Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 9 mai 2015

De-o saptamana Toronto are coronita de magnolii. A inflorit tot orasul. Asa a fost in fiecare an de cand sunt aici, un Aprilie in expectativa, dupa care, bum, se schimba totul la culoare de la o zi la alta. Au pocnit mugurii, a inverzit peluza, s-a umplut orasul de lalele si tot felul de alte ornamente florale dichisite. Si lumea se bucura de ele. Acum ca ma duc la scoala pe jos, nu-l mai pun pe Bobinescu s-o faca pe-a soferul ca asta iarna, ii mai vad pe unii cum isi fac bucurosi selfie in toti boschetii. Zilele trecute, si eu, l-am tras pe dreapta pe domn instructor sa-i fac o poza lui Albert. Albert e magnolul vecinei din neighbourhood, si cum stiu ca nu-i tine coroana rozalie decat cateva zile, c-asa-s magnoliile, se trec repede, i-am zis lui domn instructor sa ma astepte putin ca am o urgenta. I-a pus vecina si nume, mania asta fara sens a omului de-a da un sens la tot nimicul, acum ca am terminat si In Cautarea oii fantastice si am ramas de-atunci in mood. S-o cititi, e geniala. Imi place cum se termina, nu neaparat finalul, cat reflexia cuvintelor ei din final: "Ziua se terminase. Cand am facut primii pasi, am auzit in spatele meu zgomotoul valurilor". Genial!
Magnolia e aici aproape, d'apoi ce sa si fac, ca nu prea am timp, numai pe fuga cu toate astea ale mele pe cap. Oricum, asta e, s-a inteles, vara vine cu trenul si-acum macar ii stiu mersul, stiu ca nu trebuie s-o astept in gara inainte de luna mai. Gata cu povestile de adormit pe sub cires, ca am si alte treburi de facut, de dereticat prin bordeiul vraiste macar, si cum de dimineata m-am trezit cu un mare spor de lene, iata-ma pe-aici, desi nu stiu ce caut. Nici n-am apucat sa povestesc ce bine ne-am simtit noi la pescuit, pe Rice Lake. Cei care citesc blogul asta cu mai mult interes decat o fac eu, stiu ca pe Rice Lake anul trecut era sa murim. Mie nu-mi place pescuitul, ca mi-e mila de pestii aia agatati in carlig. Dar ma duc ca-mi face bine sa ma trezesc, vorba vine, ca de obicei adorm, in mijlocul iazului. Chiar am prins saptamana trecuta in minciocul aparatului meu de fotografiat un ditamai exemplarul de cocostarc intr-un picior. Asta ma pasioneaza pe mine sa prind. Sa imortalizez, nu sa omor, desi e si asta tot un fel de crima. WTF am I talking about? Eu si cu amica ne-am intins deci la soare, am citit printre randuri de stufaris, ne-am cosmetizat fetele in bataia vantisorului, de nu i s-a dus crema nici pana azi, ne-am balanganit in barca pe unduirile usurele ale valurilor si a muzicii la fel de usurele din radiou. M-a intrebat Bobi daca nu vreau si eu certificat de pescar, dar l-am refuzat in spiritul sensibilitatii mele fata de vietatile inocente ale baltii. Il cumperi de la Canadian Tire cu vreo treij' de bacşi, si numai asa poti intinde firul peste bord si poti lua si-acasa cate ceva din captura. Noi nu luam, nici nu-i voie de prea multi, si de aia nici nu prea inteleg eu care-i rostul sa chinui asa pestisorii. Oamenii astia...Si noua, am impresia uneori, ca ne infinge cineva un belciug in buza de sus, ne trage si-apoi ne da drumul, bine asta daca Dumnezeu nu-i prea flamand...Dar, revenind la suprafata, dupa aceasta plonjare deep in adancurile intelepciunii mele congenitale, sau contagioase ca o boala de piele, trebuie sa zic ca saptamana trecuta prima prinsoare, din pacate retrimisa indecent la origini, a fost un biban, gras si apetisant, de-mi venea sa-l halesc de crud. Aveam mai multa apa in gura decat era sub barca. Il visam deja cum inoata prin gura mea intr-o fericire oarecum reciproca. E adevarat ca si avusesem o foame de la un moment dat incepusem sa ling de sare ambalajele de chipsuri pe care le pescuiam prin barca. Ne duseseram doar la pescuit ca cizmarii, si la Tim Hortons, unde oprisem in drum sa cumparam sandvish-uri, domnisoara vanzatoare a inteles ce-a vrut ea, si mi-a pus in punga cu unul mai putin, motiv pentru care, eu fiind de vina, si nu ea, am fost retezata de la portie, cu toate gurile flamande de scandal pe mine. Apa n-am luat, le era sa nu m-apuce nevoile prin barca. Tot pe mine ma acuzau de toate cele, asa sunt eu, ciuca bataii saraca, ma apuca tocmai cand le e lor lumea mai draga. Bibanul ala am vrut sa-l luam acasa, dar ne-a zis amicul pescuitor, proprietar de barca si capitan de cru, ca nu e inca sezonul. Cum nu ne-am permis o secunda sa iesim din consemnul si dispozitiile lui, mai asteptam putin, dar macar acum stim unde e, e si asta o treaba, ca doar cunoastem de anul trecut cum ii aia sa orbecai degeaba prin toate intunecimile baltilor, chiar si avansat tehnic, cu polaroizi in ochi, ca ultimul terminator. Bobi are multi pescari la munca, se lauda intre ei si fir-ar al firului sa fie, nu vor sa zica unde trage. Zic unde se duc, dar nu te-ar indruma exact, e ca la bucatari. Iti spun cum se cheama mancarea, dar nu ti-ar zice si reteta. Saptamana asta insa o lasam balta cu pestele, i-am speriat destul, si-avem si altele de facut. Voiam sa mai zic, si-apoi parasesc puntea inopinat asa cum am si aparut, ca o naluca, si ca m-am apucat de citit intre timp Tineretea lui Coetzee, in continuarea celei pe care tocmai am terminat-o, si e la fel de geniala, cu un povestitor atat de comun ca nu-ti poate trezi decat simpatie, ca mine, lol, si apoi ne pregatim de un road trip catre USA. Vine un extra-long weekend si hit the road Jack again ca e vremea frumoasa, ca floarea de magnolie a tineretii mai sus citite, si nu tine mult!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu