Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 29 mai 2016


Mi-au plăcut multe la New York, au mai ramas si obiective pe care mi-ar fi placut sa le vad, dar din lipsa de timp, sau, ca sa fiu mai precisa, dintr-o organizare deficitara, le-am lasat pe data viitoare, dar ce mi-a plăcut cel mai mult e ca m-a făcut sa iubesc Toronto si mai tare. La Toronto duminica nici mustele nu bazaie, si chiar daca e nepotrivit sa compar linistea ravinele torontoneze cu vacarmul asurzitor din Manhattan, nu cred totusi ca alta comparatie ar putea sa descrie mai bine diferenta dintre ele. Ce vreau sa spun cu asta nu e ca nu mi-ar fi placut orasul, acest colos urban, dimpotriva, m-a fascinat peste masura, ci doar ca eu n-as putea sa traiesc acolo mai mult de cinci zile. Zic cinci pentru ca eu am stat patru si parca nu mi-a fost suficient...  
Scrisul pe blog e ca spinningul. Chiar si cand iei o pauza de apa, nu trebuie sa te opresti din pedalat. Ca daca te opresti, pe langa ca se blocheaza jucaria, te-apuca si lenea. Fac aceasta comparatie pentru ca de cand m-am intors acasa, mi-am schimbat lifestyle-ul si am fost ocupata cu mutatul ca sa zic asa, ca sa mai am timp si de blog. Am inceput sa ma duc in pauza de pranz la spinning si yoga, ba uneori si de cate doua ori pe zi m-am dus la gym. A doua oara, pe seara, ca sa imi mangai muschii, la sauna cu eucalipt si la jacuzzi, dupa ce mi i-am rupt in doua pe bicicleta. Asta este noul meu lunch. Pauzele de pranz au inceput sa ma oboseasca mai tare decat lucrul. Cu atat mai mult cu cat ma duc cu sefa mea si nu numai ca nu-i fac fata, dar ma si fac de cacat in fiecare zi. E tipa care la aproape 60 de ani bicicleste cate 200 de kilometri dintr-o suflare. Ieri, sambata, am fost aproape doua ore la yoga, la un GoodLife mare pe langa Yonge & Sheppard, ca nu ma mai duc la YMCA, si desi am devenit tot mai buna cu pozitiile, pot de exemplu acum sa imi sprijin picioarele pe coate si sa-mi ridic tot corpul in sus sau sa imi tin echilibrul pe degetele de la un singur picior din pozitia de sezut, cu toate acestea sunt, comparativ cu ceilalti de-acolo o ageamie simpatica. Cu asta deci m-am ocupat in ultima vreme, dar o sa scriu si despre ce oras e New York, dar nu azi, nici azi, ca si azi plec de-acasa.

Spun doar ca am stat in centrul Manhattan-lui, la Grand Hyatt, un zgarie-nor deci, cum altfel, la etajul al 19-lea. Nu vedeam de-acolo de sus strazile orasului, vedeam doar terasele suspendate ale celorlalte cladiri gigant si-mi dadea astfel senzatia ca stateam de fapt la primul etaj. Camera era foarte claustrofoba, nu numai pentru ca era mica, dar vederea ne era obstructionata de "muntii" din fata. Caci asa cum te duci la munte si stai la cabana cu deschiderea catre cele mai inalte piscuri, si-asa cum te duci la plaja la hotelul cu vederea in largul oceanului, asa te duci la New York in hotelul cu vedere catre zgarie-nori. Doar ca, dintr-o predilectie personala sau poate doar comparativ, the skyscrapers are not my cup of tea...

luni, 23 mai 2016


Ca sa nu zic ca n-am facut si eu shopping la New York, mi-am luat sosete noi, ca la cat am mers zilele astea, ramasesem fara 😎

Brooklyn, 662 Driggs Ave - where the dream comes true. Casa in care s-au nascut Henry Miller, idolul meu, si literatura. Nu este un obiectiv turistic celebru, dar a fost obiectivul meu.

sâmbătă, 21 mai 2016

joi, 19 mai 2016

Cine se scoala de dimineata departe ajunge!!! Azi ajung la munca mai devreme c-o ora, ca sa make up time, ca diseara avem avion! O sa postez la noapte un view newyorkez din Times Square ca acolo imi pun cortul. Ar fi interesant zic eu ca blogul meu sa se numeasca in continuare Expat in Canada, dar sa isi desfasoare activitatea la New York, Buenos Aires, Monte Carlo...Asa mi-as dori eu sa arate viata in Canada.

sâmbătă, 14 mai 2016

Vreau doar sa mai zic ce mi-a placut mie cel mai mult acolo pentru ca ce mi-a placut cel mai mult mi-a placut atat de mult, incat merita o intreaga postare, ba chiar pe cea de incheiere. Mi-a placut sa fac baie in mare, in c*** gol mai ales, si yoga sub palmieri. In fiecare dimineata, resortul avea program de yoga in aer liber. N-as putea sa spun ca asta era gimnastica de dimineata ca in loc sa ma trezeasca, ma adormea si mai tare, dar de ce mi-as fi dorit sa ma trezesc, cand ma intindeam pe sub cocotieri, respiram mirosul marii, ma tolaneam apoi pe spate si vedeam numai cerul deasupra si frunzele de palmier cum se leaganau si ele agale. Asta e de vis, de ce mi-as fi dorit sa se termine degraba?
Apoi marea, marea in Bahamas, ori e prima mare creata de Dumnezeu, si-apoi nimic nu i-a mai iesit asa, oricat s-a straduit sa-si aminteasca reteta, ori a fost ultima, cand experienta la creat de mari l-a depasit si pe el. E limpede, cum nicio apa nu poate fi mai limpede, si foarte joasa, de aia Columb i-a si zis "Baja Mar", de la "mare joasa", in spaniola. Din satelit s-ar vedea cica senzational, dar de la nivelul nostru, se vede ireal. Paleta cerului senin amestecata cu finetea nisipului alb. Asta e reteta simpla a culorii. Dar nu numai culoarea e ireala, ci si textura matasoasa a marii. Eu nu ma mai saturam s-o simt pe piele, intr-o zi am intrat in apa dimineata pe la 6 si n-am mai iesit de tot decat noaptea tarziu. Nu numai ca-mi placea, dar ma facea fericita. Si-acum cand imi amintesc, am deja nostalgii. Imi dadea efectiv o senzatie de impoderabilitate, pe care n-am mai simtit-o niciodata. Motiv pentru care singurul lucru care ma deranja, dar pana la disconfort, era costumul de baie. Si-atunci mi-a venit in cap sa il dau jos de pe mine, sa simt senzatia aia pe deplin, sa vad si eu cum e. N-am facut niciodata chestia asta, si nici nu mi-a venit vreodata in cap s-o fac, nu am avut fantezii de genul asta inainte, a fost pur si simplu o pornire naturala. Nu poti sa-ti doresti altceva in marea aia.
...Cu o zi inainte se cam golise resortul ca plecasera multi din cei veniti cu tura de dinaintea noastra, mai eram numai noi si alti cativa pe-acolo, si asta mi-a pus pata de tot. Numai ca in ziua aia pe la pranz, s-a umplut din nou, si cand am vazut asa, mai ales ca era lume noua, incepusem sa dau inapoi. Imi parea rau ca am intarziat cu gandul acesta, ca trebuia s-o fi facut ieri, dar pentru ca tot voiam, i-am zis lui Bobi ca uite cum facem, ma duc in apa, el trebuie sa vina dupa mine, ma dezbrac acolo si-i dau lui costumul de baie si-apoi el vine inapoi sa mi-l aduca. Dar el mi-a zis, pai ori e aroganta, ori nu e? Ce-i asta? Asa ma duc si eu in apa, imi scot...si zic apoi c-am facut-o lata. Stateam la o masa si beam bere amandoi, asteptand sa inceapa un rahat de spectacol pe scena. Cand mi-a zis asa, m-am gandit ca are dreptate pentru ca aroganta asta tocmai asta e. Putina adrenalina, ca nu-i ca si cum as fi acasa si m-as duce sa-mi fac o baie in cada. Asa ca m-am ridicat, am intrat in barul de langa cu un prosop in mana, ca numai acolo aveau baie, m-am dezbracat de pantalonii scurti si tot ce mai aveam eu pe mine, mi le-am pus sub brat, si m-am acoperit peste cu prosopul. Am iesit din buda, mergand prin barul ala plin de lume cu o atitudine de ca si cum nimic n-ar fi in neregula cu mine, mi-am scos hainele de sub brat si le-am pus pe masa langa Bobi si i-am zis ca ne vedem mai tarziu. Bobi n-a venit cu mine. Pe plaja mai era un tip, dar destul de departe, ii vedeam doar lumina de la telefon sau tableta, si un copil cu tac-su, care nu stiu ce naiba lucrau pe-acolo. Dar eu bazandu-ma pe intuneric, m-am dus la pietre pentru ca era sigurul reper unde sa-mi las prosopul. De papuci nu ma interesa foarte tare, dar prosopul trebuia sa stiu precis unde-l pun. L-am pus pe-a treia piatra, numarata, si-apoi mai mult in genunchi, lovindu-ma de bolovanii aia, am reusit sa ajung in apa, fiind joasa ma duceam mai mult târâş, cand mi-am dat seama ca mi-am uitat ochelarii la ochi. Oh, fuck! Nu-mi permiteam sa-mi pierd ochelarii pe-acolo ca eu sunt chioara, asa ca a trebuit s-o iau iar târâş inapoi, ca sa-mi las si ochelarii pe bolovan. M-am intors in apa, dar n-am stat mult cand am auzit pe cineva ca-mi zice de la mal nu stiu ce. Cum simturile mele erau extrem de ascutite de teama sa nu ma prinda careva, pe moment nu mi-am dat seama ca-i Bobi si-am incremenit. Ascutite, si nu prea, cand ma gandesc acum ca sa ma prinda cineva trebuia intai sa fuga dupa mine. Cand mi-am dat seama insa, mi-a venit inima la loc si m-am bucurat apoi cu toata fiinta de cateva minute pentru care am muncit greu, frate, si fizic, si psihic. Mi se cuveneau adica, erau ale mele. Cand am iesit din apa, spre deosebire de cand am intrat, nu-mi mai pasa prea tare c-o sa ma vada careva sau nu. Absolut deloc, I couldn't care less. Nu m-am mai dus in genunchi pana la prosop. M-am dus frumos pe picioarele mele, l-am luat, m-am infasurat si am plecat. Acelasi lucru pe care l-as fi facut daca ar fi trecut atunci oricine pe langa mine. Nu stiu de ce am vrut sa fac chestia asta si de ce am si facut-o pana la urma, dar ce gasesc mai degraba ciudat e cum un lucru atat de banal devine pana la urma un scenariu criminal.
The end.

joi, 12 mai 2016

Mai am inca ceva pe langa asta si gata, inchei, ca nu mai sunt demult in vacanta. In asta, ca plec in alta imediat. Hihi.
Desi resortul este destul de departe de oras, chiar vizavi de hotelul in care am stat se afla unul dintre cele mai mari "centre comerciale" de pe insula, pe care toate flyerele turistice il recomanda. Nu am inteles de ce, dar, poate de-o vizita merge, macar si pentru ca-i asa de colorat. Ca de cumparat nu prea ai ce cumpara de-acolo, in afara de niste suvenire pentru cei ramasi acasa, vreo papusa voodoo, mentalul turistic colectiv atribuind-o locului, sau vreun cap de tikiman, de care eu, desi chiar vroiam, n-am mai luat ca m-am enervat pe artizan. Nu mi-a dat voie sa fac poze in magazin, unde isi tinea si atelierul, pana nu cumpar ceva. Hartuiala comerciala a ambulantilor m-a agasat destul sa nu-mi priasca mai nimic prin bazarul ala. Tarabele sunt ingramadite unele peste altele de nu se mai disting, si nu se disting deloc nici prin ce vand, ca toate vand aceleasi prostii. Daca ai vazut-o pe prima poti sa pleci acasa bucuros ca ai vazut tot si-ai scapat si repede. Sunt si magazine mai dichisite, pe-un perete era logo-ul de la Rolex, acum, nu stiu daca era pe bune, dar, si sa fi fost, eu n-am intrat pe nicaieri ca nu-s atat de ingramadita sa ma duc in vacanta la shopping. Restaurantele, unul langa altul in Port Lucaya, chiar un port de altfel, cu duty free si toate alea, ar fi intr-adevar insa un motiv de-a te aventura pe-acolo intr-o seara, dar noi nici de motivul acesta nu ne-am prea putut lega pentru ca eram mai degraba curiosi ce meniu se pregatea la restaurantele din resortul in care stateam, nu am mai simtit nicio nevoie sa mancam prin alte parti. Si oricum, dupa vreo trei zile n-am mai simtit nicio nevoie sa mancam. Deloc.

Resortul este destul de departe de oras, dupa cum incepusem, asta fiind insa ultimul detaliu care ma interesa. Sa nu fi vazut orasul cel mai apropiat, care, de data acesta se nimerise sa fie si cel mai mare, ba mai mult, si singurul, ar fi fost o insulta la adresa spiritului meu curios. Am intrebat asadar la hotel cum putem ajunge acolo cel mai repede. Cum vreti, ni s-a zis, cu taxiul, cu scooterul, cu autobuzul, pe jos...Puteam deci oricum, cu atat mai mult cu cat insula este foarte sigura. Iesisem la strada in seara aia si chiar dadusem de-un bus oprit in statie si l-am intrebat pe sofer ce program are a doua zi si cat costa sa ne duca pana in centru. Cand am auzit ca circula cu regularitate, oarecum, ca ne-a zis, poate sa vina si la cinci minute, si la zece, si la douazeci, si la jumate de ora, vine cand apuca, dar oricum vine cu regularitate, apoi cand am auzit si pretul, numai un dolar si un quarter de caciula, am abandonat orice idee de-a apela la alt mijloc de transport. La hotel ni s-a pus in vedere, asa informativ, ca nu prea e mare lucru de vazut in downtown Freeport, ca sunt multe alte locuri pe care ne-am dori sa le vizitam...bla, bla. Dar eu imi doresc si asta, i-am zis-o domnisoarei. Still, it's downtown. Nu stiu ce era in mintea mea, acum nu ma asteptam sa gasesc chiar zgarie-nori, dar un muzeu ceva, o arhitectura, planuisem sa stau vreo jumatate de zi pe-acolo. Am coborat asadar in autogara, dupa vreo 20 de minute de mers, si soferul ne-a zis ca am ajuns in downtown. L-am intrebat pe unde s-o luam si ce-i de vazut pe-acolo prima data? Pe unde? ne-a intrebat. Prin downtown. Asta e downtown. Really? Where are the buildings? am intrebat eu. There is no building. Cea mai moderna cladire din downtown era Burger King. In rest niste cocioabe naruite, fara posibilitatea de a le depista vreun scop precis. Era frapanta pana la amuzament diferenta dintre halul in care aratau cascarabetele alea prafuite si numele strazilor, ca York Street si Canterbury Street. Povestea e ca oamenii nu locuiesc in centrul orasului, ei doar muncesc acolo. Traiesc in village-uri si fac naveta cu bus-urile alea in fiecare zi. Dar ce m-a facut totusi pe mine sa ma gandesc la downtown ca la cu totul altceva? Traversand insula dintr-o parte in alta, am fost impresionata pana la stupoare de curatenia si opulenta care se intindea in fata ochilor mei cand mergeam cu masina. Numai case mari si frumoase peste tot, cu tot felul de decoratiuni florale si design ultra-modern, construite in stil american, cu masinile parcate in fata si garduri care se dau singure la o parte. Strazile, la fel, la dunga, cu copaci infloriti si vegetatie frumos tunsa...Asta am remarcat de fapt prima data cand am plecat cu autobuzul catre resort, dupa ce-am aterizat. Era diferit de tot ceea ce vazusem pana atunci in Jamaica si mai ales in saracia din Cuba. Caci, Bahamas este a treia tara ca dezvoltare din Americi, dupa Statele Unite si Canada. Viata in Bahamas nu este ieftina deloc. Nu-i mai scumpa decat in Canada, dar pe-acolo. Este adevarat si ca multi localnici stau cu chirie in casele alea, cert este insa ca asteptarile mele vizavi de downtown au fost induse in eroare de ceea ce vazusem pana atunci pe insula. Doar ca ce n-am stiut eu e ca acolo downtown e la periferie.
O casa banala pe Grand Bahama
Downtown Freeport. Pe insula, mai urate decat centrul orasului nu sunt decat zonele secerate de uragane.

miercuri, 11 mai 2016

Am reinceput scoala cu o noua jucarica, pe care am si invatat azi s-o manuiesc. Kenrick, asa-l cheama pe teacherul meu preferat, ne-a zis ca nu trecem clasa daca venim la ora fara chestia asta. Dar a se citi cu atentie: ADVANCED BUSINESS ANALYST. 100 de bacshi am dat pe el. Ditamai investitia, asta ca sa ma asigur ca sunt dotata cand o sa veniti la mine sa va calculez mortgage-ul hahaha!!!!
Ma pregatesc strategic de mini-vacanta in NYC deja. Saptamana viitoare, hit the road Jack, chiar ma pusesem sa verific vremea de pe-acum ca sa nu gresesc iar cu echiparea, apoi ma tot gandesc daca sa ma duc la Statuia Libertatii in ultima zi, sau in prima poate c-ar fi mai bine, daca sa cumpar bilete la teatru pe Broadway de-aici sau sa las sa vad ce gasesc acolo...Stiu, frate, numai plimbari am in cap!

marți, 10 mai 2016

Vedere din resortul in care am stat. Memories, in Freeport, dupa o ploicica scurta. Oficial, nu stiu cate stele are ca n-avea niciuna expusa, la fel cum de altfel am observat ca se obisnuia la toate hotelurile din zona aia. Unele site-uri ii dau 3.5, altele chiar 4, eu ii dau 3.5. Nu pentru ca n-ar fi fost bun, ci pentru ca, I know better. Dar nu better la 3.5. Ci daca il compar cu cel la care am stat in Jamaica, de exemplu. Dar ala era de 5, daca nu si mai mult, deci nu e chiar corecta matematica asta pe care o fac eu aici. Depinde deci cu ce-l compar. Daca-l compar cu 5 in Cuba, c-am stat la Holguin la 5, asta ar fi fost de 8 :)). In lipsa unei evaluari convenite, ii dau cate stele imi convine mie. Overall, merge o data si l-as recomanda oricui n-a fost inca pe-acolo si vrea sa se duca. E curatel, cu facilitati la indemana si personal serviabil, are vreo 6 restaurante, dintre care vreo doua pe malul marii, vreo trei cu specific si chiar un casino. Nu am de nimic in mod special a ma plange, in afara de terasa din fata, unde beam eu dimineata cafea si mancam croissant, plina de maidanezi. Pescarusi maidanezi care furau mancarea din farfurii. Ca tot am adus vorba, mancarea mi-a placut, bautura, cocktail-urile adica, nu. Si-apoi inca o chestie, poate n-o sa va vina a crede, dar eu m-am cam c* pe mine de frig pe-acolo, inclusiv in camera. Dimineata devreme si seara tarziu era racoare bine. Teoretic, Bahamas nu-i in Caraibe, cum nici Romania nu-i in Balcani, si asta am simtit-o la propriu pe pielea mea. Ca haine groase nici just in case n-am luat, ca ne-am gandit c-acolo vremea nu are cum sa fie just in case. In fine, raportand calitatea la pret nu ne-a iesit rau deloc daca il gandesc per se, dar daca, din nou, compar cu Jamaica, desi acolo am dat mai mult decat in Bahamas, as zice ca am platit totusi mai putin daca raportez pretul la ratingul si facilitatile resortului din Montego Bay. Dar Bahamas e Bahamas, caci daca e sa ma intrebi ce-as alege intre si intre, daca nu se poate si cu slana in pod, si cu porcul in cotet, atunci as alege oricand un hotel mai cheap in Bahamas in locul celui mai luxos din Jamaica. Daca va uitati, sunt foarte multe site-uri care compara Jamaica si Bahamas ca destinatii de vacanta. Eu nu prea m-as baga sa le compar pentru ca sunt extrem de diferite, dar daca e vorba de preferinte, I definitely go with Bahamas.
Pozele acestea sunt printre putinele facute cu DSLR-ul. Stiu, se vede diferenta, dar de cand am smartphonul la-ndemana, m-am lenevit sa car atata aparat pe mine, cum faceam odinioara. The medium is the message, a zis McLuhan mai demult si-i valabil si acum.
Ma gandeam ca mi-ar placea, de fapt cred ca asa o sa fac, o sa plec o data pe an intr-o vacanta de-asta, in scop curativ. Vreau, ca eu vreau multe, o vacanta mai mare, in alta parte de fiecare data, sa vad si alte lumi, alte locuri, sa-mi tamaduiesc sufletul, dar si una din asta, cum zicem noi aici, in sud, ca sa ma tratez de bolile iernii. M-as duce o saptamana, ba si doua chiar, sa stau numai si numai la plaja, sa ma rumeneasca soarele pe spate si pe fata, sa usuce briza sarea pe mine, sa-mi inmoi apoi pielea in bai calde si lungi in apa marii, sa ma maseze valurile, sa-mi exfoliez gleznele cu nisip, sa ma duc acolo ca la un spa urias. Si zic asta din experienta. Iarna asta odioasa m-a atrofiat din cap pana in picioare. Inainte de-a pleca de-abia ma mai taraiam, si scarile le urcam cu greu, din ce in ce mai cu greu, parca eram o baba moşmondită, si nu vorbesc prostii, mai ales cand m-am intors mi-am dat seama in ce stare jalnica fusesem. Cand m-am intors parca ma regenerasem. Am schimbat deja un rand de piele de cand am venit si cum m-a ciupit soarele de obrajori, parca m-am facut si mai draguta. Soarele, marea, aerul mi-au revigorat, si fizicul, si psihicul, caci se trag unul dupa altul. Daca as mai fi stat inca o saptamana, n-as mai fi iesit din resort. As mai fi vrut macar o saptamana numai si numai pentru asta. Unii zic ca s-ar plictisi sa stea atata numai la plaja, eu nu, chiar deloc. Singurul lucru care ma plictisea pe plaja era gandul ca trebuie sa ma intorc la munca, in rest, n-aveam nicio problema.

duminică, 8 mai 2016

Ma gandeam ieri, intr-un moment de introspectie existentiala inspirat de linistea patrunzatoare a lacului, daca nu cumva cine ne-a creat n-a facut-o dintr-un sentiment altruist, dar si egoist in acelasi timp, de-ai admira Natura. Pentru ca apa lacului, de culoarea cerului innorat, parca era vie, calma, se desfata de una singura intr-o stare de liniste deplina, datatoare omului de liniste sufleteasca. Caci cum sa fii Natura si sa nu te-admire nimeni, ma intrebam...Si totusi imi era clar ca-si era siesi autosuficienta, ca nu avea nevoie de noi, cat aveam noi nevoie de ea. Am fost la Rice Lake de mai multe ori, dar asta-i prima data cand l-am gasit asa. Calm, intr-o stare de tihna desavarsita, fara tipenie de om prin preajma, tocmai de aceea...

...dar si fara tipenie de peste. Singura iluzie c-ar avea balta ceva ne-au dat-o stropii de ploaie cand au inceput sa ciupesca lacul. Parca respirau sub apa si faceau milioane de bulbuci. Stateam cu totii ghemuiti si de frig deja sub prelata barcii, cu ochii in soare asteptand sa apuna, si sa plecam acasa, unde insa totusi nu ne dadeam inca dusi. A prins Bobi un bass pana la urma, salvand rusinea celor patru undite echipate pana-n gat, de am si zis apoi ca aveam acolo tot felul de scule pescaresti, dar mai bun era un snorkel. Se dadea la fund o ţâră, si la experienta lui, poate facea treaba mai buna decat fishfinderul de la bordul barcii amicului nostru C.

...Lui Bobi ii place snorkelitul, nu si-ar fi imaginat o vacanta la ocean fara sa inoate cu vietatile marine in mediul lor natural de viata. Asa ca ne-am alaturat unui grup de excursionisti intr-o deplasare catre Deadmen's Reef, la Paradise Cove, paradisul coralilor si pestilor multicolori. Auzise el c-ar fi testoase acolo, si-ar avea si toate sansele sa vada cateva. Chiar daca promisiunile acestea, de marketing, sunt numai pe jumatate probabil sa se si intample, noi am avut intotdeauna experiente pozitive, si nu-mi vine acum in cap altceva decat atunci cand am mers sa vedem balenele in Oceanul Atlantic, dincolo de Boston, asa ca n-am pus la indoiala nici spusele organizatorilor, nici norocul nostru.
Am plecat de la hotel cu un maxi-taxi, cum se zicea in Romania, un minibus adica, sighinas si care se cam drângănea. Soferul nostru, al carui nume ar fi imprecis sa zic ca nu mi-l mai amintesc, pentru ca nu l-am inteles nici atunci, era un nume de bastinas, el singur zicand ca-i bahamez din mosi-stramosi. Dar asta as fi putut-o oricum ghici si dupa accentul lui inteligibil intr-o proportie covarsitor de mica. Desi cand l-am vazut parea mai zdranganit la vorba ca vehiculul in care tocmai ne incarca, cand a inceput sa turuie ca motorul, nu s-a mai oprit. Nici acum. Si-acum l-aud in cap cum repeta la fiecare vorba ca la ei pe insula casele n-au taxe de proprietate, dar e si scump tare sa ai una. Cam cat e de scump prin Canada. Nu ne-a fost deci doar sofer, ci si ghid, caci cu ajutorul lui, am cunoscut, macar din punctul lui de vedere, si partea de vest a insulei Grand Bahama, ba chiar pot sa spun ca dupa un timp atat de scurt pe insula, traversand-o de la est la vest, m-as descurca acum destul de bine sa va ghidez si eu pe voi...Ok, let's go...

Prima oprire a fost la Boiling Hole, caci daca va uitati bine la poza, desi nu-i suficient, apa oceanului pare intr-adevar ca fierbe. Acesta este, de asemenea, o intrare in sistemul de pesteri subacvatice, despre care spuneam ca-i plin si cand vorbeam despre partea de est a insulei. Se afla nu departe de satul Eight Mile Rock, a doua localitate din Grand Bahama dupa Freeport, dar si cea mai mare populata de nativi, nativi postcolumbieni, in afara insulei New Providence, unde se afla si Nassau, capitala tarii-arhipelag. In 8 Mile Rock, am si poposit putin, dupa ce m-am pozat pe pietrelea alea cu un monstru barracuda, abia scos din mare.
Aici eram deja la Fern Gully, o padure farmaceutica, vegetatia nativa de-acolo fiind foarte bogata in proprietati curative pentru orice.
Toate plantele medicinale, al caror nume, in scopul identificarii, era scris pe etichete agatate de ramurile lor, erau pazite de tiki men, "primele fiinte create".
Am coborat apoi la pestera lui Josey, adancitura subterana servind oamenilor drept refugiu din calea uraganelor care au devastat insula in repetate randuri si continua s-o faca.
Dupa care, urcand la luminis inapoi... 


...ne-am urcat si-n autobuz, indreptandu-ne apoi catre Paradise Cove, o plaja paradisiaca, dupa cum numele-i pe drept ii zice.
Sa faci snorkeling la Paradise Cove, in Bahamas, e o experienta cu care te lauzi toata viata, locatia fiind recunoscuta printre profesionisti ca fiind one of the ones.
Asa ca dupa ce am baut un Bahamas Goombay Punch, bautura carbogazoasa locala, asemanatoare la gust cu Sprite,
am primit instructajul pentru snorkeling. Sa nu calcam iarba, I mean it, sa nu atingem coralii, cu atat mai putin sa ne puna mama naibii sa ne-ntoarcem la mal cu vreun suvenir...pana unde sa ne ducem, pana unde sa nu ne ducem daca nu suntem inotatori competenti, nu confidenti etc.
Daca pentru Bobi, snorkelitul la Deadmen's Reef a fost una dintre cele mai palpitante experiente, si pentru mine la fel, dar din punctul celalalt de vedere. Nefiind o inotatoare foarte buna, mai precis nefiind o inotatoare, dar una nerabdatoare, m-am agatat de piciorul lui Bobi cat sa ajung repede pana in larg. Si-am ajuns destul de-n larg cand mi-am dat seama ca lopetile alea ale mele de la picioare ma taie in carne vie. Bobi plecase deja mult mai departe, unde eu, cu abilitatile mele de supravietuire acvatica nu mai aveam ce cauta, si eu ma aflam in mijlocul apei si nu puteam sa-mi misc piciorul de durere...Plangeam de durere, dar fiind in apa, nu ma vedea nimeni.
De aceea, cu scuza penibila c-am fost si bolnava, n-am vazut nici brostele testoase pe care el le-a vazut,
nici pisica de mare,
doar aceste globuri coraliere, macar atat, niste recifuri create artificial pentru dezoltarea ecosistemului submarin. Aceste globuri, peste 250 instalate numai in zona respectiva si parte a unui proiect global, se vor acoperi de culoare in anii ce vor veni. Acum era doar terenul de joaca a mii si milioane de pesti in toate nuantele paradisului.
In afara de faptul ca poza aceasta e facuta cu iPhone 6S, genial de live (ca tot ii vazusem reclama in sensul acesta cand plecasem de la noi din aeroport), mai zic numai ca am reusit sa ajung inapoi la mal, nu stiu cum ca voiam sa ma inec de durere, cred ca am fost impinsa de mana lui Dumnezeu de la spate, daca nu mi-a dat chiar un şut, ca uitandu-ma inapoi e incredibil de misterios ca-s inca in viata, ca sa fiu si-un pic patetica, daca se poate si mai mult decat eram deja. Dupa o plimbare de reculegere a duhului pe malul marii si o incursiune terapeutica intr-o padurice tainica de pini australieni, am cules din ce-a adus apa la ţărm, si cateva scoici pentru acasa, cea roz fiind emblematica pentru ca e de conch, sursa de hrana specifica si traditional grand bahameza, cu cochilie de pus la raft.

vineri, 6 mai 2016

De la munca ieri am plecat direct la Universitate la Ryerson sa-i fac poze lui Bobescu cu inelul pe degetul mare si sa fiu prima care-l felicita intr-adevar pentru unul din cele mai mari momente din viata lui de pana acum, cel putin cea canadiana. Eu, trebuie s-o spun, am fost un moment si mai mare. Ritualul, interzis profanilor, s-a tinut cu usile inchise, deci nu stiu sa zic cum a fost decat ca m-am uitat pe gaura cheii putin de curiozitate, dar de vazut n-am vazut mare lucru, am simtit mai degraba atmosfera aproape religioasa venind dinauntru. Ceva s-a intamplat dupa usile alea pentru ca Bobescu meu a iesit altfel de-acolo. Dadea pe-afara de el, si e clar ca am fost si eu atinsa ca am inceput si eu sa dau pe-afara de el, de fapt eu cred ca mai mult decat el. Sunt mai slaba...de inger. Era imbracat intr-un costum de culoare imprecisa si cravata rozbombon, cu freza abia toaletata, eu sa lesin si nu alta, mai ales avand in vedere ca, in ceea ce ma priveste, singurul detaliu extravagant pe care il pot descrie imi erau ochii iesiti din orbite. Tare mi-i drag Bobescu asta! Imi zicea ieri ca ma bucur mai mult decat pentru mine, nu, ma bucuram si pentru mine, de aia parea ca ma bucur de doua ori, ca inelul lui ma face si pe mine sa ma simt importanta! 🙃

miercuri, 4 mai 2016

...La Gold Rock Beach noi am ajuns pe uscat, urmand calea care-i la vedere prin Parcul National Lucayan, ca mai e si una secreta, atat de secreta ca nici stiinta n-a dibuit-o inca pana la capat. Dupa cum vedeti in poza de mai jos, coboram deja sub pamant, in Pestera lui Ben, una dintre faimoasele Gauri Albastre din Bahamas. Eram practic la intrarea in cel mai lung sistem de pesteri subacvatice din lume, cartografiat pana azi. Daca esti un scafandru bun poti pleca asa pana la mare, printre stalagmite si stalagtite submarine, marea fiind luminita la capatul unui tunel despre care se zice ca ar fi fost creat de natura, dar cine stie?...Gaura aceasta albastra in care coboram eu acolo e o incapere de dimensiuni mici, cu tavanul lasat, pe peretii careia stoluri intregi de lilieci isi fac veacul cu capul in jos. In gaura balteste apa, o apa dulce, care, din cate am inteles, deserveste si acum nevoile localnicilor. Nu este nimic spectaculos de vazut in acesta pestera la suprafata, aceasta este doar gara ca sa-i zic asa. De-acolo pleci la mare...
Intrarea altei pasteri, Burial Mound Cave, unde au fost gasite schelete de lucayeni, populatia indigena pre-columbiana, din care, cu exceptia acestor ramasite, n-a mai ramas nimic. 
Dupa ce am vizitat cele doua pesteri, ca sa ne ducem la ocean, pe uscat dupa cum ziceam, am traversat un podet lung din lemn peste un "lan" de magrove, flora mlastinoasa foarte raspandita in Bahamas, si intr-adevar, din nou pentru noi, o experienta uluitoare, sa vedem cum se intinde sub ochii nostri o mare de verdeata colcaind de viata.
...si fauna din Bahamas...Nu stiu care-i ratonul :)). Cica sunt cele mai periculoase animale din zona alaturi de taximetristi. Nici acolo n-am scapat de hotii astia...

marți, 3 mai 2016

Cand am iesit de pe potecuta si-am dat de apa, era sa cad in ea. M-am simtit pe moment ca intr-un film stiintifico-fantastic in care supravietuitorii unei calamitati terestre au fost transportati pe o alta planeta. Marea era blue-turquoise pana dincolo de orizont, dar un turquoise luminos pe care voi acum nu aveti cum sa vi-l imaginati pentru ca nu-i acea culoare pe care o vedeti pe ilustratele postale, e culoarea naturii, rochia de gala a maretei noastre Naturi. Rochiile de gala fac ape, asa se zice, aceasta facea raze. Nu sunt suficienti ochii s-o privesti, e ceva ce-ti cuprinde si-ti cere toata fiinta. In fata ei, camerele foto, capituleaza. Eu am abandonat orice idee de a mai face poze dupa ce mi-am dat seama ca le faceam degeaba, pur si simplu nu e pentru muritori. Eram pe plaja Gold Rock, parte a Parcului National Lucayan. Mai e numita si "covorul rosu" al Insulei Grand Bahama. Apa e joasa cat privesti cu ochii, ceea ce inseamna ca poti face o plimbare in ocean pana dincolo de orizont. Si la propriu si la figurat. Aici s-au filmat si scene din Piratii din Caraibe, fara ca asta sa dea mai multa valoare plajei, ci invers...

duminică, 1 mai 2016

Si ca tot adusesem vorba de papuci, tocmai mi-am dat seama ca m-am intors acasa numai c-un Birken. Pe celalalt l-am lasat, fara voie, pe sub pat in camera de hotel cel mai probabil. Si cum imi pare rau de ei (nu-mi pare rau de toate lucrurile pe care le pierd, pentru ca eu pierd multe lucruri si n-as avea timp sa plang dupa toate, ba mai mult, sau poate tocmai de aceea, nici atasament nu prea dezvolt, decat cu mici exceptii), ca sa nu-mi para rau degeaba, zic, de consolare, sa-mi fie invatatura de minte ca atunci cand plec din hoteluri si ma uit bine sa nu fi uitat ceva, sa ma uit bine si pe sub paturi, ca daca stau si ma gandesc acum, de data asta cred ca nu m-am uitat deloc. Bineinteles ca data viitoare ma voi uita pe sub paturi, unde cel mai probabil nu va mai fi cazut nimic, dar nu ma voi uita prin alte parti, unde probabil ca voi fi uitat ceva si din nou va fi invatatura de minte, caci vorba aia, omul cat traieste invata, chiar daca nu-i foloseste la nimic. As vrea sa scriu despre tot din vacanta, sau macar despre tot ce-mi amintesc, si pentru ca timpul meu e, din pacate, dar din pacate necesare, feliat, imi voi felia si proaspetele amintiri in postari separate. Ca pe-un tort, ca sa nu vi se faca rau de-atata dulce...Dar sa fiu eu daca stiu cu ce sa incep...Si daca tot nu incep cu nimic, macar sa termin pe azi cu ceva, zicand ca desi mi-am spus, chiar promis, ca eu nu vreau sa ma duc in vacanta de doua ori in acelasi loc pentru ca deocamdata timpul pe care il am la dispozitie pentru calatorii imi permite doar experimente, in The Bahamas, do not forget The, vreau sa ma intorc. Cat mai repede. Si vreau sa stau mai mult. Sunt locuri pe care le vizitezi pentru muzee, statui, sau cladiri celebre (ca paranteza, pe mine cladirile nu m-au incantat niciodata peste masura, adica sunt capabila sa apreciez filigranele seculare si maiestatea unui dom sa zicem, dar nu am feeling pentru ele, nu-mi trezesc curiozitatea, alta decat cea care mi-ar imbogati cultura generala printr-un "must see" cum se zice, ceea ce e ok, dar nu e chiar ceea ce imi doresc cu adevarat de la o experienta turistica, una de viata pana la urma. Chiar am auzit de curand o reclama la o destinatie de vacanta, dar nu mai stiu la care, care zicea ceva de genul ca you don't go in a place, you live there...N-as fi putut-o zice mai simplu si mai bine). Ca sa revin deci, sunt locuri pe care le vizitezi si-apoi, eventual, revizitezi, din anumite considerente, ca cele de mai sus sau altele. In Bahamas eu vreau sa ma mai duc pentru ca ce-am trait acolo ca turist, n-am mai trait niciunde, o fericire autentica, care ma tinea de dimineata pana seara. De care nu ma saturam. Mie imi place foarte mult natura, in toate formele ei. Imi plac muntii, imi place marea, imi plac campiile si florile de camp, imi plac ploaia, cascadele, stelele, luna, diminetile, natura pe mine ma pune in genunchi. In Bahamas am cunoscut culoarea. O culoare cum n-am mai vazut in viata mea si cum nici imaginatia nu mi-a fost vreodata suficienta s-o creeze...
Nu am poze cu oua rosii, dar am poze cu noii mei papuci albastri...Sunt atat de draguti ca nu mi-am putut infrana pornirea de-ai arata la toata lumea...Ce indica acesti papuci albastri? 2 lucruri, neaparat in ordinea aceasta: 1. Creierul meu mare nu mai proceseaza alta culoare. 2. Am revenit cu forţe delta (pfff, pentru cei are nu ati inteles aluzia, 1. delta reebok. 2. delta de la schimbare).