Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 29 noiembrie 2015

Un croissant cu unt in fiecare dimineata, o carte faina inainte de somn, un pad thai delicios cu islamic curry, ciocolata, Toronto, si mai nou, Canada Goose...Viata asta-i tare faina cand stii precis ce vrei de la ea. Le aveam pe toate de placeri si savori personale, dar am adaugat acum la colectie si draga mea haina de iarna care mie mi-a schimbat viata. Fara a folosi cuvinte imprecise si exagerate, chiar asta a facut pentru ca eu de cand ma stiu am suferit ca dracu de frig si n-am crezut niciodata ca as avea vreo scapare. Am inceput sa dezvolt sentimente indecente fata de ea. Mi se trage de la spiritul coiotului. My new buddy. Cum altii traiesc spiritul lui Mos Craciun cand vor ei, eu il traiesc pe-al lui Wile E Coyote. Avea dreptate unul cand zicea ca-i ca un pet. Serios, cand ii mangai blana, ma gandesc la el cu caldura. Muuulta caldura...Initial, nu m-am simtit foarte confortabil la gandul ca port o coada de caine salbatic la spate, ma speriasem putin. Daca ma musca?! Dar nu, sentimentul e transcedental. Suntem buddy-buddy. Oricum, ca sa se inteleaga si mai bine, in seara asta am luat la pas zona Don Mills in cautare de-un loc de beut. La pas, adica prin frig, chiar ger deja, pentru ca sambata seara fiind, asa ceva nu se gaseste decat daca intri cu miloaga din loc in loc sau cu cine stie ce noroc. Mai fratilor, dardaiau unii si altii pe langa mine, de n-ai vazut, cautau sa se aciuieze prin magazine sa se desclesteze, nu ca n-as fi stiut candva cum e, dar acum nu mai stiu, aflu cu mirare de la ei. Ca eu si my Wile E Coyote keep calm and drink on, ca-n poza de mai sus...

vineri, 27 noiembrie 2015

Vedeti coperta cartii de mai jos, aia cu moartea pasiunii, am terminat-o cu ea, nu am terminat-o de citit, ci cu ea de tot, I need a garbage bin around, ca o carte mai imbecila ca asta cu greu mai gasesc in memoria mea de cititor. De cititor de literatura, nu gunoaie cu pretentii literare. Citeam si ma umpleam de nervi. Dar nu subiectul ii e buba, desi...ci scriitura. E falsa, n-are suflet. Si foarte proasta. Cerul era ca o supa. What the fuck is this shit? Cu simtul meu acut al limbii, n-am putut-o inghiti, imi venea s-o scuip. Ca s-o salvez, m-am gandit ca o fi doar traducerea, ca are si multe review-uri bune, dar acum nici nu ma mai intereseaza sa aflu. Las-o sa-mi ramana in minte asa, ca una dintre cele mai imbecile carti de pe raftul memoriei, unde inca ma incomodeaza. M-am enervat destul. Nu-mi place sa-mi pierd vremea cu carti de retarzi mintal.
Dar citesc acum una care m-a facut sa trec peste paguba dinainte. Se numeste Wave si e scrisa de Sonali Deraniyagala. Am cules-o, ca pe o floare, dintr-o lista de 30 must-read books. Este la categoria grea, dar si la memorii, este jurnalul unei supravietuitoare. A tsunami-ului din Sri Lanka, din 2004. Nu este o carte despre tsunami, ci despre noi, cei umiliti de natura. Am inteles din cartea asta, asa cum n-am inteles din altele, ca nu tot timpul poti trece eroic peste orice, poate niciodata, dar cu atat mai putin dupa ce te-a biciuit natura pana a scos sufletul din tine. Femeii i-au murit toti deodata, inghititi hapsan de valul ucigas. Toti. Sot, copii, parinti. Totul. Cum te poti vindeca vreodata dupa asa ceva? Nu te poti. Natura poate. How dare you heal?, o intreba ea cand a ajuns prima data inapoi, acolo unde incepusera sa iasa flori deja printre ruinele peste care trecuse la un moment dat marea. De la soc, disperare, nebunie, negare, (ne)acceptare si inapoi, cartea e scrisa cu o finete scriitoriceasca de mare clasic. Te umpli de cuvinte si devii Sonali...Nu cred ca am cum s-o mai uit, ramane in minte...Caci atunci cand uitarea salvatoare e imposibila, memoria e de fapt cea care mantuie...

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Iote ce mi-am cumpărat!!! My new Rolls-Royce având în vedere că nu conduc!!! Dar asta e pe bune, nu ca aia de anul trecut când m-au ţepit chinezii, şi eu pe ei. 
De-acum sunt şi eu o Canada Goose ca atâtea Canada Geese zburătoare prin Toronto! Aşa-mi place că la noapte cred că mă culc în ea! Direct în parc! Cu geaca asta sunt ca o gâscă plecată în ţările calde. Să mă anunţaţi când pot să mă întorc!

duminică, 15 noiembrie 2015

Am ajuns aseara la Nathan Square dupa ce am luat-o la pas pe langa CN Tower intr-o plimbare sa ne asezam burtile pline cu bere ca am iesit iar la The 3 Brewers. Era plin de lume vesela, ca intr-o viata fara atentat, noroc c-am facut rezervare dinainte ca altfel nu mai apucam. Am stat aproape de semineu, am baut cate un pitch, am mancat un cassoulet, si-am plecat apoi spre centru ca voiam sa fac niste poze la simbolurile orasului, indoliate in culorile Frantei. Asa cum ziceam si mai jos, ce pot eu sa fac mai mult? Nici nu mi-am propus. "Rapiditatea" cu care o tragedie a venit una peste alta, doar pentru ca presa le-a prezentat asa, tragediile de fapt se intampla mult mai rapid, usurinta cu care o poza de profil a fost schimbata irational cu cealalta, eu inca nu i-am uitat pe oamenii din Colectiv, la nivel afectiv pentru mine n-a existat inainte si dupa, m-a aruncat asa intr-un soi de consternare, din care am luat urmatoarea decizie, sa-i zicem ca o schimbare temporara a pozei de profil: eu nu voi mai citi stirile, sau mai precis, nu voi mai lua parte la spectacolul lor cu marionete. Voi mai citi prognoza pe azi si hai, poate cea pe termen lung, ca ma intereseaza de Craciun. S-ar putea crede ca vreau sa-mi supun mintea ingustimii, ca nu poti trai asa, fara sa stii ce se intampla pe lume si in jurul tau, ba dimpotriva, caci oricum nu aflu, nu asa, asa o sa ii deschid, de fapt, orizonturile ca sa aflu astfel ce se mai intampla si cu mine. Daca mi-o bombardez la foc automat cu tot felul de stiri, cu care n-am nicio legatura, alta decat neputinta, nu-mi sunt altceva decat, ramanand in tema, un terorist al mintii. Pentru ca eu am constatat ca citind toate nebuniile astea pe internet, ma conectez direct la nebunie, parca sunt un USB, si incep sa fiu si eu nebuna. Parca e un game. Push the Start button si incepe spectacolul, fiecare sa-si dea cu parerea, unul mai prost ca altul. Pareri despre stiri, stiri despre pareri. Pana cand se schimba capul de afis si-apoi iar de la capat ad nauseam. Pe langa faptul ca imi creeaza o falsa impresie despre lume, una deprimanta, descurajanta si infricosatoare, caci capurile de ziar nu prezinta realitatea in toate tonurile ei, ci selectiv doar pe cele care fac rating, si cine face un rating mai mare daca nu moartea, moartea e super VIP, in chiloti, fara chiloti, in toate pozitiile ei indecente, asta pare ca-i tot ce ne intereseaza. Pe langa acest fapt cum spuneam, imi si devoreaza timpul in detrimentul treburilor mele, care nu stiu zau, de cand au devenit secundare? De cand spectacolul acesta dizgratios al lumii e mai plin de interes decat cartile pe care le am eu in biblioteca de citit, decat o piesa de teatru la care as putea iesi in liniste, un concert in aer liber, si tot ce am eu de trait in viata mea de zi cu zi, atat cat o mai am. Some day, we all die, Snoopy! True, but on all the other days, we will not. Voi fi unul dintre aia de traiesc pe alta lume, exact, in cea reala, a mea, nu in cea paralela, a altora. Nu trebuie nimeni sa imi dea dreptate, si nici sa se ia dupa mine, cu mine sau fara mine, spectacolul continua, atata doar ca eu nu mai am resurse sa-i platesc bilet. Asa ca mai bine stau acasa. Enjoy the show!

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Toronto e Paris
Am facut si noi o poza la centru ca...atata putem. Fara a fi cinica, si nici autoironica.

vineri, 13 noiembrie 2015

"Uite un mic adevar: Vei muri. As putea sa ma prezint cum se cuvine, dar nu este cu adevarat necesar. Ma veti cunoaste indeajuns de bine si cat de curand. Va rog fiti calmi in ciuda amenintarii precedente. Cateva alte mici adevaruri: Cateodata sosesc prea devreme. Ma grabesc si unii oameni se agata mai mult de viata decat era de asteptat". Moartea.

Nu stiu despre altii, dar mie mi-e frica de moartea asta de-mi face duhul pe el. Mor de frica de moarte. As muri de ciuda sa mor. Nu ca m-ar durea or something, dar prefer eternitatea asta care ma minte frumos pe-aici decat pe cea de dincolo. Trebuie sa-i fac vietii asteia o cinste, poate ne imbatam diseara, trebuie sa-i arat cumva ca o cinstesc, chiar daca uneori mai uit sa-i raspund la mesaje. Doamne, vorbesc numai in dodii, cred ca-s dusa rau cu pluta, dar m-am simtit foarte fragila in ultimele zile, o fragilitate care, culmea, parca mai tare m-a intarit!!!!

joi, 12 noiembrie 2015

Mi-am amintit de "moartea kilometrica". In Franta, moartea unui francez echivaleaza cu moartea a 3 est-europeni, a 9 sud-americani, a 11 oameni din Orientul Mijlociu si a 12 asiatici. Asta invatam eu in facultate despre proximitatea spatiala ca si criteriu de selectie a stirilor. Cu cat un eveniment are loc mai aproape din punct de vedere spatial cu atat valoarea de stire este mai mare pentru ca impactul psihologic si emotional cresc invers proportional cu distanta. Daca eram inca in facultate, ridicam mana si spuneam ca eu cunosc o exceptie.
Am citit atata zilele acestea, am vazut atatea, am facut chiar atatea!!! Nu ne-am putut unul abtine, daca nu de la scris sau manifestat cumva, macar de la un gand, si tot am fost acolo!!! Si daca s-a abtinut vreunul, tot n-a fost bine! Atata amatorism, atata stangacie, atata ridicol, dupa cat ne-a dus pe fiecare si mintea, si sufletul, si totusi Doamne fereste sa ajungem perfecti la astfel de momente!!!

marți, 10 noiembrie 2015

In seara asta am iesit sa celebram. Ne-am dus la Mr Greek pentru ca Mr Greek e pentru noi simbolul prosperitatii LOL. Acum cinci ani, la Mr Greek ne-am dus amandoi de mana, cu CV-ul in buzunar, sa ne angajam dishwasheri. Nu ne-au angajat c-am cerut amandoi acelasi post. "Do you wanna be a cook?", " No, a dishwasher ". " And you?" "The same". Cam pe-acolo eram si de-acolo am inceput totul...

luni, 9 noiembrie 2015

Se fac cinci ani de cand am aterizat in Canada. De fapt acum cred ca eram in avion. Daca m-ar fi intrebat pe-atunci careva unde ma vad peste un cincinal, nici n-as fi luat interviul, ca n-as fi stiut sa-i zic precis. Nu m-as fi gandit nicio secunda c-o sa ma strige azi oamenii pe-aici, "hey boss, what's up?" si eu o sa le raspund de sus, de la inaltimea acestui scaun de piele. No, mi s-a stricat azi calculatorul si m-au mutat provizoriu in cabina de lucru a sefului pe finante. Si asa am ajuns ciuca veseliei lor. Dar e bine, chiar si atat, cat imi mai permite pauza de masa sa zic, cred totusi ca cea mai mare infaptuire personala in tot timpul acesta a fost reorientarea si convertirea mea profesionala. Nimic nu cred ca a fost mai important. Pe restul le aveam ;).

duminică, 8 noiembrie 2015

Am fost ieri doar un pumn de oameni, nu mai multi. Nu stiu de ce au mers ceilalti, dar eu am mers ca sa-mi plang mortii si sa le-aprind o candela. Pentru ca saptamana acesta parca n-am avut pe nimeni la priveghi si m-am simtit mai singura si mai departe ca oricand. As fi vrut sa fiu si eu in Romania cu toti cei care s-au asezat in genunchi la capataiul mortilor nostri. La munca, auzisera cativa de tragedia noastra, dar nu era si tragedia lor, iar tacerea lor mi-a zguduit pamantul. Am incercat sa le povestesc unora, sa-i vad si pe ei cum sufera, dar nu am reusit. Indiferenta lor, de care nu-i condamn, caci poate nici eu n-am suferit atat pentru mortii lor, mi-a pus un nod in gat si am inteles o data pentru totdeauna ca sufletul meu e inca acolo. Ca drama romanilor e si drama mea. Noi am plecat la capatul lumii, iar unii dintre noi au plecat cu totul, caci am intalnit si romani care nu stiau ca unii de-ai nostri au murit. Sunt fericiti aici si nu le mai trebuie nimic. Si eu sunt fericita aici, asa am crezut, sau nu asa cum am crezut, caci inca imi sta pe suflet cat de departe m-am simtit zilele acestea de ei si cat de aproape de-ai nostri...Indiferenta lor nu m-a revoltat, atat doar ca m-a facut sa inteleg ca, asa cum bine remarcau cei care au realizat banderola de doliu de mai jos, asasinii huliti acum pe strazi nu au ucis doar oamenii din #Colectiv, ci au macelarit si sufletul a milioane de romani, iar unul dintre ele este al meu. Dar, pe bune acum, cand si justitia aia divina e incompetenta, ce pretentie sa mai am eu de la cea a noastra?...

joi, 5 noiembrie 2015

The new Government of Canada

Minister of Health is a doctor.
Minister of Transport is an astronaut.
Minister of National Defence is a Sikh Veteran.
Minister of Youth is under the age of 45.
Minister of Agriculture and Agri-Food is a former farmer.
Minister of Public Safety and Emergency Preparedness was a Scout.
Minister of Innovation, Science and Economic Development was a financial analyst.
Minister of Finance is a successful businessman.
Minister of Justice was a crown prosecutor and is a First Nations leader.
Minister of Sport, and Persons with Disabilities is a visually impaired Paralympian.
Minister of Fisheries and Oceans, and Canadian Coastguard is Inuit.
Minister of Science is a medical geographer with a PhD.

New titles include
Immigration, Citizenship and REFUGEES.
Environment and CLIMATE CHANGE.
There are scientists in the cabinet, and it is made up of 50% women.

Cine nu are un Trudeau, sa-l imprumute!!!

miercuri, 4 noiembrie 2015

Sambata, in fata Consulatului General al Romaniei la Toronto, romanii se vor strange sa aprinda o lumanare pentru sufletul celor care si-au pierdut viata in tragedia de la Colectiv.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
Condoleante familiilor indurerate!

luni, 2 noiembrie 2015

Faptul ca viata pentru noi toti ceilalti continua si ca moartea lor va fi uitata, caci traim cu pacatul uitarii, este cursul ingrat, dar firesc, al conditiei noastre, croite parca, precum Kundera spunea, in laboratorul unui mester (de) nepriceput. Am urmarit in ultimele zile reactiile oamenilor la tragedia care s-a intamplat, pana la urma o tragedie a tuturor. Macar prin lectia dura pe care ne-a dat-o, cu siguranta ne-a marcat pe toti, din pacate cu sacrificiul unor vieti nevinovate. Evenimentul are o incarcatura emotionala greu de cuprins in cuvinte, caci se scrie in interior, de aceea am fost si eu alaturi, atat cat doar emotiile ne-au permis, de cei care s-au solidarizat in durere. Caci toti vorbim acum despre solidaritate. Dar, trebuie sa intelegem ca solidaritatea inseamna mult mai mult decat atat. In cazul de fata inseamna preventie. Doar asa ne ajutam unii pe altii, nu atunci cand nu mai avem pe nimeni de ajutat. Caci noi nu-i mai putem ajuta cu nimic pe cei care au murit, dar ei ne-au ajutat pe cei care inca mai avem de trait. RIP.

duminică, 1 noiembrie 2015

Am fost in seara acesta la teatru si normal ca m-am maimuţărit si eu pe-acolo, macar sa fac spectacolul mai interesant. Daca va intereseaza sa-l vedeti pe Sherlock Holmes in act(iune), o sa va povestesc cu detaliu la cronica, dar nu acum, acesta este doar un teaser, ci dupa ce m-o scapa Dumnezau cu mila si de examenul de maine!
OMG cata cretinii!!! Am intrat acum intr-un magazin si canta All I wish for Christmaaas is youuuu. Am platit si le-am zis Merry Christmas!!! Mi-au si raspuns Same to you. F$$$-v-ar Stalin!!!