Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Alarma de incendiu din apartamentul in care locuiesc. 

Aseara m-am intors acasa cu un brat de prajituri. Dupa ce fusesem pe la mall sa mancam noodles, trecuseram in drum si pe la o cofetarie. Cand am intrat in casa, a deschis Bobi calculatorul in timp ce eu imi faceam de treaba cu dulciurile mele, ca nu stiam pe care sa o mananc prima data. Dar m-a intrebat asa pe un ton foarte ingrijorat, ma Fran, ce s-a intamplat in Bucuresti? tonul ii era atat de grav de fapt incat m-a si trecut un fior pe sira spinarii inca dinainte de a afla si eu ce anume. Am stat cred ca vreo doua ore apoi pe toate posturile tv pe care le puteam accesa online si ma uitam ca prostul, in tot timpul acesta incercand sa-mi imaginez muta prin ce-o fi trecut sarmanii oameni. Nu m-am mai atins de nicio prajitura. E prea trist si fara replica, alta decat tacerea de reculegere, si poate impropriu sa cauti vinovati tocmai acum, dar trebuie cautati pentru ca un drapel in berna nu-i va aduce inapoi pe cei morti, nimic nu-i va aduce, dar nici nu da vreo lectie practica pentru vreun viitor la fel, oricand probabil. Lasand la o parte faptul ca eu n-am inteles cat poti sa fii de nebun ca sa te joci cu chibrituri inauntru unui spatiu inghesuit, problema acolo a fost una, simpla, de health and safety, si lipsa unei educatii in spiritul lui better safe than sorry. Acesta este unul dintre cele mai de interes lucruri pe care le-am auzit prima data cand am ajuns in Canada si cu care nu eram deloc obisnuita din tara: Safety first. Si de ce spun asta? Pentru ca atunci cand am ajuns aici am fost suprinsa sa vad ca fiecare apartament de bloc, fie el de rent sau condo, fiecare casa, orice cladire efectiv, indiferent de marime, este dotata cu sistem si plan de reactie in caz de incendiu. Alarma de incendiu din apartamentul in care stau reactioneaza si la o oala uitata pe foc. Nu de putine ori au venit pompierii, politia si paramedicii la bloc, exact din motivul acesta. O oala uitata pe foc. Nu suna nimeni la 911, 112 sau mai stiu eu ce alt numar de telefon, pompierii se autosesizeaza la doar cateva minute, chiar inainte ca multi dintre localnici sa-si dea seama de fapt ce se intampla. Pentru ca sistemul este direct conectat la firefighters. Ţiuie alarma de-ti ia mintile, si la orele 3 ale diminetii, si oamenii STIU ca trebuie sa iasa din case. De cele mai multe ori, vin intregi coloane de sirene degeaba, dar mai bine vin degeaba decat niciodata pentru ca in situatia de fata prea tarziu inseamna niciodata. Asa cum, in lipsa oricarei masuri de preventie, tragedia e de-ajuns sa se intample o singura data. Legile pentru siguranta populatiei sunt foarte stricte, iar sanctiunile sunt mai drastice si decat moartea in focul Iadului.
Apoi, in firma la care lucrez, in mai putin de doi ani ni s-a facut de doua ori instructaj de reactie si evacuare in caz de incendiu. Ca eu ma intrebam si aseara, daca s-ar intampla ceva similar aici intr-un cinema sau club, unde sa zicem ca m-as afla si eu, ca in fond se poate intampla oriunde si oricui, ce-as face ca sa ma salvez daca nu tot ce au facut oamenii aia care au murit aseara arsi de vii? Poate n-as sti, si nici n-as mai apuca sa ma gandesc daca stiu sa fac mare lucru, dar administratorii locatiei trebuie sa fie instruiti cu ce ar trebui sa faca ei ca sa ma ajute si pe mine. Exact ceea ce ni s-a explicat si noua la locul de munca, atunci cand ni s-a pus in vedere procedura de health and safety in caz de avarie: unde sunt emergency exit-urile, unde se afla extinctoarele, cum si cand sa ne folosim de ele. In conditiile in care tavanul oricum are fire sprinklere built-in. Nu demult, chiar inainte de inceperea unui curs al meu pe seara, s-a pornit alarma de incendiu la noi in scoala. Am fost cu totii evacuati din cladire, care pe terasa din spate, care in fata, dar eu nu stiu nici acum daca a fost incendiu, daca n-a fost, ce anume s-a intamplat de-a tiuit alarma aia mai bine de o ora jumatate, pana m-am decis eu sa plec acasa, ca nu stiam daca se va mai opri vreodata sau nu. Insa, sa stiu eu ce si de ce nu era deloc important, nu pe moment, important era doar sa urmez intocmai instructiunile administratorilor de-a evacua incinta si atat. Dar discutiile acestea sunt mult prea avansate si, prin urmare, inutile pentru cazul de aseara. Pentru ca locatia respectiva, in primul rand, avea aviz de functionare in conditii de criminalitate.
Pentru cei care au murit e prea tarziu, nu ne ramane decat sa-i lasam sa se odihneasca in pace, dar cei responsabili, iar responsabil trebuie sa fie fiecare in parte caci logica "mie nu mi se poate intampla" n-a salvat niciodata pe nimeni de la moarte, trebuie sa se maturizeze, sa depaseasca o data pentru totdeauna starea de infantilitate si retard civic: cu focul nu te joci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu