Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 7 decembrie 2014

Am fost azi cu Bobescu la sala. El merge mereu si mi-e ca in curand n-o sa se mai uite la mine, n-o sa ma mai vada de nasul lui. Am intrat in squash room, ca nu era nimeni, si am sarit coarda, am una lunga de la Men's Health (!). De pe unde oi fi luat-o, nu mai tin minte. Am observat ca daca sar coarda intai de toate functioneaza ca incalzire si apoi daca ma duc la banda, alerg acolo, dar nu ma mai dor picioarele, pieptul, inima, capul si toate cele ca de obicei. Doar transpir foarte tare, ceea ce in termeni sportivi cred e foarte bine. Mai fac si niste intinderi de membre uitandu-ma in oglinda, cu cantatoarea in urechi, si dupa, ma pun pe bicicleta, unde doar dau usor din picioare, ca sa pot citi.
Ca sa nu zicem ca am fost degeaba la sala, m-a dus apoi Bobi la Eggsmart, sa luam micul dejun. Vorba vine mic, ca-i mancare la lopata. Nu de alta, dar n-aveam ce manca acasa. Ce-mi place la Eggsmart e ca fac refill la cafea tot timpul si au cafea buna. In rest, ma rog, mie nici nu-mi prea plac ouale. Nu cate trei de-odata...Dar Bobi e incantat, so, okay. Azi a mancat trei oua si doua de-ale mele. Nu cred ca se incurca, asta dupa ce i-am balotat in farfurie si bacon-ul meu prajit. Anyway, nu prea voi lungi vorba pentru ca citesc acum o carte care m-a acaparat cu totul si vreau sa ma bag sub paturica, in aceasta duminica de iarna insorita, sa citesc toata ziua. Este vorba despre "Children of Gebelaawi", tradusa in romana "Baietii de pe strada noastra", a laureatului Nobel, egipteanul Naghib Mahfuz. Este o parabola care recreaza legendele biblice ale lui Adam si Eva, ale lui Cain si Abel, dar si teme din Coran, origini la care lumea se reintoarce mereu in incercarea de a restabili dreptul tuturor la o viata prospera. N-am terminat cartea, sunt mult la inceput, dar m-a entuzismat inca de la prolog, atat incat sa las cateva vorbe despre ea mult inainte de final. Cand poate voi reveni sa-i fac o descriere mai buna. Am stiut inca de la primele randuri ca e o carte pe care vreau sa o termin, mai ales dupa paragraful acesta: "Aceasta este Casa Strabunului nostru! Toti suntem copiii lui si cu totii avem drepturi la averea lui. De ce trebuie sa suferim de foame si de nedreptati?! (...). Strabunul acesta al nostru ramane pentru toti o enigma". !!!Spoiler: Cartea incepe cu Al-Gabalawi care il alege pe fiul sau Adham ca administrator al mosiei, in defavoarea fratelui Idris (Iblis/Devil, in Islam), o recreare, as zice, a legendei alungarii din Paradis a lui Lucifer. Se continua cu alungarea ulterioara a lui Adham si Umaymei din Casa cea Mare, adica a lui Adam si Evei, ca urmare a cedarii la ispita pacatului, sau a muscarii din fructul oprit, chinurile acestora in viata de dupa, pricinuite si de lupta fatisa si neintrerupta cu Idris, dar si speranta acestora la iertare si la redobandirea dreptului de a trai in gradina cu iasomie a Strabunului. Aratare fantasmagorica pe patul de moarte a lui Adham, Strabunul pare ca l-a iertat intr-un final pe fiul lui si a promis prosperitate tuturor urmasilor sai. Dar ce s-a intamplat dupa e, si in zilele noastre, departe de ceea ce Adham, inainte de moarte, a auzit ca fagaduiala din gura Tatalui sau. Mie imi pare aici mai degraba o perspectiva la care religiile au sperat, cred, si care are sau nu, in mod real, poate ca nu, legatura cu Dumnezeu, cat are cu oranduirea la care nadajduim cu totii si pacea de care avem ca simpli muritori nevoie vitala. Perspectiva sabotata in definitiv, de-a lungul vremurilor si pana azi de ideea exprimata sa zicem in binecunoscuta lege din Ferma Animalelor, "toti oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decat altii". Oameni impotriva oamenilor. Cain si Abel. Caci "Baietii de pe strada noastra" este o parabola religioasa pe de o parte, dar sociala si politica pe de alta. A fost si interzisa in tarile arabe de la prima publicare. Sunt insa abia la inceput, am trecut abia de prima parte si mai sunt vreo patru, de aceea nu vreau sa ma hazardez inca in a povesti mai multe ca inca n-am citit mai multe si doar asta e ceea ce sa zicem ca am inteles pana acum. Dar am cazut si eu in eroarea multora dintre cei care au inceput a citi aceasta opera. Am zis ca indiscutabil Al-Gabalawi este Dumnezeu. Inca de la prima pagina. Dar Naghib Mahfuz ne-a contrazis. El a spus ca Al-Gabalawi reprezinta mai degraba o anumita idee de Dumnezeu, doar ideea pe care oamenii au creat-o cu mintea lor despre Dumnezeu. "Nimic nu-l poate reprezenta pe Dumnezeu. Nu e nimic ca Dumnezeu. Dumnezeu este gigantic." Replica lui este absolut legitima din perspectiva mea, iar faptul ca nu asta mi-a venit prima data in minte, desi asa cred si eu ca sta treaba, e cauzata doar de confortul mintii in mancarea intelectuala deja mestecata. In fine, eu nu sunt un om religios, adica practicant, in sensul acesta zic. Nu-s dusa pe la biserica si nu tin post de niciun fel, dar cred in puterea de mantra la nivel social a lui "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", macar un alt mod de a spune "ce tie nu-ti place altuia nu-i face". Cartea aceasta se desfasoara toata in jurul acestui nucleu, si de aceea mi-a si trezit interesul. E ca o rugaciune de duminica. Prin urmare va las! Si o duminica insorita va doresc si voua!

2 comentarii:

  1. Azi te-am descoperit. Imi place cum iti asterni gandurile si trairile pe... blog.
    Ma delectez cu o cacao si cu randurile tale!

    Sa ai o zi buna, sa nu te mai saboteze lenea ( :))) ), cum o face acum in cazul meu,
    salutari si toate cele bune,
    o cititoare romanca din Germania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutari si tie si multumesc! Cat despre lene, cateodata e greu sa i te pui impotriva. Ca si acum, numai ce m-am trezit si nici macar nu stiu ce zi e!! :). Sa ai o zi buna!

      Ștergere