Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 1 ianuarie 2015

La multi ani 2015! Sa nu ne dezamagesti!

La multi ani! V-ati distrat aseara? Noi parca am fost la o nunta. Petrecerea de Revelion la care ne-am inscris noi si cu prietenii nostri, carora si pe aceasta cale le ur numai de bine si spor in toate cele, multumindu-le totodata ca ne plac si ne iau asa cum suntem, s-a tinut in Vaughan, tocmai intr-o sala de nunti. Asta undeva la vreo 30, 40 de kilometri de casa noastra. Nu ca n-am fi stiut-o de la inceput, am stiut, dar ne-am bazat pe capacitatea de a ne descurca noi cumva cu transportul, pentru ca nu aveam de gand sa ne deplasam nicicum cu masinile avand in vedere ca a fost bufet suedez la beutura.
Am fost ieri putin la munca si mi-am facut inchiderea de luna, deh, asta e, cineva trebuia sa-si sacrifice linistea ultimei zile, nu-i bai, I don't mind, mi-a placut sa umblu singura prin firma si sa-mi fac de cap. N-am stat decat cateva ore, dar asa a zburat vremea ca am ajuns pe noaptea acasa. Bobi nici camesa nu si-o calcase. Mi-a zis ca a vrut, dar nu a stiut de unde sa inceapa. I-am tavalit-o eu o tzara, dupa care repede, repede si eu cu gateala, ca aveam intalnire la prietenii nostri, la ora fixa, cu gand sa luam impreuna cu taxi pana in Vaughan. Pana la ei ne-am dus cu metroul, moca, a pus TTC la dispozitie trenuri gratis toata noaptea, ca sa nu drink and drive. Politia si postase pe Twitter poze cu niste camere de puscarie sub un status cam in bataie de joc: "Daca nu vrei sa-ti iei camera de hotel, au ei camere rezervate". Nu era inca 7, ca de la 7 se dadea drumul moca la metrou, dar s-a bagat Bobi in seama cu vanzatorul de tichete, is it free now? Si ne-a lasat asa. Cand ne-a vazut asa frumosi...Nu stiu cum se face ca n-am nimerit statia in care trebuia sa coboram, m-a incurcat Bobi ca el era cu directiile, dar se luase deja cu berile cat am fost eu plecata de-acasa, si n-a mai vazut-o pe cea dreapta. Ne-am tot dus asa pe jos kilometri intregi, asa am avut eu impresia, era un ger de ma dezmembra, si nici n-aveam nimic pe mine. A trebuit pana la urma sa-i sunam pe prietenii nostri sa vina sa ne adune dintr-o parcare, unde stateam morti de frig si zbieram unul la altul...

...Am ajuns mai tarziu o tzara, sa nu deschidem noi cheful, ca batranii, ne-am zis, dar era deja petrecerea in  tot toiul cand am intrat in sala, de ne-am si mirat. Ringul plin de lume care dantuia, iar muzica racnea de nu te auzeai om cu om. Ne-am gasit masa, cu numarul 18, pe care erau doua farfurii cu niste aperitive. Pana sa faci insa o miscare au si disparut. Le-am mancat eu. Frate, mi-era o foame de vedeam in dungi. Nu mancasem nimic toata ziua, ca n-am mai avut vreme si de treaba asta. Tocmai aduceau ospatarii pastele, dar pe mine vazandu-ma ca mananc altceva, m-au sarit. Proasta organizare cu masa, zic eu. Au azvarlit toate cele peste noi si n-au mai venit sa debaraseze. Ajunsesem sa bem din paharele altora, nu mai stiam care si cum vin. Sarmalele, ca petrecerea a fost romaneasca si mancarea cu ceva condiment traditional, nici n-a mai apucat nimeni sa le manance, ca s-au racit. Si-apoi nici prea buna n-a fost, daca e sa ma intrebati pe mine. La cati bani am dat, mai era loc. A fost petrecere romaneasca, dar nu vina de romani, ca nu romanii serveau, romanii se distrau. Si cum se distrau!!! Dansau de rupeau podelele in toate ritmurile. Dar frumosi, mai mare dragul iti era de ei si te-ncingeai laolalta. Doi DJ au selectat muzica, muzica buna, mai veche, mai noua, dar mai toata buna. A fost pe-acolo si un cantaret care schimba atmosfera, fara a fi necesar. Cand incepea el sa cante, se golea ringul. Se retragea lumea la auditie. Iar cand lua o pauza, se umplea iar locul de talpi inveselite si deja dezgolite. Am dansat si noi, demult n-am mai dansat asa, din toate incheieturile de apucasera sa si trosneasca precum lemnele uscate, si ne-am distrat, Bobi cel putin, cel mai tare, desi nu cred ca-si mai aduce aminte. Dar momentul de la miezul noptii a fost suprem. L-am trait cu o senzatie de multumire vie si satisfactie sufleteasca combinata cu un soi de melancolie, to be honest. O combinatie dulce-picanta. Poate am si ajuns la varsta in care bucuriile autentice trag dupa sine si putin din reversul lor. Prea trece timpul si-a-nceput sa ma framante...
Acum, sa va zic o treaba, ca de paranteza...Petrecerile acestea de romani in Canada...au si ceva ce-n Romania poate n-as mai apuca. Ca-n Romania m-as duce laolalta cu oameni de varsta mea. Iar eu am 30 de ani, si daca e sa compar cu media de varsta a emigrantilor romani canadezi, daca nu am cel mai putin, la sigur am foarte mult sub medie. Si petrecerile lor, cel putin acestea organizate prin restaurante, au si ceva neaos, mi-aduc aminte de vremea parintilor mei, care ascultau muzica la magnetofon. Fara ca asta sa fie de rau, e doar patina generatiei, n-ai ce-i face. In care ma regasesc doar la sensul ca stiu si eu versurile melodiilor pe care le ascultau ei. Catalin Crisan, Dida Dragan, si toti acesti mezozoici, despre care eu personal nu stiu daca mai traiesc sau nu...Bailando si Life is Life...Pacat de cantaret...a fost muzica pentru toata lumea, pana una, alta, sa nu ne fie nimanui cu suparare, desi era asa o ceata ridicata de la aburii sampaniei si vinului rosu incat ce mai conta care si cum! Dar era o ceata faina...
Noi ne-am distrat, eu cel putin, mult mai bine decat anul trecut, am ramas cu un gust tare placut si-mi vine s-o iau de la capat, am fost cu prietenii nostri, ne-am facut selfie ca Ellen DeGeneres si vedetele de la Hollywood, ca am vazut ca se poarta si-apoi si mie imi place...Hai sa plecam acasa, zic. A trebuit insa sa stam pana la spartul gastii, ca daca nu am venit primii, am plecat la sigur ultimii, ca o ora pe ceas nu ne-au raspuns taximetrii la niciun telefon. Aveau oameni pe strada, ce sens a se mai tarai pana in Vaughan dupa niste ametiti. Bun asa, dar noi ce facem, cam in ce parte o apucam? Pe-aici nu-i ca si cum prea ai ce face, s-o iei la o adica pe jos, daca ti se intampla vreuna ca asta. Deja ne trezisem din toate cele cand ne gandeam ca suntem pe punctul de a fi alungati in strada si abandonati in ger. Bobi de dezorientare plecase cu paharul dupa el...caci am reusit cu limuzina pana la urma printr-o aplicatie pe telefon, la Uber, o taximetrie mai noua, despre care nu stiu eu prea multe decat ca-i urmaream prin satelit masina, cum se deplaseaza pe autostrada cu bucurie spre noi. Am platit taxi-ul mai mult decat ne-a costat petrecerea, ceea ce ne-a stricat tot cheful, dar, vazand partea plina a paharului lui Bobi, nu mai mult totusi decat daca nu venea deloc! Hai la multi ani si sa fiti sanatosi!

2 comentarii:

  1. Ti-ai schimbat stilul de scris. Foarte bine. Deja te uiti in jur si vezi fisurile. Primul pas e sa vezi tragicomicul din toate, cu accent pe comic. In cativa ani vei evolua catre lehamite. Apoi iti vei pierde rabdarea cu prostii si aberatiile din jur la care altadata doar ridicai din umeri. Si uitasem cinismul.
    JIJI aka HaHaHa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. IDK. Eu am scris intotdeauna cum am simtit. N.a fost niciodata decat un blog extrem de personal si subiectiv, iar scrisul a fost intotdeauna inspirat de moment. Daca zici ca scrisul e schimbat inseamna ca m.am schimbat eu :).
      Nu stiu dc o sa.mi pierd rabdarea cu prostii si aberatiile din jur vreodata neaparat, eu le vad si acum, dar nu prea ma afecteaza. Nu stiu dc e o atitudine buna, dar pt mine f multe chestii sunt doar funny sau prea boring ca sa le dau vreo atentie. Cum imi zice sotul cu ciuda, o sa mai traiesc peste el inca 100 de ani :))). Poate mai mult, dar nu va mai avea de unde sa stie lol

      Ștergere