Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 30 aprilie 2014

Intr-adevar, vremea de anul acesta continua sa ma indispuna si sa ma deregleze. To any other shit I got used, dar vremea ma mahneste peste masura. Macar am scapat de zapada. Dupa ce m-a supus tuturor ororilor si terorilor. Acum i-a venit sa ploua, dar nu e ploaie din aia de primavara in care sa se scuture cativa norisori si sa rada apoi florile la soare, nu, e de toamna din aia rea. Ploua cu vant si cu copaci goi si cu amaraciune (!). Parca a folosit unul un photoshop gradient de a bagat totul in ceata ca nu vad nimic pe geam sa fac si eu o descrie elaborata a naturii. Oricum, in adevaratul sens al ei, ploaia pe mine nu m-a deranjat niciodata si nici probleme nu mi-a creat in definitiv. Doar mici sensibilitati, si nicidecum dureri atroce de cap. Cunosteam eu pe cineva in Romania care zicea ca e meteo-sensibila si de aia nu poate sa vina la munca. Singura treaba e ca tot casc intruna si-mi pierd concentrarea intr-o moleseala care ma trimite la somn. Asa ca pe vremea asta, eu vin acasa si ma retrag intr-o lume paralela, dar macar mai insorita. Ca in bookkeeping. The other side of a side must be equal. Din punctul acesta de vedere, asta e vremea cea mai potrivita. Am citit in ultima vreme carti de umor. Dar din ala la categoria calitate grea si nu bullshit-uri internaute. Daca nu ati mai ras de mult si ati vrea, v-as recomnada 3, caci rasul este manifestarea umana a veseliei. Sincer, eu zic ca e cea mai trista manifestare a omului. O sa ma si explic ca sa nu ma dau criptica. Atunci cand razi e ca si cum ai fi on drugs, all this fat cat life is soooo good, dar cand te opresti nu mai e asa si devii trist or something.

Iata recomandarile.

1. The Diary of a Nobody, by George Grossmith and Weedon Grossmith
2. Hyperbole and a Half, by Allie Brosh
3. A Confederacy of Dunces, by John Kennedy Toole

La aceasta din urma, m-as opri putin, ca sa va intarat. O sa dau aici copy/paste la un pasaj sa vad daca recunosteti personajele.
Paliceman Mancuso i-a bagat in cap mamei lui Ignatius ca Ignatius, o caricatura de om, ar cam trebui sa-si caute un job ca unica sansa sa poata plati unuia datoria de 1,020 de dolari. Nu exista alternativa avand in vedere ca saving-urile ei in Hibernia Bank sunt aproape nule. Daca nu isi ia job, trebuie sa vanda casa.

Iata discutia dintre ei:

"- I doubt very seriously whether anyone will hire me.
 - What do you mean, babe? You a fine boy with a good education.
 - Employers sense in me a denial of their values. (...) They fear me. That was true even when I worked for the New Orleans Public Library.
- But, Ignatius, that was the only time you worked since you got out of college, and you was only there for two weeks.
- That is exactly what I mean.(...)
- All you did was paste them little slips in the books.
- Yes, but I had my own aesthetic about pasting those slips. On some days I could only paste in three or four slips and at the same time feel satisfied with the quality of my work. The library authorities resented my integrity about the whole thing. They only wanted another animal who could slop glue on their best-sellers..."

luni, 28 aprilie 2014

Am si eu forma de gaufres / waffles. Sunt foarte incantata de jucaria mea noua si de fagurii acestia pe care eu i-am facut ca o albinuta. Nu doar cu gem, sirop, inghetata sau umpluturi dulci sunt bune ci si cu bacon sau oua, la micul dejun. Si nu numai la micul dejun. Daca o sa iau la cantar, macar nu-mi pare rau ;).

duminică, 27 aprilie 2014

Weekend-ul acesta am fost la shopping. La cheltuit banii. Aveam niste indatoriri fata de cineva si daca tot am avut drum incolo, am profitat de ocazie sa facem shopping la americani. Shoppingul este ca beutura ca sa folosesc comparatii ca-n bancurile alea retarde cu ce diferenta e intre o sticla si orice, ce stiu eu. Ce-am mai ras...Cateodata n-ai chef, dar te tarai asa, sa iei ceva, alte dati esti ca un burete. Bei sticla dupa sticla sau, ca sa revenim la shopping, umbli de bezmetica cu toate carpele in cap de parca te fugareste careva si vrei sa te ascunzi repede in cabina de proba. N-am vazut niciodata barbati in astfel de stari, dar femei...Ma enerveaza cand le vad in postura aia disperata, exact ca atunci cand e flamand un caine si ii e frica sa nu-i ia cineva de sub bot castronul cu mancare. Asa adulmeca printre rafturi si dau din coada in toate partile. In fine, ieri aveam chef de as fi putut sa ajung si eu in halul ala, dar m-am abtinut. Nu intram ca disperata din magazin in magazin, aveam self-control si mergeam lent pana la celalalt magazin ca sa nu par scapata din lesa ca toate alea. Dintr-unu-n altu', dar mai cu stil. M-am debarasat de baieti in primul rand, ca sa pot lua magazinele la rand, in voie.
Le-am zis ca fiecare merge la magazinele care ii trebuiesc ca sa nu ne calcam pe picioare, mai ales ca era atat de aglomerat, masini de Ontario ca oile - nu degeaba aveau job opportunities peste tot - iar pe canadieni ii depistezi repede. Sunt foarte fericiti si nu prea par a sti de ce. De aglomeratie voiam deci sa scapam repede (unii de altii), caci fie acum vorba intre noi, eu nu pot sa merg cu Bobi la cumparaturi, ca umbla dupa mine ca un horror shadow si se uita la ce ma uit si eu. Ma, dar nu te poti uita si tu, la altceva? Ca tot vorbeam de caini, e ca atunci cand unul sta langa masa ta si se uita la tine cum mananci. Ti se ia, frate, de mancare, iti sta in gat, de-ti vine sa i-o arunci in cap. Prima data m-am dus la GAP. Voiam sa-mi cumpar camasi si stiu ca in magazinul acesta gasesc camasi cum imi plac si cum am nevoie. Simple, dar nu albe, sa aiba o tenta foarte pala de ceva culoare. N-am gasit. In Toronto am gasit mult mai faine. Si-apoi pantaloni nu-mi place sa-mi cumpar ca mi-e lene sa-i probez. Imbraca-te, dezbraca-te. Eu le estimez la ochi si cateodata traiesc adevarate traume si self-undervalued feelings cand ajung acasa si constat ca nu-mi vin hainele pe care tocmai mi le-am cumparat. Am fost cam dezamagita de data aceasta, oricum, ca nu am gasit mare chestie la americani. Nu aveau acum niste preturi atat de bune incat sa merite a te duce pana acolo doar pentru asta. Ca asta cu dusul la americani pentru shopping e buna cand au deal-uri bune si vrei sa cumperi mai mult. Nu te duci la americani sa-ti cumperi un tricou ca e mai ieftin. Daca vrei sa iei o suta, merge, chiar si daca nu au deal-uri, dar pentru un fleac e inutil. Noi ne-am dus, insa, in principal, ca a fost ziua prietenului nostru. Am plecat vineri seara si ce mi s-a parut cel mai interesant a fost drumul pana acolo. Desi l-am facut de-atatea ori pana acum n-a fost niciodata mai interesant. As putea chiar spune ca am niste socuri cand ma gandesc iar cand de interesant a fost. Dupa tura de saptamana trecuta, acum mi s-a parut ca ne-am suit in masina si ne-am dus pana la Metro. Sunt vreo 500 de kilometri, dar niciodata nu a fost mai scurt ca acum. Mi-am lungit bancheta din dreapta si m-am culcat. Dar dormeam ca iepurele si ma chinuia grija, ca ma mai sculam din cand in cand si-l intrebam pe Bobi daca n-a adormit. La un moment dat s-a enervat si mi-a zis sa ma culc acolo si sa tac ca daca adoarme o sa stiu si fara sa-l intreb. Ne-am oprit pe drum la Denny's totusi. Tot timpul ne oprim acolo, e chiar imediat cum intram in Buffalo. A mancat Bobi, prima data cand am mers, o omleta si i s-a parut foarte buna si desi experientele culinare ulterioare din acelasi loc nu au mai fost deloc ca prima data, el a ramas la prima impresie si cand trecem pe acolo comanda indiferent de ora, mancarea de la micul dejun. La mine a fost mai nereusita experienta, nimic nou in asta. Dar am zis sa iau ceva nou, ca nici foame nu prea-mi era si am luat o mancare mexicana care nu mi-a placut si ca sa nu-mi fie ciuda ca trebuie sa o las in farfurie si s-o arunce la gunoi, i-am cerut-o la pachet, in ideea ca poate se va strica pe drum si nu va avea de ce sa-mi mai para rau ca trebuie s-o arunc. Stiti, cateodata, cand n-au din ce se stresa mai acatarii, oamenii cauta sa se streseze totusi din ceva.
Dar macar am mancat sau baut un milkshake de vanilie de am si zis ca vreau sa ajung la Canadian Tire zilele acestea sa-mi iau un milkshake maker si ce vreau sa-mi mai iau e o scula de facut gaufres. Bobi stie sa le faca aluatul, eu o sa invat a manui scula. Si Denny's a fost motiv de oaresce dezamagire pentru ca am observat ca i-au schimbat design-ul. Tot acelasi restaurant de tip vagon, de autostrada, a ramas, dar i-au innoit canapelele, i-au pus alte lampi, ceea ce noi nu am apreciat, ca tocmai asta ne incanta inainte. Alura aia de restaurant american vechi, cu canapelele rufaite, pline de clienti obezi, ciufuliti in cap si trecuti demult de vreo varsta decenta.
Am fost iar si la Primanti Brothers ca sa mai mancam un sandvish din ala cat capul, ca americanii sunt foarte finuti cand vine vorba de arta gastronomica. Au inlocuit lingura cu lopata. De fapt, acolo ne-am proptit inainte de a incepe shopping-ul. Nici nu se deschisese restaurantul, dar noi ne-am asezat la terasa si i-am asteptat pe ospatari sa vina la munca, i-am si salutat cand au venit, i-am asteptat sa se schimbe, sa aranjeze mesele, eram ca mosnegii asteptand sa se deschida aprozarul cu castraveti. Dar am baut o cafea la terasa lor apoi, ceea ce mi-a ridicat selfesteemul. Cum aceasta practica este destul de nepopulara in zona nord-americana, e o chestie cand o faci. Ma rog, pentru mine. So, nothin' really interesting, as usual.

joi, 24 aprilie 2014

Eu nu mai apuc sa ma (re)culeg. Umblu de-o vreme ca o gaina fara cap. N-as putea sa spun de ce, dar ma simt ravasita si n-am stare sa ma apuc de nimic serios. Cum a venit primavara, vorba vine, am numai weekend-uri in cap. Azi am intrebat pe cineva la munca daca Victoria Day e in mai. Maine plecam iar in State si desi n-am reusit sa ne echilibram de saptamana trecuta, imi zicea Bob dimineata ca are chef sa schimbe peisajul. Cred si eu. Si eu la fel. La un peisaj asa frumos cum avem in Toronto in perioada asta, sa tot fugi pe unde apuci. Joi e 1 Mai si la noi tot moartea. Totusi, peluza din fata blocului si-a schimbat culoarea. Dupa ce s-a topit zapada, era galbena, acum i-a mai dat coltul. Dupa, poate apuc si eu sa-mi pun treburile in ordine prin casa, daca apuc, daca nu, cand oi apuca, pentru ca imediat incepe sezonul de pescuit. Pregatirile sunt in toi, trebuie sa mergem sa luam niste veste de salvare, tocmai am primit de veste ca sunt veste in sale la Canadian Tire, ca mergem cu un prieten cu barca si de entuziasm mi-e sa nu-i traga pestii din barca si sa-i tot duca. Cum dusi erau anul trecut. Ei cu pluta, eu cu ale mele...Deci, ritmul e in felul urmator. In weekend-uri (vara, cand ne permitem) ne agitam, ne zbuciumam, nici nu stim ce sa mai facem, pe unde sa ne mai ducem, de ajungem copti acasa, iar in timpul saptamanii ne odihnim, liniste si pace. Ce sa facem...Trebuie sa ne mai si odihnim, ca altfel n-avem energie pentru weekend. Dar, sincera sa fiu, mie-mi place si odihna din timpul saptamanii, chiar mult.

miercuri, 23 aprilie 2014

Am vrut sa ma abtin, dar nu pot, ca mi-e facebook-ul inundat de imaginea cu printul Ponta dus cu pluta pe viitura. Ce faci fa, Doina, aici?

duminică, 20 aprilie 2014

la Washington

Cristos a inviat! Eu aproape c-am murit. Tocmai am ajuns acasa dupa mai bine de zece ore de pracurs drumul Golgotei. Intotdeauna drumul inapoi mi s-a parut mai scurt si mai usor decat cel dus, de data aceasta insa a fost altfel. Am zacut in dreapta o zi intreaga si am facut febra musculara. Am plecat joi spre vineri, putin dupa miezul noptii. N-a venit primavara la Toronto si ne-am dus noi de Paste dupa ea. Ne-am intalnit cu primavara pe drum si ne-am tot dus cu ea pana la Washington, unde se desfata in toata splendoarea ei...Nu numai vremea se schimba pe drum, dar si relieful se ridica. La Toronto, noi traim ca-n palma, cand vezi un musuroi ti se pare munte...
Tunelul Allegheny Mountain...
Drumul pana la Washington a fost usor, dar nu si drumul din Washington pana la hotelul din Washington unde urma sa ne cazam. Am facut 12 km in doua ore. Era extrem de aglomerat si n-am vazut in viata mea asa ceva: aveau semafoare din 20 in 20 de metri, care se faceau rosii in cateva secunde, de mergeai cu masina sacadat. Nu ne prea descurcam cu condusul prin orasul acesta, cei versati ne si salutau cu degetul din mijloc, iar noi, din Toronto veniti, eram ca maicutele la bordel...
Am ajuns intr-un final la hotel si am iesit apoi sa mancam, timp in care ne asteptam si amicii sa ne ajunga din urma, ca ei au iesit din Toronto putin mai tarziu. Am fost la un local care facea pizza la foc de lemne, unde am si revenit, iar eu, lihnita de foame, nu prea puteam manca, nu de post, dar eram parlita in cerul gurii. Ma incaierasem cu Bobi pe drum si m-am innegrit in cerul gurii, dupa ce el albise in cap. Am coborat pe traseu sa iau o cafea si am baut-o la 150 de grade, ca nu mai puteam de nervi. Nu ne mergea internetul si dadea vina pe mine. Azi si-a pierdut cheile. Si pentru ca nu mai avea pe cine da vina, a dat vina pe mine :)). M-am bucurat ca si le-a pierdut. Nu intotdeauna mi se intampla numai mie.
M-am chinuit sa mananc totusi si dupa ce am mancat, am iesit la plimbare prin oras. Acest chinez facea taietei in geam si lumea se uita la el si la ratele lui ca la film...
Multe narcise si celebrii ciresi de Washington in floare, pot muri linistita. Am vazut primavara si anul acesta, ca la noi, slabe sanse sa mai vina.

Un centru nord-american cu alura europeana...terase deschise la strada si monumente cu istorie...
Ne ajunsesera si prietenii...
...si am iesit noaptea pe strazi: Reflecting pool...
Washington Monument...
U.S. Capitol...caruia, a doua zi, i-am vizitat si interiorul...
National World War II Memorial...
Cerul noptii vazut prin lentila mo(nu)mentului...
Lincoln Memorial...Punctul asta negru din fata sunt eu, de parca ar conta :)
Abraham Lincoln Statue...
The Old Supreme Court Chamber...
Library of Congress...
The Gutenberg Bible...Dupa opinia unora, cea mai insemnata contributie a mileniului trecut.
Design-ul urban a fost gandit astfel incat natura sa completeze grandoarea arhitecturala...
Mars Exploration Rover Model...sau Robotelul de pe Marte...
Smithsonian National Air and Space Museum...
National Gallery of Art...Leonardo Da Vinci
De la atata vizitat muzee moca (toate muzeele au intrare libera), ni s-a facut foame si ne-am luat acest garbage la suprapret de la un ambulant pe care am vrut sa-l batem, dar nu mai aveam energie...
The White House...
Eu, bucuroasa ca-s la Casa Alba...Ar mai fi fost multe de vazut, dar n-am mai avut nici picioare care sa ne tina si nici timp. Pana vom reveni, ne vor povesti prietenii urmarea, ca ei sunt inca acolo...
In drum spre casa, am trecut pe la celebrii Primanti Brothers. Sandvish-ul acesta, facut cu salata de varza pentru care si sunt celebri, era cat capul meu de mare.
Va urez un Paste fericit! Acestea sunt ouale servite la micul dejun. Nu erau inrosite, dar le-am vopsit in photoshop ca sa am si eu :).

miercuri, 16 aprilie 2014

Blood Moon

Voi ce mai faceti? Whatever. Ma bucur. Si eu la fel, nimic schimbat, nu m-am schimbat, acelasi om serios am ramas. Uneori doar o mai fac pe-a prostul. Partea proasta-i ca n-o fac. Ieri i-am dat un mesaj lui Bob ca am intrat cu capul intr-un stalp si mi-am stalcit ochelarii. Asta e ca atunci cand merg cu el si-mi zice ca trebuie sa aiba grija la traseu sa nu calce pe vreunul sa-i strice masina. De la vremea asta mi se trag toate. Ca abia iesisem de la metrou si ningea si eu mi-am pus gluga in cap si mergeam cu capul in jos sa-mi feresc ochelarii de fulgi, ca altfel riscam sa nu mai vad pe unde calc. De parca ar fi fost vreo diferenta. Si am intrat toata intr-un panou pe care scria ca pe acolo trec doar autobuzele. Si capul meu uneori, cand nu da-n gropi. Dupa ce mi-am scos capul din stalp si mi l-am scuturat, mi-am zis contrariata, are you fucking kidding me? In engleza ca deja intrasem pe second mood. Plec de-acasa cu unul si-i dau apoi switch. Uite asa mi-am betegit ramele, bine ca ochii ii mai am. Oricum, am fost oarecum dezamagita. La asa o intamplare, era chiar mai interesant daca ii spargeam de tot. Si cum necazul are intotdeauna prieteni si se bucura ca nu vine niciodata singur, la munca odata ajunsa mi-am dat seama ca sunt imbracata intr-o bluza de pijama. Nu stiu man, eu cand am luat-o sambata parea ca-i altfel, dar cu ea pe mine parea ca m-am dus sa ma culc, nu sa muncesc. In fine, mi-am intrebat colegele daca li se pare si lor ca sunt imbracata in pijamale si nu mi-au zis nici da, nici nu, de unde am dedus eu ca da. Una dintre ele m-a intrebat de ce mi-am cumparat-o. Si i-am zis, you know, cateodata faci lucruri si nu stii de ce le faci. Ca, de exemplu, ca acum. Oricum, sunt pe calea cea buna. Scriu despre aceste defecte ale mele ca sa le ameliorez si, intr-un final, sa le transform in virtuti. Cum am scris atunci ca uit sa-mi iau mancare. Am inceput sa-mi iau. Cu exces de zel chiar. Caci, zilele trecute, mi-am pus la mine niste clatite, le facusem de seara in ulei de cocos, cu lamaie. Miroseau ca la cofetarie. Dar n-am mai apucat dimineata sa le umplu, fapt pentru care am luat la mine tot borcanul de gem. Nu stiam ce se aude clampanind in rucsacul meu si cand m-am uitat, ca ma lovea in spate, mi-am amintit ca de cateva zile umblu dupa mine cu un borcan de majun de prune. Cateodata ma intreb daca din astea mi se intampla numai mie, dar eu, ca sa ma scot, sunt sigura ca nu. Desi pana acum n-am auzit pe nimeni sa se duca la munca cu borcanul cu gem in geanta.
...In rest, chiar n-am noutati, nici vesti, nici stiri, ca vi le-as zice, doar atat ca a nins iar la noi si chiar m-am mirat. Doamne, uite ce ninsoare!! Pe o vreme atat de faina cum avuram, ia ca a dat si putina iarna. Apoi ca timpul trece repede. Atata de repede ca ziua se termina de cum incepe. Adica daca azi e dimineata, de fapt eu o socotesc ca seara, asa zboara, de nici nu stiu cand e iar vineri. Iar cand e si scurta saptamana, ca aceasta, de luni ma simt deja in vacanta. Ma pun sa-mi fac un itinerariu serios pe maine ca iar imi zice Bobi ca nu-s in stare de nimic.

duminică, 13 aprilie 2014

Crepa XXL
Ca tot e cu patimile, am si eu una.
Ieri, in gradini, am vazut o femeie care a rupt un ghiocel. Why did you do that? Because it's pretty, imi adusesem aminte replica din filmul Noah, pe care am mers vineri sa-l vedem. Un subiect cu atata potential, am crezut ca va fi unul din filmele anului, dar n-a fost de departe nici al serii. Cam ratat de data aceasta. Cand putea si am crezut ca va fi o adaptare a unei legende biblice la timpurile pe care azi le traim, n-a iesit decat o confuzie totala, din care eu n-am inteles nimic. Sincer, nu prea am priceput ce-a vrut sa zica. S-a pierdut in idei, pe care nu le-a dus pana la capat si le-a tras de par de ma durea pe mine capul...Niste efecte speciale lame si o prestatie actoriceasca de toata jena. Jenant. ...Dar, a venit primavara si la Toronto si ieri am iesit cu amicii pe-afara sa ne bucuram de minunea asta de soare, care pana acum a fost indecent de discret si scump la vedere. Am fost la Edward Gardens sa ne plimbam. Le-am zis lor sa aleaga unde vor sa mergem ca pe mine, sa se bazeze, nu-i a buna. Saptamana trecuta sau acum doua saptamani, nici nu mai stiu, imi spusesera sa aleg eu un loc unde sa mergem sa mancam ceva. Ca mai de fiecare data pana atunci alesesera ei. Ia hai, mai cata si tu de data asta. Si cum mie nu-mi prea era de catat, ca-mi era numai de intalnit cu ei, am dat un google search rapid sa fie pe la mijlocul drumului si am ales un restaurant fish and chips, ca era primul in lista. Cand am ajuns acolo, ei erau deja in parcare, iar restaurantul arata asa, ca o buda parasita, pe care scria foarte apetisant CLOSED. Asa ca ieri, cand le-am zis ca e randul lor sa aleaga locul, ca eu am facut-o data trecuta, n-au mai zis nu :)). Ne-am plimbat, ne-am simtit foarte bine pe caldura asta, am fost de-am mancat o crepa buna XXL la o cofetarie unde mirosea a prajituri si citronada, exact ca-n alea in care mergeam cand eram copil, am vazut zambile colorate, panselute pistruiate si lalele la vanzare, pe strazi, nu mai aveam niciun motiv sa fiu suparata, nici nu eram, cand vremea e asa de faina deja. Sunt Floriile azi, la multi ani florinilor, florinelor si florilor, in general, si de maine intram in Saptamana Patimilor, vineri suntem liberi de Good Friday, primul long weekend cu vreme frumoasa, si apoi vine Pastele. Anul acesta, nu mai apucam noi sa vopsim oua si sa facem cozonaci, dar conversi noi tot mi-am luat, de data asta am dat-o clasic, B&W, data trecuta au fost mai fancy in culori, ca joi noaptea hit the road Jack, ne ducem la Washington sa ne petrecem weekendul lung de Paste la Casa Alba cu prietenii nostri. La convalescenta in care am zacut atata amarul de vreme rea, vremea asta buna mi-a dat o stare de parca-s in Cloud Number 9, cred ca si mai sus.