Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 27 septembrie 2015

Pe mine ziaristii astia din Romania ma fac sa ma inchin, asa pacatoasa cum sunt eu. Am citit un articol in Adevarul ca o tipa a emigrat in Canada si dupa un an jumatate s-a intors in Romania. Asta-i tot, foarte interesant articolul. Scurt si la obiect. Iata-l aici. Deci eu nu zic nimic de fata asta ca n-o cunosc si nici n-am de gand, dar in ziaristica asta exista o chestie foarte importanta de care scribeţii astia n-au auzit. Asa-numitul concept al lui newsworthiness. Ce-i da unui fapt valoare de stire? Pai in cazul de fata nimic. Daca fata se intorcea dupa un an si jumatate si lansa din Romania rachete pe Luna, mi se parea corect sa-i dea faptului acoperire nationala si sa umple pagina cu patos patriotic, dar n-am citit, asa sasiu si pe diagonala, ca nu mi-am pierdut vremea, cum ca ar fi revenit cu vreun plan maret, ci doar ca s-a intors pe principiul c-a plecat ca sa aiba de unde veni. Sau ca-i placeau Carpatii or something. Si mie. Asta pe de-o parte. Pe de alta, si de la lectia cu documentarea au chiulit scribeţii. Auzi, cica "a renuntat la viata indestulata in Canada", asa zice in titlu, dupa un an jumate. Daca s-ar fi informat temeinic, ar fi aflat cu usurinta ca la un an jumate doar ti se pare ca esti in Canada, in realitate esti pe nicaieri. Ce viata indestulata dupa un an jumate, poate destula, dar cu sensul ala englezesc de enough is enough. Eu cred ca de fapt e invers, dintr-un loc sau dintr-altul emigrezi atat de usor doar cand ai foarte putin de pierdut. Deci sa-i dam cezarului ce-i al cezarului. Adica fetei pace, iar ziaristilor una peste ochi.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Iata un articol ( vezi aici ) care listeaza 20 de lucruri pe care ar trebuie sa le stie unul care are de gand sa se mute in Toronto. Vezi si-acolo primul punct, si atat, eu cu asta ma duc acasa, nu sunt rasista, nici nu-i plac pe cei care sunt, si n-am fost nici inainte de a veni in Canada. Spuneam mai jos ca e, poate, si o chestiune de obisnuinta prin zona, dar in cazul meu n-a fost doar asta pentru ca n-am avut reflexe inumane fata de aparentele nimanui de cand ma stiu...Pana una-intr-alta, imi vad de treaba cu voluntariatul, e o chestie in care chiar vreau sa ma bag, cu atat mai mult cu cat sunt in cautare si de activitati diverse, care sa ma mai scoata din monotonia zilelor la fel. Acum sunt in stadiul in care am fost invitata la o sesiune de orientare la o casa de primire, apoi voi avea si interviu, mi-au cerut si referinte, adica e un demers serios, pe care vreau sa il iau in serios, cu atat mai mult cu cat mi s-a si pus in vedere treaba asta, la sensul ca odata decisa sa ma implic, va trebui sa o fac, la fel cum o fac la job. Evident pe un program prestabilit in functie de disponibilitatea mea si de nevoile lor. Sorry daca prin comentariile mele am lezat starea cuiva, dar m-am enervat si-mi mai ies si eu din fire. Ma rog, nu pana acolo incat sa-ti sparg fata, dar am si eu limitele mele. Cand Mowgli devine Mugly, cateodata imi plac si mie glumele mele proaste.
...Voiam sa ajung insa la punctul 8, la cel din lista articolului de mai sus ma refer in cazul in care v-ati ratacit, dar nu stau mult ca nu stiu ce sa ma mai fac cu timpul asta al meu...Traiul intr-un oras eminamente multicultural are numai avantaje, dupa cum tot tin eu sa va explic aici. Sa ai la dispozitie 6,000 de restaurante, cu specific worldwide, si sa nu-ti ajunga o viata de om sa le gusti pe toate, cum ar fi. Si numai prin aceasta gastro-diversitate ajungem noi sa ne concentram pe ceea ce ne aduna, si nu pe ceea ce ne separa. Mai ales cand pentru mine sunt si lacasuri de buna-dispozitie alaturi de prieteni. Am facut o socoteala rapida si am dedus ca am avea nevoie de peste un secol ca sa intram, numai in Toronto, macar in cate unul pe saptamana. Saptamana trecuta am fost cu amicii la sushi, pe Bloor, ca asa am vrut eu, acum sunt pe fuga, asa ca inchei, ca mergem la clam chowder, ca asa vor ei. Dar gusturile nu se discuta, se executa.

duminică, 20 septembrie 2015

M-am gandit sa ma duc sa voluntariez pentru refugiati, sunt acum in cautarea unui case de primire, si o sa va povestesc de la fata locului cat de periculosi sunt. Nu o sa-i primesc in casa asa cum in mod ciudat isi pun unii problema, o sa ma duc eu in casa lor, ca oi gasi pe-acolo niste copii cu care sa ma joc sau sa-i invat niste engleza, sa fac curat sau sa le fac o mancare, bine, la faza asta s-ar putea sa fiu eu periculoasa, sa nu-i otravesc. Nu dispun eu de cine stie ce timp, dar in weekend cateva ore, sau dupa job cand nu am cursuri, pot s-o fac. Am mai fost eu odata, demult, ca parca a trecut un veac de cand am aterizat in Canada, pe la YMCA, apoi pe la Greenpeace, dar atunci scopurile mele erau ingrate. Auzisem ca e de bine sa faci voluntariat ca sa-ti gasesti job prin Toronto, si ma bagasem si eu in seama, desi cu adevarat, pe-atunci nici eu nu stiam ce-i cu mine, ba cred ca mai degraba aveam eu nevoie de ajutor sa aflu pe ce lume am ajuns, decat ei. Acum, nu mai este asa, si cum diferenta dintre mine si ei e doar ca soarta a fost cu mine mai generoasa si doar de aia nu sunt acum in locul lor, o sa le ofer niste timp, ca numai atata am, atunci cand timpul inseamna de fapt tempus fugit, non autem memoria...
Doar in paranteza, ca mi-am adus aminte...cautand acum niste astfel de locatii, si probabil ca vor mai aparea pe masura ce refugiatii sirieni vor veni in Canada, imi aminteam de centrul ESL pe la care ma duceam cand am venit in Canada, o asociatie de negri etiopieni, dar care functiona oarecum si ca centru de ajutorare pentru ei, unde m-am imprietenit bine cu profesorul. Long story short, ca s-a intamplat demult, eu am plecat de-acolo, asociatia intre timp s-a desfiintat, timpul a trecut, dar nu ne-am uitat, caci intr-o zi, de data mai recenta, ma duceam eu inspre library, cand la un moment dat, imi apare in fata un negru bucuros cu mainile ridicate sa ma imbratiseze. Cum nu mi-am alocat gandirii mai mult de o fractiune de secunda, am inceput sa-l imbratisez si eu tare crezand pe bune ca-i fostul meu profesor de ESL, fiind singurul negru pe care cunoscunadu-l la un moment dat, nu-l mai vazusem demult. Ne-am bucurat sa ne revedem, ne-am facut si selfie in mijlocul strazii, si-am inceput sa ne derulam amintiri comune, cand la un moment dat eu mi-am dat seama ca il intrebam de Mandea si el imi raspundea de Tandea si viceversa, ca-n sketch-urile cu Dem Radulescu, Dumnezau sa-l ierte, de pe vremuri. In realitate, wrong number, doar ne confundasem putin, el pe mine, si eu pe el, dar acum ca-i am si poza in telefon, o sa ne tinem minte.
In fine, am iesit aseara cu prietenii in oras, ne-am dus la sushi ca-mi era mie pofta, si-am inceput sa-i bat si pe ei la cap cu refugiatii incercand sa-i trag cu toata forta de partea lor, si m-a intrebat Bobi daca si-atunci cand mananc bine, intr-un restaurant cu lumanarele aprinse, ma gandesc la ei. Ce-i drept, daca te gandesti bine e greu sa nu iti stea in gat. Da, stiu si eu ca traim intr-o lume de mare cacat de care mi-e si rusine si ciuda, si e clar ca daca il asteptam pe Dumnezeu sa faca vreodata ceva pentru noi, ne bazam pe cine nu trebuie. Iar daca nu-ti arde de situatia asta, e ca-n vorba aia, daca n-ai nimic bun de facut, mai bine taci din gura.

marți, 15 septembrie 2015

Ce natie de cretini sunt romanii astia, mi-e si scarba, ca niciodata. Nu mai stau acum sa-mi pierd vremea numarand exceptiile, daca nu te simti, te excluzi singur, dar citeam articole din ziarele romanesti despre criza refugiatilor si atata rasism nu mi-a fost dat sa cred ca exista la acest popor de imbecili. Intelegeam la modul cel mai serios sa se planga ca n-au unde sa-i cazeze, dar nu sa-i gazeze. N-am niciun control, altul decat dispretul radical, asupra alora care din lipsa de ocupatie isi zoiesc peste tot bulendrele lor nespalate atarnand comentarii de care n-are nimeni nicio nevoie, dar de pe contul meu de facebook ii elimin rand pe rand pe toti aia de-si lasa la vedere darele de viermi nazisti.

duminică, 13 septembrie 2015

O venit frigul si pe la noi. O ţâr cred ca mai tine si cad frunzele, daca n-o ninge inainte sa cada frunzele. Dar m-am pus la adapost, asa ca nu mai am grija de asta. Cand am fost in Romania, ca nu ma mai gat odata cu asta, am uitat sa zic ca mi-am luat caciula sa ma invidieze canadezii. Acum vreo doi ani, a primit Bobi de la frac'su o caciula de ciobanas, mie mi-o dat boanda, dar voiam si eu caciula, ca lui chiar i-o invidiau canadezii, si mi-am zis cand m-oi duce in Romania cu prima ocazie, caut sa-mi iau. Si ma gandeam ca o sa gasesc pe Transfagarasan, pe la cascarabetele alea de artizanat. Dar la amandoua Bâlele, negutatorii aia vindeau numai chinezarii, un lucru romanesc de calitate nu gaseai, si mai si costau de ca si cum le-ar fi facut cu mana lor. I-am intrebat de caciuli si-mi bagau niste fesuri in ochi cu-asa tupeu sa ma faca sa le si cumpar. Am fost foarte dezamagita ca profita de locatiile alea de ilustrata ca sa amageasca lumea. Apoi, pana la urma ramasese ca o sa caute cumnata-meu pe la Constanta si ne-o mai trimite una, ca de-acolo o luase si pe cealalata. Dar am gasit pana la urma la Fagaras, ca noi nimerisem chiar la zilele orasului si imprejmuisera cetatea o ceata de mestesugari. Unii, imbracati foarte medieval, lucrau fierul cat era cald sa faca trandafiri si alte ornamentatii, pentru vreo gradina ma gandeam eu ca-s bune, altii vindeu margele din oase, mi-am luat si eu cateva ca erau si fain pictate cu tempera, mi-am luat si o bratara simpatica din lemn, pe care de-atunci o port in fiecare zi. Erau acolo si tigani care vindeau cacaturi de-ale lor, dar nu-i baga nimeni in seama. Si-ntr-un colt l-am gasit si pe omul meu, tipul ala de roman asezat si de bun gust. Venise de la Targu-Neamt si vindea caciuli din astea de cautam eu de-atata vreme si papuci de casa. Din piele si blana naturala. Stiu, iubitorii de animale, mancatori de ca..rne, n-ar admite asa ceva, dar mie mi-e frig frate si-apoi interesul poarta si caciuli de oaie. Stiu, suna arhaic, dar nu arata asa, ca sunt de fapt lucrate cu dichis, in stil rusesc, si-s foarte fashioniste. Cum altii n-ar admite ca poarta caciuli in Canada, dar uita ca eu n-am fost in stare sa-mi iau carnetul si merg prin gerul lui ciule-nghetate cat ii iarna care-acus vine si nu se mai termina niciodata. Mi-am luat una cu ciucuri de vulpita si una de carlanel. Cand o ninge pe ea, poate oi incepe a behai. Acum, ca n-am gasit inca nimic cu ce sa le tratez, ma rog sa nu mi le mance moliile. Le-am agatat, sa stea aerisite, de-o parte si de alta a ghidonului de la bicicleta, pe care am zis c-o scot pe Kijiji, dar uite ca-i buna si de cuier...Nici nu vreau sa va zic cat am dat pe ele ca sa nu va fie ciuda, aia de vulpita m-a dus la 2 milioane jumate, dar aia de carlanel a fost ieftina ca braga de la Bucegi. Numai cinci sute de mii. Trebuie sa mentionez o aberatie monetara cu care m-am luptat eu cat am fost in tara. Cand am ajuns in Canada, acum vreo cinci toamne acus, eu converteam totul in lei si totu-mi parea foarte scump, prezumand ca pe-atunci aveam bani de convertit, ceea ce nu ar fi adevarat, ei, acum cand m-am dus inapoi, nu converteam leii in dolari cum ar fi fost de asteptat, ci leii de-acum in leii de-atunci, ca si cum inflatia n-ar fi trecut peste ei, si de aceea, totu-mi parea iar foarte scump...Si ca tot am adus vorba de Fagaras, sa zic ceva de Cetate. Eu fusesem pe acolo pe cand era cotropita de gunoaie si faceau toti nf-tii sex prin camerele ei secrete. Acum insa, cetatea e reabilitata si are muzeu deschis publicului. Prin Sala Tronului se plimba tantos primarul tocmai cand ne-am dus noi s-o vizitam si doamna insarcinata cu garnizoana mi-a zis ca ma pot aseza pe tron, dar sa plece intai principele ca sa nu ma vada...Se poate vizita si turnul care-a tinut de inchisoare pe vremea comunistilor, apoi contine mobilier si armuri specifice secolului al XV-lea. Arata foarte bine acum cetatea. E un obiectiv turistic veritabil pentru cei care trec prin zona, pacat ca-i strica vederea cupola a(i)urita a catedralei de neam prost de langa...

Cu oitele la pascut, ca sa-mi tie mie de cald la iarna ;)
...Pe masura ce-mi mai aduc aminte si cu indulgenta timpului disponibil, o sa mai pun cate-o poza memorabila de-atunci ca asta cu doua randuri mai la deal si-o sa mai bat campii cu oile la pascut, ca mai am cate ceva de povestit, doar ca de cand n-am mai intrat pe blog, eu am suferit si-o schimbare de caracter. Something is wrong with me, nu ca-i rau, ca-i de bine, dar nu inteleg ce se intampla. M-a apucat gospodareala de zici c-astept sarbatorile. Sunt mai nou gospodina iute ca o albina, dar adevarul e ca ma si saturasem sa am tot timpul impresia ca merg cu capul in jos, fiind toate cu curu'n sus. Vineri, dupa pauza de masa la munca, pe mine ma uitasera talentele pe un site cu preparate culinare. Cum toata vara n-am facut nimic, dintr-o combinatie de lipsa de timp cu abundenta de lene, mai nou, m-a apucat harnicia de zici ca-s un titirez. Mi-am cumparat ciolan afumat sa fac ciorba cu fasole, asa cum am mancat in Romania, ca uite c-a trecut timpul, dar papilele mele au o memeroie nesuferita, de ieri am facut si papanasi. I-am inecat in smantana si dulceata de visine, ca sa nu se vada cat de urati i-am scos din tigaie de fapt. Nu arata ei foarte apetisanti, dar i-am machiat bine, ca de gustosi, numai cuvinte de lauda am primit. Am facut opt, cate patru portii de fiecare. Eu am un barbat foarte hot si trebuie sa fac ceva pentru ca altfel n-o sa ma mai vada de nasul lui, asa ca m-am gandit astfel sa atarn niste kile pe el. Prietena mea pe care o imbratisam cu asa ardoare, mi-a zis ca, de cand nu l-a mai vazut, si uitase ca Bobescu arata intr-un mare fel. Acum, ca dau din casa cu oglinzi, cand stau si eu sa-mi ridic o spranceana, raman cu ea ridicata, ca ma da la o parte sa-si numere el firul de par care i-a mai cazut. Il preocupa foarte mult propria-i aratare, merge la sala, dar ca sa nu raman mai prejos am inceput si eu sa fac exercitii fizice de intarire a musculaturii...limbii. Nu, nu, serios, m-a chemat dentista la cabinet sa-mi arate cum sa-mi lucrez limba. Trebuie sa-i antrenez muschiul sa-mping cu ea in cerul gurii si nu in dinti ca sa mi-i cracanez iar, si fac niste exercitii de plescai ca un cal la trap, de aia zic ca poate o sa ma fac fit ca un cal. Asa ca de aici cred ca imi vine mie schimbarea de caracter. De cand port acest aparat dentar, am slabit doua kile, si umblu acum de bezmetica la trap pe toate site-urile culinare cu mare elan gospodaresc, ca mai nou mie mi-e foame tot timpul.

joi, 10 septembrie 2015

...Cand dragostea nu are bariere temporale...La revedere cu prietena mea draga din Bucuresti...Exceptand paporniţa mea de-un leu, poza e de milioane...Chiar daca a fost scurt, ca o prajitura dulce pe care-o gusti si ti-o ia apoi cineva din fata, raman sa-mi mai ling degetele din cand in cand cu acest perfect timing imortalizat de-un fotograf priceput, pana data viitoare, poate chiar la anu', imediat...

miercuri, 9 septembrie 2015

Chiar de-s afara calduri de ne sufocam pana si noi, gata, vacanta mare s-a terminat. Am reinceput scoala, zic acum cu bucurie, pana acuş cand m-o apuca iar plansul ca iarasi mi-i greu. Prima zi insa cu indulgenta, am fost salvata de "clopetel", ca s-a pornit alarma de incendiu, si ne-a fugarit acasa...Numai bine, c-asa am avut timp asta seara sa mai gospodaresc si prin ograda, ca pana acum, cu canicula asta, n-a fost usor sa stiu pe ce lume mai sunt...Uite-asa, incet, incet, incep sa ma strang si eu pe la căşile mele.

duminică, 6 septembrie 2015

Rice Lake, Ontario, Canada
Durerile mele dentare s-au calmat de tot, singura treaba care ma mai deranjeaza e ca sunt constineta mereu ca am aparatul pe dinti, nu e ca mersul pe jos adica, dar am inteles ca in ceva timp va veni si asta. Apoi e destul de enervant sa-l scot de fiecare data cand mananc si sa nu intarzii sa-l pun imediat la loc. Vorbesc un pic mai greoi, dar fara ca asta, spre deznadejdea tuturor, sa reduca din torent, doar ca-s o ţâr' mai şâşâită. Pe de alta parte, imi aplauda self-esteemul sa ma uit acum in oglinda si sa vad cum dantura mea e asa draguta, si eu odata cu ea. Asta nu se mai vede si fara aparat, dar stiu ca asa, cu lingurita, ceva se intampla pentru ca nici macar o nectarina nu mai pot manca altfel decat ca o baba stirba in dosul maselelor, ca ma dor de cum si-au miscat ei locul. Dar, evident banuiesc ca nu intereseaza pe nimeni situatia mea dentara, cum nici pe mine a altora, asa ca sa povestesc cum am fost ieri pe balta, sa ma bucur de poate ultimele zile de vara insorita. September summer, caci asemenea zile calde la inceput de toamna eu nu-mi aduc aminte sa mai fi prins pe-aici. Am fost, din nou, pe Lacul Orez, cu amicii cu barca, m-am tolanit pe spetezele confortabile de la prora si am citit cateva ore bune, intrerupte, e drept, ba de scurte conversatii despre starea de lucruri inutile, ba de oftaturi adanci c-un peste nu trag carligele, ba la vederea soarelui la asfintit, care chiar ne-a facut sa ne gandim ca n-ar fi rau sa innoptam prin zona, ca sa ne trezim a doua zi tot acolo. Atata natura, atata liniste, ba ne-a venit sa facem haz de necazul altora, Doamne iarta, sa ne zicem ca am putea bate la usa unei cabane de la mal si sa zicem ca suntem refugiati veniti cu barca, sa ne adaposteasca si pe noi peste noapte. Ce ti-i si cu refugiatii astia, ca tot am adus vorba. Dincolo de conspiratii, bine ca suntem noi fericiti, fi-ti-ar lumea asta de cacat sa-ti fie! Apoi cum dracu sa fii fericit, fara a fi si prost, cand vezi cat de strambi suntem, hidosi si ordinari!...In fine, eu las asta ca scriu alti destepti destul, de facut, nu fac nimic, dar la latrat in scris la luna ne pricepem bine...Era atata liniste pe apa, la un moment dat chiar ne indreptam catre un parapet verde, care parea ca inchide lacul la orizont. Ajunsesem usurati la un capat de lume, departe de toate, dar mai aproape de natura care ma face sa ma revizuiesc din cap pana-n picioare. Eu de aia ma si duc. Lacul e flancat de insule locuite, cabane poate si de inchiriat, unde mi-ar surade sa-mi petrec o saptamana de concediu...La fel cum, ca aici voiam sa ajung din nou, mi-ar placea sa-mi petrec o saptamana, ba inca si mai mult, in frumusetea naturala a Romaniei, aproape de Sibiu. Romania, cea pe care din atatea motive am parasit-o definitiv, mi-a si agatat sufletul in gardul pe care l-am sarit iar, facandu-ma sa ma mai uit o data inapoi. Si nu pot spune lesne, eh mare lucru, de frumuseti din astea e plina toata lumea, ca asa cum citeam ieri in genialul roman a lui Sabato, o fi omenirea asta o porcarie, dar si muzicianul face parte din ea, frumuseti din aceste-i drept, cum ziceam, ca gasesti in toata lumea, dar cand vine vorba de plaiurile alea romanesti, parca nu-i acelasi lucru pentru un roman, e cumva totuna cu ele.
Albota, Sibiu, Romania
Sunt altfel fata de toate celelalte, poate nu in realitate, cat in realitatea unui roman departe, si abia acum pot vorbi de-o mandrie la fel de irationala, dar veritabila si reala, ca de-acolo sunt Eu...Caci, dupa un traseu forestier anevoios, am ajuns la Albota, la adapostul muntilor, si mi-ar placea sa ma reintorc, sa-mi petrec acolo zilele de vacanta. Sa mananc papanasi si sa beau socata, spijinindu-mi coatele de zabrelele din lemn ale unei cabane cu vedere in sus, catre nori, spre varful muntilor. Acolo, si mai fusesem eu, mai demult, prin muntii Apuseni, pe Valea Ariesului, la Albac. Albota - Albac. La pensiunile din zonele acestea e planul meu nou sa-mi fac un concediu la un moment dat...Ok, pana atunci si pana una, alta, suntem in weekendul lung de Labour Day, si ma duc sa pun pe gratar pestele pe care l-am prins ieri, sau mai degraba sa perpelesc la focul unei alte zile incinse, brasoavele noastre de pescari!

joi, 3 septembrie 2015

...Revenind, in Romania, ma pot duce oricand. Imi trebuie doar bani si timp. Pot fi acolo de azi pe maine. Desi spusesem ca o voi trata ca pe o tara straina in concediu, totu-mi era prea cunoscut, ca sa ma prefac ca nu-i asa si atunci cand ai cunoscut, iti permiti mai multe sentimente, nu doar o incantare candida la un deal si-o vale. Cu toate acestea, eu n-am mai gasit vreo conexiune cu locul ca sa-mi zic ca am venit acasa, era ca un trup lipsit de suflet, viata mea, cu toate ale ei, fiind deja in alta parte. Asta deci nu are legatura doar cu tara, ci si cu mine. Ca lasand familia la o parte, acesta nu intra in discutie, eu nu mai am nimic acolo, vorbind la modul cel mai concret posibil. Si asa cum ma pot intoarce oricand, ma pot intoarce oricand si definitiv, dar nu am nici la ce si, mai ales, nici de ce. Am ajuns in stadiul in care o intoarcere definitiva ar insemna efectiv o alta emigrare...Doar ca...Dar s-o iau cu inceputul...Printr-un exercitiu de imaginatie practic, ca fluturi nu mai prind demult, as ajunge inapoi si as cauta intai de toate un oras in care sa ma stabilesc. Ar fi un oras mare pentru ca am vazut cu ochii mei cum toata Romania se sprijina pe cele cateva mari piloane, celelalte, majoritatea, darapanate din temelie n-o ajuta cu nimic, de aia Romania sta-ntr-o rana. Si-apoi nu m-oi intoarce sa-mi cada sandramaua-n cap.
Si nu ma refer aici doar la orasele mici ale Moldovei, gen Husi, Vaslui, de unde ma trag fara voia mea, ci si la cele ale Ardealului, de celelalte nici nu mai vorbesc. In periplul pe care l-am avut in Transilvania am ajuns de exemplu in Huedin, ne-am oprit la o alimentara sa cumparam mezeluri. Este exemplul perfect al unui oras romanesc fantoma, si ca toate fantomele te baga-n boale. N-am nici cea mai vaga idee ce bantuie oamenii din Huedin, dar mi-a fost suficient sa ajung acolo, sa-l vad cum arata ca o gura stricata fara dinti, ca tot am expertiza. M-as orienta cum ziceam catre un oras mare, Bucuresti, Brasov, Sibiu, Cluj, ca tot le-am vizitat de curand, acestea din urma nefiind cu nimic mai prejos fata de orice alt oras european din vest. Frumoase, ingrijite, cu oameni respectabili. Iar de Bucuresti, tocmai am auzit de bine ca are rata somajului de 1%, ceea ce, in contextul economiei de azi, este admirabil. In contextul economiei mondiale de azi care a aruncat Canada, oficial, in criza tehnica de cateva zile, situatie care s-a mai intamplat doar acum 6 ani. Dar sa zicem ca m-as stabili in Bucuresti, mi-as cumpara o casa, un apartament undeva, si m-as pune sa-mi caut de munca, ca tot omul botezat, dar fara bani de la botez. Aici am eu o problema insa. Nu mi-ar surade deloc ideea sa ma angajez acolo la patron, sa-mi arunce o data la luna firimiturile lui de la masa. No, no, no. Poa' sa si le tina, sa si le bage sub unghii. O varianta ar fi, daca nu singura poate in imaginatia mea, sa ma fac businessmena de succesuri, dar nu stiu exact cum e si cu astea, ar trebui sa-mi aloc niste timp, bani si chef, poate prea mult, si-apoi nu stiu daca mi-ar iesi sau nu, cred ca nu, ca nu cunosc in detaliu mediul afaceresc din Romania si nici suspusi care sa ma suspuna si pe mine. Sa zicem ca as cunoaste in mare doar profilul patronului de provincie, dar mie imi lipsesc complet "abilitatile" de business ale unora dintre ei, asa ca nu prea as avea cum sa fiu unul. Nu ca mi-as dori. Ce vreau sa zic, asa pe scurt, o sa ma mai lungesc alta data ca iar am intrat pe-aici in crize tehnice de timp, e ca nu vad ce boli de cap ar trebui sa am ca sa-l leg asa fara sa ma doara. De vreme ce eu sunt foarte bine mersi aici unde sunt, mai ales dupa ce am muncit atata pentru ca toate sa-mi fie asa cum sunt, ca nu mi-a picat nimic de pomana...Pentru o alta emigrare mi-ar trebui daca nu un scop, macar un sens. Iar pentru mine, n-ar exista nicio logica intr-un astfel de demers. Poate doar daca as innebuni de dragul tarii, sau de nu mi-ar placea deloc siropul de artar, sau sa ma simt vreun pribeag far-o perna sub capatai, dar in niciuna dintre variante nu e cazul...MAI URMEAZA...

marți, 1 septembrie 2015

Cum imi exprimam fericirea in postarea de mai jos, ce zambet stralucitor, numai ce venisem de la dentist. Ar fi trebuit sa mai astept cateva zile sa-mi descarc emotiile, dar asa ma ia pe mine flama. De cateva zile sunt cu dintii in piuneze. Chestiile astea cu care ma laudam eu mai jos imi dau dureri de cap si sunt pe pain killers de sambata seara. Mi-au facut gura ca o punga sparta si ciuruita. E ca atunci cand porti o pereche de pantofi noi, si te rod pana iti dau sangele, dar nu poti sa te descalti, ca daca te descalti, trebuie sa pasesti pe cioburi. Mi se loveste limba pe-acolo, cica pana se invata, adica pana nimereste drumul, si se tot accidenteaza de marginile prea ascutite, apoi, mi-au fost montate pe dinti niste bumpere ca sa tina si mai bine menghina si alea ma enerveaza cel mai tare. Sunt exact ca niste bucati de sticla care ma taie in carne vie si cand am plasticele puse, dar mai ales cand nu le am. Trebuie sa le scot atunci cand mananc, dar n-am voie mai mult de 2 ore din 24 din fericire, si apoi pentru ca dintii au capatat o sensibilitate foarte mare deja modificandu-si pozitia, decat sa ma ucida durerea cand musc si eu ceva, mai bine nu mai mananc nimic si gata. Ma bucur cand mai iau cate un Advil ca asta e cateodata singura masa pe care mi-o permit. M-a sunat azi dentista sa ma intrebe de sanatate si i-am zis ca numai bine nu fac. I-am zis ca daca stiam ce dureri trebuie sa rabd ca o baba la frumusete, ma mai gandeam o data daca sa le pun si apoi nu le mai puneam. La cat de bucuroasa eram ca am aparat de dinti, acum ma gandesc numai cu groaza cum voi rezista cu belele astea in gura mea atata amarul de vreme. A cautat ea sa ma linisteasca ca-i normal la inceput, dar numai normal nu e sa te gandesti tot timpul terorizat la urmatoarea masa. Partea buna e ca in felul acesta o sa mai slabesc. O sa mai scap de kilogramele care atarna acum pe mine din cauza ca am mancat prea mult in Romania. Ajung sa cred ca de fapt cineva din Canada, vazand pozele mele cu bunatati din Romania, m-a blestemat, si acum sunt nevoita sa trec prin ce trec...
...Ca tot am adus vorba de Romania, am si uitat cum a fost, dar nu-mi sta capul si la asta cu durerile de care sufar mai nou...In plus, vorbesc ca o handicapata, am speech impairments si cred ca si de scris...Ramasesem in drum spre Brasov si acum stau pe balcon. Mi-am scos laptopul afara si ma bucur de vremea asta calaie de vara care inca mai tine. In Romania am prins cea mai proasta vreme de care-si aduc aminte romanii in istoria lor recenta. Dupa ce i-au batut in cap calduri insuportabile, noi am venit cu ploaia si-am si plecat cu ea. Singurele zile in care n-a plouat a fost primul weekend dupa ce-am aterizat. Dar pentru mine a fost numai bine. Lansand la o parte predispozitia mea maligna pentru ploi, m-am aclimatizat in frigider ca sa nu simt cum ma alteram la temperaturile prea ridicate de acolo...