Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 29 august 2015

Abia acum pot sa zic si eu ca am devenit un veritabil canadian, care zambeste stralucitor si nu stii de ce. Acesta este aparatul meu dentar invizibil. 
Nu se vede nimic pe dinti, ba mai mult creeaza impresia ca dantura mea e deja perfecta, desi tratamentul va dura aproape un an.

vineri, 28 august 2015

Cand am zburat inapoi, nici n-am simtit cum a trecut timpul. Cu KLM am avut zborul si conexiunea la Amsterdam a fost foarte buna, ca de-acolo si pana la Toronto mai aveam mai putin de 7 ore jumate. Pana la prima masa copioasa pe care am asteptat-o cu nerabdare, pentru ca refuzasem sa mananc ceva in aeroportul olandez, am avut norocul sa gasesc un film bun la care sa ma uit. Incepusem unul, si-apoi altul, le-am abandonat, si-asa am ajuns sa ma uit intr-un final la The Good Lie, o drama de vreo ora si jumatate, dar care s-a facut vreo doua cu diverse intreruperi cauzate de mici conversatii pe care le mai aveam cu Bobi sau de un pahar cu apa sau cafea servit de stewardesa si tot asa. Mi-aduceam aminte de primul zbor peste ocean, atunci cand am emigrat. Sughitam de plans, acum aveam doar un nod undeva, si nu reauseam sa-l dezleg. Filmul acesta prezinta povestea de emigratie in SUA a unor refugiati de razboi din Sudan. Am avut noroc ca sudanezii nu vorbeau engleza si replicile lor erau scrise in josul ecranului pentru ca din cauza zgomotului creat de avion nu auzeam ce spun, deci nu intelegeam, iar castilor nu le puteam mari sonorul mai tare pentru ca deja ma surzeau. In mare, filmul prezenta si deficinetele umane ale societatii americane, si pentu ca n-o sa stau acum sa povestesc filmul, zic doar ca preferabile totusi chinurilor din care refugiatii evadasera. In America unde dupa incercari grele de adaptare s-au regasit acasa...Am inceput asa doar pentru ca pot face usor legatura cu povestea mea. Desi Romania nu-i nici pe departe Sudan, tocmai citisem o statistica potrivit careia la fiecare cinci minute, inca un roman inca paraseste Romania din motive economice...Am incercat sa ma impart in acesta vacanta scurta pe care am avut-o in toate partile astfel incat sa nu fie cu suparare nimanui, desi am ramas cu multi pe hold. Asa ca am stat cateva zile acasa la parintii mei, unde am ajuns tarziu spre miezul noptii, m-am bucurat sa-i revad pe toti cum ma asteptau, ca si eu, de altfel sa-mi vad nepotii. Care, de asemenea nu traiesc in Romania, motiv pentru care pe unii dintre ei, desi mari de-acum, n-am apucat sa-i vad acum decat prima data, si cu siguranta nu ultima, dar cine stie cand data viitoare. Am toate motivele sa urasc tara aia din rarunchi pana la disperare. Am fost la nunta, unde s-a furat mireasa, dar si bautura, ca asa-i la Moldova, de unde de bucurie ca am plecat dupa cateva zile, nu de la ai mei, ci de-acolo, c-acolo, tot in frumoasa Moldova, n-ai niciodata ce face si nici ce vedea, mi-am uitat si camera foto, motiv pentru care toate pozele mele sunt facute cu telefonul, avand momente in care am simtit ca-mi lipseste o mana. Orasul natal n-am avut ocazia, dar nici intentia de-a mi-o crea, sa-l vad mai deloc, atat doar cat am ajuns in centru sa schimb niste bani. Am mai spus eu pe undeva ca n-am feeling pentru orasul natal, "orasul dintre vii" si morti, si nu mi-l pot induce daca nu-i, ca dragoste cu sila nu se poate...Am plecat cu un microbuz inspre Fagaras, unde Bobi plecase inca de duminica, imi facusem rezervare cu o zi inainte, nu ca asta era prea important, dar norocul mi-a fost ca m-am urcat de la prima statie, de unde s-a si umplut de altfel trascaleta. In statiile urmatoare, Vaslui, Bacau si celelalte, de unde microbuzul urma sa mai incarce lume, teoretic n-ar mai fi fost nevoie sa opreasca decat ca altii sa coboare ca de urcat nu se mai putea decat calare. Dar s-a asezat lumea, ca si situatia, din ingeniozitatea romanilor pe niste scaunele amplasate printre randuri, caci si ceilalti aveau facute rezervari telefonice, la fel ca si mine, dar nu si locuri rezervate. La Onesti chiar urcase o doamna si pentru ca tinea de mana o fetita, a strigat soferul din fata, hei domnul, ala de te-ai urcat la Bacau, da-te jos de pe scaun sa stea doamna. Bacauanul, mai iute la manie, dar pe drept, nu ceda, nici el, nici locul ca doar si el platise bilet intreg, dar s-a dat pana la urma de mila doamnei. Doamna mergea tot la Fagaras pesemne, am putut intelege asta din conversatia pe care o avea cu fetita, dar nu stiu cat din conversatie intelegea fetita avand in vederea ca micuta vorbea italiana. Tot la Onesti, urcase si un barbat bine, care, spre bucuria mea, s-a asezat confortabil in jiltul de pe culoar chiar langa mine si-a inceput a-si butona cu degetele lui cu papioane negre telefonul mai destept ca el. L-a luat somnul repede si-a adormit peste mine. M-a lipit de geam, si pentru ca nu mai puteam sufla regulat, eu fiind oricum intr-un matz, nodul din stomac de care adica inca nu scapasem, mi-a sarit atunci, putandu-ma si eu bucura in voie de cei doi mici culesi de pe marginea drumului la popasul de la Oituz, prima masa pe care o avusesem de cand aterizasem, la Oituz, unde, mi s-a schimbat si starea, trecand muntii...VA URMA...

miercuri, 26 august 2015

Prima zi de munca dupa vacanta e intotdeuna mai cu spor, dar asta a fost si cu drag. Le-am adus colegilor niste suvenire de la Castelul Bran si ne-am dus in lunch la un sushi pe-aproape de job unde, pentru ca ma ardeau ochii, le-am povestit cat de chinuitoare mi-a fost reactia la schimbarea fusului orar cand m-am dus in Romania. Cu colega din Serbia am putut povesti mai pe inteles multe ca intelegea mai bine decat ceilalti...unele lucruri care nu ne-ar fi deranjat nicioata mai demult, desi erau la fel si inainte de a pleca din tara. Nici acum nu ma deranjau prea tare doar atat cat sa le observ ca diferite. Colegei mele cica ii spusese frate-su' ca a stricat-o America de cap, eu m-am abtinut de la a vocifera pentru ca nu-i treaba magarilor de unde beau oile apa...Fumau romanii in localurile cu mancare ca turcii, cu copii cu tot, era peste tot un fum de tigara sa-l tai cu lama, dupa care tie venele. Eu nu stiu daca mai exista tara in Europa care permite fumatul in spatiile inchise, dar in Romania te poti duce turist cu acest scop. Nu ca spatiile pentru fumatori si ne... nu ar fi fost teoretic separate, dar si cele date din indulgenta nefumatorilor miroseau a pipa de-mi venea sa ma reapuc si eu. Poate traind acolo nu realizezi prea bine ca te obisnuiesti cu mirosul, dar pe unde intram sa mancam o ciorba buna, ne izbea o putoare de fum imbacsit de-mi taia toata pofta. Si-n mall-uri fumeaza romanii. Dar in malluri pot bea si bere la McDonalds, ceea ce si uitasem cu e.
Apoi, tot o alta particularitate minora, dar pe care am observat-o usor, ca n-am stat acum sa caut nimic cu lumanarea, pe de-o parte din nepasare, pe de alta ca iar nu-i treaba mea, daca in Romania iti vine sa te pisi pe strada, ori intri intr-un restaurant, ori gasesti o buda publica insalubra care te taxeaza pe cantitate si-ti vinde hartie igienica in functie de treburile pe care le ai. Costa 1 leu sa te pisi in centru. Dar insalubra, cum ziceam, nu e doar cea din centru, ca aici am observat particularitatea, ci foarte multe. Nu ca n-ar arata curate, dar put. Inclusiv cea din mall de la Baneasa. Ne plimbam pe culoarele mallului ca la expozitie (nu mi-am cumparat absolut nimic pentru ca nu mi-am permis, e pretul la haine sa-ti dai palme si nu alta), cand mi-a venit si mie sa intru la buda. Mi s-a facut o scarba...dar nu de la putoare ca nu-s asa de sensibila la stomac, dar ma gandeam, bine ba, bine ca expuneti haine pentru aia de-si vor calul din piept cat mai mare, sa-l vada si chiorii, dar nu sunteti in stare sa aruncati cu niste clor pe WC-uri astea imputite. Ca asa e, mallul nu e pentru toti amarastenii. Iar cocalarilor nu le pasa cu buda le pute. Caci haine cu calul pe piept e pentru cei pur sange. Pe-aici calul ala nu necheaza pentru nimeni ca-i la kil pentru toata lumea, acolo boarfa-i de statut. Si nu ca asta ar fi vreo problema, dar dupa ce-ti dai toti banii pe ele, e. Iei chiloti de la Jolidon si nu mai ai nici de buda-n centru, asa ca te pisi pe ei. Dar daca putoarea de fum si de pisat nu m-a enervat deloc, putoarea de cocalar pfuaaa, era pestilentiala. Si va rog eu frumos, nu interpretati ca m-am intors acum in Canada si-am inceput, vezi Doamne, sa ma pis de sus, din Rai, ca nu-i asa, am si multe de foarte bine de spus. Nu mai departe, doar uita-te bine la pozele de mai jos, caci in Canada n-ai sa vezi asa ceva.
...In fine, astfel de particularitati...pe care le voi mai mentiona intr-o postare ulterioara, ca acum nu mai am vreme, in care vreau sa spun insa ca ceea ce am scris mai sus nu are nicio legatura cu ceea ce am scris mai jos. Ca-i fum si miros de urina prin restaurante nu mi-a influentat in niciun fel starea de "feeling at home". Mi-as freca singura buda si-as deschide geamul sa-mi iasa fumul din casa daca numai despre asta ar fi vorba. Ca ma simt acasa in Canada si nu dincolo nu are atat legatura cu tara, cat cu mine...

marți, 25 august 2015

Can't help it, dar aici sunt acasa. Am stiut asta in momentul in care bucuria reintoarcerii mi-a fost mai mare decat cea a unei vacante reusite!

miercuri, 19 august 2015

Atat mi-a trebuit, sa ma trezesc din betia drumului, c-acum nu mai iesim din berarii. Ba ne-am dus direct la fabrica de bere ;)

marți, 18 august 2015

Am ajuns azi la Brasov, tare fain orasul, nu-l mai vazusem de mult. Ne-am plimbat cu totii prin Piata Sfatului, am intrat la librarie de mi-a cumparat soacra ce-am vrut eu si-am mancat la un resto foarte romanesc, Sergiana, ciorba de varza si afumatura cu un ardei asa iute de cred ca m-a curatat de toate cele.
feeling cool la Oituz ;)

luni, 17 august 2015

Ce frumos e-acasa la parintii mei!!! Dar urata zi am mai avut ieri. Nu-mi aduc aminte in ultimii ani sa fi trait asa ceva. M-a durut capul atat de tare ca-mi venea sa vomit de durere. Din cauza fusului orar, de miercuri n-am mai dormit cum trebuie si am cazut ieri lata ca mortu-n front. Ma mai sculam din cand in cand sa-mi iau la revedere de la musafirii care s-au tot aciuat pe la maica-mea pe-acasa si-apoi afara era asa de cald de-abia mai respiram. Stiam ca n-am murit ca-mi plesnea capul. Era singurul lucru de care mai eram constienta, atat de tare ma durea. Am adormit iar bustean spre seara, dar pe la 2 noaptea m-am trezit si-am inceput sa umblu prin intuneric dupa prune prin copaci ca ma apucase si-o foame in toiul noptii ca tot de miercuri nici de mancat n-am putut manca cum trebuie. Durerea de cap tot nu-mi trecea, mi-l tineam intre pumni si ma rugam sa-mi treaca, ca deja incepuse sa ma ia raul si de la stomac. Spre dimineata insa a inceput ploaia sa rapaie pe acoperis, o auzeam cum curge siroaie din burlan apoi si m-am mai linistit. Acum ciupeste din acoperisul cortului pe care-l am deasupra, beau o cafea neagra asa cum imi place, ma uit la florile astea frumoase, dar toropite cum s-or bucura si ele de ploaie, si de ca si cum nimic nu s-a intamplat, ma intreb daca n-am avut doar un cosmar, sau asta-i poate chiar botezul de intoarcere...

vineri, 14 august 2015

Cand am aterizat pe aeroportul din Otopeni azi, am avut senzatia c-am ajuns intr-o tara straina. Dar nu in vreun sens rau, ci exact ca atunci cand te duci in concediu intr-o tara in care poate n-ai mai fost. Mi-aduc bine aminte ca data trecuta, de indata ce am aterizat, Romania mi-a devenit deodata familiara, parca ma imbracasem din nou cu hainele mele, chiar daca erau rupte-n coate, iar Canada se inchisese imediat in spate de ca si cum nici n-ar fi fost vreodata. Acum, n-a mai fost asa, chiar aterizasem, cel putin asa mi-am trait in senzatii primul moment, intr-un loc caruia ii apartineam mai putin decat celui din care veneam. Si cand ma gandesc numai la limba pe care oamenii o vorbeau si pe care m-am dezobisnuit s-o aud in jurul meu, desi eu o vorbesc in fiecare zi. Locul acesta, desi il cunosc atat de bine, s-a indepartat de mine, sau si mai sigur, eu de el. Dar eu sunt altfel acum. De aceea, exact ca ajunsa intr-o tara straina in vacanta, vreau sa-l (re)descopar. Dincolo de prejudecati si impresii din trecut care nu mai au nicio legatura cu prezentul meu. Vreau sa traiesc Romania ca pe-o tara straina in vacanta!!! Departe de patimi meschine, ca n-am venit aici s-o judec, mai ales cand nici nu ma mai pricep!!! Tu cand te duci in concediu oriunde, te strambi la localnici, te ascunzi de peisaje? Ori cauti sa-i cunosti, sa faci entuziast si curios poze peste tot? Indiferent de cum isi traiesc oamenii zilele, caci fiecare loc, cu toate ale lui, isi are savoarea sa in ochii calatorilor. Asta voi face si eu. Mai ales cand uitati-va si voi in poza asta cu ce am inceput!!!! ;)

duminică, 9 august 2015

Mie mi s-a intamplat sa-mi tot vina unii, si fara invitatie, si cu mana in cur in casa. Tot asteptam sa-mi aduca si mie ceva, o sticla de vin, macar pe aia pe care o beau ei, dar ei veneau, imi goleau casa si plecau. Ca hotii, dar cu mine de fata. Asa incercam sa-mi explic de ce duce lumea cadouri de fiecare data cand pleaca in tara, indiferent din ce tara pleaca sau in care ajung. In realitate, pe langa implicatiile cu maniere elegante, exista si o explicatie mai deep. Eu cat am fost la shopping pentru cei dragi, am luat un cadou pentru ei si doua pentru mine, ceea ce m-a facut sa apreciez si sa ma bucur foarte mult acesta traditie frumoasa. Numai ca acum n-o sa mai pot merge in Romania. Am facut rost de-o pereche de papuci ortopezi made in Germany, cunoscuti ca fiind extrem de confortabili, Birkenstock le zice. Mi-au fost recomandati de un medic ortoped. Papucii astia sunt vii. Cica li se modeleaza talpa in functie de forma piciorului meu. M-am dus ieri la mall incaltata cu noi mei Birksi ca mai aveam de cheltuit niste bani, bucuria mea. Am intrat intr-un magazin cu sepci, Champs ii zice, Blue Jays si NY Yankees cu cozorocul lat de poarta negrii suparati cand canta rap, ba chiar dadeam apasat din picioare, si din cap, ca incepuse si mie sa-mi placa ritmul, am fost apoi la Sephora de m-am machiat si m-am dat cu parfum, am mancat si noodleshi la eaterie dintr-o cutie de carton, si nici nu mai stiu pe unde, dar ma simteam foarte bine si confortabil mergand in ei. Vreo doua ore am stat pe-acolo, dupa care ne-am dus acasa, m-am schimbat de tricoul meu rosu din revista de moda de mai jos, si am iesit la faleza pe seara la cascat gura la barci de pe Queen's Quay. Ah, vreau sa zic o treaba. Atat de bine arata orasul pe Queen's acum, incredibil. Pana anul trecut zona era toata un santier, acum e o placere doar sa stai sa te uiti cum trec tramvaiele, la copaceii care fac alee, la bungee jumperi, mai mananci o inghetata de la masinutele cantatoare, mai asculti un tipat de pescarus sau de sirena, e foarte fain. Si sensibili la orice mica denivelare de relief, cum m-am tot plimbat asa inainte si inapoi pe lakeshore, admirand ore intregi noul peisaj, mi-a crescut in talpa papucilor un damb care ma batea si ma batea pe talpa picioarelor pana n-am mai putut sa merg. In viata vietii mele amarate n-am mai patit asa ceva. Ma torturau pana mi-ajungea durerea la suflet. Cand am ajuns noaptea inapoi, nu mai puteam sa pasesc de la parcare pana acasa, de-a trebuit suspinand si chiar bocind de-a binelea ori sa ma descalt, ori sa ma care Bobi in spate ca pe un sac, iar acum m-am sculat si nu pot sa merg decat pe calcaie, daca poti macar sa-ti imaginezi cum e sa mergi numai pe calcaie. Ca sa nu mai zic ca de fapt fug prin casa pe calcaie la cate am de facut. Acum, am citit reviewuri si cica asa sunt ca le ia mult pana se modeleaza dupa picior, dar eu cred ca mie a inceput sa mi se modeleze piciorul dupa ei.

joi, 6 august 2015

Cu cat se apropie mai mult ziua plecarii, sau a intorcerii, cum o fi mai bine sa-i zic, parca sunt tot mai nerabdatoare. Nu mai sunt uracioasa sa boscorodesc ca mai bine ma duceam in alta parte...Diferenta e ca in alta parte ma duceam, in Romania vin...E mai touchy feely, ca nu poti "veni" decat la cineva. Atata vreme cat inca ne aduna laolalta evenimente de bine, e de bine. Ii si povesteam azi colegei mele dragi ca abia astept sa zbor, sa-mi iau niste carti pe avion, sa ma imbrac in pantaloni scurti, o palarie pe cap, ochelari de soare, sa aterizez senina la Bucuresti, si sa ma relaxez. Abia astept sa-i pup pe mama, pe tata, sora, cumnata, cainele, pisica, porcul si ce-o mai fi. Porcul mai ales, ca mi-a zis mama ca-i jumari deja...

marți, 4 august 2015

Yuhuuu, gata am terminat cu examenul!!! Mi-am luat de-o grija, nu ma mai doare capul de-acum, cateva sapatamani macar. Deja plutesc fara grija asta pe cap. I-am si zis sefei mele dupa-masa, cum zic din nou, ca eu de azi intru in vacanta. Asa un stres mi-a dat cursul asta, ca dusul la munca nici nu-l mai pun la socoteala. Cred ca am fost ok, dar m-a cam chinuit in seara asta! Nu ma luptam cu problemele, ci cu timpul alocat, mult prea putin zic eu. Nu inteleg de ce exagereaza in halul asta, ca la locul muncii nu-i asa...Si-apoi eram si cam obosita ca aseara pe la 12 noaptea eram pe la McDonalds prin Vaughan, dupa ce tocmai venisem din aeroport, asta dupa ce ne-am plimbat toata ziua pe la mall, la cheltuit banii. Era mallul din Vaughan atat de aglomerat ca eu nici n-am zis ca lumea asta nu-i nebuna. Asa o vreme frumoasa afara si ei in loc sa umple parcurile, golesc magazinele. Macar eu eram cu treaba, dar e drept ca sunt si sale-uri foarte bune peste tot. Am intrat ieri la Tommy si mi-am cumparat iar pantaloni si tricouri, dupa ce sambata imi mai cumparasem o data, tot panataloni si tricouri, tot de-acolo. Tot sambata am facut rost si de haine de nunta. N-aveam eu chef de umblat dupa haine de gala si i-am zis lui Bobi sa-mi caute el si sa ma cheme daca gaseste ceva ce-i place. Eu oricum am gusturi de pocaiti, asa ca l-am lasat pe el sa ma impresarieze. Mi-a luat el cei mai inalti papuci din magazin, si pentru balans cea mai scurta rochie. Rochia mea arata ca a lui Merilyn Monroe pe gaura de canal, dar mult mai putina la material, nici spate intreg nu are, iar cu noii mei stilettos, trebuie sa caut filmulete pe youtube sa iau lectii de mers cu prajina.
Dar am fost foarte incantata de ce gusturi camuflate are al meu barbat, caci am intrat si pe la Bass Pro de-am luat costume si accesorii pentru vanatoare si pescuit, mi-e lene acum, dar poate voi posta maine dimineata sau cand o sa am mai mult chef, poze din magazinul asta, e inedit decorat, parca intri intr-o cabana rustica, cum sunt la noi pe la munte, cu fazani impaiati, blanuri de urs si coarne de cerb pe pereti. Si pe la Disney, cum ziceam...Am vazut si eu majoritatea filmelor Disney de desene animate, si pe cele vechi si pe cele noi, mie mi-au placut toate, dar se pare ca eu n-am vazut decat inceputul. Povestea adevarata abia de-acolo incepe...Cam asa am tinut-o tot weekendul de dinainte de examen. Duminica m-au chinuit si talentele culinare, am facut salata de vinete cu lapte, dupa o reteta insistent recomandata, si-a iesit foarte buna, ca am mancat-o pe toata deodata. Omg!!!Ca sa nu mai zic ca si sambata seara am ajuns acasa tot dupa miezul noptii, dupa ce fusesem la un restaurant frantuzesc la distilarie, un local mai stilat fata de multe altele pe care le gasesti prin zona veche de la centru. Cluny ii zice si nu e doar restaurant, e si patiserie si panificatie. Am mancat acolo paine cu nuci, iar pentru acasa am luat niste cornuri cu unt foarte fragede. Am impartit un vin rosu, am mancat sufleul altuia, foarte bun meniul...Adica asa ingrasam eu porcul inainte de Craciun...Ok, poate mai continui maine ca decat sa mai scriu asa cu liniuta, mai bine ma culc...
Bass Pro
Cluny
Tocmai s-a terminat cel mai lung long weekend de care imi aduc eu aminte. Nu ne-am mai luat ca alte dati rucsacul si picioarele la spate pe coclauri, am ramas in Toronto, si ne-am dus vreo doua zile la shopping ca inca trabaluim cu bagajele pentru saptamana viitoare cand zburam. Si pentru ca eu nu ma pricep la copii, m-a mancat sa-mi intreb nepotii ce vor sa le aduca matusa lor pe care n-au vazut-o niciodata. Nu mai vor frate biberon si-o sticla cu lapte, o vor pe printesa Sofia si Rapunzel, Frozen si Lighting McQueen, asta e masina, si alte personaje din filmele porno pentru copii. Imi scuzati asocierea nelalocul ei, dar abia acum inteleg si eu ce-i cu desenele alea animate pentru copiii inocenti. Dar sunt si educative, fiind primele cuvinte pe care le invata, ca desi abia vorbesc, pe astea le fluiera. N-am gasit cu Mihaela si Azorel, Patratel si Balanel, le-as fi luat pentru mine, ca eu cand eram mica n-am avut. Dar pana una, alta, tot m-am ales cu o experienta distractiva luandu-le lor tot felul de chestii dragute ca am zis daca tot nu ma stiu, macar sa nu ma uite.