Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 31 decembrie 2014

De cand am mai imbatranit si timpul a inceput sa se grabeasca, ma surprind ca am ajuns iar in seara de Revelion. Ma gandeam dimineata ca in anii cand eram acasa la ai mei, copila mica, maica-mea statea pana tarziu si facea prajituri, mai multe feluri de prajituri, si tot felul de mancaruri de sezon. Era o pregateala care spargea monotonia celorlalte zile la fel. De aici poate si impresia ca pe vremuri simtea lumea altfel sarbatorile. Ca se ocupau de ele. Eu ce sa simt cand n-am facut nimic? Dar nimic, nada. Simt un gol in stomac. Dar, pe de alta parte e bine, nu trebuie sa ne indopam prea tare, pentru ca diseara ne ducem la o petrecere gata organizata bine-mersi si sa avem loc la masa (sic). Deci asta ziceam, daca nu faci cumva ziua sa fie altfel, nici nu ai cum sa o simti altfel. Ca ele la o adica nu difera una de alta. Vin si se duc cum rasare si apune Soarele. Nu zic acum ca trebuie sa stai musai in bucatarie, era doar un peregrinaj inapoi catre cele sfinte din trecut, dar eu imi zic ca trebuie sa-mi insemn cumva zilele, sa nu le las asa cum vin, ca sa ma pot bucura de ele. Nu neaparat ca sa nu le uit, caci asta va veni de la sine, ci sa le simt, sa le traiesc cu toata constiinta, nu ca si cum as dormi in papuci, ziua in amiaza mare, la propriu...
Am vrut sa scriu si mai demult despre o chestie in legatura cu ce spuneam mai sus, dar nu am putut pentru ca nu stiam cuvintele in care sa ma exprim. Serios, nici acum nu stiu in romana, dar am gasit un cuvant in engleza si il voi folosi pentru ca reflecta cel mai bine maniera prin care as putea eu sa-mi insemn zilele. Treaba interesanta, care nu da dovada decat de intelepciunea mea elaborata, e ca aceasta maniera a fost teoretizata de mine pentru mine ca urmare a propriilor mele experiente de zi cu zi, nestiind ca de fapt exista o intreaga teorie in jurul ei. Eu nu stiam doar cum sa-i spun cu cuvintele mele ca sa ma inteleaga si lumea, ca eu pentru mine intelegeam prea bine. Dar i se spune mindfulness. Si este chiar o practica de meditatie si un pilon in buddhism. Stai ca nu sunt chiar atat de departe dusa. Nu m-am apucat nici de meditat, nici de incantatii. Doar ma gandeam asa, ca stil de viata. Se refera la deschiderea constiintei catre emotiile, gandurile si senzatiile care au loc in timpul prezent. Mai cu cuvintele mele, sa traiesc tot ce mi se intampla acum cu constiinta treaza. Cum ii ziceam aseara lui Bobi cand ne uitam la un film. Bobescule, daca acum ai fi mort, n-ai mai putea manca chipsuri. Nu intoarceti ochii peste cap pentru ca mie personal nu mi se un lucru usor. Cele mai multe momente de peste zi, noi le traim intr-o stare de semiconstiinta. Adica suntem treji, dar nu prea dam atentie la detalii. Ajungand astfel ca seara, cand ne asternem capul pe perna sa nu ne mai aducem aminte nimic din ce-am trait. Si e normal ca nu ne mai aducem aminte nimic. Pentru ca n-am trait nimic. Ba si mai mult, ajungem sa ne spunem ca viata noastra nu e interesanta, ca nu e nimic interesant de vorbit despre ea, ca e plictisitoare si lipsita de farmec. Pentru ca asteptam doar ca evenimente mari sau tragedii s-o zguduie. Cand ea nu poate fi decat cea mai interesanta, pentru ca nici din pacate, nici din fericire, pe-a altuia n-o avem, mai captivanta decat a tuturor cum ziceam, ca numai atat avem si pentru o singura data. Si aici nu e vorba numai de cate plaje in Barbados am vazut, caci in mintea unora doar asta face viata demna de vreo atentie, ci de tot, de absolut tot ce ni se intampla, in fiecare zi, in fiecare minut, secunda de secunda...pe care la sfarsitul acestei nopti le vom numara invers ca sa pupam de ramas bun anul care tocmai trece si sa primim cu reverenta pe cel in care pasim. Cu dreptul fiecare va ordon. Va urez un an imbelsugat si sa nu uitam ca 2014 nu se mai intoarce never ever. La fel si 2015. Doar o data trece pe la noi. Sa ne trezim mintile si sufletele si sa nu-l neglijam cat sta pe-aici! Caci viata, ca si zilele, nu tine cont de noi daca noi nu tinem cont de ea. E frumoasa si daca asa ne-o facem! Asa cred ca vom fi fericiti! Nu toti, doar cei care tin cont de intelepciunile gurului Mowgli. Ma doare si capul de atata meditatie. V-am pupat cu drag. Let's party tonight!!!!
La multi ani 2015! Romanilor din Romania, putin mai inainte ca ei incep petrecerea mai devreme!

luni, 29 decembrie 2014

Sa va povestesc cum m-am apucat de cusut. Am vorbit ieri cu matusa-mea pe Skype si din vorba in vorba despre toate cele, a ajuns sa-mi arate ca babele albumele de fotografii din tinerete, toate crosetele si goblenurile ei din casa. Acum, si eu o intaratam ca-mi dadea idei, cu atat mai mult cu cat ma aflu in vacanta, vorba vine, adica nu ma duc la munca mai precis, si ca sa n-o mai frec aiurea, am zis sa ma apuc de lucru manual...L-am trezit pe Bobi din somn si i-am zis sa ma duca la Walmart. Stiam ca acolo au panze din astea gaurite ca vazusem anul trecut cand ma apucasem de impletit. Sau acum doi ani, nici eu nu mai stiu. Ca am inceput un fular rosu candva, in 1900 toamna, si nu l-am terminat nici acum. E mult de munca la el. In cel mai fericit caz, nici asta nu cred ca va dura mai mult. La Walmart nu aveau decat doua modele. Acesta pe care l-am luat si eu, care nu pot sa zic ca-mi place prea mult, dar fie, si mai era doar unul cu niste lupi care urlau in pustiul noptii, ca tot scriam si mai jos, dar nu mi-a placut nici atat pentru ca trebuia lucrat numai cu nuante de gri, ceea ce nu e prea potrivit pentru starea mea de spirit in vacanta.
Nu cunosteam nimic despre goblenuri, si am crezut ca acesta pe care l-am luat e stamped, adica are imiginea imprimata pe panza si eu doar vin si impung cu acul in ea, adica un fel de carte de colorat. Dar mi-am zis, daca tot nu stiu nimic si sunt doar in proces de initiere in tainele cusutului, e mai sigur ca invat asa. Sau macar ca incep. Caci n-am observat scris pe ambalaj cu litere de-o schioapa "Counted", si cand am ajuns acasa si am vazut puzderia aia de reguli, ate, numere, culori, griduri si toate celelalte, am vrut sa ma las pagubasa inainte de-a ma apuca. Dar cred ca sunt foarte talentata din nastere de-am reusit pana la urma sa incep labuta trandafirului. Mi-a luat cateva ore bune, lessons de pe YouTube included. Apropo de ce ziceam mai sus, ca am luat la mana ce-am gasit in magazin fara a tine cont daca e sau nu ceea ce cautam eu, asumand ca e. Asta e o problema cu care ma confrunt foarte des. Ma arunc ca fata mare la maritis si apoi regret. Ma rog, aseara n-am regretat, dar zic asa, ca idee...
In fine, va voi tine la curent cu progresul lucrarii, daca va mai progresa si nu va intra in recesiune. Promit ca peste zece ani vi-l arat ori terminat, ori tot asa, dar vreau sa scriu altceva ca mi-a dat matusa-mea o idee. Vorbeam ieri, cum ziceam, si aratandu-mi ea niste crosete decorative foarte frumoase, i le-as fi luat acasa daca eram acolo, mi-a zis intristata ca lumea spune despre ele ca nu se mai poarta. Lumea se duce la Ikea si-si iau chestii care le plac mai mult. Pai nu stiu ce-i frumos matusa, si apoi ce-ti pasa ca nu se mai poarta?! Inteleg ca nu-ti mai pui mileul pe televizor, dar asta nu e mileu. E o lucrare manuala migalita cu rafinament. Asculta la mine ce-ti spun. Aia de le refuza doar pentru ca nu se mai poarta, fara a se intreba daca le place sau nu, sunt oameni cu minte scoasa la banda rulanta. Exact ca lucrurile alea de si le cumpara din Ikea. Nu vreau acum insa sa cad in extrema cealalta. Daca omului ii plac prosoapele de la Ikea, nothing wrong. Dar sa-i placa, sa le judece cu mintea lui, daca ma intelegi ce vreau sa zic. Sa nu intelegi ca sunt impotriva mainstream, nici pe departe. Doar ma refer si tin cont si de ce-mi place mie, nu numai de ce le place altora. Cateodata le combin, alta data ma inspir, alta data selectez, adopt, disting, ma disting...
Ca sa intelegi mai bine, iti ziceam ca nu sunt impotriva mainstream, ba ii vad pe cei care sunt impotriva mainstream doar pentru ca e mainstream la fel de maniaci ca cei care se duc cu valul doar pentru ca e valul nou. Ca sa dau un exemplu din cealalta extrema, uita-te si la Craciun, ca tot vazusem niste comentarii pe facebook. Sunt unii care asa il blesteama de n-ai vazut. Cum ca te-apuci de cumparat cu turma, cum ca e spalare de creiere mici, ia hai sictir, frate, sorry, daca mie imi place sa cumpar, sa fac cadouri, sa ma inghesui prin magazine, what's your f***ing problem? Daca tie nu-ti place, stai acasa, ca nu te obliga nimeni sa iesi din casa si nici sa te uiti la altii. Adica, intelegi, e un fel de cearta intre chiori. Caci oricum, astfel se ajunge ca si cei de-l blesteama doar si numai ca sa se dea diferiti si inteligenti, si cei care se arunca claie peste gramada pe rafturile magazinelor cica for Christ's sake, sa nu fie mai breji. Oameni cu serioase ticuri nervoase...
...Ca e mainstream sau nu, ca e hipstereala sau nu, ca e old fashion sau nu, eu am o filosofie foarte simpla care ma ajuta sa supravietuiesc fara ca toate aceste curente sa-mi dea vreodata dureri de cap. Nu-mi doresc sa ies din turma, mie imi place in turma, sa behai cu totii laolalta, nu vreau sa fiu oaie neagra, cum nu vreau sa fiu nici oaie alba. Vreau sa fiu o oaie colorata. Intr-o turma de oi colorate.
PS: Sa nu credeti ca goblenul meu nu se mai poarta, fi-v-ar moda sa va fie. Tocmai am citit un articol ca de cand cu criza asta mondiala, englezii, cei tineri, nu pensionarii cum v-ati fi gandit, s-au apucat iar de cusut. I-a impins nevoia. Sa se intoarca la old fashion. Sa-l scuture de praf si cine stie, poate sa-l faca mainstream!

duminică, 28 decembrie 2014

Counted Cross Stitch, adica goblen. E prima data cand fac asa ceva, dar de cand s-a inventat internetul nu mai exista niciun secret pe lume. Si nicio scuza. Am luat lectii pas cu pas de pe YouTube si uite ce buna sunt. Primul lucru pe care l-am facut, am pierdut acul prin casa...L-am cautat de mi-au iesit ochii din cap, dar orice chestie de valoare merita sacrificiu. 
Pentru cei care nu stiu cum sta treaba, no worries, nici eu nu cunoasteam detalii pana azi, sa nu va imaginati ca e o treaba usoara. Numai pentru acest timid inceput, am numarat gaurele, am calculat distante si am schimbat de vreo patru ori atele cu diferente de nuante abia sesizabile. E un adevarat test pentru rabdare, migala si atentie. E o chestie contabila de mare precizie. Ma folosesc de acea schita-cheie ca sa transpun imaginea cu trandafiri pe panza goala. Am tinut sa pun acesta poza pentru ca atunci cand voi posta lucrarea finala inramata, sa nu credeti ca am cumparat-o carecumva si ca n-am facut-o eu. Sau, ma rog, daca n-o voi termina niciodata, sa ma laud ca macar am inceput-o.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Cand am facut noi rezervarea pentru Craciun la Horseshoe Valley, pe 2 Octombrie - anul acesta -, aveam in minte o fotografie ireala, cu brazi ingropati in nameti, miros si trosnit de lemn ars, ferestre aburinde, pe care sa fi incrustat eu cu deştul Craciun fericit! si-un smiley face, luna plina, urla lupul, okay, ati inteles, o cabana in the middleofnowhere si noi band o bere, un vin rosu, in fata unui semineu care ne proiecta umbrele vesele pe toti peretii. Eu i-am zis fotografie ireala la sensul figurat, doar ca lucrurile au fost ireale la sensul cat se poate de propriu. Adica nu s-au intamplat deloc asa. Desi au existat aproape toate conditiile ca fotografia imaginara sa-si gaseasca compozitia in realitate (deci se poate si invers, faci intai fotografia si cauti apoi locul pe unde ai facut-o), adica brazi am avut, si semineu, si fereastra aburinda, pe-a lupii am facut noi, a existat un element, sau mai degraba n-a existat acel element, care ne-a stricat tot decorul. N-am avut deloc zapada. A fost ca si cum ne-am dus la o nunta, ne-a furat unul mireasa si nu ne-a mai adus-o inapoi. O singura data in viata mi-am dorit si eu sa ninga si ca-n povestile de groaza, doar sa ninga, dar n-a nins deloc. Ce vedeti in poze e doar incercarea disperata a reprezentantilor statiunii de-a tine totusi oamenii pe-acolo si cat de cat veseli in ziua de Craciun. Zapada artificiala care acopera doar partiile de ski si autostrazile alea pe care ne-am tras noi cu cauciucul.
Am fost cinci cu totii si singurul care a refuzat sa se arunce in gol, cu curul indesat in gaura plina cu apa a colacului, a fost Bobi. Dar cum e un lucru binecunoscut, nimeni n-a cerut mai mult, caci Bobi face parte din categoria oamenilor cu zero intentie de expunere la risc. Orice presupune 0.0000 % risc de a-si rupe vreun picior, vreun coeficient de picior, vreo mana, vreun cap etc, el se retrage din joc. Se autointituleaza "Lasul". Inainte de a traversa strada, el asteapta sa se faca semaforul de doua ori verde pe principiul ca e mai sigur decat o singura data (!). Eram deci cinci cu totii, dar cu colacul ne-am dat doar patru, toti deodata, cate trei, cate doi si de unii singuri. Dar intotdeauna fast spinning, adica ne invarteam pana ni se bulbucau ochii si ni se urca stomacul in gat. Era acolo in varful dealului cate un Horseshow staff a carui singura treaba era sa traga bine de sfoara colacului ca pana jos sa ajungem cat mai ametititi de la acea rapida rotatie in jurul axei noastre. Am avut cateva ture chiar reusite, adoptand urmatoarea strategie. Ma asezam cu sezutul meu princiar in gaura colacului in care, dupa cum am spus, se topise zapada si baltea apa, imi relaxam capul pe spate, de nu mai vedeam decat cerul si norii si auzeam asa, ca de departe, muzica din difuzoarele suspendate, amestecate cu propriul ecou. Cand imi dadea drumul, miscarea aceea de rotatie facea ca cerul sa se invarta deasupra mea, parca zburam in cerc si singura reactie era sa strig in gol de placere. Iuhuuuuu! Acestea erau singurele momente fabuloase, ireale, caci odata ajunsa jos, ma adunam ametita, apucam sania de sfoara si o taraiam dupa mine, urcam dealul, pe o banda rulanta, in sir indian, unii dupa altii, doar pentru a repeta acele cateva secunde frenetice...
...Nu ne-am cazat noi chiar la o cabana, ramane pe data viitoare, caci fotografia imaginara inca isi cauta locul, ci am inchiriat un apartament, mobilat si utilat cu toate cele. Am avut la dispozitie, fara a trebui sa caram de acasa, desi noi am carat, si furculite, si cutite, aragaz, frigider, cafetiera si cuptor cu microunde, bai, dormitoare, si camera de oaspeti cu sofale si foc de lemne. Da, le-am avut pe toate in bagaje, altfel nu-mi explic cum de-au fost atat de multe de ne-a luat azi juma' de dimineata sa le adunam la loc.
...Pe traseu incolo, care ne-a prins in seara de Ajun, n-am fi avut vreme de peripetii, caci drumul nu-i mai lung decat o naveta pana la munca. Horseshoe e langa Barrie, la o pedala de Toronto. Dar si-asa n-am nimerit intrarea in statiune si ne-am tot dus. Eram pe-aproape si s-a pornit deodata o furtuna, de nu mai vedeam cu farurile in fata noastra. Nu ningea, ploua cu bulbuci de nu mai faceau fata stergatoarele, iar de pe strada se ridicau din loc in loc niste valatuci albi de ceata de ne invaluiau ca-n zona crepusculara. Ajunsesem prin padure si nu mai reuseam sa citim GPS-ul. Am facut slalom printre copaci, prin bezna, sa nimerim drumul inapoi. In plus, se innegrise si Bobi de suparare, ceea ce facea bezna si mai si. Era in pragul nebuniei, de vreme ce injura de cele sfinte in noaptea de Ajun toti copacii in care inca nu intrase.
...Dar am ajuns cu bine si dupa ce am debarcat, am mers cu totii de ne-am cerut cheile de la casa. N-au fost insa cu totii incantati de noua noastra locuinta de Craciun, unii ar fi vrut un miros mai modern, si nu statut de mobilier invechit. Dar cum gusturile nu se discuta, se iau asa cum sunt, ceea ce le dispacea lor, imi placea mie. Iar in gusturile mele nu e bine sa aiba nimeni incredere. Apartamentul avea doua camere, una mare cu oglinzi si un pat king, si una mai mica, mai rustica, cu doua paturi single si-o oglinda. Draperiile si pilotele inflorate o miscosaru si mai mult, iar cele 30 de grade pe care mi le fixam la termostat, desenau in ea un decor interior numai potrivit. Chiar au propus o tragere la sorti, ca sa nu fie cu suparare, caci voiau cu totii camera cea mare. Tragere la sorti pe care eu am refuzat-o. Nu intentionam sa pun la incercare norocul pe care de obicei nu-l am. Spre suprinderea celorlalti, eu voiam camera cea mica. Spuneau ei ca zic doar asa, ca sunt eu cu prea mult bun-simt, ceea ce este adevarat, in general, dar nu si in cazul acesta. Era foarte intima, as fi luat-o acasa, mi-a placut, inainte de somn, sa citesc cateva ore acolo. Niste amintiri din copilarie...Stabilimentul e mai vechi, iar renovarile abia ar fi ajuns pe la niste etaje superioare in buildingul in care am stat noi. Din ce am auzit, ca nu m-a interesat. Nu este in toata statiunea asa, dar pe alocuri, te intoarce in timp. Pe cativa pereti, erau atarnate niste tablouri cu scene ale unei vietii de prin anii '70, chiar mult mai devreme, cu skiori, golfisti, genul de tablouri pictate pe tabla si mancate de rugina pe la colturi. Iar cand am mers la piscina, bazinul nu era modern, asa cum am vazut la DreamzIn, cand am fost la Grand Bend, ci mi-a dat mai degraba senzatia de bai. Mie nu mi-a displacut, dimpotriva, e ceea ce mi-a placut, in contextul respectiv. Poate ca tablourile erau lasate pe pereti ca parte din idee. Oldie...Micul dejun in schimb, acea placere de neegalat pe lume a voiajorilor, avea loc intr-un spatiu cu design actual, si cu vedere spre partii. Doamne, cum e sa te uiti pe geam, la schiori, prin aburii fierbinti ai unei cafele cu lapte...Era ziua de Craciun si m-am gandit ca as putea sa string atunci Mosule, daca nu e prea tarziu, mi-as dori o vacanta care sa tina toata viata!!!
Ca veni vorba, asta la dimineata, dar pe seara am mers si la Crazy Horse, un restaurant tot la botul partiei, cu doi schiori ornamentali asezati comod intr-un telescaun agatat de tavan, unde am comandat o supa crema calda de ciuperci care nu mi-a placut deloc, n-am putut-o manca nici de ciuda c-am dat si bani pe ea, dar fara ca asta sa fie cuiva de mirare, ca eu intotdeauna comand, din greseala, ce nu-mi place...
...La Horseshoe e frumos de ajuns oricand ca ai ce face in orice sezon. E foarte aproape de metropola si numai bun pentru escapade, dar din cauza acestei vremi putrede, buna pur si simplu de scos definitiv din calendar, n-am facut noi cine stie ce pe-acolo, nu ca mi-as fi propus neaparat, dar ca idee, nu altceva ce n-am fi putut face si acasa la o adica, dar am fost impreuna cu prietenii nostri, ne-am simtit bine, si cum creierul e pe cat de destept, pe atat de usor de prostit, faptul ca am schimbat decorul ne-a dat tuturor senzatia ca suntem mult mai departe de casa, ca suntem cu adevarat plecati intr-o vacanta.


miercuri, 24 decembrie 2014

marți, 23 decembrie 2014

Daca as avea un copil si ar avea el tema pentru acasa sa scrie o compunere despre Craciun in familia lui, pe care sa o citeasca cu voce tare in fata auditoriului de copii din flori, sarmanu' ar fi indreptatit sa spuna ca e nefericitul descendent al unei familii de nebuni. Tac-su in primul rand si ma-sa pe urma. Tac-su de doua zile e iar gamer overtime. Nu mai manca, nu mai doarme. A descoperit un joc nou si-i atat de excited ca eu am crezut ca face sex online si pe mine nu ma cheama, stiti vorba aia, mananci fara mine?!... Dar nu, e bolnav de-a binelea. Ii zicea ieri unui prieten la telefon ca a venit vacanta si ca-i pare rau ca nu se poate juca Dragon Age. De ce? il intreaba prietenul de care ziceam. Ca nu se poate juca amandoua jocurile in acelasi timp. Holy God!!! Nu, ca pe mine nici nu ma mai intereseaza, dar speram si eu sa-i treaca prin cap ca, din lipsa de ocupatie, ar putea face el sarmalele alea. Inca nu le-am facut, asa-i, ca asa-i la Moldova, ori faci o treaba, ori n-o mai faci deloc. Si nu mi-e de alta, dar maine ne ducem de-acasa si noi n-avem nimic de pus in desaga. Poate ne intalnim cu Mos Craciun pe drum. Ca sa stiti, daca nu mai vine pe la voi, l-am luat cu noi la Horseshoe ca pana acolo ne ducem, sa-l dixtram!
Sunt ingrijorata. De aia am si scris aceasta postare, asa tam-nesam, de pe telefon direct, ca nu mai pot tine in mine. Beau o cafea in timpul programului, macar in ideea ca azi nu se cuvenea sa fiu tot aici, si-o grija am. Ca n-am facut sarmalele. Va doresc un Craciun indestulat! Macar voua! ;). Si macar tot atat de lipsit de griji! Merry Christmas! Si va imbratisez cu drag virtual chiar daca habar n-am cine sunteti si ce cautati pe-aici!

duminică, 21 decembrie 2014

Am aprins si eu spiritul Craciunului in casa mea...
Doua voci sfinte...Dumnezeu le-asculta!!!

sâmbătă, 20 decembrie 2014


Cand am fost in Jamaica, am trimis acasa, in Romania, niste vederi si pare ca am socotit bine si-am fost foarte inspirati cand le-am scris "La multi ani 2015!" ca numai acum au inceput sa le ajunga. As fi vrut si eu sa trimit niste felicitari, sa stiti ca inca se mai poarta si pe aici, dar din pacate sunt foarte lenesa. Uit si-apoi cand ma trezesc e deja too late. Nu fac multe chestii nu din dezinteres sau nepasare, ci din delasare. Eu vreau sa fiu un om cu eticheta si in strafundurile mele sunt, dar ma saboteaza lenea. Fara vointa mea, ma complac in inactivitate. Ca si acum. E numai mijlocul zilei si m-a luat lehamitea deja. Imi vine sa plec de-acasa. Dar ma tine aceasta adunatura de pe masa. Am reusit sa le strang pe toate, ca pe jucarii, dar nu pot ca in buna continuare a zicalei, si sa plec. Nu-mi ramane decat cu entuziasm zic sa ma apuc de lucru. Pfuaa! Cand eram mai mica si ma silea maica-mea la vreo treaba, ma apucau nervii. Era de defense mechanism, caci era clar ca numai de muncile alea la care eram fortata sa trudesc nu-mi ardea mie. Acum, normal ca m-am schimbat. M-au lasat nervii. La sensul ca nu ma mai apuca, evident. Am fost azi la Starsky sa cumparam toate cele de trebuinta unei mese traditionale de Craciun. Caci in buna traditie ne vom cara cu oalele dupa noi. Mancam o sarmala facuta de mine, bem un vin fiert, ciocnim un ou, ne dam cu sania, stam pe langa foc, numai sa nu se adevereasca zvonistica meteo cum ca ne-ar pandi un storm. Anul trecut pe vremea asta, ne-am baricadat in grota si ne-am incalzit la lumanare. Acum, nu pare a fi nimic prea grav, dar this is Canada. We never know. Ia hai gata, ca deja pare ca lungesc vorbaria goala doar ca sa nu ma apuc de varza asta. Trebuie sa le apreciati ca puteam la o adica sa le cumpar gata facute, dar nu e acelasi lucru. Asa este, nu este acelasi lucru, este un lucru diferit. Pentru cel care le face, ca doar nu pentru cel care le mananca.

vineri, 19 decembrie 2014

Apropo de Craciun, eu nu stiu daca e mot-a-mot totul adevarat, dupa 2000 de ani ce mai conteaza, dar mie imi place foarte mult povestea...

joi, 18 decembrie 2014

Nu stiu ce-ati facut voi saptamana aceasta, v-ati impodobit pomii, ati fost cu uratul, ati taiat porcii, toata lumea care mai de care, nu va mai dati rand. Eu inca n-am facut nimic din toate acestea. Eu m-am ingrasat. Asta am facut toata saptamana. Exact ca o purcea inainte de Craciun, cum e traditia. Am rumegat toata saptamana si ma simt acum ca un balon greu cu apa, am vrut sa zic, dar mai degraba un balon cu mancare. Ca veni vorba, acasa, pentru ca eu nu mai fac mancare demult, ca nu stiu ce, Bobi m-a trecut pe boabe. Iar a facut chicken pulao, asta e din secretele bucatariei lui cu mirodenii, asa se cheama, si fried rice, tot cu mirodenii. Asta se cheama diferit, dar au acelasi gust, dupa parerea mea avizata si e avizata ca am mancat chicken pulao de mi-o iesit pe ochi. Dar, gata, Bobi m-a amenintat ca schimba placa. Mi-a zis ca a observat el ca eu nu mai fac nimic bun de-o vreme si fie vorba intre noi a observat bine, numai ca numai acum, iar eu nu mai fac nimic de vreo sase luni. Mi-a transmis ca gata, s-a saturat de ciorbele mele lungi. Pai na, mai Bobescule, eu sunt de la Moldova, asa fac moldovenii ciorbele, lungi, din saracie. Mi-a zis ca arunc trei laturi intregi intr-o oala cu apa fiarta si i-o dau apoi s-o manance, ca sa scap de el. Dar ce, el e porc? Nu, dar probleme cu memoria are deci, ceea ce e bine, ca numai ce ma gandisem sa ma duc la magazinele etnice in weekend sa cumpar vita de vie, varza murata, carne tocata etc., etc., chestii din astea gospodare, sa fac sarmale si, m-am gandit eu, si niste racituri dintr-un bulan de porc afumat. Ca avem intentii sa plecam de acasa in Ajun de Craciun, putin cu sorcova, mai in sus, si sa luam la noi am zis niste provizii traditionale ca sa nu zicem, ca toata lumea, ca trece Craciunul degeaba, fara sa-l simtim. Ideea, cand am inceput sa scriu, era sa zic ca vreau sa slabesc o tzara, nu ca as da pe-afara de grasa, dar ma simt eu ca o chiatra de moara si nu stiu ce sa fac exact in sensul acesta, pentru ca in ultima vreme vad numai mancare in fata mea. La propriu. Si nu pot refuza, cred ca sunt si bolnava, vorba aia. Acasa, v-am povestit, la munca, cu Merry Christmas, aduc tot felul de chestii, ba unii, ba altii, si, si eu ca omul, una de ici, una de colo, atat cat sa rumeg toata ziua. Uite asa tin eu post de-o saptamana si nu dau semne ca m-as opri, desi dupa fiecare inghititura injur de toti sfintii tot ce bag in gura. Asa ca tin post degeaba si nici nu inteleg cum pot sa mananc non-stop. M-am tot gandit si m-am tot gandit, ce sa fac si ce sa fac sa nu mai rumeg atata si cred am gasit solutia. Macar pana la Craciun trec pe ciorbele mele. Cum se lauda toata lumea cu mancarurile lor gatite, uite ca ma laud si eu. Poate nu arata ea foarte apetisanta, de aia n-a mancat-o nimeni, dar tocmai asta e solutia, nu-ti mai trebuie nimic. Pana la Craciun, promit. La Craciun o sa postez pe Instagram oala cu sarmale ca atunci nu se mai pune, o pot lua de la capat (!).

duminică, 14 decembrie 2014

M-am gandit aseara la ce ziceam mai jos, daca tot am zis ca ma gandesc si va zic. Chiar m-au impresionat intr-un fel oamenii acestia, unii cu o viata de om de activitate in acelasi loc. Nu e nimic iesit din comun in Canada in a auzi ca un cutare munceste la aceeasi firma de nici el nu mai stie cand. Ca cei care imbatranesc si-si pierd sirul anilor cand ii intrebi cati ani mai au. Se ajunge astfel la a i se spune situatiei loialitate, care, desi un cuvant mare, nu stim ce-i la baza lui totusi sau macar in spatele lui, ce i-a determinat cu adevarat pe acei oameni sa ramana atat de mult alaturi. In conditiile in care puteau oricand sa apeleze la schimbare. Stiu ca si in Romania erau inainte oameni, si acum mai sunt sigur, va spun sigur, oameni pe care ii uita Dumnezau intr-un singur loc. Dar ei nu-si desfasurau activitatea pe o piata libera pe-atunci, iar mai tarziu, cand piata s-a deschis, poate ca subconstient, obisnuinta i-a amagit ca-i prea tarziu pentru altceva. Desi nu binele neaparat i-a determinat sa fie "loiali". Dar in cazurile de fata situatia cred ca sta putin altfel. In Canada, multe beneficii vin odata cu senioritatea: vacante mai lungi, pozitii mai bune, si nu ma refer neaparat la avansare, cat la confidenta, bani mai multi si alte cele. Vorbind din proprie experienta, cand esti nou, te bucuri de acel respect de conjunctura, cu cat inaintezi in "varsta" insa, respectul capata o cu totul alta valoare. Devii parte agreata de "sistem". Cand esti nou si ai de exemplu o problema ca de platit o amenda sa zicem, trebuie sa-ti iei jumatate de zi vacanta (!), for real, pentru a ti-o rezolva. In timp insa, nu mai are treaba vacanta cu amenda. Revenind, probabil ca situatia a stat cam asa. A fost intr-o prima instanta o firma buna sau cel putin un almost perfect fit pentru respectivul om de care vorbim noi acum la general. Daca n-ar fi fost asa, pe o piata libera, omul ar fi cautat din start schimbarea. Dar a fost o firma buna, omul si-a gasit locul, fara a-si propune initial a fi unul de veci. Probabil ca anii au trecut, beneficii tot mai mari au venit la pachet, adica si le-a castigat, si astfel, oarecum la fel cu ce ziceam la sus, subconstient, omul nostru n-a mai gasit nici el resortul pentru vreo schimbare. Dar de data aceasta, nu dintr-o obisnuinta de caine in lant, cat dintr-una venita pe fondul lipsei de sens al unei schimbari doar de dragul schimbarii. Caci atunci cand sunt bine, mai binele s-ar putea sa mi se dovedeasca a fi cel mai mare dusman. Fara a sugera vreo secunda ca unul se exclude pe celalalt. Ar parea la baza doar o pornire egoista, dar nu cred ca e, sau daca e, e una de reciprocitate, avand capacitatea de a se anula una pe alta. E un fel de lege a Talionului in sens invers ce vorbesc eu aici. Pana la urma, pentru o intelegere mai buna, putem lua foarte bine, prin analogie, situatia unei casnicii. Atunci cand totul e bine, daca nu esti cu pluta departe, nu te apuci de reforme doar pentru ca esti avid de inovatii caraghioase. Cand nu e bine insa trebuie sa schimbi, nici pe departe sa te obisnuiesti precum cainele amagindu-te ca, din orice motiv inventat cel mai adesea si cel mai la indemana totodata, nu are sens, furandu-ti, in definitiv, singur caciula. Poate ca analogia e fortata (la sensul ca la o adica, din lipsa de nevoie, o firma se poate debarasa de cineva, oricat de senior ar fi, uneori poate tocmai de aceea), si ca in viata nu putem fi atat de molcomi si neaventurosi, caci schimbarea incita simturile vitale, dar eu vorbeam de loialitate, iar loialitatea e un cuvant mare, care inseamna credinta si devotament, iar acest cuvant nu poate sa aiba de-a face decat cu chestiuni mari. Pot schimba la o adica o Stella Artois cu o Samuel Adams, dar nu detaliile care imi ofera un loc calduros in raport cu ceilalti de-a lungul vietii. Sau poate doar atat de departe am ajuns eu sa ma gandesc in traficul de infern din downtown Toronto. Poate ca in mintea omului n-a fost cazul de-asa imaginatie, ci doar l-au furat anii, caci asa cum spunea aseara unul dintre ei, in scurtul discurs la care a fost invitat, in prima lui zi de lucru n-a crezut ca-l va tine 25 de minute, daramite un sfert de veac. Oricum, indiferent de motive, acestea de mai sus sau nici pe departe, firma a considerat, asa cum se cuvine, probabil si ca putere de exemplu, ca loialitatea e demna de tot respectul.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Work Christmas party, second day. La Bobescu de data aceasta. Toate ca toate, dar eu am vazut in seara aceasta oameni recompensati pentru aniversarea a 25 de ani de munca alaturi de companie. Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar in downtown Toronto, traficul e infern, asa ca am timp sa ma gandesc la aceasta treaba si maine va zic...Noapte buna!
Stai asa, nu inainte de-o poza cu bradul. Sa am si eu...ca doar n-oi face cu vreascul meu din geam.

vineri, 12 decembrie 2014

Am cantatoare noua. Cadoul de work Christmas party! Got an iPod. Love my party!

S-a dus si saptamana asta si daca nu mai iau in seama zilele alea din Ajun de Craciun, mai am o saptamana de lucru si intru in vacanta pana dupa Anul Nou incolo. Nu sunt obosita, ba chiar sunt fericita, evident la modul meu, imbecil, dar si asa, voi trage toate foloasele ce mi se cuvin in contul Sarbatorilor. Distractie si relas. Cu gandul la vacanta, iar mi-am facut comanda de carti in romana de la libraria din Montreal. Am luat Julio Cortazar, am luat si Coetzee, si Octavian Paler. Ce-mi place sa ma asez alaturi de oamenii acestia geniali si sa-i ascult. Iar acum, de cand cu zapezile astea, cu atat mai convenabil. Literatura a fost dintotdeauna modul prin care i-am ascultat cu interes pe altii, ce au de spus, ce gandesc ei, ca sa ma mai destept si eu. Ei isi expun viziunile, cu rezonante universale in definitiv, intr-un mod propriu, si cu cat stilul le este mai propriu, cu atat este mai percutant si cu bataie mai lunga. Deci poate ca ma mai si destept, daca mai am scapare, dar la mine placerea lecturii este foarte mare. Un hobby, sau un sport de iarna, ca tot e zapada pana la glezne si frigul pana la oase. In casa e cald si bine, afara, cum spusei, nu-i de scos nici nasul, ce ti-ai putea dori altceva decat multa lene si o carte buna care sa-i tina de urat? De Coetzee am luat "Tinerete. Scene de viata provinciala". Am vrut sa iau si "Copilarie. Scene de viata provinciala", dar figura pe site ca fiind "Epuizata", asa ca am apelat la biblioteca noastra locala. Am inteles ca "Tinerete" poate fi citita ca o carte de sine statatoare. Dar eu nu cred. Ce sa inteleg eu dintr-o tinerete, daca nu pricep de unde se trage?!...Sunt nerabdatoare sa-mi vina comanda, care mi-a foat deja expediata. Foarte frumos lucreaza romanii acestia de la Montreal. Atata doar ca sunt destule carti pe site care figureaza ca fiind epuizate si multe tocmai dintre cele pe care eu le vreau. Dar nu-i bai, astept pana vin si intre timp iau din ce e, ca e de unde...Pana una, alta, eu ma bucur ca exista...
...Dar, numai ce-am venit de la petrecerea de Craciun organizata de colectivul muncitoresc din care fac parte. Ne-am simtit bine impreuna, sincer, chiar foarte bine. Nu am simtit nicio secunda iz de bs corporatist or something. Dimpotriva, totul friendly si foarte comod. Am avut si entertainer. Am mancat, am discutat, am si jucat Trivia pe echipe, n-a castigat echipa mea, ca sa o zic asa in treacat. Dar am primit un iPod, de consolare, si mi-a trecut repede dezolarea. Acuma pe bune, tu ai fi stiut asa repede si pe nepusa masa, desi tocmai mancasem, care e a treia limba vorbita in Toronto dupa engleza si chineza? Sau care e luna in care americanii isi pierd adesea virginitatea? Te-ai fi gandit ca Februarie, zi de nu?! Sau pe rand toti cantaretii si necantaretii anilor '80?!..Eh, n-am stat acum sa ne testam IQ-ul unul altuia, ne-am distrat doar, desi, sincer, nu stiu cat de fun e sa constati cat esti de incult. Maine am alta petrecere la care ma duc, cum sa nu? Ma duc la toate petrecerile. Dar maine chiar trebuie sa ma imbrac frumos, cu pantofi cu toc, ca nu mai e vorba numai de mine, imi insotesc barbatul si stiti cum e, nu vreau sa-l fac de ras LOL.

duminică, 7 decembrie 2014

Am fost azi cu Bobescu la sala. El merge mereu si mi-e ca in curand n-o sa se mai uite la mine, n-o sa ma mai vada de nasul lui. Am intrat in squash room, ca nu era nimeni, si am sarit coarda, am una lunga de la Men's Health (!). De pe unde oi fi luat-o, nu mai tin minte. Am observat ca daca sar coarda intai de toate functioneaza ca incalzire si apoi daca ma duc la banda, alerg acolo, dar nu ma mai dor picioarele, pieptul, inima, capul si toate cele ca de obicei. Doar transpir foarte tare, ceea ce in termeni sportivi cred e foarte bine. Mai fac si niste intinderi de membre uitandu-ma in oglinda, cu cantatoarea in urechi, si dupa, ma pun pe bicicleta, unde doar dau usor din picioare, ca sa pot citi.
Ca sa nu zicem ca am fost degeaba la sala, m-a dus apoi Bobi la Eggsmart, sa luam micul dejun. Vorba vine mic, ca-i mancare la lopata. Nu de alta, dar n-aveam ce manca acasa. Ce-mi place la Eggsmart e ca fac refill la cafea tot timpul si au cafea buna. In rest, ma rog, mie nici nu-mi prea plac ouale. Nu cate trei de-odata...Dar Bobi e incantat, so, okay. Azi a mancat trei oua si doua de-ale mele. Nu cred ca se incurca, asta dupa ce i-am balotat in farfurie si bacon-ul meu prajit. Anyway, nu prea voi lungi vorba pentru ca citesc acum o carte care m-a acaparat cu totul si vreau sa ma bag sub paturica, in aceasta duminica de iarna insorita, sa citesc toata ziua. Este vorba despre "Children of Gebelaawi", tradusa in romana "Baietii de pe strada noastra", a laureatului Nobel, egipteanul Naghib Mahfuz. Este o parabola care recreaza legendele biblice ale lui Adam si Eva, ale lui Cain si Abel, dar si teme din Coran, origini la care lumea se reintoarce mereu in incercarea de a restabili dreptul tuturor la o viata prospera. N-am terminat cartea, sunt mult la inceput, dar m-a entuzismat inca de la prolog, atat incat sa las cateva vorbe despre ea mult inainte de final. Cand poate voi reveni sa-i fac o descriere mai buna. Am stiut inca de la primele randuri ca e o carte pe care vreau sa o termin, mai ales dupa paragraful acesta: "Aceasta este Casa Strabunului nostru! Toti suntem copiii lui si cu totii avem drepturi la averea lui. De ce trebuie sa suferim de foame si de nedreptati?! (...). Strabunul acesta al nostru ramane pentru toti o enigma". !!!Spoiler: Cartea incepe cu Al-Gabalawi care il alege pe fiul sau Adham ca administrator al mosiei, in defavoarea fratelui Idris (Iblis/Devil, in Islam), o recreare, as zice, a legendei alungarii din Paradis a lui Lucifer. Se continua cu alungarea ulterioara a lui Adham si Umaymei din Casa cea Mare, adica a lui Adam si Evei, ca urmare a cedarii la ispita pacatului, sau a muscarii din fructul oprit, chinurile acestora in viata de dupa, pricinuite si de lupta fatisa si neintrerupta cu Idris, dar si speranta acestora la iertare si la redobandirea dreptului de a trai in gradina cu iasomie a Strabunului. Aratare fantasmagorica pe patul de moarte a lui Adham, Strabunul pare ca l-a iertat intr-un final pe fiul lui si a promis prosperitate tuturor urmasilor sai. Dar ce s-a intamplat dupa e, si in zilele noastre, departe de ceea ce Adham, inainte de moarte, a auzit ca fagaduiala din gura Tatalui sau. Mie imi pare aici mai degraba o perspectiva la care religiile au sperat, cred, si care are sau nu, in mod real, poate ca nu, legatura cu Dumnezeu, cat are cu oranduirea la care nadajduim cu totii si pacea de care avem ca simpli muritori nevoie vitala. Perspectiva sabotata in definitiv, de-a lungul vremurilor si pana azi de ideea exprimata sa zicem in binecunoscuta lege din Ferma Animalelor, "toti oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decat altii". Oameni impotriva oamenilor. Cain si Abel. Caci "Baietii de pe strada noastra" este o parabola religioasa pe de o parte, dar sociala si politica pe de alta. A fost si interzisa in tarile arabe de la prima publicare. Sunt insa abia la inceput, am trecut abia de prima parte si mai sunt vreo patru, de aceea nu vreau sa ma hazardez inca in a povesti mai multe ca inca n-am citit mai multe si doar asta e ceea ce sa zicem ca am inteles pana acum. Dar am cazut si eu in eroarea multora dintre cei care au inceput a citi aceasta opera. Am zis ca indiscutabil Al-Gabalawi este Dumnezeu. Inca de la prima pagina. Dar Naghib Mahfuz ne-a contrazis. El a spus ca Al-Gabalawi reprezinta mai degraba o anumita idee de Dumnezeu, doar ideea pe care oamenii au creat-o cu mintea lor despre Dumnezeu. "Nimic nu-l poate reprezenta pe Dumnezeu. Nu e nimic ca Dumnezeu. Dumnezeu este gigantic." Replica lui este absolut legitima din perspectiva mea, iar faptul ca nu asta mi-a venit prima data in minte, desi asa cred si eu ca sta treaba, e cauzata doar de confortul mintii in mancarea intelectuala deja mestecata. In fine, eu nu sunt un om religios, adica practicant, in sensul acesta zic. Nu-s dusa pe la biserica si nu tin post de niciun fel, dar cred in puterea de mantra la nivel social a lui "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", macar un alt mod de a spune "ce tie nu-ti place altuia nu-i face". Cartea aceasta se desfasoara toata in jurul acestui nucleu, si de aceea mi-a si trezit interesul. E ca o rugaciune de duminica. Prin urmare va las! Si o duminica insorita va doresc si voua!

vineri, 5 decembrie 2014

Iar mi-am facut singura poza, nu vedeti dublu. Dar...pe care sa-i aleg? Nevermind, they are both mine. Asa-i pe palier la noi, daca te duci sa iei portocale, nu iei un copac, iei doi, sa fie, ca oricum jumate sunt stricate haha, daca inchiriezi apartament, nu inchiriezi unul, inchiriezi doua, ca e rent one, get one free, si-atunci cum sa nu. Uite asa am eu doi ochetzi acum, ca sa fiu sigura ca văz de doua ori ;). Aia roz de pitzi imi plac mai mult.

miercuri, 3 decembrie 2014

Sa va povestesc ceva. Asta e din categoria Mowgli la cumparaturi. Online de data aceasta. Poate radeti ca sa fiu eu de va mai zic ceva...
...Am scris acum ceva vreme ca am vrut sa-mi cumpar o Canada Goose. Vazusem online niste advertisement-uri cum ca ar avea in perioada aceasta niste deal-uri foarte bune. Inainte de toate vreau sa va spun urmatorul lucru: Canada Goose nu se vinde niciodata in sale. Never ever. E ca si cum, pastrand proportiile, ai zice ca mergi sa cumperi un Rolls Royce on sale. Doesn't make sense. Nu au nevoie. Sunt produse exclusiviste. Dar eu n-am stiut acest detaliu extrem de important. De unde era sa stiu ca pana una, alta, e doar o geaca si, in plus, pe mine, pana sa vad reclamele, nu m-a preocupat niciodata sa-mi iau una acum, acum, dar cum sunt un cumparator impulsiv, mi-am zis, ioi, ce pret bun! 300 de dolari. 300 de dolari nu e putin, dar pentru o Goose e deal de deal. Asta o fost in capusorul meu micut, ia sa iau si eu una dara. Sunt cool, mai vazusem si prin metrou. Intru deci pe site-ul cu sale-urile respective, site-ul avea logo-ul original Canada Goose, geci originale prezentate si pe fata si pe dos, adica nimic nu m-ar fi facut sa cred altceva decat ca e un site al unui magazin autorizat care vinde Canada Goose. Bag deci toate datele mele in field-urile obligatorii, dau cu cardul apoi sa cumpar geaca si site-ul imi suge imediat 300 de dolari din contul meu bancar VISA. Dupa care se si sterge la bot. Doua lucruri insa mi-au atras atentia si m-au facut pe moment suspicioasa. Cand am platit, nu mi s-a calculat pe geaca HST, adica taxe, ceea ce in Canada e weird si apoi, imediat dupa ce am introdus toate cifrele de pe VISA, mi-a aparut pe ecran un pop-up cum ca daca nu vreau sa platesc by credit card, desi eu tocmai o facusem, pot sa o fac prin virament intr-un cont deschis la o banca in...China. WTF??!! China Goose. Ma rog, asa o fi, dar suspiciunile nu m-au lasat, ma pistonau exact ca picatura chinezeasca pe creier, si am inceput sa ma gandesc tot mai mult si mai sigur ca stai sa vezi ca tocmai m-au fraierit niste chinezi pe banii mei. Si intru curioasa pe internet sa fac research. Citesc review-uri, articole, etc., caci nu fusesem, din fericire ca sa zic asa malitios, singura care isi luase cu aceiasi o ţeapă de 300 de coconaţi. Mai sunt multi inteligenti mine, care au crezut ca fac o afacere ca scumpul care mai mult pagubeste.
Cert este ca a doua zi, am sunat la banca la care am credit card sa-i pun in garda. Le-am spus ca am banuiala ca am fost scam-uita. Ca am avut intentia sa cumpar o geaca, dar ca am impresia ca nu imi va veni nimic, sau daca va veni ceva, va fi sigur fake. Iar eu nu am avut intentia sa cumpar un fake, as da pe-un fake 10 dolari, dar nu 300, vreau deci toti banii inapoi. Cum sa fac sa mi-i recuperez, ii intreb. Foarte prompti si foarte, foarte draguti, cei de la banca mi-au dat adresa de email a unei persoane de la Centrul Antifrauda Canada, persoana pe care sa o contactez pentru a-mi confirma ca site-ul de pe care am cumparat eu haina vinde counterfeit. Daca se dovedeste ca vinde produse contrafacute, sunt entitled la 100 % refund. Am facut toate demersurile necesare, i-am contactat inclusiv pe chinezii aia, le-am zis sa cancel the order ca ii f**, sorry, aia mi-au zis ca orderul a fost deja delivered, deci nu mai poate fi nimic cancelled. Si mi-au dat un tracking number ca sa-mi si dovedeasca negru pe alb ca geaca e in transit. Am bagat track number-ul unde m-au trimis ei sa-l bag in ma-sa si pe ecran mi-a aparut: NO DATA. Muaaaaaama, eram plina de nervi.
Am lucrat prompt. Si eu, si toti cei la care am apelat pentru ajutor. Cei de la Centrul Antifrauda mi-au confirmat ca site-ul vinde produse contrafacute si daca vreodata imi va veni ceva, m-au sfatuit sa nu trimit produsul inapoi, ci sa-l distrug. Mi-au spus si sa nu mai comunic cu faptasii, caci eu o facusem pana atunci dupa cum va spusesei. Long story short, dupa telefoane pe la banca, conversatii si transfer prin diverse departamente, faxuri si email-uri, banca a deschis dispute in numele meu si investigatie si mi-au spus ca in 6 saptamani cel mult, banii imi vor fi virati inapoi in cont. De restul se ocupa ei. I don't give a shit, mi-am zis. Vreau sa-mi vad banii inapoi, sa mai pun restul cat o fi si sa ma duc apoi sa-mi cumpar Canada Goose. A real one. Numai de-a draq acum. M-am gandit ca daca imi primesc banii inapoi, sunt oricum castigati si in the end, Canada Goose va fi tot un deal. End of story. Pfuaaa, doar ca povestea nu s-a sfarsit aici. Nu a fost chiar scam, caci mi-a venit o foita de instiintare sa ma prezint la posta. M-am dus si mi-a venit aceasta ciuma neagra si boţită de-o vedeti in poza, care-i S, dar mai incap inca o suta ca mine in ea. Au fake-uit chinezii tot: label, emblema, blana si, evident, pe ma-sa. Scrie si "made in Canada" pe eticheta. E un numar de telefon pe pachet, de aceea vreau sa invat in seara asta niste injuraturi in chineza si maine sa-i sun. Trebuie sa le multumesc pe limba lor!

luni, 1 decembrie 2014

Cred ca am devenit foarte bilingva. Nu ca folosesc doua limbi in paralel, ci pentru ca am inceput sa vorbesc doua limbi in aceeasi propozitie tot mai des. Nu e sindromul Raducioiu, dar tot un sindrom e. Ca e o chestie comuna la foarte multi imigranti si nu numai romani. La inceput, cand ii auzeam pe unii mixand cuvinte din limbi diferite in aceesi fraza, imi ziceam ca o fac on purpose, ca-s snobi si n-au maniere, ca tortureaza limba romana ca niste calai fara inima. Acum, si eu fac la fel. Si nici nu-mi pun problema ca asa vreau sau nu vreau, ci asa imi vin la gura. Nu e sindromul Raducioiu pentru ca se manifesta cu precadere la cei cu mai multi ani la activ prin strainatate si nu la cei abia veniti. Si cei abia veniti o fac, dar e o diferenta vizibila intre ei. Diferenta e data de naturaletea cu care frazele ies astfel. Daca cei abia veniti vor sa arate ca stiu si ei cealalta limba (vorbesc din proprie experienta) si se screm sa le imbine, la cei mai vechi invers se pune problema. Ei trebuie sa se forteze sa nu iasa asa. Saptamana trecuta, am fost in pauza de masa la un supermarket cu o colega de munca din Serbia originara si vorbeam despre diferentele de vreme back home. Si mie imi statea pe limba, dar nu imi venea cum ii zice la ceata, iar ei cum ii zice la gutuie. Un fel de nu mai stiu cum ii zice la grebla. Alteori, in plain English, iti ies cuvinte neaose. Stai o tzara, sorry, just a sec. Si asa ajungi, spunea, in ani sa nu mai stii nicio limba cum trebuie si inventezi constructii de fraza numai de tine stiute. In fine, acum mi se pare doar amuzant. Ti se fastaceste brain-ul (hai ca asta e intentionata) pentru ca ajungi sa folosesti cele doua limbi in proportii similare si nu mai stie nici el de capul lui. Dar femeia avea dreptate cand zicea ca ajungi sa nu mai stii niciuna, ca pe prima o sufoci cu anglicisme, iar pe-a doua n-o vei sti oricum niciodata ca la mama ei. Iata despre ce am ajuns eu sa scriu la 4 ani de la debutul acestui blog. Pe atunci vorbeam despre cum citesc eu in engelza, traumatizata, carti de duzina prin metrou ca sa fortez intrarea in mood-ul limbii straine, sa nu ma fac de ras in fata altora, si despre ce handicap e limba asta noua si despre cum nu voi ajunge eu niciodata s-o vorbesc fara trac. Acum tot despre un handicap vorbesc, dar de alta natura. Pe parcurs deci, s-a mai adaugat unul.
Mi-am adus aminte de asta si aseara cand am fost cu amicii la centru sa mancam de ziua Romaniei o mancare traditionala japoneza, ca a fost o vreme neobisnuit de calda si ne-am si plimbat pe strazi, si ne-am amuzat teribil, asa e tot timpul cu ei, pe seama lamei, limei, lemei, cu ă din a, cu doi de mm, care o fi cuvantul mai potrivit sa ajungem ca in matematica la o concluzie, ajungand intr-un final la concluzia ca n-am fost niciunii pe la scoala.