Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 29 aprilie 2016


To the East End of the Grand Bahama Island
Scenariul a fost cel puțin criminal, dar am făcut-o. Senzația e out of this world, m-am simțit ca un fetus in pântecele Mamei Natura!!!

joi, 28 aprilie 2016

Diseara vreau sa fac o aroganta. Ma dezbrac in chelea goală si ma arunc in mare, pușca cum m-a făcut mama. Înot deja de patru ore cu zdrențele astea pe mine si mi-e greu, mai ales cand ma gândesc ca o sa inot așa toată ziua. Merit deci putina relaxare. Dar la noapte, nu acum, ca vreau sa ma ia valurile, nu poliția.

joi, 21 aprilie 2016

Eram pe-o poteca la Pape si-l asteptam pe Bobescu sa iasa de la metrou sa ne ducem la aripi ca noi de cateva zile nu mai avem mancare acasa si ne e si frica sa cumparam sa nu ramana de-aiurea in frigider si-apoi sa fim nevoiti s-o azvarlim la gunoi. Acum, socoteala nu stiu cat e de rentabila, avand in vedere ca ajungem sa platim in oras cat n-ar face veci mancarea azvarlita la ratoni, dar ma rog, ati inteles ideea. Il asteptam langa un magazin alimentar care avea in fata si niste flori de primavara scoase la vanzare: zambile, panselute, narcise, micşunele, whatever. De plictiseala, mi-am bagat capul intr-un borcan cu zambile si am inceput sa trag pe nas. Efectul a venit instant. Mirosul mi-a inchis ochii si mi-a deschis portile mintii catre lumi imaginare. Ajunsesem cu ani in urma...cum ziceam deci, fusese cu supradoza. In fine. Ma gandeam ca numai pentru mirosul acela as putea intra in magazin sa cumpar toata zambila, dar doar ma gandeam, ca-mi era lene sa si purced. Si ma mai gandeam totodata la o treaba. Eu nu inteleg de ce doamnele si domnisoarele isi doresc sa primeasca flori de la domni si domnisori. Serios. Asa ma deruteaza cand le-aud ca se smiorcaie ca nu le aduc barbatii flori si tra-la-la din asta. Cand pot sa-si cumpere singure daca tot se dau de ceasul mortii si vor cateva la cap. Bobescu meu de exemplu, fara a fi vreun exemplu, e destul de stangaci la chestii din astea, dar nu ca n-a fost educat de ma-sa cum sa se poarte frumos cu o femeie draguta ca mine, ci pentru ca a vazut ca nici eu nu arat un prea mare interes. Eu i-am ararat lipsa de interes in mod involuntar poate. Pentru ca pe bune, nu ma incanta un gest de genul asta sa cad pe spate. Nu ca ma deranjeaza, e inofesiv la o adica, dar mi-e cam egal. Si stiu si de ce cumva. Mi se pare o chestie foarte protocolara, iar mie nu-mi plac protocoalele de niciun fel, cu atat mai putin in relatiile intime. Sa nu ne *** de la prima intalnire kind of shit...Dar de ce, daca tot vrem si mai si putem, sa nu facem c-o floare primavara? But that's off topic.

miercuri, 20 aprilie 2016

Sunt putin instabila emotional si tocmai am lacrimat, cred ca am vazut prea multe filme. Nu, vorbesc serios, in ultima vreme m-am uitat pe Netflix aproape la cate-un film pe seara, uneori si mai mult. Filmele care n-au fost americane mi-au placut cel mai mult. Daca as avea posibilitatea unui Netflix cu filme neamericane, as plati dublu, triplu, n-ar conta cat as plati. Daca vreti ceva bun de tot, uitati-va la The Housemaid, un film sud-coreean, sau la Mr. Morgan's Last Love, acesta din urma ecranizat dupa un roman frantuzesc si regizat de o nemtoaica. La acesta ma gandeam acum, ca incepuse cu jumatatea de pat pustie a lui mos Morgan dupa ce nevasta lui a decedat. Ma rog, filmul e mult mai touchy decat ma exprim eu acum. Imi aducea aminte de ce ziceam putin mai la vale cu viata de apoi...Ce ma inspaimanta pe mine cel mai tare e ca n-o sa mai vad pe nimeni niciodata dupa. De exemplu bunica-mea, a murit si gata, s-a terminat, n-o s-o mai vad niciodata, ba incetul cu incetul si memoria isi pierde vederea...si m-a luat deodata nelinistea cand m-am gandit ca si cu Bobescu meu va fi la fel. M-am dus sa-l imbratisez si am inceput sa-l bocesc inainte sa moara. Deci avem numai o singura sansa cu oamenii acestia de langa noi. Eu zic sa n-o riscam pe lumea cealalta.
Gata, m-am gatat cu treaba. Acum mai am numai din astea de nu stiu pe unde sa le pun si nu mai am nici rabdare sa le gasesc locul. Sosete desperecheate, receipt-uri care nu stiu inca daca e bine sau nu sa le azvarl la gunoi, vorbind asa in metafore pentru ca ma refer la job. Pentru acasa I couldn't care less. Am tinut sa deretic totul inainte de plecare ca sambata dimineata zburam in Bahamas de unde, cu voia Domnului, nu m-as mai intoarce. Daca inainte de astea doua saptamani nu s-ar fi zis ca aveam vreaun motiv de repaus, acum chiar ca mi-am facut...
In alta ordine de idei, de fapt luand-o de unde am ramas, am avut si cateva chestii exciting zilele acestea, cum ar fi ca mi-am redescoperit ţoagla, vorba lui Bobescu care-i ardelean si cateodata foloseste niste cuvinte pe care nu le-am auzit in viata mea. Am scos-o din praf, i-a umflat Bobescu rotile, a vrut s-o ia si la drive test prin fata blocului, dar la suta lui de kile nu l-am lasat. I-am zis ca mai bine se suie pe mine decat pe bicicleta mea. Am mers pe Taylor Creek Trail sau parca asa ii zice. Trailul acesta e ca o gaura de vierme verde in universul nostru urban. Are 20 de kilometri si cand ma intorc din vacanta, asta e noul meu proiect, sa-l fac cap-coada si inapoi. Tot e ceva avand in vedere ca dupa ce m-am tras sambata m-a durut curul pana ieri...De parca m-am tras pe...cumva asa a si fost cand ma gandesc ca am o colega la job care va pedala in scop caritabil vreo 200 de kilometri vara asta. Nu mai tin minte de unde a zis ca pleaca, dar am inteles ca ajunge pana la Ottawa. A trebuit sa stranga fonduri ca sa participe la ride si am ajutat-o si eu din putinul meu, nu de alta, dar mai mult decat cauza o sustin pe ea ca stiu cata placere ii face chestia asta. Dar asta nu-i mare lucru, mare lucru e ca femeia are vreo 60 de ani. Deci daca ea are 60 de ani si poate pedala 200 de kilometri, eu ca sa pedalez de 10 ori mai putin, cati ani ar trebui sa am?...

miercuri, 13 aprilie 2016

Eu de cand sunt in firma asta, n-am facut overtime niciodata. Nu-mi cere nimeni nici sa fac, nici sa nu fac. Programul meu incepe la 9 am fix si se termina 5 pm fix. Ma uitam ca acum vreo doua, trei saptamani, perioada foarte busy pentru firma, eu o lalaiam pe la birou, ca eram indispusa, numai ca intre timp gradina mea cu flori in care pe-atunci visam frumos se transforma in cimitir. Ieri m-a si intrebat un coleg, are you buried? Nici nu ma vedea, ca sunt ingropata sub mormane de copaci taiati. Hartiile ca hartiile, cu emailul insa-s si mai si. Cand mai vine iarasi unul, si nu vine numai unul, parca imi mai toarna o lopata in cap. Motiv pentru care nesilita de nimeni ma gandesc de buna voie la un overtime. Ieri am plecat de-acasa cu juma de ora mai devreme, ceea ce pentru mine dimineata e ca si cum as fi plecat cu juma de zi. Am fost asa rupta pe seara ca la ora 7 m-am bagat in pat sa ma delectez c-un film, ca mi-a bagat Bobescu Netflix pe telefon, si eu am intrat direct in lumea viselor de unde n-am revenit decat acum dupa vreo 12 ore. Azi cred ca o sa plec cu 10 minute mai devreme. Macar drumul catre groapa sa-l fac mai usor.

duminică, 10 aprilie 2016

Ma manca-n cur asa de dimineata si nu ma pot abtine sa nu scarpin o ţâră blogul asta. Stiti melodia aia noua a lu' Taxi?...cu Dumnezeu prefera dracu sa ii ia, cata labareala in grup...M-am trezit uitandu-ma la feţele unora din aia de se smeresc pe-acolo la fel cum ma uitam si la Andreea Balan aseara, ca postase unul pe fb un viodeoclip nou cica, Ziziziz sau asa ceva, pe care am sfarsit a-l asculta pana la capat, desi imi trecea "muzica" pe langa urechi. Ma beleam la ea insa dintr-un soi de defect pe care il am de cand ma stiu. Prostii, hotii, fariseii, toate scaparile acestea nefericite ale rasei umane, oricum imbecile, mie imi atrag privirea intr-un mod ciudat, nu ma mai satur sa ma uit la ei. Cu cei drepti si priceputi nu mi se intampla niciodata, acestia din urma imi trezesc doar admiratia, dar nici atat, primii insa imi trezesc curiozitatea. Ma uit la ei si ma uit, cum se uita boul la poarta noua, cum se uita talambul la un geniu, ca eu am ajuns la concluzia ca trebuie sa fii genial ca sa fii atat de prost.

vineri, 8 aprilie 2016

Ne dascalea diriginta cand eram prin scoala generala ca pe-o femeie parfumul trebuie sa fie ca o adiere de primavara. Un strop discret ajunge. Eu vreau sa-l torn cu galeata pe mine ca sa fie ca o furtuna, asta macar asa, ca intotdeauna ne-am contrat, chiar daca nu ne-am dezis...nu stiu daca mai traieste, sper ca da...

joi, 7 aprilie 2016

Am emotii in momentul acesta, putin asa, ca la operatie, dar ma si plictisesc, ca atunci cand nu-i a mea, si-ncerc deci pe blogul acesta molesit si el, sa-mi invii timpul mort. Oamenii in mod gresit zic ca-si omoara timpul cand, din lipsa de ocupatie, isi fac de treaba asa ca mine acum, asta daca nu vor sa-l omoare a doua oara. Intr-o zi obisnuita as fi fost in metrou la ora asta spre acelasi job al meu, dar nu e o zi obisnuita de vreme ce nu-s in metrou spre acelasi job, ci undeva prin nordul orasului, lingand spuma unui cappuccino la parterul unei cladiri cu peste 14 etaje, cel putin pana la asta am urcat noi azi, in cabinetul dichisit al unui evreu, care-l sfredeleste acum pe saracu' Bobescu la masele. De azi barbatul meu valoreaza mai mult, chiar daca e mai sarac. Isi monteaza doua implanturi si numai ce m-am eliberat de-o suma consistenta, grea, de bani, pe seama lui. Tot de plictiseala, tocmai am facut o socoteala rapida ca pretul lucrarilor noastre dentare din ultimul an numai, si fara a pune la socoteala si pe cel acoperit de asigurare, depaseste, fara nicio exagerare, pe cel a 3 vacante exotice big, high-end. Ce sentiment ma incearca la o astfel de constatare? Unul reconfortant de bine ca i-am avut.

marți, 5 aprilie 2016

duminică, 3 aprilie 2016

Cred ca ma aflu sub batjocura unei bad karma lately, caci de vreo doua saptamani sufletul meu e foarte mahnit si nu-mi dau seama daca imi merg toate pe dos sau chiar mi se pun importriva...Am fost ieri si la teatru iar, tot ca sa mai schimb decorul jalnic prin care m-am ratacit, si nici acolo nu mi-a placut de data asta. Ne-am dus in Scarborough la The Maltese Bodkin, dar a fost atat de putin pe gustul meu incat n-am nicio vorba sa zic despre piesa asta, nici macar vreuna de incurajare. In afara de faptul ca sa zicem am apreciat munca actorilor de-am rezistat pana la final, piesa a fost un soi de struto-camila, o sumedenie de personaje shakespeariene de nu mai stiai de capul tau implicate intr-o crima penibila a la Bogart. Nu mi-a trezit niciun interes, nu mi-a vibrat nicio coarda sensibila, nici macar n-am ras. Desi putea fi comedie, nici atat n-a reusit sa fie. Pe scurt, curata pierdere de vreme. Am aplaudat actorii la final ca sa nu se simta prost, sau macar sa nu ma simt eu prost, dar de ridicat in picioare, m-am ridicat numai sa plec.
...Una la mana, alta, ne-am luat bilete sa plecam cateva zile de vis la New York, nu acum, in weekendul ala lung de Victoria Day la sfarsitul lui Mai, si am vrut sa ma inregistrez, sa urc pe Coroana la Statuia Libertatii, ca sa-mi fac un selfie din vazduh, daca tot ajung acolo pentru prima data. Nada, ca sa nu zic altceva. Nu mai erau locuri decat in iulie si nici atunci prea multe, si oricum nu conta cate ca nu ma intereseaza in iulie. N-o sa-mi fac selfie cu coroana si asta-i iarasi deprimant.
In fine, sunt doar niste usoare exemple, nu foarte grave s-ar crede, ceea ce e oarecum adevarat, dar toate aceste neplaceri se suprapun ca picatura chinezeasca pe starea mea generala, una nefireasca mie, caci eu sunt un om vesel si fericit, si e pacat de sufletul meu sa fie asa de tarait si terfelit in bataia de joc a unor astfel de zile!