Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 24 februarie 2015

Azi am avut birthday depress. In loc sa fiu bucuroasa si sa sar in sus de fericire, am fost toata ziua plina de nervi si m-am simtit foarte amarata. Dar nu e nimic anapoda, am citit eu niste articole. Exista mai multe motive insirate pe internet, dar unul dintre ele a fost cel mai aproape, cred, de cauza stranie si chiar clinica a depresiei mele de azi. Ziua de nastere este una aparte, in care te crezi buricul pamantului and so on, ca in rest nu te baga nimeni in seama sau cam asa ceva. Cand pica marti nu e ca si cum I wish I was dead, dar cam asa a fost. Anyway, dragul meu Bobescu m-a asteptat cu aceste flori la scoala, macar cu atat sa ma laud si eu, a desfacut o sampanie cand am ajuns acasa, mi-a dat sa beau si am incheiat astfel foarte frumos acesta minunata zi. Va multumesc celor care mi-ati urat la multi ani. Totul e bine cand se termina!
N-am mai apucat ieri sa zic cum a fost la test ca dupa ce am iesit, am intrat pe colt la St. Louis de am infulecat o aripa si m-am dus apoi la munca sa mai termin ce mai aveam de facut pe-acolo. Nu am mare lucru de zis despre examen, decat ca mi-a picat intrebarea cu insulina :). Am urmat doar instructiunile, l-am terminat in 3 minute, are doar 20 de intrebari simple, si m-am mutat dupa intr-o alta sala unde urma sa aiba loc un interviu, zic ei, pentru testarea abilitatilor de limba, dar din ce-am vazut eu e pentru verificarea actelor. Originalele vs. copiile trimise la Halifax odata cu aplicatia. Ne-a chemat ofiterul pe amandoi odata, ca familie, si nu individual, si mare lucru nu l-a interesat de noi decat iesirile noastre din Canada. Aveam mai multe intrari in SUA si nu reusea sa pupe stampilele din pasaport cu declaratiile de pe aplicatie pentru ca americanii nu pun tot timpul stampila cand intri in tara lor, iar canadienii nu pun sigur cand te intorci. Cand am mers in Cuba, la fel, stampila era pusa la intrarea in Canada, nu si la iesire si tot asa. Apoi, Bobi avea zile in afara tarii mai multe decat mine pentru ca fusese in company trip.
In rest, totul a fost in regula, unora li se da data ulterioara a juramantului on the spot, altora nu. Noua nu ne-a dat-o, a zis ca ne va veni in posta in urmatoarele saptamani. Probabil sa mai si verifice o data intrarile si iesirile din tara. Avem un prieten care a depus juramantul acum cateva luni si la fel fusese si la el. Si a primit invitatia la ceremonie undeva la trei saptamani dupa interviu. Ca sugestie, desi mare lucru nu am ce spune decat ca pur si simplu trebuie sa urmezi niste instructiuni si-atat, daca iesiti din tara sa notati undeva datele de sedere in afara Canadei. Noi nu le-am tinut contul nicaieri si cand am facut aplicatia a trebuit sa le si ghicim, ceea n-a fost foarte usor si cred ca le-am si messed up pe undeva.
...Cam asta a fost tot. Azi e ziua mea de nastere, 31 de ani, of, of, si m-am trezit asa, putin cam sad. Mai tare decat de obicei lol. E si picata in timpul saptamanii, si cam departe deja, imediat trebuie sa plec la munca, unde voi fi foarte busy, diseara am si cursuri, si ajung la noapte acasa, deci nu vad ce timp sa mai am si de ea, altul sau altfel decat in oricare alta. Poate s-o mai schimba peste zi, ca desi trezita de dimineata, nu se cunoaste ca ar fi asa de buna cand ma gandesc ca azi nu trece doar o zi, ci un an intreg intr-o singura zi.

duminică, 22 februarie 2015

Wish me luck! Maine dimineata mergem la examenul de cetatenie. Fac testele, nu pare a fi mare chestie, dar e adevarat ca m-am mai si pregatit azi un pic, printre alte prostii cu care m-am ocupat. Mi-a dat o colega un pachet de henna sa-mi vopsesc parul. Nu i l-am cerut eu, dar probabil ca a vrut sa scape de el. Eu nu stiam care-i treaba cu vopseaua asta naturala, dar acum stiu. Trebuie sa o prepari pana arata ca o balega pe care ti-o pui in cap. Vei arata ca si cum s-a cacat cineva in capul tau. Ma scuzati, dar asta e adevarul. Dupa ce am imprastiat-o prin toata casa si a trebuit sa ranesc la ea, mi-am pus-o in cap cum ziceam si se pietrificase de aratam ca zeita Afrodita statuie. Mai ales ca eram si imbracata intr-un sac de gunoi. Acum parul meu pute ca o ciumafaie. Henna miroase a buruiana. Deci si parul miroase a proaspat cosit, dar arata binisor, desi mare schimbare nu vad decat o usoara nuanta rosiatica aproape invizibila. Fiind natural inchis la culoare, m-am chinuit opt ore degeaba, ca atata dureaza toata dichiseala asta. Si mai mult chiar, dar n-am mai avut eu rabdare, ca riscam sa vopsesc si peretii suindu-ma pe ei...In fine, asa frumoasa o sa ma duc maine la examen. O sa povestesc cum a fost, desi am iesit aseara la oras cu niste cetateni si ne-au zis ca testul va fi mai usor decat oricare altul din cele facute pe internet. Si azi le faceam spre 100%, spre, ca, desi e o frunzareala si nimic alta, inca ne mai incurcam in atatea date si nume de care n-am auzit in viata mea. Si btw, cu insulina nu era un roman?!

sâmbătă, 21 februarie 2015

LOL, m-a lasat Bobi singura acasa!!! V-am zis ca ma plictisesc, acum parca mi-a mai trecut. Enjoy the winter!
Mi se pare mie sau chiar asa e, dar scriu foarte prost in ultimul timp, parca e caietul de compuneri a unui elev repetent. Cand eram mai mica, parca eram mai inzestrata, zic asta dupa ce-am apucat a reciti niste postari ale mele mai vechi. Aveam si alta stare, si ce, ce-i drept, era vara, mergeam la pescuit, dar acum cu iarna asta, care-i parnaie curata si nu alta, nu se intampla nimic care sa si merite vreo atentie. Asa ca lalai de-o vreme niste cuvinte fara bruma de incantare, de parca ceva mai bun nu s-ar gasi de facut. Mai ca-mi vine si mie sa ma apuc de zugravit, ca Udrea noul domiciliu. Voiam la un moment dat sa scriu ceva de zdreanta asta, dar am zis, ce-mi pasa, da-o-n ma-sa. Ma bucur la raul altuia, cum s-a bucurat si ea la bunul altora. Hai, vira, sa se mai rada si altii...
Ninge ca-n bancurile cu prosti, iar, si iar imi obstructioneaza liniile de pe traseu, care ma ajutau sa tin masina dreapta. Toata saptamana n-a nins, s-a pornit acum, si aveam la 1:30 soferie, daca s-o mai tine ora valabila, ceea ce nu prea cred, si ma indoiesc ca si vreau azi, avand in vedere ca nici nu stiu de ce sa ma apuc prima data. Am zis sa mai citesc o data ghidul de bun cetatean si sa mai fac cateva teste, dar de dimineata inca n-am reusit, ca luni ne ducem la interviu si n-am prea apucat sa ma ocup si de treaba asta pana acum. Poate pic testul, ar fi o treaba. M-a adus Bobi intr-o seara de la scoala, intr-o noapte de fapt, si in masina imi punea intrebari din carte, la care tot el raspundea, pesemne ca reusise si el s-o citeasca o data si se lauda ca stie versurile pe de rost. El mi-a zis ca 30% pica examenul. Poate fac eu varf gramezii. Mi-am luat luni liber de la job, si tocmai in ziua in care colegii intentionau sa ma scoata la masa de ziua mea. Care va fi imediat dupa test. Dar le-am zis, guyz, big staff, o lasam pe alta data, sau duceti-va fara mine. In loc sa ma sarbatoriti, ma pomeniti. Si-au mutat-o pe miercuri, ca marti, cand de fapt trebuia, nu putea seful. Si stiti cum e, daca fara mine s-ar putea, fara el, niet. Ca aici e putin invers decat cum stiam noi. De ziua ta nu-ti scoti prietenii si neamurile la restaurant sau faci tambalau pe-acasa, ei te scot pe tine. Ei isi platesc consumatiile si putin pe langa, in contul tau. Ma rog, noi, ca romani, suntem pe stil vechi. Precum chinezii cu anul nou, care a fost de curand. Eu o sa mi-i cinstesc, ca nu-i bai, le vine si lor randul si-apoi unde-i datorie, nu-i tocmeala. Dar in ce va priveste nu-i problema, nu tin la traditie, puteti sa ma scoateti voi la oras daca asa vreti! Imi aduc aminte, abia aterizasem noi in Toronto si ne-a invitat si pe noi cineva la aniversarea cuiva si sa ne ducem cum sa nu, am luat cadou, destul de scump sa nu ne facem de cacao desi asa eram, la banii nostri pe-atunci, erau banii de mancare pe-o saptamana, si ne-am dus la restaurantul la care se tinea ospatul. Ne-am dus pe jos, ca n-aveam bani de tokeni. A fost fain, ce sa si zici?. Am mancat, ne-am simtit bine, dar stii vorba aia, radem, glumim, f*** si platim. A trebuit sa lasam pe masa banii de mancare si pe a doua saptamana. I-am boscorodit apoi de-au guiţat toata noaptea. Noi nu cunoasteam acesta intorsatura de situatie, ce-i aia, ei ma scot din casa, ei imi scot si banii din buzunar. Bine, nici n-a fost foarte ca la carte imprejurarea. Noi fuseseram invitati cumva ca sa nu ne mai simtim singuri pe lume, cu intentii bune adica, normal insa, invitatia trebuia sa vina din partea noastra, nu invers, ceea ce nu s-ar fi intamplat niciodata, asa ca a fost ajustata putin traditia, dar nu de tot. Ma duc si eu sa fac ceva. Doamne, ce plictiseala, n-am mai pomenit!

vineri, 20 februarie 2015

Acum ca tot e vineri si mai pot respira putin usurata, sa las cateva cuvinte care se vor a fi un soi de declaratii de amor nebun. Curat amor nebun. Ma rog, nu stiu cat am insistat eu pe subiect, nu pe blog, ca in viata mea reala, adica in cea de dincolo de el, am bagat foarte mare si serios, dar meseria pe care o fac acum este ca un fel de pasiune a vietii. Descoperita la batranete. Nu stii cand te loveste, vezi, niciodata nu e prea tarziu. M-a prins intratat in vraje, ca acum nu pot s-o mai las asa, vreau totul, vreau sa ma fac cfo, ca fata am, minte imi mai trebuie lol. Si am zis sa fac rost si de asta, motiv pentru care zilele mele sunt ocupate in ultimul timp doar cu acesta aventura. Ma duc la munca, ma duc la scoala, ma duc in general, nici nu mai stiu pe unde, dar pana la capat, asa incat acest affair imi consuma mai mult timp si energie decat sotul, mai nou. Dar totul cu reala placere, asta e partea buna, ceea ce-mi face viata mult mai usoara decat in realitate este. In realitate, am zile cand umblu ca o gaina fara cap, si seara, dupa atata amor, sunt scursa de toata vlaga. Mi-e mintea atat de full ca nu mai intra dumicat in ea. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa va uitati intr-o carte, sa vreti sa intelegeti o treaba si sa nu puteti pentru ca pur si simplu mintea refuza sa mai infulece ceva, cat de mic. Sau poate e prea goala!? Dar placerea, intr-adevar, face treburile mai accesibile si mai lesne de dus pana la capat. Ieri de exemplu am luat la un test 92/100. As fi vrut 100%, dar am calcat un pic stramb. Am gresit doar doua intrebari, si ma inerveaza ca erau niste intrebari stupide. Nu le stiusem raspunsul oricum, dar asta nu le face mai putin stupide. Nu inteleg de ce le-a pus in test. Putea sa nu le puna si luam 100%. Sau, ma rog, puteam sa le stiu raspunsul, si tot 100% luam. Tot asa, mai ziceam eu pe undeva, nici la munca ajustarea n-a fost atat de grea, cand placerea a fost toata de partea mea. Da, doar asta am tinut sa marturisesc. M-am implicat in acest affair din proprie initiativa, eu am facut primii pasi, si pe ceilalti tot eu, asa ca nu ma plang, chiar deloc. Deci nu va speriati, nu va ingrijorati pentru mine ca deschid usa mai rar, nu-s bolnava, is doar trup si suflet in aceasta aventura amoroasa in ultima vreme, mi-a luat mintile de nici cand bate cineva la usa nu mai aud, atat de tare m-a dat peste cap. 

marți, 17 februarie 2015

luni, 16 februarie 2015

Daca n-as sti ca-s precis in toiul iernii as zice ca-s in mijlocul verii toride. Imi ciocane gugustiucii pe la geam, am niste flori ofilite in glastra si cauta sa le ciugule, e long weekend linistit, imi adie usor perdelele de la dormitor in bataia razelor piscacioase de soare, ma gadila un vanticel pe la talpi...Ca am zis sa ma intind o tzara, ce sa si faci pe caldura asta? Voi mai intelegeti ceva?...
La mine in casa e ca intr-o baie de aburi. Curg apele de pe mine de parca le torn eu, e canicula, si n-am nicio posibilitate sa-mi ajustez contorul, alta decat sa deschid geamul sa ma racoresc. M-am culcat mai adineaori cu geamul deschis, dar n-am putut sa dorm. N-am termometru sa masor, dar m-am gandit ca trebuie sa fie vreo aplicatie pe tel sa-mi zica. Am descarcat-o si uita-te si tu. Temperatura din preajma mea. Nu stiu daca e adevarat, dar avand in vedere ca eu, care nu sufar de caldura prea des, am niste puseuri teribile de femeie la menopauza, cred ca e.

duminică, 15 februarie 2015

Poate ca ar trebui sa stau pe curul meu inca si sa nu ma mai cred asa viteaza, dar nu ma pot abtine cand vad cu atata incantare cum renasc din propria cenusa. Conduc din ce in ce mai bine, capat tot mai multa incredere cu fiecare ora pe care o fac si asta se vede in aroganta cu care o fac pe-a vitezomana, adica nu prea tin cont de panourile de viteza lol. Oricum, in realitate nu cred c-am fost niciodata atat de praf cum m-am autoevaluat inainte, cat va spun sigur ca n-am avut un instructor care sa ma invete meserie. Nici n-avea cum. Daca nu m-a invatat inseamna ca nici el nu stia. Cel putin meseria lui, aia de instructor, cu siguranta, nu.
...Acum am inteles unde era problema mea. Abia acum am inteles si eu ca in proportie de 98 % ochii conduc masina. Trebuie sa invat sa-mi folosesc ochii, la asta lucrez acum. In condus, orice miscare urmeaza traiectoria ochilor. God, e logic, unde mi-a fost capul, cu tot cu ochi zic? Inainte parca eram un orb, nu stiam sa-mi folosesc ochii, si-mi era frica. Tocmai de aceea imi era frica. Frica de masina din fata care ar putea sa intre in mine, frica de bordura in care as putea sa intru eu, frica de oncoming traffic, frica de pietoni...Nu-mi erau parteneri in trafic, imi erau toti dusmani, si eu nu faceam altceva decat sa ma ascund de ei in spatele volanului. Ca intr-un film horror in care niste fantome urate ma fugareau printr-o padure neagra si eu ma tot uitam inapoi dupa ele si ma impiedicam in fusta, in crengi, in gropi, si cadeam si plangeam, si el e ma prindeau si ma mancau. Dar nu trebuia sa ma uit inapoi, trebuia sa ma uit inainte. Asa si cu condusul. Imi spoream frica exponential, fizic indreptandu-ma catre ce-mi era mai teama, caci daca ma uitam catre un "obstacol", fix spre el ma si duceam, asta in loc sa-mi vad de drumul meu, la propriu, si de dreptul meu la el. Daca trecea o masina pe langa mine ma schimbam la fata si in visele mele erotice de sofer nu-mi doream altceva decat sa fiu singura masina de pe drum. Sa ma lafai singura prin tot asternutul strazii. Dar gata, acum ne-am imprietenit. Ma si salut cu masinile de pe strada. Imi fac loc sa trec, se dau la o parte, cu toate onorurile. Aia de au carnet probabil ca rad acum de mine, dar ce sa zic, chiar daca America au descoperit-o altii inainte, nu-mi pot lua mie dreptul de a ma bucura ca in sfarsit am descoperit-o si eu!
Ma gandeam ipotetic, daca as fi fost obligata sa renunt la cetatenia romana odata ce-as lua-o pe cea canadiana, as face chestia asta? Ce chestie? Fara doar si poate. N-as sta sa ma gandesc de doua ori si chiar n-ar exista dubiu, ci doar certitudinea ca am luat decizia corecta. Dar doar daca as fi pusa in situatia de a alege. Daca nu, nu ma deranjeza sa am doua pasapoarte valabile, atata vreme cat il am pe cel albastru. Dar cu atat mai mult cu cat sa-l detin si pe celalalt nu ma solicita la niciun efort. E ca in bancul ala, sau ce e daca nu-i banc, daca am de ales intre doua rele, sa-l aleg macar pe cel pe care nu l-am mai incercat.
Ziceam mai jos ca m-am schimbat suficient intre timp incat sa nu mai pot gandi ca stau in Canada pana sa-mi iau cetatenia si apoi, cu coada intre picioare si schelalaind, sa fug inapoi. Eram confuza pe atunci si acestea erau idei ale unora si mai confuzi decat mine. E putin disgusting, nu vi se pare? Mai ales daca fuga s-ar baza pe argumente ratate, Canada e un BS, everyone knows that, atunci cu o decizie de genul acesta, unul care s-ar preta n-ar face decat sa-si contrazica vorbele cu faptele. Ceea ce e putin cam lame. Daca tot ii displace asa de serios, nu inteleg de ce trateaza treaba ca pe blessing in disguise, adica aplica totusi pentru cetatenie si o mai si ia. Dar nu trebuie, chiar nu trebuie, e optionala, nu obligatorie. Poate putin necesara, who knows, ceea ce, de data asta, ii face pe unii sa se gandeasca de doua ori, dar tot de data asta, din partea mea, cu mare dubiu ca ar fi o decizie corecta...

sâmbătă, 14 februarie 2015

Orele mele de soferie merg din ce in ce mai bine. Pana mai incoa' eram cam speriata de bombe si uitam de la mana pan' la gura in ce parte imi zicea instructorul sa-l duc, asta dupa ce tot eu puneam semnul, eh, cateodata il nimeream ca sa fiu sincera, nu stiam precis daca e in sus sau in jos, noroc ca vedeam sagetelele pe bord, apoi eram cam rapezita si fugeam de la stopuri, dar acum mi-am mai revenit. Asta daca e sa ma iau si numai dupa reactiile instructorului, care a inceput sa-mi mai zica si "bun, bun, asa, asa, vezi ca poti". Ma simt si mai increzatoare. Am reusit poate pentru prima data sa ma imaginez si pe mine conducand de una singura o masina pe strada. Lucru care m-a ajutat foarte mult sa-mi castig echilibru a fost indicatia de a nu privi decat mult in fata mea, pentru ca mainile urmeaza traiectoria ochilor si daca ma uit spre un obstacol de exemplu, ca-i masina, bordura sau whatever, nu fac altceva decat sa ma indrept fix in el. Uite ca mie chestia asta nu mi-a zis-o nimeni niciodata. Si pentru ca am priceput cum e cu legatura asta dintre ochii la strada si mainile de pe volan acum nu-mi mai este greu sa estimez si sa fac virajele.
...Maine am iar. Noroc ca azi mi-am dat seama la timp ca mi-am ratacit iar porcaria aia de cartela, ca altfel va dati seama ce penibila eram daca trebuia sa-l sun pe domn instructor si sa-i povestesc, si mai ales sa-i stric programul?! Cred ca in buzunar, pe unde il tin la locul lui, s-o fi magnetizat de telefon, si-o fi cazut pe langa cand am dat sa scot telefonul or smth, ca fara vreo explicatie e greu de imaginat ca poti sa fii atat de prost de doua ori. Era vreo 12 si ceva cand am inceput sa-l caut de zaluda prin toata casa si la ServiceOntario inchidea la 1:00. Deci, prost sa fii, noroc sa ai. L-am facut in regim de urgenta ca sa zic asa, ca in cateva ore aveam nevoie, dar iti dai seama ca acum nu vreau sa-l mai gasesc pe celalalt, ca mi-ar fi la fel de ciuda sa-l gasesc cum imi era ca l-am pierdut. Mi-au dat iar o foita provizorie care m-a costat $ 25 de dolari, banii de flori, vorba lui Bobi. Ca azi e ziua amorezilor si femeile au pretentiile lor, de parca ar fi 8 martie, sau iarasi vreo zi numai pentru ele, dar eu nu-s femeie din aia sa vrea sa-i cumpere barbatul cadourile. Las' ca mai bine mi le cumpar eu, ca el nu stie ce sa-mi ia, asa-i zic. Dar m-a momit Bobi totusi cu un Diamonds, de parfum, nu de toileta, pe semne ca atunci cand vrea, chiar stie. Acum ne ducem sa si bem un vinisor, cica in seara asta vor fi recorduri de frig, dar e happy V Day si ne animam noi cumva! ;)
A fost saptamana asta atat de frig afara, de mi-a inghetat si blogul. Nu mai tin minte daca si inainte tot asa era, dar de cand sunt in Canada, si asta in fiecare an de-acum, cand se apropie sfarsitul iernii, sfarsit care dureaza cel mai mult, am vedenii cu ghiocei, imi ciripesc pasarele in cap, imi zboara fluturii...Cu iarna asta nu m-am putut impaca. Dar daca tot e azi ziua amorezilor, mai bine sa ne gandim noi la the things we love, nu la celelalte. Pana ma mai incalzesc si eu, cititi post it-urile astea simpatice. I love Saturdays!

PS: I love cand am ore de soferie...si constat la timp, cu uimire si totodata dorinta de a ma insela, ca mi-am pierdut carnetul...de data asta pe bune. A doua oara pe bune. Love means being stupid sometimes. I love ca ServiceOntario e deschis sambata si mi-a facut de-ndata altul. God, I love myself!!!

duminică, 8 februarie 2015

Eu cred ca am boli de somn, nu mai reusesc nicicum sa dorm pana tarziu, nici cand mi-as permite, si asa sunt obosita toata ziua, ca ala de se scoala de dimineata...Am observat, nu stiu cum, ca eu dorm cu un picior intins, cu unul in pozitie de alergare (!), ma trezesc dimineata cu mainile sub cap si uneori pe la mijlcoul patului. In conditiile acestea, cred si eu ca-s istovita toata ziua. Sau poate doar mi-e atat de lene de nu ma pot aduna. Afara ninge si nu cred ca voi face, din pacate, ore de soferie! Am atat de multe chestii de care ar trebui sa ma apuc prima data de nu-si dau rand. Si multe chestii de invatat, dar stiti cum e cu batranetea. Daca nu, ia sa va explic eu!
Se zice ca you can't teach an old dog new tricks, adica nu te mai apuci la batranete de studiat, de instruit sau de ucenicie in tainele vreunei noi meserii, ca nu mai poti, nu mai e ca in tinerete. Am stat eu si m-am gandit si asa este, nu mai e ca in tinerete, e mult mai bine, si cu cat inaintezi in ani esti de fapt, mult mai capabil sa inveti decat in oricare alta zi din urma, cu mentiunea ca fiecare zi din urma amplifica de fapt aceasta capacitate. De exemplu, cand esti mic, la scoala, inveti la gramada multe chestii, dar copil fiind si creierul nesupus experientei de viata, nu ai totusi priceperea de a discerne daca ele iti vor folosi vreodata la ceva, sau mai mult, nu ai capacitatea de a le supune vreunui filtru critic, de a le analiza prin prisma adevarului si nu in ultimul rand a nevoilor tale. Nevoi de orice fel. Poti face astfel greseli peste greseli in contul tau. Cu cat inaintezi in maturitate, daca esti om de common sense si nu-ti lipseste inteligenta minin garantata unei fiinte umane, incepi sa intelegi cu adevarat ce trebuie sa (mai) inveti, cum si mai ales de ce. Luand un exemplu concret, ca incepusem cu scoala, daca atunci cand eram mica, ma duceam la ore si pe unele le ascultam cum asculta babele liturghia, cand pe langa, cand deloc, acum, daca ma duc la niste ore, pe care eu le-am ales din proprie necesitate, daca le-as trata cu aceeasi "atentie", nu as face decat sa-mi fur singura caciula, adica timpul, care devine cu atat mai pretios cu cat inaintez in varsta. Fiind si luna in care minunata mea viata mai adauga un an la catastif, simt ca nu-mi mai permit sa-mi bat joc de ei, macar raportat la cat control asupra lor mi-e ingaduit, pierzandu-mi vremea cu lucruri si chiar oameni care nu-mi folosesc la nimic, in sensul de improvement bineinteles. Apropo de oameni, se zice ca si de la prosti inveti cate ceva, cel putin sa nu fii ca ei. Nope, eu nu le pot acorda asemenea credit. Sa spun cum ar veni ca am invatat asta si asta de la un narod. Mai bine ma concentrez pe oamenii care imi pot da plus valoare pentru ca ei au valoare, si nu invers. E ca si cum as spune ca si dintr-o carte proasta am ce intelege. Ce?! Mai bine imi apropii focusul de lucrurile care ma intereseaza si ma privesc, lasandu-le pe celelalte in plata celor care au mai mult timp.
Ca sa revin pe firul ideii mele, cu cat imbatranesti deci esti de fapt mai capabil de a invata. Calitativ, si nu cantitativ. Pentru ca oamenii cand vorbesc despre neajunsurile inaintarii in varsta in a mai acumula cunostinte se refera la cantitate, dar aceasta este irelevanta. Calitatea, eficienta sunt ceea ce conteaza. Pornite dintr-o constienta determinare. Si doar la maturitate si inaintand in viata prin experienta poti ajunge la stadiul acesta, adica sa stii ce sa inveti ca sa-ti imbunatatesti in definitiv viata, prin cat mai putine greseli. Ceea ce ne da inaintarea in varsta in plus este, prin urmare, determinarea de a nu mai irosi anii fara folos pentru ca ei si-asa trec, deci sa nu-i omoram totusi de doua ori. Ca sa parafrazez vorba ca suntem prea saraci ca sa ne cumparam lucruri ieftine, asa si cu cat imbatranim devenim tot mai saraci ca sa nu invatam. Ceea ce (ne) trebuie.
Asa ca intorcandu-ma de unde am plecat, doar lenea ne opreste de la invata ceva, dar asta nu are nicio legatura cu varsta! Deci sa-mi aplic azi teoria pe propria piele zic, sa vad daca si functioneaza!

vineri, 6 februarie 2015

Hei, ne-a venit in seara asta invitatia la testul de cetatenie. Peste doua saptamani. Good reason for a day off :D. 
PS: After a long way gone. Asta e postarea cu numarul 1,002. OMFG!!!

joi, 5 februarie 2015

Ii povesteam ieri colegei mele ca daca tot m-am apucat, acum invat soferie the hard way. Si pe noapte si cu zapada in parbriz. Am zis eu sa mai astept pana spre primavara tocmai ca sa evit zapada si drumurile alunecoase, de aia nu incepusem pana acum, ah, asta am zis-o anul trecut, sorry, dar cand am vazut eu ca iarna asta nu ninge, am zis, acu-i momentul. Dar a asteptat sa ma vada pe mine inclestata cu mainile pe volan si a venit, normal. Ieri am fugit de-mi iesise limba din gura si ochii din cap tot sa fiu la timp la ora, am ajuns cu vreun sfert de ceas mai devreme in fata blocului si n-am suit pana la mine macar un mar sa iau inainte de cursa ca nu mai puteam de foame. Dar ninsoarea nu se oprea, se asezase iar strat, si am convenit cu instructorul sa o lasam pe data viitoare ca pe vremea asta nu as vedea liniile. In gandul meu, eu nu le vad nici pe vreme buna, deci ai dreptate. Sa speram doar ca pana duminica vine primavara...
Apropo de colega de sus si de vreme rea, cand a dat luni zapada aia de nu i-a mai adus pe unii la munca, si ea a venit mult mai tarziu, m-a intrebat daca nu tot asa era anul trecut, cam exact pe timpul asta, cand am avut eu interviu cu ei. Si cu ea, printre altii. Ba da, v-am zis eu ca-i ceva ciudat cu timpul asta al meu. A trecut deja un an de-atunci, si nu era chiar ca acum, era mult mai rau, ca tin mine cum iesisem de la metrou si vedeam numai alb in fata ochilor. Valuri de zapada se rostolgoleau peste mine, si eu parca eram un om de zapada inotator. Si-apoi am iesit pe usa si nici nu stiam in ce parte s-o apuc si am apucat-o, cum altfel, in partea cealalta de-a trebuit sa inot inapoi o bucata de drum. Treaba e ca dupa ce inotasem prin valurile alea si injurasem de toate cele cu fulgii in gura, am ajuns la interviu uda learca pana la chiloti. Numai de luat la intrebari nu-mi mai ardea mie. Dar pe vremea aia, si la ora aia, ca era spre seara, tinuta mea i-a interesat pe oameni mai putin. Cred ca deloc caci a fost bine, si a fost bine si dupa, e bine si acum si in continuare. No complaints. Colega de care ziceam m-a ajutat foarte mult cu acomodarea. Dar eu fiind foarte buna, si acum nu ca ma preamaresc singura, ca m-au laudat altii inainte, deci nu sunt singura, mi-a zis ca nu poate fi doar un an de cand am venit, ea are impresia ca-s mai multi. Ma rog, fiecare cu impresia lui. M-a ajutat foarte mult, cum ziceam. Sau cel putin m-a suportat. Si in sensul romanesc si in cel englezesc al cuvantului laolalta. Inainte tot in departamentul de accounting al unei firma lucrasem, dar nivelul era mult mai jos decat ce-i acum. Asa ca am avut nevoie de lectii bune de aclimatizare. Dar cum eu sunt foarte smart, a fost doar o chestiune de timp scurt sa cresc intr-un an cat altii in sapte. Ca altfel de ce-ar fi zis ea ca i se pare ca-s de mai multi ani pe-acolo? Pentru ca sunt foarte smart. Si modesta si alte cele care tin de soft skills, care m-au favorizat. E dimineata, si dimineata am mai multa energie cand ma autoestimez ;).
...Si legat de asta, as vrea sa zic o chestie pe care am supus-o analizelor mele recent. Eu cred ca am ajuns acum intr-un punct in care sa-mi gasesc un loc de munca, pentru nivelul si varsta pe care le am, as reusi mai repede in Canada decat in Romania. Chiar imi puneam problema invers, daca ar fi sa ma intorc in tara, nu e cazul, doar zic asa, cam cat timp mi-ar lua mie sa-mi gasesc un job acolo? Si cam ce job mi-as gasi? Si cam cat ar costa, ca sa intreb asa? Bazandu-ma strict pe puterea mea de influenta, fara relatii, fara acareturii. Ca cine stie ce relatii pe-acolo eu n-am. Si pe cele care au fost le-a rupt distanta...Si oricum m-am bazat intotdeauna pe mine, in fine, I keep it simple...Vezi cum sta treaba, dupa o vreme, relativa, ajungi intr-un punct in care intoarcerea in tara natala ar semana deja c-o alta emigrare. Si poate nu pentru ca ar fi mai greu acolo, ci pentru ca nu mai e asa de greu nici aici.

luni, 2 februarie 2015

Under snowstorm. Dar nu exista pe lume oras mai bun in care sa traiesti, altul decat Toronto. E oficial. Am citit eu saptamana trecuta la ziar. Oamenii sunt atat de relaxati incat, de exemplu, eu azi am intarziat bigtime la munca si tot prima am ajuns ;).

duminică, 1 februarie 2015

Daca n-as fi in aceasta stare plictisita si eu, prin urmare, foarte plictisitoare, as povesti numai chestii interesante, dar cum sunt, treaba voastra! Aseara am curatat eu toata zapada de pe sosele. Plecam in tromba si se spulbera in urma mea. Glumesc normal, desi nici de glumele mele proaste nu-mi arde, abia de atingeam acceleratia. E mai usor sa conduc pe masina automata, doar ca acceleratia tot trebuie s-o calc, eu parca o pupam si o lasam si tocmai cand trebuia sa fac cotul. M-a dus instructorul pe niste sosele mai dosite, ca sa ma invat cu stopurile: all way si cel numai pentru mine. Mai stiu semnele de circulatie, dar nu pe toate. Trebuie sa mai citesc o data cartea. Stopul il stiam. Bine, ma. Dar pe ala cu placuta sub el il uitasem. Nici macar nu stiu daca l-am stiut vreodata. M-a intrebat instructorul de la o suta de leghe inapoi ce scrie pe placuta, phuu, pai cum sa vad eu de-aici, eu nu bat la departare decat daca e o departare mai aproape. E ok, nu trebuie sa stii ce scrie, trebuie doar sa vezi placuta. Ah, All Way. Nu stiam ce inseamna.
Ma asteptam sa fiu intr-o situatie de retard severa, dar n-a fost chiar asa de rau. Am fost undeva la retard mediu. Am nevoie de cateva ore bune, dar scopul meu acum e urmatorul. Nu atat sa iau G2, nu l-am luat atata vreme, nu mai moare, ci sa invat bine sa conduc. Altfel ma pot lipsi de el ca si pana acum. Prin a invata sa conduc, inteleg eu nu a tine volanul in mana si a o mana pe aratura, ca asta stiu, ci a stapani cu incredere masina sub mine. A ma simti la volan mai confortabila decat pe picioarele mele. Aseara nu m-am putut concentra foarte bine. Eram distrata, dar fara a ma distra ceva anume. Trebuie sa ma adun, trebuie sa-mi adun toata concentrarea si sa reusesc sa fac chestia asta. N-am facut-o pana acum pentru ca am zis ca n-o fi pentru mine, ca poate nu am indemanare auto, si ca o fac pentru altii. Dar acum nu mai cred asa, nu mai vreau eu sa cred asa macar. Acum cred doar ca fobia mea, transformata in timp in nepasarea de-a ma apuca, a venit pe fondul unei lipse de experienta cumulata cu niste experiente anterioare (nice wordplay) mai nepotrivite, care s-au intamplat cu foarte multi ani in urma. Dar banuiesc ca simti deja determinarea din cuvintele mele. Aproape ca iti vine sa te apuci si tu, din nou. Eu imi recunosc dispozitia asta. Se cheama ca nu ma mai joc. Mi s-a adunat si asta pe cap acum si-apoi ma mir de ce mi-e mie mintea imprastiata in o mie de zari, dar nu mai conteaza. Ne duceam ieri la sala si i-am zis lui Bobi ca numai un pic si o sa conduc mai bine decat el. Ceea ce e greu, fie vorba intre noi, dar el mi-a zis foarte bine, si-apoi eu il venerez pe Bobi, he's my icon, si daca el mi-a zis asa, inseamna ca asa e.