Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 31 ianuarie 2016


Patinez mai bine decat conduc!!! Lol, nici mie nu-mi plac glumele mele!!! Am fost aseara pe gheata la primarie si acum, desi am o mana belita, caut sa-mi cumpar patinele mele ca saptamana viitoare ma duc iar. Executia din video se intampla la mai putin de jumatate de ora de cand m-am aventurat prima data pe gheata. La inceput mergeam numai pe prima banda, ba pentru siguranta tuturor imi venise in cap sa ma agat si de-un "colac", sau sa nu ma mai dau deloc. Dar numai cateva minute mi-au trebuit si deja alunecam foarte frumos. Intr-un exercitiu chiar spectaculos, am alunecat si pe burta de doua ori (o data nu din vina mea, s-a pravalit unul peste mine), dar perseverenta si indemanarea mea de patinatoare se pot remarca cu usurinta. Daca nu le era frig spectatorilor mei, nu ma mai dadeam dusa de-acolo. Patinam pana la dimineata ca mie nu-mi era frig, eu abia ma incalzisem. Gheata e gratis, iar patinele nu costa decat $10 sa le inchiriezi, mie s-ar putea sa mi le dea next time cu $5 (la categoria minion), dar eu vreau sa le am pe ale mele, sau macar niste role sa-mi iau pentru cand s-o termina sezonul. Pasiunile trebuie intretinute!

vineri, 29 ianuarie 2016

Am citit 500 de pagini pentru un singur caracter. 
Inseamna "To live" ("For now. For the time being" - Ruth Ozeki).

miercuri, 27 ianuarie 2016

Dupa ce-am terminat ieri cu munca si cu quizele mele pe la cursuri, era deja trecut de 8 si urma sa ma intalnesc la Bloor cu Bobescu sa merem la aripi ca-s la jumate martea. Aripile is la jumate, iar populimea e dubla pe-acolo, chiar daca e miezul saptamanii si pe partea cealalta a strazii restaurantele sunt inchise. Eu nu ma omor dupa aripile alea, deja mi s-a luat de ele, vad numai aripi in fata ochilor de cat ma taraie Bobescu la St. Louis, dar am halit ieri tot pound-ul de mi l-o varsat aia in castron ca aveam o foame de nu mai vedeam bine. Dar inainte am tras o fuga pana la Indigo sa ma indulcesc o ţâră. Indigo este o librarie. M-am dus direct la Beletristica Autor M si am luat direct ce cautam. N-am avut timp de plimbari pe aleile cu sequoia, asta o s-o fac in weekend. La casa, mi-a zis vanzatoarea, "Woow nice pick!!! This is my favourite!", iar eu dupa un moment de extaz complice, nu mi-am mai batut capul cu ea ca nu stiu de ce, dar m-am gandit ca asa zice la toti. Haruki-san este demult unul dintre favoritii la Nobel si deja unul dintre favoritii mei pentru ca desi scrie fantastic, nothing is more real. Eu ii admir carisma autoriceasca cand ma primeste in intimitatea lui mai ales. Cand face un ibric cu cafea in bucatarie, sau poarta un tricou vechi la job, sau desface o doza de bere, si altele la fel care nu-mi mai vin acum in cap. Pentru deliciul unui astfel de pasaj, as scormoni biblioteci intregi. Am mai citit de el, inclusiv bineinteles Padurea Norvegiana pe care din motive care n-au tinut de mine, n-am apucat s-o termin atunci. Dar pe mine nu ma intereseaza finalul cartilor oricum, eu nu citesc ca sa vad ce se intampla, eu doar citesc, asa cum suflu. De aia caut numai aer tare, de la inaltime. In fine, nu am deschis-o inca si nici n-o deschid inca. Stii cum sunt unii care nu se pot apuca de mancat daca nu se pregatesc inainte, daca n-au ordine prin casa sau masa nu stiu cum, asa-i Bobescu, eu n-am din astea, eu mananc si din picioare, n-am treaba, dar sunt exact asa cand vine vorba de savurat o lectura ca aceasta. Trebuie sa curat intai in pod, sa ma debarasez de toate alea, dupa care ma asez cuminte undeva, incep prin a citi tot felul de prefete inainte ca de preludiu, si apoi, silence!!! The world is mine!

duminică, 24 ianuarie 2016

Chiar la The 3 Brewers vorbeam odata, nu aseara, alta data, de tari alternative. Un amic imi spunea ca pentru el singura alternativa la emigrarea in Canada ar fi fost Australia. Doar pentru vremea mai prietenoasa, dar declinata din motivul distantei, nu fata de Romania, ci in general, fata de tot. Desi n-am privit niciodata catre Australia ca spre vreo alternativa, parca a vorbit in numele meu. I don't give a shit pe ce zice statistica, mai jos vorbeam asa la caterinca, banuiesc ca si-a dat oricine seama. Canada e the best in the world, pentru mine bineinteles, pentru ca e home. Eu sunt mai acasa in Canada decat am fost vreodata in Romania. Pentru ca de-acasa nu vrei sa fugi, acasa vrei intotdeauna sa te intorci. Din acest motiv, unul irational, dar suficient, pe mine nu m-a interesat niciodata sa plec in "Europa". Nici inainte, desi am avut ocazia, dar cu atat mai putin acum. De fapt mai ales acum am inteles de ce. Eu in vreo tara din Europa m-as fi dus sa muncesc. Imi gaseam ceva de lucru prin Anglia, Germania, ca tot o pune statistica in cap, sau mai stiu eu ce alta tara de pe-acolo, dar ma trageam acasa de sarbatori, asa cum fac multi. Ei, pe mine nu ma intereseaza stilul acesta de viata. Eu nu vreau "sa muncesc afara". Eu daca am plecat, am plecat cu totul, ca nu umblu cu jumatati de masura in viata asta, una la hais, alta la cea. Nu vreau sa-mi bat joc de ea, traindu-mi-o in asincron. Din Romania, n-as fi plecat in Europa sa muncesc, dar am plecat in Canada sa ma stabilesc. Din Canada nu as pleca in Europa sa muncesc, si cu atat mai putin in Romania sa ma stabilesc. Europa deci nu a fost si nu este in continuare o optiune pentru mine. Am neamuri si prieteni in Europa care m-ar contrazice. Eu nu-i contrazic. Eu vorbesc doar in numele meu.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

La Les 3 Brasseurs am fost prima data in Montreal, si de-atunci ne tot ducem la The 3 Brewers in Toronto, the best city in the world.  
M-a intrebat cineva de Invisalign si uite asa mi-am adus aminte ca si eu am inca acest aparant pe dinti, dar nu pentru foarte mult timp insa, numai pentru inca trei saptamani. Dintii mei arata acum ca ai unei dive de la Hollywood si cum a fost lesne de observat I show them off de cate ori am prilejul sa mai fac un selfie. Vorbea Bobi cu Claudiu despre aia de i-o arestat in Dubai ca si-au facut selfie cu hotelul care a luat foc de sarbatori. Si zicea Claudiu ca daca era Francisca acolo, o aresta si pe ea. Cam asa ceva. M-am canadizat. Acesta este motivul pentru care rad ca proasta in toate pozele. Ca eu cand am venit in Canada ii tot vedeam pe astia tot o floare si nu intelegeam de ce. Acum inteleg. Ei in realitate nu zambesc, ci doar merg cu dintii pe-afara. Cum merg alte natii cu curul pe-afara, de exemplu. E o chestie de cultura.
...Hai ca vreau sa ma termin repede cu aceasta postare ca trebuie sa ma duc la biblioteca sa-mi ridic cartile, Haruki Murakami, tot cu buddhism-ul, trebuie sa va povestesc cand m-a prins Bobi meditand...Apoi ma pun sa-mi fac temele...Acum am teme. Pana acum n-am avut, dar acum am homework. Dar am observat ca este intr-adevar o metoda foarte eficienta de studiu si foarte practica pentru examen. Nu mai fuşăresc cartea c-o saptamana inainte de nu mai stiu pe unde sunt, studiez ritmat...Proful asta e chiar bun. Lucra la TD.
...Dar am fost la Toronto Raptors cu Boston Celtics, ca explicatie foto pentru pozele de mai jos. Sunt super pasionata! Cand am ajuns acolo nu stiam exact cine cu cine joaca sau daca joaca cineva, eram cam pe nicaieri, dar Bobescu a castigat iar la tombola de la munca bilete la basket si-am zis de data asta ia sa ma duc si eu cu el. A mai castigat si la baseball si tot asa. Firma lui are loja la Air Canada Centre si le da bilete moca sa mearga la meciuri din astea. Dar chiar asa planta cum am fost eu, tot mi-a placut. De fapt, n-a fost un meci de sport plictisitor, a fost un mega show mai degraba. Dansau majoretele ca-n filmele americane, puneau muzica de-ti venea sa dansezi si tu, si basket-ul de NBA mi s-a parut un sport foarte usor avand in vedere ca nu mi-a fost greu sa-mi dau seama care sunt raptorii si care cos tre sa-l urmaresc. Atmosfera mi-a placut, nu-i ca la televizor, toata lumea se bucura, scandau cu totii, incercau sa prinda perechea de sosete pe care o aruncau unii din tribuna, sau ce erau alea, prosoape, tot felul de chestii din astea. Eu n-am prins nimic, eu nu m-am prins in primul rand, dar chiar si asa, pana la nasul meu cu greu ar fi ajuns ceva, ca noi eram sus ca VIP-urile la loja. Loja aia arata ca un apartament. Puteai sa-ti faci si de mancare daca iti era foame. Aveau aragaz, masina de spalat etc. M-am integrat si eu in atmosfera, am inceput si eu sa ma bucur si sa scandez, dupa cateva beri si o galeata de popcorn. Inainte de a intra la meci, ne-am cumparat si hot dog. Hot hot dog, ca mie, care mananc ardei iute gol, au inceput sa-mi dea lacrimile. Imi stingeam focul din gura cu Molson ca altfel urlam pe-acolo de credeau oamenii c-au pierdut raptorii inainte de-a incepe meciul si plang de necaz. Dar uite asa am zis ca mi-am nenorocit, Doamne fere, si geaca mea Canada Goose! A cazut pe ea niste spuma de bere de-a doua zi cand am vazut n-am mai fost om toata ziua. Imi stricase tot cheful de cu seara. Eu ma inchin la geaca mea ca la Dumnezeu. E singura haina pe care mi-o pun regulat la cuier, fara sa strige Bobescu la mine. In rest...dar sa trecem peste. Am curatat-o foarte usor punand-o sub un jet de apa rece, ca geaca e impermeabila, prin urmare nici spuma n-a patruns-o...Canada (Goose) is the best (coat) in the world! Hai, lasa, nu va mai ofticati asa!

miercuri, 20 ianuarie 2016

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Saptamana aceasta m-am simtit ca dupa o vacanta. Am incheiat-o apologetic cu o extrapizza, cum facem de altfel in toate serile noastre de vineri, in loc de Amin. Nu stiu ce m-a apucat, dar, ca o bautura carbogazoasa, am fost plina de energie saptamana acesta. Nu pricep de ce, ca nu-i ca si cum as fi luat examenul sa am vreun motiv de bucurie, bine, ce-i drept, nici supararea nu m-a tinut prea mult. Apoi, la job am avut de lucru cat pentru trei ca mine. Sau poate tocmai de aceea. Eu cand ma obosesc sunt mai odihnita. Am reinceput si scoala. Nici n-am simtit joi cand au trecut cele trei ore de curs. Am un profesor indian, destul de priceput din ce imi pare. E mai teatral asa, si ma face sa ma comport ca un elev silitor. Am luat notite si am rezolvat cu pixul meu erasable (I love erasable pens) toate problemele pe care mi le-a dat in clasa. Tin sa invat bine la materia aceasta, Managerial Accounting, pentru ca eu lucrez intr-o firma de productie si vreau sa ma specializez pe contabilitatea pentru manufacturing companies, nu stiu daca am mai zis. Este o contabilitate foarte complexa, poate cea mai complexa, care ma fascineaza. Fusesem acum ceva vreme la niste amici acasa si chiar ajunsesem sa le spun ca pe mine ma pasioneaza fabricile. Poate credeau ca fac misto, dar nu, eu vorbeam foarte, foarte serios. Imi place sa vad de unde vine materia prima, in ce si cum se trasforma, all the supply chain, apoi prin cate maini dibace trece inventarul pana devine un produs finit si, intr-un final, un bun al cuiva. Departamentul de contabilitate al unei fabrici e ca un filtru de securitate. Nimic nu intra si nimic nu iese fara ca intai sa treaca pe la noi. Chiar zilele trecute ii spusesem sefei mele ca noi stim tot ce misca in firma. Iar la scoala ma duc ca sa aflu ce nu misca ;)
Intre timp, m-am hotarat sa fac si mai mult sport. Azi am fost la sala. Asa-i, am fost. Am tras de timp. Asta e un aparat la care lucrezi cand te hotarasti sa te duci la sala, dar nu iei la tine acte ca sa si intri (this is so me)...Dar nu mi-a parut rau in definitiv ca am stat 2 ore dupa Bobescu, pentru ca am citit din The Wisdom of No Escape, caci eu cum mai zisesem incep sa ma buddhesc. Acum caut sa subliniez prin carti ceea ce mi s-a nazarit mie pe cai naturale. Vreau sa ma pun si pe meditat. Acum sunt in cautare de diferite pozitii. Cum sa stai in cap pe ganduri.

luni, 11 ianuarie 2016

Deci eu tocmai am picat examenul de soferi a treia oara. Trebuie sa semnalizez si de data asta ca sa vada toata lumea ce pericol sunt. L-am dat in Toronto de data aceasta, la centrul de la Lawrence si traseul, contrar a ceea ce zice lumea, mi s-a parut mult mai usor decat la Oshawa. Practice am facut destul in ultima vreme si de data aceasta l-as fi trecut, daca n-as fi bagat-o pe maneca cu parcarea cu spatele pe care pur si simplu nu pot s-o fac. Nu-mi iese nici de-a dracu' s-o ia. Stiu tehnica, dar daca manevra nu-mi iese din prima nu sunt in stare sa ajustez masina pentru ca undeva in creierasul meu mic ca un blind spot nu se face legatura intre directia volanului si directia unde fundul masinii mele trebuie sa se duca. Parca ma scarpin cu stanga-n dreapta. Parallel parking fac la milimetru, dar cu spatele, numai pe langa. Stiam ca daca ma va pune s-o fac, n-o voi face, si am avut dreptate, si ghinion pe de-asupra. Faptul ca la final, in loc sa bag masina pe centru intre linii, am pus-o pe centrul liniei, a facut-o pe examinatoare, o tipa foarte draguta de altfel, sa nu mai treaca cu vederea faptul ca la inceput, chiar la 3 minute dupa ce am plecat de la centru, am calcat pe-o baba, am glumit, nu am cedat trecerea unuia care ar fi oprit inaintea mea la un stop all way, ceea ce ea a considerat "Dangerous Action". Asa si e. Asta a fost tot. Asa mi-a zis. Mi-a dat frumos mana si mi-a zis ca i-a parut bine ca m-a cunoscut. Eu am fost mai indiferenta ca am cunoscut-o. N-am avut nicio reactie cand am auzit unfortunately...fuck off, pentru ca acum nu mai am nicio emotie, nici inainte, nici in timpul, nici dupa examen. E normal, vine cu experienta. Partea buna in toata povestea aceasta, pentru ca exista si o parte buna, este ca de data acesta am mers cu masina mea. Bobi a fost foarte incantat ca i-am adus inapoi masina intreaga. Restul n-a mai contat. 

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Cand s-a facut ieri 5 aproape ca am spart usa. Chiar daca am realizat tarziu ca-i vineri ca la cat sunt de ametita cu sfarsitul asta de an am si uitat sirul zilelor. Am numai hartii pe birou, toti vor cate ceva de la mine, emailul meu zici ca-i poligon de tragere...Si mai am si altele gramada pe cap...Bobi a ajuns inaintea mea si a facut niste pireu din cartofi dulci, ca au fost dulci e singura varietate in meniul lui piece de resistance, dar e de la Ardeal si-a fost hranit cu pireu de cartofi ca noi la Moldavish cu nimic am vrut sa zic, dar m-am abtinut. Mi-a pus in farfurie si un cârnaţ pe care l-am halit imediat, dupa care am halit jumatate si din cârnaţul lui, cum suna asta, si tocmai cand se pregatea sa bea si el o bere, o si desfacuse, m-a intrebat daca nu vreau sa ne ducem la film. La The Revenant. Si i-am zis ca vreau. Mai era juma de ora si incepea, asa ca m-am imbracat inapoi cu ce tocmai ma dezbracasem si hai repede, ca era film fara locuri! Nu l-as fi ratat pentru nimic in lume pentru ca eu sunt fanul # 1 al lui Leonardo DiCaprio, si asta de cand eram mica si nu stiam inca ce actor mare va deveni. Ultimul film la care ne-am dus recent a fost Star Wars, un rahat de film, pe care mi-a fost ciuda ca am dat banii mai mult decat pe oricare alt film prost pana acum. Poate n-a fost el chiar atat de prost, dar la cata publicitate a avut, l-a facut de-a dreptul imbecil. Ce nu mi-a placut in mod special la Star Wars e ca nu m-a implicat emotional in niciun fel. A fost extrem de frigid. Noroc ca am fost la UltraAVX de s-a mai miscat scaunul cu mine, desi un film bun n-are nevoie de UltraAVX ca sa ma miste. Cum a fost ieri The Revenant. Atat de tare mi-a placut ca-mi vine sa ma mai duc o data si-n seara asta. Ca trebuie neaparat sa-l vezi la cinema, in sala cu cel mai mare ecran, ca desi nu e 3D si nici efecte speciale nu are, vizual niciun efect special n-a reusit pana acum sa ma seduca mai tare. Niciodata. Natura e personaj principal in filmul acesta. E atat de genial ilustrata incat da toata maretia peliculei. Si asta asa, ca pentru voi, e filmat aproape integral in Alberta si British Columbia. E un fel de Discover Canada...Chiar si pentru cei care traiesc in Canada. Niste peisaje care iti taie rasuflarea. La propriu, pentru ca n-am mai fost niciodata la un film in care tacerea din sala sa fie atat de adanca incat sa auzi doar suflarea vantului de dincolo de ecran cum iti intra efectiv in oase. M-am lipit de scaunul ala de atatea ori ca de aia am si zis ca nu-i nevoie de artificii sofisticate ca sa devii parte din experienta si aventura cinematografica...
...Era remarcabil contrastul intre frumusetea absoluta a naturii si ostilitatea ei in acelasi timp...Evident privita din perspectiva omului si a nevoilor sale. Dar nu vreau sa zic nimic mai mult despre plot, nu ca sa nu spoiluiesc, dar filmul nu-i despre plot. Poti citi cartea, ceva cu supravietuirea, based on true facts, mi-a placut o replica "As long as you can grab a breath, you fight", desi poate mi-ar fi placut sa-i aud vocea lui Leonardo DiCaprio mai mult, ceva cu macelul pieilor rosii, dar astea sunt in plan secundar, caci la filmul acesta te duci ca sa vezi Natura in rolul principal. Give Nature the Oscar. Or at least Leo!!! 

joi, 7 ianuarie 2016

Bobi se roaga sa se termine iarna ca sa scape de canicula (!!!). La noi in casa iar is 100 de grade. Baga Maxim ca-n cuptor, de ni s-a inrosit blocul. Zici ca vrea sa-l lanseze in Cosmos. Serios, acum vreo doua zile ne ardeau talpile in dormitor. Trecea caldura de la tevile lui Maxim prin podea. Bobi saracu' e grav rau. Zici ca-i focar de locomotiva la ce aburi scoate. E rau de caldura cum is eu de frig. A si racit cobza de la caldura asta. Ca deschide geamurile, sa se racoreasca in toiul iernii, si uite asa raceste de tot. Eu n-am probleme de genul acesta. Eu sunt normala. Nu transpir niciodata, nu mi-e cald niciodata (suficient), nu-mi doresc sa se termine iarna!
Pentru mine anul a inceput ca un maraton, asa imi place mie sa zic, ca in realitate ma fugaresc cainii de anul trecut. Boy, din toate partile. Nu mai merge cu cuţu-cuţu, ca-s morti de foame. Daca nu le dau acu de mancare, o sa ma haleasca pe mine...

duminică, 3 ianuarie 2016

Stii sfatul ala salvator, ca trebuie sa vezi partea plina a paharului...sau a sticlei pe care am uitat-o eu aseara in masina...Nu ca afara-i un frig de ne-o inghetat si uleiul, ci ca uleiul e cu adevarat extravirgin ;)
Gata, pregatiti pentru noul an? Tocmai veneam de la oras acum si am auzit in masina o reclama la radio ca o rezolutie buna de brand new year e sa te tii de rezolutii pana la sfarsitul anului. Buna asta. Ca tocmai ma intrebase Liviu ce rezolutii am si nu mi-a fost greu sa i le zic ca eu le-am reportat de anul trecut. Sa slabesc e rezolutia mea si dupa cum vedeti si in poza, dupa dezmatul de Sarbatori, am trecut la dieta spartana. Am fost la Symposium, un restaurant cu specific greco-roman cred. Toronto, v-am mai zis e un oras cu exces de zei in ceea ce priveste politeismul gastronomic. Nu numai ca gasesti culturi culinare din toate lumile, dar si din toate timpurile. Aveau la Symposium ramuri de dafin pe pereti si tot felul de reproduceri ale celebrelor tablouri precum Nasterea Afroditei din spuma marii sau capodopera lui Rafael, Scoala din Atena, si mai ales, Cibi condimentum est fames, caci a fost o deosebita ocazie sa ne potolim si foamea in materie de arta.
Ad multos annos!

vineri, 1 ianuarie 2016

#LMA2016

Ieri a fost o zi normala, nimic deosebit, cum de altfel si e in tavalugul zilelor, dar mai ales cand ma gandesc ca pana pe la pranz am lucrat, si-apoi am fost de-am petrecut intr-un restaurant din downtown, ceea ce noi facem saptamana de saptamana cu prietenii nostri dragi si buni. Cum am lucrat pana la crapatul Revelionului, ca nu stiu cum s-a intamplat, dar anul asta, firma nu s-a mai inchis ca-n anii din urma, am fost numai pe fuga de n-am avut timp sa intru in spiritul de Anul Nou. Dupa ce-am terminat ieri cu lucrul, unde in culmea extazului am fost si mai busy decat simteam vreo nevoie, am intrat in drum pana la Zara sa-mi iau o rochie de party, nu ca n-as fi avut prin dulapuri rochii pe care nu le-am purtat decat o data, poate nici macar, dar asta facea parte din cautarea spiritului. Am luat una ieftina si buuuuna, douaj de bacsi am dat pe ea ca mai aveau putin si le dadeau de pomana, scurta pana la cur, si pentru cateva momente am fost mai fericita si parca intr-adevar mi-a venit si mie simtul de New Year. Puteti vedea si-n poza ce pretty sunt. Aveau aia boarfele azvarlite ca la balamuc de nici nu stiai de care sa te prinzi...Dar nu ca asta ar fi atat de important in relatarea pe care voi, cu sufletul la gura o asteptati de zile intregi de-ati dezvoltat ticuri nervoase in buricul degetelor de la atatea clickuri in gol...Am fost cu sufletul in Romania cand s-a impiedicat trecand parleazul in noul an, atat cat mi-a permis degetul sa scrolez ecranul telefonului pe pagina de facebook, si-am trait acele momente parca rupta de realitate. Lumea petrecea pe-acolo, sau cel putin asta voiau ei sa arate in pozele lor cu pahare ciocnitoare, sau ciobitoare ca ma zgariau pe nervi, caci eu eram in metrou, dupa cum ziceam veneam de la munca, intr-o atmosfera neprimitoare, de homeless as putea zice, si-atunci am realizat ce bullshit e munca, si cum iti taie toate poftele. Dar am ajuns acasa si parca de ciuda mi-am pus in pahar niste bere care nu stiu cum se cheama, dar cica e facuta la manastire, am dat drumul la muzica si m-am imbracat frumos cu rochia mea de douaj de bacsi, asteptand si lumea sa fie gata si Uber sa vie sa ne ia. Putin, putin, parca intram si eu in spiritul Anului Nou, si am intrat de tot apoi, aproape ca am cazut in cap, cand am ajuns la restaurant, unde am infulecat trei feluri de mancare unul dupa altul, si-am inceput sa bem, mai ales ca mie mi-au dat o sticla de vin rosu din partea casei ca n-au mai avut pui si pentru mine la meniu. Sa nu intelegeti ca in loc de mancare mi-au dat sa beau, ci doar ca a fost dragut din partea lor sa nu mai aiba mancare si pentru mine si sa ma indestuleze asa pana la urma. Am inceput sa dansam, eu am spart ringul sau gheata cum s-ar zice, ca saream de una singura pana in tavan ca un balon cu heliu, dupa care sa vezi ca s-a umplut scena de baloane, ceea ce intr-un fel mi-a parut rau ca le-am dat nas, ca unde la inceput era ringul numai pentru mine, dupa nu mai incapeam de ele. Se spargeau baloanele in figuri. Pe Bobi, in cravata lui rosie, l-au intrebat unii daca e businessman si-l trageau femeile cu scaunul, sa-l ia acasa. Dar a fost fain, o atmosfera de club, dupa care nu pot sa zic ca ma mai dau pe spate, dar aseara m-am dat. Cred ca de la beutura aia, am reusit sa ragusesc putin si sa-mi umflu gambele de n-am putut sa ma dau jos din pat decat la 11 azi, de-am zis ca s-a dat si ceasul inainte. Nu stiu ce-au pus in ea...Sorry, dar nu mi-a placut niciodata prima zi a anului, parca-i totul still, ca o mahmureala, o stare de suparare ca s-au terminat sarbatorile. Cred ca asa arata prima zi dupa ce murim. Si-acum c-am mai murit o data, hai sa ne traim din nou! #LMA2016!