Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 8 mai 2016

Ma gandeam ieri, intr-un moment de introspectie existentiala inspirat de linistea patrunzatoare a lacului, daca nu cumva cine ne-a creat n-a facut-o dintr-un sentiment altruist, dar si egoist in acelasi timp, de-ai admira Natura. Pentru ca apa lacului, de culoarea cerului innorat, parca era vie, calma, se desfata de una singura intr-o stare de liniste deplina, datatoare omului de liniste sufleteasca. Caci cum sa fii Natura si sa nu te-admire nimeni, ma intrebam...Si totusi imi era clar ca-si era siesi autosuficienta, ca nu avea nevoie de noi, cat aveam noi nevoie de ea. Am fost la Rice Lake de mai multe ori, dar asta-i prima data cand l-am gasit asa. Calm, intr-o stare de tihna desavarsita, fara tipenie de om prin preajma, tocmai de aceea...

...dar si fara tipenie de peste. Singura iluzie c-ar avea balta ceva ne-au dat-o stropii de ploaie cand au inceput sa ciupesca lacul. Parca respirau sub apa si faceau milioane de bulbuci. Stateam cu totii ghemuiti si de frig deja sub prelata barcii, cu ochii in soare asteptand sa apuna, si sa plecam acasa, unde insa totusi nu ne dadeam inca dusi. A prins Bobi un bass pana la urma, salvand rusinea celor patru undite echipate pana-n gat, de am si zis apoi ca aveam acolo tot felul de scule pescaresti, dar mai bun era un snorkel. Se dadea la fund o ţâră, si la experienta lui, poate facea treaba mai buna decat fishfinderul de la bordul barcii amicului nostru C.

...Lui Bobi ii place snorkelitul, nu si-ar fi imaginat o vacanta la ocean fara sa inoate cu vietatile marine in mediul lor natural de viata. Asa ca ne-am alaturat unui grup de excursionisti intr-o deplasare catre Deadmen's Reef, la Paradise Cove, paradisul coralilor si pestilor multicolori. Auzise el c-ar fi testoase acolo, si-ar avea si toate sansele sa vada cateva. Chiar daca promisiunile acestea, de marketing, sunt numai pe jumatate probabil sa se si intample, noi am avut intotdeauna experiente pozitive, si nu-mi vine acum in cap altceva decat atunci cand am mers sa vedem balenele in Oceanul Atlantic, dincolo de Boston, asa ca n-am pus la indoiala nici spusele organizatorilor, nici norocul nostru.
Am plecat de la hotel cu un maxi-taxi, cum se zicea in Romania, un minibus adica, sighinas si care se cam drângănea. Soferul nostru, al carui nume ar fi imprecis sa zic ca nu mi-l mai amintesc, pentru ca nu l-am inteles nici atunci, era un nume de bastinas, el singur zicand ca-i bahamez din mosi-stramosi. Dar asta as fi putut-o oricum ghici si dupa accentul lui inteligibil intr-o proportie covarsitor de mica. Desi cand l-am vazut parea mai zdranganit la vorba ca vehiculul in care tocmai ne incarca, cand a inceput sa turuie ca motorul, nu s-a mai oprit. Nici acum. Si-acum l-aud in cap cum repeta la fiecare vorba ca la ei pe insula casele n-au taxe de proprietate, dar e si scump tare sa ai una. Cam cat e de scump prin Canada. Nu ne-a fost deci doar sofer, ci si ghid, caci cu ajutorul lui, am cunoscut, macar din punctul lui de vedere, si partea de vest a insulei Grand Bahama, ba chiar pot sa spun ca dupa un timp atat de scurt pe insula, traversand-o de la est la vest, m-as descurca acum destul de bine sa va ghidez si eu pe voi...Ok, let's go...

Prima oprire a fost la Boiling Hole, caci daca va uitati bine la poza, desi nu-i suficient, apa oceanului pare intr-adevar ca fierbe. Acesta este, de asemenea, o intrare in sistemul de pesteri subacvatice, despre care spuneam ca-i plin si cand vorbeam despre partea de est a insulei. Se afla nu departe de satul Eight Mile Rock, a doua localitate din Grand Bahama dupa Freeport, dar si cea mai mare populata de nativi, nativi postcolumbieni, in afara insulei New Providence, unde se afla si Nassau, capitala tarii-arhipelag. In 8 Mile Rock, am si poposit putin, dupa ce m-am pozat pe pietrelea alea cu un monstru barracuda, abia scos din mare.
Aici eram deja la Fern Gully, o padure farmaceutica, vegetatia nativa de-acolo fiind foarte bogata in proprietati curative pentru orice.
Toate plantele medicinale, al caror nume, in scopul identificarii, era scris pe etichete agatate de ramurile lor, erau pazite de tiki men, "primele fiinte create".
Am coborat apoi la pestera lui Josey, adancitura subterana servind oamenilor drept refugiu din calea uraganelor care au devastat insula in repetate randuri si continua s-o faca.
Dupa care, urcand la luminis inapoi... 


...ne-am urcat si-n autobuz, indreptandu-ne apoi catre Paradise Cove, o plaja paradisiaca, dupa cum numele-i pe drept ii zice.
Sa faci snorkeling la Paradise Cove, in Bahamas, e o experienta cu care te lauzi toata viata, locatia fiind recunoscuta printre profesionisti ca fiind one of the ones.
Asa ca dupa ce am baut un Bahamas Goombay Punch, bautura carbogazoasa locala, asemanatoare la gust cu Sprite,
am primit instructajul pentru snorkeling. Sa nu calcam iarba, I mean it, sa nu atingem coralii, cu atat mai putin sa ne puna mama naibii sa ne-ntoarcem la mal cu vreun suvenir...pana unde sa ne ducem, pana unde sa nu ne ducem daca nu suntem inotatori competenti, nu confidenti etc.
Daca pentru Bobi, snorkelitul la Deadmen's Reef a fost una dintre cele mai palpitante experiente, si pentru mine la fel, dar din punctul celalalt de vedere. Nefiind o inotatoare foarte buna, mai precis nefiind o inotatoare, dar una nerabdatoare, m-am agatat de piciorul lui Bobi cat sa ajung repede pana in larg. Si-am ajuns destul de-n larg cand mi-am dat seama ca lopetile alea ale mele de la picioare ma taie in carne vie. Bobi plecase deja mult mai departe, unde eu, cu abilitatile mele de supravietuire acvatica nu mai aveam ce cauta, si eu ma aflam in mijlocul apei si nu puteam sa-mi misc piciorul de durere...Plangeam de durere, dar fiind in apa, nu ma vedea nimeni.
De aceea, cu scuza penibila c-am fost si bolnava, n-am vazut nici brostele testoase pe care el le-a vazut,
nici pisica de mare,
doar aceste globuri coraliere, macar atat, niste recifuri create artificial pentru dezoltarea ecosistemului submarin. Aceste globuri, peste 250 instalate numai in zona respectiva si parte a unui proiect global, se vor acoperi de culoare in anii ce vor veni. Acum era doar terenul de joaca a mii si milioane de pesti in toate nuantele paradisului.
In afara de faptul ca poza aceasta e facuta cu iPhone 6S, genial de live (ca tot ii vazusem reclama in sensul acesta cand plecasem de la noi din aeroport), mai zic numai ca am reusit sa ajung inapoi la mal, nu stiu cum ca voiam sa ma inec de durere, cred ca am fost impinsa de mana lui Dumnezeu de la spate, daca nu mi-a dat chiar un şut, ca uitandu-ma inapoi e incredibil de misterios ca-s inca in viata, ca sa fiu si-un pic patetica, daca se poate si mai mult decat eram deja. Dupa o plimbare de reculegere a duhului pe malul marii si o incursiune terapeutica intr-o padurice tainica de pini australieni, am cules din ce-a adus apa la ţărm, si cateva scoici pentru acasa, cea roz fiind emblematica pentru ca e de conch, sursa de hrana specifica si traditional grand bahameza, cu cochilie de pus la raft.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu