Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 30 octombrie 2016

Am inceput sa adunam de prin casa, sa punem in cutii ce luam dincolo, in saci ce e de aruncat la gunoi, si tot in saci ce e de dus la Value Village, haine care nu sunt chiar de aruncat, dar ne prisosesc si poate le gasesc altii utile. Pe de alta parte, acum cam toate hainele imi prisosesc avand in vedere ca mi-au devenit incomode. Ieri mi-am cumparat primele haine de gravida. Arat ca un clovn simpatic in ele, dar sunt foarte confortabile. Le-am luat de la Old Navy, ca mi-a zis o tipa de la munca cum ca ar avea acolo pantaloni cu burta. Eu nu stiam ca exista si-o asemenea moda, iar pentru cele care inca nu stiu, aceasta informatie este extrem ce pretioasa. Pe mine a inceput sa ma incomodeze burta destul de devreme si cautasem prin magazine niste pantaloni normali, dar dintr-un material, sau o croiala mai lejere. Asa am facut greseala sa cheltuiesc destul de multi bani pe haine care imi sunt, de fapt, complet inutile. Pentru ca nu sunt bune nici pentru gravide, si n-o sa le mai port nici dupa pentru ca nu-mi plac. Probabil ca haine de maternitate sunt si pe la alte firme, dar Old Navy e o firma ieftina, adica numai buna pentru o situatie provizorie. Inainte nu mi-am cumparat niciodata blugi de la Old Navy pentru ca aratau prea cheap pentru gusturile mele, Bobi isi lua de acolo blugi de tavalit prin santier, dar astia de gravida sunt chiar foarte buni si nici nu-mi stau chiar atat de rau. Acum probabil ca nici chiar atat de bine, dar am inceput sa-mi apreciez noua aratare cu un mare zambet pe fata. Sunt chiar foarte draguta asa balonata. Asta mai nou, ca luna trecuta aratam ca o fantoma, de ma speriasem si eu de mine. Pentru ca thanks God, chiar am inceput sa ma simt mai bine. Tot imi este rau, dar comparativ cu saptamanile trecute, acum e mult mai tolerabil. Chiar daca inca ma invart ca o curca chioara prin casa numai dupa mancare, inainte nici atata nu puteam. Dar cel mai mult ma bucur ca am inceput sa-mi enjoy si eu pregnănciul. Ca toata lumea imi spunea la inceput cat de fain va fi, iar eu luna trecuta, zau ca nu intelegeam la ce se refereau. Starea aia continua de voma imi dadea oaresce depresie, pe bune, nu era nimic fun. Ma uitam la femei gravide pe internet cum sunt luminoase la fata si le invinuaim in gand ca nu sunt sincere. Ba ele erau, dar abia acum inteleg si eu de ce. Caci acum si eu parca sunt pe alta lume, intr-o liniste sufleteasca deplina. Nu-mi pasa de nimic altceva decat sa ascult muzica lina, cristalina, sa miros aerul curat de dupa ploaie sau aburii de paine calda de la Adonis, sa ma gandesc la Craciun, la brazi, la cozonaci si la zapada, sa ma mangai pe burta si cam atat.

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Waw, ce-mi place sa ma pregatesc de iarna!!! Roots e una din firmele mele preferate. Ghetele sunt din piele de oaie, iar fesul e cu motz din ala care atarna pe spate, asa cum imi place mie! Apoi toata vara m-am gandit la geaca mea de gasca pe care abia astept s-o imbrac iar, sper sa ma incapa anul asta, caci nu exista iarna naspa, doar echipament nepotrivit ;)
PS: Abia astept sa vina zapada. Ca multe dintre poftele mele ciudate, asta e una dintre ele 🙃.

joi, 27 octombrie 2016

Am la job un coleg care e mai special. N-are scrupule sau jene de niciun fel, dar nu in sensul rau al cuvintelor, e mai putin discret sau chibzuit in exprimare ca sa zic asa. E negru, in varsta, si in firma de foarte multe vreme, e din Trinidad si lumea il stie de Dickey, chiar daca nu asa il cheama. Asa isi zice, asa se semneaza, asa are emailul, si i se potriveste ca o manusa porecla asta mai bine decat orice alt nume. E un tip foarte haios si, cum se zice, sufletul distractiei. E intr-o veselie continua de ai impresia ca-i beat toata ziua. Lucreaza jos, in productie, si nu vine sus prea des. El e cel care mi-a adunat cutiile pentru mutat. De cand am ajuns eu in firma asta, a dezvoltat si perfectionat un obicei mai bizar, nu si pentru el, sa vina tiptil din spate si sa ma sperie. L-a fascinat chestia asta multa vreme, dar pana azi n-o mai facuse demult pentru ca si eu dezoltasem deja un al saselea simt, il simteam cand vine si-l speriam eu. Azi insa nu l-am simtit si a avut o incercare, nu foarte reusita, cand colega mea i-a zis sa nu mai faca asta de-acum incolo. Eu credeam, ca si colega de altfel, ca el stie ca sunt gravida, mai ales ca atunci cand am decis sa nu ma mai duc la sala, ca si el mergea cu noi, au rasarit in capul lui niste semne de intrebare, pe care bineinteles nu s-a sfiint sa le puna cui se nimerea. De fapt nu stia, dar contextul a facut ca sa trebuiasca sa ii spun si atat mi-a trebuit. A inceput sa strige in gura mare, se plimba prin firma si spunea la toata lumea ca o sa am bebe, degeaba ii strigam eu sa se opreasca, el nu s-a lasat pana n-a fost sigur c-a aflat toata suflarea. Acum ma bucur enorm ca s-a intamplat asa pentru ca m-a scutit pe mine de o treaba, dar pe moment imi venea sa fug dupa el si sa-i dau cu stapler-ul in cap. Mi-a adus apoi jumatate din marul lui, maine a zis ca-mi aduce cereale si Gatorade, m-a intrebat ce topping vreau la pizza de Halloween...In fine, unde vreau sa ajung e ca privind la reactia oamenilor din jur, fara voia mea neaparat, ca eu eram rosie ca racul la fata, ca nu-mi place sa fiu centrul unei atentii pe care nu mi-o doresc, mi-am dat seama ce diferenta exista intre oamenii care au copii si cei care nu ii au. Sunt pur si simplu doua categorii paralele. Iar mie mi-e usor sa constat diferenta vorbind acum dintr-o postura neutra. Ca nu pot sa zic ca am copii, dar nu pot sa mai zic nici ca nu am. I bake it in the oven. Sunt in zona de tranzitie si inca nu am uitat cum e sa nu ai. Pe mine nu ma interesa nimic din ce era legat de copii inainte. Nu intelegeam de exemplu ce gasesc unii atat de fascinant sa se uite la niste poze plictisitoare cu bebelusi, sau si mai grav, la filmulete cu copii care nu sunt ai lor? Discutiile despre copii ma cam lasau rece. Daca as fi auzit ca o colega e gravida, ah, ok, congrats, cam asa ceva. Inainte nu mi se parea nimic mai enervant decat sa ma trezesc la petreceri ca-mi misuna puradeii printre picioare. Sau sa ma duc in concediu si sa se zbenguie toata plaja. (Chiar daca am avut de-a lungul timpul niste experiente cu copii, nu bebelusi, copii mai mari si m-am descurcat bine cu ei, am reusit sa-i fac sa ma placa putin.) In fine, acum ma uit cu mai mult interes, ba chiar cu curiozitate, la cum arata un nou-nascut, acum trag cu ochiul prin autobuz la o femeie gravida incercand sa-mi dau seama in ce luna e, acum nu mi se mai pare atat de naspa sa ma duc intr-un hotel cu multi copii, ba imi fac planuri sa mergem cu copilul nostru in concediu, acum discutiile despre copii au devenit singurul subiect de interes pentru mine. De aceea azi am putut vedea, si mai ales intelege, de pe fetele multora dintre cei care au copii acea empatie, fie care erau femei sau barbati, acel zambet sincer de care eu inainte nu as fi fost capabila intr-un astfel de context. As fi fost capabila sa trasmit niste felicitari unei femei insarcinate, dar nu impachetate in niste emotii aproape nostalgice, asa cum am vazut azi pe fetele unora dintre colegii mei. Mi-e foarte greu sa explic diferenta aceasta chiar daca e absolut frapanta. Nu vreau nici pe departe sa spun ca o categorie e mai buna ca alta, spun doar ca sunt doua categorii care n-o sa se poate niciodata intelege una pe cealalta pentru ca vibreaza pe unde complet paralele.

miercuri, 26 octombrie 2016

Weekend-ul acesta incepem debarasarea. Am facut rost de niste cutii de la munca, asa ca acum am unde sa azvarl ce gasesc inca util pentru casuta noastra. Abia astept sa ma mut. Cum vine dupa luna asta grea pentru mine, si la propriu, si la figurat, e ca si cum incep o viata noua. Am impresia ca o iau iar de la capat. De la un alt capat. Nu m-am mai simitit asa de-acum 6 ani cand, exact pe timpul asta, imi luam ramas bun de tot de dincolo si mutam aici. Atunci am avut putine bagaje de carat, nu ca acum, dar greutatea a fost mai mare. Eram excited ca plec, dar eram si destul de alarmata. Uitandu-ma acum in spate nu stiu zau ce mi s-a parut atat de dramatic in plecarea aia. Acum n-am de ce sa regret ca am plecat, chiar daca la inceput am avut si ratacite momente in care am facut-o. Acum am regrete vizavi de ce-am facut sau n-am facut pe aici, dar ca am plecat de-acolo, deloc. Singurul regret pe care il am e ca parintii mei nu au venit aici inaintea noastra, ca noi mai devreme de cat am venit nu am fi putut veni altfel decat adusi de ei. Stiti ca eu trebuia sa ma duc in Decembrie in Romania? Nu ma mai duc si nu ca ar fi asta o mare paguba, dar este pentru ca pierd banii de bilet. Eu imi luasem insurance din ala in caz ca nu mai pot merge, dar motivul pentru care nu ma mai duc nu e acoperit, asa ca pierd si banii de insurance. Motivul pentru care nu ma mai duc e ca e iarna si nu-mi permite conditia sa risc pe-o asemenea vreme mai ales ca ma duceam singura. Daca era sa fi fost si Bobi era altceva, dar el n-a vrut sa mearga si nici acum nu vrea. Mai bine totusi pentru ca vom petrece primul Craciun in noul nostru cuibusor si vreau sa-mi fac un brad cat casa, si cozonaci burtosi ca mine.
In alta ordine de idei, mai bine n-am inceput sa ma simt, chiar daca asa pare, dar, mai nou, am zile in care imi revin, ca sa ma doboare iar si mai tare in zilele urmatoare. Pentru o zi buna, platesc cu varf si indesat vreo trei, patru dupa. Intre timp am abandonat si scoala. Am ramas gravida, am abandonat scoala, cam asa ceva. Am zis mai bine sa aman pana cand o sa ma pot tine cum trebuie de ea. As fi putut sa ma las in voia unei note de trecere si-a lui Dumnezau cu mila, dar eu n-am fost niciodata asa. Bineinteles ca am pierdut si banii de curs, dar paguba asta e contrabalansata de bucuria ca am descoperit un loc in Toronto unde pot sa-mi cumpar super sosete. Serios, sosete de bumbac, de firma buna, cu 2$ de la un magazin de fabrica.
Dar una peste alta, un lucru care ar trebui sa ma umple de entuziasm e mult asteptata petrecere de Halloween de la job. Vor fi iCadouri pentru cei plini de idei, asa ca toata lumea, care mai de care, nu stie ce sa se faca, ce sa fie? Pot eu sa fiu the party killer? Sau in varianta mai draguta, the party pooper? 💩

vineri, 21 octombrie 2016

Cam lolo cu scrisul pe blog in ultima vreme, motivul fiind ca n-am ce sa mai scriu. Luna Octombrie a acestui an va ramane in memoria blogului asa cum va ramane si in a mea: o luna lipsita de tonus. Am fost mai mult moarta decat vie si nu ca vreau sa fac un caz din asta, asta e, nu fac parte din categoria femeilor norocoase, fara ifose prenatale. Indispozitia fizica m-a facut sa ma port mai mult ca o bolnava decat sa pozez in vreo fericita. Nici nu-s genul sa pozez, dar in starea mea cu atat mai putin as fi facut-o. Am considerat ca este dreptul meu sa ma vait de toate cele, ca mi-e greata, ca vomit tot ce mananc, ca...ca...ca...chiar daca in realitate nu as fi vrut sa se opreasca pentru ca am asociat inca de la inceput starile de rau cu sanatatatea bebeluşului meu. Adica le-am perceput inca de la inceput ca singura forma de comunicare intre noi doi. Daca nu as fi simtit nimic, as fi fost foarte panicata sa nu pot comunica in niciun fel cu baiatul meu. Zic baiat, ca desi nu stiu inca precis ce e, asa imi spune feelingul. Daca va fi fata, foarte bine, nu despre asta e vorba. E doar o presupunere nafondata rational pe nimic. Daca va fi baiat il va chema Ianis. Daca va fi fata, imi place Catrinel, dar nu cred ca ii voi da acest nume pentru ca nu suna asa bine-n engleza, vorba cantecului.

Indispozitia mea, asociata cu faptul ca dorm mai multe ore decat sunt treaza, mi-a anulat efectiv cursul normal al vietii. La cursul pe care l-am inceput n-am reusit sa tin pasul pentru ca eu si seara am morning sickness, mai ales seara, cand atinge niste culmi de-am mai zis, stiu acum cum e si raul de inaltime. N-am reusit sa stau la nicio clasa pana la capat, iar de studiat, n-am studiat niciun rahat. Saptamana viitoare am examen si eu abia de stiu despre ce-i vorba.
Apoi, noi urmeaza sa ne mutam foarte curand la casa noastra si n-am impachetat inca nimic. Ca eu nu sunt in stare, iar Bobi saracu' n-are stare. El ma ajuta pe mine foarte mult, imi face pireu mai ales ca-s innebunita dupa cartofi, si nu pentru ca as cere acum vreun tratament special, ci pentru ca slabiciunea asta fizica nu-mi permite decat sa ma mut de pe-un picior pe altul pentru strictul necesar. Eu zic ca Bobi ar trebui sa ne impacheteze in primul rand pe noi (pe mine si pe bebe) si sa ne trimita cu prima tura. Macar nu se mai impiedica si de noi prin casa. E bine macar ca-s toate usor de gasit, fiind claie peste gramada in mijlocul casei, pentru ca pe fondul situatiei care e si consolati de gandul ca oricum plecam de aici, ne-am bagat picioarele in orice ordine si disciplina gospodareasca.
Apoi, nici la munca, nu-s vreun zbir mai nou, randamentul meu este foarte palid, dar am noroc ca nimeni n-are nicio treaba cu mine. Nu stiu daca am mai zis ca eu nu prea am sefi. Adica am, dar nu ma pureca. Nu sunt o subalterna puricoasa.
Apropo de job, planul meu initial fusese sa le spun ca sunt insarcinata numai dupa ce se incheiau trei luni. Ca cica asa se face, ba mai mult, eu personal n-am simtit neaparat nevoia sa le-o strig in gura mare. N-am avut insa cum sa tin pana atunci pentru ca deja si-au dat seama. Numai doua colege de incredere stiau de la mine, restul au dedus singuri. Mai putin femeile si mai mult barbatii. Primul care si-a dat seama a fost seful meu, al' mare, care a intrebat-o pe sefa mea (care stia, ca e prietena mea), asa ca pana la urma "am recunoscut", iar el mi-a trasmis ca-i happy pentru mine. Apoi colegul meu roman a fost chiar tare...Am un coleg roman cu care ma intersectez destul de rar ca el e la engineering, dar m-am intalnit recent cu el pe hol. Ce mai faci, lalalatralala, ma ia el prin invaluire, cica cu familia cum stau, bine? Eu, dandu-mi seama unde-i bate interesul, il intreb de ce ma intreaba?!!! Cica si el asa. Dupa ce i-am spus in fine cum sta treaba, mi-a zis ca si-a dat seama, dar n-a vrut sa-mi spuna. La fel ca si ceilalti care si-au dat seama, dar nu ma intreaba niciunul nimic. Canadian modus operandi. De exemplu, am observat un coleg ca este extrem, extrem de atent cu mine mai nou. Imi deschide usa, numai nu ma trece si pragul. Nu ca inainte era neatent, dar acum e suspect de atent, dovada ca si el si-a dat seama. Dar nu-mi spune nimic.

Acum, poate va intrebati cum de si-au dat seama? A inceput sa se vada. O usoara protuberanta abdominala, dar mai ales ca m-am ingrasat. Deci, eu cred ca ei nu au o problema sa ma intrebe daca sunt gravida, ci se gandesc ca daca nu sunt si doar m-am ingrasat ca vaca de arat ca una?! Le e sa nu se faca de cacao, sau si mai grav, pe mine sa ma simt prost.

duminică, 16 octombrie 2016

Reteta fericirii sau cum sa ajungi high. (Cand esti praf, high inseamna sa te simti 10% normal). 
PS: Internetul e si binecuvantare si blestem pentru femeile insarcinate. Blestem ca tot ce se aduna rau pe-aici ai impresia ca ti se va intampla si tie, sau si mai rau, chiar ti se intampla (desi nu-i cazul), iar binecuvantare ca uite, afli tot felul de retete care te ridica pe culmi pe care inainte nici nu-ti dadeai seama ca esti. Din experienta zic ca merge si menta, si gingerul, dar lamaia pentru mine e ecstasy.

De cand am ramas insarcinata, viata mea a fost foarte plictisitoare. Pentru ca sufar si arat ca un maidanez si n-am chef sa-mi urmaresc nici gandurile, daca poti sa-ti dai seama, de doua luni intregi n-am mai fost la mall, nu mi-am mai cumparat nimic dragut, dragut fiind, in acest context, inutil pentru ca nu mi-am cumparat de fapt nimic nici nedragut. Ca niciodata, aproape ca n-am avut nimic de platit la VISA pentru ca n-am cheltuit un ban nici macar pe-o guma de scuipat, ba cand mi-am luat abonament la metrou, uitasem si PIN-ul. Azi, hotarata sa ma smulg odata din pat, mi-am cumparat acesti papuci oxforzi de lac dantelati si parca demult nu m-am mai simtit asa de implinita. Sper ca bebe e si el bucuros ca ma-sa nu mai e asa desculta.

miercuri, 12 octombrie 2016

Parca am inventat azi apa cu lamaie, asa ma simt. Exista o forma mai severa a morning sickness, hyperemesis gravidarum, asa se numeste, din cauza careia poti sa ajungi cica si in spital. Daca imi aduc bine aminte, Catherine a printului William ajunsese in halul asta. Eu cred ca sufar de o forma mai putin severa a acestei forme severe de morning sickness, zic mai putin severa pentru ca desi mai rau ca acum nu mi-a fost in viata mea, n-am ajuns inca la spital. E ca si cum as avea rau de masina incontinuu, indiferent de ce fac. Parca saptamana trecuta ma mai lasase, dar in weekend m-a luat iar pe sus, de-acum stiu si cum e raul de inaltime. O singura data cred ca mi-a mai fost asa de rau, cand am mers cu vaporul in largul oceanului la Boston sa vedem balene, de-mi venea atunci sa-mi vomit si intestinele. Doctorita mi-a spus sa mananc non-stop ca ajuta, ceea ce eu fac, cel putin dimineata, dar nu ma ajuta prea mult. Pana la masa de pranz eu sunt intr-un continuu preludiu alimentar si pentru ca imi cere organismul, dar si pentru ca, intr-adevar, daca am stomacul putin golit, ma invarte si mai tare. Dupa ce am incercat degeaba s-o tai cu muraturi, bors, moare de varza si alte fructe din astea de mare, n-am stiut ce sa ma mai fac si m-am lasat asa in voia sortii de zile intregi daca ma vedeai ziceai ca m-am ingropat pe mine, asa o mutra amara aveam. Ce aura de femeie gravida, eu cred ca sunt singura femeie gravida care nu are nicio aura!!! Pana aseara cand din intamplare mi-am facut o limonada. A fost de parca am descoperit-o eu!!! Am taiat in doua o lamaie zemoasa, am stors-o intr-o cana si-am turnat peste ea apa minerala rece ca gheata, ca nimic din ce-i cald acum nu mai suport. Daca va vine sa credeti pozele cu zapada ma fac cea mai fericita, iar dusurile calde au devenit cea mai mare corvoada. Asa ca de ieri beau apa cu lamaie, sau mai degraba lamaie cu apa, FARA ZAHAR, adica un fel de agurida, care mi-o acrit si sufletul in mine. Dar macar m-am mai luminat la fata. Acum cred ca sunt si eu putin glowing!!! 😎

duminică, 9 octombrie 2016

In ultima vreme n-am mai prea iesit din casa, ca m-am tot tras la somn. Preferam oricand sa ma culc decat sa ma duc oriunde. Am inceput insa sa ma simt si eu mai bine, mai imi este rau, dar nu tot timpul, si de aceea, si starea mea de spirit s-a mai imbunatatit. Nu stiu daca femeile devin mai sensibile cand au bebe, dar eu parca m-am mai imblanzit o leaca. Caut acum numai sa ma plimb prin natura, sa ma uit la frunze, la flori, nu caut in mod special compania oamenilor, ba as zice, dimpotriva, si fug in general de galagie, in orice forma o fi ea. Ieri am mers la teatru, iar diseara poate fac o plimbare pe malul lacului. S-a deschis sezonul la Tarragon si ne-am dus impreuna ca sa se faca bebe destept ca ma-sa. Mie imi place la Tarragon pentru ca se pun in scena numai piese canadiene contemporane care vizeaza diverse probleme cu care societatea canadiana se confrunta la momentul actual. Piesele te trezesc din mortii ignorantei, te pun in garda, sau macar pe ganduri. Este o diferenta fata de tot ce vedeam eu cand mergeam la teatru in Bucuresti de exemplu. Nu stiu cum o mai fi acum, dar pe-atunci ma duceam numai la piese consacrate de literatura, de dramaturgie, ca de astea se dadeau, care au un efect platonic, dar nu neaparat unul imediat. Acele piese necesitau recuzita adecvata unor vremuri moarte si-ngropate si costume de asemenea. In piesele de la Tarragon insa, protagonistii se imbraca asa cum ne imbracam noi pe strada, vorbesc asa cum vorbim noi acasa, despre probleme pe care le avem aici, acum, cu totii. De exemplu, The Watershed, piesa documentar cu care debuteaza sezonul, aduce pe scena efectele poluarii asupra resurselor de apa dulce, in conditiile in care Canada este un mare jucator pe scena mondiala a politicii apei, apa dulce fiind una dintre cele mai pretioase resurse pe care le are. Pe langa oil sands, alta resursa, o resursa "murdara" insa, care are, intr-adevar, capacitatea de a mentine sus nivelul economic al tarii si statutul ei, dar cu pretul a ceea ce numim azi the blue gold. Subiectul aduce in atentie intentia lui Stephen Harper, fostul PM, de a inchide in 2013 o institutie de stat care a contribuit zeci de ani la stiinta mondiala in domeniul apei. Este vorba despre ELA (Experimental Lakes Area), care ulterior n-a mai fost inchisa, ci "salvata" prin pasarea ei catre un ONG. Daca vreti sa stiti mai multe, cititi pe Wikipedia sau whatever ca e interesant.
Este prima data cand merg la o piesa de teatru de tip documentar, si, desi experienta poate fi pentru unii plictisitoare, mie mi-a placut. Piesa are doua parti si intr-adevar prima parte mi s-a parut si mie cam lungita si pe alocuri boring. Asa cum zicea si Toronto Star intr-un review, la un moment dat devenise haotica, parca scapata de sub control, si isi pierduse focusul. Aducea pe scena politicieni, oameni de stiinta, protestatari, iar toata adunatura asta de oameni era cam obositoare, dar pe de alta parte inteleg ca au incercat sa prezinte situatia politica, deci boring per se, pe intelesul tuturor astfel incat, la final, nimeni sa nu plece cu intrebari, poate doar cu semne de intrebare. Mi s-a parut interesant ca pentru a satisface nevoia de multe personaje, aceiasi actori au jucat mai multe roluri in acelasi timp. Si inca un detaliu nou pentru mine a fost pantomima, care, de asemena, avea menirea sa suplineasca, indemanatic si subtil, elemente de decor aproape imposibil de montat pe o scena de teatru, cum ar fi inotatul in lac sau luarea unor sample-uri de apa dintr-o copca.
A doua parte insa a fost mult mai tolerabila, chiar comica, iar finalul, apoteotic si emotionant pana la lacrimi. Recunosc insa ca poate, gravida fiind, ma emotionez ei eu mult mai usor, mai ales cand e vorba de un viitor care acum ma intereseaza si pe mine chiar mai mult decat inainte.

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Mama, mama, ce mancare delicioasa! Sa-i dea Dumnezau sanatate lu' Saveta ca oricat nu mi-o placea mie de ea, poftele mele de harbuz murat nu cred ca mi le potolea altcineva!

miercuri, 5 octombrie 2016

Pe-aici prin North America, nu stiu daca si prin alte parti, dar aici am auzit prima data, barbatii, cand le raman femeile gravide, zic "WE are pregnant!". Cand am am auzit asta prima data, mi s-a parut cam lame sincer, o gaselnita din asta politicoasa corect ca sa le fac pe femei sa se simta mai bine, desi ma indoiesc ca asta le-ar taia greata. Si acum, desi inteleg altfel formularea asta, tot mi s-ar parea ciudat ca Bobi sa zica "suntem gravide". Desi prima data cand i-am spus ca a comis-o, el m-a intrebat in cate saptamani "suntem"? E foarte mandru ca nevasta-sa e gravida. E ca si cum mie mi-ar mai fi crescut o inima, la propriu, iar lui un c**. Dar de ce zic totusi ca acum o inteleg altfel? Pentru ca uitandu-ma la Bobi am uneori impresia ca ar vrea tot el sa-l care si pe bebe in burta. Nu ma mai lasa sa fac nimic, imi cumpara de mancare, imi face numai bunatati si toate poftele ciudate, sarate, murate, are grija de mine, ma tine de cap :)), asa ca, din experienta proprie acum, am ajuns la concluzia ca barbatii folosesc fromularea asta nu ca sa le faca pe femei sa se simta mai bine, ci pe ei, ca in realitate ar vrea, de fapt, ei sa fie gravide.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Printre atatea turbulente prin care trec in ultima vreme, exista si un lucru cu care ma simt in siguranta totusi, si anume, ingrijirea medicala. Modul in care voi fi asistata pe perioada sarcinii ma pune la adapost si de stres, dar si de eventuale, Doamne fereste, probleme care pot aparea. Mai zic o data ca statistic, pana la sfarsitul primul trimestru, sarcinile sunt considerate vulnerabile. Eu dupa ce am mers la urgente si am primit asigurari ca totul este "normal", mi-am capatat in sfarsit increderea ca totul va decurge la fel de normal si de acum incolo.
Cand spun ca ma simt in siguranta cu sistemul medical ma refer la organizare. Stiu exact ce am de facut, unde trebuie sa ma duc, cand, la cine eventual sa sun in caz de orice nevoie. Nu ma simt pe nicaieri intr-o experienta in care n-am mai fost si care, sincer, pana acum nici nu m-a interesat prea tare. Chiar daca inainte nu aveam nici cea mai vaga idee ce inseamna toata tarasenia asta, acum mi-e foarte clar programul. Pe perioada primului trimestru voi fi asistata de doctorita mea de familie, ea fiind, de altfel, si primul contact in caz ca am nevoie fie si de-un sfat. Am avut deja o prima intalnire cu ea, in care m-a indrumat cu privire la alimentatie, ce ar fi bine sa evit, cata cafea am voie sa beau, cica una pe zi nu afecteaza desi eu am renuntat si la aia, sa nu fumez, sa nu consum alcool sau droguri, chestii din astea pe care nu trebuie sa ti le spuna chiar un specialist ca sa le stii deja, mi-a dat apoi o data estimativa a zilei de nastere a lui bebe, mi-a luat sange ca sa vada nivelul hCG, adica a hormonului responsabil cu sarcina, si mi-a inmanat o lista cu centre unde sa ma programez peste doua saptamani la un dating ultrasound. Pe care eu l-am facut deja la spital si acum ma intreb daca ar trebui sa mai merg si la celalalt, dar mai bine o intreb pe ea. Tot atunci, m-a programat la un medic obstetrician la cel mai apropiat spital de casa, North York General, pe mainile bune ale careia voi intra dupa ce primul trimestru se termina, iar doctorita de familie nu-mi mai poate urmari sarcina. Doctorita mi-a spus ca in primul trimestru voi merge la consultatie o data pe luna, in al doilea trimestru, de doua ori pe luna, iar in ultimul trimestru, o data pe saptamana.

Ca am adus vorba de spital, sa spun cateva vorbe si despre ER, Emergency Room, unde eu pana saptamana asta n-am calcat niciodata. Si acolo tot organizarea m-a impresionat desi cand vezi du-te-vino-ul ala de oameni bolnavi cum vrea care mai de care cate ceva, mai ca ai zice ca esti la spitalul de nebuni. La ER astepti de-ti creste parul, dar asta pentru ca nu te considera o urgenta. Daca ai fi urgenta, am vazut cu ochii mei ca nu astepti deloc. Toti oamenii aia care ajung acolo nu sunt tratati primul venit, primul servit, ci in functie de gravitatea starii medicale in care se afla comparativ cu a celorlalti. Poti merge la ER si daca te doare capul. Cu siguranta nu te vor trimite acasa fara sa iti dea o pastila, dar ca sa iti dea pastila aia astepti pana a doua zi, daca evident nu pleci acasa singur cu dureri de cap pe bune de la cat ti s-au lungit urechile. Eu nu cred ca am fost considerata o urgenta imediata (desi suna a pleonasm, nu e), mai ales dupa ce doctorita m-a consultat putin si mi-a spus ca nu crede ca e ceva, dar nici un caz de ignorat, pentru ca mi-a zis ca vrea sa facem oricum ultrasoundul. Am facut eu un mare caz, dar la final, n-am fost niciodata unul. Au aparatura de te trateaza pe loc de orice, de la o mana in ghips, cum am vazut la o fetita, pana la ultrasound, cum am avut eu nevoie, iar rezultatele ti le dau pe loc. Mie mi-au dat rezultatele analizelor de sange intr-o ora, in conditiile in care la o clinica obinsuita nu le ai decat cel mai devreme a doua zi. In mare pentru mine nu a fost deloc o experienta nasoala, in afara de faptul ca a trebuit sa ajung acolo si sa si stau pe-acolo vreo 7 ore. In rest, medicii si armata de asistente din ER se poarta foarte omeneste, chiar daca mediul lor de lucru este inuman.