Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

marți, 18 martie 2014

Am o meteahna de care nu ma pot trata. E cand fac mancare murdaresc toate blidele din bucatarie, ba aduc si din baie daca n-ajung. Le mut pe toate din dulap in chiuveta. Nu conteaza cate am. I le las apoi lui Bobi sa le spele ca doar eu am facut mancarea. Si oricine in locul lui, chiar si el, ar prefera sa fie invers. Si nu numai cand vine vorba de bucatarie. Asa se face ca in ultimele zile am fost tare ocupata si m-am dus chioara de somn la munca pentru ca mi-am intors toata casa cu cracii in sus. Adica le-am pus pe toate in ordine. Sunt foarte incantata de faptele mele, ba as putea s-o bifez ca mission accomplished si, ca tot timpul, mi-am promis ca de-acum o sa le si tin astfel. Eu n-am inteles niciodata, nici cand eram mica, cum reusesc ceilalti oameni sa-si tina tot timpul casele aranjate? Ca la mine, la doua zile de la astfel de ispravi le gasesc iar pe toate vraiste. De parca n-as trai eu in ea. Banuiesc ca sunt din aia, ca si mine, care fac repede ordine cand stiu ca au vizitatori, si isi revin dupa ce vizitatorii se duc, pentru ca altfel nu-mi explic. Acum, filozofand pe marginea unui subiect atat de complex, as putea chiar sa spun ca nimeni n-ar trebui sa-si doreasca o astfel de ordine in propria casa. Daca faci ordine numai cand vine cineva pe la tine rezulta ca o casa in ordine nu e intima, e unsafe si te pregateste de invadatori. Nu, nu e ca si cum m-as simti bine cu toate hainele in cap, dar cand vin de la munca, de exemplu, eu gasesc destul de greu sa scot vreun umeras din dulap, de fapt, nici nu-mi trece prin cap, si in voia instictului arunc haina pe pat si acolo ramane. Asa si cu celelalte. Ca sa imi scot eventual ceva din rucsac imi ia ceva vreme sa dibuiesc pe unde-i rucsacul. Cateodata atat de mult il caut ca-mi da si impresia ca n-am ajuns cu el acasa. La un moment dat a simtit Bob pe la picioare ceva rece de s-a si speriat. Era numai lantul meu, de fapt, un fel de belciuge negre si cool luate de la un outlet, am mai si dat bani pe ele, ca sa le asortez la tinuta mea casual. Naiba mai stia unde le-am lasat. Partea trista e ca nu ma pot apuca deloc de treburi serioase daca nu am mai intai lucrurile bine puse la punct in jurul meu. Dar na, m-am obinsuit. Adevarul e ca nici maica-mea n-a cerut vreodata de la mine vreo militarie si uite asa am ajuns intr-un hal fara de hal. Evident ca mint acum de ingheata apele, ca in realitate sunt un om foarte disciplinat care nu-si arunca exact ca un nesimtit hainele pe unde apuca ca sa le gaseasca dupa secole pe dupa pat, de si uitase ca le are.

...Azi am fost iar cu colegii la restaurant sa-l sarbatorim pe al nostru sef de ziua lui de nastere. Ne-am dus sa mancam pad thai, preparat devenit unul dintre preferatele mele, ocazie cu care ne-a povestit ca a fost in weekend la o ferma pe langa Milton sa se uite cum picura siroul de artar. Si ma voi duce si eu weekend-ul acesta daca reusesc sa ma tin de plan si daca vremea nu va fi prea rea. Ca daca e, nu-i nimic asa-i de vreo jumatate de an. Tocmai verificasem adresa pe care mi-a furnizat-o si am realizat ca pe-acolo am mai fost si asta toamna, dar cu alta ocazie, a bostanilor parca era. Simt ca daca ma pornesc cu un astfel de weekend cu iesiri si cateva poze indrug universul sa schimbe si el cumva fagasul anului, nesimtit de monoton, care m-a tintuit in casa toata iarna.

Am incheiat cu introducerea, sa scriu si eu de incheiere ceva ce mi-am adus aminte si cred ca v-ar interesa, ca tot pornisem de la de-ale gurii, sa am totusi si o logica. La limba ma refer. In Canada nu se vorbeste limba romana. Cred. Oficial asa e, dar eu daca ar fi sa fac vreun procentaj al cuvintelor rostite in romana si engleza pe zi, romana o vorbesc in proportie de 60%, poate si mai bine. In fine, cel mai greu mi-a fost mie sa ma obinsuiesc si mai ales sa accept, accentele din limba engleza vorbita in Toronto. Si pe ale celorlalti, dar mai ales pe al meu. As putea chiar sa marturisesc ca eu am devenit confortabila cu second language abia cand am renuntat sa ma mai cac pe mine. Imi scuzati expresia, va rog, dar imi aduc bine aminte ca exact asa era. Ma tot chinuiam sa acopar accentul, exact ca un caine rahatul. Dar nu pentru ca mi-ar fi fost vreo jena de el, ihi, ci din nevoia mea de a sti ca vorbesc limba perfect, adica fara accent. Ceea ce nu este posibil. La urma urmei, oricine are un accent din perspectiva celuilalt. Asa ca in eforturile mele de a fi ceea ce nu sunt, adica de a vorbi asa cum nu vorbesc, complicam lucrurile si mai tare. Adica nu mai vorbeam deloc. Rezolvam cumva problema pentru ca in felul acesta chiar ca nu se mai simtea nicicum. Lasand gluma la o parte, cred ca acesta este un sfat bun venit din partea mea. Ca sa vi-l aduceti aminte in cazul in care va va macina constiinta. Desi poate din randurile acestea scurte, voi nu realizati masura frustrarii pe care, in mod inutil, chiar o aveam pe atunci, ajungand acum sa nu-mi mai pese, ba chiar sa fac parada de el. Cand ai accent inseamna ca esti diferit. Nu in vreun sens bun sau rau, but it's just you, cu atat mai mult cu cat nu exista mai nimic de facut cu rezultate 100% scontate. Cu siguranta in timp, vorbita si vorbita, accentul se imbunatateste, adica, se poate apropia putin cate putin de cel al nativilor, la o distanta foarte mare, dar oricum, cat mai spre el, dar niciodata total, nu in cazul unora care au plecat din Romania la varsta la care am plecat eu. Si apoi, intr-o oarecare masura, in Toronto, daca ai accent inseamna ca n-ai. Nu e niciun non-sens. "B" as in "Bob", "C" as in "Cat"..."Does my B sound like D"? "Not for me", mi-a raspuns o colega care e din fost Iugoslavie de 20 de ani in Canada care vorbeste o engleza impecabila cu un puternic accent est-european si acum. Dar sunt, intr-adevar, si unii nenativi care nu au deloc accent in engleza pentru ca nu stiu engleza, asa ca variante exista.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu