Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 7 decembrie 2012

Iar e weekend. Youhuuuu. Adevarul e ca l-am asteptat ca pe Mos Craciun, ca iar mi-am cam rupt oasele craniului saptamana aceasta, pe o stare generala de rau. Mai si boleam, mai eram si nervoasa ca iar mi se intampla, mai eram si stresata cu job-ul asta nou, mda, nici nu mai stiu ca-i nou, ca-i vechi sau care si cum e. Nu stres de altfel, decat ca voiam sa imi iasa socotelile si ma mai si incurcam prin ele. Deh, ca la inceput. Am colegi faini. Un sef, again, Italian. Dar de data aceasta, un barbat. Trecut bine de varsta tineretii, care m-a invatat niste smenuri, cica sa nu mai muncesc never hard, ci smart. Italian. Ce stie sa se intinda bine de sale si sa-si ofeteze frustrarile in clasicul stil latin...Job-ul nu-i greu. E doar mult. Nu conteaza, imi zic, eu fac de toate si orice. Atata vreme cat am spatiul meu de libertate intre, nu ma dau in laturi de la nimic. Si merg, nu stiu daca mai departe, poate chiar pe loc, dar ma misc. Dar cine merge inainte? Canada, din punctul acesta de vedere mi-a oferit posibilitatea de a face lucruri pe care in Romania nici nu m-am gandit, nu m-am gandit, nu mi-a dat prin cap, ca le-as putea vreodata face. As putea chiar spune ca aici poti sa faci. Nu stiu daca bune sau rele, dar poti. Ai posibilitatea. Norocul meu e ca nu sufar de crampe de niciun fel. Nu ma intereseaza decat persoana mea si starea persoanei mele de fapt. De restul nu ma misuna nicio tresarire. Nu in sensul de egoism, ca nici de asta n-as putea sa zic ca sufar, nu pana la a lua pastile, decat in limita in care sufera toata lumea, e o bacterie acolo; ci din indiferenta...Imi ametisera azi ochii de la calculator la un moment dat si m-am oprit sa iau o gura de cafea. Eram cu fata la o fereastra intunecata si ramasesem nemiscata, ca intr-una din secventele alea in care te trezesti ca ai fost, nedandu-ti seama cand esti. Si ma gandeam atunci ca ar fi fost, intr-adevar, o secventa buna intr-un film. Daca am putea sa ne vizualizam viata ca in secvente consecutive de film, cred ca am indragi-o mai mult. Aveam atunci senzatia ca totul se concentreaza in mine, 3D, si nu mai exista nimeni pe lume, in afara de mine. Eram asa, un om fragil, si singur. Singur pe lume. Dar nu nefericit, ci incantat. In fine, nu stiu ce vreau sa zic cu asta, asa simteam atunci, acum nu mai simt asa...am fost azi cu colegii de grupa si la restaurant, la japonezi. Ne descaltasem si imi inghetasera picioarele in ciorapeii mei de matase lina. Daca ar fi fost mai cald, ar fi fost perfect. Am chinezi, sarbi, greci, canadieni in grupa si povesteam fiecare de-ale noastre. Mi-erau dragi, dar asa ca fiinte, ca aveau fiecare povesti, si erau oameni. Ma incanta sa descopar omul din om, si de fiecare data ma taie aceeasi senzatie de nedumerire ca totul e atat de simplu. Indiferent de detalii...Vorbeam despre diferentele culturale dintre noi, europenii, si ei, chinezii, sau ei, altii, de exemplu. Cea mai tare era o tipa, rotunjoara, gurmanda si gurmeta, cica plecata de una singura de prin nordul Chinei. Din parinti foarte bogati, in sensul de cu foarte multi bani. Cica i-au luat un condo aici cu cardul jos, o tin prin universitate si prin toate cate vrea. Si-am intrebat-o, si tu ce cauti exact pe aici? Mai mult aer, ca noi ne sufocam unii de altii. Si ca ei ii place in Canada, sau macar, se bucura se tot ce i se intampla, in mod special de mancare. Ca-i place sa gateasca. Deci ratiunile plecarii le are fiecare pe-ale lui, iar relatia cu aceasta tara, cu tot ce inseamna aceasta relatie, buna sau rea, este una strict personala. Si trece dincolo de oricine altcineva. Pe de alta parte, o alta colega, sefa si ea, din fosta Iugoslavie, de 20 de ani in Canada, infipta bine cu toate, o femeie foarte faina, de altfel, a zis ca ea traieste si acum, dupa atata amarul de ani, un sindrom ciudat al imigrantului. Situatia nu o face fericita sau nefericita, viata ei curge absolut normal, in zile unele dupa altele, dar se manifesta in felul urmator, zice ea. Nu apartine locului acestuia, stie, pentru ca simte, dar nici dincolo nu mai apartine. Dupa atatia ani, de cate ori se intoarce, in vizita, stie ca nu-i acasa nici dincolo. Cica 10 ani s-a amagit incontinuu ca se va intoarce inapoi, cat mai curand, cat mai curand, timp in care insa tratamentul a avut efect secundar. A ramas suspendata intre doua lumi, manifestate spatial, si nu numai, dar niciuna a ei. Cunoastem, nu-i asa? Ca si mine. Si eu visez sa ma intorc, pentru ca nu pot, pur si simplu imi lipseste capacitatea de a ma vizualiza in fata batatorind acelasi acest drum, desi nu vreau acum, pentru ca e parca ceva in progres. Ar fi ca si cum as lasa treaba neterminata, desi nu caut neaparat sa termin ceva. Si daca mai tarziu va fi prea tarziu? Nu are legatura cu banii ceea ce ea spunea. Poti sa-i faci cu carca si tot ca ea sa fii. Asta nu inseamna nefericit, ci doar asa. Fericirea cu al ei corespondent negativ nu e, dupa mine, o chestie abstracta, ci traiul zilnic, in sens personal, si acceptarea conditiei de sine, fara a implica, neaparat, pasivitate. Nu-s oameni de compatimit, eu nu i-as compatimi, si nu m-as compatimi, ca doar si eu sunt ca ei, nu ma exclud, dar i-as asculta, tot ca fiinte. Sunt oameni care duc cu sine, nu neaparat in spate, o poveste a lor, nu o povara.

Si scriu acestea si dupa ce am citit randuri scrise de unii si altii, cum ca viata aici ar fi asa si pe dincolo. Viata aici nu-i asa si pe dincolo, e doar una. A mea. Sau a ta. Depinde din ce parte a pronumelui privesti. Aici, ca oriunde. Si spunand aceasta, nu incerc sa vand indulgente pentru pacatele Canadei, ca nu-s de meserie si nici prea mult nu ma intereseaza, ii las pe altii sa se ocupe de asta, pacate pe care le are, ci doar sa mai subliniez o data, ca probabil am mai facut-o, ca mie imi pare o viata normala intr-o tara ca atare. A mea, aici. Nu-mi pare ca am aterizat nici in rai, nici in iad, ci ca mi-am continuat viata, tot aici, mutandu-ma doar dintr-un loc in altul. Nu m-a frustrat cu nimic venirea aici, dimpotriva, mi-a oferit posibilitatea, sau mi-am oferit posibilitatea de a fi un pic mai desteapta pe o baza generala de prostie, care, in general, ma caracterizeaza. Adica am acumulat, adica sunt altul decat cel care eram acum 2 ani. Desi acelasi. Ce conteaza ce-o sa mai fie? Cine imi poate zice ca va mai fi vreodata ceva? Deocamdata este...De asta sunt sigura...Normala, cu tot ce inteleg eu prin normalitate, adica nimic, intr-o lume toata pe dos. Desi cateodata ma mai trezesc mergand pe strada si intrebandu-ma "baaa, tu ce dracu lucri si ce dracu cauti pe aici?". Nu e utopica, la tara ma refer, daca ar fi fost sa fie asa, acest cuvant nu ar mai fi existat in DEX si nici in alte dictionare de pe mapamond.

5 comentarii:

  1. oamenii sunt diferiti si de aia unii vad intr-un fel ,altii in alt fel.
    viata trece rapid ,ca si cum te-ai uita pe geam dintr-un tren .
    important este sa fii in trenul cel care te duce unde vrei tu ,nu unul gresit, ca vei ajunge sa cobori unde nu ai vrut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa este, Desi, stau si ma gandesc cateodata ca si trenul ala care sa zicem ca te-ar du ce aiurea, nu stii ce privelisti poate sa-ti ofere. mai exista varianta sa cobori din tren si sa iei altul. E complicat. Eu ma cam incurc la chestiile astea, dar, asa este, viata asta trece repede. E o banalitata repetata si rasrepetata de fiecare dintre noi la un moment dat sau altul. Dar e cel mai adevarat grait adevar.

      Ștergere
  2. Stii ce nu pot eu sa inteleg, Mowgli? De ce unii oameni cred ca berbecii ca in Canada este Raiul sau Iadul? Asa cum spuneai si tu, in Canada nu este nici Raiul, dar nici Iadul. Depinde de experientele fiecaruia, depinde de culoarea ochelarilor de cal (negri sau roz) pe care ii au la ochi cei cu pareri cazute in extreme. Oare, n-au aflat si ei, pana acum, ca peste tot este acelasi sistem si in Canada si in UE? Tot morfoie printre masele aceleasi idei obsedante si o tin tananaua ca noi suntem prosti iar ei sunt destepti ca noaptea. Astia tot mai spera ca exista undeva in UE tara aia exceptionala unde se traieste mai bine, cu un sistem perfect, mai curata si mai parfumata decat Canada.

    Pentru aia cu ochelari de cal fumurii le sugerez sa isi puna pampersi la coor cand vor ajunge in UE-ul miraculos ca este si pe acolo acelasi kakat ca peste tot.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu nici eu, cica sa ajungi in Rai trebuie ca mai intai sa mori :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar nici daca mori nu e garantat ca ajungi in Rai. Cine stie prin ce spatii ancestrale ne vom invarti dupa moarte: http://www.realitatea.net/exista-viata-dupa-moarte-o-noua-teorie-rastoarna-tot-ceea-ce-stiai-despre-evenimentul-final_1064728.html

      Ștergere