Pagini

Expat in Canada

Expat in Canada

duminică, 16 decembrie 2012

just take it or leave it. as simple as that.

Buna ziua! Va era dor de mine? Daaa...cum sa nu?! Am absentat de la intalnire ca am fost mahmura. ...Vineri seara, dupa ce venisem de la munca, m-au sunat vecinii, cica aduc si ei niste beri, poate mai stam vreo juma de ora de vorba. Si am stat de vorba pana spre dimineata, spontan, dar cu bataie lunga, pana ni s-au impleticit vorbele-n gura. Ieri, am luat-o de la capat, ne-am dus la Mandarin cu amigos. Mandarin e un restaurant chinezesc gen all you can eat, genul de restaurant la care te duci si mananci de trei ori mai mult decat poti duce in mod obisnuit si pentru care, sa faci fata, te infometezi toata ziua. Dupa care te scoli de la masa ca si cum tocmai l-ai fi inghitit pe Mos Craciun.

Iar acum, cum in Toronto ploua intr-o veselie, te uita cum ploua decembre, am auzit ca in Romania e ninsoarea pana la brau, mai ales la Moldavis, la ai mei,  m-am pus si eu sa semnez niste felicitari sa le trimit la oameni dragi, numai ca iar umblu de bezmetica dupa adrese, ca de fiecare data mi le dau si tot de fiecare data nu le mai am.

...Dar ce voiam sa va zic. Nici eu nu mai stiu. Scriam intr-un comentariu, recent, despre o carte scrisa de o romanca, care ar fi buna pentru cei care vor sa emigreze. Nu e propriu spus o carte, desi e, dar eu, personal, o vad mai degraba ca pe un ghid, chiar practic, al incepatorului, desi e scrisa la persoana I, continand si experientele personale ale autorului. Pentru cei care au ceva vreme in Canada nu e utila, dar pentru unul care sa pregateste sa emigreze din Romania in Canada sau pentru unul abia, abia ajuns, si care n-are pe nimeni sa-l indrume intr-o parte sau alta, e ok. Eu am descarcat-o pe ebook, nu stiu altfel cum se poate face rost de ea, si am citit-o, din curiozitate, prin metrou. N-am terminat-o, dar o sa continui ca m-a prins. Scrie acolo, de exemplu, despre cum poti sa-ti faci actele, adica despre institutiile la care sa apelezi ca sa te inregistrezi ca rezident, despre job-uri si nebunia cautarii lor, despre spitale, despre ESL-uri...si multe alte chestii, care pot fi folositoare. Cert e ca citind, imi parea totul banal acum, dar era precum banalitatea unui job dupa ce ai prins ceva experienta, dar cu care la inceput te-ai chinuit mult, ca era chinuitor totul. Citind, ma mai opream din cand in cand si plesneam copertile unele de altele ca mai cadeam pe ganduri. A trecut vremea, a zburat, nu-i de crezut ca veni, iata, al treilea Craciun departe de casa sau daca nu departe de casa, in Canada, cel putin. Noi am plecat si intr-o perioada destul de infertila, si despre asta scrie acolo, lucru la care, sincer, nu m-am gandit niciodata, dar are, cumva si dintr-un anumit punct de vedere, dreptate. Jumatatea lui noiembrie. Noiembrie, garantat mort. Decembrie, la fel. Ianuarie exact la fel. Abia din februarie, poate, poate, sa incepi a mai misca ceva. Adica, din start 3, 4 luni in minus. Evident, se referea la productivitatea timpului in sensul de gasit ceva de munca, pentru ca, pe de alta parte, in macromaretia timpului, asta nu inseamna nimic. Dar, de ce nu, poate fi o chestie de gandit inainte de a o lua din loc. Apropo de ESL-uri...si ca sa vedeti diferenta...pe principiu, intr-adevar, previziunea celor cel putin 2 ani ca sa poti contabiliza ceva se adevereste (inclusiv despre acesta perioada scrie femeia)...Acum doi ani pe timpul acesta, chiar pe timpul acesta, desi nu chiar, ca ningea atunci ca la nebuni si era un frig de-ti plesneau venele in cap, mergeam si eu pe la un ESL (English as a Second Language), la o asociatie de guvern, unde se presupune ca mergi sa te mai pui la punct cu limba, dar nu numai. Apropo, ca sa deviez putin, din punctul meu de vedere, limba este elementul esential in demersul acesta. Restul vine dupa. Eu am mers, deci, la asociatii de genul acesta, pe alocuri, complet inutile, si stiu ce vor. Ti se face, pe langa, si un rezumat al Canadei, cu tot ce inseamna ea: geografie, istorie, piata muncii etc. Din punctul meu de vedere nu sunt foarte prolifice, dar daca altceva mai bun nu ai de facut, de ce nu? Eu nu aveam pe atunci altceva mai bun de facut, ba mai mult, nu stiam ce altceva mai bun sa fac, pentru ca aterizand de unii singuri si neavand oameni care sa ne explice si noua niste treburi, banale acum, dar naucitoare atunci, imi era cel mai la indemana. Si bateam drumul prin nameti si pentru un token, pe care mi-l dadeau gratis. Era bun si ala. Stateam acolo de dimineata si pana dupa-masa, dar macar nu stateam in casa. Veneau pe-acolo si unii de zaceau de ani de zile pe ajutor social si pentru ca statul le dadea bani sa traiasca, ii si obliga sa ia parte la diverse activitati de genul acesta....Sunt foarte multe lucruri pe care nu ai cum sa le intelegi de acasa, indiferent de cat de in detaliu ti le-ar explica unii si altii care au trecut prin ele, de aceea, cateodata, ma si surprinde atitudinea unora de a judeca niste chestii pe care ei nu le-au incercat niciodata ca sa vada, pe propria piele, care le-ar fi fost reactiile si cam pe unde ar fi scos camasa.

De ce spuneam ca se adevereste previziunea celor cel putin 2 ani...pentru ca dupa tot timpul acesta, dupa ce efectiv am aterizat ca martienii, ca bine se mai exprima cineva intr-un comentariu, parca abia iesisem din ou si eram, pur si simplu, redusi la zero, acum suntem mai adunati la casa noastra.
Desi acasa noi fuseseram niste oameni intregi la mansarda, cu lucrurile puse la punct, si mai calatorisem si noi cat ne-am permis printr-o parte si alta (pana sa ajung aici, eu am vazut la propriu toata, dar absolut toata Romania si cateva orase frumoase din Franta - unde am si stat o perioada mai lunga, Italia, Grecia, Polonia, Spania, Germania si cam atat cred), dupa ce am aterizat, orbecaiam ca niste amnezici. Mi-e foarte greu sa explic cum era atunci ca sa ma inteleaga lumea, pentru ca si mie mi-e greu sa inteleg si acum cum de a fost posibil. Si in tot acest timp, am trecut prin toate. Confuzie, bulversare, respingere, critici absurde, soc, extaz, agonie - toate in directa legatura cu incercari concrete pe care eram nevoiti sa le depasim - locuri de munca, drum pe care s-o apucam s.a.m.d...Ne bucuram de toate nimicurile si disperam din orice rahat. Eram nebuni. Blogul acesta mi-e marturie, nu existau atunci alte subiecte de discutie intre mine si Bobi, cat erau zilele de lungi si noptile de interminabile (am avut si insomnii, mai ales in primele luni, poate doar de la fusul orar) de parca toata lumea s-ar fi redus atunci la emigrarea noastra, decat...ce facem? Mai ramanem sau ne intoarcem?...Nici parintii nu ne mai suportau. Pe cand acum, cand vorbim cu ei pe Skype, tot timpul de altfel, ne bucuram impreuna. Ei de noi si noi de ei. Mai facem si haz de necaz, ne mai si certam, ne mai si impacam...Dar e bine asa si cand o fi mai rau, macar asa sa fie. Si de o parte, si de alta.

Ca sa o iau un pic pe aratura, totul a fost inclusiv si un drum spre noi. Si toata lumea ne spunea pe atunci sa avem rabdare. Dar abia acum inteleg si eu ce presupunea exact indemnul lor la rabdare. Nu e ca si cum ai sta cu curul pe un pat, cu capul in causul palmelor si ai astepta rabdator. Nu. Rabdarea inseamna exact ce spuneam mai sus. Sa treci cum treci, ca si timpul totodata, prin toate momentele, pentru ca pana la urma sa te trezesti ca au trecut. Ca acum, dupa 2 ani, nu suntem noi totali si minunati, nici pe departe (si cate alte rahaturi n-or sa mai fie!!!) dar nu despre asta e vorba, ci de faptul ca putem privi cu detasare momentele de la inceput, stiind ca nu mai suntem ca atunci si dandu-ne totodata seama ca toate acestea o singura daca in viata ti se pot intampla. Daca au meritat pana acum toate eforturile, care, intr-adevar, eforturi au fost? Pentru noi, in niciun caz nu pot sa spun ca nu. Abia de-acum incolo pot spune ca ne incepem cu adevarat, rational vorbind si in cunostinta de cauza, viata canadeza. Dar vorbesc prostii. Nu, nu acum incepe. Acum incep urmatoarele, de-acum trecem la nivelul urmator - prima vizita in Romania si prin alte parti, copii (why not?) etc, etc....Dar ea a inceput odata cu prima zi. Nu ar fi fost asa acum daca nu ar fi fost asa atunci. In plus, tot in aceasta perioada, nu neaparat 2 ani, dar oricum, greu de crezut ca mai putin de 2 in foarte multe cazuri - se si poate, matematic calcula, de ce cel putin 2 ani: in primul te incanti, in al doilea te descanti, sau invers, cert e ca, la egal, ai avut timp sa vezi ambele fete ale monedei - odata cu trecerea timpului acestuia, pricepi un lucru extrem de important, cel mai important, definitoriu pe mai departe, chiar eliminatoriu, ca la examen. Ca asta este Canada. Abia de-acum stii cum e. Stii pentru ca ai vazut cu ochii tai, the face & the ass, nu pentru ca ti-au spus altii ce-au vazut ei. Iti place? Tie...iti place sau nu-ti place? Cam asta este Canada si cam asa viata ta prin ea. Take it or leave it!

PS: abia acum am vz cat am scris. am si recitit. mult o mai bat in gol, Doamne ajuta!

17 comentarii:

  1. Trec toate copilule ... crestem , invatam mereu ceva nou ...important e sa inotam si sa nu dam bir cu fugiti cand e greu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ieri la plecare, ne-au dat si cookies chinezesti cu ravas, si pe al meu scria ceva de genul, nu astepta barca sa vina la tine, inoata tu pana la ea :). Si am invatat si in chineza cum se zice la "be full" - potrivit pentru situatia de aseara: "bao". Deci ieri eram bao :))).

      Ștergere
  2. Daca nu e cu suparare, ai putea sa ne spui titlul cartii la care faci referire si numele autorului? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. 416-Canada, Gabriela Martin. Repet, eu am descarcat-o pe kobo, dar am inteles de la Ela, care comenteaza pe acest blog, din Romania, ca din tara nu i s-a permis sa plateasca cu viza download-ul. Nu stiu de ce. De aici mi-a fost f simplu.

    RăspundețiȘtergere
  4. puteai tu sa bati toata europa la pas marunt ,ca tot nu ai fi avut habar cum e aici .
    alta lume ,cuvantul potrivit este - DIFERIT - fata de ce am stiut noi pana in momentul aterizarii .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exactly. Si nu e numai asta. Una e sa mergi in vizita sa vezi chestii si cu totul alta este sa te stabilesti ca sa traiesti in alta tara si sa-ti descoperi pas cu pas reactiile. Pe care nu ti le poti imagina de acasa.

      In plus, de ce consider ca intr-o situatie de genul acesta timpul e important si ca ar trebui sa-i oferim putina incredere? Hai sa nu zicem doi ani, poate unii sunt mai rapizi, dar oricum, in jur. Pentru ca in perioada aceasta esti exact in valtoarea faptelor si nu e momentul de luat decizii, in niciun caz unele radicale. Asta mi-au zis-o si mie altii, chiar si aici pe blog. Si atunci aveau dreptate. O spun acum. Dupa ce a trecut nebunia, decizia de a ramane sau a pleca, indiferent de ea, e cel putin una rationala.

      Ștergere
    2. ...cand spun nebunie ma refer si la lucruri concrete, de zi cu zi, dar si la faptul ca te poti regasi, exact in acelasi timp, sub impactul unei instabilitati emotionale. Care oricum ar suna asta, nu e deloc de neglijat, pentru ca te afecteaza. In cazul nostru asa a fost.

      Ștergere
  5. Am vorbit acum cu Gabriela(autoarea cartii ) si o sa incerce sa puna din nou cartea pe Amazon ca poata fi accesata si de cei din tara . O sa postez imediat ce imi da ea de veste .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte fain. Poate fi o sursa de documentare, printre multe altele. Are chestii adunate la un loc si unii isi pot face o idee mai usor :).

      Ștergere
  6. Se pare ca a rezolvat .
    http://universulmeumagic.blogspot.ca/2012/12/cartea-gabrielei.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Consider ca are dreptate in tot ce spune. Pe masura ce am inaintat m-am bucurat ca am cumparat cartea. Acopera foarte multe aspecte ale vietii de imigrant in Canada, pentru cei care vor sa emigreze, as zice esentiale. Hai ca revin si eu pe aici, dar am trebi acum de nu-mi vad capul :).

      Ștergere
  7. Fran , te citesc in fiecare zi cu mare drag . Inca din prima clipa cand te-am descoperit. Ma bucur ,rad , sunt trista , dar fiecare re;atare de a ta/ voastra ma face sa cred ca exista si oameni/emigranti fericiti.
    Te salut cu mult drag ,
    Sonia

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu cred ca 'simptomele' astea sunt specifice tuturor emigrantilor, doar ca intensitatea cu care se manifesta difera de la o persoana la alta. Ca tot adusese vorba Fran intr-o postare mai veche de colicii la copiii mici, toti trec prin perioada asta, doar ca unii plang mai mult, altii mai putin. Daca e sa fac o paralela, poate si pentru ei venirea pe lumea asta e ca o emigrare, cine stie, unii plang mai mult dupa viata linistita din burtica mamei, altii mai putin sau deloc. La mine copilul cel mare plangea pana se invinetea, si cam asa a ramas si acum plangacios la orice, cam rigid in schimbari, pe cand cel mic nu a plans niciodata de colici, iar acum nu e afectat precum celalalt cand e vorba sa schimbe ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e Cristina ....este diferit de la om la om ... Iar ca intensitate difera de la a nu le simti deloc pana la a fi tragic ... Ajuta multa sa intelegi si sa rationalizezi procesul , ajuta mult sa fi motivat , sa ai sprijinul celor dragi ...
      La unii trec repede , la altii mai putin iar la altii deloc .
      Ar fi de mare ajutor daca oamenii s-ar putea evalua inainte de a face pasul catre emigrare dar din pacate cei mai multi incearca sa nu se gandeasca pe principiul "las ca vad ce fac eu acolo" ....La unii functioneaza la altii nu si da cu un mare minus furtuna emotionala ...
      Am o pacienta care e venita de doar vreo 9 luni (sotul ei este de cativa ani ) . Doua fetite de 4 si 7 ani . La ultima ei vizita motivul ei de furie contra Canadei era ca fetitele nu isi mai gasesc caciulile la scoala cand ies in pauza . Probabil ca le incurca sau si mai probabil fetele nu le vor in cap . Erau caciuli de lana tricotate captusite cu blanita (erau cu ele in cap si in sala de asteptare la noi ! ). Mai mult decat exagerat in conditiile in care la noi nu scade temperatura inca sub 0 grade si nu ninge ... Era furioasa , dar serios , ca ce fel de scoala e aia care nu are grija de caciulile lor . Parerea mea e ca fetele intentionat uiatu sa si le puna in cap ....e greu sa te joci cu o caciula asa de groasa pe cap cand afara e destul de cald si soare .
      Asa ca daca vrei motive sa fi "suparat" pe o tara cand emigrezi gasesti usor .

      Ștergere
  9. Si, dupa 2 ani, Fran, te mai simti dezradacinata? Turista? sau deja ai inceput sa simti ca prinzi radacini? Multumesc, Tania

    RăspundețiȘtergere
  10. Citind randurile astea, parca am retrait inceputul vietii noastre aici, in Canada. Cred ca asta a simtit sau simte fiecare emigrant. In martie facem si noi 2 ani de cand locuim aici, insa parca au trecut muult mai multi.. -Mihaela

    RăspundețiȘtergere