Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 4 octombrie 2015

Am bagat ieri ca migul, cum se zice. M-am apucat pe la pranz, dar nu ma puteam concentra, ma distrau ba tableta, ba frigiderul, dar mi-am facut o cafea foarte tare, am un Keurig din ala de pot sa-i setez densitatea, si am facut-o ca pe esspresso. Parca am baut diesel ca nu mi-am mai oprit motoarele apoi pana spre noapte. N-am ajuns cu ele chiar la zi, dar mai e si azi si chiar daca nu termin, nu-i vreun bai, important era sa nu ma mai stiu cu ele adunate pe cap, ca incepuse iar sa mi se invarta smintit in toate partile. Mai ales acum de cand mi-am programat si traseul pentru carnet iar, ca am zis sa termin odata si cu ala pana la pastele cailor. Acum, sincer, nu ma mai duc cu entuziasm, parca nici nu-mi mai trebuie. Nu mai am nicio problema cu condusul, cel putin din punctul meu de vedere, dar eu s-ar putea sa n-am dreptate la materia asta, dar tot ma duc cu gandul ca ma pica inca o data. De condus pe-aici prin oras, il tot duc pe Bobi peste tot, vorba vine, ca de fapt el ma duce, asta e varianta cand pasagerul e mai ocupat decat soferul. Dar avand experienta testului trecut, ma duc de fapt sa-l testez eu pe domn inspector, sa vad ce defectiuni imi mai gaseste...
Apropo de asta, intrasem de curiozitate pe blogul fetei aleia de zicea ca s-a intors in Romania si scria acolo ca pe ea Canada a invatat-o sa piarda referindu-se si la examenele auto ratate si la niste interviuri neluate. Mie blogul mi-a placut, si chiar persoana din spatele lui, desi n-am cunoscut-o in viata mea dincolo de ce scrie. E foarte greu sa faci distinctia clara intre un blog de genul acesta si persoana care-l intretine, de aceea exista doar doua categorii de reactii la un blog personal. Iti place, si implicit, autorul, sau nu iti place. E un soi de chimie. Exact ca atunci cand te intalnesti cu omul ala intr-un context mai putin virtual...Bine, si mai sunt si cei care nu gasesc altceva mai bun de facut decat sa se bage in seama, dar ei nu intra in nicio categorie, sunt doar niste erori nefericite. Scria deci, pe langa faptul ca n-a gasit nicio motivatie sa cunoasca tara aceasta, ceea ce e in regula, e problema ei, ca a invatat-o de fapt sa piarda. Si pentru ca nu a luat niste interviuri, a picat examenul auto si nu stapanea limbile. Eu personal cred ca doar a interpretat altfel, cel putin altfel fata de cum am facut-o eu. De fapt, diferenta dintre mine si ea o da doar modul de raportare la aceleasi date, fara a sugera vreo secunda ca eu am dreptate si ea nu, ci doar ca fiecare avem drepatate in felul nostru, mai ales cand totul porneste de la motivatie. Nu poti sa pierzi o cursa inca de la start, mai ales ca am vazut ca si alearga. Daca mi-ar fi fost vreodata de fata, i-as fi spus chiar asta, dar lasand-o in pace, pentru ca sincer, in afara de a-mi da motiv de scris despre un subiect pe care l-am cunoscut si eu, nu ma intereseaza sa vorbesc despre ea, nu vad de ce orice ti se intampla in viata asta e musai sa capete conotatii din astea dramatice si degeaba filosofice, complicand-o astfel mai mult decat deja e. E foarte simplu de fapt. Daca nu stii limba, n-ai pierdut nimic, o inveti, daca n-ai luat interviul, hahaha, tu chiar vroiai sa-l iei, iar daca ai picat examenul auto, chiar ca n-ai pierdut nimic, il dai pana s-or plictisi aia de tine. Si eu am ratat interviuri, ba ce sa zici ca pe unul chiar l-am luat, si era bilingv, adica m-am mai si chinuit o gramada sa ma pregatesc, dar nu mi-a placut jobul si-am plecat pa dupa cateva zile, bocind ce-i drept, dar fara sa ma uit inapoi. Si eu am picat examenul auto, nici eu cand am venit in Canada nu stapaneam limba. Dar nu mi-a trecut niciodata prin cap ca ala era sfarsitul, cu toata deziluzia mea de moment si selfesteemul pe care nu-l mai gaseam pe nicaieri. Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca as fi pierdut ceva, cand acel ceva nici nu era al meu, atata vreme cat nu-l platisem inca. Cu atat mai putin mi-a trecut deci prin cap sa acuz si sa fac pe cineva vinovat pentru mine. Pentru ca atunci cand eu nu am luat interviul, altul l-a luat. Privind acum retrospectiv, ala n-a fost decat inceputul cursei. Prin urmare, nu aveam cum s-o declar pierduta inca de atunci. Pe principiul acesta poti sa declari pierdut orice lucru care nu ti s-a intamplat niciodata. Oricat de logic ar parea, e absurd sa gandesti asa. Eu, prin imprejurarile sortii, am fost invatata sa platesc pentru ca lucrurile sa mi se cuvina. E modul meu de a ma raporta la viata, de aceea de exemplu, ca spuneam si mai jos, e foarte greu sa ma faci pizmas pe lucruri care nu-mi apartin. Pentru ca nu-mi plac lucrurile altora. Nu atat incat sa le fur, pentru ca si invidia e tot un fel de furt. Le-am avut si eu pe-ale mele, dar nu eram trecuta prin multe, tocmai de aceea. In fine, ideea e ca, desi pornim de la aceleasi date, pe mine, dimpotriva, Canada nu m-a invatat sa pierd, ci doar sa nu castig o cursa fara s-o alerg mai intai, ceea ce e o mare diferenta...Hai ca asta v-a placut si voua. Am niste texte in mine, de-mi aplauda si urechile. In plus, de ce un om atat de banal, ca mine de exemplu, sa aiba mereu pretentia ca orice i se intampla sa fie cu lauri?...Mai ales, cand in realitate, nici n-alerg vreo cursa si nici la Formula 1 nu m-am inscris inca. Pentru ca inca nu mi-au dat astia carnetul, desi, contrazicand tot ce am scris mai sus, l-am platit deja de doua ori. Dar sa ascultam mai bine un imn de duminica, sa ne simtim cu totii mai castigatori.

PS: Florian Pittis ar fi implinit azi 72 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu