Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 9 octombrie 2016

In ultima vreme n-am mai prea iesit din casa, ca m-am tot tras la somn. Preferam oricand sa ma culc decat sa ma duc oriunde. Am inceput insa sa ma simt si eu mai bine, mai imi este rau, dar nu tot timpul, si de aceea, si starea mea de spirit s-a mai imbunatatit. Nu stiu daca femeile devin mai sensibile cand au bebe, dar eu parca m-am mai imblanzit o leaca. Caut acum numai sa ma plimb prin natura, sa ma uit la frunze, la flori, nu caut in mod special compania oamenilor, ba as zice, dimpotriva, si fug in general de galagie, in orice forma o fi ea. Ieri am mers la teatru, iar diseara poate fac o plimbare pe malul lacului. S-a deschis sezonul la Tarragon si ne-am dus impreuna ca sa se faca bebe destept ca ma-sa. Mie imi place la Tarragon pentru ca se pun in scena numai piese canadiene contemporane care vizeaza diverse probleme cu care societatea canadiana se confrunta la momentul actual. Piesele te trezesc din mortii ignorantei, te pun in garda, sau macar pe ganduri. Este o diferenta fata de tot ce vedeam eu cand mergeam la teatru in Bucuresti de exemplu. Nu stiu cum o mai fi acum, dar pe-atunci ma duceam numai la piese consacrate de literatura, de dramaturgie, ca de astea se dadeau, care au un efect platonic, dar nu neaparat unul imediat. Acele piese necesitau recuzita adecvata unor vremuri moarte si-ngropate si costume de asemenea. In piesele de la Tarragon insa, protagonistii se imbraca asa cum ne imbracam noi pe strada, vorbesc asa cum vorbim noi acasa, despre probleme pe care le avem aici, acum, cu totii. De exemplu, The Watershed, piesa documentar cu care debuteaza sezonul, aduce pe scena efectele poluarii asupra resurselor de apa dulce, in conditiile in care Canada este un mare jucator pe scena mondiala a politicii apei, apa dulce fiind una dintre cele mai pretioase resurse pe care le are. Pe langa oil sands, alta resursa, o resursa "murdara" insa, care are, intr-adevar, capacitatea de a mentine sus nivelul economic al tarii si statutul ei, dar cu pretul a ceea ce numim azi the blue gold. Subiectul aduce in atentie intentia lui Stephen Harper, fostul PM, de a inchide in 2013 o institutie de stat care a contribuit zeci de ani la stiinta mondiala in domeniul apei. Este vorba despre ELA (Experimental Lakes Area), care ulterior n-a mai fost inchisa, ci "salvata" prin pasarea ei catre un ONG. Daca vreti sa stiti mai multe, cititi pe Wikipedia sau whatever ca e interesant.
Este prima data cand merg la o piesa de teatru de tip documentar, si, desi experienta poate fi pentru unii plictisitoare, mie mi-a placut. Piesa are doua parti si intr-adevar prima parte mi s-a parut si mie cam lungita si pe alocuri boring. Asa cum zicea si Toronto Star intr-un review, la un moment dat devenise haotica, parca scapata de sub control, si isi pierduse focusul. Aducea pe scena politicieni, oameni de stiinta, protestatari, iar toata adunatura asta de oameni era cam obositoare, dar pe de alta parte inteleg ca au incercat sa prezinte situatia politica, deci boring per se, pe intelesul tuturor astfel incat, la final, nimeni sa nu plece cu intrebari, poate doar cu semne de intrebare. Mi s-a parut interesant ca pentru a satisface nevoia de multe personaje, aceiasi actori au jucat mai multe roluri in acelasi timp. Si inca un detaliu nou pentru mine a fost pantomima, care, de asemena, avea menirea sa suplineasca, indemanatic si subtil, elemente de decor aproape imposibil de montat pe o scena de teatru, cum ar fi inotatul in lac sau luarea unor sample-uri de apa dintr-o copca.
A doua parte insa a fost mult mai tolerabila, chiar comica, iar finalul, apoteotic si emotionant pana la lacrimi. Recunosc insa ca poate, gravida fiind, ma emotionez ei eu mult mai usor, mai ales cand e vorba de un viitor care acum ma intereseaza si pe mine chiar mai mult decat inainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu