Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

joi, 30 mai 2013

Toronto Public Library - sediul central
Biblioteca publică din Toronto este una dintre cele mai mari instituţii de gen din America de Nord. Are aproape 100 de sedii răspândite prin tot oraşul şi oferă acces la cărţi, dar si altfel de documente, în mod gratuit şi în toate limbile pământului.


Si o cantaceala sa ne bucure la inima...

marți, 28 mai 2013

"Cea mai fericita" tara din lume este Australia, potrivit unui raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), publicat recent. Conform aceluiasi top, Suedia se afla pe locul al doilea, iar Canada se situeaza pe cea de-a treia pozitie. Reprezentantii organizatiei care au realizat topul au luat in considerare mai multe criterii care contribuie la nivelul de trai al locuitorilor, printre care veniturile, accesibilitatea pe piata muncii, sistemul de sanatate, calitatea mediului inconjurator etc.

Zicea un oarecare ca prin statistica poti dovedi orice, cu exceptia adevarului. Nu-i dau dreptate in totalitate. E bine sa fie folosita ca suport, ca urmarire de trend sau macar sa te bucuri ca neghiobul cand citesti si te minunezi ca traiesti intr-una dintre cele mai "fericite" tari. Pentru ca statistica porneste de la fapte reale, chiar daca ajunge la concluzii ireale. Viata insa nu inseamna doar un cumul de date matematice, cu atat mai mult cu cat statistica, prin natura ei, masoara cantitativ, si nu calitativ. Prin prisma statisticii atunci cand ea se refera la oameni, omul devine un numar. Si asta numai in cazul in care se nimereste sa raspunda formularului. Viata deci nu e o medie aritmetica, armonica sau cronologica, ci e orice altceva, numai asta nu. Nu ca as sti ce e si cu ce e, dar se invarte pe langa, cu siguranta.

Lasand teoria lui peste la altii mai priceputi, nu stiu exact cat de fericita se simte Canada in pielea ei, ceea ce stiu sigur e ca eu sunt si fericita si nefericita, am si zile mai bune si zile mai proaste, cateodata is geniala, cateodata neroada full, sunt si multumita, desi mereu se poate si mai bine si mai bun, e bine in Canada, dar am si reminiscente perturbatoare vizavi de tara mea de bastina, dar statistic vorbind, trendul starii de fapt e mai ascendent aici decat dincolo, in viata de dinapoi. Imi scuzati comparatia inoportuna, dar nu pot vorbi statistic decat daca iau in calcul cel putin doua elemente. Daca mi-ar ajunge o viata de om sa iau in calcul mult mai multe, as putea fi mai precisa, dar deocamdata asta am, cu asta calculez.

Cand vorbeam zilele trecute cu omul din Romania, imi zicea ca ce-i convenea lui in Canada era linistea generala si faptul ca spre deosebire de Romania, aici nu avea motive de nervi la primul pas pe care il facea cand dadea sa iasa din casa. Aceasta este si pentru mine una dintre ratiunile pentru care as putea sa spun ca ma incred in statistica de mai sus. Adica, intr-adevar, un canadian, pe parcursul unei zile ia contact cu mai multe situatii + decat -. Tihna asta e prezenta peste tot. Pe strada, la munca, la televizor. Iar daca e la televizor e peste tot. As adauga la ce a spus ca sunt multe alte lucruri bune pe langa, dar si destule nu tocmai placute. Iar pe cele nu tocmai placute le stie toata lumea, le-am invatat ca pe-un refren pe de rost (si altii le-au invatat, chiar daca nu le-au trait), ma doare capul, nu repet. La ceea ce nu stiu daca ma voi adapta aici vreodata insa este frigul. Si acuma e frig. Nu-i iesit din comun, de ca si cum as trai la Polul Nord, dar faptul ca simt efectiv vara trei luni pe an, o astept mai mult decat dureaza, nu ma preafericeste. In fine, chiar daca aici nu traiesti in sanul lui Avram, asa cum am inteles ca total eronat ar gandi unii (iau prea mult seama la statistici), totusi, atunci cand ai la indemana cel putin doua optiuni valide, prost sa fii sa mizezi pe cea care te dezavantajeaza.

Si ca veni vorba de fericire, ca sa si plec acasa, hai du-te acasa, nu m-as hazarda sa dau citate din profunda mea chibzuinta, dar sunt oarecum de acord ca nu are de-a face cu a avea, dar cu a fi. Dar e mai degraba o combinatie. Totusi, daca a fi e suficient pentru beatitudine si zen, ba chiar autosuficient, nu poti fi mai mult sau mai putin, ci doar esti, a avea, are grade. Poti avea mai mult sau mai putin. Daca ai suficient insa incat sa spui ca viata nu ti-e mizerabila, atunci ai obligatia sa te gandesti ca daca inca nu te simti fericit, esti, cel putin, mai norocos decat altii!

duminică, 26 mai 2013



Ma tine-n spate o chestie, de nici sa merg nu-mi vine. Cred ca am dormit neintoarsa de m-am degenerat. léne s. f.1. Indolență, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). As face orice altceva decat sa fac ceva. Nici nu ma pot urmari de-atata zel. A fost frig zilele astea pe la Toronto, iar eu am trecut la recuperari. Nu stiu dupa ce ma recuperez, dar vineri seara dupa ce am ajuns acasa, pe la 6, am bagat ceva sub nas si m-am culcat. M-am sculat sambata, cred, dupa care m-am culcat inapoi si m-am sculat duminica, cred. Dar nu ma lasa Bob sa dorm, ca dormeam si-acum. El nu doarme niciodata, eu n-am mai vazut asa ceva, dar el nu dorme niciodata si nu ma lasa nici pe mine. Daca veti auzi vreodata, sambata, inainte sa rasara soarele, ahaha, un dus(h), e Bob, se barbiereste sa plece la targ. Pana ma scol eu, el e cu papornitele la usa. Cica o viata ai, si pe aia o dormi. Da, o viata si-o gaura-n dos. Stiti vorba aia, e celebra. 
...Pe la mine prin fata blocului i-o liniste de parca au fugit toti din oras. Bat doi copii din palme si canta doua vrabii. In rest, moartea. Am fost si eu, ca sa nu zic ca nu m-am trezit, si mi-am cumparat o camasa rosie cu flori albe, era si una albastra cu cai liberi, dar am zis ca e mai sexi asa, oricum m-am decis greu, ca mai era si una cu patrate, dar oricum vreau sa ma tund, ca nu m-am tuns niciodata in vreo 2 ani, dar nu stiu daca sa ma tund scurt sau lung, si am zis ca o iau pe aia rosie. Se potriveste mai bine. Si, foarte important, mi-am cumparat o cana cu soareci. Erau la reducere. Mai aveam una la fel.

Dar inainte de a ma duce sa-mi iau camasa, ca, de fapt, voiam sa iau altceva, dar n-am gasit, nici nu mai stiu, ne-am dus noi doi, aiurea, prin oras, sa ne facem niste gratare sa avem de sandvish-uri cu gust pt saptamana viitoare. De unde ne-o venit?! De unde ne vine tot timpul. Asta dupa ce acasa Bob a facut melci cu ţâţă (vezi poza). Dar ne-o venit bine si ne-am dus la Canadian Tire sa schimbam butelia, 5 dolari, de doua ori ne tine, ca nu mai vrem bbq cu lemne. E mai bun cu lemne, dar pana aduni surcele, pana le dai foc, pana ti le ia vantul, pana le aduni din nou, carbunele ia foc cu greu, e mai bine cu aragazul in aer liber, libelule, papadii. Noi mergem intr-o poiana. Azi era tunsa iarba. 
Ce bine era Florian Pittis...Big like.
Nu zic, imi place mirosul de iarba cosita, oai, mor dupa el, imi aduce aminte de tataia, Dumnezau sa-l ierte, si de cand ma duceam eu la padure cu trupa din Actiunea Catolica de cantam Vanare de vant in stil bisericesc...how many roads must a Man walk down...dar nu mai aveam eu cadru pentru pozele mele de doi lei. M-am si enervat ca l-am pus pe Bobi sa-mi traga niste poze in buruiana, dar el nu se pricepe. Imi iese cate-o fata. C'mon, e fata mea, dar nici chiar asa, hai. Masa am gasit-o tot pe cea de data trecuta, numai ca era mutata in partea cealalta. Dupa ce ne-am pregatit masa pentru saptamana viitoare, am mai zacut o tzar pe banca, ne saluta lumea, toata lumea, doi, trei cati au trecut pe acolo, nu mai puteau de incantare, si-am plecat. M-o batut soarele in cap de nu mai vedeam bine...Am vrut sa ne asezam la o terasa, pe la Eglinton, ca nici acasa nu ne trageam, e una chiar in complex, ceva cu Italy, dar ne-a trecut. Nu mai aveam chef de "oras". Apropo, pe aici nu e moda europeana cu terasele. Sunt de toate pentru toti, aproape peste tot, dar nu pare atat de populara starea, chiar daca sambata seara la centru sunt toate pline. Nu au stare. Umbla cu cafeau si cu mancarea to go. Cica. Am langa mine, pe Danforth, niste joint-uri de terase, arata ca coperativa de betivi de langa cimitir la Padureni. Sunt populate cu niste specii de oameni care arata grotesc, dar isi iubesc cainii. Vizavi de sheltere. Eu ii admir tot timpul cand ma duc sa cumpar pizza si sa-mi iau cafea de la Target. Imi iau cafea de la Target, ca are Target-ul un Starbucks la intrare si acolo ma ademeneste Bobi ca sa nu fac nazuri la invitatiile lui matinale, la cumparaturi. La 30 de kilometri. 
Pana una, alta, eu am vorbit numai in dodii pana acum, exact cum a trecut si wk, duca-se ca vine altul! Pana atunci, enjoy deprimarea postwkend! Hai pa.
PS: (A, si am uitat sa zic, chiar daca n-are legatura, ca am vorbit, de curand, cu un om intors in Romania din Canada. Am cunoscut vreo 3 de cand sunt aici. Si era foarte bine. Asa am zis si eu. Unde-i e bine, acolo-i locul fiecaruia. Ce mi-a placut foarte mult, ca de aceea o si zic, a fost detasarea si impacarea cu care vorbea despre asta. Adica stia si ce era bine aici, si ce era mai putin bine, la fel, si dincolo, si de ce a plecat, si de ce n-a stat si toate alea, mulate personal. Detasare pe care nu am intalnit-o la foarte multi. Cei mai multi tin sa (se) dovedeasca. Si de-o parte, si de alta...De parca ar interesa pe cineva...Peace!). 

joi, 23 mai 2013

Noroc sa ai...

Morala: ca sa ai noroc, tre sa mergi cu capul in jos. Chiar zilele trecute maturam cu privirea prin cladirea firmei si m-a intrebat unul, in stilul glumelor lor, de nu stiu cand trebuie sa rad si cand nu, daca am gasit pe jos ce-am ratacit...

...Si mi-am adus aminte ceva, acum ca tot nu ma gandeam la nimic...Toata lumea, si cea pro, ca si cea contra, a cazut de acord ca daca in Canada nu ai noroc, esti destept degeaba. Eu pot sa va spun ca am avut noroc, chiar daca unii vor crede ca iar mananc produse de cofetarie turceasca in cuburi mici. Eu recunosc ca mananc si din ala. Muuuult. Dar neadevaruri nu zic, desi cateodata si religia mi-ar permite. Cum ziceam deci, am avut noroc. De mai multe ori, nu numai o data.

Am gasit asa: 100 de dolari pe podeaua din TD, 200 de dolari, din aia noi, plasticati, pe podeaua dintr-un magazin, un telefon mobil si trei cercei din aur. In afara de un cercel, gasit pe scarile din statia Yonge a metroului, pe care il port in gaura de sus, ca amuleta, poate mi-o purta noroc, si de altul care e prea mic, de restul m-am lecuit.

Primul noroc, in valoare de 100 de dolari, l-am avut in TD Bank. Am gasit o hartie pe podea. Partea ghinionista a norocul a fost ca ca am gasit-o in prima saptamana dupa ce am aterizat. Fiind proaspata si, evident, mai catolica decat papa, am dat suta bancii, in persoana unei casiere, care, ca sa nu spuna ca ma jecmaneste de tot, ca la banci, nu mi-a mai cerut, cu ochii umezi de incantare, cativa centi la un schimb valutar. Deci cu ceva tot m-am ales. Exact ca Pacala de si-a dat boii pe-o punga. Asta cu prost sa fii, noroc sa ai nu mai merge. Noroc sa ai, da' numa' prost sa nu fii.

200 de dolari am gasit apoi. De data asta m-a incercat la dublu. Partea fara noroc a norocului insa a fost ca i-am gasit in magazinul in care lucram. Dupa multe incercari ale staff-ului de a gasi zanaticul, pe care nu l-a gasit, dar inca il astepta, eu mi-am dat demisia. Si am ramas si pe liber, si cu banii luati.

Telefonul mobil a fost restituit la sentiment. Un copil pe screen...Ala nu se pune.

Noroc dupa noroc ratat la mustata, am gasit si un cercel maaaare, era de indian, filigranat, dar not my style, zic, de data asta, profit de tot. Finders, keepers. L-am tarat pe Bob dupa mine, era intr-o duminica, la un amanet sa-l vand. Era mare, atarna greu, scot bani, zic. Amanetistul nu era la pravalie. La unul pe Danforth am fost. L-am asteptat cred ca vreo juma de ora pe ceas sa deschida. A venit, m-a invitat inauntru dupa ce o data il sunasem pe numarul de pe usa sa-l intreb cand vine, l-a masurat, l-a atarnat, l-a tras, l-a apasat..."10 dolari". "10 dolari?..." "15 dolari, ca m-ai asteptat". "15 dolari?..."

De-o bere. Ca sa uit. Hai noroc!

miercuri, 22 mai 2013

Daca va fi vreodata sa-mi aduc aminte de vremurile acestea, va fi pentru timpul pe care l-am avut, in sensul englezesc de good time. Cum am mai zis, intr-un mod prostesc si fara judecata. Cred ca si fara mantuire. Mai ales pe vremuri de criza, nu mai inteleg nimic. Am de ceva timp incoace probleme cu somnul, e drept, dar chiar si asa sunt foarte integrata intr-o stare indecenta de dispozitie buna, pe care nu reuseste sa mi-o tulbure mai nimic. Parca traiesc pe alta lume. Ceea ce e putin probabil sa nu fie adevarat. Singura grija e ca trebuie sa-mi schimb muzica din cantatoare ca deja m-am plictisit de ea. Mai ales cand am trecut azi pe langa un cataret pe la Islington si mi-a placut cum zdranganea in chitara, pentru un loonie, let it be..., dar cred ca zicea let it go...Zilele se repeta unele dupa altele ca trase la indigo...Si nu stiu daca trebuie sa ma bucur sau sa nu ma bucur...Acelasi peisaj, acelasi drum, aceiasi oameni, cu mine la aceleasi ore facand aceleasi exacte lucruri la acelasi timp. Pana si in metrou intalnesc aceiasi oameni, care citesc Metro sau Toronto Sun. Eu nu le citesc pe niciunele. Am renuntat demult sa mai citesc ziare. Pe cand lucram in redactie era o gluma cu cei care lucrau la ziar, mai toti, dar nu stiau ce scrie in ziarul la care lucrau. Cam asa ceva. Mai bine ma uit la un negru care seamana cu Will Smith decat sa-mi pierd vederea aruncandu-mi ochii in garbage bins...
...Scriitorul meu preferat este Henry Miller. Umor, autoironie, inteligenta, reflectie, deschidere catre toate zonele lumesti, this is my kind of man. Stateam aseara pe balcon cu Bob la o sueta pe racoare, el pe fotoliul din "rachita", eu pe pragul de jos cu o perna sub sezut si imi zicea ca nu ii place WC-ul pe care ni l-au schimbat ieri. Au schimbat toate WC-urile din cladire. Cica ar fi mai eficient. Ca nu vor mai avea astfel de platit plumberi prea scumpi. Ei stiu. Cand o sa ajungeti in Canada veti vedea cat e de diferit si din acest punct de vedere. Nici dimineata nu am putut sa folosesc liftul, de care oricum ma rog tot timpul ca la Mesia sa vina, si m-am impiedicat de muntele de cutii din fata blocului. Ii spuneam aseara lui Bob ce am zis mai sus si mi-a zis, da, printre multi altii. Cand am plecat la aeroport, din partea mea au venit mama si matusa, si asteptand sa treaca timpul ca noi sa ne luam zborul, ne plimbam printre magazinele din terminal, cu reviste si alte chestii de recuzita antiplictiseala. Matusa-mea mi-a cumparat, ca sa o am de la ea, ultima carte din Rastignirea Trandafirie, Nexus, pentru ca numai pe aia o aveau. Daca le aveau pe toate, mi le cumpara pe toate. Ca sa le am de la ea. Dar la un moment dat am crezut ca am pierdut-o. Cartea, nu pe matusa-mea. Si avea valoare sentimentala, ceea ce m-a nelinistit si suparat. Era posibil. Pentru ca am citit-o si recitit-o, in romana, prin statii de metrou si autobuze, de la orice pagina incolo ori de cate ori ma gaseam in toane negative. Cartile lui au talentul de a ma energiza pe loc. Cand am o zi mai neobisnuita, numai o gura iau si sunt alt om. Opus Pistorum insa nu mi-a placut si am abandonat-o inca de la primele pagini. Cred ca s-a exagerat pe el insusi. Pe aia am luat-o de la un targ de carte din Bucuresti, dar nu cred ca o mai am...Am si o poza cu el pe masa din living si odata a venit la mine cineva si m-a intrebat cine e si i-am zis ca e bunica-miu. Cred ca m-a crezut. Visez sa ma duc la Memorial Library din SUA. Eh, nu chiar visez, dar daca vreodata voi avea drum, desi nu cred ca voi avea, poate ma voi duce...Dar nu o pierdusem, o scapasem dupa pat. Am cautat-o prin toata casa, multa vreme, dar a iesit singura la iveala dupa ce au venit infractorii de la rent, astia intra in case cu cheia lor master, sa dea de bedbugshi preventiv. Zilele trecute o aveam cu mine la scoala si m-a intrebat un coleg ce-i si i-am aratat, dar vazand-o in romana nu s-a mai aratat interesat, si nici eu sa-i spun ca exista si in alta limba.
Am imprumutat de la library toate cartile lui, din nou, de-a lungul timpului de cand am venit in Canada. Bucurie mai mare decat sa le vad pe toate adunate laolalta n-am mai avut. Ii stiu toti prietenii pe nume. Ceea ce nu stiam eu insa e ca Rastignirea Trandafirie are si un Nexus II, Paris 1928, pe care am gasit-o zilele trecute in timp ce navigam pe site-ul bibliotecii in cautare de activitati alternative. Pentru ca acum simt nevoia neaparata sa intorc un pic spatele la tot, in limita stocului disponibil, am decis sa caut modalitati de detasare, acum ca tot veni vremea. Mi se intampla frecvent odata cu schimbarea anotimpurilor. Eu sufar de reumatism...Aseara, din cauza lui, m-am culcat iar tarziu. Nu din cazua lui numai, de fapt. Am prins obiceiul canadienilor de a plimba cafele prin oras. Beau cat e ziua de lunga, small, medium, large, whatever, de pe unde nimeresc si fara numar. Dar Starbucks e the best, iar Tim Hortons sucks. E bun si ala, ce sa zic. Ia, chiar sa merg sa-mi iau una.

luni, 20 mai 2013

Exista o moda foarte interesanta printre utilizatorii de retele sociale, adica fb si bloguri, si anume, de a posta poze cu mancare, evident, din lipsa de preocupari inalte. Daca nu sunt cu mancare, sunt cu copii sau cu nunti. Si sa nu uitam citatele celebre, motivationale, din vieti pentru vieti fara cusur.

Va plac hamburgerii? Si mie. Mai ales aia pe care mi-i fac eu. Adica, eu i-am facut. Stiu, dau cancer, scurteaza membrele inferioare, dar eu sunt vicios si nu ma pot tine-n frau.


Acesta este o crema de zahar ars. Pentru impresia artistica i-am pus, langa, o caisa. Zaharul este la fel de daunator ca si tigarile. In virtutea unei sanatati matusalemice la care am de gand sa acced, m-am gandit odata ca as putea incepe prin a nu mai manca nimic.


Acestea sunt niste clatite. Arata bine, nu-i asa? Sa va zic un mare secret, pun pariu ca habar n-aveati. Mi l-a zis mie o bucatareasa. Ca sa iasa clatitele ca acasa la mama voastra, sa le radeti niste coaja de lamaie si s-o aruncati acolo peste ou si lapte. Nu puneti apa in clatite. Dimineata, pe racoare, o cafeluta, o clatita...Am toata gama de gemuri inventate: cirese amare, gutui, prune, caise etc. De la polonezi la iau. Sunt aduse din Europa. Gemuri din supermarketuri canadiene eu nu cumpar. Arata ca un jeleu.


Iar aceasta este o poza cu mine, in minunatele mele shot-uri cu capul intors.

 
O saptamana buna sa fie ca la noi abia incepe! :)

sâmbătă, 18 mai 2013

Bob ma acuza tot timpul ca mergem numai la filmele la care vreau eu, dar nu-i adevarat. Saptamana trecuta ne-am sfadit tot drumul pana nu ne-am mai dus la niciunul...Citisem intr-un ziar o cronica nu foarte pozitiva cu privire la noua ecranizare a Marelui Gatsby si asta m-a facut sa las de la mine, adica sa ma duc acasa si nu la altul. Cum stiu insa ca Leonardo DiCaprio nu joaca in filme proaste nu am vrut sa cred pana sa nu-l vad si eu. Am vrut neaparat sa-l merg la cinema pentru ca era Leonardo DiCaprio, pentru ca era ecranizare, pentru ca era The Great Gatsby. Cartea am citit-o cu cativa ani in urma - cand l-am descoperit pe Fitzgerald si cu a lui Blandete a noptii - dar dupa ce am vazut filmul vreau sa o citesc din nou.
Nu are vreo relevanta daca filmul e bun ca si cartea, nu-s de aceeasi categorie pana la urma, sau daca vreo ecranizare anterioara a fost mai buna, dar e de vazut. Pe langa povestea si infuzia de mesaje, vizual filmul este magnific. 2 ore de extaz vizual. Cum poti sa aduci in actualitate si sa faci placut si accesibil un material mai vechi decat folosind cu ingeniozitate toata logistica actuala? Iar Leonardo DiCaprio, pe care, sincer, nu mi-l imaginam in rolul lui Gatsby, cand citeam eu cartea, Gatsby se profila altfel in mintea mea, a fost, evident, perfect.
Un film, ca si o carte, ca si o melodie, ca orice altceva, sunt bune daca la final lasa un ecou dincolo de the end. Pe acest considerent, filmul mi-a placut. (Cu ceva timp in urma am fost la Oblivion, de la care am parasit sala cu gratie. Mi-a lasat un mare ecou de hau inainte de the end. Nu mai tin minte nimic. In afara de faptul ca e cu Tom Cruise, altceva nu mai stiu. Doar ca e o mare prostie, atat.).
...Inca de la inceput mi-a placut, cand Nick Carraway marturisea ca a primit sfatul ca intotdeauna in viata sa ia ce-i mai bun din oameni, iar atunci cand ii vine sa critice, adica sa judece, sa se gandesca inainte ca alti oameni poate nu s-au bucurat de aceleasi avantaje. Ca sa ai dreptul la condescendenta, trebuie sa fi fost inainte in papucii celuilalt, ceea ce este imposibil.
...Cand Gatsby a fost impuscat in piscina, au inceput niste fetite in spatele meu sa planga. Trebuie sa va spun ca la cinema vin oameni de absolut toate varstele. Si salile sunt tot timpul pline. Pacat ca filme bune nu prea sunt. M-am intors spre ele, dar n-am ras ca si eu sunt din aia de plang la Titanic, dar la asta nu mi-a venit totusi. Un pic numai cand el a murit si dintre toti cei care se distrasera la petrecerile lui, niciunul n-a venit la funeralii. E aici un adevar foarte trist despre nepasare, atunci cand doar banii vorbesc. Cand am vazut scena, nu m-am gandit de pe acum, cu ura, la oamenii pe care ii cunosc cum ca n-o sa-mi vina la inmormantare, ca nu dau mari petreceri, nici bani n-am si nici inaintea nimanui nu o sa mor, ci la grija mai mare pe care ar trebui sa o am fata de oamenii care conteaza cu adevarat. Restul e indiferenta. De multe ori fac greseala sa uit asta. Nu a venit niciunul la inmormantare, nici macar Daisy. Pe care, desi pare de neinteles, eu am inteles-o, ca personaj, personajul care vorbeste despre decizii mai mult sau mai putin rationale atunci cand vine vorba de alegeri in viata.
...Cand Carraway i-a spus lui Gatsby ca trecutul nu poate fi repetat, Gatsby nu i-a dat dreptate. Dar trecutul nu poate fi repetat. Cu fiecare secunda care trece nu mai esti omul care ai fost. Iar o continua traire in trecut nu poate insemna decat tragedie.

...Da, a fost asa o zi tare lunga azi. Am impresia ca a inceput saptamana trecuta. Dar e un weekend tare senin pe la noi. Bucurati-va de el in continuare!

Hai, trezirea la irealitate!

joi, 16 mai 2013

Raspundeam intr-un comentariu mai adineaori ca n-am vazut pana cum un subiect mai disputat, care sa creeze atata rivalitate si raca intre cetateni decat acesta cu Tara Artarului. Biata de ea, cred ca habar n-are ce-o balcanesc romanii. Dar stiti cum se zice, cand ai numai un ciocan, vezi numai cuie in fata ochilor. Si vorba cuiva, ar fi amuzant, daca n-ar fi trist, ba deprimant, dar nu-mi sta-n fire. Asa ca am decis, cum am altele pe cap si deja imi ajung, sa ma lepad de dracu si sa-mi vad de drum. Adica sa nu mai "disputez", ca m-am plictisit rau. Pentru mine, lucrurile sunt deja, daca nu clare, cel putin hotarate si ramane cum am stabilit. Vorbind, de obicei, la persoana I, mie imi place in Canada, o stiti deja, e o tara in care imi face placere sa traiesc, din motivele mele, iar motivele mele pentru altii nu ar trebui sa conteze, asa cum pentru mine, motivele altora nu prezinta niciun interes. Spun asta dupa doi ani si jumatate in care am trait si trecut prin multe, mai bune, care m-au mobilizat, si mai putin bune, care nu m-au omorat. Daca anul trecut ma nenorocea dorul de casa, sau cel putin intr-acolo imi indreptam cauzele unor acute stari de descurajare, acum nu mai simt nicio chemare de genul acesta, nu stiu de ce, ba cateodata, as mai vrea, dar nu mai vine. Poate doar pentru ca nu ma mai gandesc atat de mult. E un curs al experientei pe care o traiesc. Daca nu as fi trait-o, n-as fi stiut sa vorbesc acum despre ea. Si poate nici macar nu mi-as fi pus problema. As fi trait linistita sau nelinistita in Romania asa cum am facut-o si pana sa plec. Dar am plecat. Iar intre mine, cea care n-ar fi plecat si mine, cea care a plecat, e o diferenta foarte mare. As fi ramas in stadiul in care bajbaiam strazile pe Googlemaps.

Prin urmare, eu nu am de ce sa vorbesc tara aceasta de prea mult rau pentru ca mie nu mi-a facut nimic. Adica, ar fi si penibil. Ba mai mult decat atat, o chestiune la care ma gandesc deja destul de bine e ca desi am emigrat cu cateva mii de dolari in buzunar, intr-o tara la capatul celalalt al pamantului, unde nu stiam de picior de om, am reusit sa reintram pe un fagas normal al vietii intr-un timp, relativ, scurt. E adevarat ca noi facem parte dintr-o categorie de oameni extrem de banali. Si aici, ca si dincolo. Provin dintr-o familie modesta, nu in sensul rau al cuvantului, ci in cel de familie normala a Romaniei decembriste (post, ante). BTW, eu nu am avut prea mult timp sa fac ceva pe-acolo, am tulit-o rapid, dar cei mai in varsta decat mine, sa zicem de varsta parintilor mei si mai sus, ar fi avut timp. In momentul acesta, Romania de azi, care nu e nici cea mai nasoala tara de pe lume, dar nici prea departe sa n-o mutam, e oarecum mostenire de la ei. Asta e. Acum, ar ramane celor mai tineri s-o reabiliteze. Ca e moda sa vorbesti in felul acesta. Daca o sa reuseasca, foarte bine! Ma intorc si eu.

Emigrarea insa nu este o solutie pentru toata lumea. Si nu pentru ca nu toata lumea ar fi in stare. Ci pentru ca emigrarea vine, in foarte multe cazuri, cred, in cele mai multe, ca urmare a unor frustrari. De diferita natura. Esti frustrat financiar. Esti frustrat social. Esti frustrat sexual. Etc...Ati inteles. Acum, vorbind pe sleau, Romania poate fi o tara frustranta. Nu pentru toti. De aceea, emigrarea nu este pentru toti. Doamne fereste sa emigreze toata lumea!
Daca esti frustrat financiar, sa zicem, iar Romania ofera multe sanse din punctul acesta de vedere, depinde si la ce nivel se ridica frustrarea. Daca ai un job, un salariu bunisor si, sa zicem, un apartament pe nume, o afacere, nici nu mai zic, poti sa nu ai niciun motiv de emigrare. Daca altceva nu te deranjeaza si nici altceva nu vrei, e ok. Canada nu imbogateste pe nimeni peste noapte. Nu imbogateste pe nimeni, in general. O imbogati, dar pe cei mai multi, nu. Ce face, in schimb Canada, ofera sansa unei vieti mult, mult mai decente si mai linistite absolut oricui. Sansa. Asta nu inseamna ca toata lumea care emigreaza o si prinde. Mai mult decat atat, aici nu exista un contrast in decor precum cel oferit de Ferrari pe Dorobanti si Caruta din Ferentari ®, alaturi, ca intr-un tablou cu boi. Pentru mine, acesta este un lucru foarte important. Sansa, sau ce-o fi, la o viata mai decenta, care include partea financiara, dar nu exclude si alte aspecte importante, e cuprinsa in sistemul canadian, normal, traiesti intr-un sistem social, nu in padure. Care sistem canadian e unul destul de constrangator, datator de paranoia. Daca, sa zicem, te bagi la un mortgage, dar nu castigi atat de bine incat sa nu-ti pese de el, paranoia devine si mai mare. Aceeasi paranoia e si in Romania cu tinerii inglodati in datorii la banci. Doar ca aici, platesti un mortgage si mai si traiesti pe langa. Dar nu te obliga nimeni sa te bagi la mortgage, nu? Daca vrei sa dormi mai linistit. In cazul unor salarii mai mici. O alta diferenta fiind data de statutul chiriasul. Aici nu-si cumpara nimeni case cu gandul ca moare si n-a plantat un copac, ci si din alte motive. Sunt oameni care traiesc cu chirie toata viata. Acesta este un simplu mod de a privi lucrurile. Daca ai sau nu casa, cui PM ii pasa? Era un blog cu numele asta si o vorba din popor. Deci, diferenta e ca daca ai un job bunisor si alegi sa stai cu chirie, nu-ti dai toti banii pe acea chirie, ci doar o mica parte din ei. In Romania ii dai pe toti, iar restul (?) pe mancare. Nu e cazul tuturor, repet. In felul acesta, poti sa-ti faci bani de-o casa in Romania, daca tot vrei. Daca tot mai vrei. Cati n-o fac inca! Pe de alta parte, si job-ul ala bunisor, intr-adevar, nu-i usor de gasit. Nu din prima. Se poate si din prima, se poate orice, dar in general, cam acesta este mersul. Iar unii fac fata, altii nu.

Minunat. Acum, viata asta nu se reduce numai la malai. Se reduce doar la asta atunci cand esti foarte frustrat financiar sau stiu, eu, ai fetisuri verzi. Mai conteaza si altele. Altele pe care eu in Canada le-am gasit. Pe altele nu, ca le are numai Romania. Eu nu sunt un om prea agresiv, de exemplu. Pot fi. Mrrrr, dar, in general, nu fac fata tensiunilor, iar Canada este o tara cu oameni extrem de lesinati printre care mie imi face o placere deosebita sa traiesc. Iar stilul lor de vorbi de la egal la egal, desi numai egal nu e, e amagitor de bun. Institutiile functioneaza si totul e in ordine. In ordinea lor. Totul este previzibil cu toate ca traiesti mereu intr-o stare de incertitudine. Cum s-ar zice, treci prin anotimpuri fara prea multe evenimente. Oamenii se respecta, cuvantul asta aici inca face sens. Daca muncesti si-ti vezi de treaba ta si numai a ta, esti pe calea adevarului. Eu recunosc, in paralelismul meu in care traiesc minunat, nesuferind foarte mult de iradiatii si conspiratii, mai am timp pana mor, oamenii conteaza foarte mult. Chiar si atunci cand nu am treaba cu ei. Sau cand se prefac cu nerusinare.

Prin urmare, cei care reusesc sa se aseze bine in decor, sa fie multumiti si cu una, si cu alta, fiecare prin ce intelege, e normal sa priveasca lucrurile intr-o nota mai lipsita de inversunare. E atat de evident. Ca probleme are toata lumea. Cu banii mai ales.
Sunt si alte tari pe lume, unele mai bune, altele mai rele - decat - ca in valori absolute e greu sa-ti organizezi viata. Eu le vorbesc canadienilor foarte frumos de Romania, dar niciunul nu vrea sa emigreze. :). Bine, unii cred ca tara mai frumoasa ca a lor nu exista, desi poate ca nu i-au trecut niciodata granita. Ei se iubesc prea mult, noi ne uram prea tare. Asta e problema. In fine.

Deci, daca ai cazut la pace cu tine, si nu esti foarte suparat pe viata altora, restul se rezolva mai usor, ca sa revin. Mai sunt si altele de zis, dar cred ca m-am cam plictisit. De exemplu, ca nu sunt diplomele recunoscute, desi la emigrare ei le cer. E intr-adevar aberant. Dar faptul ca unii nu-si gasesc niciodata o cale pe meserie tine si de alte aspecte. Eu, de exemplu, sa am o afacere. Credeti ca m-ar durea sufletul de bietul emigrant doar pentru ca e emigrant si vrea si el sa manance o paine? Daca nu sunt societate de binefacere, imi voi angaja omul care stie meserie si care vorbeste bine engleza, pe ala inaintea oricui. Daca nu gasesc, mai vad pe urma. Apoi, un alt aspect aberant din punctul meu de vedere e ca nu-s rasisti canadienii, chiar nu sunt, dar sunt. Pentru ca lasand, prin cultura tarii, oamenii sa traga natie la natie, si avand un sistem de sortare a angajatilor la nevedere, natie isi va angaja natia. Nu si romanii. Romanii sunt o specie aparte. Xenofobi impotriva lor insisi. Pe dos. Exagerez. Si altii au probleme. Dar chinez e cel mai bine sa fii. Oricum cine-i bun, ramane bun, sau poate doar nu a avut noroc.

Cu copii nu stiu exact cum sta treaba, dar vreau sa incep sa ma interesez si eu de-acum, stiu doar ca e altfel. Si ca daca ai copii iti faci multi prieteni. Cu copii, evident. Imi povestea seful meu ca fiica-sa e insarcinata si care are 26 de ani si ca eu de ce nu? Ca...

Oricum, ca sa inchei odata ca am si altele de facut, Canada e si ea o tara pe pamant. Pe-o parte mai buna, pe-o parte mai rea, cui ii place ii place, cui nu, tot aia. Ea ramane aici. Ca era aici. Sanatosi sa fim!
M-a rugat un coleg sa-i imprumut si lui carti pe contul meu ca el nu-si poate face card la TPL pentru ca are actele pe Mississauga si i-am zis ca da, poate sa si intarzie cu returnatul, ca eu platesc bine amezi, nu-i problema. Si ma uitam acum pe site, mi-am facut niste comenzi ca vine long weekend-ul de Victoria Day si vreau sa ma relaxez pe-afara, undeva departe, la verdeata, pe la lacuri. Ma gandeam ca poate mergem la Montreal ca nu am mai reusit sa ajungem, dar ne gandim, parca am vrea, parca nu prea, vedem noi pana la urma. Seful meu, care e italian, mi-a zis ca o sa imi placa. Probabil, numai ca pana la Montreal ar insemna cam alergatura cu drumul pana acolo, apoi inapoi, prea mult si oboseste. Parca n-am chef. Weekendul trecut ne-a scos "excursia" de pe orbita. Mai bine ma duc pe undeva pe-o patura, la verdeata, pe un mal, sub un copac. Un pic mai cald sper sa se faca pentru ca in ultimele zile a fost racoare bine. A venit doua zile un val rece de m-am imbracat ca asta iarna. Dar se face si cald. Sa ma duc sub un copac, tot astept de anul trecut. Imprejurimile torontoneze sunt foarte faine cand da verdele. O sa va placa. E foarte frumos. Iei un bbq cu tine si cativa bbqari dupa tine daca ai chef de galagie, daca nu ai chef de ei, te duci singur si stai sub copac. Sub artar. Eu anul trecut am stat mult pe sub copaci si abia asteptam sa vina vremea buna sa sad din nou la umbra. Iau o paturica, o carticica, cativa biscuiti. La peste nu pot sa zic ca-mi place sa dau. Dar anul acesta inca n-am avut ocazia. Din cauza vremii care tare capricioasa a fost pana acum. Am mai povestit pe aici, am pus si poze, ati vazut, totul e frumos, Toronto are parcuri cat padurile in centru, are piste de biciclete prin aceeasi padure, pe sub autostrada.
E foarte fain. Iarna nu-mi place, dar vara e minunat. Iar pe langa, e si mai si. Cui ii place verdeata, natura...cateodata imi pare prea artificial de aranjat, cateodata, salbaticie curata.
N-am nimic de povestit, ca mai intotdeauna, dar acum in mod special, numai ca mi-a trecut mahnirea, nu ca ar interesa pe cineva, sincer, nici pe mine foarte tare, dar acum am intrat in melancolie. Dar e un soi de melancolie din aia dulce. Nu ma pricep la folosit cuvinte din astea "dulce", mi se pare lame, dar descrie bine atmosfera, zic. E ca o stare din aia la gura sobei. Da, pacat ca nu-i iarna. Oare...Doamne fere!!!

Ca sa vedeti cum o dau din una in alta, sunt unii romani care spun ca nu prea le place sa traiasca in Canada pentru ca aici nu se distreaza ca acasa. Asa este. Din punctul acesta de vedere, Canada e foarte boring. Daca se refera la topaiala, beutura si alte alea. Ca la asta se refera. Asa-i, dar invers. Nu se distreaza pentru ca nu au cu cine. Mai ales daca-s la inceput si nu cunosc lume. Si romanii tot cu romanii beau. Nu-i mai au pe cei de acasa cu care se petreceau, nu pentru ca prin Canada ar fi interzis sau lumea nu ar sti ce-i aia. Astia beau mai mult ca noi. (Daca nu sunt musulmani, dar cateodata nici asta nu se pune). Dar au alt stil. Nu se imbata in timpul saptamanii, decat daca nu-i vecinul meu de la parter care aduna toata ziulica cutii goale de bere intr-un carucior pe care-l clatina cat ii culoarul. Cred ca le vinde la Beer Store. LCBO am inteles ca intra in greva. Dar sa stiti ca nu l-am mai vazut de ceva vreme. O fi murit. Deci, in afara de vecinul meu, in zilele de lucru un cacktail pe seara, poate, ca mai mult nu-i voie. Vineri seara insa fac prapad in magazinele de spirtoase. Si tot cartierul pute a marijuana. Aici, la mine, la evrei.
Au un stil de viata mult mai programat. Si tin foarte mult la programul acesta, la sensul ca, no, acum depinde si de job, dar daca ai un program zilnic de genul 9-5, in weekend, sau in zilele libere, e ofensa sa te sune careva de la lucru. Mie pana acum nu mi s-a intamplat decat atunci cand lucram la un magazin si m-au sunat intr-o dimineata daca pot si daca vreu si daca nu ma deranjeaza sa inlocuiesc pe cineva.
Da, vorbesc de weekend de parca ar veni :).

marți, 14 mai 2013

Ma chinuie de ceva vreme sa scriu ceva frumos si destept, o poezie ceva, dar ma freaca o lene, numai ce-am observat ca ma uit de ceva timp in monitor si dau click-uri in gol, nu stiu pe unde. Cred ca am contractat o astenie severa. Am plecat azi de la munca mai tarziu, mi-a fost greu sa plec mai devreme, ca nu ma puteam ridica de pe scaun, dar am plecat totusi. M-am asezat in metrou si mi-am pus cantatoarea in urechi sa ascult niste muzica de mahnire si am deschis o carte pe care am luat-o de la library si pe care...Simt nevoia sa citesc niste carti in limba romana si ma gandeam daca are cineva drum in Romania, in fine...Stateam descurajata pe-o margine, cu geanta pe alta bancheta pana a venit o tatuata, fara prea multi dinti in gura si cu doua cozi, cat Canada de mare si mirosea a naftalina si m-a lipit de geam si a inceput sa croseteze. Nici nu m-am obosit sa ma scot de sub ea.

Plictiseala. Am iesit la pauza sa fumez. Am niste tigari luate din SUA, astea nu au cap de mort pe fata si pe verso, fair enough. Am vrut sa-mi iau un pachet dintr-un magazin, cand eram acolo, si meduza de la casa mi-a cerut ID si nu aveam ca plecasem numai sa dam o tura prin J& si nu mai stiu cum, oricum e un fel de Winners canadian, adica praf, dar fara taxe, si pentru ca n-a vrut sa-mi dea l-am mutat pe Bob in fata, dar aia o tinea langa ca nu da niciunuia din grupul meu de minori corupti. Am iesit din magazin si l-am trimis pe Bob inapoi, singur. Nici asa n-a vrut. Am gasit apoi PR-ul meu prin buzunarul lui Bob ca il uitasem de la vama si m-am intors ca de-acu' si eu de-a naibii. Nici asa n-a vrut ca cica nu ma crede, ca nu seman cu aia din poza. Stai asa, ca acum chiar ca m-am evervat. Adica ce insinuiezi tu, darling? Ai un sef? Hai las-o moarta. Si ne-am dus la alt magazin. Aia e un american. Zic, asa ceva in Canada nu mi s-a intamplat in 2 ani, aici in cateva ore. Deci probabilitatea ca sa...faceam socoteala in timp ce sorbeam dintr-un pahar cu limonada. Roz. Ati auzit de pink lemonade? Nici eu. Unde am fost, americanii nu pun taxe pe imbracaminte, dar singurul loc unde, intr-adevar, merge sa dai o tura si numai pentru shopping, daca esti destul de aproape de granita, e Grove City. Restul nu e prea interesant...Si cand am iesit la pauza, se barfea. Zic, bun asa. Hai sa particip si eu ca poate-mi mai revin. Apoi nu mi-am revenit, ca si la barfeala canadienii...nu-i poti lua in serios, pe cuvantul meu. Apoi, in dosul coltului, cand se barfea in Romania, se lua omenetul si la bataie, punea lumea suflet, acum cica S. crede ca extraterestrii au construit Piramidele din Egipt si isi zice David Man pentru ca viseaza sa vada aurora boreala de la Luna, dar a fost rude cu L., care a facut pfuaa, cand el a intrebat-o ceva, ca asa ceva este inadmisibil. Intr-adevar.

Da, n-am vazut pana acum un canadian iesit din pepeni. Adica am vazut, dar nu-s ca romanii cand se sfadesc in dusmanie. Nu inseamna dara ca nu-s dusmanosi si nu tin ura. Cred c-o scot cand ti-e lumea mai draga, dar, in general, la nervi, vorbesc voalat si zambesc mult, ca britanicii, numai cu dintii. Oricum, tolerabil, pana trece. Pentru mine, foarte bine. Ca eu n-am facut niciodata fata unuia scos din minti si plin de crize. Ma iau si pe mine nervii si nu-i buna atata tensiune. Dar zice lumea, decat ca ei prefacuti, mai bine ca noi, din topor: "Zi-i, ba, ca-i prost si da-l in ma-sa". Nici la noi nu-i chiar asa, noi dam mult din gura, ca de ascuns, ne ascundem mai bine decat ei dupa tufis, asta pe de o parte, pe de alta, nu-s toti din neamul lui Becali. Nu stiu daca voalarea aceasta e pornita din vreo intentie de a te lasa sa-ti dai singur seama ca esti in eroare, comportamentul cred ca le vine mai degraba din obisnuinta decat din ratiune, dar rezultatul e acesta. Conflictele sunt mai usor de dezamorsat si, in general, lumea e mai senina. Atat de senina ca uneori nici nu-ti vine s-o iei in serios.

duminică, 12 mai 2013

Pe la Toronto e  o vreme, s-o dormi toata ziua. Daca nu mi-ar canta dementul asta de vecin la mandolina sa ma doara fix in moalele capului. Ca oricum de vineri ma tot doare. M-am trezit azi de cinci ori ca tot de-atatea m-am culcat la loc, dupa ce am facut niste pauze de vorba cu neamurile pe Skype. De vineri numai asa o tine. Vant, frig, ploaie, azi cred ca a si dat grindina. O auzeam prin balcon. Aseara am vrut sa ne ducem la film, ca sa mai scapam de mohorala asta care ne-a cuprins. Numai ca am plecat prea devreme de acasa si n-am mai ajuns. Am zis ca facem o plimbare scurta pe la lac sau pe undeva prin jur sa ma mai joc si eu cu aparatul, mergem sa ne trezim la o cafea, undeva, dupa, apoi noaptea, la film. Am descalecat la lac dupa ce abia, abia am gasit un loc de parcare. Dar nu stiu unde se aciuase atata lume ca plaja suiera de goala. Probabil prin barurile de langa. Cat a durat sa coboram pe faleza? 2 minute? 3? Atat am rezistat. Asa un frig era. M-am intors la masina, am zis ca hai ca deja ma lasa nervii cu vremea asta. Merem acasa. Era 8 si filmul incepea la 11. Si apoi nici nu stiam la care sa ne ducem ca eu voiam la The Great Gatsby, Bob la Iron nu stiu care, si am zis ca mai bine nu mai mergem la niciunul ca oricum eu citisem vineri seara in metru, intr-un ziar, lasat pe o bancheta, ca noua ecranizare dupa romanul lui Fitzgerald e mult sub expectative. Si ne tot duceam asa pe VP in sus, de-am ajuns la Lawrence cu ceva si am intrat intr-o shawarmarie care arata ca naiba, la niste evrei, de am luat doua, una cu pui, alta cu vita, si niste cartofi intr-un ulei pe care probabil nu-l mai schimbasera de luna trecuta. Nu mai mancasem shawarma de ceva vreme, dar dupa cele de aseara, pe care le-am halit in masina, in parcare la Eglinton, in timp ce inca ne intrebam daca mai asteptam sau nu sa intram la film, va mai trece inca pe atat pana la urmatoarea. Nu am mai intrat.

Deci tot wk, wk, in general, la canadieni, e moment si motiv de deconectare, te imbeti, canti la instrumente muzicale pana fac vecinii piruete, si multe altele care iti vin pe chelie...eu am mancat chipsuri de mar si m-am uitat in gol. Atat. N-am avut chef de nimic. Si imi propusesem sa ma organizez un pic, adica sa-mi fac o tzar de ordine, nu stiu exact la ce ma refer, dar simt nevoia sa, ca in ultima vreme n-am mai stiut de capul meu. A fost o perioada mai incarcata la scoala, dar macar am noroc cu job-ul, care nici nu ma streseaza, nici nu ma solicita prea tare, astfel incat sa am eu timp sa-mi concentrez creierii in library, unde imi petrec, in ultima vreme, seara de seara. Scriu aici, in voia a cum cuvintele vin unele dupa altele si ma amuz ca am intrat in pasa asta mohorata dupa ce saptamana trecuta il toleram pe un coleg care prezenta aceleasi simptome ca si mine acum, iar eu eram zen si ma enerva. Dar oricum, mi-a explicat ca exista o diferenta intre a fi sad si doar in a bad mood. Cica sad vine cu un motiv, bad mood vine fara motiv. Daca va enervez deci, be patient, ca trece. Oricum, de saptamana viitoare, adica de maine, intru intr-o luna si mai bine de Flash care nu ma intereseaza foarte, motiv pentru care o sa imi revin pe o unda mai aproape de normal.

Tocmai a dat Bob drumul la un film si mi-a intrerupt poliloghia pe care o notez cu atata elocinta aici cu remarca "ce fain arata America in filme"... Da, arata fain America. In filme. Si in realitate arata fain, dar nu ca ilustratata, desi si asa, dar doar nu peste tot. Apropo de asta, am vazut niste paragini de otelarii prin Pennsylvania si niste orase uitate de soarta prin Ohio sa te apuce plansul.
America, de fapt, partea asta de lume in care traiesc acum, ma refer numai la asta, are insa ceva ce inca ma incanta. E mai tanara. Si la propriu, si la figurat. E mai de noua generatie, care noua generatie nu presupune automat si intru totul regres, asa cum vechile generatii obisnuiesc de generatii si generatii sa gandeasca. E mai tanara, desi e impanzita si de oameni imbraniti de prejudecatile cu care au venit de unde au venit. Inclusiv din Europa. Desi se vad obligati sa si le tina in frau. (In general, eu nu dau o ceapa degerata pe perii albi ai cuiva doar pentru ca sunt albi).

Vorbeam zilele trecute cu un coleg cam despre astea. El, cam de aceeasi varsta cu mine, venit cam tot in perioada in care am ajuns si eu pe aici si imi spunea cum a observat diferente de atitudine si chiar comportament intre imigrantii emigrati mai tineri si cei emigrati mai in varsta. Diferentele se miros de la o posta, si desi nu cred neaparat ca intotdeauna varsta biologica da ceasul inainte si inapoi, diferentele despre care vorbea colegul insa le-am observat si eu. Cu exceptii, evident, cei mai tineri sunt mai abili la integrare intr-o societate precum cea americana. E normal, sunt mai superficiali. Phiuuu...Desi am cunoscut un barbat roman care se simte ca pestele in apa in SUA dupa ce a plecat la 45 de ani din Romania, asa cum am cunoscut, de exemplu, un tip, roman, care avea 20 de ani si era venit cu parintii in Canada si nu-i placea deloc ce i se intampla. Nu stia cum sa faca s-o stearga cat mai repede inapoi, in Romania. Isi cauta doar momentul oportun sa se repatrieze si nu inceta sa-i faca din mana lu' maica-sa, zilnic, semnul zborului de avion. Cazuri si cazuri. (Dar, in alta ordine de idei si lasand la o parte chestiunile acestea ce tin de ordin psihologic, un om mai in varsta poate avea un avantaj net in fata unuia tanar. Experienta de munca intr-un domeniu. Chiar daca nu e canadiana...).
In general, zic, tinerii se adapteaza mai usor. Si e normal sa fie asa. Cum te cari dupa tine pe oriunde, mai tanar fiind nu duci cu tine "povara" atator ani din urma, mai ales atunci cand vii dintr-o tara destul de conservatoare si uniforma. E un fel de posesie si asta, de care uneori cu greu te poti debarasa. Probabil unul mai in varsta fiind nu mai este atat de deschis la experiente. Sau poate ca le traieste mai "rational", desi irational, mult mai filtrat prin prisma a ceea ce a trait pana atunci, spre deosebire de unul tanar caruia viata inca nu i-a creat atat de multe fitre pana la un moment dat. Am observat chiar ca unii vad aceasta experienta a emigrarii nu ca pe o experienta, ci ca pe un sacrificiu. In sensul ala rau si greu al cuvantului. Pacat!

joi, 9 mai 2013

Nu stiu ce sa fac mai intai. Umblu toata ziua cu catrafusele dupa mine ca un poor guy ce am devenit, dar am zis sa ma opresc sa iau o gura de apa. Blogareala asta pare a fi ca setea din senin. Am fost wk asta in SUA la niste amici si am plecat noaptea. De fapt, s-a facut noapte pana am reusit sa iesim din Canada. Am si oprit la un han american, in Hamburg, de cate ori am fost, am oprit acolo ca au niste hamburgeri yammyyammy, si ne-au tinut si la vama sa ne puna iar fituica in pasaport, ca sa ajungem si noi dupa mai bine de opt ore unde trebuia. Dar unde voiam sa ajung ca ma grabesc si-mi pare rau ca nu am timp sa povestesc cat de fain a fost, e ca pe drum cum manam noi singuri pe drum in noapte, sub stele, prin padure, imi venea atunci pe loc sa scriu una de-ale mele pe blog despre ele si despre cum se vede soarele apunand de pe Peace Bridge...Era ca setea, dar m-am potolit ca stateam cu sticla de lapte si cacao in mana sa il energizez pe Bob, care nu ma lasa sa dorm si ma punea sa vorbesc spre el, ca sa il tin pe el treaz.
.................
Se tot vorbeste prin colonia romaneasca aciuata sub artar sau dornica de aciuare despre adaptare la cultura canadiana. Intrebandu-ma daca eu personal m-am adaptat ei (ca sa vezi preocupari ce am!) ca iata se si fac maine 2.5 ani de cand m-am aciuat si eu si gasindu-ma oarecum in dificultate de a defini in vreun fel cultura canadiana, am zis sa chestionez niste canadieni, adica oameni born here, cum se definesc ei pe sine. Si am constatat, cu oaresce mimata mirare, ca lor le este si mai greu. (Cand spun cultura canadiana si adaptare la cultura nu ma refer la arte si arhitectura baroca a dealurilor, ci la mod de viata, identitate nationala, adaptarea venind aici ca intelegere si asumare a acestui mod de viata. La asta te invita canadienii sa te adaptezi. Daca vrei, evident, ca nu e obligatie). Isi definesc "cultura" ca "a bunch of different cultures under just one", mentiune foarte importanta pentru ca asta face, de fapt, din Canada o tara unica din punct de vedere cultural. Si SUA are imigranti multi, doar ca, din aceasta perspectiva, diferenta SUA/Canada e data de faptul ca in Statele Unite are loc asa-numitul melting pot, adica prea putin conteaza de unde vii, odata ce-ai venit aici, esti American, that's it, pe cand in Canada, e invers. In Canada esti prima data altceva si apoi Canadian. Si asta o spun chiar canadienii. Am un coleg born here din parinti polonezi. Se defineste pe sine ca fiind polonez, nascut si crescut in Canada, adica si Canadian, dar pe urma. L-am intrebat daca s-ar muta in alta tara si mi-a zis: Da, in Polonia. De ce? Pentru ca am good memories de cand eram mic si ma trimiteau parintii la bunici. L-am intrebat si daca ar cunoaste diferenta dintre a merge in vizita la bunici si a trai unde traiesc bunicii si mi-a zis: Nu prea. Ok, aici e cheia. (Oarecum, ca Polonia e Polonia, btw.).
(Apoi, asta o fi si motivul pentru care imigrantii la prima generatie se integreaza in primul rand in neamul lor prin Canada. Si de multe ori cam la nivelul acesta raman. Cu de altii doar cand e musai. Din respect pur pentru cultura canadiana. Traim in Canada si ai nostri ne ocupa tot timpul.).

Cultural, prin urmare, Canada este "a land of immigrants", dupa cum binecunoscuta autoare Margaret Atwood, spunea pe undeva. Este un "microcosm of the global macrocosm". Asta am zis-o si eu cred ca prin primele mele saptamani, cand plimbandu-ma cu metroul, il intrebam pe Bobi, unde sunt canadienii?...In fine...si adaptarea la cultura presupune a incepe prin a respecta sau, mai degraba, a lua ca atare, drepturile oricui indiferent de beliefs, de culoarea pielii, de etc din categorie. De a nu judeca. De a te debarasa de w.a.r. - "we are right". Drepturi si obligatii in aceeasi masura. Nu zice nimeni ca nu-s rasisti canadienii, eu nu zic, dar nu sunt foarte. Si sunt friendly si chiar daca ar crede ei ca au intotdeauna dreptate nu prea o arata cu patos. Aceeasi idee mi-a trasmis-o si un alt coleg. A zis el ca invatati fiind ei sa traiasca armonios cu totii laolalta nu e foarte interesat de background-ul unui oarecare, nu ii pasa pur si simplu, atata vreme cat respectivul respecta regulile de baza ale bunei cuviinte in societate si nici macar de asta nu e prea preocupat ca nu e treaba lui, ci a autoritatilor in masura. Cand l-am intrebat insa daca s-ar muta in alta tara, mi-a zis: Nu. De ce? Pentru ca asta este o tara deschisa. Altele nu sunt asa. Dar nu ti se pare ca asta e fix un soi de prejudecata pe care mai adineaori o blamai?...Mmmm.

Teoretic asa stau lucrurile, in practica, la fel, dar scartaie, ca acolo unde sunt oameni e ca pe la oameni. Una peste alta, si-mi scuzati dezordinea, dar maine iar am examen si sunt bata (trebuie sa fac o poza la caramizi, azi am mai primit 2), da, cam asta ar fi ideea, una dintre ele: una dintre fascinatiile Canadei, pentru cine se mai si fascineaza de ceva, e posibilitatea de a trai alaturi de atatia oameni atat de diferiti, dar atat de la fel.

PS:

The Canadian version of Julius Caesar’s memoirs? I came, I saw, I coped
Clive James

Some countries you love. Some countries you hate. Canada is a country you worry about.
Robertson Davies  

Canada is the essence of not being. Not English, not American, it is the mathematic of not being. And a subtle flavour – we’re more like celery as a flavour.
Mike Meyers  

If some countries have too much history, we have too much geography.
William Lyon Mackenzie King   

The state has no business in the bedrooms of the nation.
Pierre Trudeau 

Canada has never been a melting-pot; more like a tossed salad.
 Arnold Edinborough 

Canada is the only country in the world that knows how to live without an identity. 
Marshall McLuhan

I don’t even know what street Canada is on.
Al Capone  

It’s going to be a great country when they finish unpacking it.
Andrew H. Malcolm  

I’ve been to Canada, and I’ve always gotten the impression that I could take the country over in about two days.
Jon Stewart  

If the national mental illness of the United States is megalomania, that of Canada is paranoid schizophrenia.
Margaret Atwood

Americans like to make money: Canadians like to audit it. I know no country where accountants have a higher social and moral status.
Northrop Frye 

Canada is a collection of provinces with strong governments loosely connected by fear. 
Dave Broadfoot 

My generation of Canadians grew up believing that, if we were very good or very smart, or both, we would some day graduate from Canada.
Robert Fulford 

Never hear anything bad about Canada, that’s one thing – in fact, I guess it’s the only thing.
Walter Stewart

Canadians have been accustomed to define themselves by saying what they are not.
William Kilbourn 

Canadians are arrogant about their own modesty.
Christopher Molineaux 

A Canadian is merely an unarmed American with health care. 
John Wing 

Canadian money is also called the loony. How can you take an economic crisis seriously?
Robin Williams  

It is a peaceful, nice country with lots of empty space, a boring government that never faces serious crises, a minimal trade partner and the source of singers with strange accents.
John Dickinson 

Wherever you go in the world, you just have to say you’re Canadian and people laugh.
John Candy 

I believe the world needs more Canada.
Bono 

Canadians are more polite when they are being rude than Americans are when they are being friendly. Edgar Friedenberg 

Thinking that other people might be better than you is what makes you Canadian, not American.
Stephen Colbert

A Canadian is someone who keeps asking the question, ‘What is a Canadian?”
Irving Layton

PS2: Azi imi propusesem sa stau pana dimineata, poate ma destept peste noapte ♣. Dar las' asa, ca daca mor blogul cui ramane? Apropo oarecum de ce scrisesem si mai sus...incercam uneori sa realizez de ce este Canada o asa de mare dezamagire pentru unii...Lasand la o parte detalii uzate la nesfarsit cu casele de carton si frigul iernii (eu nu neg, cum as putea si de ce as face-o, ca asa sunt: casele sunt de carton, iernile sunt lungi, diplomele, hartie igienica s.a.m.d...), exista o discrepanta intre imaginea idilica pe care un doritor de emigrare o poate avea in cap si asa-zisa realitate peste care da dupa ce aterizeaza. Dar aceasta realitate capata sens doar daca o pui in raport cu altceva, nu? Adica daca raportezi realitatea Canadei la imaginea idilica mai sus mentionata vei fi dezamagit, normal. Eu nu ma amuz de situatie ca doar am trecut prin ea. Dar am fost destul de pe faza sa realizez rapid unde gresisem. Imi aduc aminte ca dupa ce imi luasem viza, vorbeam cu o fosta colega de serviciu si ea imi povestea despre un neam al ei, prin Canada, care lucra in turism, pe malul unui rau, la poalele unor munti...Era ceva extraordinar. Eu nu mai puteam de incantare. Cum ar fi sa vand eu rame de undita in Paradis?...Paradis, cum altfel? Cine are in schimb experienta reala de viata, macar si din aia virtuala, adica online, stie ca nu-i asa. Ca e doar o tara raportata la alta tara si nu o tara raportata la Eden. 
...Din cand in cand, eu cu Bobi mai bagam Antena3 pe tv. Da, si mie imi place Mircea Badea. Cateodata nu, dar de cele mai multe ori, da. Si ne uitam, din lipsa de ocupatii mai acatarii, la emisiunile alea cu aceiasi invitati in studio, mai auzim si noi ce se mai intampla prin tara, ca ne intereseaza, desi de la ei, slaba nadejde. Nu spun nimic. Se aduna la vorba, dar nici ei nu cred ca stiu de ce. Dupa ce ani de zile, ani de zile, m-am uitat la aceiasi, am trait alaturi de ei atatea nenorociri, acum, pur si simplu, imi par varianta romaneasca a Seinfeld. Cu indulgenta. Ca Seinfeld e de calitate. Ma uitam la Dana Grecu. ♂. O sugestie. Mi-era si frica ca deja ma speriase. Nu intelegeam despre ce vorbeste, dar era cuprinsa de afect. I-o fi luat foc acoperisul? Ei bine, cum canadienii in sine sunt destul de lesinati, te obinsuiesti si tu ca ei. Cand te atinge unul ai impresia ca te-mpinge. Si abia atunci esti realmente capabil sa faci o diferenta. Si ma intreb nu-i preferabil asa calm, prost de calm, mimand raiul, mai vine una, mai pleaca alta, decat isteria aia de-ti face parul maciuca in cap? Si fara folos pe deasupra? Eh, e canadienii mai prosti zice-se, dar lor le place asa. Nu pare sa le arda casa la fiecare scaparare.