Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 11 mai 2014

Trei intr-o barca...Si un cadavru.

Daca nu ati citit inca povestea lui Jerome Jerome, v-o recomand macar pe cea a lui Jenom Jenom, adica pe a mea. Ieri am lasat pozele in suspans pentru ca m-am dus sa ma culc. Cat era ceasul? 6? De-atunci am dormit pana azi. Ieri a fost prima zi de pescuit pe anul acesta. Adica trebuia sa fie pentru ca ceea ce era intentionat a fi aventuri la pescuit s-a transformat in aventuri de supravietuire. Ne-am sculat devreme, ca ne dadusem intalnire cu amicul pescuitor la el acasa, cu noaptea in cap, sa-l ajutam cu logistica. Noua lui barca si toate celelalte acareturi menite sa ne ajute sa prindem un crocodil. Eram trei si am decis sa mergem cu masina lui. Am trecut pe la Tim inainte de am luat o cafea si niste timbitzi si am ajuns la el pe la 6 dimineata. Trecand peste detalii, cert e ca am reusit sa ne pornim pe la 8 pentru ca le-a luat baietilor ceva timp in parcare sa monteze barca pe portbagajul de sus. Transpirati deja, erau insa foarte entuziasti. Ba chiar de atata insufletire, amicul pescuitor era sa plece la drum fara bete. Fie vorba intre noi, nici nu i-au trebuit. Eu nu stiam unde mergem. Dar nici ei. La mai bine de o suta de kilometri de Toronto, la Rice Lake, pentru ca apa nu ar fi prea mare si are crocodili, dupa documentarile lui Bobinescu. Aveam o problema pe care trebuia sa o rezolvam inca de acasa. Unde ne pisam daca ne vine in barca? Pana la urma pe noi, dar nu aveam atunci de unde sti. M-au pus si pe mine sa-mi rezolv aceasta problema din timp, dar eu cum nu o aveam atunci, nici nu o puteam provoca. M-a apucat pe drum, cum se intampla de obicei, motiv pentru care am gasit alt motiv de a opri la LaRoute, asta pe langa ca trebuia sa ne luam niste sandvish-uri. Am stat la coada, am stat si pe fotolii la fast-food, am infulecat cate un sandvish de la Tim, am zis sa plecam, cand am decis ca ar trebui sa mai stam o data la coada pentru ca e posibil sa ne ia foamea in barca. Initial, pusesem problema sa luam gratarul de acasa sa prajim un peste la mal, dar uitasem de el.
...Am plecat si dupa ce am plecat, pana la destinatie nu mai erau decat vreo 40 de kilometri. Ajungem. Vedem de sus lacul si pe moment ne-am minunat. Nu ne asteptam sa vedem o mare la orizont. Ceea ce a facut ca entuziasmul sa creasca si mai tare. Lor, ca eu nu prea eram entuziasta. Nu eram in niciun fel. M-am lamurit demult cu ce pescuitori plec la drum. Lacul deci era o mare si avea la mal iernate niste vapoare. Noi aveam o barca pneumatica. Ne sunase de acasa si lasasem vorba ca daca e sa trebuiasca a suna paza de coasta ne recunoaste repede. Suntem singurii prosti cu inflatable. Platim la intrare 7 dolari de barca si purcedem la a o lansa la apa. Au inceput baietii a debarasa acareturile. S-au cocotat pe masina sa dezlege barca, dupa cum vedeti in poze, arata ca un cadavru, si eu am plecat in treaba mea. Am plecat in mai multe treburi pentru ca, desi am ajuns acolo la 10, barca a fost pusa pe picioare, pe la ora 12. Gata, barca e gata, si dupa ce am aruncat in ea toate cele de trebuinta unor pescari profesionisti, am constatat ca noi nu prea mai incapem in ea. M-am suit eu prima, de test, datorita gabaritului meu, dupa care, rand pe rand toti ceilalti. Cand i-a pornit motorul, ne-am izbit vantul de ponton. Si de acolo a inceput o intreaga dezbatere daca e bine sau nu sa ne aventuram in larg ca valurile sunt cam mari si vantul, ce-i drept, bate cam tare. Desi de la mal parea mai putin. Ceea ce ne-a determinat sa purcedem au fost pescarii de langa baraci. Ne uitam de sus la ei. Prostii aia pescuie de la mal. Asa cum ceilalti de pe vapoare ne scuipau in cap pe noi. Brrr, da drumul la motor si plecam. Cand trecea cate un vapor pe langa noi, ne izbea in toate directiile de nu mai stiam pe unde suntem, si busola nu aveam. Ne-am indepartat, ne-am indepartat, valurile ne ridicau si ne lasau, dupa care iar ne luau, norii se aciuasera deasupra si vantul ni se parea ca bate tot mai tare. Ba la un moment dat motorul nu mai facea fata, vele nu aveam, se vedea iceberg-ul in departare, dar de care noi ne apropiam tot mai mult, adica acea boaba de orez, zisa insula, de unde probabil si Lacul Orez. A prins Bobi un moment cand valurile s-au mai linistit, si si-a scos batul. L-a aruncat cu grija sa nu intepe barca, dupa care nu l-am mai vazut. Cu cat ne tot duceam, valurile incepeau a face spume si noi odata cu ele si intrati deja in sfincter sindrom si colorati la fata, uitasem de bat, cand amicul pescuitor il intreaba pe Bobinescu unde e undita. A inlocuit-o cu vasla la care tragea deja cu forta impotriva vantului care ne ducea unde voia el. Am stat o ora pe apa, timp in care ne-am cacat pe noi de frica, ma rog, eu mai putin, ca sunt mai nesimtita, dupa care cumnecum ne-am intors la mal. Si s-au pus baietii pe urma sa demonteze barca. Apoi, ne-am dus acasa, intr-un stadiu de entuziasm opus celui cu care plecasem, unde am ajuns pe la 5. Trecusera 12 ore si in loc de crocodil, ne-am intors cu 4 cadavre, unul cu care plecasem si alte 3.

6 comentarii:

  1. Clau uitase azi dimineata experienta de ieri si ar fi vrut sa mearga iar, noroc ca n-a mai avut pe cine sa pacaleasca de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. O uitase de ieri ca desi eram mai mult morti decat vii, el voia sa mergem in alta parte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cel putin pe langa cele 4 cadavre e si o poveste :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Oarecum, ca inchipuirea lui Bobi ca pana la urma ne va pescui elicopterul si ne va da stire la tv nu s.a adevarit. Faza e ca in timp ce lucrau la ridicarea navei, marea nu parea f furioasa. Se vedeau valurile, dar pareau mai mici decat in realitate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Fran,crezi ca intamplarea asta va fi si ultima? Vezi ca pescuitoria e boala grea si persistenta :P

    RăspundețiȘtergere
  6. Am plecat de acasa ca sa avem de unde veni. Eu nu i.as mai zice pescuitorie ca acesti pescari nu prind oricum niciodata nimic. Mai prind cel mult cate o ocazie sa ma faca pe mine sa rad.

    RăspundețiȘtergere