Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 20 iunie 2014

Happy Thursday! Ce-a zis ala, ma? Happy Thursday! Era sa mor de ras si nu alta. Ne-a salutat ieri la intrarea in Metro un homeless dupa ce scosese o tigara...de sub cutia postala. Apropo de asta, am si eu o problema. Mi-am pus in cap sa ma las de fumat, dar problema nu e asta, ca de vrut, vreau de mult, problema e ca nu reusesc sa pun in practica teoria. Azi mi-a zis o colega ca ea s-a lasat acum 29 de ani de pe o zi pe alta. N-avea sens s-o intreb cum a reusit ca de-atunci cred ca a uitat. Ca dau bani pe ele e una, as putea sa-mi iau Mercedes in loc, dar cum nu pot sa-l fumez, motivatia nu ma inspira. Dar in ultima vreme am inceput sa ma gandesc mai bine la treaba asta, sa nu-mi afecteze sanatatea. Dar cand esti sanatos, nici asta nu pare a fi o motivatie care sa inspire. Vad eu. Probabil te lasi cand te lasi. Eu am zis intotdeauna ca nu sunt dependenta de acest prost obicei, doar ca nu am gasit inca motivatia sa-l inlocuiesc cu altul. Haha. In plus, eu nu pot sa scriu pe blog altfel. Asa ca atunci cand m-oi lasa de fumat, m-oi lasa si de blog. Cum ziceam, obiceiuri proaste.
Nu prea stiu ce sa scriu acum, e Happy Friday, the second favorite F word, si tocmai am zis ca ma duc sa devorez o pizza pana nu ma devoreaza pe mine foamea. In rest, ca de obicei. La munca, daca n-a mers, macar am mers. Glumesc si eu, sau macar incerc, sunt ok, am inceput sa ma obisnuiesc si sa-mi placa chiar mai mult decat ce faceam inainte. Ce ma surprinde doar, dar intr-un mod foarte ciudat in ultima vreme, e ca nu mai simt timpul cum trece. Nu stiu de care parte s-a intamplat ceva, dar, pur si simplu, raman fara replica in fata lui. Am trecut la alt level. Acum nu mai zic, cand s-a facut iar seara, ci cand s-a facut iar vineri. Ma plangeam ca de o boala si imi zicea cineva ca ar fi varsta. Cica dupa 30 de ani, trece timpul mai repede. Eu nu gasesc nicio logica si nici macar vreo legatura, dar poate vreuna o fi de vreme ce mi se intampla si mie. Apropo de munca si de timp, stiti reclama aia la europarlamentare care se dadea in Romania? Cu trebuie sa dam ceasul o ora inapoi ca sa fim in rand cu Europa? Acolo cand zicea, v-ati gandit vreodata ca atunci cand sunati pe cineva, bla, bla...nici eu, frate, si la mine nu e vb de o ora. Si azi ii sunasem pe unii prin alte parti si-mi zisese un tip la telefon, aici la noi e 6.30, nu e inca in fata, dar ii pot lasa un mesaj. Ce ma surprinde de fiecare data nu e ora pe care, din neatentie, o nimeresc, ci faptul ca aia sunt la munca la ora aia. I-am zis lui Bobi treaba asta si el mi-a zis, tu, si eu sunt la munca la ora aia. Avea dreptate, nu m-as fi gandit, ca eu la ora aia inca dorm de rup si visez frumos.
Si ca tot am ajuns aici pentru ca aici m-au adus cararile nebanuite ale randurilor mele intortocheate si pline de scaieti, tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare? L-am intrebat si pe Bobi, el ce voia sa se faca atunci cand era mic? Nimic, asa mi-a zis. Si dorinta i s-a implinit. Ce vrei sa te faci cand vei fi mare e o intrebare pentru copii. Eu voiam judecatoare, actoare si multe alte chestii. Judecatoare ca era bunica-mea necajita ca-i luase un neam cumatru de socru mare o bucata de pamant si nu mai stia ce sa faca si am zis ca o sa-i fac eu dreptate. Actoare ca doamna Rotaru, careia i-am prapadit Atlasul Geografic, mi-a dat un rol important intr-o sceneta despre planeta maimutelor si am fost urs. Fram mi-a ramas de-atunci, si de la nume. Si acum mai am colegi care cred ca asa ma cheama de vreme ce si acum tot asa ma striga. Recunosc ca alta data nu mi-a placut rolul si m-am dus la traforaje. Am auzit odata un copil ca voia sa se faca macara. Eu nu am copii, dar cred ca intrebarea asta e tare stupida, daca parintii o pun copiilor la modul serios. Copiii nu sunt constienti de abilitatile lor si mai realist, nu stiu nimic despre piata muncii si cararile nebanuite ale vietii lor ce va urma. Iar cand un parinte pune astfel de intrebari copiilor, se pare ca nici ei nu au habar. Copiilor li se pot descoperi sau isi pot descoperi de unii singuri, in timp, inclinatiile, unii chiar tarziu, pe baza carora, eventual, sa se indrepte catre o ocupatie. Ca foarte multi, asta ajungem sa facem. Sa ne ocupam cu ceva, nu sa ne traim visele din copilarie. Exista oameni care practica anumite meserii din pasiuni innascute, asa cum exista cei mai multi care, mai degraba, ajung sa le placa ceea ce la un moment dat fac si chiar sa fie fericiti, bravo lor! Nu e acelasi lucru si nici macar nu-i rau. Bob, de exemplu, este in acte inginer constructor. L-am intrebat daca il pasionau constructiile, construia adica zgarie-nori prin spatele blocului comunist in care a crescut, de cand l-a adus soacra-mea pe lume, si mi-a zis ca nu. Dar de placut acum, ii place. Adica, exact ce ziceam mai sus. Suntem adaptabili si nu ne defineste doar o meserie atata vreme cat suntem in stare sa facem mai multe de-a lungul vietii, ci altceva, iar asta am inteles-o cu atat mai bine dupa ce am emigrat. Cu atat mai mult cu cat pe-aici se practica. Nu e nimic in neregula sa auzi de oameni care isi schimba orientarile sau macar se upgradeaza la varste inaintate. Ca firea te vrea, este adevarat. De aceea unii sunt mai buni decat altii intr-un domeniu sau altul. Chiar incepusem zilele trecute sa citesc And the Mountains Echoed. V-am zis ca am luat-o de la biblioteca. Autorul, imigrant in SUA, pana sa devina scriitor de best-seller-uri a fost medic. Poate o sa ma retrag si eu intr-un basement la un moment dat si o sa scriu memoriile unui ratat. Dar mai am nevoie de timp. Sa ma ratez intai. Hai ca asta a fost buna. Haha. Sau Zola, care a lucrat intr-o firma de shipment. Apropo de cartea lui Khaled Hosseini, imi place cum incepe, cu acea poveste in poveste, despre un div, o creatura mostruoasa care venea din cand in cand intr-un sat despre care se povesteste si lua cate un copil ofranda. Personajul principal al povestii nu s-a putut obisnui cu ideea despartirii abuzive de fiul lui cel mic, motiv pentru care s-a dus peste mari si tari sa omoare creatura si sa-si ia baiatul inapoi. Doar ca, odata ajuns acolo, div-ul i-a aratat cum fiul lui duce o viata fericita, intr-o gradina paradisiaca, alaturi de alti copii fericiti ca si el. Barbatul a fost pus in situatia de a alege intre a-si lua baiatul acasa si a-l osandi la o viata grea, asa cum obinsuiau oamenii din satul lui sa aiba, sau chiar la moarte, asa cum multor copii din satul lui li se intampla, sau a trai fara el, dar stiindu-l fericit acolo unde era. Nu am terminat cartea, dar banuiesc ca e o aluzie la emigrare, autorul manifestand predilectie catre astfel de subiecte. In astfel de situatii, chiar mai mult decat copiii, parintii sunt cei care sufera si sunt pusi in situatia de a alege. Nu vreau sa mulez povestea pe emigrarea din Romania ca Romania nu e o tara atat de grava, dar esenta in ceea ce-i priveste pe parintii unor astfel de copii cred ca ramane valabila. De multe ori m-am gandit la mine, ca sunt departe de ei, dar niciodata la ei gandidu-se la mine cat sunt de departe. Si ca tot am adus vorba de carti, am luat ieri de la biblioteca The Colossus of Maroussi, singura carte scrisa de Henry Miller pe care nu am citit-o inca. Am inceput-o si pe asta. Ca asa am eu un alt prost obicei, de a incepe sa citesc mai multe carti in paralel, riscand, evident, sa nu termin niciuna. M-am hotarat sa nu mai fac chestia asta. Raman deocamdata pe Miller. Nu-mi place ceva la cartea asta. A subliniat unul cu o carioca randuri total neimportante si tind sa ma concentrez mai mult pe ele. Le citesc si de doua ori sa inteleg de ce cel dinainte le-a considerat demne de scos in fata. Asa cum facem si in alte situatii. Ne concentram pe sublinierile neinsemnate ale altora, pierzand esenta...cartii, in cazul de fata. Si ca, dintr-un tic verbal, tot bat multe apropo-uri, da, e si apropo de ce ziceam mai sus.

5 comentarii:

  1. Asa frumos scrii tu Francisca... Suntem venite cam in acelasi timp in Canada, ma regasesc uneori in framantarile tale. Eu vroiam sa fiu regina Angliei cand eram mica... Am ajuns inginer constructor. Un weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Iulia. Regina Angliei? Original. :). Cu totii cred ca am avut, copii fiind, tot felul de vise pentru cand vom fi mari, pe unele poate nici nu le mai tinem minte. Eu la un moment dat voiam sa ma fac Andreea Marin, ca-mi placea de ea cand era prezentatoare de stiri. Un weekend frumos si tie ca abia incepe :).

      Ștergere
  2. Steward ... am crescut de mica langa avioane si fiindca intuiam ca pilot mai bun ca taica-miu nu pot fi , alegeam sa "fiu" steward pana pe la vreo 8 ani . Pe la 18 chiar mi-as fi dorit sa plec pe drumul asta dar tata a zis ca daca insist pot alege asta dar nu cat stau la el acasa :))) avea el un cui impotriva meseriei :)) asta desi numele lui mi-ar fi deschis multe usi .
    Pe la 16 oscilam intre dans si actorie dar fiindca pragmatismul este o parte importanta la mine le-am pastrat doar la stadiul de hobby . Ce m-a fascinat toata viata a fost biologia si asta mi-a fost drumul .
    Norocosi sunt Robert si Ruxandra , visurile lor sunt realitate . Fac exact ce isi doresc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, norocosi sunt cei care reusesc sa fie fericiti. Eu cred ca asta ar trebui sa fie raspunsul la intrebarea de mai sus. Nu stiu daca ai vazut filmuletul asta, e destul de popular. Mie imi place:

      https://www.youtube.com/watch?v=h11u3vtcpaY

      Ștergere
    2. Ce mi se pare wrong e sa crezi ca fericirea are o singura solutie, formula sau un singur drum ....fericirea este un drum unic pentru fiecare dintre noi . Nu putem pune nimic in matrice .

      Ștergere