Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 27 octombrie 2016

Am la job un coleg care e mai special. N-are scrupule sau jene de niciun fel, dar nu in sensul rau al cuvintelor, e mai putin discret sau chibzuit in exprimare ca sa zic asa. E negru, in varsta, si in firma de foarte multe vreme, e din Trinidad si lumea il stie de Dickey, chiar daca nu asa il cheama. Asa isi zice, asa se semneaza, asa are emailul, si i se potriveste ca o manusa porecla asta mai bine decat orice alt nume. E un tip foarte haios si, cum se zice, sufletul distractiei. E intr-o veselie continua de ai impresia ca-i beat toata ziua. Lucreaza jos, in productie, si nu vine sus prea des. El e cel care mi-a adunat cutiile pentru mutat. De cand am ajuns eu in firma asta, a dezvoltat si perfectionat un obicei mai bizar, nu si pentru el, sa vina tiptil din spate si sa ma sperie. L-a fascinat chestia asta multa vreme, dar pana azi n-o mai facuse demult pentru ca si eu dezoltasem deja un al saselea simt, il simteam cand vine si-l speriam eu. Azi insa nu l-am simtit si a avut o incercare, nu foarte reusita, cand colega mea i-a zis sa nu mai faca asta de-acum incolo. Eu credeam, ca si colega de altfel, ca el stie ca sunt gravida, mai ales ca atunci cand am decis sa nu ma mai duc la sala, ca si el mergea cu noi, au rasarit in capul lui niste semne de intrebare, pe care bineinteles nu s-a sfiint sa le puna cui se nimerea. De fapt nu stia, dar contextul a facut ca sa trebuiasca sa ii spun si atat mi-a trebuit. A inceput sa strige in gura mare, se plimba prin firma si spunea la toata lumea ca o sa am bebe, degeaba ii strigam eu sa se opreasca, el nu s-a lasat pana n-a fost sigur c-a aflat toata suflarea. Acum ma bucur enorm ca s-a intamplat asa pentru ca m-a scutit pe mine de o treaba, dar pe moment imi venea sa fug dupa el si sa-i dau cu stapler-ul in cap. Mi-a adus apoi jumatate din marul lui, maine a zis ca-mi aduce cereale si Gatorade, m-a intrebat ce topping vreau la pizza de Halloween...In fine, unde vreau sa ajung e ca privind la reactia oamenilor din jur, fara voia mea neaparat, ca eu eram rosie ca racul la fata, ca nu-mi place sa fiu centrul unei atentii pe care nu mi-o doresc, mi-am dat seama ce diferenta exista intre oamenii care au copii si cei care nu ii au. Sunt pur si simplu doua categorii paralele. Iar mie mi-e usor sa constat diferenta vorbind acum dintr-o postura neutra. Ca nu pot sa zic ca am copii, dar nu pot sa mai zic nici ca nu am. I bake it in the oven. Sunt in zona de tranzitie si inca nu am uitat cum e sa nu ai. Pe mine nu ma interesa nimic din ce era legat de copii inainte. Nu intelegeam de exemplu ce gasesc unii atat de fascinant sa se uite la niste poze plictisitoare cu bebelusi, sau si mai grav, la filmulete cu copii care nu sunt ai lor? Discutiile despre copii ma cam lasau rece. Daca as fi auzit ca o colega e gravida, ah, ok, congrats, cam asa ceva. Inainte nu mi se parea nimic mai enervant decat sa ma trezesc la petreceri ca-mi misuna puradeii printre picioare. Sau sa ma duc in concediu si sa se zbenguie toata plaja. (Chiar daca am avut de-a lungul timpul niste experiente cu copii, nu bebelusi, copii mai mari si m-am descurcat bine cu ei, am reusit sa-i fac sa ma placa putin.) In fine, acum ma uit cu mai mult interes, ba chiar cu curiozitate, la cum arata un nou-nascut, acum trag cu ochiul prin autobuz la o femeie gravida incercand sa-mi dau seama in ce luna e, acum nu mi se mai pare atat de naspa sa ma duc intr-un hotel cu multi copii, ba imi fac planuri sa mergem cu copilul nostru in concediu, acum discutiile despre copii au devenit singurul subiect de interes pentru mine. De aceea azi am putut vedea, si mai ales intelege, de pe fetele multora dintre cei care au copii acea empatie, fie care erau femei sau barbati, acel zambet sincer de care eu inainte nu as fi fost capabila intr-un astfel de context. As fi fost capabila sa trasmit niste felicitari unei femei insarcinate, dar nu impachetate in niste emotii aproape nostalgice, asa cum am vazut azi pe fetele unora dintre colegii mei. Mi-e foarte greu sa explic diferenta aceasta chiar daca e absolut frapanta. Nu vreau nici pe departe sa spun ca o categorie e mai buna ca alta, spun doar ca sunt doua categorii care n-o sa se poate niciodata intelege una pe cealalta pentru ca vibreaza pe unde complet paralele.

2 comentarii:

  1. hahaha, asa am pățit si eu, eram intr-o sedinta cu mai multe departamente si directorul nostru s-a gandit sa anunțe el ca eu voi avea un bebe, in condițiile in care i-am cerut sa fie discret si sa nu zice nimic la nimeni deocamdată :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar dacă pe moment te simți mai ciudat, pana la urma e mai bine asa ca te scutește pe tine de o treaba :). De cand știe t lumea, chiar ma simt f bine, mai ales ca toți colegii meu sunt super ok si încearcă fiecare sa nu ma deranjeze in niciun fel, sau cat mai puțin, ceea ce e f funny. Eu nu cer asemenea tratament, sunt f ok cu un comportament normal, dar dacă ei asa vor, f bine.

      Ștergere