Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

“One who speaks only one language is one person, but one who speaks two languages is two people.” Acesta este un proverb turcesc. Sau cel putin asa spune pe internet. M-a intrebat ieri o colega daca mie nu mi se pare interesant ca vorbesc la munca alta limba decat cea de-acasa. Nu mi se mai pare tot timpul, adica n-am mai stat demult sa ma gandesc la treaba asta, dar cand ma gandesc, e intr-adevar uimitor. Lasand la o parte faptul ca ma dezbrac de una si ma imbrac cu alta cand plec dimineata de acasa, ca una e prima si alta e second, cel mai tare ma uimeste acum ca la job romana imi pare, de fapt, straina, la sensul ca atunci cand, intr-un context sau altul, o folosesc parca nu-i la locul ei acolo, ceva nu-i natural. O simt instrainata, parca nu o recunosc. Intr-o zi, de exemplu, a trebuit sa-mi sun dentista pentru o programare. Dentista mea e romanca. Si vorbind cu asistenta ei la telefon, tot romanca, aveam un feeling ciudat, nici nu stiu cum sa-l explic. Era despre o chestiune de business (eu ducandu-ma sa-mi repare maselele), iar in mediul in care eram, cand eu sun pe cineva, sun numai in chestiune de business, ca un businessman ce sunt, si vorbesc engleza de obicei, nu romana. Cu Bobi cand vorbesc de la munca la telefon insa, nu-i chiar asa weird. Weird e cand il sun eu, iar el raspunde si-ncepe sa-mi vorbeasca in engleza. E intr-un moment in care nu poate vorbi cu mine si totusi cand vorbeste asa cu mine, engleza capata de data aceasta nunta aia straina despre care mai sus spuneam ca o am cu romana. Pentru ca eu cu el vorbesc romana de obicei, logic, nu engleza. Deci cred ca pana la urma creierul iar a facut treburile de capul lui. Sunt doua, dar el le-a pus pe caprarii. Ca sa fie sigur ca nu se-ncurca in ele. Parca mi-l imaginez. Una la stanga, alta la dreapta.
Un prieten imi zicea ca lui situatia asta cu limba i se pare cea mai dificila parte la un job in Canada, ca imigrant. Sau intr-o tara straina, ca se aplica oricui. Eu, personal, nu mai cred asta acum. Dar a fost destula vreme. E cel mai dificil hop in perioada de struggle, cat limbile nu sunt inca separate in modul despre care povesteam mai sus, si cand lupta asta te suge de energie intratat incat iti scade si self-esteemul pana la lehamite. Dupa, nu mai ai treaba.
Si mai convingator, cred ca am mai povestit cum la inceput, tot timpul mi-era teama ca nu voi reusi sa fac switch de la una la alta si atunci cand mergeam undeva unde trebuia sa vorbesc engleza, luam un ziar din cosul de gunoi, vorba vine, si-i citeam in metrou un articol pana la saturatie. Scopul era doar sa schimb macazul limbii, sa intru in alt mood, adica in engleza. Si reuseam intr-un fel, dar de trac tot nu scapam. A fost mare struggle intr-adevar. Dar ti-am zis, pana s-au rupt una de alta, pana la divort. Si-a vazut apoi fiecare de drumul ei si acum, la job, dupa cum ziceam, am ajuns ca romana sa mi se para straina. Ati inteles nuanta.

15 comentarii:

  1. Invatatul a orice, creeaza noi conexiuni intre neuroni si ia ceva timp pana cand se " batatoreste" noua cale neuronala ( prin repetarea informatiei ). Asta e motivul pentru care amesteci limbile o perioada, pana cand ele vor " divorta", cum zici tu ( adica s-a structurat clar noua cale neuronala si nu mai interfereaza cu altele ).
    Mai bine se vede asta la copiii de imigranti nascuti sau adusi aici de foarte mici. Multi dintre ei, in primii ani de viata vorbesc in 2-3 limbi in acelasi timp, de nu se intelege om cu persoana. Am intalnit un copil d'asta, avea 3 ani si doar ma's aintelegea ce spune. Nici educatoarele nu reuseau sa priceapa, copilul avea propriul limbaj. Doctorii le spun parintilor sa mai astepte 1-2 ani, ca e ceva normal, dupa care limbile se vor separa de la sine si creierul copilului va face diferenta intre cele doua limbi. Cam asa s-a intamplat si cu tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, la mine nu era ca le amestecam la inceput, ci mai degraba nu reuseam sa le separ. Adica nu puteam sa fac tranzitia de la una la alta cu usurinta cu care o fac acum. O faceam, dar nu-mi gaseam intotdeauna cuvintele si ma poticneam in engleza. Acum in schimb engleza este cursiva si vine de la sine. E o entitate total diferita de romana. Da, pe-o alta carare, cum povestesti tu. Ce spuneam eu in postare e ca folosirea lor e asociata in creierul meu cu anumite activitati. De aceea ziceam ca la munca sa vb romana mi se pare ciudat. Parca nu e la locul ei. E foarte straina de locul ala. Asa cum nu pot sa vb engleza cu sotul meu. Intrebarea colegei mele era daca nu mi se pare ciudat ca vb engleza la munca, dar mie mi se pare ciudat cand vb romana la munca. Intrebarea ei se referea la altceva, la faptul ca suntem imigranti si e diferit cu munca fata de cum eram in tarile natale, dar mie mi-a venit in cap si raspunsul asta.
      Pe de alta parte, si alta chestie e interesanta. Daca eu citesc acum sa zicem un articol de ziar in romana, dupa el unul in engleza, apoi iar unul in romana, si tot asa, ca efect, e invers fata de ce ziceam mai sus: creierul meu nu mai depisteaza diferenta. Mesajul e receptat ca si cum ar fi fost citit intr-una si aceeasi limba.

      Ștergere
    2. Este acelasi mecanism pe care ti l-am descris mai sus, doarca la tine se manifesta mai bland, pentru ca deja aveai o limba invatata ( si totusi creierul le suprapunea cumva - tu singura zici ca " nu le puteai separa " ).
      Copilul de care ziceam, atunci invata limbajul, direct in doua limbi, insa fiecare limba o stalcea, plus ca pronunta un cuvant dintr-o limba si urmatoarul cuvant din alta limba si uite asa forma o propozitie.

      Da, creierul face asociatii intre situatiile repetitive ( acasa - romana ... job-engleza ) : reflex pavlovian se numeste.

      Da, la un moment dat, daca derutezi subconstientul alternand rapid limbile, el devine confuz si nu mai diferentiaza intre formatul, ci va recepta direct mesajul citit.
      Acelasimecanism se intampla in autohipnoza ( doar ca e la un nivel mai profund ) : iti imaginezi ca cbori cu liftul, lumina se stinge si se aprinde ritmic si confuzeaza subconstientul, care " adoarme, tacerea mintii" si iti lasa cale libera sa intri in inconstient si sa accesezi informatia de acolo.

      Ștergere
    3. Da, exact, e reflexul lui Pavlov, ai dreptate.

      Ștergere
    4. Reflexul Pavlov este altceva , relatia intre necesitate fiziologica si accederea la ea ... nu putem explica ce se intampla in cazul limbajului prin reflexul Pavlov .

      Ștergere
    5. Ba eu cred ca putem macar intr-o oarecare masura. Faptul ca a fost invatat prin repetare si, in cazul meu, macar partial, fiecare limba fiind asociata cu diverse activitati, locuri, oameni, este reflex conditionat.
      Imi aduc aminte acum si cat de ciudat a fost cand odata ajusa in Romania dupa aproape 3 ani mi se parea ciudat sa aud vorbindu-se tot timpul romaneste in jurul meu. Ba eram intr-un autobuz si am dat din greseala peste geamantanul uneia si in loc sa ii spun "Scuze", i-am spus "I'm so sorry" si asta intr-o fractiune de secunda, dara a avea timp sa ma gandesc ca sunt in Romania si nu in Canada si oamenii nu vb engleza pe strada, asa cum ma obisnuisem eu deja in ultimii trei ani.

      Ștergere
    6. Reflexul Pavlov e unul primar , mecanismul prin care invatam sI perfectionam un limbaj e mult mai complex si are la baza alte parghii .

      Ștergere
  2. Jobul meu e un pic mai diferit ptr ca am nevoie sa folosesc frecvent romana , engleza si franceza . Mi se intampla sa le mai incurc (intrebare in franceza - raspuns in engleza) doar daca sunt foarte obosita . In schimb m-am trezit certandu-ma cu fiimiu in engleza ... fiecare om e diferit . Nu exista tipare in care sa te asezi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu le mai amestec intre ele, dar ca observatie a mea, am constatat ca folosirea lor e asociata in mintea mea cu anumite activitati. Asta nu inseamna ca nu pot vb cu Bobi in engleza, evident ca pot, si tr sa o si fac uneori, doar ca imi pare ca nu e natural.

      Ștergere
    2. :)) Sa vezi ce natural ma ciondanesc cu fii miu in engleza ... :))

      Ștergere
    3. Inseamna ca nu esti serioasa cu el Elena. Citisem mai demult un articol pe internet, pe care acum nu reusesc sa-l mai gasesc, ca in cazul imigrantilor, atunci cand parintii tipa la copiii lor in limba materna, copiii stiu ca treaba e serioasa, nu-i de gluma :)).

      Ștergere
    4. Oh , ba da . Dar la fii miu nu se aplica ce zici mai sus . Nu a crescut aici :)

      Ștergere
  3. Dupa cat timp ai reusit sa faci switch?

    Asta fac si eu, insa mi se intampla un lucru ciudat: cunosc doua lb. straine bine (alte doua le inteleg, insa nu le vb cursiv). Ei bine, cele doua pe care le stapanesc imi joaca, intr-o oarecare masura, feste. In ce sens: cand o ascult/vorbesc cu preponderenta pe una, parca mi se suprapune peste cealalta si invers. Parca as fi prost programata. Si nu, nu le-am invatat simultan.
    De ce precizez: fiindca cunosc pe cineva care-a invatat in acelasi timp italiana si spaniola si care spune ca e imposibil sa nu le amalgameze intr-un mod fara remediu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam de vreun an si ceva sa zic am observat chestia asta clar. Romana si eneglza au devenit doua limbi separate si le pot schimba intre ele fara nicio problema.
      Dar vorbesc despre un switch intre engleza si limba mea materna, ceea ce cred ca este diferit, si de ce zic asta: Inteleg foarte bine ce spui cu "cand o ascult/vorbesc cu preponderenta pe una, parca mi se suprapune peste cealalta si invers." La vreun an si jumatate dupa ce am ajuns in Canada, am avut ocazia sa obtin un job bilingv. Franceza si engleza. S-a dovedit a nu fi fost pt mine, fapt pt care am renuntat f repede. Am si scris pe blog la momentul respectiv.
      Eu cand am venit in Canada vorbeam franceza mult mai bine decat engleza. A fost prima limba studiata la scoala, a fost singura limba straina studiata in facultate, am stat o perioada in Franta in vremea studentiei, deci eram ok cu ea. Totusi, atunci cand ma pregateam pentru interviul respectiv, eu fiind in plin proces de invatare a limbii engleze, pur si simplu le imbinam ceva de speriat. Am luat interviul printr-un efort incredibil si vreo 3 zile de pregatire nebuna pe franceza. Nu engleza imi era problema in mod ciudat, dimpotriva franceza, pe care desi o stiam mai bine, aluneca sub engleza. Cat am lucrat, acolo erau oameni care aveau una dintre limbi (engleza sau franceza) ca limba materna, ceea ce le facea situatia mai simpla. Cu toate acestea cunosc pe cineva care a reusit foarte bine intr-un job de genul acesta fara ca niciuna dintre limbi sa-i fie materna. Cred ca in final e cam ce zice Tzipi mai sus. Nu cred ca are fiecare cararea ei inca. Si, in plus, daca nu sunt folosite in mod constant toate, creierul nu le poate pune pe capararii. Imi dau doar cu parerea, nu cunosc explicatiile adevarate, doar le deduc din experienta.

      Ștergere
  4. Cam asa e. Desi le vorbesc bine pe amandoua, cand pun accent pe una, pierde teren... lingvistic cealalta (lasandu-ma sa simt) si invers.
    Si cred ca exact asta e: doar pe una o solicit permanent, iar cand o scot de la cutie pe a doua, cum o periez putin sa primeasca tinuta de rigoare, cum doreste sa mi-o impinga pe cealalta de pe podium... Iar acest lucru poate fi chiar enervant!

    RăspundețiȘtergere