Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 12 iunie 2016

Pe la teatre, s-a incheiat sezonul. La Tarragon insa vrem sa ne facem subscription ca sa ne asiguram locuri la toate piesele din sezonul nou, care incepe din toamna. Am fost aseara la Scarborough, unde tot asa, s-a jucat pentru ultima data anul asta. Am mai prins si noi doua locuri, si nici alea unul langa altul, nici macar pe acelasi palier. A fost plin de bosorogi. Glumesc, putin, eu am mai scris despre teatrul din Scarborough, ca e de amatori, iar pretul biletelor este foarte mic. Cum zicea maestra de ceremonii aseara, o tanti care ne-a povestit despre noul sezon si alte chestii, o subscriptie anuala la ei e cat un singur bilet la Mirvish. Bineinteles ca performantele nu se pot compara cu cele de la Tarragon, de exemplu, sau cu cele de la Mirvish, dar nici nu trebuie comparate, ca nu sunt profesionisti ca aia, dar sunt profi la nivel de amatori. Ceva mai de apreciat insa decat amatorismul actorilor, si voluntari pe deasupra, este existenta teatrului in sine. Biletele fiind atat de ieftine sunt accesibile si pensionarilor, caci daca stai la locul tau si te uiti asa in jur cei mai multi spectatori au parul alb si-adorm pe la mijlocul filmului :). Din motivul acesta insa, ma bucur ca prin prezenta noastra acolo, intretinem practic o activitate comunitara destul de exotica, desi-i cat se poate de normala intr-o societate normala, dar exotica daca ma gandesc ca bunica-mea si prietenii ei de pe ulita, dar si cei de la bloc, nu au acces la apa curenta a culturii de genul acesta. Sunt in buda din fundul curtii a inculturii de genul acesta.
Aseara am mers la o piesa, Calendar Girls, de Tim Firth, pornita de la povestea reala a unor englezoaice, membre ale Women's Institute care au pozat acum ceva ani in urma nud, nud, nu goale, cum tineau ele sa precizeze, ca sa adune bani in scop caritabil pentru Fondul de Cercetare a Leucemiei, dupa ce sotul uneia dintre ele murise de cancer. Dincolo de asta a fost si-un tras de urechi, si-o palma dupa cap societatii noastre si-a regulilor ei nescrise care interzic femeilor de peste 40, 50 de ani, de parca varsta ar fi vreo inchisoare, sa mai poarte mini-jup sau un decolteu mai indraznet, sau Doamne pazeste sa se dezbrace in pielea goala pe vreo plaja. Ba asta-i chiar crima, mai ales dac-o vad altii. Ok, admitem cu totii ca nu mai au pielea frumoasa ca la 30, asa si? Asta nu-i motiv de scarba totusi, si cu atat mai putin de blamare. O femeie la 50 de ani e o doar femeie la 50 de ani, de ce sunt atat de prosti oamenii astia eu nu inteleg. In fine, ieri doamnele care au jucat si care erau toate "trecute" bine, chiar s-au dezbracat pe scena in fata noastra. Discret, si-atat cat sa nu para ca ne-am dus la striptease, dar suficient incat sa ne faca sa zambim, si chiar sa radem impreuna in hohote, in definitiv de societatea noastra, intotdeauna, caraghioasa.

...Si ca tot pica bine acum, nu am apucat sa scriu, altceva decat "explicatia foto" a unui selfie, ca si la New York am mers la o piesa de teatru. Pe Broadway, bineintes. Desi Broadway-ul e recunoscut pentru musicals, noi n-am mers la musicals, ci la The Humans, o piesa foarte bine primita de criticii evenimentelor teatrale de la NY. Si de noi, bineinteles, care am avut astfel posibilitatea de a patrunde putin si in intimitatea New York-ului, nu numai a-i vedea poleiala, si deci spoiala, din afara. Caci piesa ne-a aratat cum traiesc efectiv oamenii in metropola americana, cheltuind sume exorbitante pe care nu le au pe cutii de chibrit prin care mai trec si soarecii, cum isi pierd oamenii job-urile si-si traiesc dramele, chiar daca si le traiesc la NY.
Un bilet la teatru pe Brodway e foarte scump. Daca nu stii sa te descurci. Cand am vrut eu sa cumpar direct de pe site-ul oficial, ma ajungea undeva la vreo 300 de dolari americani, adica peste vreo 350 de canadieni, la aceeasi piesa, poate nu si aceleasi locuri. Ceea ce mi s-a parut exagerat de scump. Exista insa mai multe posibilitati de a achizitiona bilete mult mai ieftine, iar una dintre ele, la care am apelat eu, inca din Toronto, este aplicatia pe telefonul mobil TodayTIX. Le cumperi prin intermediul acestei aplicatii, ei iti rezerva locurile, in cazuri foarte rare insa, risti sa pierzi locurile daca la teatru decid sa mearga prea multi oameni, dar ai totusi intaietate fata de cei care aleg sa stea la coada in fata teatrului in ziua cand se joaca piesa, aceasta fiind o a doua posibilitate de a face rost de bilete mai normale la pret. Singurul lucru pe care a trebuit sa-l mai fac dupa ce am platit, a fost sa ma intalnesc in fata teatrului Helen Hayes cu jumatate de ora inainte de inceperea spectacolului cu un reprezentant al TodayTIX, un tinerel pe care urma sa-l recunosc dupa tricoul rosu cu inscriptia aplicatiei pe care il purta. M-a bifat pe o tableta cu ID-ul meu de Facebook si mi-a inmanat in plic tichetele. Am platit astfel la jumate fata de pretul initial, si am avut locuri foarte bune, chiar daca la balcon. Ba acum imi dau seama ca am dat chiar mai putin decat saptamana trecuta la Stratford...ca deh, apa calda a culturii de genul acesta costa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu