Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 27 februarie 2014

Patiserie canadiana
Ce-mi lipsesc mie pe aici ar fi niste patiserii, din alea cum sunt in Romania, la coltul strazii, pe la care dadeam eu zi de zi. Sa-ti mai iei un corn, o merdenea...Am venit aseara acasa si m-am apucat de facut clatite ca eu am tabieturi de baba nebuna dimineata, nu oricum. Beau o cafeluta, mananc un croissant. Mai trec pe la magazine de iau seara cate una, alta, dar zilele acestea n-am mai apucat. Aici avem numai patiseriile Tim Hortons, Starbucks, dar trebuie sa apuc a ma duce de cu seara, ca eu dimineata nu ies din casa fara sa fi manacat un croissant. In Toronto a venit iarna. Eu, mai nou, lucrez in nord. Cobor la statia de metrou si de acolo mai am un pic de mers pe jos. Oaaaai, ieri mi-am luat suba pe mine, chit ca era stropita la spate de cand plouase, dar alaltaieri, eram imbracata intr-un palton flu-flu, cu parul pe spate, am dat sa merg si cand a inceput a ma sufla un vant in crestet, am zis ca mi-l crapa. Imi venea sa plang. Injuram de toate alea. Stiti vorba aia cand zici ca-ti crapa capul de frig, asa era sa-mi crape si mie. Crrrr, asa facea.
...Acum iar trec prin perioada aia de a ma dovedi. Urasc inceputurile acestea. Dar pe cat le urasc pe atat si satisfactia e mai mare. Cand esti mai vechi, daca o mai dai si pe langa, lumea te stie, esti de-ai lor, mai treaca mearga, dar cand esti nou trebuie sa vada toti ca poti, ca vrei, iar satisfactia vine mai ales in momentul in care vezi si tu treburile acestea. Ajung seara cam coapta de oboseala ca e ca atunci cand ma duc la scoala...Si de aici, as vrea sa scriu o filosofie. Nu se intampla numai la munca, ci in orice alt context, cu prietenii, in amor, whatever. Sa zicem ca inainte te-ar fi dezamagit niste unii. Atat de tare incat ajungi sa iti zici ca niciodata nu vei mai fi atat de prost incat sa permiti pe viitor asemenea deziluzii. Vorba aia, omul din greseli invata. Doar ca rationamentul e total gresit atunci cand in ecuatie e vorba de oameni. Daca tu te-ai pus in cap si-n toate alea ca sa fie bine, dar pana la urma nu a fost, nu e pacat tau, ci al celorlalti. Prin urmare, nu ai cum sa inveti din vreo greseala de vreme ce tu n-ai facut vreuna. Oamenii sunt diferiti. Iar daca unii inainte te-au dezamagit, nu poti aplica lectia invatata altora cu care intri in contact ulterior, chiar si atunci cand contextul e similar. Pentru ca astfel risti sa-i dezamagesti tu pe altii.

luni, 24 februarie 2014

Cele mai sexi cadouri pe care le-am primit. 
De la Bobinescu, care mi-a promis ca ma va ingadui si de-acum incolo.
Lol. Pour les connaisseurs, chiar aveam nevoie :)).

duminică, 23 februarie 2014

Tortul de la Bobi, luat de la grecii Serano, la sugestia unei prietene. Foarte bun, doar blatul parca mergea mai insiropat.
La o gustare si un vin rosu cu prietenii nostri dragi, care m-au facut sa ma simt foarte bine.
Aceasta este o poza prelucrata vintage, ca atunci cand o sa ma uit inapoi sa-mi amintesc ca la 30 de ani imi doream multe.

PS: Vreau sa imi amintesc, sa am grija de memorie adica, pentru ca memoria pe gustul fiecaruia decorata este casa omului de maine. Cand aveam 3 ani, eu eram altfel, total altfel, as putea spune ca nu eram eu. Si totusi tot eu eram. Doar memoria m-a ajutat sa-mi creez o identitate, o continuitate intre cea care am fost si cea care sunt. Cand am devenit si constienta de capacitatea memoriei, am realizat ca amintirile frumoase te transforma intr-un om frumos si viceversa.

sâmbătă, 22 februarie 2014

Mda, ce vesela eram aseara...Cu amicul nostru din SUA ne-am decis, de aceeasi varsta fiind, sa ne sarbatorim zilele de nastere de anul acesta cel putin impreuna. Asa a parcat aseara pe la noi si am inceput... Am avut niste zile incantatoare in ultima vreme care m-au eliberat de orice stres si uite asa omul cand e vesel are impresia ca-i toata lumea a lui si are chef de chefuiala trei zile si trei nopti una dupa alta. Desi luni e ziua mea, cand si noii mei colegi de munca mi-au spus ca ma scot la restaurant. Eu le-am zis ca totul va fi on me, dar au inceput sa rada si mi-au zis ca ei stiu ca in Europa asa e, dar in Canada nu e. In Canada, ei te sarbatoresc si nu invers. Asta imi aduce aminte de primele mele zile prin Toronto, cand am primit o invitatie la ziua de nastere a cuiva si la final ne-au pus sa scoatem cardul din buzunar. Ce-i aia, frate? Tu ma inviti, tu ma chelesti de bani? Dupa ce ti-am luat si cadou? :))). Nu stiam, am aflat pe urma de ce. Cu prietenii mei insa, eu tin traditia europeana ;). Asta ar fi a doua invitatie la restaurant venita din partea noilor mei colegi, care mi-au organizat o primire aboard cu mult peste orice asteptare. Nu ca asteptarile mi-ar fi fost sub nivelul marii, dar eram si stresata, si daca tot am ajuns la varsta asta, am invatat si eu taina precautiei, ca sa nu cad de prea sus in caz contrar. M-au scos in lunch la Boston Pizza. Foarte dragut din partea lor si extrem de important din partea mea. Ca daca eram stresata inainte de a incepe si daca de la un loc de munca am asteptari, acestea sunt legate strict de oameni. Oamenii cu care urmeaza sa lucrez, lucru pe care l-am specificat si la interviu ca "weakness", in sensul de slabiciune. Pentru mine, ei tin loc motivatie. Pentru ca atunci cand e cu oameni, orice-i omeneste e posibil. Daca nu m-am maturizat suficient pana la varsta asta, din punctul acesta de vedere, din principiu nici nu tin neaparat.

Dar alta data despre acestea, ca acum n-am inspiratie sa ma lungesc si simt nevoia sa o iau de la capat, asa de dimineata ;). Hai la multi si voua!

vineri, 21 februarie 2014

Nu ma luati in seama ca eu deja m-am imbatat. Am de gand s-o tin asa pana luni. 3 zile ca o data fac 30 de ani! Hai sa fim sanatosi! Eu imi pun muzica, voi dansati! :)

miercuri, 19 februarie 2014

Aplicatia pentru cetatenie. Aseara am fost sa ne facem, in sfarsit, poze pentru aplicatia de obtinere a cetateniei canadiene. Am vrut sa le fac eu acasa, dar n-am stiut cum, pentru ca se cer cu o dimensiune anume si, dupa cum ne-a pacalit fotograful de la studio, ai nevoie de un software special ca sa le dimenionezi potrivit. Dar chiar si software sa fi avut, nu puteam ca pe verso trebuie inscriptionat numele fotografului si al studio-ului unde au fost facute. Alti bani, alta distractie. Am inceput de ceva vreme sa lucram la dosar, dar ne-am tot lalait cu hartogaraia, ca trebuie sa completezi acolo tot, cat ai stat in Canada in toata perioada aceasta, cat ai iesit din tara, pe unde ai lucrat, ce scoli ai facut intre timp...insa ar urma sa se schimbe legislatia, dupa cum cred ca ati auzit deja, adica va fi nevoie sa fi stat 4 ani din 6 in Canada, si nu 3 din 4, cum inca este acum, pentru a avea "privilegiul", si nu "dreptul" de obtinere a cetateniei canadiene, dupa cum ministrul Cetateniei si Imigratiei s-a exprimat. Cred si eu ca este un privilegiu, daca te gandesti numai la cat te costa doar aplicatia. Peste $ 1.000 pentru doua persoane. Taxa de procesare, dupa data de 6 Februarie, s-a marit de la $ 100 la $ 300, la care se adauga inca $ 100, right of citizenship fee, adica un total de $ 400, de persoana. Mai adaugi inca $ 50 pentru poze si inca $ 400 testele de limba pentru amandoi (daca e cazul). Test de limba dai doar daca nu detii o diploma de scoala obtinuta in Canada. Dai un ban, dar stai in fata :). Azi sau maine sper sa o bifam si pe asta si ne-am scos. Mai trebuie apoi sa asteptam in jur de vreo doi ani pana ni se dau pasapoartele albastre. Nu e o asteptare grea insa, ca timpul zboara, asa cum au zburat si 3 ani de cand am venit, ca o pocnitura din degete.

luni, 17 februarie 2014

In Canada tocmai se desfasoara primul long weekend pe anul acesta, si anume Family Day. Adica suntem liberi azi. Zi in care stai acasa si te ocupi de treburi familiale, cum ar fi faci o ciorba. Sau un Fish and Chips, specialitate locala, cum a facut ieri Bobescu urmand instructiunile din cartea de bucatarie pe care eu mi-am cumparat-o de la americani. Mi-a reprosat si m-a batut la cap ca n-am deschis-o de cand am luat-o, neintuind ca am luat-o, de fapt, pentru el, asa cum mi-a reprosat ca am cumparat un taietor de legume care nu-i bun de nimic. Tot azi am primit primele semne imbucuratoare ca vine primavara. Toata ziua mi s-au aciuat la geam gugustiuci si tot felul de pasarele m-au triluit toata dimineata, iar eu numai nu le-am aplaudat. A fost si una din putinele zile de mult timp incoace, in care am vazut soarele si m-am bucurat ca un copil balai. Sa vina mai repede ca altfel o sa sfarsesc la nebuni.

...Si a tot am adus vorba de treburi familiale si familiare totodata, am fost si, jos, la spalatorie. Sa vedeti de ce va zic asta. Pe aici pe la noi, Canada fiind o tara civilizata, oamenii se poarta ca atare. Tin usa dupa ei atunci cand dai sa intri si tu, nu ti-o trantesc in cap. Foarte frumos, doar ca excesul de zel poate avea efecte nescontate. De exemplu, daca te afli in partea cealalata a culoarului si unul care tocmai iese pe usa te vede, tentatia si efectul chiar este sa o tina dupa el pana ajungi si tu. Si tu atunci, ca sa nu-l lasi pe respectivul sa te astepte pana traversezi tu culoarul, incepi sa fugi sau macar sa te grabesti. Ca daca nu te grabesti ar denota ca esti nesimtit. Pai si atunci de ce sa-mi mai tina usa? Ca efortul de a mi-o deschide singura e mai mic decat daca fug pana imi dau duhul dupa el. Si trebuie sa-i mai si multumesc, daca mai pot. Dar aceaste sunt regulile nescrise ale societatii totusi si in procesul adaptarii nu mai stai sa le judeci la rece. Le iei de bune asa cum sunt...

...Si ca veni vorba de adaptare, am citit pe undeva o idee care este in total acord cu ceea ce am inceput si eu a crede despre proces. Incepand cu concluzia, daca vii din Romania in Canada, poti considera ca te-ai adaptat locului atunci cand constati ca nu e nimic la ce sa te adaptezi. Si intr-o parte si in alta, viata este perfect similara. Te duci la munca, evident daca ai unde te duce, vii de la munca, faci mancare sau doar mananci, dormi si toate cele pe care le mai face fiecare la casa lui. Despre ce adaptare asa de serioasa poate fi vorba? Ca doar nu erai planta si emigrand ai devenit, eventual, om? Ceea ce e diferit sunt conditiile generale de trai, la care trebuie sa te adaptezi sau, mai precis, cu care sa te obisnuiesti. Mai bune zic eu ca ar trebui sa se dovedeasca a fi ca emigrarea sa-si justifice efortul deplasarii si sa nu se lase cu suparare. Urmand aceasta logica si ca pornisem de la adaptare, cat de greu o fi sa te adaptezi cu binele sau macar cu mai binele? Adica, stie fiecare ca daca nu-l dau banii afara din casa trebuie sa mearga la munca. Si in Romania, si in Canada, si oriunde. Diferenta e data strict de cat de multe locuri de munca ar fi in noul loc, locuri de munca la care sa ai acces, de conditiile de munca si de cati bani iei de pe urma muncii tale astfel incat viata sa fie mai usoara, nicidecum altfel...Evident ca vorbesc despre oamenii care urmeaza un pattern banal in viata, ca sunt si altii care isi permit sau indraznesc sa vada viata cu alti ochi...

sâmbătă, 15 februarie 2014

De Ziua Sfantului Valentin, am incercat sa beau acest cocktail rosu ca inima mea insangerata de iubire. Am facut de Sfantul Valentin ce facem de oricare alta sfanta zi cand vin de la munca lihnita de foame si n-am mancare acasa. Ne ducem la un restaurant cu specific canadian, unde halim bulane de pui (cred ca suna foarte urat, dar asa e specificul), tavaliti prin cartofi rumeniti intr-o balta de ulei. Vorba lui Bobi, mancare la lopata. Ieri, am vrut totusi sa fim mai finuti si am incercat in prealabil si niste altfel de restaurante, dar nu aveau loc si pentru noi, rezervarile pentru dining fiind facute pentru toti indragostitii. Am sfarsit la Swiss Chalet cu toti mosnegii.
...Si acum, un gand de Ziua Sfantului Valentin. Eu nu am nimic cu aceasta sarbatoare. E simpatica, doar ca e prea zgomotoasa cu toata zorzoneala asta. O seara silentioasa si calduroasa acolo unde le sta bine indragostitilor si ajunge. In plus, e sarbatoarea indragostitilor, adica si a barbatului care iubeste, nu e ziua femeii inca. Si doar n-am innebunit sa-i iau sotului meu o perna in forma de inimioara rosie de plus...Pai ce-am facut?! M-ar parasi, ar fugi in lumea lui...

joi, 13 februarie 2014

Noi tot timpul criticam firmele ca atunci cand, ca angajat, nu mai au nevoie de tine te dau afara indiferent de cat de mult ai muncit si ti-ai dat duhul in folosul companiei. Dar aceeasi situatie se aplica si in cazul angajatului. Cand angajatul nu mai are nevoie de companie, pe motiv ca-si gaseste alta, de exemplu, pleaca indiferent de cata nevoie are compania respectiva de angajat la un moment dat. Nu e cu sentimente. E doar business. Are balta peste si de-o parte si de alta. Eu m-am simtit foarte bine in firma aceasta in care inca, pentru cateva zile, lucrez acum, unul dintre motive fiind si faptul ca m-a ajutat sa capat o experienta suficienta incat sa ma descurc doar cu ea singura pe piata. Am aplicat resume-uri doua zile, cate poti sa si aplici in doua zile..., am primit mai multe telefoane si invitatii la interviu, unora dintre ele dandu-le curs, altora nu. Experienta e mama job-urilor in Canada. Mi-e mai mult decat evident acum pentru ca stiu foarte bine cum s-a desfasurat pentru mine aceasta lupta la inceput, cand nu primeam niciun telefon sa ma duc la interviu, daramite sa mai iau si vreun job. Primul job e cel mai greu de obtinut, apoi, nu zic ca nu e greu, dar e mai usor. Cand am zis ca nu am obtinut acest job cu vreo pila sau relatie nu am avut intentia de a spune ca aici asa e in general, ca nu e. Am vrut doar sa sugerez ca se poate si asa. Intr-adevar, cea mai mare parte a job-urilor sunt ascunse si le poti, eventual, obtine doar daca afli de ele. Dar nici asta nu e suficient. Chiar daca primesti o recomandare din partea cuiva, nu garanteaza nimeni ca job-ul va fi al tau, daca nu faci fata interviului. Evident ca e o plus valoare, dar nu e 100% de ajuns. Din experienta mea, as indrazni sa spun ca pentru a obtine un interviu in Canada, dar si pentru a-ti mentine un job, sunt necesare acele technical skills, dar, poate si mai mult decat ele, acele soft skills, traduse printr-o atitudine...Nu stiu exact ce sa vorbesc despre acesta atitudine, dar stiu ca e absolut necesara.

Multi blameaza aceasta practica de a obtine job-uri prin recomandari, lucru care nu se intampla doar aici, ci absolut peste tot. Totusi, pe planeta aceasta exista miliarde de oameni care isi cauta job-uri, unii mai buni decat altii. Ca angajator niciodata nu-l vei lua pe cel mai bun, intotdeauna, undeva, existand unul mai bun decat cel pe care l-ai ales. Astfel, angajatorul il alege pe cel pe care il considera cel mai bun dintre cativa. Exista si o anecdota, cum ca seful unei companii primind un maldar de CV-uri, a aruncat la gunoi jumatate dintre ele spunand ca el nu are nevoie de oameni fara noroc in viata. Poate ca printre cei azvarliti la gunoi, exista unul mai bun decat toti ceilalti la un loc....Iar daca printre acei cativa exista si unul recomandat de cineva ca fiind bun, de ce sa nu-l incerce? Vorbesc aici de practica recomandarii si nu de cea a nepotismelor nefondate, acestea din urma fiind situatii care, de asemenea, banuiesc ca se intampla peste tot, inclusiv aici.

As vrea sa mai adaug o opinie, care e strict personala si nu e bazata pe experiente proprii. Ba poate chiar e influentata prosteste si daca e asa va invit sa ma contraziceti. O fosta colega de munca din Romania traieste acum in UK. Si a scris un articol pentru un site, potrivit caruia unui roman ii este foarte greu sa obtina un job ok in Anglia, angajatorii eliminand din start CV-urile celor care au nume romanesti, motiv pentru care e greu ca ei sa ajunga pe listele scurte care faciliteaza invitatiile la interviu (ca aplicatii la job sunt sute, invitati la interviu, doar cativa). Ba chiar o tipa, despre care colega mea vorbea in articol, la sugestia unor recruteri, si-a schimbat numele din Ciobanu in Shepherd ca sa evite astfel de situatii. In Canada, romanii nu au astfel de probleme. De aceea, indiferent ca piata muncii in Europa de Vest s-a deschis pentru romani, Canada, din strict punctul meu de vedere, sau mai precis, pentru mine personal, este inca o optiune mai buna decat vestul Europei. Este o optiune mai grea, din alte puncte de vedere, dar mai facila din punctul acesta de vedere. Repet, e strict parerea mea. Daca aveti altele, be my guest.


miercuri, 12 februarie 2014

Mi-am schimbat jobul. Fara pile, relatii si alte alea. Doar eu si resume-ul meu via internet. Totul s-a intamplat in 13 zile. Hai sa fie cu noroc!
Scurt si cuprinzator. In urma unor experinte recente, dar nu numai, am ajuns din nou la concluzia ca trebuie sa fii un profesionist atunci cand vine vorba despre aceasta afacere numita viata, ca sa poti avea profit de pe urma ei. Profitul contabilizat in fericire. Un profesionist in relatia cu familia, un profesionist in relatia cu prietenii, un profesionist in relatia cu fiecare om cu care intri in contact, fie ca este vorba despre cei de la locul de munca, fie ca este vorba despre oamenii de pe strada sau de cei care iti dau binete pe blog, de exemplu. In departamentul de contabilitate al acestei afaceri trebuie sa faci mereu analize pe intrari si iesiri. Sa dai putin ca sa primesti cat mai mult. Sa dai putin inseamna sa dai exact ceea ce e necesar, mai ales atunci cand trebuie. Indiferent de pozitia pe care te afli la un moment dat, sa-ti stii bine locul si pentru ce esti acolo, ca azi poti fi acolo, iar maine dincolo. Nota bene!

duminică, 9 februarie 2014

Vineri seara, dupa ce am ajuns acasa de la munca, am plecat in State. Am mers sa ne vedem amicul, dar si pentru ca aveam chef de un long trip in masina, lucru pe care nu l-am mai facut de-un secol, cam de cand a venit iarna pe la noi. Vama era aproape goala, dar noi tot am stat vreo ora pe-acolo, ca a trebuit sa ne luam iar foita de drum, care da acces dincolo de granita si care se schimba o data la sase luni, cand nu esti cetatean canadian. Pentru ca noi iesim pe la Fort Erie, sectia aia e tot timpul aglomerata, si mereu a trebuit sa asteptam peste doua ore. Pana se scarpinau aia undeva, pana nu stiu ce, ca-i apuca pauza de masa exact cand ajungem noi acolo...dar de data acesta s-a desfasurat mai repede procedura ca nu era mai nimeni in fata noastra si apoi, ne-am uitat la tv, la deschiderea JO.
Am fost, indirect, si la shopping. Pentru ca nu e sezon de cumparat haine - iarna e pe duca, vara inca n-a venit - nici nu aveam ce cumpara. Asa ca am cumparat numai prostii pentru simplul motiv ca preturile americanilor sunt o nimica atunci cand le compari cu ale noastre. La orice.
De fapt, n-am avut intentia sa iau haine, dar cand gasesti constumul acesta sport (in care eu m-am pozat in camera de proba, penibil :))), care costa nici mai mult, nici mai putin de $50, de ce sa nu-l cumperi, mai ales atunci cand in Toronto un training Nike nu il iei cu pretul acesta nici de la Value Village.
Acesta este Grove City, un village, unde torontonezii fac tot timpul shopping din acelasi motiv: preturi mult mai mici decat in Canada. Si, pe langa, zero taxe.
Acestea sunt sandale "de batrani", dupa opinia lui Bobi care tot timpul are de comentat la gusturile mele in materie de papuci. Or fi de batrani, dar SAS e o firma de incaltaminte comoda, ceea ce e o treaba mai importanta decat design-ul. Dar mie mi se pare ca arata foarte sexi, asa ca who cares? Le-am luat cu $10, reduse fiind de la $115.
Habar n-am cum se numeste chestia aceasta, nu stiu daca exista si-n Toronto sau daca voi ati vazut vreodata pe undeva, eu n-am observat pe niciunde pana acum, dar trebuie sa va spun ca nu m-am mai entuziasmat asa la o jucarie de cand aveam doi ani. Aia e o lamaie adevarata care stropeste.
Cand am vazut smecheria aceasta, am crezut ca e o chestie din alea de le folosesc popii cand dau cu aghiazma. Apoi, am zis ca e solnita pentru sare. Dar Bobi mi-a zis ca e o lingura de ceai. Ce-o fi, dar ne-au dat-o moca, era ultima si nici pret n-avea pe ea. Tot felul de prostii, nu neaparat inutile, dar de care, cu siguranta, ne-am putut lipsi pana mai incoa'. In timp ce eu gaseam la orice cate o intrebuintare, Bobi le gasea cate o neintrebuintare. Asa ca pe o parte cosul se umplea, pe de alta se golea :).
Mi-am luat carte de bucatarie, prima care de bucatarie pe care mi-am cumparat-o in viata, ca sa am cate o reteta pe zi. Sunt retete pe site-uri si blog-uri, dar nu e the same shit.

Si in Pennsylvania a nins ca la nebuni si a trebuit sa ranim la zapada, exact ca la noi, in fiecare zi. 


Ne-am intors acasa. Let's just start a new week!

miercuri, 5 februarie 2014

Daca nu as fi asa de rupta in freza de oboseala, v-as scrie mai mult, dar asa o sa fac un rezumat. Oboseala mea isi are radacinile in faptul ca iar a nins ca la nebuni, iar eu ca sa razbesc prin nametii care s-au ridicat iar cat casa intr-o zi, a trebuit sa fac ca tractorul. Carare pe unde n-a facut nimeni inainte. Si la propriu si la figurat. Eh, glumesc...nu stiu exact la care parte, dar v-am zis ca sunt si obosita. Doamne, o sa mor astupata in zapada ca e mai mare decat mine. Eu tot ma intreb de unde-o toarna atat. ( Fara nicio legatura, doar ca mi-am amintit, am ras azi de un coleg, sa ma prapadesc nu alta, cand mi-a povestit cum a vazut un OZN. Acum e aproape de pensie, noua ani avea cand l-a vazut, dar cica de atunci merge cu capul pe spate si se uita la nori, isi dispera nevasta, si a fost bucuros cand s-a inventat telefonul cu camera foto...E acelasi care imi povestea ca e pasionat de ghost hunting. Din descriere, eu am inteles ca OZN-ul din capul lui, ma rog, cel pe care l-a vazut el, arata ca un soricel speriat de cascaval. Ca dintr-un gel a iesit o aratare argintie si cum a dat de lumina soarelui, s-a tras imediat la goace si in cateva secunde a disparut. Eu eram pe jos de ras. De cum povestea cu vocea foarte scazuta de parca il auzeau, ca in ascuns sau mai pe fata, cred si eu cumva. Adica, pe ulita asta a universului, numai noi om fi?! Dar acum ma gandesc ce forma or avea. Chiar sa fie ca arataniile alea cu ochii beliti, ca daca tot au ajuns pe Terra, n-au inventat si ei un medic estetician?...Ca pana la urma si pe Terra, viata are atatea forme...).

In fine. Sa revin la rezumat. Din seria cu cat imbatranesc cu atat devin la fel de intelepta ca un citat de facebook, am ajuns sa imi placa zilele proaste. Dar proaste rau. Din alea in care iti merg toate pe dos la munca, te trezesti cu sefii in capul tau din toate partile, iti pierzi cheile, da masina peste tine...n-a dat masina peste mine, dar celelalte s-au intamplat intocmai...Zilele acestea au ajuns sa-mi placa mie la nebunie. Iata de ce. Pentru ca de fiecare data a doua zi e una dintre cele mai minunate de zile pe care le-as fi avut vreodata. Mi s-a intamplat de mai multe ori si puneam chestia asta pe seama providentei. Dupa ce iti da in cap, te mai si mangaie. Explicatia insa este mult mai simpla. A doua zi e minunata pentru ca e normala.

luni, 3 februarie 2014

Ma intreba cineva mai jos, cum se face deszapezirea trotoarelor? Cam asa. In fiecare dimineata, la ora fixa, acest tractoras huruie sub geam. Pregateste cararea oamenilor care merg dimineata la munca sau copiilor care se duc la scoala. Eu sper sa nu-l mai vad pentru multa vreme, desi ieri, de Ziua cartitei, dand crezare bietului animal ca ar fi si meteorolog, inca vreo luna jumate nu scapam de iarna, aceasta iarna care a fost prea mult si pentru un canadian.

duminică, 2 februarie 2014

M-am dotat cu un utilaj special.
Cu cat imbatranesc cu atat devin la fel inteleapta ca un citat de facebook. Ca oameni, trebuie sa stim sa pretuim tot ce avem si sa nu ravnim la bunul altuia...desi cateodata e necesar. Dimineata chiar m-am gandit la "capra" vecinei de vizavi, care de Craciun mi-a adus doua lampi si un pachet de servetele rosii de la Dollarama. Vecina, nu capra, desi...Trebuie sa pretuim ca suntem sanatosi, ca are cine ne iubi, ca avem lumina in casa, chiar si veceu. Veceul, sau ca sa evitam cuvintele care nu ne fac cinste (!) mai bine zic Everyone Poops, asa cum il stim noi astazi a fost inventat in anul 1596 de nobilul englez (si nobilii...) John Harington, dar numai in 1920, plumberul Thomas Crapper l-a facut accesibil cat mai multor oameni in nevoie. A fost necesara, prin urmare, o munca de milenii pentru ca lumea sa nu-si mai faca nevoile pe langa copaci sau direct in rau. Cum sa nu-l pretuiesti?! Pentru ca ieri a fost o cadere masiva de zapada de-a infundat tevile sau poate doar pentru ca eu am facut, din nou, iar si inca o data curat in casa, am reusit sa-l scot din functiune. Acum, ca informatie de absolut interes, toiletele canadeze nu arata ca cele romanesti. Au alt design si, pe de alta parte, in scopuri economice, sunt mult mai inguste la conducta, ceea ce le face mai vulnerabile. Cateodata munca mea gospodara se reduce la suflat praful de pe toba si la netezit pliurile fetei de masa, dar alta data asa m-apuca un chef de-as merge si la altii. Cred ca ar trebui sa ma gandesc tot mai serios la un second job. Asa o treaba am facut ieri, de azi dimineata m-am trezit cu el pe-afara. Asa am ajuns sa caut cu disperare un copac, asa m-am gandit la capra vecinei si am ajuns, in ultima instanta, sa filozofez pe marginea capacului de toileta, lucru care mie spre deosebire de altora, nu mi se intampla niciodata. Daca era sa ne faca cineva o poza, ajungeam viral. Pe o parte incercand sa ne desfundam veceul, pe de alta falfaind cu pernele sa oprim alarma de incendiu, tot de la noi pornita.

Ca sa nu ramaneti cu un gust amar, luati de va indulciti. La alegere.