Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 9 decembrie 2012

franturi de discutii cu cineva

Sa-mi epuizez acum cuvintele, ca incepe o noua saptamana si nu stiu daca din lipsa de timp nu o sa fiu nevoita sa le stochez in mine pana se altereaza, si uitate intr-un depozit, sa fie ulterior aruncate la gunoi. Baaaa, ce zi...Am luat contactul cu aerul doar intr-o scurta iesire, in pantalonii mei de pijama, pana la chinez sa cumpar un pachet de alimentat vicii. Oamenii fara vicii nu e oameni. Abia ma sculasem, dupa ce ma culcasem iar, dupa ce mancasem si ma culcasem iar. Dintr-un culcat in altul am ars-o azi. O stare de ma scurgeam pe sub mine. Am si visat in cel de-al patrulea ca stateam in fata unei ferestre, cu spatele la un spatiu gol, in care se simtea material singuratate, locuiam in apartamentul comunist in care locuisem cand eram mica, pe la etajul 1, si o prietena din Romania, pe la etajul 4 si ma gandeam, uitandu-ma pe geam, sa o sun sa vina sa vorbim, cand mi-am dat seama ca, de fapt, apartamentul comunist e in Canada, eu tot acolo, iar ea, nu. Stupid, fucking, labe. Si am dat cu mana de perete. Eu de obicei nu visez nimic. N-am mai visat un vis de cand am renuntat si la ambitie.

M-am sculat a nu stiu cata oara si imi repetam intruna ca trebuie sa toc niste vinete. Ca sa nu-mi dau impresia ca gestez in propria-mi lene. Dar de tocat, nu-mi tocam nici creierii. Pentru ca nici nu-i mai aveam. Nu-i mai am demult. Coplesita, molesita, ravasita...mi-am revenit numai spre seara. Dupa cum vedeti. Dupa cum vedeti pentru ca tastez, ceea ce prin miezul zilei nu eram in stare. Decat sa raspund fara sens comentariilor de pe blog. Dar voiam si nu puteam...

Si m-am intalnit totusi virtual si nevirtual cu niste oameni cu care am discutat politichie. Nu despre usl&thesameshit ca nu stiu cine-s astia si nici ce vor de la viata mea, ci de-ale noastre, plecati. Am deschis usa la balcon, am plantat-o pe un scaun, simteam reverberatia ochilor ei verzi in spatele meu, eu intoarsa fiind cu fata spre intunericul noptii deja lasate, in asteptarea fulgilor ce se anuntau a se asterne. Si vorbeam intruna acompaniata de reprizele ei de cascat. Doar asa mai simteam ca e inca acolo, ca de altfel vorbeam singura. Eu cu mine, aruncand-mi vorbele in intunecimea balconului, lovindu-se de mop si stingandu-se ca tigarile in apa inghetata din galeata. Ea e mai noua, cu alt drum, cu alte planuri, cu alti ochi, cu alta fata, de aceea evitam sa imi reflect intelepciunea de broasca direct in propria-i persoana si o tineam acolo doar pe post de urechi sa ma asculte. Tu, eu am plecat de acasa fara prea multe socoteli, intelegi? Eu cand am plecat de acasa, n-am plecat c-un scop. Eu eram un om batran atunci cand am plecat. Eu am plecat ca sa plec. Pentru ca sufeream de batranete. N-aveam nimic. Dar nu eram sarac, aveam suflet mare, dar nu mai aveam trup, nu mai aveam spatiu sa-l desir. Nu-mi mai incapeam in piele.

Aha, auzi ma, inteleg, ce sa zic, mda, dar esti ok acum?...ca pe mine asa ma iau tristetile. Cred ca vreau acasa...

Ma intorc spre ea. Ia de-aci o tigara. Da ma, sunt ok. Nu ma vezi? Ha ha ha. Oamenii zic ca dureaza vreo cativa ani, oricum in niciun caz mai putin de doi, trei ca sa incepi sa fii ok. Tu cat ai? Cateva luni?...Dar nu stiu ce inseamna ok, sincer iti zic. Nu stiu la ce se refera ei. Ce cred eu? Eu cred ca inseamna sa te inveti. Si cand te inveti incepe sa iti placa. Ca sa fiu mai precisa, incerc sa fiu, mie mi-a placut aici de cand am venit, dar nu de placut orasul e discutia, ca-i frumos. Si nici de vorba canadianului nu-i vorba, oricum n-o s-o inveti niciodata. Nu-i vorba de asta. E vorba de tine pe aici. Strain, strain si cu sufletul departe. Si-o sa vezi ca o sa-ti pari din cand in cand un nebun. O sa traiesti "tulburari bipolare" repetate fara a fi realmente, clinic, medical, diagnosticabil. O sa ti se faca dor de casa cu acute senzatii de claustrofobie. Aia inseamna ca te trage ata. Asa spun oamenii. Tu, de fapt, nu vrei inapoi. Ca stii ca e naspa acolo, ca e de cacat, ca ai plecat si stii bine de ce ai plecat. Doar ca nu e suficient sa-ti opui rezistenta. Suntem foarte ciudati. Nu stiu cine ne-a facut si in laboratorul cui am fost croiti atat de natangi. Aici poti sa ai o viata indestulata. Cu putin noroc si nitica dibacie, nu-i bai. In cativa ani, te pui pe picioare. Nu exista niciun dar. Cred ca la asta se refera multi. Si au dreptate. In doi, trei ani, patru, cinci, nu conteaza iti gasesti sau iti croieti un drum al tau. Job-uri, bani, balarii, o sa fie. Dar tot in doi, trei ani, sau mai mult, incepi sa te inveti. Incepi sa te obisnuiesti cu statutul tau de imigrant, adica cu ce iti ziceam mai sus. Si totodata o sa intelegi ca tara asta nu are nicio vina pentru nimic din ceea ce tie ti se intampla. Nu ti se intampla nimic, in definitiv. Stii, eu am avut multe momente nasoale, mai ales anul acesta. In primul an am fost zen. Nu prea intelegeam ce mi se intampla. Dar anul acesta, au existat momente in care simteam ca nu mai sunt pereti de cate capuri imi venea sa sparg in ele. Ma luptam. Imi era un dor nebun, simteam puternic in mine o lipsa pe care nu aveam cu ce o umple. De ce nu am luat avionul pana acasa? Am vrut sa plec odata acasa, pe loc. Nu o data, de mai multe ori. De foarte multe ori. Dar odata era cat pe ce. Cautam bilete. Voiam sa fug, cum ar veni. Dar nu despre asta era vorba, sa stii. Daca m-as fi dus acasa, nu as fi vazut nimic decat acelasi peisaj lasat. Stiam asta. Stiam ca nu as fi facut altceva decat sa ma intorc acolo de unde si de cand am plecat. Dar nu era asta, repet. Era, de fapt, acea lupta de acceptare a noii vieti pe care am inceput-o aici, lupta care incepuse sa se manifeste. Era lupta in care realizam ca sa calc iarasi dalele pe care le batatorisem candva nu insemna nimic. Mergeam acolo, imi ostoiam setea de ele o perioada si viata continua. Dar nu ramaneam imobilizata intr-o perpetua senzatia de fericire doar pentru ca as fi facut chestia asta atunci. Stiam asta. Era lupta in care realizam ca sa ma intorc acolo ar fi insemnat sa-mi dau seama ca vreau sa vin inapoi. Stiam asta. Si realizam totodata ca aici, unde nu-mi displacea deloc, dar deloc, asta era, de fapt, problema, va trebui sa traiesc tot timpul cu o lipsa. Si nu mai intelegeam nimic. Realizam ca de-acum inainte voi avea tot timpul o viata cu doua taisuri. Ca nu va mai fi niciodata la fel ca inainte, in niciunul din locuri as alege sa traiesc. Intelegi ce vreau sa zic?...Da? Bun asa. Dar acum sunt ok. M-am calmat, m-am readus langa mine. Si eu, si Bobi. Ca noi doi suntem la fel. Desi ne manifestam diferit, ai vazut. A fost efectiv nevoie de acele momente ca acum sa pot zice ca sunt ok. A fost totul ca o criza. Ca o explozie. Ca o rabufnire si o eliberare in acelasi timp. Nu era o tragedie, poate asa suna, dar nu, nu era. Tragedie e altceva. E ceva cu adevarat grav. Nici eu, nici tu, nu stim ce-i aia. Suntem oameni norocosi. Sper ca realizezi asta. It's just life...Si vom merge in vizita. Daca da Dumnezeu sa ne vedem linistiti de viata, in primavara mergem acasa. Sau la vara. Cand o sa putem. Ne vom saruta parintii si ei ne vor saruta pe noi. Acele chestii nu se uita, intelegi ce vreau sa zic? Nu le poti da la o parte din viata ta ca si cum ai lua o matura din coltul camerei si ai pune totul la faras si apoi la tomberon. Pac, pac, simplu. Intelegi ce vreau sa zic?...Dar stai un pic. Eu iti zic acum asa, in teorie. Ca poate tu nu esti asa. Poate tu esti altfel. Tu esti tu. Bucura-te de tine. Eu sunt eu. 

Ba, Fran, ma doare capul, in pana mea.

27 de comentarii:

  1. Atunci cand te intorci pentru prima oara in vizita acasa, si mai ales dupa cativa ani de Canada, o sa ti se pare totul in Romania ciudat. Mai ales oamenii. Prietenii ai sa ii vezi un pic mai rezervati, parintii mai imbatraniti, rudele/cunostintele inmultite sau imputinate numeric, orasul cu noi mall-uri, strada copilariei tale cu multe vilute ridicate peste noapte in tot felul de stiluri lipsite de un urbanism controlat, fiecare dupa cum il taie capul si punga.

    Cel mai greu este contactul pe care ai sa-l ai cu ei in primele zile. Nu-ti vin cuvintele potrivite, toti te intreaba cum e pe acolo si habar n-ai ce sa le razpunzi. Daca le spui ca iti este bine, trag concluzia, dupa caz si grad de rudenie si prietenie: ”inseamna ca e numai lapte si miere daca au casa, masina, job-uri” sau ”ete ai dreaq, s-au ajuns, ne-or fi adus si noua ceva?” Daca le spui ca si prin Canada este acelasi kakat ca peste tot, unii se grabesc sa traga concluzii pripite: ”astia sunt prosti, nu stiu sa se descurce ca il stim noi pe Pompilica de ii duduie afacerile prin Canada si s-a imbogatit nu cu o casa, ci cu vreo 2 vilute si trei masini, vacante in Caraibe etc”.

    Multi vor dori sa te vada, sa va intalniti la o bere (bineinteles ca trebuie sa o platesti din buzunarul tau, sa le faci cinste pentru vizita pe plaiul romanesc, doar ai bani kakalau, nu?). Majoritatea se vor vaieta ca ”habar n-ai tu ce greu ne este noua pe aici, ce stiti voi ca totul s-a scumpit si o ducem greu, lumea s-a inrait bla, bla, bla” si tu o sa te intrebi ametita ce mai cauti acolo printre ei. Venisei doar sa iti mai treaca dorul si dupa cateva zile ajunge sa ti se ia instantaneu... Dupa ce incepi sa te obisnuiesti cu toate astea, vine timpul sa pleci si te intrebi in avion, la intoarcere in Canada, daca ei s-au schimbat atat de mult sau tu nu-i mai poti intelege...

    P.S. Sper sa nu ti se intample si tie toate astea, Mowgli.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai intreaba numeni cum e in Canada..se stie cum e !....adica cu bune si cu multe rele...altau sincer cititor !

      Ștergere
    2. Anonim10 decembrie 2012, 14:37: Tu stii cel mai bine. Auzi, tu intri din Ro pe aici pe la mine, prin ograda, si daca imi permiti, poti sa-mi zici si mie care-i scopul si durata vizitei?! Ca pana acum n-am inteles :)))). Nu te supara ca te intreb, dar as aca sa stim si noi o treaba. Ai tai cititori sinceri.

      Ștergere
    3. Anonim10 decembrie 2012, 08:20: Nu esti primul care imi descrie in modul acesta epopeea primei vizite in Romania.

      Ștergere
  2. Draga Fran, subscriu la cele spuse de Anonim10 dec.,fix asa ni s-a intamplat si noua, nu mai spun ca dupa ce am revenit definitiv, cu ce ochi eram priviti,mai ales ca nu aveam un jeep, nu vila cu piscina,etc.
    Majoritatea celor "din afara" cam vand povesti, iluzii,etc si e foarte greu de crezut cand vine cineva si spune ca si acolo ai probleme, chirie de platit, nu numai de incasat...si multi care vin in vacanta cu bani imprumutati si uite asa.
    Nu stiu cum e la voi, dar mie in cei 9 ani petrecuti departe, nu mi-a fost dor niciodata de nimic din tara, sau de tara, poate-s eu mai insensibila, dar acum ca sunt departe de "casa", crede-ma ca as da orice sa ma pot intoarce, din pacate situatia nu permite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ela, interesant ce spui.

      Nu cred ca e vorba de sensibilitate sau insensibilitate si nu e numai a mea, am mai vb cu oameni care mi-au spus cam aceleasi lucruri. Si o numesc ei dezradacinare. Nu are legatura cu cat de bine iti e sau nu iti e, ci ca uneori, ai perioade, care poate sunt si in directa legatura cu incercari concrete prin care esti nevoit sa treci, in care iti aduci aminte ca esti plecat aiurea. In mod special, am inteles, ca ele se manifesta la inceput si e de inteles. Noi chiar am avut o perioada de genul acesta. Discutia pe care am descris-o mai sus, s-a intamplat realmente duminica cu o amica. I-am pastrat esenta in totalitate. Ea e venita de curand. Acum, pentru noi au trecut "crizele" alea. Ne vedem de viata, vrem doar sa mergem acasa sa ne vizitam parintii.

      Ștergere
  3. Si atunci la ce tot chinul ? Toata munca si resursele financiare pe care le pui la bataie ca sa ajungi acolo ? Toate umilintele, frustrarile, sacrificiile si depresiile care urmeza ? Ca sa poti spune ca ai scapat de ce ? De mizerie ? Da, vorba lui Tzipi, merita doar daca in RO esti rupt in coor si mori de foame, dar altfel ???
    Nu cred Fran ca tu faceai parte din aceasta categorie asa cum nici eu nu pot sa ma plang ca mi-ar lipsi ceva (dpdv financiar)
    Ca sa poti spune ca ai scapat de marlanie, tiganie, politicieni mincinosi, manelisti, etc ?
    Daca ajungi la un anumit standard de viata in RO incepi sa nu mai observi foarte bine toate astea si in plus cu timpul te obisnuiesti ca sa nu zic abrutizezi.
    Si totusi... desi eu sunt convins de ce am spus mai sus ( asa a rezultat din judecata mea dupa n ore de citit pe forumuri), parca ma trage ata acolo nu stiu cum sa-ti spun.
    Dar daca inainte de a incepe sa strang actele pentru primul dosar cautam cat mai multe motive ca sa plec, ma tem ca acum caut cat mai multe motive ca sa nu mai plec :)
    Ma tem ca in vremurile in care traim nimeni nu mai este fericit, oriunde s-ar duce.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte misto scris ! si eu sunt in aceeasi situatie ca si tine !..succes !

      Ștergere
    2. Depinde de fiecare. Eu din contra, desi ajunsesem la un standard de viata bun in Ro observam si mai mult toata mizeria din jur si ma deranjau din ce in ce mai multe. Si de regula cine a reusit in Romania pe fortele proprii reuseste si aici. Oamenii ambitiosi si care stiu ce vor reusesc oriunde. Si fericit cred ca poti fi oriunde, depinde numai de tine. Din pacate multi uita sa aprecieze ce au si se plang prea mult pt nimicuri. Eu am fost fericita si in Ro, desi ma deranjau anumite chestii, sunt fericita si aici, chiar daca si aici sunt unele lucruri care nu-mi plac. Nefericiti sunt cei care alearga mereu dupa himere si care sunt vesnic nemultumiti ca n-au gasit paradisul pierdut. Din pacate nici nu-l vor gasi vreodata, pt ca nu exista. :) Lavinia

      Ștergere
    3. Anonim11 decembrie 2012, 16:01: Acum inteleg. Nu stiu daca vb cu acelasi anonim, dar eram debusolata putin ca nu intelegeam de ce de cate ori ma prinde imi da la gioale :)). Pai ce sa zic?! Tu stii cel mai bine. Motivul TAU de a pleca/a nu pleca nu il gasesti la MINE pe blog.

      "Si atunci la ce tot chinul ? Toata munca si resursele financiare pe care le pui la bataie ca sa ajungi acolo ? Toate umilintele, frustrarile, sacrificiile si depresiile care urmeza ? Ca sa poti spune ca ai scapat de ce ? De mizerie ?" - Acum nu sunt nici umilita, nici frustrata si nici depresii n-am. Am avut si momente de debusolare, dar nu stiu daca pot fi trecute la capitolul "tragedii", in orice caz, nu privite in sensul in care descrii tu situatiile in paragraful acesta plin de intrebari. Nici pe departe. Chestii de genul acesta se intampla in viata oricui, oriunde, la un moment dat. Da, pot fi specifice unui emigrant, mai ales unuia nou, de exemplu, dar pe de alta parte, ce, tu n-ai frustrari? Nici remuscari? etc. De alta natura, dar ai. Doar nu crezi ca romanii emigrati in Canada, toti se tavalesc zi lumina si toata noaptea pe jos de frustrari si nefericire. Nu, frate. Isi mai aduc si ei aminte, poate, ca is departe, poate altii, nu, dar viata aici nu-i neagra, e la fel de plina de nuante ca oriunde.

      De ce tot chinul? Nu stiu sa-ti raspund exact la intrebarea asta. Acum nu pot sa zic ca mai e un chin asa de mare. A fost mai prin primul an. Acum, doar pentru ca ne-am linistit ok, in felul nostru, si, de pierdut, n-am pierdut nimic inca.

      Si inca ceva si ma duc sa manc. Poti sa citesti si 3 nopti incontinuu formuri/bloguri etc. E ca si cum pregatindu-ma sa fac un copil, as cauta motive sa nu-l fac pentru ca scrie pe forumuri ca face colici in burta. Poate exagerez, dar...

      Ștergere
  4. Vizita in Romania ...(la mine a fost dupa 3 ani jumate si mai mult fortata oarecum de un eveniment decat de dor, pe care nu-l simt ) , m-am simtit foarte ciudat . Nu reuseam sa ma regasesc in stilul ala de viata , strada mi se parea agresiva ... Am luat autobuzul de prin Colentina si ma uitam ciudat la oameni care se impingeau sa urce sau sa coboare primii sarind peste ceilalti daca se poate .
    Prietenii se imparteau in cei ce se plangeau si altii care incercau sa afle de la tine "cu ce te-ai ajuns" ...
    Intrebarile de genul "dar cat castigi" "cat a costat casa, masina" ...intrebari care aici sunt chiar nepoliticoase si pe care le reauzeam acolo.
    Tiganusii din curtea bisericii care se invarteau la cersit sau la furat(dupa situatie :) ) printre nuntasi ... Piata Obor plina de tigani care faceau legea si pretul ...Bucur Obor care a ajuns un bazar ...pacat de spatiul ala imens .
    Prieteni coplesiti de griji,casele(apartamentele) mi se pareau mai mici .Nebunia de a gasi loc de parcare .
    Si poate cea mai trista impresie mi-am incasat-o la fostul loc de munca ...Colegi care se certau pe un bolnav , care sa-l ia , nu pe motive de diagnostic ci pur si simplu din orgoliu si alte ratiuni ... Era un copil chiar daca al unui VIP ...Iar acei colegi erau oameni care in urma cu cativa ani nu ar fi pus niciodata asa discutia . Fusesera tineri si foarte altruisti si se transformasera in vanatori de avantaje . Asta a fost tristetea pe care am incercat-o .

    RăspundețiȘtergere
  5. Apropo de mesajul de mai sus...Se pare ca oamenii cand nu sunt f convinsi de ceea ce li se intampla cauta sprijin in altii, indreptandu-se in mod deosebit catre cei care ii ajuta sa isi intareasca anumite convingeri care la un moment dat li se par a fi cele plauzibile, dand in acelasi timp la o parte, parearea adversa, care nu le convine. Suntem subiectivi, dupa cum vedeti si cautam empatie chiar si in drumul spre iad. Si e foarte greu sa ne scoatem din propozitie atunci cand subiectul si predicatul suntem tocmai noi insine.

    Sa ma fi vazut pe mine atunci cand cautam motivele sa plec din Canada. Si acolo unde nu existau :)))))). Partea interesanta era ca le cautam inclusiv pe cele care nu aveau nicio legatura cu mine, dar cantau in struna momentului, deci erau bune.

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa e Fran ...cel mai mare dusman al tau nu poti fi decat tu insuti :) Stiu ce zici ...de aia e e bine sa masori de mai multe ori si sa tai odata ...Te asezi , gandesti atent problemele si astepti sa iti treaca sentimentele ...pro sau contra ...
    Motivatiile de a emigra nu le gasesti in forumuri sau bloguri ci in viata ta , masura inca te multumeste sau nu . Si o faci tata dintr-o bucata , decis , fara daca sau parca ...a pune intrebarea "se merita" mie imi suna din start ca un handicap de plecare ... Emigrarea este un lucru atat de serios si de greu incat nu exista daca si parca , sau indoieli , trebuie sa fi 100% decis . Nu pleci in vacanta ci iti schimbi toate reperele de viata . In multe privinte personal am facut tabula rasa si mi-am rescris obisnuintele . Asta e , nu bine sau rau ci doar altfel .

    RăspundețiȘtergere
  7. E trist dar adevarat! Si aici vorbesc pentru mine....nu am crezut vreodata ca-mi va fi atat de greu sa ma obisnuiesc acasa,ca prietenii nu mai sunt,fiecare si-a gasit drumul si nu mai are timp nici de o cafea, ce sa mai zic de iesit la un film.
    Noi am dus o viata normala,cu prieteni,excursii,aveam timp de toate si de tot.Acum ca sa poti sa te vezi cu o prietena,puffff cam greu.
    Si cum spune si Elena mai sus, socul mare sunt tiganusii care stau cu mana intinsa la orice colt,sunt peste tot,parcurile in care s-au investit milioane , dar nu poti sa te plimbi,ori din cauza cainilor,ori mizeria......
    Deja cred ca nu ma voi putea obisnui niciodata, si ma gandesc cu groaza ca pe masura ce creste matza mea, o sa apara noi chestii care acum imi sunt necunoscute.
    Asa ca Fran, fruntea sus, trage o gura de aer proaspat si sa traiesti frumos, sa profitati de tot ce va ofera Canada,sunteti tineri si aveti de facut multe!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand le spui oamenilor, indeosebi celor ramasi acasa, ca mai ai si belele, dar le-o zici asa in discutie, luand by default fapul ca-s oameni destepti si pricep aluzia, incep sa compatimeasca, sa se gandeasca uite ba si amaratul ala, a plecat si el, vai de capul lui. De aceea, poate multi, obositi de reactii, prefera sa taca si sa-si vada de treburile lor. Ho ma, ca nu-i asa. Iti spun dar ca sa intelegi, nu ca sa-ti darame mituri si basmale de le porti prin cap. Ca poate nu-i nici amarat, si nici jalea nu-i manaca zilele. Un om care pleaca cu toata viata in 2 bagaje nu se poate sa treaca prin nimic nelalocului lui in drumul spre adaptare...asa credeti voi? Fiecare sa priceapa ce-o vrea.

    M-am trezit acum cu noaptea in cap si pana sa imbrac copilul sa plece la scoala am vrut sa bag ceva, dar n-am inspiratiune. Zic numai ca am vazut pe blogul Elenei trimitere catre o carte scrisa de o romanca despre ea prin Canada, chestii adunate pe parcursul a zece ani. M-a facut curioasa si pentru ca n-am stiut cum sa fac rost altfel de ea, am downloadat-o pe kobo. Am mai dat si 10 dolari pe ea. Am citit-o prin metrou, in drum spre munca. Dar mai am mult din ea. Poate fi o sursa buna de documentare pentru cei care vor sa plece. Nu neaparat singura, dar o sursa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Las' ca apare acusica Tzipi si iti pune ea placa aia cu Iadul din Canada si cu faptul ca suntem cu totii spalati pe creier.

      E cazuta nu numai in extreme (vede totul doar in negru despre Canada, insa vede totul numai in roz cand e vorba de UE - unde zice ea ca e Raiul) dar mai are si niste pitici pe la mansarda tembelizati rau de tot. Abia astept sa plece in UE sa o aud miorlaind si de pe acolo :))

      Ștergere
    2. nu mai poti tu de grija lui tzipi !....te-a marcat !..clar !..insemnna ca a punctat bine !...atata vreme cat skiorul - oameni normali/echilibrati - au spus ca tot ce scrie tzipi acolo e adevarat, inseamna ca clar mananci ceva urat mirositor !...

      Ștergere
    3. Si daca Skiorul zice ca Tzipi e intreaga la minte, eu trebuie sa-l cred pe Skior?

      Tzipi m-a ”marcat” direct in poarta (a se citi in cooor ca acolo ma si doare) si cu toate astea tot rateaza la faza cu credibilitatea. Tzipi este fenomen rar intalnit pe Terra cand ii joaca permanent piticii la mansarda.

      Mai face omul haz de necaz, isi mai spune si el nadufurile, mai cade intr-o melancolie scurta, dar isi vede omul ala echilibrat si intreg la minte de treburile lui prin Canada. Insa Tzipi o tine tot intr-un balamuc ca asta e in capul ei rotund ca o mingiuta de fotbal american:)))))))

      Asa cum am zis, abia astept sa se mute Tzipi in UE sa continue si acolo balamucul de il face pe aici. Noi de cine ne mai distram?

      Ștergere
    4. Nu stiu dc Tzipi e intreaga la minte, dar stiu ca citeaza din statistici, studii, investigatii, cercetari de piata, articole de ziare si tot asa...toste din presa locala canadiana !..nu pot sa ii cer mai mult ! sincer !....

      Ștergere
    5. Pai si tu traiesti din statistici? Statisticile alea crezi tu ca iti gasesc jobul si iti pun painea pe masa? Tzipi isi pierde vremea cu statisticile, iar altii isi vad mai departe de treburile lor ca doar n-au venit in Canada pentru statistici si pentru citit presa.

      Crezi ca daca Tzipi citeste statistici si ziare este mai desteapta (asa isi inchipuie ea in mintea aia deraiata de o are). La ce te ajuta statisticile cand fiecare are experienta lui in Canada?

      Cine crezi ca isi pierde timpul cu statisticile si ziarele? Sunt atatea carti interesante de citit...

      Ștergere
  9. Pana la urma conteaza calitatea vietii: cat faci pe drum la servici, cate iti cumperi cu banii pe care ii castigi, timp liber (posibilitati), si tot asa....etc...cctd

    RăspundețiȘtergere
  10. ce cuvinte sincere si frumoase ai asternut pe pagina alba :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Fran am citit si eu primele 12 pagini din cartea Gabrielei, din pacate nu am gasit sa mi-o cobor, iar de platit cu cardul de aici, nu ma lasa...or sti ei de ce!
    Pare interesanta,mi-ar placea sa o pot citi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e interesanta pentru unl care vrea sa vina. Poate afla niste info pe care le poate folosi. Din cate am inteles asta e si scopul cartii. Pentru cei care sunt deja aici, info sunt destul de arhicunoscute, dar nu pentru cei care traiesc pe aici a fost scoasa.

      Ștergere
    2. Daca pot sa fac rost de ea si altfel, ti-o trimit eu pe e-mail.

      Ștergere
    3. Ok,multumesc anticipat :P.

      Ștergere