Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

vineri, 21 decembrie 2012

de pilda

Deci ati vazut pozele? Sunt asa mai din colectia primavara-vara. Iar bradul pe care il vedeti a stat in balcon pana prin aprilie. Anul acesta am scos capul din gaoace, spre deosebire de primul an, cand cel putin sase luni ne-am invartit de unii singuri in jurul blocului. Apoi, in job-ul meu de supravietuire, lucram weekendurile pentru ca aveam nevoie de bani, aveam nevoie de un cont, care sa ne ofere cel putin la nivel psihic, senzatia de stabilitate. Nu ma feresc sa zic si am mai zis-o, noi am aterizat cu doar 10.000 de dolari la buzunar. Am auzit si variante care au aterizat la fel ca noi, dar spuneau, sus si tare, sa-i auda toata lumea, baaa, noi n-am fost acasa niste parliti, noi o duceam bine, nu ca altii....N-am stat sa contrazic pe nimeni, nu e frumos sa spulberi visele de noapte ale nimanui, dar cand toata averea ta se cuantifica in 10.000 de dolari, o duceai bine pe dracu. Apoi, n-aveam nici mijloc de locomotie si greu te misti fara prin Canada.

Acestea fiind zise de introducere, m-a intrebat cineva intr-un comentariu la o postare recenta daca dupa doi ani tot dezradacinata ma simt sau cat de cat am inceput sa mai prind radacini. Am citit pe undeva ca aici ar fi usor sa le prinzi ca e multa apa. Nu o sa ii raspund cu da sau nu, ci o sa ii dau o "pilda", poate banala si tocita, mediocra si cretina ca mine, dar cred ca destul de elocventa.

...Sa zicem ca esti un tanar modest, care dintr-o ambitie tinereasca si o lehamite pe masura, te hotarasti sa te duci la oras sa traiesti si tu mai bine, mai asezat. Ai un unchi pe-acolo, stii ca o duce bine, tot timpul cand venea pe la tine te cam baga sub masa pentru ca el se lauda spunand ca are cu ce. Iti arata, iti demonstra. Si inca de pe atunci, timid, dar sigur, tu incepusesi sa visezi. Dintr-o marinimie mirobolanta, acest unchi se arata de acord, ca in schimbul unei modeste sume de bani, sa te tina pe la casa lui. Iti zice inca de la telefon cat de prost o duci, dar cat de minunat vei fi. Te incurajeaza, iar tu o iei razna. Incepi a planui si a-ti construi mii de ganduri bune, ganduri care ti-au fost interzise, dar nu va mai fi asa de-acum incolo. Faci bagajele, iti indesi acolo tot ce ai. Mai nimic, dar sa nu zici ca te duci cu mana goala. Ai niste bani si-un cap pe umeri, ai avut parinti responsabili si au facut tot ce le-a stat in putinta, ca din modestia lor, om sa te faca. Faci niste calcule simple, pentru cateva luni de chirie la unchi o sa ajunga, apoi iti vei gasi de munca si te vei pune pe picioarele tale. Ajungi in casa unchiului. Intri pe usa si ramai cu gura cascata. Ce casa impresionanta! Incredibil! Dar ce veioza! Dar ce de-a flori! Dar cate tablouri! Multe kitsch, dar tu iti zici ca nu esti in masura sa judeci calitatea artistica si gusturile in materie de cultura la nivel universal ale unchiului tau la fel de universal. In primele zile, vei fi un print. Unchiul te va trata cu mare respect, iti pune masa, iti ridica masa, te plimba prin toata casa, iti arata cu falsa modestie ramele de familie de prin calatorii. Esti inca un visator si te vezi deja plutind pe barca din fotografie. Oare unde o fi fost facuta? Dar seara, te duci in camera ta. Dai sa te schimbi, dar nu stii unde sa-ti pui sosete murdare. Nu intrebi, le indesi intr-o punga si le bagi in buzunarul de la rucsac. Dar periuta de dinti unde sa ti-o pui? Langa celelalte? Nu crezi ca e o idee buna. Mai bine o stergi de pantaloni si o bagi in rucsac, langa sosete. Pe scurt, nu stii regulile casei. Mai trec cateva zile, observi cutumele celor care, pe langa tine, traiesc in respectiva locuinta. Acum stii unde sa-ti pui sosetele, ai si un loc pentru periuta de dinti, dar, tot dai drumul la apa cand te duci la baie sa te pisi. Esti stingher, nu esti la locul tau. Nu esti acasa. Unde iti stiai foarte bine ordinea lucrurilor si puteai sa umbli prin bucatarie si in alea goale ca nimeni nu-ti cerea socoteala.

(Si incepi astfel sa realizezi ca tu acasa nu realizai ce ai. O identitate. Apartineai. Adica, iesind putin din "pilda", abia acum intelegi ce insemna acasa, ce inseamna sa vorbesti pe limba ta, sa lucrezi pe limba ta, sa te plimbi alaturi de oameni pe care ii cunosti, sa traiesti prin prisma lucrurilor atat de familiare pana atunci, dar atat de straine acum).

Realizezi deci, ca nu esti acasa. Si incepi sa-ti aduci aminte cum era. Dar iti aduci aminte doar ceea ce aici iti lipseste, nu si motivele pentru care ai plecat de acolo. Si incepi sa stranuti la praful de pe mobila si sa-ti versi oful, in gand, pe unchi, pe matusa, uitand, negru de suparare, ca ei au fost oameni de buna credinta si daca stai sa te gandesti mai drept, nu prea ai ce le reprosa, decat ca poate erau putin cam laudarosi. Dar incetul cu incetul, oamenii casei incep a-ti deveni mai familiari, doar traiesti cu ei in fiecare zi. Dar nu sunt ca cei de acasa. Intre tine si ei exista mari diferente. Nu aveti amintiri comune, pe nimeni nu pare sa intereseze de locurile tale si desi tu abia astepti sa te intrebe lumea de sanatate si de mama, constati ca nimeni nu te intreaba nimic. Decat poate, cum ai dormit asta noapte? Iar tu, vei raspunde cu siguranta, foarte bine. Nu vrei sa deranjezi pe nimeni cu mofturile tale, iar insomniile sunt de la cafea, iti zici. Primesti telefoane de acasa...Si tu ce sa le zici? Ca tocmai ai vazut chilotii matusei pe sarma din baie? Ca n-ai dormit toata noapte din cauza crampelor de la mancare? Nu. Le zici ca ti-e bine. Dar timpul trece. Regulile casei le stii acum, pe oameni i-ai aflat, nu mai astepti sa te intrebe nimeni nimic, ba incep sa te si plictiseasca, sa te enerveze si sa-i enervezi, semn ca ati intrat deja unul in intimitatea altuia, cobori doar in pijamale scarile, ii intalnesti pe unii la masa din bucatarie, iti deschizi frigiderul, iti iei o cana cu lapte si pleci. Si timpul in continuare trece. Iti gasesti si locul de munca mai mult sau mai putin visat si deja te simti mai in pielea ta. Ba mai mult decat atat, incepi a-ti construi amintiri comune si totodata un trecut alaturi de cei de care te-ai alaturat. Nu-i mai pui la indoiala si incep sa-ti placa, adica sa-i accepti, si pe ei, si conditiile traiului in casa lor, cum, de altfel, si ei te accepta pe tine, cu ale tale. Traiesti in casa unchiului, aceeasi casa impresionanta, cu de toate si, mai ales, primitoare. Desi acum stii ca unchiul isi mai arunca si gunoiul sub pres. Ca la fiecare. Si incepi a-ti zice...la urma urmei ce-mi lipseste?... Casa unchiului devine si casa ta, macar la sensul ca acolo te intorci sa-ti asterni capul pe perna, dar nu uiti niciodata ca ai mai avut una - nu ai cum, ai adus aerul ei pana in camera ta din casa unchiului - si pe care inca o mai ai si la care oricand te poti intoarce, macar din cand in cand, cat sa mai simti mirosul asternuturilor vechi. Si din motive diferite, incepi a le indragi pe amandoua si sa dai, in parte, cezarului ce-i al cezarului. Nu le mai compari, ci le pui una langa alta, creandu-ti astfel propria identitate sub soare.

10 comentarii:

  1. :). Multumesc. Deocamdata sunt un roman care traieste in Canada.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai spune-ne pilde din astea, ca tare bine povestesti.
    Sa ai sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nice ! Interesanta dar adevarata comparatia ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de-a dreptul cracanata, ca sa nu zic cracita ! super, fato !....Ana

    RăspundețiȘtergere
  5. Bre Mowgli, ai zis-o bine. Asta e realitatea (văzută de unii ca noi).

    Eu încă mai dau peste unii cazaţi la unchiu' de doar câţiva anişori dar care se dau de-ai casei, adică veri ;)

    Hai să trăieşti! Crăciun fericit!
    Adică Merry Christmas! (pre limba verişorilor)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect ....la fel cum stiu destui care si dupa 10 ani se simt tot musafiri la unchiul .... capacitatea de adaptare nu e aceasi pentru toti :)

      Ștergere
  6. Pace-n suflet, sanatate
    Masa plina de bucate
    Nu conteaza unde esti
    Toronto sau Bucuresti
    Romania-i tara ta
    Cate zile vei avea

    De-mi perimit sa va colind
    O mana sa va intind
    Fericire si multi bani
    La Anu' si la Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai Mowgli, da bine mai scrii. Posturile ca asta e motivul pentru care multi revin aici. Keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere
  8. Dapai multumesc. Mowgli scrie si prietenii junglei vin pe la el :).

    RăspundețiȘtergere