Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

sâmbătă, 28 iunie 2014

Dupa cum ziceam, am o saptamana de cand m-am lasat de fumat. Acum chiar o am. Vorbind cu parintii lui Bobi, maica-sa despre taica-su a zis ca si  Ion s-a lasat. De 20 de minute. Deci la mine chiar se pune. Fara gluma, nu mi-as fi imaginat ca este atat de usor. In afara de vreo doua momente, care insa au trecut foarte repede, totul a fost ca si cum n-as fi fumat niciodata. Si cand ma gandesc ca eu am avut momente in care, desi imi doream, credeam ca nu voi reusi niciodata sa renunt nici macar o zi! Eram dependenta si, subconstient, orice lipsa de nicotina, imi provoca teama. Nu vorbesc acum cu nefumatorii pentru ca ei habar nu au ce inseamna. Nici sa nu se apuce in cazul in care ii bate gandul ca vreodata sa afle. Daca o vor face, vor ajunge sa creada ca este greu sa renunte si nu le vor ramane apoi decat mustrarile de constiinta ca s-au apucat. N-as putea sa explic ce s-a intamplat acum de mi se pare atat de usor. Am mai avut tentative, dar atunci nu eram foarte convinsa ca voiam sa o fac si picam prada oricarei tentatii imediat. Acum nu mai este asa. Renuntarea a venit la pachet cu o ura incredibila si cu regretul ca nu am avut taria sa o fac mai devreme. Cand ma gandesc la tigari, imi vin in minte toate momentele penibile legate de ele. Iar cand imi vin in minte aceste momente penibile, imi scade self-esteemul si imi creste pe de alta parte ca le-am dat dracului. Nu fumam 10 pachete pe zi, ci doar vreo 10 tigari, dar dependenta era suficient de mare incat sa cred ca nu voi fi in stare sa renunt vreodata. Caci, ziceam mai jos ca un amic mi-a zis de o carte cu ajutorul careia s-a lasat de fumat. Nu a fost prima oara cand mi-a zis de ea. Dar de fiecare data inainte refuzam sa o citesc. Pur si simplu era ca dracu' in mine, iar orice metoda buna sugerata de careva in ideea de a renunta parca era o cruce. Analogia nu-i deloc deplasata pentru ca exact asa functioneaza tigarile. Zilele acestea insa am zis sa ma uit prin ea. Eram deja hotarata sa renunt, asa ca nu mai aveam nicio temere. Este o carte foarte populara si de mare succes, despre care auzisem de la mai multi, dar niciodata n-am avut curiozitatea sa vad despre ce e vorba. Este vorba despre binecunoscuta metoda usoara a lui Allen Carr, care reuseste sa explice foarte bine procedeul prin care nevoia de nicotina isi face culcus in organism exact ca un monstru pe care trebuie sa-l hranesti zi de zi, ajungand exact ca un sclav. Crezand ca fumezi ca vrei si ca iti place, cand, in realitate, tu n-ai niciun cuvant de spus. Asta pana nu te hotarasti sa renunti. Si de ce campaniile antifumat sunt ineficiente. Daca intereseaza pe cineva, cartea poate fi downloadata de aici. Daca nu aveti curiozitatea sa o deschideti, e clar: ori sunteti nefumatori, ori fumatori.

Intre timp, iata cu ce am inlocuit tigarile. Ma simt foarte bine ca am facut-o. Poate e stupid, dar simt ca si cum ar fi o mare realizare a mea ;).

 

17 comentarii:

  1. Ai facut bine.Castigi si foarte mult timp.Si cateva kilograme.In timpul castigat ai putea face ceva sport.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sal. Da, stiu ca am facut bine. Cat despre kg, au unde se pune. Voi avea grija sa nu se puna prea multe doar. Si cred ca voi relua act la sala, ai dreptate.

      Ștergere
    2. Cartea asta zice ca nu te ingrasi atata vreme cat renuntarea nu produce niciun stres. E f interesanta si imi pare f plina de sens. Produce niste declicuri. Imaginea cu monstrul e f sugestiva si mai mult decat reala. Nu se va satura niciodata daca pur si simplu nu.l lasi sa moara de "foame". Altfel de orori nu descrie, ca cele de pe pachetele de tigari, total inutile.

      Ștergere
  2. Good job girl !
    Sunt 17 ani e dand am facut-o si eu . De la o zi a alta ...asta e solutia .Azi fumam un pachet pe zi ( nu intram in garda fara un pachet neinceput ) si a doua zi nu ammai fumat nici una... Prime luni sunt mai grele dar dupa nici nu o s iti mai vina sa crezi ca ai fost fumatoare .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cold turkey se numeste chestia asta de pe o zi pe alta. T lumea zice ca e cea mai eficienta.

      Ștergere
  3. Oare nu este vreo carte si despre cum sa te lasi de mancat non-stop si toate prostiile de pe planeta? Sa fiu si eu mandra de mine asa cum esti tu acum. Vera

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu de carte, dar treci pe iarba. Eu imi fac salate din astea in f zi. Nu prea tin ele de foame, dar macar poti manca t ziua :).

      Ștergere
    2. :))) Iarba zici? Parca e mai simplu de facut un sandwich... Esti acasa? Dai o salata de fructe daca te vizitez?

      Ștergere
  4. Felicitari! Si eu m-am lasat de fumat acum un an cand am pus piciorul in Canada. Sincer daca tigarile nu ar fi fost asa de scumpe poate nu m-as fi lasat, dar fiind un zgarcit mare ... :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt scumpe si cheltui o avere pe ele. Motivatia mea principala a fost legata de sanatate. Tuseam si asta ma facea sa ma simt mizerabil. Tuseam si aveam senzatia ciudata ca nu ma voi putea niciodata lasa. Era ceva WTF????. Pt altii 10 tigari poate nu e mult, pt mine da. Si am zis stop. Ai facut f bine. Sunt niste mizerii, din exp proprie vb ;).

      Ștergere
  5. Felicitari. Sper sa ajung sa citesc postarea " un an de cind m-am lasat de fumat " ;)
    Iata am asa o curiozitate, eu n-am fumat niciodata (defapt am tras un fum prin anul 1 de unversitatea si nu mi-a placut) si ma gindesc cum femeile care sunt fumatoare si ramin insarcinate se lasa de fumat 9 luni ca dupa ce au bebe sa se reapuce de fumat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiesc ca nu s.au lasat nu pt ca au vrut, ci pt bebe. Eu acu m- am lasat pt ca am vrut pt mine. Nu stiu, zic si eu ca probabil asa e.

      Ștergere
    2. *banuiesc ca s-au lasat nu pt ca au vrut, scuze

      Ștergere
  6. Bravooo! Keep up the good work. Eu sunt inca la stadiul de... hai ca mai fumez una. Si normal ca ma cert de fiecare data ca nu-s in stare de mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine si asa. Eu daca puteam ca tine eram ok. Dar n.am putut niciodata. Asa ca a tr sa renunt de tot. Dar ma simt mult mai bine si nu.mi mai tr nici una cat oi trai. Daca am putut 10 zile fara, si asta fara nicio problema, cu siguranta pot si o luna, si un an, si t viata.

      Ștergere