Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 30 noiembrie 2014

Am intrat si eu in randul lumii. Mi-am facut bradul de pe-acum ca sa tina Merry Christmas cat mai mult. L-am gatat repede, doar un pic a durat sa-i indrept crengile ca impodobit era de anul trecut. L-am scos gata facut dintr-o punga de Walmart si l-am pus in geam. Un pic de tevatura a fost ca nu-l gaseam, nu mai stiam pe unde am pitit bradul. Mi-am pus si stelute verzi la draperie. Bobi mi-a zis c-am facut o brambureala, dar el nu are simt estetic si nici nu-i patruns de spiritul sarbatorilor ca mine. A inceput sa-mi placa si mie iarna. Uita-te la poza asta suprapopulata. Dinautru, makes more sense. La iarna trebuie sa stii cum sa te uiti. Daca te uiti din interior catre afara si nu invers, this is the spirit. Cu ocazia aprinderii beculetelor, urez si eu La multi ani Romanilor de ziua lor! In plus, de o importanta cel putin similara, si blogul meu face 4 ani. Am scris 4 ani la rand fara sens, va dati seama ce nebuna sunt?!...de acum nu mai are sens sa ma opresc.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Am fost aseara la oras cu niste oameni care s-a intamplat sa aterizeze in Toronto si pe care noi sa-i cunoastem de mai demult. Am zis sa bem un vin fiert la o carciumioara din centrul vechi, dupa ce acasa ii invitasem la o placinta cu mere si baclavale in ciocolata, luate pe traseu, de la niste greci de calitate, cand m-am intors acasa de la munca. Tot zic pe-aici ca deja m-apasa batranetile pe toate oasele ca eu la 8, 9 trag obloanele, nu mai tarziu. Nu ca vreau, dar asa imi vine ca asa m-am invatat de cand a venit iarna. Si apoi ma scol la  4, 5 dimineata si orbecai prin casa pana se lumineaza de ziua. Dar e mai bine asa si mai productiv. Ca de te scoli la 4, te scoli ca nu mai poti sa dormi, pe cand daca te culci tarziu, dimineata te chinui sa te trezesti. Apoi, afara-i frig, in casa-i cald, ce sa si faci mai cu seama? Numai ca nu e bine chiar tot timpul, ca daca se strica o leaca ceasul, am dat de draq, caci aseara, ne-am asezat noi intr-un bar si am inceput sa bem un vin sec si rosu. La un moment dat, in mijlocul discutiei pe care fata cu care am fost o intretinea vorbind intruna de la vin, mi-a si zis ca asa face de obicei la beutura, pe mine m-a palit somnul intr-un hal, mi se invartea capul ca o minge de bowling foarte grea, de-mi venea sa mi-l infing in masa si nu alta. Nu parea sa mai am alta solutie. Masa aia din lemn solid mi se arata ca un coltisor de pat matasos. As fi vorbit si eu, dar de la vin, eu nu puteam. Am incercat, dar cand am vazut ca ma obosea si mai tare si nici ordinea cuvintelor nu o mai nimeream, am renuntat.
Si cand am plecat parca a trebuit sa inconjuram orasul de trei ori, asa eram de departe de casa, si pentru ca nu puteam dormi in masina, am inceput sa plang ca un copil din ala de ii e somn si nu stie ce are si ce vrea. Vorba vine ca am inceput sa plang, asa ma purtam vreau sa zic, ca de fapt ma suparasem din senin pe Bobescu si-aveam chef de harta. Imi venea sa-mi bat barbatul. Si-o zis ca nu mai sunt pe treaba mea si a condus mai departe. Cand am intrat in casa, m-am trantit in pat imbracata si-ncaltata, am zis ca ma dezbrac cand oi fi in stare. In fine, somnolenta mea cronica nu m-a impiedicat totusi sa admir peisagistica urbana de la centrul vechi torontonez. Dar e foarte posibil sa nu fie real ce vedeti in poza. Sa fi visat cand am facut poza. Parca e un targ de Christmas frantuzesc, cu vanzatori ambulanti de turta dulce si un brad care schimba relieful, ca e cat muntele. De-o parte si de alta, terase cu incalzitoare electrice si mulled wine cu scortisoara, adica o atmosfera numai buna de iarna in care sa dormi dus si sa visezi in culori, si cu capul pe masa.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Pe-o fosta profesoara a mea de gimnaziu am regasit-o astazi pe fb, dupa o mie o suta de ani scursi de-atunci. Si nu-mi mai revin in fire. Eu eram cred, mult mai mica, iar ea, sigur, muuuult mai tanara. Ma uitam la pozele ei si nu mi-a venit altceva in minte sa-mi zic decat un inghitit in sec Doamne, ce ti-i si cu viata asta!? Dar chiar asa, ce ti-i?! Cu retelele acestea de socializare, am revazut in poze, de-a lungul timpului, multi oameni alaturi de care am trait la un moment dat, schimbati total sau tot asa, dar niciodata parca nu m-a afectat intratat. Dupa cum se vede, sunt inca puternic sub efectul afectului. Ma si ridicasem eu de-acolo de la mine si m-am dus intr-o camera alaturata sa-mi caut de treaba, ca e Thanksgiving la americani si mai putin de lucru, si in loc sa-mi vad de dosarele mele, am cazut pe alte ganduri si am inceput sa reflectez la ce-am fost si ce-am ajuns, de-am si uitat de ele. Nu stiu ce-am ajuns, dar mi-as dori sa ajung, imi ziceam, macar la un moment dat si macar pentru cativa, unul de care sa-si aduca cineva aminte cum mi-am adus eu aminte de femeia asta. Dar ce-au oare oamenii astia? Ce au ei de se lipesc asa forever de sufletul tau de ti-l fac vraiste cand nu te-astepti? Dar intr-un sens pozitiv. In sensul ala de te indeamna sa te revizuiesti. Nu stiu, oi fi intrat si eu deja in spiritul Craciunului, laolalta cu toti nebunii.

duminică, 23 noiembrie 2014

Aceasta a fost prima sambata de ceva vreme incoace in care nu am avut programare la dentist. Mergem la o dentista romanca si suntem tare multumiti de ea si de cum ne-a tratat, atata doar ca programarile sunt in mijlocul zilei, asa incat sa ne-o strice pe toata. Sambata viitoare cred ca o sa ma duc sa fac si un control la ochi si sa-mi schimb ochetii, ca sa stiu ca m-am reparat cu toate cele pana o veni anul nou. Si pentru ca nu ne-a mai programat dentista si pe weekendul acesta, si-a gasit Bobi de lucru sa-mi faca el program la schimbat rotile si uleiul. Adica sa ma cheme si pe mine, s-a gandit el. Inainte insa de a zice eu ceva in semn de protest ferm, ca n-am timp, ca uite cate treburi sunt de facut in casa, ca cine altcineva sa ni le faca, a zis asa, omenos, la sentiment, ca unui copil tamp ce ma considera, ca in timpul in care sta masina in service la Toyota, sa ne plimbam prin complexul ala comercial din jur, sa mai cumparam una, alta. Ding, ding...Mergem, cum sa nu, rotile trebuie schimbate, a venit iarna, cu zapada asta nu-i de gluma, e risc crescut de derapaje...Si ne-am dus impreuna. Dupa ce a bagat-o la rampa, era acolo si un magazin de masini si m-a pus Bobi sa incerc scaunul din dreapta al uneia foarte tare cica, dar eu cum n-am feeling pentru masini, cand m-a intrebat ce simt, ce pusca trenului sa simt, i-am zis ca nerabdare. Sa plecam mai repede, ca eu voiam sa-mi cumpar iar lumanari parfumate si pulovere. Imi plac puloverele de iarna ca nimic altceva. As umbla intr-o pereche de papuci pana la batranete, ca n-am feeling nici pentru papuci, dar pulovere de iarna parca niciodata n-am destule. Sunt amorul meu, ca sa vezi ce fantezii suspecte am. Poa' sa fie la munca si 30 de grade in incapere, poa' sa curga apele de pe mine, mie asa imi place, sa-mi tina cald pana la sufocare, ca toata viata am suferit de frig, asa de friguroasa am fost tot timpul. Dar nu neaparat friguroasa, cat pur si simplu n-am suportat niciodata senzatia de frig. Si lumanari am luat din nou, tot ca sa-mi tina de cald, de la Bath & Body Works le-am luat, unde aveau reduceri de pana la 75% la produsele lor. N-am fost niciodata foarte convinsa ca la calitate, produsele acestea sunt foarte bune, cred ca numai prostii au in ele, dar atat de fain miros toate, iar mirosul este foarte persistent, a scortisoara, mar si chiar fasole (!), si atat de bine arata, ca nici nu-mi mai pasa. Sau, cine stie, stiti povestea aia cu if it seems too good to be true, it probably is...
...O aglomeratie prin magazine, de zici ca n-are lumea treaba acasa sau macar altceva mai bun de facut. N-aveai unde sa parchezi masina, noroc ca noi nu eram cu ea, n-aveai pe unde te invarti fara sa dai peste careva, de te si enervai, dar unde sa te si duci pe vremea asta? Se duce lumea la cumparat de crap-uri, ca si magazinele au trecut pe sale-urile de Craciun probabil, sau ce stiu eu ce alta sarbatoare au mai descoperit, ca daca tot scot lumea afara din casa, sa nu se creada ca ar fi fara un motiv serios. Din punctul acesta de vedere, perioada iernii interminabile canadeze e foarte avantajoasa pentru comert, ca lumea nu prea are unde iesi si iese ca zombies la adunat de gunoaie.

Adorabile. Parca sunt niste borcanase cu gem...

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Canada e cool ca aceasta cafea on a lazy Saturday morning. Cool si-n sensul celalalt, de mai jos, dar se compenseaza ;)

joi, 20 noiembrie 2014

Am revenit la normalitate. Reprezentata de aceasta frunza ganditoare in culcus, cu zapada sclipicioasa pe ea. Ca sa nu mai lungesc aceasta poezie sensibila, sa ma apuce plansul, a venit iar mult asteptata cu multa nerabdare iarna si mi-a dat senzatia linistitoare si confortabila ca am revenit totodata la normal, slava Domnului. Vara a fost ca un fel de bucla in spatiu si timp, de care abia ne-am dat seama, si care oricum a inceput sa ma irite foarte tare pentru ca imi da o stare perpetua de stres. Decat sa ma gandesc tot timpul si sa ma agit ca trece repede, ca fuge, ca scapa, ca dispare, ca-i scurta, putina, mai bine duca-se dracului. Acum, macar stiu o treaba. Pana la anu' incolo, dupa Pastele cailor, ne bucuram de normalitate!!!

miercuri, 19 noiembrie 2014

Acum, ca sa si trag linia si sa fac totalul, m-am dus pana la urma la vot, asta ca sa vezi ce om de incredere sunt si cata baza poti pune pe vorba mea. L-am votat pe Iohannis pentru ca sistemul e de asa natura infaptuit sa nu poti vota impotriva, ci numai cu unul dintre ei.
Schimbarea mea de macaz s-a produs in urma dezbaterilor televizate cu cei doi contracandidati fata in fata, cand Iohannis, cu vorba lui taraita si taraganata, pe care n-o manevra deloc priceput, mi-a devenit oarecum drag, dar nu ca politician, nici pe departe, ci ca om care incerca, cu putinele arme din dotare, sa faca fata unui sacal. Pe cealalta parte, am vazut in aroganta sfidatoare a lui Ponta exact gandacul ala imputit pe care l-as strivi sub papuc fara remuscare, exact tipul ala de om pe care il detest in absolut orice context: impertinent, nejustificat de infumurat, dispretuitor, incredibil de obraznic si, prin urmare, foarte prost. In acel moment, am incercat sa fac un exercitiu de imaginatie punand romanii, in cadrul acelei dezbateri, fata in fata, pe rand, cu contracandidatii. Adica, in locul lui Iohannis in fata lui Ponta erau romanii si apoi in locul lui Ponta in fata lui Iohannis erau aceiasi romani. Si am comparat atitudinile celor doi fata de mine, eu fiind parte din adunare. Am vazut un Iohannis care desi nu prea stia ce are de facut si de zis in fata noastra, nu tinea sa arate contrariul, adica ma respecta prin bun simt, si un Ponta care pur si simplu ma scuipa. Atunci, decisiv, m-am alaturat lui Iohannis si numai sa-i dau una peste bot clepto-mitomanului, sa-si inghita saliva. Apoi, pana in ziua alegerilor, ma gandeam ca Iohannis nu-i Cristos, nu va face minuni de la o zi la alta, caci nu mi-am schimbat opiniile exprimate anterior, dar nu mai era asta ideea. Ideea era ca decat cu Ponta, e musai fara el. Si desi am spus ca nu mi se pare drept sa votez impotriva, in acel moment nu mi s-a mai parut drept sa nu votez impotriva. Desi pe mine nu ma afecta direct, ca eu sunt departe de valtorile din Romania si nici nu ma intorc prea curand, dar romaneste tot simt si-mi doresc ca tarii aleia sa-i fie bine, era la mijloc o chestiune de principiu. Sa poti face ceva ca sa opresti un rau, in conditiile date, si sa nu vrei sa faci. Si de aici, sentimentul mizerabil pe care il simteam si despre care vorbeam in comentarii. Si astfel am decis sa ma duc.
Acum, ca tot l-am votat, o sa-i dau lui Iohannis un like pe facebook caci am inteles ca e singurul presedinte european care a atins milestone-ul de 1,000,000 de followeri. Eu ii dau like ca sa-l vad ce face, sau macar cu ce se lauda, nu neaparat ca-l iubesc de pe acum. Desi, Iohannis are ceva. Acel ceva, nu stiu ce, care pe mine ma face sa-l si plac o tzara. Oricum, neincrederea mea in ei si deci decizia de a nu ma duce la vot era justificata, acumulata in ani de zile, sedimentata, iar faptul ca Iohannis, el, si nu partidele din spatele lui, m-a determinat sa-mi incalc cuvantul, ca sa zic asa, ma face sa-l tin under monitoring account, o chestie cu care ma ocup si pe la munca, deci ma pricep. Imi mai zic doar ca daca va fi, din nou, doar o alta dezamagire, va fi si pacatul meu, recunosc, si atunci chiar ca nu ma mai duc la vot. Here we go again!!! :)

duminică, 16 noiembrie 2014

Ca sa nu ziceti ca sunt rea, am votat cu castigatorul. Un vot anti-Ponta macar. Stiu, stiu, dar nu m-a lasat inima. Va jur ca a fost o chestie de feeling. 
Vroiam sa-mi cumpar o Canada Goose. Umblu prin extreme weather dimineata, dar mai degraba pentru ca mi se pare si cool. Voiam sa o cumpar online ca am vazut ca au niste deal-uri bune, dar am zis aseara sa ma duc la vreo reprezentanta prin oras mai intai s-o cercetez de marime. Imi trebuie un S, dar poate e prea mare si am nevoie de XS. Mai bine s-o pun intai pe mine zic, ca sa nu-mi fac de treaba cu returnari si alte alea. Ne-am dus la Fairview ca voiam sa ramanem si la Gone Girl pe seara, ca nu-l vazusem, evident, dar trebuia, ca auzisem ca nu-i rau. M-am gandit ca oi gasi prin tot mall-ul geci din astea, trebuie doar sa caut bine. N-am gasit repede, dar m-a sunat la un moment dat Bobi, de prin partea cealalata ca numai ce intrase intr-un magazin cu haine de iarna grea si sa ma duc dupa el. La intrare, una flutura o pancarta cu 50% or something. Ma uitam dupa logo CG, il aveau pe maneca, dar gecile aratau ca dracu to be honest. Iar blana aia de la gat, dupa care asociatiile fac scandal, era ca de coiot turbat. Reprezentantul de sale era o indianca mica si peltica, de vorbea repede si precipitat. O intreb cu sprancenele cam ridicate, asta e Canada Goose? Da, da, uite Canada Goose. Si-mi baga sub nas una neagra si urata. Foarte convinsa si mai ales convingatoare. Ii spun, eu m-am uitat pe site si am vazut ca au si alte modele. Aaa, zice, vino sa-ti arat, uite, pe astea le-ai vazut tu pe site, de parca fusese cu mine. Si-mi arata unele, si mai urate. Nu erau ele poate atat de urate in sine, cat prin comparatie cu ce cautam eu. Nu-mi puteam imagina ca altii dau si cate 600-800 de dolari pentru o ratare din aia. Ce-i drept, astea din raft erau derizoriu mai ieftine, de unde si alte banuieli. Iau o geaca la intamplare, era un S, o pun pe mine, ma uit in oglinda, si il chem si pe Bobi sa intre in ea, asa era de mare. Indianca din fund, mai pui un pulover dear pe dedesupt, isi dadea ea cu parerea pe care nu i-am cerut-o, era extrem de bagacioasa si deja incepuse in mod indiscutabil a contribui la cresterea tensiunii mele, dupa ce confirmase din nou cu toata increderea ca geaca de pe mine e Canada Goose. Eu ma mai uit o data pe maneca, si mai suspect, sub privirile ei arogante (!), unde vad ca logo-ul intr-adevar seamana si numai pare. Era un fel de Abibas, cu blana de pinguin. Greu de depistat, daca nu erai cu ochii in patru. Ii zic lui Bobi, mai, ia scoate tu telefonul ala, ca de aia il ai, nu sa stai pe facebook toata ziua (asta imi zice el, dar am parafrazat), si arata-mi si mie logo-ul Canada Goose ca trebuie sa-l arat cuiva, ca de vorba nu pricepe, vrea desen. I-l baga sub nas si o intreb, din nou, cu subiect si predicat, Canada Goose e geaca asta? Acum ca stiam precis ca nu-i. Da, imi spune iar. I don't think so, si i-am aruncat boarfa in brate si i-as fi dat si-un punch in the face, dar n-am mai rezistat s-o vad. Am iesit din magazin val-vartej si foarte iritata, dar parea ca presiunea la care ma supusese nu era satisfacuta si am inceput a ma lua in gura mare de fata aia cu pancarta de la intrare. Ma rasteam la ea, ca la ţeară, la mine la Moldova, de l-am facut si pe Bobi de ras, ca sunt niste impostori, desi ea nu stia despre ce-i vorba, in fine, dar n-am mai tinut cont. Aia n-avea nicio vina, ma-sa ma enervase. Si nu pentru ca vindea fake-uri sa duca lumea in eroare pe banii lor, ca nu-i prost cine cere, vorba aia, ci pentru ca eu am intrebat-o clar o treaba si ea mi-a raspus monosilabic afirmativ, adica m-a mintit ca pe fraieri. De mult nu mi se mai intamplasera nemernicii din astea si mi-am iesit rau din fire, cum iarasi demult nu mi se mai intamplase. Mi-a parut rau apoi, puteam sa reactionez si altfel, dar pe moment n-am mai judecat, asa o scarba mi-a facut. Ma gandeam apoi ca daca ma vazuse lumea de pe-acolo, neobisnuita cu astfel de manifestari, cum ma luasem de sarmana fata de la intrare, s-o iau la bataie si nu alta, ca pe cat is de mica, pe atat is de rea, m-ar fi mustrat aspru, dar nu pe buna dreptate, ci evident dintr-o perceptie total gresita asupra mea si asupra intamplarii in care fusesem implicata si despre care ei nu cunoasteau detalii. Din prejudecati. Asta ca am vazut si filmul de care ziceam mai sus si desi nu sunt eu mare fun thrillere si chestii cu detectivi, mi-a placut Ben Affleck si psihologia folosita, aceea de asociere, prin empatie, cu victima. Situatie ce poate fi riscanta totusi, cand nu se cunosc amanuntele. Intr-un final s-a dovedit ca victima era calaul si invers si mi s-a parut foarte interesant cum si empatia a oscilat la fel. Adica ce ziceam si de implicarea mea emotionala in patania de mai sus. Pana la urma am luat un amarat de fes. Bun si ala de consolare. Si online geaca, fara sa ma mai complic cu toti escrocii ;).

duminică, 9 noiembrie 2014

De cand a venit toamna, n-am mai prea iesit la suprafata. Am stat exact ca un şocâte in vizuină, plimbandu-ma de pe un picior pe altul. Vremea nu ma prea indeamna la cine stie ce activitati. Mai si dorm ca gainile. Mi-am intors ceasul tare anapoda si nu reusesc sa-mi mai revin. Dar aseara mi-am facut de cap pana l-am tulburat, ca-n vremurile bune de altadata. Ca niciodata am ajuns la 1 acasa, bah, pai ce-i aia frate, pai ce-i aia, e aia ca eu trag obloanele peste ochi la 8, dupa cum povesteam. Imi era dor de o iesire cu amigos, ca e intotdeauna bucurie cu ei, si cum ne-am nimerit cu foamea si cu ocazia, ca a fost Mihail si Gavril, fara ca noi sa stim, ne-am dus la Boston Pizza sa mancam o pizza buna asezonata cu o bere Coors pentru mine si Stella pentru ceilalti. Ne-am bucurat ca am mancat si am lasat bacsis bun ca nu mai mancasem de luna trecuta si de aia ni s-a parut ca ospatarita e mai de treaba cu noi decat cu ceilalti. Am mancat o pizza Tuscan, small si cu blat subtire. Avea spanac si niste chestii ca o ceapa prajita despre care ceilalti m-au intrebat ce e. N-am stiut sa le spun, ca n-avea niciun gust ca sa-mi dau seama, si ei s-au uitat cu si mai mult interes in farfuria mea. V-o descriu putin pentru ca dupa cum va ziceam, m-a impresionat foarte tare. Nu mai mancasem de-o luna pizza, dar parca nici altceva. Am platit bine, m-am dus apoi pana la baie, in timp ce sugeam o bombonica cu menta pe care oricine o primeste la Boston Pizza cand pleaca satul de-acolo si am zis sa ne ducem spre casa. Dar pe drum, a zis cineva, semn ca n-avea chef de intors la viziuna, nici eu, sa ne oprim la film. Cred ca a marait careva, dar cine l-a bagat in seama? Asa ca a virat soferul la stanga brusc, ca o nava spatiala, si numai ce ne-am trezit in parcare la Eglinton in fata cinematografului interstelar Cineplex Odeon. Caci voiau ei sa mergem la Interstellar. Si mie mi-au placut intotdeauna scenariile cosmice. Mi s-a parut ceva fascinant sa ma uit la planete in cartile scolare de geografie, cand eram mica visam cu ochii deschisi intrebandu-ma cine le-a pus acolo in ordine, sa fie doar intamplarea banala, ca oricare alta intamplare, ca planeta noastra e in pozitia perfecta pentru noi? Perfecta doar pentru noi? Or mai fi si altele? Copilarii. Vazusem de curand si Gravity cu Sandra Bullock si mi-a placut sa-mi vad 3D planeta de sus, din haul ala negru de unde nimeni nu te vede, nimeni nu te aude. Doar ca am ajuns prea tarziu. Incepuse filmul de vreo 20 de minute si urmatorul era la 10.30. Deja nu se mai punea problema ca e prea tarziu pentru noi, dar ce naiba era sa si facem pe-acolo vreo 3 ore? Vantul batea prea tare, unora li se si parea ca ploua, nu tuturor, cert ca nici pe-afara deci nu era de vreo promenada.
Ne-am fi putut duce la noi sa fi baut o bere la domiciliu si sa ne intoarcem apoi, dar ne era ca ne moleseam de tot si nu ne mai intorceam. Asa ca ne-am verificat smartfoanele si am vazut ca la Fairview rula la 9 si ne-am incarcat toti in masina lui C. si ne-am dus bucurosi intr-acolo. Am ajuns si s-a asezat Bobi la coada, era singurul pe care parea sa-l mai intereseze biletele, ceilalti impanzindu-se ca lacustele prin magazine la cumparat de chestii. Rochii, genti de voiaj...Am furat 20 de dolari din portofelul lui Bobi si m-am dus si eu sa-mi cumpar lumanari. Imi plac lumanarile parfumate incredibil. Acum au toate miros de Craciun, mar, rasina, con de brad. Nu cred ca exista ceva pe planeta care sa ma topeasca mai tare. Unul dintre ei m-a intrebat daca mi-a venit vremea. Poftim, reactie. A trecut asa repede o ora, desi eu chiar ma pierdusem printre magazine de nu mai gaseam cinema-ul. Dar l-am sunat pe Bobi de m-a ghidat ca pe prosti, am intrat apoi in sala deja plina ochi si ne-am asezat in scaun, unii langa altii, sa ne uitam la filmul, despre care nu stiam prea multe decat ca desi abia aparut are deja o nota cosmica pe imdb. Printre picaturi era sa mai si adorm, daca e sa ma intrebati pe mine. Dar nu ca ar fi fost filmul plictisitor, desi, relativ, cam lung cu subinteles, ci ca, dupa cum povesteam, moartea ma cauta pe-acasa de mult si eu rataceam prin alte galaxii. Adica imi era somn, ii zic moarte ca asa dorm eu de obicei. E foarte bun filmul, va zic eu, chiar daca n-am inteles nimic. Dar nu pentru ca sunt atat de ramolita sa nu fi priceput la ce ma uitam, ci pentru ca filmul este de asa natura conceput, cred, ca ridica mai multe semne de intrebare si de mirare decat ofera raspunsuri, deci nu e nimic de inteles. In masina, spre casa, dandu-ne si noi cu parerea nepregatita despre secventele magnifice ale peliculei, ne-am contrat cu totii despre a fi human being pe planeta noastra, despre gauri negre si de vierme, despre relativitatea timpului si posibilitatea vietii in alte dimensiuni, si pentru ca filmul nu ne-a oferit nicio lamurire, am tras noi concluzia ca pentru ora aia era prea mult mister si ca mai bine ne-am duce sa ne culcam. Si lumea viselor tot o alta dimensiune e. O zi de duminica interstelara la cinema sa aveti!

vineri, 7 noiembrie 2014

Odata cu curatenia generala de care imi veni sa ma apuc, dar tot o las pe alta data, cred ca voi da o bidinea si pe facebook cat de curand, ca nu mai pot cu toate zoaiele scurse pe wall-ul meu, citate si maxime adica, postate de unii carora daca le arat deştul din mijloc nu stiu a numara pana la 1, dar imi tot sharuie mostre din inteligenta altora evident, si implicit din narozia lor. As putea sa ma rad, apai nici amuzant nu mai e. Dar acum pe bune ca am un motiv si mai serios. Saptamana acesta, de cand cu alegerile lui Mos Craciun, nu mai pot cu citatele electorale ca Mos Craciunul meu e mai darnic si mai bun decat Mos Craciunul tau. Mie aproape ca nu-mi vine sa-mi cred mintilor din care deja am inceput sa-mi ies. Ori sunt manipularii in toata regula, a unora care isi au interesele ca barbile lor sa fie mai lungi decat ale celorlati, ori au cu totii Alzheimer. Au uitat ca de un sfert de veac acush, la vremuri noi, tot noi, adica pleaca ai nostri, vin ai nostri, voi ramaneti tot ca prostii. Ca s-au numit USL, DA, ACL, si in multe alte acronime, mai scurte sau cu mai multi centimetri in plus, nu e vorba de un om, ci de un sistem. Iar acesti oameni de la radacina lui vin. Si de s-ar pune ei sa infiinteze acum Partidul Uniunii Luptei Antisistem, atat e de canceros incat ia uniti-i voi aici initialele si vedeti daca nu tot acolo ajungeti. No offense. Sper ca n-am parut indecenta. Chiar sunt. Si cu acestea am incheiat discutia, pentru mine ramane cum am stabilit.
...Sa revenim la oile noastre, ca celelalte sunt cu talanca, ocupate cu alegerile altora. Mi-am amintit acum ceva. Am gasit, tot pe fb, macar atat mai de Doamne ajuta, un articol, acesta, care indeamna cititorii sa spuna ce reprezinta pentru ei their poppies. Caci s-a umplut Toronto zilele acestea de flori de mac. Le poarta canadienii in piept precum romanii martisoarele de 1 Martie. Daca pentru ei inseamna Remembrance Day, si pentru mine tot la fel. Caci si mie imi aminteste de ceva. De momentul in care am descalecat eu in Canada. Zilele acestea, acum vreo 4 ani. Pe-atunci, aceiasi oameni purtand floricelele rosii la gulerul hainei sau in piept. Recunosc ca nu am ajuns totusi sa le port ca ei, pe asta de-o vedeti in poza o calca lumea in picioare si am reusit eu sa o salvez de la pieire in metrou. Adaptarea mea nu are flori in piept ce-i drept, nu-mi vine sa-mi insusesc fortat datini si obiceiuri de care nu m-am tinut niciodata, dar, dar particip activ si efervescent, plina de tot elanul, alaturi de ei, la viata sociala reala, din care si eu fac acum parte, cu tot ceea ce aceasta implica. Si e suficient. Si pentru mine, si pentru ei. Pfuaaa, au trecut 4 ani????? Le-am facut pe toate intre timp, singurul lucru pe care nu l-am reusit a fost sa scap de sot. Dar na, acum, nu le poti avea chiar pe toate. Pai nu asa zice lumea, ca odata ajuns aici, treci mai intai pe la starea civila? Mituri. Sa nu credeti in mituri. Jackie Chan is a myth. De pe facebook. I like this.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

M-as fi dus si eu maine la vot si l-as fi votat pe unul care ar fi promis ca va face puscarii. Cat mai multe, ca sa incapa toata lumea. Trotuare, bancute, scoli cu wc-uri si bani de zacusca pentru mosnegi, si astea, nu zic nu, dar mie mi-ar fi placut un candidat care sa promita ca face puscarii sau macar puscarie. Prezumtia lor de vinovatie insa nu le-a permis sa promita asa ceva nici macar ca minciuna electorala. Prin urmare, cum nu-i niciunul pe masura doleantei mele, interesul imi este practic aproape nul, cum imi declar si votul. Scriu asta pentru ca numai adineaori am primit un indemn ferm, ca o porunca si nu alta, ca maine trebuie sa ma duc la vot. E un must. Indemnul venit, cum ziceam, cu fermitate, din directia unuia care nu mai traieste nici el prin Romania. Vrea doar sa-i voteze presedintele. Si nu ca ar fi ceva rau ca vrea sa faca asa ceva, ceva rau e cand ma insulta pe mine. Pai ba, eu nu mai traiesc in Romania de 4 ani si in conditiile date, repet, in conditiile date, n-am niciun gand ca nici in urmatorii 4 ani sa traiesc acolo. Caci atunci cand jonglezi mereu cu acelasi fise probabilitatea ca tot asa sa fie si pe mai departe e practic foarte mare. Adica, eu acum 4 ani cand am plecat, am plecat, la baza, din cauza astora, da, da, a astora pe care ma pui tu sa-i votez maine. Pai nu ti se pare ca ma pui sa ma contrazic? E ca si cum ti-as da eu un sut in cur, dupa care te-as pune, frumos, sa-mi stergi pantofii. Hai vira, pana nu ma enervez. Zicea bine Banciu ieri ca romanii plecati in strainatate sunt cei mai mari dusmani ai clasei politice actuale. Fii atent cum sta treaba si aici, ca zicea bine, dar pana intr-un punct. In realitate, romanilor din strainatate li se rupe stramb si-n cuburi de clasa politica romaneasca. Si teoretic, si practic. Teoretic pentru ca o pot privi cu indiferenta daca nu de sus, macar de la distanta, practic, ca nu-i mai da ocazia efectiv de a le fura banii de lapte. Referindu-ma strict la colonia romaneasca din Canada, si nici macar la intinderea ei, ci doar la cativa de pe langa mine sau macar cu care am intrat intrucatva in contact, ii asigur pe toti ca numai astia ajunsi mai nou pe-aici, gen, abia cazuti in cap din avion ii mai misuna ca maine s-ar vota ceva. Cei cu 20 de ani vechime, daca nu sunt relicve comuniste convinse si, prin urmare, cauze pierdute, de nu s-au putut desprinde de istoria unui neam prost, chiar nu mai stiu nimic. O ignoranta pentru care ii felicit, caci viata te absoarbe vrand-nevrand..
...Azi, am fost la YMCA sa sar coarda ca saptamana asta am mancat cam mult. Am sarit coarda si pentru ca m-am plictisit repede si am obosit si mai repede, m-am asezat pe-o bancheta sa citesc. Citeam in romana. Ador sa citesc in romana. Savurez cuvintele ca pe ciocolata neagra cu cranberries. Langa mine, un domn se holba in cartea mea, stiti ca aia din metrou de citesc din ziarul altora. M-am prefacut doar ca nu-l observ, dar de ferit, nu am ferit-o. N-a mai rabdat insa si m-a intrebat ce limba e, ca se chinuie, zicea, dar nu-si da seama, desi parca intelege, e cumva portugheza? Incerca sa ghiceasca si mie imi placea jocul lui, ma simteam bine ca imi da ocazia sa-i spun cu inima deschisa in ce limba citesc. A zis apoi, italiana. Nu, nu e italiana, dar seamana, mai incearca. E romana, i-am zis eu. Am inceput apoi sa ii spun si de ce i s-a parut initial ca seamana cu portugheza, apoi cu italiana. Nu mi-a fost niciodata rusine de limba romana si nici de faptul ca m-am nascut in Romania. Ca au fost multe momente in care n-am fost mandra, asta este altceva. Nu prea avea timp, ca-si astepta nevasta sa vina de la vestiar si sa plece, dar am tinut sa-i fur acel timp, spunandu-i ce stiam eu despre romani. Am crezut ca scopul scuza mijloacele si ca timpul furat il va face sa inteleaga mai bine ca nu toti romanii le dau de furca francezilor, chiar daca numai un cliseu mi-am mai permis. Caci asta stia el despre romani. Poate stia si altceva, dar nu conta. Caci tocmai imi povestise, stia atat cat putea si el de prin ziare tinandu-se la curent cu chestiunile externe, cam ce fac romanii in Franta. Si involuntar, m-am simtit prost, desi eu n-am dat de furca nimanui in viata mea, cu atat mai putin francezilor. Atunci de ce sa ma fi simtit prost? Si nu e prima data. Si-atunci de ce sa lupt tot timpul cu un mental colectiv dubios la care eu, personal, nu am contribuit absolut deloc? Adica, incredibil, mie nu mi-e rusine de mine, cu mine, ca sunt roman, nu mi-a fost niciodata, dar au reusit altii sa ma faca sa-mi fie rusine. Hmmm, poate ca legatura nu-i prea mare, oare, dar o paralela pot sa fac - de aceea nu vreau eu sa ma duc la vot. Pentru ca m-am saturat si astfel refuz sa ma mai simt asociata cu un "popor de idioti". Mai bine citesc o carte. In romana, da.