Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 1 mai 2016

Si ca tot adusesem vorba de papuci, tocmai mi-am dat seama ca m-am intors acasa numai c-un Birken. Pe celalalt l-am lasat, fara voie, pe sub pat in camera de hotel cel mai probabil. Si cum imi pare rau de ei (nu-mi pare rau de toate lucrurile pe care le pierd, pentru ca eu pierd multe lucruri si n-as avea timp sa plang dupa toate, ba mai mult, sau poate tocmai de aceea, nici atasament nu prea dezvolt, decat cu mici exceptii), ca sa nu-mi para rau degeaba, zic, de consolare, sa-mi fie invatatura de minte ca atunci cand plec din hoteluri si ma uit bine sa nu fi uitat ceva, sa ma uit bine si pe sub paturi, ca daca stau si ma gandesc acum, de data asta cred ca nu m-am uitat deloc. Bineinteles ca data viitoare ma voi uita pe sub paturi, unde cel mai probabil nu va mai fi cazut nimic, dar nu ma voi uita prin alte parti, unde probabil ca voi fi uitat ceva si din nou va fi invatatura de minte, caci vorba aia, omul cat traieste invata, chiar daca nu-i foloseste la nimic. As vrea sa scriu despre tot din vacanta, sau macar despre tot ce-mi amintesc, si pentru ca timpul meu e, din pacate, dar din pacate necesare, feliat, imi voi felia si proaspetele amintiri in postari separate. Ca pe-un tort, ca sa nu vi se faca rau de-atata dulce...Dar sa fiu eu daca stiu cu ce sa incep...Si daca tot nu incep cu nimic, macar sa termin pe azi cu ceva, zicand ca desi mi-am spus, chiar promis, ca eu nu vreau sa ma duc in vacanta de doua ori in acelasi loc pentru ca deocamdata timpul pe care il am la dispozitie pentru calatorii imi permite doar experimente, in The Bahamas, do not forget The, vreau sa ma intorc. Cat mai repede. Si vreau sa stau mai mult. Sunt locuri pe care le vizitezi pentru muzee, statui, sau cladiri celebre (ca paranteza, pe mine cladirile nu m-au incantat niciodata peste masura, adica sunt capabila sa apreciez filigranele seculare si maiestatea unui dom sa zicem, dar nu am feeling pentru ele, nu-mi trezesc curiozitatea, alta decat cea care mi-ar imbogati cultura generala printr-un "must see" cum se zice, ceea ce e ok, dar nu e chiar ceea ce imi doresc cu adevarat de la o experienta turistica, una de viata pana la urma. Chiar am auzit de curand o reclama la o destinatie de vacanta, dar nu mai stiu la care, care zicea ceva de genul ca you don't go in a place, you live there...N-as fi putut-o zice mai simplu si mai bine). Ca sa revin deci, sunt locuri pe care le vizitezi si-apoi, eventual, revizitezi, din anumite considerente, ca cele de mai sus sau altele. In Bahamas eu vreau sa ma mai duc pentru ca ce-am trait acolo ca turist, n-am mai trait niciunde, o fericire autentica, care ma tinea de dimineata pana seara. De care nu ma saturam. Mie imi place foarte mult natura, in toate formele ei. Imi plac muntii, imi place marea, imi plac campiile si florile de camp, imi plac ploaia, cascadele, stelele, luna, diminetile, natura pe mine ma pune in genunchi. In Bahamas am cunoscut culoarea. O culoare cum n-am mai vazut in viata mea si cum nici imaginatia nu mi-a fost vreodata suficienta s-o creeze...

2 comentarii:

  1. La ce resort ati stat? Si daca il recomanzi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Memories in Freeport. Il recomand din anumite pct de vedere, dar nu stiu daca m-as mai duce o data acolo. O sa scriu despre el, numai sa-mi revin putin cu astea pe-aici. Nu resort ul a fost spectaculos, de fapt, cred ca a fost cel mai putin spectaculos din t vacanta. Altele au fost chestiichestii care m-au impressionat f tare.

      Ștergere