Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 15 iunie 2014

Ziceam la un moment dat ca eu cred si in sansa asta de a schimba lucrurile. Nu intotdeauna in bine, din pacate, dar uneori decisiv, fie ca e intr-un sens sau celalalt. Sa zicem ca un om are un goal, cu totii avem macar unul, un goal prin care el isi defineste stabilitatea in viitor, nu un goal ca trebuie sa ajung in seara asta la piata sau la supermarket. Catre goal-ul resptectiv se indreapta, nu cum spun autorii de carti retarde, pentru ca atunci cand omul isi doreste, universul conspira in favoarea lui, ci se indreapta prin hard-work, vorba englezului, in primul rand. Valabil macar pentru cei multi. Daca persevereaza cu adevarat, jumatate de drum, sa zicem, poate mai mult, poate mai putin, e parcurs. Restul e sansa. (Asta nu inseamna deci ca intotdeauna trebuie sa ridicam sansa in slavi ca ne-a binecuvantat, si nici sa blamam doar lipsa ei, atunci cand lucrurile nu ies asa cum ne-am fi dorit).
O sa dau un exemplu din viata mea personala recenta. E un exemplu banal, dar cred ca elocvent, pentru ideea despre cheremul sansei. (Inca o paranteza si gata, si in situatia cand din lipsa de sansa nu iese o treaba o data, perseverenta ramane totusi pe alta data). Cand am obtinut job-ul pe care il am acum. Care imi place si cu care sunt ok. Repet, este doar un exemplu banal, folosit ca suport pentru ce vreau sa zic. La un moment dat, intr-o zi obinsuita la munca, intr-o discutie ca fapt divers cu sefa mea, mi-a spus, lucru pe care eu nu aveam de unde sa-l stiu pana nu mi l-a spus, asa se intampla de obicei, behind the scene, ca in ziua in care am avut eu interviul, mai fusesera intervievate patru fete, si un baiat ar mai fi trebuit inaintea mea, dar el nu se mai pune pentru ca a sunat la firma sa anunte ca nu mai poate ajunge si sa intrebe daca interviul ar putea fi rescheduled pe motiv de...vreme. Si imi aduc foarte bine aminte ca exact in ziua respectiva fusese in Toronto o furtuna de zapada, dar nu va puteti imagina ce furtuna de zapada! Teroare si nu alta! Incepuse pe la 12 sa ninga, eu la 4 aveam interviul, si pana sa ma pun la drum, zapada ajunsese pana la genunchi. Si inca ningea ca la nebuni si batea un vant de ma muta de pe drum! Tin minte bine ca iesind de la metrou, am gresit ruta, luand-o in partea cealalta, am realizat ca ma duc aiurea si m-am intors apoi, dar drumul n-a fost altceva decat o lupta pe bune cu nametii, cu atat mai mult cu cat eram si contra-timp si apoi cand mergi prin zapada, pasii sunt mult mai greoi si numai anapoda. Am ajuns acolo cu vreo 10 minute inainte desi plecasem cu vreo doua ore mai devreme, cu pantalonii uzi leoarca si eu numai apa. Eram cam praf. Aratam oricum si in orice fel, doar pregatita pentru un interviu, nu. Si in astfel de conditii, nici chef nu mai ai de lucruri serioase, iti vine sa-ti bagi picioarele, inapoi in nameti si sa te duci dracului acasa. In fine, ca tot eram acolo, m-am recules, dar ce tin minte e ca vreo 5 minute cei doi care m-au intervievat au vorbit despre cat de minunata sunt ca am reusit sa ajung la interviu pe o asemenea ninsoare. Evident ca atunci nu stiam de ce vorbesc atata despre vreme, canadieni, canadieni, dar sa trecem la subiect, cu atat mai mult cu cat mie nici prin cap nu mi-a trecut ca vremea e motiv sa nu-ti mai vezi de treburi. Ceea ce si in mintea lor a fost. Gandidu-se ca daca la interviu nu poti ajunge ca ninge afara, de ce ai face vreun efort sa ajungi la munca, zi de zi, ca poate ploua afara...si te retine. Si am ajuns sa ma gandesc ca poate asta a accentuat diferenta. Nu stiu de fetele celelalte, dar poate ca baiatul ala ar fi fost mai bun, profesional vorbind, doar ca negasindu-se la timpul potrivit (sic!), mi-a purtat mie noroc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu