Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 28 august 2015

Cand am zburat inapoi, nici n-am simtit cum a trecut timpul. Cu KLM am avut zborul si conexiunea la Amsterdam a fost foarte buna, ca de-acolo si pana la Toronto mai aveam mai putin de 7 ore jumate. Pana la prima masa copioasa pe care am asteptat-o cu nerabdare, pentru ca refuzasem sa mananc ceva in aeroportul olandez, am avut norocul sa gasesc un film bun la care sa ma uit. Incepusem unul, si-apoi altul, le-am abandonat, si-asa am ajuns sa ma uit intr-un final la The Good Lie, o drama de vreo ora si jumatate, dar care s-a facut vreo doua cu diverse intreruperi cauzate de mici conversatii pe care le mai aveam cu Bobi sau de un pahar cu apa sau cafea servit de stewardesa si tot asa. Mi-aduceam aminte de primul zbor peste ocean, atunci cand am emigrat. Sughitam de plans, acum aveam doar un nod undeva, si nu reauseam sa-l dezleg. Filmul acesta prezinta povestea de emigratie in SUA a unor refugiati de razboi din Sudan. Am avut noroc ca sudanezii nu vorbeau engleza si replicile lor erau scrise in josul ecranului pentru ca din cauza zgomotului creat de avion nu auzeam ce spun, deci nu intelegeam, iar castilor nu le puteam mari sonorul mai tare pentru ca deja ma surzeau. In mare, filmul prezenta si deficinetele umane ale societatii americane, si pentu ca n-o sa stau acum sa povestesc filmul, zic doar ca preferabile totusi chinurilor din care refugiatii evadasera. In America unde dupa incercari grele de adaptare s-au regasit acasa...Am inceput asa doar pentru ca pot face usor legatura cu povestea mea. Desi Romania nu-i nici pe departe Sudan, tocmai citisem o statistica potrivit careia la fiecare cinci minute, inca un roman inca paraseste Romania din motive economice...Am incercat sa ma impart in acesta vacanta scurta pe care am avut-o in toate partile astfel incat sa nu fie cu suparare nimanui, desi am ramas cu multi pe hold. Asa ca am stat cateva zile acasa la parintii mei, unde am ajuns tarziu spre miezul noptii, m-am bucurat sa-i revad pe toti cum ma asteptau, ca si eu, de altfel sa-mi vad nepotii. Care, de asemenea nu traiesc in Romania, motiv pentru care pe unii dintre ei, desi mari de-acum, n-am apucat sa-i vad acum decat prima data, si cu siguranta nu ultima, dar cine stie cand data viitoare. Am toate motivele sa urasc tara aia din rarunchi pana la disperare. Am fost la nunta, unde s-a furat mireasa, dar si bautura, ca asa-i la Moldova, de unde de bucurie ca am plecat dupa cateva zile, nu de la ai mei, ci de-acolo, c-acolo, tot in frumoasa Moldova, n-ai niciodata ce face si nici ce vedea, mi-am uitat si camera foto, motiv pentru care toate pozele mele sunt facute cu telefonul, avand momente in care am simtit ca-mi lipseste o mana. Orasul natal n-am avut ocazia, dar nici intentia de-a mi-o crea, sa-l vad mai deloc, atat doar cat am ajuns in centru sa schimb niste bani. Am mai spus eu pe undeva ca n-am feeling pentru orasul natal, "orasul dintre vii" si morti, si nu mi-l pot induce daca nu-i, ca dragoste cu sila nu se poate...Am plecat cu un microbuz inspre Fagaras, unde Bobi plecase inca de duminica, imi facusem rezervare cu o zi inainte, nu ca asta era prea important, dar norocul mi-a fost ca m-am urcat de la prima statie, de unde s-a si umplut de altfel trascaleta. In statiile urmatoare, Vaslui, Bacau si celelalte, de unde microbuzul urma sa mai incarce lume, teoretic n-ar mai fi fost nevoie sa opreasca decat ca altii sa coboare ca de urcat nu se mai putea decat calare. Dar s-a asezat lumea, ca si situatia, din ingeniozitatea romanilor pe niste scaunele amplasate printre randuri, caci si ceilalti aveau facute rezervari telefonice, la fel ca si mine, dar nu si locuri rezervate. La Onesti chiar urcase o doamna si pentru ca tinea de mana o fetita, a strigat soferul din fata, hei domnul, ala de te-ai urcat la Bacau, da-te jos de pe scaun sa stea doamna. Bacauanul, mai iute la manie, dar pe drept, nu ceda, nici el, nici locul ca doar si el platise bilet intreg, dar s-a dat pana la urma de mila doamnei. Doamna mergea tot la Fagaras pesemne, am putut intelege asta din conversatia pe care o avea cu fetita, dar nu stiu cat din conversatie intelegea fetita avand in vederea ca micuta vorbea italiana. Tot la Onesti, urcase si un barbat bine, care, spre bucuria mea, s-a asezat confortabil in jiltul de pe culoar chiar langa mine si-a inceput a-si butona cu degetele lui cu papioane negre telefonul mai destept ca el. L-a luat somnul repede si-a adormit peste mine. M-a lipit de geam, si pentru ca nu mai puteam sufla regulat, eu fiind oricum intr-un matz, nodul din stomac de care adica inca nu scapasem, mi-a sarit atunci, putandu-ma si eu bucura in voie de cei doi mici culesi de pe marginea drumului la popasul de la Oituz, prima masa pe care o avusesem de cand aterizasem, la Oituz, unde, mi s-a schimbat si starea, trecand muntii...VA URMA...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu