Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 24 iulie 2015

AMR  o ora si 25 de minute si start! Incepe weekendul! Vom celebra deschiderea la St. Louis ca de atatea vineri incoace, ca-i plac lui Bobescu aripile cajun, mie nu pot sa zic ca-mi plac in mod deosebit, dar asa sunt eu, ma sacrific pentru cei dragi. Beck il cheama pe patron. My place, your place, that's how he greets us. Off topic, trebuie sa-mi fac timp poate wk asta, desi sunt busy rau, sa scriu ceva despre my lovely country, this one, no doubt....ok, imi vine sa comand cate doi pounzi deodata, dar de foame, ca dupa job, stiti si voi cum e, doar ca la mine poate deveni putin altfel...I get the hangry mood....Nu numai ca vad negru in fata ochilor, dar ma innegresc si-n cerul gurii...Cica ar exista o explicatie stiintifica, dar asta nu ma ajuta cu nimic...Atatea aripi inmuiate in sos iute cu care ma manjesc pana la urechi. Noroc ca au niste servetele umede sa ne stergem la gura. Zilele trecute aveam asa o pofta sa mananc picant, de voia Bobi sa ma duca la St. Luois marti noaptea dupa scoala, mai ales ca e seara speciala martea. Adica cred ca le dau aia de pomana. Dar cum mie imi venea mai degraba sa ma culc decat sa mananc, mi-a zis atunci sa rumeg un pumn de seminte de red pepper inainte de somn si gata. I love the suicide food, mi se par cele mai cool aventuri culinare, nu le poti numi doar experiente, cand te-apuca si plansul cateodata. Chiar fusesem recent la bbq si s-a pregatit Bobi cu toate cele sa faca jerk chicken. Eram trei de toti la dineu, eu, el si cu un prieten. Nu stiu nimic despre reteta ca nu m-a interesat niciodata s-o fac eu, dar stiu ca a cumparat maestru gastronomic niste sos de-a pus puiul in el la macerat peste noapte. Cred ca s-a scapat cu tot sosul ca incepusem deja sa scoatem fum. Alungasem si tantarii. Scosese si sufletul din noi. Lor nu le-a placut chiar asa, dar eu asa l-as fi vrut si data viiitoare...Asa ca abia astept sa plec de la munca, oricum nu mai are nimeni chef de lucru la ora asta, pentru ca mi-am dat intalnire cu Bobescu in fata blocului sa plecam direct. Nu mai trecem pe-acasa. Lasa doar masina ca sa putem lua metroul. E mijlocul nostru de transport de vineri seara. Bine, al meu e mijlocul de transport si atat, dar sa trecem peste ca nu vreau sa-mi aduc iar aminte. Dar numai ce m-am gandit mai bine si i-am trimis un mesaj lui Bobescu ca mai degraba eu nu ma mai duc pana in fata blocului, sa se duca el, eu ma opresc in fata restaurantului si il astept, ca-i in drum. I-am zis sa nu intarzie. Nu de alta, dar sa nu fac urat pe-acolo. Nu ca ar intarzia, doar ca eu, cand mi-e foame, devin foarte nervoasa. Ma transform intr-un monstru. Nu sunt nervoasa de obicei, dar cand ma ia foamea parca nu mai sunt eu. Si asa reusesc sa stric cheful la toata lumea. Saptamana trecuta, sau cand am mers noi cu barca cu prietenii nostri, am facut mult pana la lac pentru ca fusese strada foarte aglomerata. Cand am ajuns acolo, toata lumea se pusese imediat pe lucru, care sa bage catrafusele din barca, care sa plateasca intrarea, care mai de care, ca sa terminam mai repede. Am luat si eu din masina geanta cu mancare, ca aveam si eu ceva de terminat repede. Ne uitam unii la altii, ei la mine, eu la ei. Probabil ca s-au enervat, dar cred ca a fost mai bine asa decat daca ma enervam eu!!! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu