Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 28 aprilie 2015

Am reinceput si orele de soferie, ca le intrerupsesem o vreme, nu la solicitarea mea, dar plecase instructorul in concediu si am stat dupa el. Dar cum eu sunt un antitalent innascut, mi-am revenit repede. Acum stiu sa conduc, cred ca as putea sa ma duc si la examen, chiar daca l-as pica din prima. Trebuie sa recunosc, ceva mai complicat ca soferia asta nu mi-a fost dat sa vad. Am un instinct de conservare over the limit, motiv pentru care totusi, cred ca as fi, pentru ceilalti participanti la trafic, soferul ideal. Vreau sa ii las pe toti sa treaca, ma uit de o mie de ori in toate directiile, si in sus, ca sa fiu sigura ca, eventual, un avion nu-mi taie calea, parca tin sa ma asigur ca inainte de a apasa pedala sunt singurul sofer de pe strada. Ca sa nu-i incurc. Desi printr-o astfel de purtare, tocmai asta fac. Oare de cate ore de condus are nevoie unul ca mine sa stapaneasca volanul? 100? 200? Mi-as dori o apreciere onesta. Am citit pe internet o estimare cum ca trebuie sa faci cam tot atatea ore cati ani ai. 31???...Dar i-am auzit pe unii si altii ca 10 sunt ok. Pai eu am deja 10 si nu sunt ok. Nu e ca atunci cand m-am suit prima data, dar tot nu-i totul in regula...Inca sper ca nu cu mine.

duminică, 26 aprilie 2015

O dat bunul Dumnezeu, ca asta mai tine si de providenta, sa am prieteni buni si aici. Nu multi, dar nici nu-mi trebuie multi. Pentru mine, prietenul adevarat e, cu adevarat, cel care se cunoaste la nevoie. I keep it simple. Sa se scoale la 3 dimineata si sa vina pana la mine nu pentru ca il chem eu, ci pentru ca stie ca am nevoie de el. Sa bem o bere impreuna, poate nimic mai mult, ca problemele mi le rezolv singura. Nici in Romania nu aveam multi, dar cei care cu adevarat au fost si de care acum ma mai leaga doar amintirile comune pe care ne e drag sa le retraim, aia au si ramas. Ma duc in Romania si pentru ca am vrut eu sa fiu alaturi de niste oameni care imi sunt la fel de dragi ca si inainte. M-am gandit ca poate au nevoie de mine doar sa fie putin mai fericiti. Si astfel sa ma faca si pe mine, asa ca alta data. Ca fericirea asta nu e o chestiune de vant, cum scriam mai jos, nici macar de tara, nu e o chestiune de perfectiune, ci una simpla, de balanta. Ca intr-un trial balance in accounting. Chiar daca un trial poate fi in balanta si cu greseli, ne intoarcem inapoi si le reparam. Important e ca la final, cand predam statementul, corect, fair, sa iesim pe plus. Asta se cheama ca stii cu ce se mananca businessul tau. Ca ti-ai platit datoriile fata de cei care te-au ajutat si ti-au dat credit, inainte de a te lauda cu ale tale.


Melodia imi aminteste de un drum catre Eforie intr-un microbuz, cu-o sticla de Sangria si un sofer nebun, melodia asta in difuzoare si doua prietene la catarama. Abia acum realizez si ce versuri nimerite are :)
Cand am fost la Montreal, am intrat in Les 3 Brasseurs si a plecat Bobi cu niste coastere dupa el. Expirate, de pe la Craciun, ca aveau reni pe ele. Erau lasate pe masa, la iesire, pentru cine vrea sa ia. Bob a plecat cu vreo 8, dar si cu gandul ca un restaurant din asta trebuie sa gasim si la Toronto. Si-am gasit. E unul chiar vizavi de Eaton Centre. Am mers aseara si am baut bere din butoi. Eu m-am facut praf. Din nou. N-au Corona, Heineken si care mai e, fie vorba intre noi eu nici nu fac vreo diferenta intre ele, dar au la pitcher. 1 litru jumate de bere deodata. N-are nume, ca-i facuta acolo la ei. E doar blonda, bruna, alba, si de alte culori. Noi am luat blonda aseara, dar nu-i ca o bere din sticla, are gust de malţ, zic si eu de parca as fi mancat vreodata malţ. In timp ce torni in pahare din pitcher ca sa ospatezi amicii de beuta, cred ca poti sa bei si direct cu canistra daca esti singur, iti pui ochelarii la ochi si citesti gazeta, ca meniul e la ziar. Vezi si tu cu ce se mai mananca lumea asta. Ca daca tot mori prost, macar sa fii satul. Am luat ciolan fiert tot in bere. Vedeam numai bere in fata ochilor. De aia ne-am si dus acolo. Am cerut cate unul intreg de fiecare. Ospatarul, un tip foarte simpatic, chiar prea mult pentru ora aia, a zis ca ne aduce 6, unul din partea casei. Dar ciolanul n-avea varza cand ni l-a pus pe masa. Era cu niste legume chioare nu prea apetisante. La ziar asa si era, dar noi l-am citit pe sarite. Dar ne-a rezolvat ospatarul cel dragut. Ne-a adus si varza, si-nca-un pitcher, si inca unul, si uite asa cei 5 drunkeri au plecat de la the 3 brewers pe 7 carari, ca-n povestea aia cu 4 apostoli Luca si Matei care erau 3, sau cam asa ceva, nu mai stiu nici eu cate si cum.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Apropo de ce spuneam intr-un comentariu mai jos, uneori mai citesc postari vechi, nu foarte des ca ma iau durerile de cap, si daca e sa ma intrebi pe mine, eu nu mai recunosc nimic. Nu neaparat schimbarile de circumstante sunt cele care ma amuza, ci transformarea mea overall. Dar probabil cauzata de acele circumstante. Exact asta incercam sa punctez si in postarea de mai jos. Cand am plecat prima data in Romania, a fost cu surle si trambite, pregatiri, valva, agitatie, cand de fapt, totul este foarte simplu. Vrei sa pleci in Romania, pleci. Iti cumperi bilet de avion si te duci. Ajungi in 12 ore, daca prinzi un zbor bun. Eu am prins un zbor perfect, la sensul ca s-a pliat intocmai pe datele de care aveam eu nevoie, chiar daca de la nunta, ca ma duc la distractie, plec direct mahmura la aeroport. Super aventura. Ba ma duc la doua nunti dintr-o lovitura. Intr-una aterizez, din alta decolez. Eram la munca, si i-am trimis un mesaj lui Bobi daca vine si el, ca stiam ca nu prea-l coafa ideea, el voia la plaja. Mergem si la plaja, dar dupa. Ce-i aia sa te gandesti de o mie de ori si sa faci atata taraboi in jurul unei chestii atat de banale? Cum citisem in comentariul de mai jos "cei care se gandesc sa mearga acolo". Dar nu trebuie sa te gandesti prea mult, vrei sa mergi "acolo", mergi. Dar poti intr-adevar sa te gandesti si o mie de ani daca ai timp. Nu trebuie sa te bagi ca prostul cu capul inainte. Poti sa ti-l bagi undeva inapoi daca asta e mai bine, traim intr-o tara libera, fiecare face ce vrea. Sau macar ce poate. Mai degraba.
...Una peste alta, aici a venit iarna, pe bune. Nu mi-a fost mai frig ca saptamana asta de cand sunt. Au scazut temperaturile brusc, si lasand la o parte faptul ca si eu plecam in chiloti de-acasa, se invatase corpul cu temperaturi mai ridicate si am zis ca ma crap de frig si nu alta. Asta iarna a fost o nimica toata pe langa ce-am indurat eu zilele astea! O umezeala rece care-mi intra prin geaca si-mi clampaneau dintii in gura ca la rozatoare, de-am zis ca ma lasa stirba. Mi-a ros si moralul pana mi l-a facut rumegus. O senzatie foarte ciudata, de care am mai scris eu parca. Dupa -20 de grade, cand s-au facut 0, sa jur ca eram in plina vara! Asa si acum...Dar frigul te face fericit, asa am citit eu la ziar ieri cred, ca potrivit raportului pe fericire, cele mai high tari din lume sunt aproape de Polul Nord. Asa si e, ca mergeam pe strada si injuram vantul ala din nord de toti dumnezaii zilele astea. Scuze. Si pana la urma m-a distrat si pe mine ca asta mi-a adus aminte de niste povesti, se vede ca ma ramolesc. Eu nu vorbesc urat, lol, sunt un om civilizat...cand eram cu prietenii mei in Romania, aveam insa una pentru situatii speciale, ca asta cu vantul sau alte intemperii. Cand ma auzeau stiau ca-i groasa, dar nu intelegeam ce gaseau de ras. Abia astept sa-i revad in vara!

joi, 23 aprilie 2015

Au venit, yuhuuu, plecam in Romania!!! Nu, pe bune, chiar ne-am luat bilete ;)
Cand am plecat prima data in Romania, a fost like once in a lifetime event. Foarte induiosator. Sa-mi plangi de mila cu sughituri. Acum a fost fix asa, prin sms: "Bah, vii in Romania?" "Nu". " OK, vezi ca-mi iau bilet". "Stai asa, zi-mi datele, ca vin si eu". OK, hai!

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Mi-am adus aminte niste povesti din cripta. Veneam ieri spre casa, si ma apucasem de citit in metrou cartea asta de-o vedeti in poza. Asa mi se intampla an de an pe vremea asta, cum da caldura, m-apuca o nevoie de-a ma intinde la soare si-a citi. Si nu stiu de ce mi-am adus aminte treaba asta. Eram prin anul doi de facultate inutila pe care am terminat-o eu in Romania. Si, in loc sa stau sa dorm in patul meu de camin imputit, aveam pe pereti numai poze popcorn cu barbati celebri, ramase si de pe la altii, cica eram cool, am zis sa ma imbrac si sa ma duc sa-mi caut de lucru. Voiam sa muncesc. Si moca. N-aveam alte pretentii. Si m-am dus la o televizune din asta ilustra inca in Romania. Din consideratie pentru unii pe care ii cunosc si lucreaza pe acolo, n-o sa-i mai dau si numele. Nu mai retin detalii, cert e ca am reusit sa intru inauntru. Era 8 Martie, ca-mi aduc aminte ca aveam niste viorele in mana, nu stiu cine mi le daduse. Voiam sa vorbesc cu careva despre ce intentionam eu sa fac. Nu stiam ce intentionez sa fac, sa sterg praful de pe monitoare, orice, cum nu stiam nici cu cine sa vorbesc. Treaba e ca m-am trezit asteptand vreo doua ore pe holurile alea sa ma bage cineva in seama. M-am bagat si eu in seama, dar fara prea mult succes, dupa care, cum, necum, m-a bagat unul in sala de sedinte si m-am trezit cu toti ochii adunaturii aleia de oameni atintiti bovin asupra mea, un vitel si eu pe-atunci. Ala de patrona sedinta la fel. M-a intrebat ce-i cu mine pe-acolo. Si am inceput sa-i zic. Mi-a zis ca am intrat prin efractie in redactia lor de cacat. Si eu i-am spus ca n-am intrat pe geam, cineva m-o fi lasat sa intru, sa-l intrebe pe ala. Au inceput sa se hahaie aia pe-acolo, dupa care asta m-a intrebat, cum vreau sa-mi vorbeasca, ca un tata (intotdeauna m-a stricat fata asta de copchil ratacit), ca un prieten sau ca un sef? Pai un tata am acasa, prieteni e ok, putem fi, dar ca un sef i-am zis cu spirit de moment. Iesi afara!!! Iesi afara!!! a racnit la mine. M-a dat afara in suturi. Nu stiu cine era, nici cum arata nu mai tin minte, dar sa ma intalnesc eu acum cu el i-as zice vreo doua si numai ca mi-a stricat ziua femeii. Pai asa se poarta, bai, fratilor, un sef? Da cu pumnu-n cap ca-n masa? Dar ce? L-am injurat de ma-sa? I-am maltrat copiii? Ce imbecil. Daca ii ziceam ca un tata, cred ca ma batea. Nu m-a mai ajutat spiritul de moment, ca asta trebuia sa-i fac eu dupa. Tin minte ca ziua nu mi-o stricase ca n-avea el nicio nevoie de mine, eu doar incercasem, si fara speranta la o adica, ci fix din motivul asta. Ca s-a dat bossy cu mine. Intotdeauna am urat rahatii astia cu pene, ajunsi in functii dupa ce au supt sosete calcand peste cadavre de copii. Nu-i uram ca-s sefi, ci ca-s foarte prosti, dar sefi. Nu asa se poarta, bah, un sef. Daca nu stii asta, inseamna ca n-ai ce cauta acolo, tu esti cel care a intrat prin efractie. Dar ce suntem pe aratura, sa dai tu cu biciul ca-n vacile lu' tac-tu? Taranule! E cum ziceam deci, cineva ti-a gresit meseria. Si-apoi te mai miri de ce mi-am luat lumea-n cap si-mi strig acum fericirea pe strazi. Stiti cantecul ala al Parazitilor, merge uns ca fundal sonor pe postarea mea, care incepe cu "Presupun ca ma auzi acum...Ai un post de conducere bine platit si esti praf?...Da-te-n gatu' ma-ti", cam asa ceva...Caci pe-aici e o zi de primavara superba si eu mai bine plec In cautarea oii fantastice, ca sa uit de ce mi-am adus aminte. Sper doar, ca nu-s ranchiunoasa, ca intre timp sa nu i se fi intors roata. Se mai intampla, keep that in mind!

PS: NB ca tot veni vorba:

joi, 16 aprilie 2015

Am fata de A+ , daca mai exista vreo indoiala. I'm good, can't help it. Ce nebuna sunt, daca mai exista vreo indoiala, imi pun notele pe blog, de parca intereseaza pe cineva, dar, ce-i drept, nici pe mine nu ma intereseaza ca nu intereseaza pe nimeni, asa ca sa nu mai prelungim. Asta e treaba buna la un blog, ca nu e intruziv, vrei, citesti, nu, du-te cu Domnul. Internetul e plin de nebuni, pentru fiecare, dupa apucaturi. M-am dus in seara asta la scoala, ca sa-mi aflu final grade, ca sa am, de fapt, cu ce sa ma dau mare. Ce sa zic, mai putin de-atat n-am putut, iar mai mult nu s-a putut. Dar am ajuns acolo si am vazut ca sta lumea pe hol ca la spital, si in sala intra unul cate unul pe rand ca la domnul doctor, sa-si afle diagnosticul. Asa se procedeaza. Iti spune nota si alte alea numai tie, ca la ureche, cat sa inteleaga studentul ce vrea el. N-as putea sa zic ca mie imi convine practica asta pentru loseri. Dar inteleg ca tin sa protejeze demnitatea alora de nu-s in stare de nimic si chiar daca e in detrimentul mandriei mele, oamenii destepti lasa de la ei. Eu ma bucur ca i-am mai desfacut lui Bobi o bere, ca merge sarmanu' seara de seara la berarie sa faca plinul. Mi-a zis ca in fiecare zi trebuie sa gasim cate un motiv de baut.

miercuri, 15 aprilie 2015

Acum ca nu mai am de invatat, nu stiu ce sa fac. Mai bine mai scriu vreo prostie pe internet si mai trece timpul. Are o colega un partener de gym. Unul care tocmai cica s-a intors din Arizona, dupa sase luni de intins la soare pe-acolo. E pensionat demult si s-a dus sa suga paiul la un cocktail, ca de multi ani incoace. Fuge de iarna like a snow bird. A venit colega mea de la gym, ca merge in pauza de masa, si mi-a povestit bucuroasa ca i s-a intors amicul, dar mi-a zis-o si dusa asa pe ganduri ca, cine stie daca ea va putea vreodata sa faca ce face el, sa zboare pe iarna in tarile calde. Tu poate ca da, ca ai inceput de tanara, imi zice mie. Eu i-am zis doar, eh, da' de unde?! Si de-aici m-am gandit la o chestie. My bad, tu vrei sa castigi la loto? Adica really, really? Eu nu stiu ce sa zic. Trebuie sa ma mai gandesc, ca asta nu-i asa de greu. Adica, daca as juca si ar da norocul peste mine, sa fie primit, dar, in momentul asta, cand sansele probabile pe posibile fac zero cu pene ca nici macar nu joc, nu pot sa zic ca imi doresc de nu mai pot. Viata mi s-ar schimba si nu tin neaparat, adica ar putea sa nu se schimbe la o adica, as putea s-o tin tot asa, teoretic, dar cu atatia bani in cont, nu cred ca as fi atat de imbecila. Dar lasa asta, sa zic de ce nu tin neaparat...Sa zicem ca, in primul rand, ca orice alt doritor castigator la loto, as freca cocotierul o vreme de pomana, as bate chetrele prin lume, sa mai vad si eu una, alta, sa mai schimb un peisaj, o priveliste, si tot asa. Ma intreb insa cat timp va dura asta pana sa incep sa ma plang, ba ca ma dor picioarele, ba ca ma pis pe mine, ba ca vreau acasa etc.? Adica intr-un final tot as orpi la o benzinarie sa fac plinul ca sa intorc, ca as simti pana la urma nevoia sa ma asez totusi undeva, pe-o insula pustie, in varful copacului, mai excentric, ca mi-as permite, undeva...ca sa umbli de bezmetic pe nicaieri tot te plictisesti. Prin repetare si-asa la-ndemana, ar deveni o rutina ca oricare alta. Si cred ca plictiseala aia ar fi si mai sadica decat asta de-acum pentru ca acum, daca intru in rutina si depresie, fug in lume sa ma racoresc, ca inca ma mai bucur la chestii marunte, dar cand sunt deja in lume, unde sa mai si fug, pe cealalta? Probabil ca m-as sinucide...Eu nici macar din aia 1% nu tin sa fac parte, desi sansele sunt inca si mai mici decat sa castig la loto, dar zic si eu asa, vorbesc ca o gaina de-aia urata de care fug toti masculii, iar ea zice ca nici nu vrea. Aia is la fel de anormali ca saracii lipiti care n-au dupa ce bea cola, doar ca la extrema cealalta. Nici unii, nici ceilalti, nu ar trebui sa existe...Nu ca oameni, ci ca stare sociala, whatever.
Apoi, sa zicem ca in sfarsit as scapa de ocna, gata, nu m-ar mai sclavagi astia cu munca silnica. As fi in sfarsit libera!!!!! Libera sa ce rahat? Pai mie imi place sa sclavagesc, bro'. Eu sunt sclavul no. 1. M-ar ucide lipsa de ocupatie, daca nu m-am sinucis eu deja inainte pe insula pustie. Aaa, ca exista varianta de a ma ocupa totusi cu ceva, de altceva, ceva ce vreau si-mi place?...Pai si what's the point?...Ca tocmai asta e ideea, sa castigi la loto si sa nu mai faci nimic. Ca si acum ma ocup cu ce vreau. As avea mai mult timp liber? No way, tot 24 de ore as avea cu totul, ba timpul e un element economic foarte dubios. Exact ca si banii. Eh, din ce vad eu pare-se ca m-as intoarce de unde am plecat. Ca nu vad cum mi-ar schimba banii felul meu de-a fi. Nu-mi lipseste nimic atat de tare incat sa-mi vad acum singura scapare intr-un bilet la noroc. Nu tin deci neaparat, mi-e egal si indiferent, nu ma preocupa musai. Daca s-ar intampla si s-ar intampla, Dumnezau cu mila, probabil ca as salva bani sa plec in Arizona totusi. Dar la pensie, ca mosul ala. Now, I'm good.
Sa va zic ce simplu e la pasapoarte. Exista doua posibilitati ca sa-l procuri. Ori te duci in persoana, cum am fost eu ieri, ori, daca nu ai timp sau vrei sa eviti statul la coada, il soliciti prin posta. Adica trimiti toata documentatia prin mail (atentie, "mail", nu "email" - romanii mai zic "mail" la adresele lor electronice si am tinut sa fiu precisa) si astepti apoi sa-ti fie trimis pasaportul acasa tot prin mail in circa 20 de zile lucratoare. Daca mergi in persoana insa dureaza, oficial, cu 10 zile mai putin, neoficial, vreo 5 zile cu totul. Si tot prin mail ti-l trimite si in cazul din urma, nu trebuie sa mai mergi la office-ul lor inca o data. La pasapoarte, e tot timpul coada. Ca si la cetatenie. Daca vii mai devreme de a se deschide office-ul te asezi cu toata lumea in sir indian pe hol si asteapti. Cand se deschide, vine un ofiter si face instructajul. Ce nu ai voie sa faci in sala de astepare gen. Sa nu vorbesti la telefon sau sa mananci. Intra apoi fiecare intr-o incapere si i se inmaneaza un numar de ordine in functie de problema pe care o are de rezolvat. Dupa care intra in sala de asteptare, unde se aseaza pe un scaun si astepta iar, sa-i fie afisat numarul si ghiseul unde se prezinta imediat si gata. Cea mai mare bataie de cap e sa te trezesti ca sa prinzi un loc in fata, ca e ca la inventar, first in, first out. In rest, merge totul roata.
Am zis sa rezolvam si cu pasaportul repede ca in cazul in care planuim sa plecam undeva afara din Canada, alt act de identitate, nu avem. Singurul card valid pe care il poti cara cu tine oriunde este carnetul de soferi. Aoleu, ca mi-am adus aminte...Am inteles ca inainte exista un card de cetatean. Nu mai exista. Deci noi nu avem buletin. Gata si cu asta. Gata totodata si cu cursurile mele pentru moment. Ca am avut ieri examenul final la care nu m-am putut concentra. Acesta pe care l-am dat ieri va face departajarea dintre A si A+, ca scorul meu e deja asigurat din urma, dar am avut ieri o stare mai ciudata, probabil eram cam obosita, ca m-am chinuit un pic. Am avut examene destul de grele in ultima vreme si ma bucur nespus ca le-am terminat. Le incep iarasi de prin Mai. Eu am invatat foarte multe chestii on site ca sa zic asa, am prins mersul din mers, de la munca, asa ca nu mi-a fost totusi prea greu. Am inceput ca data entry intr-un departament la o alta firma si acum fac contabilitate pe bune. Am absorbit totul ca un burete, si spre uimirea mea, dar imi si place extraordinar, caci este extraordinar sa vezi cu cata usurinta fac oamenii lucruri de placere. Acesta este si secretul, nu atat sa faci doar ce-ti place, cat sa-ti placa ceea ce faci. Examenele au fost grele cum ziceam, dar eu si stiam mai totul de la job, asa ca ele nu au facut decat sa-mi cladeasca o baza teoretica strong pe o practica indelungata. Profesorul mi-a zis ca sunt perfectionista, dar el habar nu are cat am muncit eu pe langa cartile puse la dispozitie. Asa ca, aceste cursuri, pe langa faptul ca intentionez sa ma ajute sa avansez si pe verticala, nu numai pe orizontala, ma oficializeaza pe moment in meserie, ca si contabil clerk. Faptul ca le-am inceput a constituit 70% din motivul pentru care salariul meu a fost marit. Asta mi s-a si zis la review, ca sfat. Sa le continui. Nu mi-au reprosat absolut nimic, atat doar faza aia cu telefonul, dar n-are nicio treaba, ci mi-au multumit si m-au incurajat sa merg inainte. Mi-au multumit, si eu lor, nu mai stiam care pe care, si m-au si felicitat ca am facut fata sarcinilor unui job cu care eu inainte nu avusesem nici in clin, nici in maneca. Pentru ca, daca isi mai aduce cineva aminte, la doua luni dupa ce m-am angajat in firma asta, eu am fost mutata in alt departament. Sa ma ocup cu banii care intra in firma. Nu am fost promovata, doar mutata, dar pentru mine era promovare pe bune, avand in vedere ca era un huge step ahead. Asa ca acum stiu si accounts payable, si accounts receivable, si banci, si multe altele pe langa. Am si beneficiat de ajutorul sefei mele care, probabil, ca m-a placut, who knows, ca si-a pus toata rabdarea la bataie si toata pasiunea ca sa scoata ceva din mine. Macar untul. Si eu zic ca a reusit. Si nici macar nu i-a luat mult. Asta e, sunt doar modesta lol. Chiar daca sarcinile joburilor de genul acesta, si la nivelul acesta, sunt total diferite si impartite intre oameni, si din motive de segregation of duties, eu le stiu pe toate acum. Cand nu le-am stiut, le-am invatat. Si nu de putine ori mai sunt pusa sa le gestionez in lipsa altora. N-am zis niciodata nici car, nici mar, m-am bucurat de fiecare data cand mi-au dat altceva de facut, ca uite asa am invatat tot ce misuna pe-acolo. Daca esti smart, te faci indispensabil. Stiu, stiu vorba cu cimitirul, foarte adevarata, doar ca la fel de adevarat e ca uneori e nevoie de mai multi ca sa-l inlocuiasca pe unul. Sau de unul ca sa-i inlocuiasca pe toti. Vreau sa fac performanta cum se zice si o voi face. Caci aceste cursuri ma vor ajuta sa stau la un moment dat deasupra lor, ca acum sunt doar pe ele.

marți, 14 aprilie 2015

Cine se scoala de dimineata, sta in fata. Astept si eu cuminte la coada sa deschida la pasapoarte in drum spre munca si mai si ingras porcul o tzara pentru diseara. Sunt multitasca. La acte insa, a durat mult pana a deschis, ca am ajuns noi cu noaptea-n cap, ca apoi organizarea e la milimetru. Acum am timp si de-o cafea...

luni, 13 aprilie 2015

Ieri am sarbatorit Pastele Cailor, adica a iesit in sfarsit soarele si la noi. Am fost la cules de motanei pe malul garlei si ne-am uitat la pasarele, care cantau de parca dadusera damblaua in ele. Dar asta dupa ce cu acesta minune pascala pe care am pozat-o mai jos, ne-am dus la biserica, unde ne-am rugat la toate tainele unei cine pe cinste vreo trei ore incontinuu. Ca ne citise inainte domn parinte decalogul, ca pe-o calauza a bunei cuviinte in jurul altarului: sa te rogi mult si incontinuu, nu de-odata ca sa-ti stea in gat. Ne-am infruptat din trupul mielului pana am inceput sa behaim, iar eu impreuna cu un enorias am dat gata doua sticle din sangele domnului pana ne-am umplut de fericire. Si-asa am avut si noi o zi de Paste ca la romani, ca om fi dusi, dar nu ne-am uitat traditiile.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Ouale rosii si gaura neagra :)). Paste fericit tuturor!
Ne ocupam acum cu actele pentru pasaport, doar ca trebuie sa le facem in cate doua exemplare. Noi de cand ne-am apucat de emigrare si cetatenie, de fiecare data prima varianta trimisa a fost gresita si resent to the sender. Ba documentele de emigrare le-am trimis de doua ori gresite si abia a treia oara bine. Asa ca acum am zis, ca sa evitam delay-uri nedorite, trimitem deodata cate doua exemplare ca sa stim o treaba. Si cu asta punem punct la toate. Si-o luam de la capat. Cu noile pasapoarte poate vom merge in curand si intr-o vacanta undeva ca sa le udam si ne vedem apoi de viata noastra cea de toate zilele de-acolo de unde a ramas.
...Ca a ramas mai la vale pe undeva pe unde povesteam ca am avut o pauza de la scoala, unde am mers in continuare, dar n-am mai avut examene. Voi avea unul final pe marti, dupa care iau inca o pauza si incep iarasi de prin Mai. La practice set-ul ala de care povesteam, care a fost lung cat postul Pastelui pe care nu l-am tinut, si mi-a mancat weekenduri intregi, am luat, in sfarsit, 100%. M-a magulit dom' profesor ca sunt o perfectionista. Asa si e, dar numai cand vreau eu. Dar e adevarat si ca uneori vreau, dar nu imi iese. Asa ca weekendul acesta, trebuie sa ma culc iar pe burta, pe carte, desi am primit pe maine o invitatie la ciocanit de oua la prietenii nostri, invitatie pe care o voi onora pentru ca eu, de Pastele meu, n-am ciocanit nimic. Am vopsit 7 oua, au fost 8, dar unul s-a spart. Le-am facut chiar in joia aia de dinainte de a pleca la Montreal, urmand o reteta proprie si foarte rapida. Am vopsit si fata de masa, mi-am inrosit si unghiile, cu tot cu degete, ca eu, ca o gospodina desavarsita cum sunt, asa am invatat sa incondeiez oua. Sa va zic si voua reteta. Le bagi in apa cu vopsea, le lasi in oala sa se schimbe la culoare, dupa care iti bagi in vopsea mainile pana la coate ca sa le scoti de-acolo, iar la final le asezi frumos direct pe masa. Si gata, e o reteta foarte simpla. Le-am tarait dupa noi la Montreal, dar le-am adus inapoi acasa si ni le-am luat la pachet la munca, ca altceva n-aveam. Asa ca maine poate o sa ma bucur si eu de-o masa de Paste pe la altii. Ma duc cu uratul de Cristos a Inviat!
...Altceva, ca tot am inceput acum sa semnez raportul de lucru, in aceeasi ordine de idei marete ramasese si ca am primit marire de salariu. Si mai mult decat cu inflatia pe principiul ca merit sau macar ca am avut un review genial. Eh, nici chiar, dar ma incor(n)orez si eu oleaca si degeaba. M-au chemat la apel, face to face cu managerii, si singura chestie pe care mi-au avut-o de reprosat a fost ca vorbesc prea repede la telefon, dar le-am promis ca nu mai fac. Le-am zis si eu multumesc si ca sunt asa si pe dincolo ca lucrez cu ei, ceea ce n-a fost o gluma, dupa care i-am lasat sa-mi umble la cifre, fara nicio suparare. Apropo de review, au venit atunci la mine si mi-au zis, azi la 11, in sala de conferinte, ai review, iar reactia mea a fost, really, ah, ce bine! Abia asteptam sa ma linguseasca o tzara...Capacitatea mea de autoevaluare mi-a permis o previziune onesta.
...Vedeti, e foarte simplu, sa fii fericit in viata asta! Zic unii ca sa fii fericit trebuie sa fii foarte prost. Asa si este. Eu ma recunosc. Nu ma prea preocupa pe mine alte chestii decat cele care ma iau si pe mine in calcul, sau la care ma pricep. Celelalte, doar ca incultura generala, asa de curiozitate, dar, ca la scoala, intra pe-o ureche si ies pe cealalta, ca nu ma prea ajuta capul sa le pricep chiar pe toate, iar sa le schimb eu in vreun fel sau altul, cu atat mai putin. N-am iscusinta in toate cele, nici vreun privilegiu, nici indemanare, nici macar interes, asta e, nici nu-mi bat capul, si nici obrazul. Ca ala prost, de-i si fudul. Zic asa ca mi-am adus aminte de unii nefericiti pe care ii vad mereu atacati si catraniti pe toate alea de le vad ei pe la tembelizor cred sau ce stiu eu de unde isi trag capacitatea superioara de judecata, treburi cu care ei, in general, n-au nicio treaba. Ca daca ar avea, s-ar ocupa serios, ar FACE ceva, nu doar pe ei, sa-si mai reduca din nefericire, a altora, dar care devine pesemne si a lor, altfel ajung sa cred ca le si place. Doar sa faci ham, ham pe la gardurile altora, ragusesti si din mama ranitilor devii mama ranita. In stirile astea, ca tot am adus vorba, parca s-au adunat toate relele pamantului laolalta, si-l cer pe Mesia a doua oara. Care, evident, nu intarzie sa apara, habarnist, de prin te miri ce tomberoane anonime. Dar de unde sa am eu atata energie si timp de consumat pe toate nebuniile altora?! Abia am timp sa ma tratez de ale mele. Lasa asa, sa fiu eu prost, dar fericit in lumea mea mica, si-i las pe altii, cu inteligenta lor expansiva, in nefericirea lor, sa faca ei lumea larga mai buna, ca m-oi bucura si eu de ea si-i voi preamari. Daca nu s-or imbolnavi intre timp de oftica respirand acelasi aer cu toti narozii. In realitate, e tocmai invers, dar s-o lasam asa cum a picat! Va doresc un Paste iluminat si sa nu mancati pana crapati lol!

vineri, 10 aprilie 2015

Am jurat ieri credinta Reginei si obedienta legii canadeze. Am depus juramantul in ambele limbi oficiale si am cantat O Canada! in versiunea bilingva, alternand versuri in engleza cu versuri in franceza. Cu vocea mea irezistibila. Ma simt foarte mandra acum. Nu numai in sensul de proud Canadian, desi si asta, ci pentru faptul ca asta este realizarea mea personala. O coronita de lauri dupa drumul meu, pe care l-am parcurs asa cum m-am priceput, dar pana la capat. Ca pana la 31 de ani am facut si eu ceva cu viata mea. As fi o ingrata sa spun ca n-am beneficiat de ajutorul nimanui. Ci am avut alaturi si am in continuare oameni pe care m-am sprijinit tot timpul si carora le jur credinta de asemenea si le zic un multumesc cat mine de mare: sotului meu, parintilor mei, fratilor mei, prietenilor mei, colegilor mei de serviciu, cititorilor mei de blog, cei de buna credinta, si tuturor celorlalti care m-au facut sa inteleg ca cel mai frumos sentiment in viata e sa fii good about yourself. Acesta este si sensul in care m-a schimbat toata acesta experienta, ca m-a schimbat. Sa ma incred in mine mai mult si decat in Dumnezeu. Am pornit candva de jos, din genunchi in fata mea, si acum am ajuns sa stau drepti si sa ma salut cu tot respectul. De aceea, am si jurat ieri cu toata gura si cu toata inima credinta si respect reginei. Eu sunt regina, daca nu v-ati dat seama. Ok, queen, dixtractia s-a terminat, treci la lucru ca saptamana inca nu-i gata!

joi, 9 aprilie 2015

After leaving the jungle, Mowgli became Canadian Citizen...Not the end of story, just the beginning...

luni, 6 aprilie 2015

Ne-am intalnit sambata seara cu niste cunostinte de-ale lui Bobi, aceiasi care ne-au sfatuit, cand noi inca eram in Romania, sa ne facem singuri actele de emigrare, fara a apela la intermediari. Ei erau deja in Canada pe atunci, acum au vreo 8 ani, si s-au aratat surprinsi cand au auzit ca si noi avem acuş cinci si ca joi mergem deja la juramantul de cetatenie. A trecut timpul atat de repede incat se gandeau ca avem vreo doi ani numai. Ne ziceau ei ca o vreme au mers in Romania in fiecare an, dupa care au mai rarit-o. Cand veneam spre casa, am citit pe fb un articol al tipei aleia care ii scria scrisori de amor lui Ponta pe-atunci cu alegerele, o stie toata lumea ca era viral. Nu dau un link catre articol pentru ca ce vreau eu sa spun mai jos nu are legatura cu ea, ci cu ceea ce spunea ea pe blogul personal, si anume cum ca are sufletul sfasiat intre doua lumi, ca vrea sa se intoarca in Romania pentru ca ii este foarte dor, ca atunci cand e in Canada, o sfasie dorul de Romania, iar cand e in Romania, ii lipseste Canada. Cu tot respectul pentru opiniile si trairile ei, n-o cunosc si nu vorbesc despre ea, ceea ce scrie insa este un subiect comun si de ceea ma si iau de el, ca am si eu o parere. Pe care nu mi-a cerut-o nimeni :). Eu, personal, nu mai am chestii din astea. Le-am avut in prima parte a emigrarii, prin al doilea an mai sincere, ca in primul era doar show off de emigrant abia cazut in cap din avion. Dar si in al doilea, cred ca era mai mult debuseul unor frustrari care-si aveau cauza in cu totul alte parti decat acolo unde voiam eu sa le gasesc. Mie nu-mi este dor de Romania. Adica nu mai traiesc dileme din astea existentiale care sa-mi sfasie sufletul, ca aici, ca acolo, ca pe lumea cealalta, ca de unde vin si unde pizda ma-sii ma duc? Sorry. Singura chestie care ar avea oaresce legatura si as putea-o asocia cu dorul de felul acesta, desi e prea mult spus, ar fi ca sunt un roman care traieste in alta tara si se simte somewhere inside somehow, dar fara ca asta sa fie o tragedie, sau sa aiba lungimea unei ate care sa ma traga inapoi, ci e doar un fapt care e asa cum e, dar care nu-mi starneste niciun zbucium, ba chiar traiesc foarte linistita cu el. Nu vreau sa fiu nici canadian, ca nu sunt, desi joi ma fac si cetateanca, nici din alt neam nu tin sa ma trag, sunt un roman si ma doare undeva. Cam asa ceva. Nu simt niciun dor sfasietor fata de Romania cum ziceam, ci mai curand un fel de drag cand ma gandesc la anumite chestii. Dar situatia aceasta imi provoaca mai degraba o stare de bine, nici pe departe vreo framantare funesta. Daca mi s-ar face dor sa nu mai pot, din asta jalnic si dureros, imi iau un bilet de avion si ma duc acolo, dupa care vin inapoi, sau nu, si-mi vad de treburile mele, ca am atatea de nici n-as mai avea timp sa-mi fac si altele. Am fost in Montreal la un insectar si era acolo o floare (vezi poza) pe care misunau foarte multe insecte (nu cred ca le vedeti, dar erau acolo). Practic, intentia era ca noi sa putem observa cum isi organizeaza viata vietatile acestea minuscule. Le vedeam cum cara frunze de o suta de ori mai mari decat gabaritul lor, cum isi cunosc drumul spre casa si fiecare locul si atributiile...N-or fi avand ele vreun creier prea mare sau vreo logica, de parca noi avem, dar tot mi-au dat o lectie de maturitate.

duminică, 5 aprilie 2015

Am facut 6 ore inapoi spre acasa, cat am facut si cand ne-am dus. N-am oprit pe traseu decat la Denny's sa mancam, ca asta e locul unde-i place lui Bobi sa ia micul dejun cand e la drum lung. Cand am coborat din masina, aici in parcare, nici nu puteam sa merg, amotisem de tot, dar daca era numai asta, numai ca imi intepenisera picioarele dupa ce deja erau betege de febra musculara. M-am ridicat in picioare, era sa cad in genunchi si sa dau si cu capul de asfalt. Pentru ca sunt comoda si nu-mi lucrez conditia fizica, si cum in ultimele zile am alergat ca la maraton in Montreal, se intelege. Dar a meritat fiecare pas facut. Mi-a placut la Montreal, nu de-odata, dar pe parcurs m-am indragostit de el, atat cat sa-mi doresc sa ma mai duc pe-acolo. Am gandit bine sa plecam de-acasa mai devreme vineri pentru ca de Good Friday au fost vreo 13 grade in Quebec, dupa care a doua zi s-au facut -13, nici chiar, dar eu pe-acolo le-am simtit.
...E diferit de fratele Toronto, e mai artist, o boemie locala care se simte pe strazile pietruite de la centru, cu dale de care caii inhamati la calesti turistice, langa bazilica Notre-Dame, isi freaca copitele. Sub lumina palida a unor felinare cum mai vezi prin centrele istorice ale oraselor europene. Berarii spre vechiul port, arta urbana, magazine de antichitati cu sigle frantuzesti...Venind numai din Toronto, si tot am avut tendinta de-a cadea in deruta ca am ajuns parca in alta tara. Nu este peste tot asa, dar eu m-am plimbat doar la centru si l-am vazut prin ochii unui turist de weekend. La o privire in jur e diferit de Toronto, dar fara ca asta sa insemene ca le compar, n-as vrea, avand in vedere modul in care ma raportez la ele. Nu le compar, dar le gasesc diferite, atat cat sederea scurta pe-acolo mi-a permis sa observ. Montrealul este mult mai mic in primul rand. Si nu pentru ca i-as fi putut eu vizualiza marimea toata, dar se vede asta cu ochiul liber din orice punct. E mai inghesuit, strazile-i sunt mai inguste, mai indulgente de parcurs la pas. Si are, intr-adevar, asa cum se aude, un aer mai european, dar asa, ca o pata de culoare, european pe continentul american totusi. Mie, si poate nu in mod ciudat, dar asta doar cand am intrat in oras, mi s-a parut ca aduce mai degraba cu orasele mici de prin SUA, pe care le-am mai vazut cand mergeam in Pennsylvania. Dar ca infatisare doar a unei prime impresii. Caci este un oras vechi si chiar invechit. Ulterior insa, cand am inceput sa umblu pe strazi, sa intru in restaurante, in berarii, sa aud atata frantuzeste peste tot, cu adevarat, ceea ce parea familiar american de la Toronto, incepea sa paleasca si-i simteam tot mai pronuntata alura europeana pe care, in general, lumea i-o asociaza.
...Mi-a placut mancarea in mod deosebit. Ori ca ne era noua prea foame cand intram undeva sa mancam dupa atata umblat, ori, intr-adevar, era atat de gustoasa ca nu ne puteam opri pana nu lingeam si farfuriile. Am intrat aseara la Les 3 Brasseurs, unde a mancat Bobi un ciolan cu varza fiert in bere, de nu m-am putut abtine sa nu ma limpai in farfuria lui cand l-am vazut. Si tot acolo am baut bere Amber cu un usor gust si chiar culoare de sirop de artar. Foarte buna. Mie nu mi s-a parut neaparat ca preturile ar fi in Montreal altfel decat la Toronto. Poate prin alte parti, dar acolo la centru, totul era la fel, ba berea era chiar mai scumpa. Am dat $17 pe-un box de 6 Corona, cand la Toronto, e vreo $13. Dar la Toronto nu cumperi alcoolul de la supermarket sau convenience store, ci de la monopolul guvernamental LCBO. Dar avand in vedere ca le-am baut pe toate in pizzerie, atunci iese o nimica toata comparativ cu cat e alcoolul prin localurile de la noi. Caci in Toronto, la restaurante, nu mancarea e scumpa, ci beutura ne rupe la factura. Nici nu intelesesem ce voia domnisoara ospatara de la noi cand ne-a zis sa ne mergem sa ne cumparam berea din alta parte si-apoi sa ne intoarcem cu sticlele. Ne uitam chioras la ea, am zis ca n-am inteles bine. Desi vorbea engleza. Ceea ce pentru mine a fost uimitor. Majoritatea faceau schimbarea rapida si cu simplitate intre engleza si franceza, de m-a facut imediat sa ma gandesc ca e clar, nu trebuie sa stii franceza in Quebec, trebuie sa le stii musai pe ambele, foarte bine, ca sa ai parte de ce-i mai bun pe-acolo. Nu cred ca e imposibil de ajuns la o linie cu ei, cred doar, ca, din acest punct de vedere, e mai greu decat la Toronto. Trebuie sa inveti doua second languages, iar pentru mine a fost destul de mult si numai una pana acum. Quebec nu este o provincie bilingva, este francofona, engleza este doar tolerata. Dar cei mai multi dintre cei cu care noi am intrat in contact, le stiau pe amandoua. Asta contrar cu placutele stradale care nu stiau amandoua limbile, macar ca in Ontario, si asa cum, de altfel, ma gandisem eu ca ar fi. Eu ma gandisem OK, nu sunt in engleza si franceza, dar sunt sigur in franceza si engleza...Nu. Sunt doar in franceza. C'est sufit, not enough.
...Si ca tot am ajuns pana la urma sa le pun versus, Montreal are homeleşi, la Toronto sunt mai pretiosi, le place mai mult in sheltere decat sa doarma prin statiile de metrou, nu ca asta m-ar sensibiliza, it's just a fact, I don't really give a shit. Apoi au pe alocuri niste strazi stricate si danbuite, nu neaparat cratere, dar crapaturi mari in asfalt, nu ca la Toronto n-ar fi, dar la Montreal erau mult mai proeminente, iar acesta din urma mi-a parut mai nespalat, nu suparator, dar suficient cat sa-l dezavantajeze. Dar in prima zi l-am vazut mai prafuit decat in a doua. Pentru ca, pe trotuare, mi se zgaria de adidasi un pietris gri inchis, aruncat peste tot, dar dintr-o ratiune foarte pragmatica, sa nu alunece lumea pe gheata, si care, cand va veni primavara, va fi inlaturat. Dar aici e o chestie. Pe cat e iarna o pacoste peste orasele canadeze, iarna care si contribuie la toate aceste stricaciuni, pe atat e o binecuvantare, pentru ca zapada le ascunde, ca sub pres. Caci, a doua zi, cand zapada se asternuse deja strat, Montrealul parea mult mai frumos decat cu o zi in urma, mi-a placut sa merg pe jos de la o locatie de vizita la alta, chiar daca mi-am blestemat zilele luptandu-ma cu vantul care mi-a mutat creierii de sub caciula. Nu ca nu am sti ce inseamna. Vantul din Montreal se poate lua de mana cu cel din Toronto si linitit se pot duce dracului. Dar aspectele acestea sunt lesne de constatat in perioada acesta ingrata de tranzitie, si acolo, ca si aici, dintre iarna spre vara, cand zapada nu mai e, e inca frig, copacii sunt tot goi si verdeata inca nu a dat. Totul e sters si fara culoare. Cand e verde, deja si orasele capata o cu totul alta alura. Toronto este incredibil de frumos vara. De aceea, vreau sa revad si Montrealul pe o vreme mai buna. Sa ma plimb pe jos pana la Mont Royal, pana unde nu am reusit sa urc...Spre deosebire de noi, quebecosii nu traiesc ca-n palma, au relieful mai accidentat, mai in deal...Daca mi-ar placea sa traiesc la Montreal? De ce nu? Probabil ca da...A fost o escapada reusita, ne-am simtit bine, am cunoscut oameni, nu oameni pe strada ca nu m-am bagat in seama cu nimeni, ci romani, ca doar am blog ;), care ne-au ajutat cu orientarea in spatiu in prima zi, si carora le zic mersi beaucoup ca au fost tres agreables sau cum se zice :). Ca turistul, am vazut ce vedeti si voi in poze. Si mi-a placut tare.

Un patinoar in Place Bonaventure, chiar langa hotelul unde ne-am cazat, si langa care am mancat, chiar cand am ajuns, un Pad Thai foarte gustos.
Calutii de vizavi de Basilique Notre-Dame de Montreal.
Felinare de Montreal.

Arta urbana. Les Chuchoteuses, sculptura in bronz, a trei femei absorbite in conversatie, care atrage curiozitatea purtatorilor de camere foto.
Monumentul Maisonneuve, din Place D'armes, din 1895. Sculptura in memoria lui Paul Chomedey de Maisonneuve, fondatorul Montrealului.
Fluviul Saint-Laurent.
Tembeli stradali. Din astia avem si la Toronto, chiar mai talentati.
Piata Bonsecours, considerata una dintre cele mai frumoase cladiri de patrimoniu ale Canadei.
Interiorul bazilicii romano-catolice Notre-Dame, in pregatire pentru seara de Inviere.
Orhidee si, mai jos, cactusi, in Gradina Botanica.
Fluturi in libertate, una dintre cele mai interesante spectacole pe care natura, recreata, mi le-a oferit vreodata pana acum.
Montreal Poutine...

sâmbătă, 4 aprilie 2015

In dreapta, stadionul Olimpic si Nadia Comaneci coborand de pe podium.
In stanga, din nou, piscina incalzita de pe acoperisul hotelului, in care eu nu am intrat pentru ca mi-e sa nu-mi inghete capul si apoi am umblat prea mult azi ca sa imi mai doresc altceva decat somn usor si vise placute. Dixtractia s-a terminat. Tomorrow, back home, dar nu-i zicem adio Montreal, ci pe curand...
Sanctuarul fluturilor vii si...gandaci ca niste pietre pretioase.
Selfie cu tabloul :). Picasso si palaria pe care a purtat-o Napoleon Bonaparte.
Dimineata in Montreal. Am avut ieri noroc de-o vreme numai buna de plimbari lungi pe jos, dar azi s-a stricat. Vrea sa ne alunge acasa, dar noi mai intai trebuie sa trecem pe la Muzeul de Arte Frumoase, sa vada Bobi un Van Gogh, mi-a zis. Iar eu intr-o rezervatie naturala, sa vad un spectacol al fluturilor, si apoi mai vedem.

vineri, 3 aprilie 2015

La pizzeria aceasta, bere nu se vinde, nu se serveste. Ne-au trimis sa ne cumparam singuri de la depaneur, the store around the corner pentru noi, adica de la magazinul din colt, si sa ne intoarcem repede, ca masa e a noastra. Asa chestie in Ontario, n-ai sa vezi. Sa bei atatea beri in resto cu $ 17. Lol. O fi de taxe...Dar e fain, I feel different!
Happy Easter! ;). Sau Noel Eternel, un magazin in care Mos Craciun sta tot timpul anului...si cum e sa faci baie in piscina de-afara, cand zapada inca nu s-a topit ;).
Bienvenue a Montreal! Quelque chose a manger first of all? The food is good. 
Lumea citea inainte in tren, cred ca si acum, cei care mai circula, azi, uite, eu scriu din masina. Sa nu ma plictiseasca pe mine drumul prea tare, am zis sa va plictisesc eu pe voi. Suntem deja in drum spre Montreal. City break. E Good Friday, si primul long weekend cu vreme mai omenoasa. De-acum toate ne vor gasi la drum. Toronto ne-ajunge pe iarna. Pe la 6 am vrut sa plecam, dar am intarziat vreo ora. Parca aveam prea mult bagaj de facut si timpul mergea in reluare. Ca eram cam ametita de somn si as mai fi dormit, dar am zis sa ne pornim de dimineata, sa nu ajungem acolo tarziu si sa ratam astfel o zi frumoasa de primavara cum se anunta azi. Nu e din aia cu coltul frunzei si ramurele, dar macar nu-i frig. Era numai 7 cand am coborat bagajele la masina, si n-am simtit niciun disconfort meteo, doar asfaltul era ud de la ploaia de peste noapte, si vantul nu batea deloc. Dar uite ca acum pe drum ceata e grea, laptoasa chiar, si nu vedem decat masina din fata noastra, poate si singura, ca nu-i aglomerata strada inca. Niste palcuri ramase de zapada pe langa...Running the highway, ascultam muzica, si admiram deci peisajul probabil incantator, da' de unde, ca-i ascuns sub pacla asta. E traseul destul de lung, dar in Canada eu n-am impresia ca as fi in strainatate, ca sa zic asa. Nimic nu-mi pare nefamiliar, chiar daca n-am mai fost inainte pe-aici, pe drumurile astea. Mai sunt 437 de km pana la hotel. Am setat eu GPS-ul si aveam in cap 525 cu totul. N-am facut nici o suta si l-am somat pe Bobi sa opreasca la Onroute ca ce sa faci cu mine la drum, asa m-apuca intotdeauna toate nevoile. Si nu toate deodata. Gata, goodbye, ca tocmai mi-a zis Bobinescu ca spera sa-mi moara semnalul!

miercuri, 1 aprilie 2015

Fratioare, n-am mai avut timp de blogoree. Nici stare, ca poate o tzar' de timp mi-as fi gasit, dar starea asta berbeteaga nu mi-a permis sa ma adun pe-acilea. Am in ultima vreme niste postari atat de lungi ca ma plictisesc si eu sa le scriu pana la capat, daramite voi sa le cititi! Dar am disparut ca am avut treburi de pus la punct cu scoala, dar care macar putin, ma lasa de maine sa mai respir oleaca. Am un examen scurt spre sfarsitul zilei, dar care vine dupa multe zile in care m-am luptat si cu o astenie care mi-a blocat mult capacitatea normala de functionare. Nu era lene, ca tineam sa fac ce trebuia sa fac, dar ma chinuia ca toate bolile. A dracu' in capul meu ca mi-am revenit pe weekend, asa din senin, cum m-a si apucat. Dar, aproape gata cu astea, cica suntem in saptamana patimilor or something. Apoi, no, Paste fericit si mie! Numai maine nu-i poimaine si plec acuş la Montreal. Nu stiu ce-o sa fac pe-acolo pentru ca n-am apucat sa citesc ghiduri, dar ma bazez pe altcineva, mon francais, si Dumnezau cu mila, macar c-o vreme mai buna sa se indure!
Ce-mi mai place cand imi mareste salariul!!! Again. Not to fool me de 1 Aprilie. Dar reliable, responsible, quick learner, and team player, si alte epitete ce tocmai mi-au descris, cum sa nu maresti tu salariul la o astfel de persoana?...
Cand m-au intrebat ce parere am de review, am zis: "You're right. I would have said the same!".