Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

miercuri, 21 august 2013

Am o colega din Kenya cu care vin eu de obicei, pana la metrou, la mine. Imi place foarte mult pitica negresa pentru ca vorbeste atat de tare incat reuseste sa acopere zgomotul asurzitor al rotilor pe sine, care e, intr-adevar, foarte enervant. Tocmai discutam cu ea niste chestii despre tarile din care venim, despre cea in care stam, si despre altele. In contextul plecarii mele acasa, ca va fi in aceeasi zi cu un examen si ca va trebui sa plec de dimineata si etc, etc..., am intrebat-o daca s-a gandit vreodata sa se reintoarca la ea in tara definitiv. Iar raspunsul prompt a fost "Never". Mi-a zis ca de fiecare data cand merge acolo, unde mai are familia, se intoarce in Canada "broken". Ca nu exista clasa de mijloc, acolo sunt pe de o parte oameni foarte bogati, iar pe de alta unii, cei mai multi, care nu au nici macar ce manca, asa, ca-n Africa, stim si noi, ca doar si noi...in fine. Imi zicea ca acolo la ea, atunci cand omul n-are bani inseamna ca n-are bani, nu ca aici. Pai si ce face omul ala, am intrebat-o. Moare? Nu chiar, cica ar fi salvati de vreme pentru ca fiind mai tot timpul anului cald, oamenii obsinuiesc sa isi cultive mancarea de unii singuri, in felul acesta asigurandu-si supravietuirea. Si ca desi, Canada nu e nici pe departe o tara perfecta, la sensul ca e scumpa, mai ales daca traiesti intr-un oras ca Toronto, ca pretul caselor e deja problematic, ca accesul la locurile de munca nu-i facil, mai ales pentru imigranti, ca are o vreme de toata jena, prefera totusi sa traiasca aici, unde inca exista decenta in societate. Imi zicea si ca ai ei cunoscuti asteapta tot timpul ca ea sa le dea bani. Dar de unde sa le dau? N-am tot timpul, ca le am si eu pe ale mele, imi zicea. Apropo si de datul banilor in dreapta si-n stanga. Eu sunt impotriva, chiar si cand vine vorba de familie. Vorbind de situatii normale si nu cazuri extreme (gen boala sau batranete), sunt perfect de acord sa ajut la nevoie cu cat si daca imi sta in putinta, oricand, dar sa ofer alocatii e extrem de contraproductiv. Faci mai mult rau decat bine. Omul respectiv nu va fi niciodata dornic sau macar nevoit sa-si depaseasca conditia pentru simplul motiv ca are furnizori. Se va vedea si mai jos, oarecum paralel.
...Ajungandu-se astfel la concluzii pripite, de genul, normal, Canada e o oportunitate pentru africani si toti amaratii lumii. Cei mai multi imigranti recenti ai Canadei provin, intr-adevar, din tari asiatice. Ceea ce este doar partial corect daca ne gandim si la faptul ca locuitorii din tarile mai dezvoltate nu au motive sa se mute spre locuri mai "calde". Ca emigratia masiva, in foarte multe cazuri, se intampla din motive economico-sociale, si nici pe departe de pamplezir, ca mi s-a urat mie cu binele. Let's face it. Si daca e asa, care e problema? Si noi ne incadram tot in categoria africanilor. Faptul ca unii reusesc sa supravietuiasca in Romania mai bine decat altii nu scoate tara din foame si nici din mocirla morala. Stiu bine ca sunt romani care spun ca ei nu au plecat sau vor sa plece din Romania din cauza banilor (ca sa nu se suprinda pe ei spunand ca au fost/sunt saraci, desi in Romania, nici macar nu-i o rusine sa fii sarac, e doar o realitate). Nu conteaza ca nu e vorba de bani. Poate ca e vorba de lipsa de perspective, de un viitor pentru copii s.a.m.d, de unde rezulta ca Romania, in ansamblul ei, este o tara frustranta din punct de vedere economic si social si ca aratarea cu degetul nostru spre tarile africane si spre Canada care le primeste e hilara.

Mentionez ca ceea ce voi scrie mai jos reprezinta doar o parere personala, absolut amendabila, daca e cazul. Daca ar fi, ipotetic, sa ma alatur vreunei ideologii de organizare sociala, aia ar fi social-democratia. Adica sa fie de toate pentru toata lumea, pentru norocosi si ambitiosi cat mai mult, pentru cei mai putin norocosi, sa fie si pentru ei. In sensul ca nu contest dreptul fiecarui om de a-si atinge potentialul prin concurenta, de a atinge, neingradit de nimeni si de nimic, culmile succesului auto-definit. Apropo de concurenta. Se zice ca e bine sa nu te tot belesti toata ziua in curtea altora de parca alta treaba mai buna nu ai avea de facut, si ca mai bine ti-ai vedea de treburile tale. Iar o replica ar putea fi, pai te contrazici, ca tocmai ziceai mai sus ca n-ai nimic impotriva concurentei si cum am putea vorbi de concurenta daca nu raportandu-ne la ceilalti? Nu este asa. Din punctul meu de vedere, concurenta nu are nimic a face cu invidia malefica, ci insemana constructie si nu demolare. Ma uit peste gard, vad ce vad si imi spun ca vreau sa fiu mai bun, fara a atenta sau a jindui cu ura la situatia celuilalt (celalalt avand oricand posibilitatea de a ma depasi din nou, oricand), devenind, intr-un final, o concurenta cu mine insumi. Asta nu are nimic in comun cu invidia pentru ca uitandu-ma la capra celuilalt si asteptand sa crape capra, moartea caprei nu ma va face pe mine mai avut sau mai destept, voi ramane tot in situatia respectiva, singura satisfactie pe care as putea-o avea fiind ca acum, dupa inmormantarea caprei, mai exista unul ca mine. Si stiind ca nu sunt singurul ratat, e mai confortabil traiul. (Bine, pe langa, chiar exista si categoria celor care se uita in alta ogranda din lipsa de ocupatie mai acatarii).
Ok, revenind deci, mi se pare absolut normal ca fiecare om sa aiba posibilitatea teoretica de a-si atinge potentialul, dar, in acelasi timp, sa existe un cadru social cat de cat decent accesibil si oamenilor mai putin norocosi. Pentru ca, dupa parerea mea, succesul unor oameni si, respectiv, insuccesul altora tin atat de lucruri pe care omul le poate controla, adica stau in puterea lui de a fi schimbate in favoarea lui, dar si de o anumita doza de hazard, care, in anumite situatii poate fi decisiva in atingerea sau neatingerea succesului respectiv. Mai precis, dupa parerea mea, ca sa ajungi acolo unde iti doresti nu e suficient sa visezi si nu e suficient sa faci toate eforturile posibile. Trebuie musai sa fii omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit. It's all about timing. Uneori poate sa fie ratat si doar ca ai ajuns putin mai tarziu in gara, pentru ca te-ai intors acasa ca ti-ai uitat portofelul. De aici si nu judeca oamenii ca n-ai fost, poate, in situatia lor. Si apoi e si penibil, fie vorba intre noi, in a te comapara cu oameni mai nefericiti ca tine. Pe langa aceasta, mai exista si oameni, pur si simplu, incapabili de a atinge vreodata vreun succes, referindu-ma stric la acel succes pe care societatea, in general, il recunoste. Ca exista atatea tipuri de succes, cate tipuri de esec sunt. Dar sa ramane totusi aici, ca n-am timp de detalii. Oamenii incapabili fiind, de exemplu, cei bolnavi. Atata vreme cat traiesc merita tot ajutorul si sustinerea societatii/statului. Pentru ca statul nu e acolo doar ca sa foloseasca banii in construirea de autostrazi pentru cei care au platit taxe, ci si pentru a folosi parte din taxe in sustinerea umanitatii din cadrul ei. Ca vorbim totusi de o societate si nu de o hala cu masini, in care unele se mai strica si le poti arunca la gunoi. Adica, mi se pare normal ca statul sa sustina politici de sprijinire a oamenilor mai putin favorizati de soarta. In anumite situatii, si artistii sau oamenii cu anumite abilitati geniale ar putea fi considerati "defavorizati". Si ei merita sustinuti, daca e cazul. Evident, dupa o prealabila dovedire a valorii lor. In fine, ca tocmai asta ne diferentiaza de animale, daca tot ne pretindem. Faptul ca avem ratiunea de a intelege ca omul pe om nu se face sa se calce pe cap.
Acum, nici cum face Canada nu imi place, desi e pe cale sa schimbe macazul, sa dea Domnul. La sensul ca da bani cu nemiluita unor lenesi care stau pe social si asteapta ca statul sa le dea de toate. Si imigranti, si canadieni. Astfel, ceea ce ar trebui sa fie un demers de reducere a saraciei are efectul secundar de incurajare a lenei. Acestia nu sunt decat niste paraziti sugatori. Unii, in toata firea si puterea de munca, spun asa: decat sa ma duc sa muncesc cu minimum pe economie, mai bine stau pe social si cam tot atatia bani imi intra in casa. Pai nu-i chiar asa. Ca lumea nu se reduce doar la casa ta. Dovada ca traiesti pe banii altora. Muncind si dand la stat si cat de putine taxe (ca vorbim si de o impozitare pe venit progresiva), contribui si tu cu ceva, stand pe social, doar sugi. Adica esti un parazit. Nu e cu nimic mai presus decat cersitul. Pe de alta parte, politici pentru situatii temporare, in care oricine s-ar putea gasi la un moment dat, gen, maternitate, somaj, se intelege de la sine ca trebuie sustinute, dar de sugatori, chiar nu are nimeni nevoie. Apoi, ma mai gandeam cum sunt unii pe aici care toarna copii cu galeata si le plateste statul sederea degeaba, ca sa ii creasca. Probabil ca in spatele acestei idei sta faptul ca mai degraba sustii un parazit acum, care creste totusi 5 copii, din care, macar 3, la un moment dat, vor plati taxe la stat. Nu stiu, zic si eu. In fine, ce am vrut sa zic, ma scuzati, dar am scris totul dintr-o suflare ca nu prea am timp, e ca aceasta tara, Canada, e una care promoveaza politici social-democrate, avand un sector privat bine definit si unul public la fel de bine definit. Astfel incat omul sarac aici, ca are si ea saracii ei, si cati inca, nu se lupta cu foamea totusi, cea mai ingrata situatie in care poti aduce o fiinta umana. Desi, mie mi se pare mai rusinos sa fii putred de bogat etalandu-ti opulenta printre muritori de foame, decat sa fii sarac lipit. Acesta este, pentru mine, tabloul degradarii umane totale. Apoi, ca si omul fara bani are totusi acces la un sistem de sanatate decent. Asa cum e el, cu hibele care ii vin la pachet. Chiar si la scoli mai inalte. Care desi nu gratuite, sunt organizate in jurul unui sistem la care poate oricine avea acces, evident daca vrea, ca nu obliga nimeni pe nimeni la nimic. Zic unii ca aici oamenii aflati la talpa societatii, in ceea ce priveste veniturile, vor creste intotdeauna copii asijderea. Nu este adevarat. Scolile sunt scumpe, adevarate afaceri cu profit extrem de mare, dar sunt accesibile prin sistemul de imprumut de la stat sau prin banci. Ca e cu legarea caramizilor de gat, asta este alta poveste. Dar odata angajat bine, imprumutul se restituie in timp oarecum util. Apoi, sunt parinti cu venituri deloc mari, doar responsabili, care pun inca de cand se naste copilul bani deoparte pentru scolarizarea universitara de mai tarziu. Problema ramane angajarea ulterioara, o indeletnicire nu foarte simpla nici macar pentru cei nascuti in Canada si vorbitori nativi de limba engleza (chestia cu concurenta, dar si cu timingul)...Dar, revenind si sa inchei totusi, in Canada deci, cu un minim pe economie, sa zicem, sot si sotie, nu cutreieri lumea, dar traiesti acolo o viata. Tot mai grea, ce-i drept si aici, ca, in contextul actual, nici Canada nu mai este ce a fost odata, but still...
Anyway, e arhicunoscut ca tarile social-democrate sunt si cele mai fericite tari din lume.

10 comentarii:

  1. Dar ce zici,ca tot ai adus vorba, de cei care se impuiaza in mom. in care treburile "la firma" incep sa se strice si in felul asta isi mai "asigura" inca 2 ani de stat in firma? :D (nu spun ca "al mic" nu ar fi fost in plan la un mom dat :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehe, 2 ani ar fi o treaba, dar in Ontario cel putin ca sa nu iti pierzi job-ul iti poti lua pana la 4 luni pregnancy leave si pana la vreo 9 luni parental.

      http://www.labour.gov.on.ca/english/es/pdf/es_guide.pdf

      Ștergere
    2. Nu e mare smecherie ... Nu firma pagubeste ( nu ea plateste maternity)ci sistemul social cel mult ...Iar dupa intoarcere isi poate pierde jobul in doar cateva luni fara probleme asa ca nu mi se pare ca o firma pierde prea mult ;
      Daca e o mama care are un job nu cred ca e cazul sa va faceti "griji" .Isi va dori job si dupa ce are copilul in cele mai multe cazuri .
      Sincera sa fiu , stiu ca voi nu vedeti adevarata dimensiune a problemei , imi fac mai multe griji pentru marea problema a generatiei tinere :infertilitatea medicala .Produce mai multe consecinte si mai multa suferinta decat multe alte probleme ... Ea nu "se vede" asa cum vedeti copii de pe strada dar este o problema care marcheaza pe viata .Si este incredibil de des intalnita . Cei tineri nu realizeaza asta pentru ca deobicei amana momentul iar cand finally se hotarasc abia atunci descopera cat de grav este .

      Ștergere
    3. Ba eu o realizez :). Eu vreau copchii, am mai zis. Iar eu nu mi-as bloca in viata mea aceasta dorinta pe motiv ca mi-as putea pierde vreun job. Hahaha. Nici nu m-am gandit la asta pana acum.

      Ștergere
  2. la concluzia din incheierea ta am ajuns si noi cand ne-am gandit la ideea de emigrare, dupa ce am dat la o parte frustrarile generate de societatea noastra, probleme financiare, aspiratile la "american dream", si toate cele . am zis ce am face in Ro daca am avea salariul minim pe economie si ce am face in Ca in aceiasi situatie...
    asa ca emigram ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aurelian, voi stiti cel mai bine ce vreti sa faceti. Fiecare isi face socotelile asa cum crede de cuviinta :).

      Ștergere
  3. sunt perfect de acord cu tine cu ce ai spus despre cei care stau pe social

    m-am saturat sa intretin niste puturosi
    ar fi bine insa sa scrii si despre cei ce lucreaza la negru

    asta afacere

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sal, nu stiu detalii, recunosc. Nu cunosc oameni care sa lucreze la negru. Cunosc doar un caz care, ca patron, a refuzat sa accepte o cerere de munca la negru venita din partea cuiva.

      Ștergere
  4. sunt cei care lucreaza ca in domeniul reamenajarilor de case, zidarie etc

    as fi tare curioasa cum stau ei cu declararea veniturilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Habar n-am. Nu lucrez in domeniu. De unde as putea eu sti care si cum isi declara veniturile?! Nu spun ca nu se intampla ce sugerezi tu, ci ca eu nu cunosc situatia.

      Ștergere