Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 31 decembrie 2014

De cand am mai imbatranit si timpul a inceput sa se grabeasca, ma surprind ca am ajuns iar in seara de Revelion. Ma gandeam dimineata ca in anii cand eram acasa la ai mei, copila mica, maica-mea statea pana tarziu si facea prajituri, mai multe feluri de prajituri, si tot felul de mancaruri de sezon. Era o pregateala care spargea monotonia celorlalte zile la fel. De aici poate si impresia ca pe vremuri simtea lumea altfel sarbatorile. Ca se ocupau de ele. Eu ce sa simt cand n-am facut nimic? Dar nimic, nada. Simt un gol in stomac. Dar, pe de alta parte e bine, nu trebuie sa ne indopam prea tare, pentru ca diseara ne ducem la o petrecere gata organizata bine-mersi si sa avem loc la masa (sic). Deci asta ziceam, daca nu faci cumva ziua sa fie altfel, nici nu ai cum sa o simti altfel. Ca ele la o adica nu difera una de alta. Vin si se duc cum rasare si apune Soarele. Nu zic acum ca trebuie sa stai musai in bucatarie, era doar un peregrinaj inapoi catre cele sfinte din trecut, dar eu imi zic ca trebuie sa-mi insemn cumva zilele, sa nu le las asa cum vin, ca sa ma pot bucura de ele. Nu neaparat ca sa nu le uit, caci asta va veni de la sine, ci sa le simt, sa le traiesc cu toata constiinta, nu ca si cum as dormi in papuci, ziua in amiaza mare, la propriu...
Am vrut sa scriu si mai demult despre o chestie in legatura cu ce spuneam mai sus, dar nu am putut pentru ca nu stiam cuvintele in care sa ma exprim. Serios, nici acum nu stiu in romana, dar am gasit un cuvant in engleza si il voi folosi pentru ca reflecta cel mai bine maniera prin care as putea eu sa-mi insemn zilele. Treaba interesanta, care nu da dovada decat de intelepciunea mea elaborata, e ca aceasta maniera a fost teoretizata de mine pentru mine ca urmare a propriilor mele experiente de zi cu zi, nestiind ca de fapt exista o intreaga teorie in jurul ei. Eu nu stiam doar cum sa-i spun cu cuvintele mele ca sa ma inteleaga si lumea, ca eu pentru mine intelegeam prea bine. Dar i se spune mindfulness. Si este chiar o practica de meditatie si un pilon in buddhism. Stai ca nu sunt chiar atat de departe dusa. Nu m-am apucat nici de meditat, nici de incantatii. Doar ma gandeam asa, ca stil de viata. Se refera la deschiderea constiintei catre emotiile, gandurile si senzatiile care au loc in timpul prezent. Mai cu cuvintele mele, sa traiesc tot ce mi se intampla acum cu constiinta treaza. Cum ii ziceam aseara lui Bobi cand ne uitam la un film. Bobescule, daca acum ai fi mort, n-ai mai putea manca chipsuri. Nu intoarceti ochii peste cap pentru ca mie personal nu mi se un lucru usor. Cele mai multe momente de peste zi, noi le traim intr-o stare de semiconstiinta. Adica suntem treji, dar nu prea dam atentie la detalii. Ajungand astfel ca seara, cand ne asternem capul pe perna sa nu ne mai aducem aminte nimic din ce-am trait. Si e normal ca nu ne mai aducem aminte nimic. Pentru ca n-am trait nimic. Ba si mai mult, ajungem sa ne spunem ca viata noastra nu e interesanta, ca nu e nimic interesant de vorbit despre ea, ca e plictisitoare si lipsita de farmec. Pentru ca asteptam doar ca evenimente mari sau tragedii s-o zguduie. Cand ea nu poate fi decat cea mai interesanta, pentru ca nici din pacate, nici din fericire, pe-a altuia n-o avem, mai captivanta decat a tuturor cum ziceam, ca numai atat avem si pentru o singura data. Si aici nu e vorba numai de cate plaje in Barbados am vazut, caci in mintea unora doar asta face viata demna de vreo atentie, ci de tot, de absolut tot ce ni se intampla, in fiecare zi, in fiecare minut, secunda de secunda...pe care la sfarsitul acestei nopti le vom numara invers ca sa pupam de ramas bun anul care tocmai trece si sa primim cu reverenta pe cel in care pasim. Cu dreptul fiecare va ordon. Va urez un an imbelsugat si sa nu uitam ca 2014 nu se mai intoarce never ever. La fel si 2015. Doar o data trece pe la noi. Sa ne trezim mintile si sufletele si sa nu-l neglijam cat sta pe-aici! Caci viata, ca si zilele, nu tine cont de noi daca noi nu tinem cont de ea. E frumoasa si daca asa ne-o facem! Asa cred ca vom fi fericiti! Nu toti, doar cei care tin cont de intelepciunile gurului Mowgli. Ma doare si capul de atata meditatie. V-am pupat cu drag. Let's party tonight!!!!
La multi ani 2015! Romanilor din Romania, putin mai inainte ca ei incep petrecerea mai devreme!

luni, 29 decembrie 2014

Sa va povestesc cum m-am apucat de cusut. Am vorbit ieri cu matusa-mea pe Skype si din vorba in vorba despre toate cele, a ajuns sa-mi arate ca babele albumele de fotografii din tinerete, toate crosetele si goblenurile ei din casa. Acum, si eu o intaratam ca-mi dadea idei, cu atat mai mult cu cat ma aflu in vacanta, vorba vine, adica nu ma duc la munca mai precis, si ca sa n-o mai frec aiurea, am zis sa ma apuc de lucru manual...L-am trezit pe Bobi din somn si i-am zis sa ma duca la Walmart. Stiam ca acolo au panze din astea gaurite ca vazusem anul trecut cand ma apucasem de impletit. Sau acum doi ani, nici eu nu mai stiu. Ca am inceput un fular rosu candva, in 1900 toamna, si nu l-am terminat nici acum. E mult de munca la el. In cel mai fericit caz, nici asta nu cred ca va dura mai mult. La Walmart nu aveau decat doua modele. Acesta pe care l-am luat si eu, care nu pot sa zic ca-mi place prea mult, dar fie, si mai era doar unul cu niste lupi care urlau in pustiul noptii, ca tot scriam si mai jos, dar nu mi-a placut nici atat pentru ca trebuia lucrat numai cu nuante de gri, ceea ce nu e prea potrivit pentru starea mea de spirit in vacanta.
Nu cunosteam nimic despre goblenuri, si am crezut ca acesta pe care l-am luat e stamped, adica are imiginea imprimata pe panza si eu doar vin si impung cu acul in ea, adica un fel de carte de colorat. Dar mi-am zis, daca tot nu stiu nimic si sunt doar in proces de initiere in tainele cusutului, e mai sigur ca invat asa. Sau macar ca incep. Caci n-am observat scris pe ambalaj cu litere de-o schioapa "Counted", si cand am ajuns acasa si am vazut puzderia aia de reguli, ate, numere, culori, griduri si toate celelalte, am vrut sa ma las pagubasa inainte de-a ma apuca. Dar cred ca sunt foarte talentata din nastere de-am reusit pana la urma sa incep labuta trandafirului. Mi-a luat cateva ore bune, lessons de pe YouTube included. Apropo de ce ziceam mai sus, ca am luat la mana ce-am gasit in magazin fara a tine cont daca e sau nu ceea ce cautam eu, asumand ca e. Asta e o problema cu care ma confrunt foarte des. Ma arunc ca fata mare la maritis si apoi regret. Ma rog, aseara n-am regretat, dar zic asa, ca idee...
In fine, va voi tine la curent cu progresul lucrarii, daca va mai progresa si nu va intra in recesiune. Promit ca peste zece ani vi-l arat ori terminat, ori tot asa, dar vreau sa scriu altceva ca mi-a dat matusa-mea o idee. Vorbeam ieri, cum ziceam, si aratandu-mi ea niste crosete decorative foarte frumoase, i le-as fi luat acasa daca eram acolo, mi-a zis intristata ca lumea spune despre ele ca nu se mai poarta. Lumea se duce la Ikea si-si iau chestii care le plac mai mult. Pai nu stiu ce-i frumos matusa, si apoi ce-ti pasa ca nu se mai poarta?! Inteleg ca nu-ti mai pui mileul pe televizor, dar asta nu e mileu. E o lucrare manuala migalita cu rafinament. Asculta la mine ce-ti spun. Aia de le refuza doar pentru ca nu se mai poarta, fara a se intreba daca le place sau nu, sunt oameni cu minte scoasa la banda rulanta. Exact ca lucrurile alea de si le cumpara din Ikea. Nu vreau acum insa sa cad in extrema cealalta. Daca omului ii plac prosoapele de la Ikea, nothing wrong. Dar sa-i placa, sa le judece cu mintea lui, daca ma intelegi ce vreau sa zic. Sa nu intelegi ca sunt impotriva mainstream, nici pe departe. Doar ma refer si tin cont si de ce-mi place mie, nu numai de ce le place altora. Cateodata le combin, alta data ma inspir, alta data selectez, adopt, disting, ma disting...
Ca sa intelegi mai bine, iti ziceam ca nu sunt impotriva mainstream, ba ii vad pe cei care sunt impotriva mainstream doar pentru ca e mainstream la fel de maniaci ca cei care se duc cu valul doar pentru ca e valul nou. Ca sa dau un exemplu din cealalta extrema, uita-te si la Craciun, ca tot vazusem niste comentarii pe facebook. Sunt unii care asa il blesteama de n-ai vazut. Cum ca te-apuci de cumparat cu turma, cum ca e spalare de creiere mici, ia hai sictir, frate, sorry, daca mie imi place sa cumpar, sa fac cadouri, sa ma inghesui prin magazine, what's your f***ing problem? Daca tie nu-ti place, stai acasa, ca nu te obliga nimeni sa iesi din casa si nici sa te uiti la altii. Adica, intelegi, e un fel de cearta intre chiori. Caci oricum, astfel se ajunge ca si cei de-l blesteama doar si numai ca sa se dea diferiti si inteligenti, si cei care se arunca claie peste gramada pe rafturile magazinelor cica for Christ's sake, sa nu fie mai breji. Oameni cu serioase ticuri nervoase...
...Ca e mainstream sau nu, ca e hipstereala sau nu, ca e old fashion sau nu, eu am o filosofie foarte simpla care ma ajuta sa supravietuiesc fara ca toate aceste curente sa-mi dea vreodata dureri de cap. Nu-mi doresc sa ies din turma, mie imi place in turma, sa behai cu totii laolalta, nu vreau sa fiu oaie neagra, cum nu vreau sa fiu nici oaie alba. Vreau sa fiu o oaie colorata. Intr-o turma de oi colorate.
PS: Sa nu credeti ca goblenul meu nu se mai poarta, fi-v-ar moda sa va fie. Tocmai am citit un articol ca de cand cu criza asta mondiala, englezii, cei tineri, nu pensionarii cum v-ati fi gandit, s-au apucat iar de cusut. I-a impins nevoia. Sa se intoarca la old fashion. Sa-l scuture de praf si cine stie, poate sa-l faca mainstream!

duminică, 28 decembrie 2014

Counted Cross Stitch, adica goblen. E prima data cand fac asa ceva, dar de cand s-a inventat internetul nu mai exista niciun secret pe lume. Si nicio scuza. Am luat lectii pas cu pas de pe YouTube si uite ce buna sunt. Primul lucru pe care l-am facut, am pierdut acul prin casa...L-am cautat de mi-au iesit ochii din cap, dar orice chestie de valoare merita sacrificiu. 
Pentru cei care nu stiu cum sta treaba, no worries, nici eu nu cunoasteam detalii pana azi, sa nu va imaginati ca e o treaba usoara. Numai pentru acest timid inceput, am numarat gaurele, am calculat distante si am schimbat de vreo patru ori atele cu diferente de nuante abia sesizabile. E un adevarat test pentru rabdare, migala si atentie. E o chestie contabila de mare precizie. Ma folosesc de acea schita-cheie ca sa transpun imaginea cu trandafiri pe panza goala. Am tinut sa pun acesta poza pentru ca atunci cand voi posta lucrarea finala inramata, sa nu credeti ca am cumparat-o carecumva si ca n-am facut-o eu. Sau, ma rog, daca n-o voi termina niciodata, sa ma laud ca macar am inceput-o.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Cand am facut noi rezervarea pentru Craciun la Horseshoe Valley, pe 2 Octombrie - anul acesta -, aveam in minte o fotografie ireala, cu brazi ingropati in nameti, miros si trosnit de lemn ars, ferestre aburinde, pe care sa fi incrustat eu cu deştul Craciun fericit! si-un smiley face, luna plina, urla lupul, okay, ati inteles, o cabana in the middleofnowhere si noi band o bere, un vin rosu, in fata unui semineu care ne proiecta umbrele vesele pe toti peretii. Eu i-am zis fotografie ireala la sensul figurat, doar ca lucrurile au fost ireale la sensul cat se poate de propriu. Adica nu s-au intamplat deloc asa. Desi au existat aproape toate conditiile ca fotografia imaginara sa-si gaseasca compozitia in realitate (deci se poate si invers, faci intai fotografia si cauti apoi locul pe unde ai facut-o), adica brazi am avut, si semineu, si fereastra aburinda, pe-a lupii am facut noi, a existat un element, sau mai degraba n-a existat acel element, care ne-a stricat tot decorul. N-am avut deloc zapada. A fost ca si cum ne-am dus la o nunta, ne-a furat unul mireasa si nu ne-a mai adus-o inapoi. O singura data in viata mi-am dorit si eu sa ninga si ca-n povestile de groaza, doar sa ninga, dar n-a nins deloc. Ce vedeti in poze e doar incercarea disperata a reprezentantilor statiunii de-a tine totusi oamenii pe-acolo si cat de cat veseli in ziua de Craciun. Zapada artificiala care acopera doar partiile de ski si autostrazile alea pe care ne-am tras noi cu cauciucul.
Am fost cinci cu totii si singurul care a refuzat sa se arunce in gol, cu curul indesat in gaura plina cu apa a colacului, a fost Bobi. Dar cum e un lucru binecunoscut, nimeni n-a cerut mai mult, caci Bobi face parte din categoria oamenilor cu zero intentie de expunere la risc. Orice presupune 0.0000 % risc de a-si rupe vreun picior, vreun coeficient de picior, vreo mana, vreun cap etc, el se retrage din joc. Se autointituleaza "Lasul". Inainte de a traversa strada, el asteapta sa se faca semaforul de doua ori verde pe principiul ca e mai sigur decat o singura data (!). Eram deci cinci cu totii, dar cu colacul ne-am dat doar patru, toti deodata, cate trei, cate doi si de unii singuri. Dar intotdeauna fast spinning, adica ne invarteam pana ni se bulbucau ochii si ni se urca stomacul in gat. Era acolo in varful dealului cate un Horseshow staff a carui singura treaba era sa traga bine de sfoara colacului ca pana jos sa ajungem cat mai ametititi de la acea rapida rotatie in jurul axei noastre. Am avut cateva ture chiar reusite, adoptand urmatoarea strategie. Ma asezam cu sezutul meu princiar in gaura colacului in care, dupa cum am spus, se topise zapada si baltea apa, imi relaxam capul pe spate, de nu mai vedeam decat cerul si norii si auzeam asa, ca de departe, muzica din difuzoarele suspendate, amestecate cu propriul ecou. Cand imi dadea drumul, miscarea aceea de rotatie facea ca cerul sa se invarta deasupra mea, parca zburam in cerc si singura reactie era sa strig in gol de placere. Iuhuuuuu! Acestea erau singurele momente fabuloase, ireale, caci odata ajunsa jos, ma adunam ametita, apucam sania de sfoara si o taraiam dupa mine, urcam dealul, pe o banda rulanta, in sir indian, unii dupa altii, doar pentru a repeta acele cateva secunde frenetice...
...Nu ne-am cazat noi chiar la o cabana, ramane pe data viitoare, caci fotografia imaginara inca isi cauta locul, ci am inchiriat un apartament, mobilat si utilat cu toate cele. Am avut la dispozitie, fara a trebui sa caram de acasa, desi noi am carat, si furculite, si cutite, aragaz, frigider, cafetiera si cuptor cu microunde, bai, dormitoare, si camera de oaspeti cu sofale si foc de lemne. Da, le-am avut pe toate in bagaje, altfel nu-mi explic cum de-au fost atat de multe de ne-a luat azi juma' de dimineata sa le adunam la loc.
...Pe traseu incolo, care ne-a prins in seara de Ajun, n-am fi avut vreme de peripetii, caci drumul nu-i mai lung decat o naveta pana la munca. Horseshoe e langa Barrie, la o pedala de Toronto. Dar si-asa n-am nimerit intrarea in statiune si ne-am tot dus. Eram pe-aproape si s-a pornit deodata o furtuna, de nu mai vedeam cu farurile in fata noastra. Nu ningea, ploua cu bulbuci de nu mai faceau fata stergatoarele, iar de pe strada se ridicau din loc in loc niste valatuci albi de ceata de ne invaluiau ca-n zona crepusculara. Ajunsesem prin padure si nu mai reuseam sa citim GPS-ul. Am facut slalom printre copaci, prin bezna, sa nimerim drumul inapoi. In plus, se innegrise si Bobi de suparare, ceea ce facea bezna si mai si. Era in pragul nebuniei, de vreme ce injura de cele sfinte in noaptea de Ajun toti copacii in care inca nu intrase.
...Dar am ajuns cu bine si dupa ce am debarcat, am mers cu totii de ne-am cerut cheile de la casa. N-au fost insa cu totii incantati de noua noastra locuinta de Craciun, unii ar fi vrut un miros mai modern, si nu statut de mobilier invechit. Dar cum gusturile nu se discuta, se iau asa cum sunt, ceea ce le dispacea lor, imi placea mie. Iar in gusturile mele nu e bine sa aiba nimeni incredere. Apartamentul avea doua camere, una mare cu oglinzi si un pat king, si una mai mica, mai rustica, cu doua paturi single si-o oglinda. Draperiile si pilotele inflorate o miscosaru si mai mult, iar cele 30 de grade pe care mi le fixam la termostat, desenau in ea un decor interior numai potrivit. Chiar au propus o tragere la sorti, ca sa nu fie cu suparare, caci voiau cu totii camera cea mare. Tragere la sorti pe care eu am refuzat-o. Nu intentionam sa pun la incercare norocul pe care de obicei nu-l am. Spre suprinderea celorlalti, eu voiam camera cea mica. Spuneau ei ca zic doar asa, ca sunt eu cu prea mult bun-simt, ceea ce este adevarat, in general, dar nu si in cazul acesta. Era foarte intima, as fi luat-o acasa, mi-a placut, inainte de somn, sa citesc cateva ore acolo. Niste amintiri din copilarie...Stabilimentul e mai vechi, iar renovarile abia ar fi ajuns pe la niste etaje superioare in buildingul in care am stat noi. Din ce am auzit, ca nu m-a interesat. Nu este in toata statiunea asa, dar pe alocuri, te intoarce in timp. Pe cativa pereti, erau atarnate niste tablouri cu scene ale unei vietii de prin anii '70, chiar mult mai devreme, cu skiori, golfisti, genul de tablouri pictate pe tabla si mancate de rugina pe la colturi. Iar cand am mers la piscina, bazinul nu era modern, asa cum am vazut la DreamzIn, cand am fost la Grand Bend, ci mi-a dat mai degraba senzatia de bai. Mie nu mi-a displacut, dimpotriva, e ceea ce mi-a placut, in contextul respectiv. Poate ca tablourile erau lasate pe pereti ca parte din idee. Oldie...Micul dejun in schimb, acea placere de neegalat pe lume a voiajorilor, avea loc intr-un spatiu cu design actual, si cu vedere spre partii. Doamne, cum e sa te uiti pe geam, la schiori, prin aburii fierbinti ai unei cafele cu lapte...Era ziua de Craciun si m-am gandit ca as putea sa string atunci Mosule, daca nu e prea tarziu, mi-as dori o vacanta care sa tina toata viata!!!
Ca veni vorba, asta la dimineata, dar pe seara am mers si la Crazy Horse, un restaurant tot la botul partiei, cu doi schiori ornamentali asezati comod intr-un telescaun agatat de tavan, unde am comandat o supa crema calda de ciuperci care nu mi-a placut deloc, n-am putut-o manca nici de ciuda c-am dat si bani pe ea, dar fara ca asta sa fie cuiva de mirare, ca eu intotdeauna comand, din greseala, ce nu-mi place...
...La Horseshoe e frumos de ajuns oricand ca ai ce face in orice sezon. E foarte aproape de metropola si numai bun pentru escapade, dar din cauza acestei vremi putrede, buna pur si simplu de scos definitiv din calendar, n-am facut noi cine stie ce pe-acolo, nu ca mi-as fi propus neaparat, dar ca idee, nu altceva ce n-am fi putut face si acasa la o adica, dar am fost impreuna cu prietenii nostri, ne-am simtit bine, si cum creierul e pe cat de destept, pe atat de usor de prostit, faptul ca am schimbat decorul ne-a dat tuturor senzatia ca suntem mult mai departe de casa, ca suntem cu adevarat plecati intr-o vacanta.


miercuri, 24 decembrie 2014

marți, 23 decembrie 2014

Daca as avea un copil si ar avea el tema pentru acasa sa scrie o compunere despre Craciun in familia lui, pe care sa o citeasca cu voce tare in fata auditoriului de copii din flori, sarmanu' ar fi indreptatit sa spuna ca e nefericitul descendent al unei familii de nebuni. Tac-su in primul rand si ma-sa pe urma. Tac-su de doua zile e iar gamer overtime. Nu mai manca, nu mai doarme. A descoperit un joc nou si-i atat de excited ca eu am crezut ca face sex online si pe mine nu ma cheama, stiti vorba aia, mananci fara mine?!... Dar nu, e bolnav de-a binelea. Ii zicea ieri unui prieten la telefon ca a venit vacanta si ca-i pare rau ca nu se poate juca Dragon Age. De ce? il intreaba prietenul de care ziceam. Ca nu se poate juca amandoua jocurile in acelasi timp. Holy God!!! Nu, ca pe mine nici nu ma mai intereseaza, dar speram si eu sa-i treaca prin cap ca, din lipsa de ocupatie, ar putea face el sarmalele alea. Inca nu le-am facut, asa-i, ca asa-i la Moldova, ori faci o treaba, ori n-o mai faci deloc. Si nu mi-e de alta, dar maine ne ducem de-acasa si noi n-avem nimic de pus in desaga. Poate ne intalnim cu Mos Craciun pe drum. Ca sa stiti, daca nu mai vine pe la voi, l-am luat cu noi la Horseshoe ca pana acolo ne ducem, sa-l dixtram!
Sunt ingrijorata. De aia am si scris aceasta postare, asa tam-nesam, de pe telefon direct, ca nu mai pot tine in mine. Beau o cafea in timpul programului, macar in ideea ca azi nu se cuvenea sa fiu tot aici, si-o grija am. Ca n-am facut sarmalele. Va doresc un Craciun indestulat! Macar voua! ;). Si macar tot atat de lipsit de griji! Merry Christmas! Si va imbratisez cu drag virtual chiar daca habar n-am cine sunteti si ce cautati pe-aici!

duminică, 21 decembrie 2014

Am aprins si eu spiritul Craciunului in casa mea...
Doua voci sfinte...Dumnezeu le-asculta!!!

sâmbătă, 20 decembrie 2014


Cand am fost in Jamaica, am trimis acasa, in Romania, niste vederi si pare ca am socotit bine si-am fost foarte inspirati cand le-am scris "La multi ani 2015!" ca numai acum au inceput sa le ajunga. As fi vrut si eu sa trimit niste felicitari, sa stiti ca inca se mai poarta si pe aici, dar din pacate sunt foarte lenesa. Uit si-apoi cand ma trezesc e deja too late. Nu fac multe chestii nu din dezinteres sau nepasare, ci din delasare. Eu vreau sa fiu un om cu eticheta si in strafundurile mele sunt, dar ma saboteaza lenea. Fara vointa mea, ma complac in inactivitate. Ca si acum. E numai mijlocul zilei si m-a luat lehamitea deja. Imi vine sa plec de-acasa. Dar ma tine aceasta adunatura de pe masa. Am reusit sa le strang pe toate, ca pe jucarii, dar nu pot ca in buna continuare a zicalei, si sa plec. Nu-mi ramane decat cu entuziasm zic sa ma apuc de lucru. Pfuaa! Cand eram mai mica si ma silea maica-mea la vreo treaba, ma apucau nervii. Era de defense mechanism, caci era clar ca numai de muncile alea la care eram fortata sa trudesc nu-mi ardea mie. Acum, normal ca m-am schimbat. M-au lasat nervii. La sensul ca nu ma mai apuca, evident. Am fost azi la Starsky sa cumparam toate cele de trebuinta unei mese traditionale de Craciun. Caci in buna traditie ne vom cara cu oalele dupa noi. Mancam o sarmala facuta de mine, bem un vin fiert, ciocnim un ou, ne dam cu sania, stam pe langa foc, numai sa nu se adevereasca zvonistica meteo cum ca ne-ar pandi un storm. Anul trecut pe vremea asta, ne-am baricadat in grota si ne-am incalzit la lumanare. Acum, nu pare a fi nimic prea grav, dar this is Canada. We never know. Ia hai gata, ca deja pare ca lungesc vorbaria goala doar ca sa nu ma apuc de varza asta. Trebuie sa le apreciati ca puteam la o adica sa le cumpar gata facute, dar nu e acelasi lucru. Asa este, nu este acelasi lucru, este un lucru diferit. Pentru cel care le face, ca doar nu pentru cel care le mananca.

vineri, 19 decembrie 2014

Apropo de Craciun, eu nu stiu daca e mot-a-mot totul adevarat, dupa 2000 de ani ce mai conteaza, dar mie imi place foarte mult povestea...

joi, 18 decembrie 2014

Nu stiu ce-ati facut voi saptamana aceasta, v-ati impodobit pomii, ati fost cu uratul, ati taiat porcii, toata lumea care mai de care, nu va mai dati rand. Eu inca n-am facut nimic din toate acestea. Eu m-am ingrasat. Asta am facut toata saptamana. Exact ca o purcea inainte de Craciun, cum e traditia. Am rumegat toata saptamana si ma simt acum ca un balon greu cu apa, am vrut sa zic, dar mai degraba un balon cu mancare. Ca veni vorba, acasa, pentru ca eu nu mai fac mancare demult, ca nu stiu ce, Bobi m-a trecut pe boabe. Iar a facut chicken pulao, asta e din secretele bucatariei lui cu mirodenii, asa se cheama, si fried rice, tot cu mirodenii. Asta se cheama diferit, dar au acelasi gust, dupa parerea mea avizata si e avizata ca am mancat chicken pulao de mi-o iesit pe ochi. Dar, gata, Bobi m-a amenintat ca schimba placa. Mi-a zis ca a observat el ca eu nu mai fac nimic bun de-o vreme si fie vorba intre noi a observat bine, numai ca numai acum, iar eu nu mai fac nimic de vreo sase luni. Mi-a transmis ca gata, s-a saturat de ciorbele mele lungi. Pai na, mai Bobescule, eu sunt de la Moldova, asa fac moldovenii ciorbele, lungi, din saracie. Mi-a zis ca arunc trei laturi intregi intr-o oala cu apa fiarta si i-o dau apoi s-o manance, ca sa scap de el. Dar ce, el e porc? Nu, dar probleme cu memoria are deci, ceea ce e bine, ca numai ce ma gandisem sa ma duc la magazinele etnice in weekend sa cumpar vita de vie, varza murata, carne tocata etc., etc., chestii din astea gospodare, sa fac sarmale si, m-am gandit eu, si niste racituri dintr-un bulan de porc afumat. Ca avem intentii sa plecam de acasa in Ajun de Craciun, putin cu sorcova, mai in sus, si sa luam la noi am zis niste provizii traditionale ca sa nu zicem, ca toata lumea, ca trece Craciunul degeaba, fara sa-l simtim. Ideea, cand am inceput sa scriu, era sa zic ca vreau sa slabesc o tzara, nu ca as da pe-afara de grasa, dar ma simt eu ca o chiatra de moara si nu stiu ce sa fac exact in sensul acesta, pentru ca in ultima vreme vad numai mancare in fata mea. La propriu. Si nu pot refuza, cred ca sunt si bolnava, vorba aia. Acasa, v-am povestit, la munca, cu Merry Christmas, aduc tot felul de chestii, ba unii, ba altii, si, si eu ca omul, una de ici, una de colo, atat cat sa rumeg toata ziua. Uite asa tin eu post de-o saptamana si nu dau semne ca m-as opri, desi dupa fiecare inghititura injur de toti sfintii tot ce bag in gura. Asa ca tin post degeaba si nici nu inteleg cum pot sa mananc non-stop. M-am tot gandit si m-am tot gandit, ce sa fac si ce sa fac sa nu mai rumeg atata si cred am gasit solutia. Macar pana la Craciun trec pe ciorbele mele. Cum se lauda toata lumea cu mancarurile lor gatite, uite ca ma laud si eu. Poate nu arata ea foarte apetisanta, de aia n-a mancat-o nimeni, dar tocmai asta e solutia, nu-ti mai trebuie nimic. Pana la Craciun, promit. La Craciun o sa postez pe Instagram oala cu sarmale ca atunci nu se mai pune, o pot lua de la capat (!).

duminică, 14 decembrie 2014

M-am gandit aseara la ce ziceam mai jos, daca tot am zis ca ma gandesc si va zic. Chiar m-au impresionat intr-un fel oamenii acestia, unii cu o viata de om de activitate in acelasi loc. Nu e nimic iesit din comun in Canada in a auzi ca un cutare munceste la aceeasi firma de nici el nu mai stie cand. Ca cei care imbatranesc si-si pierd sirul anilor cand ii intrebi cati ani mai au. Se ajunge astfel la a i se spune situatiei loialitate, care, desi un cuvant mare, nu stim ce-i la baza lui totusi sau macar in spatele lui, ce i-a determinat cu adevarat pe acei oameni sa ramana atat de mult alaturi. In conditiile in care puteau oricand sa apeleze la schimbare. Stiu ca si in Romania erau inainte oameni, si acum mai sunt sigur, va spun sigur, oameni pe care ii uita Dumnezau intr-un singur loc. Dar ei nu-si desfasurau activitatea pe o piata libera pe-atunci, iar mai tarziu, cand piata s-a deschis, poate ca subconstient, obisnuinta i-a amagit ca-i prea tarziu pentru altceva. Desi nu binele neaparat i-a determinat sa fie "loiali". Dar in cazurile de fata situatia cred ca sta putin altfel. In Canada, multe beneficii vin odata cu senioritatea: vacante mai lungi, pozitii mai bune, si nu ma refer neaparat la avansare, cat la confidenta, bani mai multi si alte cele. Vorbind din proprie experienta, cand esti nou, te bucuri de acel respect de conjunctura, cu cat inaintezi in "varsta" insa, respectul capata o cu totul alta valoare. Devii parte agreata de "sistem". Cand esti nou si ai de exemplu o problema ca de platit o amenda sa zicem, trebuie sa-ti iei jumatate de zi vacanta (!), for real, pentru a ti-o rezolva. In timp insa, nu mai are treaba vacanta cu amenda. Revenind, probabil ca situatia a stat cam asa. A fost intr-o prima instanta o firma buna sau cel putin un almost perfect fit pentru respectivul om de care vorbim noi acum la general. Daca n-ar fi fost asa, pe o piata libera, omul ar fi cautat din start schimbarea. Dar a fost o firma buna, omul si-a gasit locul, fara a-si propune initial a fi unul de veci. Probabil ca anii au trecut, beneficii tot mai mari au venit la pachet, adica si le-a castigat, si astfel, oarecum la fel cu ce ziceam la sus, subconstient, omul nostru n-a mai gasit nici el resortul pentru vreo schimbare. Dar de data aceasta, nu dintr-o obisnuinta de caine in lant, cat dintr-una venita pe fondul lipsei de sens al unei schimbari doar de dragul schimbarii. Caci atunci cand sunt bine, mai binele s-ar putea sa mi se dovedeasca a fi cel mai mare dusman. Fara a sugera vreo secunda ca unul se exclude pe celalalt. Ar parea la baza doar o pornire egoista, dar nu cred ca e, sau daca e, e una de reciprocitate, avand capacitatea de a se anula una pe alta. E un fel de lege a Talionului in sens invers ce vorbesc eu aici. Pana la urma, pentru o intelegere mai buna, putem lua foarte bine, prin analogie, situatia unei casnicii. Atunci cand totul e bine, daca nu esti cu pluta departe, nu te apuci de reforme doar pentru ca esti avid de inovatii caraghioase. Cand nu e bine insa trebuie sa schimbi, nici pe departe sa te obisnuiesti precum cainele amagindu-te ca, din orice motiv inventat cel mai adesea si cel mai la indemana totodata, nu are sens, furandu-ti, in definitiv, singur caciula. Poate ca analogia e fortata (la sensul ca la o adica, din lipsa de nevoie, o firma se poate debarasa de cineva, oricat de senior ar fi, uneori poate tocmai de aceea), si ca in viata nu putem fi atat de molcomi si neaventurosi, caci schimbarea incita simturile vitale, dar eu vorbeam de loialitate, iar loialitatea e un cuvant mare, care inseamna credinta si devotament, iar acest cuvant nu poate sa aiba de-a face decat cu chestiuni mari. Pot schimba la o adica o Stella Artois cu o Samuel Adams, dar nu detaliile care imi ofera un loc calduros in raport cu ceilalti de-a lungul vietii. Sau poate doar atat de departe am ajuns eu sa ma gandesc in traficul de infern din downtown Toronto. Poate ca in mintea omului n-a fost cazul de-asa imaginatie, ci doar l-au furat anii, caci asa cum spunea aseara unul dintre ei, in scurtul discurs la care a fost invitat, in prima lui zi de lucru n-a crezut ca-l va tine 25 de minute, daramite un sfert de veac. Oricum, indiferent de motive, acestea de mai sus sau nici pe departe, firma a considerat, asa cum se cuvine, probabil si ca putere de exemplu, ca loialitatea e demna de tot respectul.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Work Christmas party, second day. La Bobescu de data aceasta. Toate ca toate, dar eu am vazut in seara aceasta oameni recompensati pentru aniversarea a 25 de ani de munca alaturi de companie. Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar in downtown Toronto, traficul e infern, asa ca am timp sa ma gandesc la aceasta treaba si maine va zic...Noapte buna!
Stai asa, nu inainte de-o poza cu bradul. Sa am si eu...ca doar n-oi face cu vreascul meu din geam.

vineri, 12 decembrie 2014

Am cantatoare noua. Cadoul de work Christmas party! Got an iPod. Love my party!

S-a dus si saptamana asta si daca nu mai iau in seama zilele alea din Ajun de Craciun, mai am o saptamana de lucru si intru in vacanta pana dupa Anul Nou incolo. Nu sunt obosita, ba chiar sunt fericita, evident la modul meu, imbecil, dar si asa, voi trage toate foloasele ce mi se cuvin in contul Sarbatorilor. Distractie si relas. Cu gandul la vacanta, iar mi-am facut comanda de carti in romana de la libraria din Montreal. Am luat Julio Cortazar, am luat si Coetzee, si Octavian Paler. Ce-mi place sa ma asez alaturi de oamenii acestia geniali si sa-i ascult. Iar acum, de cand cu zapezile astea, cu atat mai convenabil. Literatura a fost dintotdeauna modul prin care i-am ascultat cu interes pe altii, ce au de spus, ce gandesc ei, ca sa ma mai destept si eu. Ei isi expun viziunile, cu rezonante universale in definitiv, intr-un mod propriu, si cu cat stilul le este mai propriu, cu atat este mai percutant si cu bataie mai lunga. Deci poate ca ma mai si destept, daca mai am scapare, dar la mine placerea lecturii este foarte mare. Un hobby, sau un sport de iarna, ca tot e zapada pana la glezne si frigul pana la oase. In casa e cald si bine, afara, cum spusei, nu-i de scos nici nasul, ce ti-ai putea dori altceva decat multa lene si o carte buna care sa-i tina de urat? De Coetzee am luat "Tinerete. Scene de viata provinciala". Am vrut sa iau si "Copilarie. Scene de viata provinciala", dar figura pe site ca fiind "Epuizata", asa ca am apelat la biblioteca noastra locala. Am inteles ca "Tinerete" poate fi citita ca o carte de sine statatoare. Dar eu nu cred. Ce sa inteleg eu dintr-o tinerete, daca nu pricep de unde se trage?!...Sunt nerabdatoare sa-mi vina comanda, care mi-a foat deja expediata. Foarte frumos lucreaza romanii acestia de la Montreal. Atata doar ca sunt destule carti pe site care figureaza ca fiind epuizate si multe tocmai dintre cele pe care eu le vreau. Dar nu-i bai, astept pana vin si intre timp iau din ce e, ca e de unde...Pana una, alta, eu ma bucur ca exista...
...Dar, numai ce-am venit de la petrecerea de Craciun organizata de colectivul muncitoresc din care fac parte. Ne-am simtit bine impreuna, sincer, chiar foarte bine. Nu am simtit nicio secunda iz de bs corporatist or something. Dimpotriva, totul friendly si foarte comod. Am avut si entertainer. Am mancat, am discutat, am si jucat Trivia pe echipe, n-a castigat echipa mea, ca sa o zic asa in treacat. Dar am primit un iPod, de consolare, si mi-a trecut repede dezolarea. Acuma pe bune, tu ai fi stiut asa repede si pe nepusa masa, desi tocmai mancasem, care e a treia limba vorbita in Toronto dupa engleza si chineza? Sau care e luna in care americanii isi pierd adesea virginitatea? Te-ai fi gandit ca Februarie, zi de nu?! Sau pe rand toti cantaretii si necantaretii anilor '80?!..Eh, n-am stat acum sa ne testam IQ-ul unul altuia, ne-am distrat doar, desi, sincer, nu stiu cat de fun e sa constati cat esti de incult. Maine am alta petrecere la care ma duc, cum sa nu? Ma duc la toate petrecerile. Dar maine chiar trebuie sa ma imbrac frumos, cu pantofi cu toc, ca nu mai e vorba numai de mine, imi insotesc barbatul si stiti cum e, nu vreau sa-l fac de ras LOL.

duminică, 7 decembrie 2014

Am fost azi cu Bobescu la sala. El merge mereu si mi-e ca in curand n-o sa se mai uite la mine, n-o sa ma mai vada de nasul lui. Am intrat in squash room, ca nu era nimeni, si am sarit coarda, am una lunga de la Men's Health (!). De pe unde oi fi luat-o, nu mai tin minte. Am observat ca daca sar coarda intai de toate functioneaza ca incalzire si apoi daca ma duc la banda, alerg acolo, dar nu ma mai dor picioarele, pieptul, inima, capul si toate cele ca de obicei. Doar transpir foarte tare, ceea ce in termeni sportivi cred e foarte bine. Mai fac si niste intinderi de membre uitandu-ma in oglinda, cu cantatoarea in urechi, si dupa, ma pun pe bicicleta, unde doar dau usor din picioare, ca sa pot citi.
Ca sa nu zicem ca am fost degeaba la sala, m-a dus apoi Bobi la Eggsmart, sa luam micul dejun. Vorba vine mic, ca-i mancare la lopata. Nu de alta, dar n-aveam ce manca acasa. Ce-mi place la Eggsmart e ca fac refill la cafea tot timpul si au cafea buna. In rest, ma rog, mie nici nu-mi prea plac ouale. Nu cate trei de-odata...Dar Bobi e incantat, so, okay. Azi a mancat trei oua si doua de-ale mele. Nu cred ca se incurca, asta dupa ce i-am balotat in farfurie si bacon-ul meu prajit. Anyway, nu prea voi lungi vorba pentru ca citesc acum o carte care m-a acaparat cu totul si vreau sa ma bag sub paturica, in aceasta duminica de iarna insorita, sa citesc toata ziua. Este vorba despre "Children of Gebelaawi", tradusa in romana "Baietii de pe strada noastra", a laureatului Nobel, egipteanul Naghib Mahfuz. Este o parabola care recreaza legendele biblice ale lui Adam si Eva, ale lui Cain si Abel, dar si teme din Coran, origini la care lumea se reintoarce mereu in incercarea de a restabili dreptul tuturor la o viata prospera. N-am terminat cartea, sunt mult la inceput, dar m-a entuzismat inca de la prolog, atat incat sa las cateva vorbe despre ea mult inainte de final. Cand poate voi reveni sa-i fac o descriere mai buna. Am stiut inca de la primele randuri ca e o carte pe care vreau sa o termin, mai ales dupa paragraful acesta: "Aceasta este Casa Strabunului nostru! Toti suntem copiii lui si cu totii avem drepturi la averea lui. De ce trebuie sa suferim de foame si de nedreptati?! (...). Strabunul acesta al nostru ramane pentru toti o enigma". !!!Spoiler: Cartea incepe cu Al-Gabalawi care il alege pe fiul sau Adham ca administrator al mosiei, in defavoarea fratelui Idris (Iblis/Devil, in Islam), o recreare, as zice, a legendei alungarii din Paradis a lui Lucifer. Se continua cu alungarea ulterioara a lui Adham si Umaymei din Casa cea Mare, adica a lui Adam si Evei, ca urmare a cedarii la ispita pacatului, sau a muscarii din fructul oprit, chinurile acestora in viata de dupa, pricinuite si de lupta fatisa si neintrerupta cu Idris, dar si speranta acestora la iertare si la redobandirea dreptului de a trai in gradina cu iasomie a Strabunului. Aratare fantasmagorica pe patul de moarte a lui Adham, Strabunul pare ca l-a iertat intr-un final pe fiul lui si a promis prosperitate tuturor urmasilor sai. Dar ce s-a intamplat dupa e, si in zilele noastre, departe de ceea ce Adham, inainte de moarte, a auzit ca fagaduiala din gura Tatalui sau. Mie imi pare aici mai degraba o perspectiva la care religiile au sperat, cred, si care are sau nu, in mod real, poate ca nu, legatura cu Dumnezeu, cat are cu oranduirea la care nadajduim cu totii si pacea de care avem ca simpli muritori nevoie vitala. Perspectiva sabotata in definitiv, de-a lungul vremurilor si pana azi de ideea exprimata sa zicem in binecunoscuta lege din Ferma Animalelor, "toti oamenii sunt egali, dar unii oameni sunt mai egali decat altii". Oameni impotriva oamenilor. Cain si Abel. Caci "Baietii de pe strada noastra" este o parabola religioasa pe de o parte, dar sociala si politica pe de alta. A fost si interzisa in tarile arabe de la prima publicare. Sunt insa abia la inceput, am trecut abia de prima parte si mai sunt vreo patru, de aceea nu vreau sa ma hazardez inca in a povesti mai multe ca inca n-am citit mai multe si doar asta e ceea ce sa zicem ca am inteles pana acum. Dar am cazut si eu in eroarea multora dintre cei care au inceput a citi aceasta opera. Am zis ca indiscutabil Al-Gabalawi este Dumnezeu. Inca de la prima pagina. Dar Naghib Mahfuz ne-a contrazis. El a spus ca Al-Gabalawi reprezinta mai degraba o anumita idee de Dumnezeu, doar ideea pe care oamenii au creat-o cu mintea lor despre Dumnezeu. "Nimic nu-l poate reprezenta pe Dumnezeu. Nu e nimic ca Dumnezeu. Dumnezeu este gigantic." Replica lui este absolut legitima din perspectiva mea, iar faptul ca nu asta mi-a venit prima data in minte, desi asa cred si eu ca sta treaba, e cauzata doar de confortul mintii in mancarea intelectuala deja mestecata. In fine, eu nu sunt un om religios, adica practicant, in sensul acesta zic. Nu-s dusa pe la biserica si nu tin post de niciun fel, dar cred in puterea de mantra la nivel social a lui "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti", macar un alt mod de a spune "ce tie nu-ti place altuia nu-i face". Cartea aceasta se desfasoara toata in jurul acestui nucleu, si de aceea mi-a si trezit interesul. E ca o rugaciune de duminica. Prin urmare va las! Si o duminica insorita va doresc si voua!

vineri, 5 decembrie 2014

Iar mi-am facut singura poza, nu vedeti dublu. Dar...pe care sa-i aleg? Nevermind, they are both mine. Asa-i pe palier la noi, daca te duci sa iei portocale, nu iei un copac, iei doi, sa fie, ca oricum jumate sunt stricate haha, daca inchiriezi apartament, nu inchiriezi unul, inchiriezi doua, ca e rent one, get one free, si-atunci cum sa nu. Uite asa am eu doi ochetzi acum, ca sa fiu sigura ca văz de doua ori ;). Aia roz de pitzi imi plac mai mult.

miercuri, 3 decembrie 2014

Sa va povestesc ceva. Asta e din categoria Mowgli la cumparaturi. Online de data aceasta. Poate radeti ca sa fiu eu de va mai zic ceva...
...Am scris acum ceva vreme ca am vrut sa-mi cumpar o Canada Goose. Vazusem online niste advertisement-uri cum ca ar avea in perioada aceasta niste deal-uri foarte bune. Inainte de toate vreau sa va spun urmatorul lucru: Canada Goose nu se vinde niciodata in sale. Never ever. E ca si cum, pastrand proportiile, ai zice ca mergi sa cumperi un Rolls Royce on sale. Doesn't make sense. Nu au nevoie. Sunt produse exclusiviste. Dar eu n-am stiut acest detaliu extrem de important. De unde era sa stiu ca pana una, alta, e doar o geaca si, in plus, pe mine, pana sa vad reclamele, nu m-a preocupat niciodata sa-mi iau una acum, acum, dar cum sunt un cumparator impulsiv, mi-am zis, ioi, ce pret bun! 300 de dolari. 300 de dolari nu e putin, dar pentru o Goose e deal de deal. Asta o fost in capusorul meu micut, ia sa iau si eu una dara. Sunt cool, mai vazusem si prin metrou. Intru deci pe site-ul cu sale-urile respective, site-ul avea logo-ul original Canada Goose, geci originale prezentate si pe fata si pe dos, adica nimic nu m-ar fi facut sa cred altceva decat ca e un site al unui magazin autorizat care vinde Canada Goose. Bag deci toate datele mele in field-urile obligatorii, dau cu cardul apoi sa cumpar geaca si site-ul imi suge imediat 300 de dolari din contul meu bancar VISA. Dupa care se si sterge la bot. Doua lucruri insa mi-au atras atentia si m-au facut pe moment suspicioasa. Cand am platit, nu mi s-a calculat pe geaca HST, adica taxe, ceea ce in Canada e weird si apoi, imediat dupa ce am introdus toate cifrele de pe VISA, mi-a aparut pe ecran un pop-up cum ca daca nu vreau sa platesc by credit card, desi eu tocmai o facusem, pot sa o fac prin virament intr-un cont deschis la o banca in...China. WTF??!! China Goose. Ma rog, asa o fi, dar suspiciunile nu m-au lasat, ma pistonau exact ca picatura chinezeasca pe creier, si am inceput sa ma gandesc tot mai mult si mai sigur ca stai sa vezi ca tocmai m-au fraierit niste chinezi pe banii mei. Si intru curioasa pe internet sa fac research. Citesc review-uri, articole, etc., caci nu fusesem, din fericire ca sa zic asa malitios, singura care isi luase cu aceiasi o ţeapă de 300 de coconaţi. Mai sunt multi inteligenti mine, care au crezut ca fac o afacere ca scumpul care mai mult pagubeste.
Cert este ca a doua zi, am sunat la banca la care am credit card sa-i pun in garda. Le-am spus ca am banuiala ca am fost scam-uita. Ca am avut intentia sa cumpar o geaca, dar ca am impresia ca nu imi va veni nimic, sau daca va veni ceva, va fi sigur fake. Iar eu nu am avut intentia sa cumpar un fake, as da pe-un fake 10 dolari, dar nu 300, vreau deci toti banii inapoi. Cum sa fac sa mi-i recuperez, ii intreb. Foarte prompti si foarte, foarte draguti, cei de la banca mi-au dat adresa de email a unei persoane de la Centrul Antifrauda Canada, persoana pe care sa o contactez pentru a-mi confirma ca site-ul de pe care am cumparat eu haina vinde counterfeit. Daca se dovedeste ca vinde produse contrafacute, sunt entitled la 100 % refund. Am facut toate demersurile necesare, i-am contactat inclusiv pe chinezii aia, le-am zis sa cancel the order ca ii f**, sorry, aia mi-au zis ca orderul a fost deja delivered, deci nu mai poate fi nimic cancelled. Si mi-au dat un tracking number ca sa-mi si dovedeasca negru pe alb ca geaca e in transit. Am bagat track number-ul unde m-au trimis ei sa-l bag in ma-sa si pe ecran mi-a aparut: NO DATA. Muaaaaaama, eram plina de nervi.
Am lucrat prompt. Si eu, si toti cei la care am apelat pentru ajutor. Cei de la Centrul Antifrauda mi-au confirmat ca site-ul vinde produse contrafacute si daca vreodata imi va veni ceva, m-au sfatuit sa nu trimit produsul inapoi, ci sa-l distrug. Mi-au spus si sa nu mai comunic cu faptasii, caci eu o facusem pana atunci dupa cum va spusesei. Long story short, dupa telefoane pe la banca, conversatii si transfer prin diverse departamente, faxuri si email-uri, banca a deschis dispute in numele meu si investigatie si mi-au spus ca in 6 saptamani cel mult, banii imi vor fi virati inapoi in cont. De restul se ocupa ei. I don't give a shit, mi-am zis. Vreau sa-mi vad banii inapoi, sa mai pun restul cat o fi si sa ma duc apoi sa-mi cumpar Canada Goose. A real one. Numai de-a draq acum. M-am gandit ca daca imi primesc banii inapoi, sunt oricum castigati si in the end, Canada Goose va fi tot un deal. End of story. Pfuaaa, doar ca povestea nu s-a sfarsit aici. Nu a fost chiar scam, caci mi-a venit o foita de instiintare sa ma prezint la posta. M-am dus si mi-a venit aceasta ciuma neagra si boţită de-o vedeti in poza, care-i S, dar mai incap inca o suta ca mine in ea. Au fake-uit chinezii tot: label, emblema, blana si, evident, pe ma-sa. Scrie si "made in Canada" pe eticheta. E un numar de telefon pe pachet, de aceea vreau sa invat in seara asta niste injuraturi in chineza si maine sa-i sun. Trebuie sa le multumesc pe limba lor!

luni, 1 decembrie 2014

Cred ca am devenit foarte bilingva. Nu ca folosesc doua limbi in paralel, ci pentru ca am inceput sa vorbesc doua limbi in aceeasi propozitie tot mai des. Nu e sindromul Raducioiu, dar tot un sindrom e. Ca e o chestie comuna la foarte multi imigranti si nu numai romani. La inceput, cand ii auzeam pe unii mixand cuvinte din limbi diferite in aceesi fraza, imi ziceam ca o fac on purpose, ca-s snobi si n-au maniere, ca tortureaza limba romana ca niste calai fara inima. Acum, si eu fac la fel. Si nici nu-mi pun problema ca asa vreau sau nu vreau, ci asa imi vin la gura. Nu e sindromul Raducioiu pentru ca se manifesta cu precadere la cei cu mai multi ani la activ prin strainatate si nu la cei abia veniti. Si cei abia veniti o fac, dar e o diferenta vizibila intre ei. Diferenta e data de naturaletea cu care frazele ies astfel. Daca cei abia veniti vor sa arate ca stiu si ei cealalta limba (vorbesc din proprie experienta) si se screm sa le imbine, la cei mai vechi invers se pune problema. Ei trebuie sa se forteze sa nu iasa asa. Saptamana trecuta, am fost in pauza de masa la un supermarket cu o colega de munca din Serbia originara si vorbeam despre diferentele de vreme back home. Si mie imi statea pe limba, dar nu imi venea cum ii zice la ceata, iar ei cum ii zice la gutuie. Un fel de nu mai stiu cum ii zice la grebla. Alteori, in plain English, iti ies cuvinte neaose. Stai o tzara, sorry, just a sec. Si asa ajungi, spunea, in ani sa nu mai stii nicio limba cum trebuie si inventezi constructii de fraza numai de tine stiute. In fine, acum mi se pare doar amuzant. Ti se fastaceste brain-ul (hai ca asta e intentionata) pentru ca ajungi sa folosesti cele doua limbi in proportii similare si nu mai stie nici el de capul lui. Dar femeia avea dreptate cand zicea ca ajungi sa nu mai stii niciuna, ca pe prima o sufoci cu anglicisme, iar pe-a doua n-o vei sti oricum niciodata ca la mama ei. Iata despre ce am ajuns eu sa scriu la 4 ani de la debutul acestui blog. Pe atunci vorbeam despre cum citesc eu in engelza, traumatizata, carti de duzina prin metrou ca sa fortez intrarea in mood-ul limbii straine, sa nu ma fac de ras in fata altora, si despre ce handicap e limba asta noua si despre cum nu voi ajunge eu niciodata s-o vorbesc fara trac. Acum tot despre un handicap vorbesc, dar de alta natura. Pe parcurs deci, s-a mai adaugat unul.
Mi-am adus aminte de asta si aseara cand am fost cu amicii la centru sa mancam de ziua Romaniei o mancare traditionala japoneza, ca a fost o vreme neobisnuit de calda si ne-am si plimbat pe strazi, si ne-am amuzat teribil, asa e tot timpul cu ei, pe seama lamei, limei, lemei, cu ă din a, cu doi de mm, care o fi cuvantul mai potrivit sa ajungem ca in matematica la o concluzie, ajungand intr-un final la concluzia ca n-am fost niciunii pe la scoala.

duminică, 30 noiembrie 2014

Am intrat si eu in randul lumii. Mi-am facut bradul de pe-acum ca sa tina Merry Christmas cat mai mult. L-am gatat repede, doar un pic a durat sa-i indrept crengile ca impodobit era de anul trecut. L-am scos gata facut dintr-o punga de Walmart si l-am pus in geam. Un pic de tevatura a fost ca nu-l gaseam, nu mai stiam pe unde am pitit bradul. Mi-am pus si stelute verzi la draperie. Bobi mi-a zis c-am facut o brambureala, dar el nu are simt estetic si nici nu-i patruns de spiritul sarbatorilor ca mine. A inceput sa-mi placa si mie iarna. Uita-te la poza asta suprapopulata. Dinautru, makes more sense. La iarna trebuie sa stii cum sa te uiti. Daca te uiti din interior catre afara si nu invers, this is the spirit. Cu ocazia aprinderii beculetelor, urez si eu La multi ani Romanilor de ziua lor! In plus, de o importanta cel putin similara, si blogul meu face 4 ani. Am scris 4 ani la rand fara sens, va dati seama ce nebuna sunt?!...de acum nu mai are sens sa ma opresc.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Am fost aseara la oras cu niste oameni care s-a intamplat sa aterizeze in Toronto si pe care noi sa-i cunoastem de mai demult. Am zis sa bem un vin fiert la o carciumioara din centrul vechi, dupa ce acasa ii invitasem la o placinta cu mere si baclavale in ciocolata, luate pe traseu, de la niste greci de calitate, cand m-am intors acasa de la munca. Tot zic pe-aici ca deja m-apasa batranetile pe toate oasele ca eu la 8, 9 trag obloanele, nu mai tarziu. Nu ca vreau, dar asa imi vine ca asa m-am invatat de cand a venit iarna. Si apoi ma scol la  4, 5 dimineata si orbecai prin casa pana se lumineaza de ziua. Dar e mai bine asa si mai productiv. Ca de te scoli la 4, te scoli ca nu mai poti sa dormi, pe cand daca te culci tarziu, dimineata te chinui sa te trezesti. Apoi, afara-i frig, in casa-i cald, ce sa si faci mai cu seama? Numai ca nu e bine chiar tot timpul, ca daca se strica o leaca ceasul, am dat de draq, caci aseara, ne-am asezat noi intr-un bar si am inceput sa bem un vin sec si rosu. La un moment dat, in mijlocul discutiei pe care fata cu care am fost o intretinea vorbind intruna de la vin, mi-a si zis ca asa face de obicei la beutura, pe mine m-a palit somnul intr-un hal, mi se invartea capul ca o minge de bowling foarte grea, de-mi venea sa mi-l infing in masa si nu alta. Nu parea sa mai am alta solutie. Masa aia din lemn solid mi se arata ca un coltisor de pat matasos. As fi vorbit si eu, dar de la vin, eu nu puteam. Am incercat, dar cand am vazut ca ma obosea si mai tare si nici ordinea cuvintelor nu o mai nimeream, am renuntat.
Si cand am plecat parca a trebuit sa inconjuram orasul de trei ori, asa eram de departe de casa, si pentru ca nu puteam dormi in masina, am inceput sa plang ca un copil din ala de ii e somn si nu stie ce are si ce vrea. Vorba vine ca am inceput sa plang, asa ma purtam vreau sa zic, ca de fapt ma suparasem din senin pe Bobescu si-aveam chef de harta. Imi venea sa-mi bat barbatul. Si-o zis ca nu mai sunt pe treaba mea si a condus mai departe. Cand am intrat in casa, m-am trantit in pat imbracata si-ncaltata, am zis ca ma dezbrac cand oi fi in stare. In fine, somnolenta mea cronica nu m-a impiedicat totusi sa admir peisagistica urbana de la centrul vechi torontonez. Dar e foarte posibil sa nu fie real ce vedeti in poza. Sa fi visat cand am facut poza. Parca e un targ de Christmas frantuzesc, cu vanzatori ambulanti de turta dulce si un brad care schimba relieful, ca e cat muntele. De-o parte si de alta, terase cu incalzitoare electrice si mulled wine cu scortisoara, adica o atmosfera numai buna de iarna in care sa dormi dus si sa visezi in culori, si cu capul pe masa.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Pe-o fosta profesoara a mea de gimnaziu am regasit-o astazi pe fb, dupa o mie o suta de ani scursi de-atunci. Si nu-mi mai revin in fire. Eu eram cred, mult mai mica, iar ea, sigur, muuuult mai tanara. Ma uitam la pozele ei si nu mi-a venit altceva in minte sa-mi zic decat un inghitit in sec Doamne, ce ti-i si cu viata asta!? Dar chiar asa, ce ti-i?! Cu retelele acestea de socializare, am revazut in poze, de-a lungul timpului, multi oameni alaturi de care am trait la un moment dat, schimbati total sau tot asa, dar niciodata parca nu m-a afectat intratat. Dupa cum se vede, sunt inca puternic sub efectul afectului. Ma si ridicasem eu de-acolo de la mine si m-am dus intr-o camera alaturata sa-mi caut de treaba, ca e Thanksgiving la americani si mai putin de lucru, si in loc sa-mi vad de dosarele mele, am cazut pe alte ganduri si am inceput sa reflectez la ce-am fost si ce-am ajuns, de-am si uitat de ele. Nu stiu ce-am ajuns, dar mi-as dori sa ajung, imi ziceam, macar la un moment dat si macar pentru cativa, unul de care sa-si aduca cineva aminte cum mi-am adus eu aminte de femeia asta. Dar ce-au oare oamenii astia? Ce au ei de se lipesc asa forever de sufletul tau de ti-l fac vraiste cand nu te-astepti? Dar intr-un sens pozitiv. In sensul ala de te indeamna sa te revizuiesti. Nu stiu, oi fi intrat si eu deja in spiritul Craciunului, laolalta cu toti nebunii.

duminică, 23 noiembrie 2014

Aceasta a fost prima sambata de ceva vreme incoace in care nu am avut programare la dentist. Mergem la o dentista romanca si suntem tare multumiti de ea si de cum ne-a tratat, atata doar ca programarile sunt in mijlocul zilei, asa incat sa ne-o strice pe toata. Sambata viitoare cred ca o sa ma duc sa fac si un control la ochi si sa-mi schimb ochetii, ca sa stiu ca m-am reparat cu toate cele pana o veni anul nou. Si pentru ca nu ne-a mai programat dentista si pe weekendul acesta, si-a gasit Bobi de lucru sa-mi faca el program la schimbat rotile si uleiul. Adica sa ma cheme si pe mine, s-a gandit el. Inainte insa de a zice eu ceva in semn de protest ferm, ca n-am timp, ca uite cate treburi sunt de facut in casa, ca cine altcineva sa ni le faca, a zis asa, omenos, la sentiment, ca unui copil tamp ce ma considera, ca in timpul in care sta masina in service la Toyota, sa ne plimbam prin complexul ala comercial din jur, sa mai cumparam una, alta. Ding, ding...Mergem, cum sa nu, rotile trebuie schimbate, a venit iarna, cu zapada asta nu-i de gluma, e risc crescut de derapaje...Si ne-am dus impreuna. Dupa ce a bagat-o la rampa, era acolo si un magazin de masini si m-a pus Bobi sa incerc scaunul din dreapta al uneia foarte tare cica, dar eu cum n-am feeling pentru masini, cand m-a intrebat ce simt, ce pusca trenului sa simt, i-am zis ca nerabdare. Sa plecam mai repede, ca eu voiam sa-mi cumpar iar lumanari parfumate si pulovere. Imi plac puloverele de iarna ca nimic altceva. As umbla intr-o pereche de papuci pana la batranete, ca n-am feeling nici pentru papuci, dar pulovere de iarna parca niciodata n-am destule. Sunt amorul meu, ca sa vezi ce fantezii suspecte am. Poa' sa fie la munca si 30 de grade in incapere, poa' sa curga apele de pe mine, mie asa imi place, sa-mi tina cald pana la sufocare, ca toata viata am suferit de frig, asa de friguroasa am fost tot timpul. Dar nu neaparat friguroasa, cat pur si simplu n-am suportat niciodata senzatia de frig. Si lumanari am luat din nou, tot ca sa-mi tina de cald, de la Bath & Body Works le-am luat, unde aveau reduceri de pana la 75% la produsele lor. N-am fost niciodata foarte convinsa ca la calitate, produsele acestea sunt foarte bune, cred ca numai prostii au in ele, dar atat de fain miros toate, iar mirosul este foarte persistent, a scortisoara, mar si chiar fasole (!), si atat de bine arata, ca nici nu-mi mai pasa. Sau, cine stie, stiti povestea aia cu if it seems too good to be true, it probably is...
...O aglomeratie prin magazine, de zici ca n-are lumea treaba acasa sau macar altceva mai bun de facut. N-aveai unde sa parchezi masina, noroc ca noi nu eram cu ea, n-aveai pe unde te invarti fara sa dai peste careva, de te si enervai, dar unde sa te si duci pe vremea asta? Se duce lumea la cumparat de crap-uri, ca si magazinele au trecut pe sale-urile de Craciun probabil, sau ce stiu eu ce alta sarbatoare au mai descoperit, ca daca tot scot lumea afara din casa, sa nu se creada ca ar fi fara un motiv serios. Din punctul acesta de vedere, perioada iernii interminabile canadeze e foarte avantajoasa pentru comert, ca lumea nu prea are unde iesi si iese ca zombies la adunat de gunoaie.

Adorabile. Parca sunt niste borcanase cu gem...

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Canada e cool ca aceasta cafea on a lazy Saturday morning. Cool si-n sensul celalalt, de mai jos, dar se compenseaza ;)

joi, 20 noiembrie 2014

Am revenit la normalitate. Reprezentata de aceasta frunza ganditoare in culcus, cu zapada sclipicioasa pe ea. Ca sa nu mai lungesc aceasta poezie sensibila, sa ma apuce plansul, a venit iar mult asteptata cu multa nerabdare iarna si mi-a dat senzatia linistitoare si confortabila ca am revenit totodata la normal, slava Domnului. Vara a fost ca un fel de bucla in spatiu si timp, de care abia ne-am dat seama, si care oricum a inceput sa ma irite foarte tare pentru ca imi da o stare perpetua de stres. Decat sa ma gandesc tot timpul si sa ma agit ca trece repede, ca fuge, ca scapa, ca dispare, ca-i scurta, putina, mai bine duca-se dracului. Acum, macar stiu o treaba. Pana la anu' incolo, dupa Pastele cailor, ne bucuram de normalitate!!!

miercuri, 19 noiembrie 2014

Acum, ca sa si trag linia si sa fac totalul, m-am dus pana la urma la vot, asta ca sa vezi ce om de incredere sunt si cata baza poti pune pe vorba mea. L-am votat pe Iohannis pentru ca sistemul e de asa natura infaptuit sa nu poti vota impotriva, ci numai cu unul dintre ei.
Schimbarea mea de macaz s-a produs in urma dezbaterilor televizate cu cei doi contracandidati fata in fata, cand Iohannis, cu vorba lui taraita si taraganata, pe care n-o manevra deloc priceput, mi-a devenit oarecum drag, dar nu ca politician, nici pe departe, ci ca om care incerca, cu putinele arme din dotare, sa faca fata unui sacal. Pe cealalta parte, am vazut in aroganta sfidatoare a lui Ponta exact gandacul ala imputit pe care l-as strivi sub papuc fara remuscare, exact tipul ala de om pe care il detest in absolut orice context: impertinent, nejustificat de infumurat, dispretuitor, incredibil de obraznic si, prin urmare, foarte prost. In acel moment, am incercat sa fac un exercitiu de imaginatie punand romanii, in cadrul acelei dezbateri, fata in fata, pe rand, cu contracandidatii. Adica, in locul lui Iohannis in fata lui Ponta erau romanii si apoi in locul lui Ponta in fata lui Iohannis erau aceiasi romani. Si am comparat atitudinile celor doi fata de mine, eu fiind parte din adunare. Am vazut un Iohannis care desi nu prea stia ce are de facut si de zis in fata noastra, nu tinea sa arate contrariul, adica ma respecta prin bun simt, si un Ponta care pur si simplu ma scuipa. Atunci, decisiv, m-am alaturat lui Iohannis si numai sa-i dau una peste bot clepto-mitomanului, sa-si inghita saliva. Apoi, pana in ziua alegerilor, ma gandeam ca Iohannis nu-i Cristos, nu va face minuni de la o zi la alta, caci nu mi-am schimbat opiniile exprimate anterior, dar nu mai era asta ideea. Ideea era ca decat cu Ponta, e musai fara el. Si desi am spus ca nu mi se pare drept sa votez impotriva, in acel moment nu mi s-a mai parut drept sa nu votez impotriva. Desi pe mine nu ma afecta direct, ca eu sunt departe de valtorile din Romania si nici nu ma intorc prea curand, dar romaneste tot simt si-mi doresc ca tarii aleia sa-i fie bine, era la mijloc o chestiune de principiu. Sa poti face ceva ca sa opresti un rau, in conditiile date, si sa nu vrei sa faci. Si de aici, sentimentul mizerabil pe care il simteam si despre care vorbeam in comentarii. Si astfel am decis sa ma duc.
Acum, ca tot l-am votat, o sa-i dau lui Iohannis un like pe facebook caci am inteles ca e singurul presedinte european care a atins milestone-ul de 1,000,000 de followeri. Eu ii dau like ca sa-l vad ce face, sau macar cu ce se lauda, nu neaparat ca-l iubesc de pe acum. Desi, Iohannis are ceva. Acel ceva, nu stiu ce, care pe mine ma face sa-l si plac o tzara. Oricum, neincrederea mea in ei si deci decizia de a nu ma duce la vot era justificata, acumulata in ani de zile, sedimentata, iar faptul ca Iohannis, el, si nu partidele din spatele lui, m-a determinat sa-mi incalc cuvantul, ca sa zic asa, ma face sa-l tin under monitoring account, o chestie cu care ma ocup si pe la munca, deci ma pricep. Imi mai zic doar ca daca va fi, din nou, doar o alta dezamagire, va fi si pacatul meu, recunosc, si atunci chiar ca nu ma mai duc la vot. Here we go again!!! :)

duminică, 16 noiembrie 2014

Ca sa nu ziceti ca sunt rea, am votat cu castigatorul. Un vot anti-Ponta macar. Stiu, stiu, dar nu m-a lasat inima. Va jur ca a fost o chestie de feeling. 
Vroiam sa-mi cumpar o Canada Goose. Umblu prin extreme weather dimineata, dar mai degraba pentru ca mi se pare si cool. Voiam sa o cumpar online ca am vazut ca au niste deal-uri bune, dar am zis aseara sa ma duc la vreo reprezentanta prin oras mai intai s-o cercetez de marime. Imi trebuie un S, dar poate e prea mare si am nevoie de XS. Mai bine s-o pun intai pe mine zic, ca sa nu-mi fac de treaba cu returnari si alte alea. Ne-am dus la Fairview ca voiam sa ramanem si la Gone Girl pe seara, ca nu-l vazusem, evident, dar trebuia, ca auzisem ca nu-i rau. M-am gandit ca oi gasi prin tot mall-ul geci din astea, trebuie doar sa caut bine. N-am gasit repede, dar m-a sunat la un moment dat Bobi, de prin partea cealalata ca numai ce intrase intr-un magazin cu haine de iarna grea si sa ma duc dupa el. La intrare, una flutura o pancarta cu 50% or something. Ma uitam dupa logo CG, il aveau pe maneca, dar gecile aratau ca dracu to be honest. Iar blana aia de la gat, dupa care asociatiile fac scandal, era ca de coiot turbat. Reprezentantul de sale era o indianca mica si peltica, de vorbea repede si precipitat. O intreb cu sprancenele cam ridicate, asta e Canada Goose? Da, da, uite Canada Goose. Si-mi baga sub nas una neagra si urata. Foarte convinsa si mai ales convingatoare. Ii spun, eu m-am uitat pe site si am vazut ca au si alte modele. Aaa, zice, vino sa-ti arat, uite, pe astea le-ai vazut tu pe site, de parca fusese cu mine. Si-mi arata unele, si mai urate. Nu erau ele poate atat de urate in sine, cat prin comparatie cu ce cautam eu. Nu-mi puteam imagina ca altii dau si cate 600-800 de dolari pentru o ratare din aia. Ce-i drept, astea din raft erau derizoriu mai ieftine, de unde si alte banuieli. Iau o geaca la intamplare, era un S, o pun pe mine, ma uit in oglinda, si il chem si pe Bobi sa intre in ea, asa era de mare. Indianca din fund, mai pui un pulover dear pe dedesupt, isi dadea ea cu parerea pe care nu i-am cerut-o, era extrem de bagacioasa si deja incepuse in mod indiscutabil a contribui la cresterea tensiunii mele, dupa ce confirmase din nou cu toata increderea ca geaca de pe mine e Canada Goose. Eu ma mai uit o data pe maneca, si mai suspect, sub privirile ei arogante (!), unde vad ca logo-ul intr-adevar seamana si numai pare. Era un fel de Abibas, cu blana de pinguin. Greu de depistat, daca nu erai cu ochii in patru. Ii zic lui Bobi, mai, ia scoate tu telefonul ala, ca de aia il ai, nu sa stai pe facebook toata ziua (asta imi zice el, dar am parafrazat), si arata-mi si mie logo-ul Canada Goose ca trebuie sa-l arat cuiva, ca de vorba nu pricepe, vrea desen. I-l baga sub nas si o intreb, din nou, cu subiect si predicat, Canada Goose e geaca asta? Acum ca stiam precis ca nu-i. Da, imi spune iar. I don't think so, si i-am aruncat boarfa in brate si i-as fi dat si-un punch in the face, dar n-am mai rezistat s-o vad. Am iesit din magazin val-vartej si foarte iritata, dar parea ca presiunea la care ma supusese nu era satisfacuta si am inceput a ma lua in gura mare de fata aia cu pancarta de la intrare. Ma rasteam la ea, ca la ţeară, la mine la Moldova, de l-am facut si pe Bobi de ras, ca sunt niste impostori, desi ea nu stia despre ce-i vorba, in fine, dar n-am mai tinut cont. Aia n-avea nicio vina, ma-sa ma enervase. Si nu pentru ca vindea fake-uri sa duca lumea in eroare pe banii lor, ca nu-i prost cine cere, vorba aia, ci pentru ca eu am intrebat-o clar o treaba si ea mi-a raspus monosilabic afirmativ, adica m-a mintit ca pe fraieri. De mult nu mi se mai intamplasera nemernicii din astea si mi-am iesit rau din fire, cum iarasi demult nu mi se mai intamplase. Mi-a parut rau apoi, puteam sa reactionez si altfel, dar pe moment n-am mai judecat, asa o scarba mi-a facut. Ma gandeam apoi ca daca ma vazuse lumea de pe-acolo, neobisnuita cu astfel de manifestari, cum ma luasem de sarmana fata de la intrare, s-o iau la bataie si nu alta, ca pe cat is de mica, pe atat is de rea, m-ar fi mustrat aspru, dar nu pe buna dreptate, ci evident dintr-o perceptie total gresita asupra mea si asupra intamplarii in care fusesem implicata si despre care ei nu cunoasteau detalii. Din prejudecati. Asta ca am vazut si filmul de care ziceam mai sus si desi nu sunt eu mare fun thrillere si chestii cu detectivi, mi-a placut Ben Affleck si psihologia folosita, aceea de asociere, prin empatie, cu victima. Situatie ce poate fi riscanta totusi, cand nu se cunosc amanuntele. Intr-un final s-a dovedit ca victima era calaul si invers si mi s-a parut foarte interesant cum si empatia a oscilat la fel. Adica ce ziceam si de implicarea mea emotionala in patania de mai sus. Pana la urma am luat un amarat de fes. Bun si ala de consolare. Si online geaca, fara sa ma mai complic cu toti escrocii ;).

duminică, 9 noiembrie 2014

De cand a venit toamna, n-am mai prea iesit la suprafata. Am stat exact ca un şocâte in vizuină, plimbandu-ma de pe un picior pe altul. Vremea nu ma prea indeamna la cine stie ce activitati. Mai si dorm ca gainile. Mi-am intors ceasul tare anapoda si nu reusesc sa-mi mai revin. Dar aseara mi-am facut de cap pana l-am tulburat, ca-n vremurile bune de altadata. Ca niciodata am ajuns la 1 acasa, bah, pai ce-i aia frate, pai ce-i aia, e aia ca eu trag obloanele peste ochi la 8, dupa cum povesteam. Imi era dor de o iesire cu amigos, ca e intotdeauna bucurie cu ei, si cum ne-am nimerit cu foamea si cu ocazia, ca a fost Mihail si Gavril, fara ca noi sa stim, ne-am dus la Boston Pizza sa mancam o pizza buna asezonata cu o bere Coors pentru mine si Stella pentru ceilalti. Ne-am bucurat ca am mancat si am lasat bacsis bun ca nu mai mancasem de luna trecuta si de aia ni s-a parut ca ospatarita e mai de treaba cu noi decat cu ceilalti. Am mancat o pizza Tuscan, small si cu blat subtire. Avea spanac si niste chestii ca o ceapa prajita despre care ceilalti m-au intrebat ce e. N-am stiut sa le spun, ca n-avea niciun gust ca sa-mi dau seama, si ei s-au uitat cu si mai mult interes in farfuria mea. V-o descriu putin pentru ca dupa cum va ziceam, m-a impresionat foarte tare. Nu mai mancasem de-o luna pizza, dar parca nici altceva. Am platit bine, m-am dus apoi pana la baie, in timp ce sugeam o bombonica cu menta pe care oricine o primeste la Boston Pizza cand pleaca satul de-acolo si am zis sa ne ducem spre casa. Dar pe drum, a zis cineva, semn ca n-avea chef de intors la viziuna, nici eu, sa ne oprim la film. Cred ca a marait careva, dar cine l-a bagat in seama? Asa ca a virat soferul la stanga brusc, ca o nava spatiala, si numai ce ne-am trezit in parcare la Eglinton in fata cinematografului interstelar Cineplex Odeon. Caci voiau ei sa mergem la Interstellar. Si mie mi-au placut intotdeauna scenariile cosmice. Mi s-a parut ceva fascinant sa ma uit la planete in cartile scolare de geografie, cand eram mica visam cu ochii deschisi intrebandu-ma cine le-a pus acolo in ordine, sa fie doar intamplarea banala, ca oricare alta intamplare, ca planeta noastra e in pozitia perfecta pentru noi? Perfecta doar pentru noi? Or mai fi si altele? Copilarii. Vazusem de curand si Gravity cu Sandra Bullock si mi-a placut sa-mi vad 3D planeta de sus, din haul ala negru de unde nimeni nu te vede, nimeni nu te aude. Doar ca am ajuns prea tarziu. Incepuse filmul de vreo 20 de minute si urmatorul era la 10.30. Deja nu se mai punea problema ca e prea tarziu pentru noi, dar ce naiba era sa si facem pe-acolo vreo 3 ore? Vantul batea prea tare, unora li se si parea ca ploua, nu tuturor, cert ca nici pe-afara deci nu era de vreo promenada.
Ne-am fi putut duce la noi sa fi baut o bere la domiciliu si sa ne intoarcem apoi, dar ne era ca ne moleseam de tot si nu ne mai intorceam. Asa ca ne-am verificat smartfoanele si am vazut ca la Fairview rula la 9 si ne-am incarcat toti in masina lui C. si ne-am dus bucurosi intr-acolo. Am ajuns si s-a asezat Bobi la coada, era singurul pe care parea sa-l mai intereseze biletele, ceilalti impanzindu-se ca lacustele prin magazine la cumparat de chestii. Rochii, genti de voiaj...Am furat 20 de dolari din portofelul lui Bobi si m-am dus si eu sa-mi cumpar lumanari. Imi plac lumanarile parfumate incredibil. Acum au toate miros de Craciun, mar, rasina, con de brad. Nu cred ca exista ceva pe planeta care sa ma topeasca mai tare. Unul dintre ei m-a intrebat daca mi-a venit vremea. Poftim, reactie. A trecut asa repede o ora, desi eu chiar ma pierdusem printre magazine de nu mai gaseam cinema-ul. Dar l-am sunat pe Bobi de m-a ghidat ca pe prosti, am intrat apoi in sala deja plina ochi si ne-am asezat in scaun, unii langa altii, sa ne uitam la filmul, despre care nu stiam prea multe decat ca desi abia aparut are deja o nota cosmica pe imdb. Printre picaturi era sa mai si adorm, daca e sa ma intrebati pe mine. Dar nu ca ar fi fost filmul plictisitor, desi, relativ, cam lung cu subinteles, ci ca, dupa cum povesteam, moartea ma cauta pe-acasa de mult si eu rataceam prin alte galaxii. Adica imi era somn, ii zic moarte ca asa dorm eu de obicei. E foarte bun filmul, va zic eu, chiar daca n-am inteles nimic. Dar nu pentru ca sunt atat de ramolita sa nu fi priceput la ce ma uitam, ci pentru ca filmul este de asa natura conceput, cred, ca ridica mai multe semne de intrebare si de mirare decat ofera raspunsuri, deci nu e nimic de inteles. In masina, spre casa, dandu-ne si noi cu parerea nepregatita despre secventele magnifice ale peliculei, ne-am contrat cu totii despre a fi human being pe planeta noastra, despre gauri negre si de vierme, despre relativitatea timpului si posibilitatea vietii in alte dimensiuni, si pentru ca filmul nu ne-a oferit nicio lamurire, am tras noi concluzia ca pentru ora aia era prea mult mister si ca mai bine ne-am duce sa ne culcam. Si lumea viselor tot o alta dimensiune e. O zi de duminica interstelara la cinema sa aveti!

vineri, 7 noiembrie 2014

Odata cu curatenia generala de care imi veni sa ma apuc, dar tot o las pe alta data, cred ca voi da o bidinea si pe facebook cat de curand, ca nu mai pot cu toate zoaiele scurse pe wall-ul meu, citate si maxime adica, postate de unii carora daca le arat deştul din mijloc nu stiu a numara pana la 1, dar imi tot sharuie mostre din inteligenta altora evident, si implicit din narozia lor. As putea sa ma rad, apai nici amuzant nu mai e. Dar acum pe bune ca am un motiv si mai serios. Saptamana acesta, de cand cu alegerile lui Mos Craciun, nu mai pot cu citatele electorale ca Mos Craciunul meu e mai darnic si mai bun decat Mos Craciunul tau. Mie aproape ca nu-mi vine sa-mi cred mintilor din care deja am inceput sa-mi ies. Ori sunt manipularii in toata regula, a unora care isi au interesele ca barbile lor sa fie mai lungi decat ale celorlati, ori au cu totii Alzheimer. Au uitat ca de un sfert de veac acush, la vremuri noi, tot noi, adica pleaca ai nostri, vin ai nostri, voi ramaneti tot ca prostii. Ca s-au numit USL, DA, ACL, si in multe alte acronime, mai scurte sau cu mai multi centimetri in plus, nu e vorba de un om, ci de un sistem. Iar acesti oameni de la radacina lui vin. Si de s-ar pune ei sa infiinteze acum Partidul Uniunii Luptei Antisistem, atat e de canceros incat ia uniti-i voi aici initialele si vedeti daca nu tot acolo ajungeti. No offense. Sper ca n-am parut indecenta. Chiar sunt. Si cu acestea am incheiat discutia, pentru mine ramane cum am stabilit.
...Sa revenim la oile noastre, ca celelalte sunt cu talanca, ocupate cu alegerile altora. Mi-am amintit acum ceva. Am gasit, tot pe fb, macar atat mai de Doamne ajuta, un articol, acesta, care indeamna cititorii sa spuna ce reprezinta pentru ei their poppies. Caci s-a umplut Toronto zilele acestea de flori de mac. Le poarta canadienii in piept precum romanii martisoarele de 1 Martie. Daca pentru ei inseamna Remembrance Day, si pentru mine tot la fel. Caci si mie imi aminteste de ceva. De momentul in care am descalecat eu in Canada. Zilele acestea, acum vreo 4 ani. Pe-atunci, aceiasi oameni purtand floricelele rosii la gulerul hainei sau in piept. Recunosc ca nu am ajuns totusi sa le port ca ei, pe asta de-o vedeti in poza o calca lumea in picioare si am reusit eu sa o salvez de la pieire in metrou. Adaptarea mea nu are flori in piept ce-i drept, nu-mi vine sa-mi insusesc fortat datini si obiceiuri de care nu m-am tinut niciodata, dar, dar particip activ si efervescent, plina de tot elanul, alaturi de ei, la viata sociala reala, din care si eu fac acum parte, cu tot ceea ce aceasta implica. Si e suficient. Si pentru mine, si pentru ei. Pfuaaa, au trecut 4 ani????? Le-am facut pe toate intre timp, singurul lucru pe care nu l-am reusit a fost sa scap de sot. Dar na, acum, nu le poti avea chiar pe toate. Pai nu asa zice lumea, ca odata ajuns aici, treci mai intai pe la starea civila? Mituri. Sa nu credeti in mituri. Jackie Chan is a myth. De pe facebook. I like this.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

M-as fi dus si eu maine la vot si l-as fi votat pe unul care ar fi promis ca va face puscarii. Cat mai multe, ca sa incapa toata lumea. Trotuare, bancute, scoli cu wc-uri si bani de zacusca pentru mosnegi, si astea, nu zic nu, dar mie mi-ar fi placut un candidat care sa promita ca face puscarii sau macar puscarie. Prezumtia lor de vinovatie insa nu le-a permis sa promita asa ceva nici macar ca minciuna electorala. Prin urmare, cum nu-i niciunul pe masura doleantei mele, interesul imi este practic aproape nul, cum imi declar si votul. Scriu asta pentru ca numai adineaori am primit un indemn ferm, ca o porunca si nu alta, ca maine trebuie sa ma duc la vot. E un must. Indemnul venit, cum ziceam, cu fermitate, din directia unuia care nu mai traieste nici el prin Romania. Vrea doar sa-i voteze presedintele. Si nu ca ar fi ceva rau ca vrea sa faca asa ceva, ceva rau e cand ma insulta pe mine. Pai ba, eu nu mai traiesc in Romania de 4 ani si in conditiile date, repet, in conditiile date, n-am niciun gand ca nici in urmatorii 4 ani sa traiesc acolo. Caci atunci cand jonglezi mereu cu acelasi fise probabilitatea ca tot asa sa fie si pe mai departe e practic foarte mare. Adica, eu acum 4 ani cand am plecat, am plecat, la baza, din cauza astora, da, da, a astora pe care ma pui tu sa-i votez maine. Pai nu ti se pare ca ma pui sa ma contrazic? E ca si cum ti-as da eu un sut in cur, dupa care te-as pune, frumos, sa-mi stergi pantofii. Hai vira, pana nu ma enervez. Zicea bine Banciu ieri ca romanii plecati in strainatate sunt cei mai mari dusmani ai clasei politice actuale. Fii atent cum sta treaba si aici, ca zicea bine, dar pana intr-un punct. In realitate, romanilor din strainatate li se rupe stramb si-n cuburi de clasa politica romaneasca. Si teoretic, si practic. Teoretic pentru ca o pot privi cu indiferenta daca nu de sus, macar de la distanta, practic, ca nu-i mai da ocazia efectiv de a le fura banii de lapte. Referindu-ma strict la colonia romaneasca din Canada, si nici macar la intinderea ei, ci doar la cativa de pe langa mine sau macar cu care am intrat intrucatva in contact, ii asigur pe toti ca numai astia ajunsi mai nou pe-aici, gen, abia cazuti in cap din avion ii mai misuna ca maine s-ar vota ceva. Cei cu 20 de ani vechime, daca nu sunt relicve comuniste convinse si, prin urmare, cauze pierdute, de nu s-au putut desprinde de istoria unui neam prost, chiar nu mai stiu nimic. O ignoranta pentru care ii felicit, caci viata te absoarbe vrand-nevrand..
...Azi, am fost la YMCA sa sar coarda ca saptamana asta am mancat cam mult. Am sarit coarda si pentru ca m-am plictisit repede si am obosit si mai repede, m-am asezat pe-o bancheta sa citesc. Citeam in romana. Ador sa citesc in romana. Savurez cuvintele ca pe ciocolata neagra cu cranberries. Langa mine, un domn se holba in cartea mea, stiti ca aia din metrou de citesc din ziarul altora. M-am prefacut doar ca nu-l observ, dar de ferit, nu am ferit-o. N-a mai rabdat insa si m-a intrebat ce limba e, ca se chinuie, zicea, dar nu-si da seama, desi parca intelege, e cumva portugheza? Incerca sa ghiceasca si mie imi placea jocul lui, ma simteam bine ca imi da ocazia sa-i spun cu inima deschisa in ce limba citesc. A zis apoi, italiana. Nu, nu e italiana, dar seamana, mai incearca. E romana, i-am zis eu. Am inceput apoi sa ii spun si de ce i s-a parut initial ca seamana cu portugheza, apoi cu italiana. Nu mi-a fost niciodata rusine de limba romana si nici de faptul ca m-am nascut in Romania. Ca au fost multe momente in care n-am fost mandra, asta este altceva. Nu prea avea timp, ca-si astepta nevasta sa vina de la vestiar si sa plece, dar am tinut sa-i fur acel timp, spunandu-i ce stiam eu despre romani. Am crezut ca scopul scuza mijloacele si ca timpul furat il va face sa inteleaga mai bine ca nu toti romanii le dau de furca francezilor, chiar daca numai un cliseu mi-am mai permis. Caci asta stia el despre romani. Poate stia si altceva, dar nu conta. Caci tocmai imi povestise, stia atat cat putea si el de prin ziare tinandu-se la curent cu chestiunile externe, cam ce fac romanii in Franta. Si involuntar, m-am simtit prost, desi eu n-am dat de furca nimanui in viata mea, cu atat mai putin francezilor. Atunci de ce sa ma fi simtit prost? Si nu e prima data. Si-atunci de ce sa lupt tot timpul cu un mental colectiv dubios la care eu, personal, nu am contribuit absolut deloc? Adica, incredibil, mie nu mi-e rusine de mine, cu mine, ca sunt roman, nu mi-a fost niciodata, dar au reusit altii sa ma faca sa-mi fie rusine. Hmmm, poate ca legatura nu-i prea mare, oare, dar o paralela pot sa fac - de aceea nu vreau eu sa ma duc la vot. Pentru ca m-am saturat si astfel refuz sa ma mai simt asociata cu un "popor de idioti". Mai bine citesc o carte. In romana, da.