulap in sufragerie. Pe-atunci, poate si copil fiind, dar, cu siguranta, si din lipsa de optiune, nu mi-am pus niciodata problema ca ornamentele alea m-ar plictisi fiind an dupa an la fel, nu, erau speciale, tocmai pentru ca erau scoase din dulap o singura data pe an. Calitatea lor era alta, erau globulete fragile din sticla, unele pictate filigranat, daca pica bradul, se si spargeau imediat si ne parea rau dupa fiecare. Aici, sau cel putin acum, ca ce stiu eu cum mai impodobesc oamenii brazii in Romania, ornamentele sunt foarte cheap, si la propriu si la figurat. Poate sa cada bradul si de la balcon, se rupe copacul si globurile n-au nici pe dracu. Paradoxal, parca ar fi facute ca sa dureze mai mult. Exista evident si mai scumpe, dar nu-mi bat capul ca n-am nici cel mai mic gand sa le iau in considerare. Azi nu mai gasesc aceeasi bucurie in a recicla globurile an dupa an. Placerea imbodobitului anul acesta mi-a venit tocmai pentru ca am avut altele. Altele decat anul trecut, altele decat la anul.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Daca nu ar trebui sa fug la dentist, m-as lauda mai mult cu bradul meu, dar cum trebuie sa ma car in 10 minute, pun doua poze ca sa ma laud macar putin pana ma intorc ;).

luni, 5 decembrie 2016

Ho Ho Ho, arat de parca l-am inghitit si pe Mos Craciun. Burta mea tocmai a facut 4 luni si cu aceasta ocazie am fost iar la doctor, prilej de nerabdare si de bucurie pentru mine pentru ca de fiecare data cand ma duc ma intalnesc cu bebe putin mai real. E ca o intalnire intre doua fiinte de pe doua planete diferite care se cauta intre ele. El cred ca mai putin, ca-i cam zbenguit. I-am ascultat cu un doppler inimioara batand topind-o pe a mea, dar n-am apucat mult ca s-a ascuns. "Hey happy baby, where did you go?", l-a chemat doctorita inapoi, fugind cu aparatul dupa el. 

Intr-o paranteza, un lucru pe care nu vreau sa uit sa-l zic e ca ziua estimata nasterii mi-a fost ajustata. Este 21 Mai, o data absolut incredibila, ca sa n-o dau in altele, sa zicem doar ca pentru mine e o coincidenta prea mare ca sa fie doar atat. Asta a fost ziua de nastere a bunicii mele care a murit, Dumnezeu s-o ierte, chiar inainte de a pleca eu in Canada si care m-a iubit pe mine foarte tare. Imi zicea ca-s frumoasa ca un "patret". Cu ea semanam.

Am aflat totodata si rezultatele testelor pe care le-am facut data trecuta si despre care doctorita mi-a spus ca sunt "really good", IPS-ul a iesit foarte bine, adica suntem bine, sanatosi, eu putin cam grasa fata de luna trecuta, putin cam mult. Mi-a zis doctorita ca desi deocamdata nu-i problema ca eu eram prea slaba oricum, nu ar vrea sa continui totusi in ritmul asta pentru ca am luat 9 pounzi numai de la ultima noastra recenta intalnire. Nu mai zic si cat luasem pana atunci ca sa nu ma deochi prea tare. Mi-a recomandat sa fac sport si, fara a tine vreo dieta, sa evit totusi cartofii ca i-am spus ca nu ma mai satur de ei, mai ales cand sunt prajiti. Ce credeti ca am facut dupa ce am iesit de-acolo? Am trecut direct pe la Jimmy the Greek. Sa trag de fiare bineinteles.
In poza de sus e bradul de la mine din scara blocului, iar in asta de jos sunt intr-o padure la NoFrills, caut unul si pentru la mine acasa.

duminică, 4 decembrie 2016

Zilele trecute n-am mai intrat pe blogul asta nici de curiozitate sa vedeti ce mai fac, iar acum m-a apucat zelul. Dar dupa cum se vede doar ma joc, arunc doar niste pietricele in apele prea clame de pe-aici. Ca si-acum zic numai ceva scurt si plec ca mi-am cumparat ciuperci sa imi fac ciulama cu mamaliga, putin fun adica cu ce ma pasioneaza pe mine in ultima vreme cel mai mult...Acus, adica maine, se fac 13 ani de cand m-am intalnit eu cu Bobescu prima data si trezindu-ma si dimineata tot langa el, m-am gandit deodata la ceva ce mie mi se intampla in fiecare zi, desi nu in fiecare zi am sclipiri din astea asa marete. De cele mai multe ori nu am. M-am gandit ca eu il iubesc pe Bobescu, si deja si pe puradelul nostru inca nenascut, iubesc si casa in care m-am mutat, si jobul pe care il am, si orasul in care locuiesc si tara in care traiesc, nu vreau adica nici sa divortez, nici sa demisionez, nici sa emigrez.
Am fost azi la furat gutui. Fructele astea, preferatele mele dintotdeauna, acrisoare si inecaciose, spre deosebire de orice altceva, sunt singurele pe care in magazin le gasesc numai de sezon. Am aici langa mine un magazin care le vinde de-o vreme si pana acum luam cu ţârâita, doua, trei, de ma gandeam tot timpul ca as manca una, dar nu mai aveam, ca eu doua, trei mananc deodata. Si trebuia iar sa cobor sa cumpar. Asa ca azi m-am dus si le-am luat pe toate. Nu stiu daca din magazin, dar de pe raft sigur. Dupa ce mi-am umplut punga, m-am mai invartit un pic pe-acolo cu gand ca vor umple iar raftul ca eu pe partea cealalta sa-l golesc, dar nu l-au mai umplut. Diseara ma duc iar. Maine dimineata iar. Imi fac stiva de gutui pe iarna. Daca mai apuca.


Si-acum ca tot am adus vorba, alte fructe care imi plac aproape la fel de mult, aproape doar, sunt grapefruiţii. Dar astea nu-s un eveniment, ca le gasesc tot timpul anului, pe toate drumurile. Am baut insa aseara un cocktail de gravide, o combinatie de grapefruit mult cu lamaie si suc acidulat si-atat de mult mi-a placut ca l-am cerut pe acelasi unul dupa altul, si-acuma vreau sa-mi fac si-acasa. Ai grija sa nu te-mbeti! 😋

M-am pozat si eu aseara cu cel mai mare pom de Craciun din Canada. E in Eaton Center si are peste 30 de metri. E un sky scraper Christmas tree. Nici nu incape in poza de lung ce e. Ca sa-i arat si varful, am pus doua poze una peste alta. In downtown e padure de brazi impodobiti, unul mai dichisit ca altul. Nici nu mai stiam in ce parte sa ma uit aseara ca sa ma inspir pentru al meu pe care intentionez sa il fac azi, de fapt macar sa-l cumpar azi. Am vazut in fata unui restaurant unul imbracat in argintiu si-asa parca l-as vrea si eu...